vui

Versiunea pentru tipărire nu mai este suportată și poate avea erori de randare. Vă rugăm să vă actualizați bookmarkurile browserului și să folosiți funcția implicită de tipărire a browserului.

română

Etimologie

Onomatopee.

Pronunție

AFI: /vuˈi/

Verb

Conjugarea verbului vui
Infinitiv	a vui
Indicativ prezent pers. 1 sg.	'
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să vuiască
Participiu	vuit
Conjugare	IV

(v.intranz.) a produce un zgomot prelungit, puternic sau înăbușit; a vâjâi, a mugi, a fremăta, a hui, a țiui, a bubui.
(v.intranz.) (spec.) (despre tunet) a bubui.
(v.intranz.) (spec.) (despre foc sau despre obiecte care ard) a dudui; a țiui.
(v.intranz.) (spec.) (despre sunete, instrumente muzicale etc.) a vibra puternic, a suna, a răsuna.
Buciumul vuiește.
(v.intranz.) (spec.) (despre obiecte lovite care vibrează) a trosni, a pârâi, a hurui.
(v.intranz.) (despre oameni) a face gălăgie, zarvă, a vocifera; a fremăta.
(v.intranz.) a se umple de sunete prelungi, puternice (și a le transmite prin ecou); a răsuna.

Cuvinte derivate

Traduceri

Referințe

DEX '98 via DEX online