CONCURS NAŢIONAL ROMÂNIA, TARA MEA-Ediţia a X-a înscris în Calendarul Activităţilor Educative Naţ... more CONCURS NAŢIONAL ROMÂNIA, TARA MEA-Ediţia a X-a înscris în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale 2019 (Anexa nr. 8 la OMEN nr. 3016/09.01.2019), poziția 6 Domeniul cultural-artistic-Arte vizuale ARGUMENT "România, ţara mea" este o manifestare prin care ne dorim să marcăm Ziua Naţională într-un mod aparte. Proiectul transcurricular "România, ţara mea" presupune implicarea copiilor în acţiuni care să le trezească şi să accentueze sentimentul patriotic. Se regăsesc elemente care aparţin domeniului cultural-artistic-arte vizuale şi literatură-precum şi atitudini specifice educaţiei civice. A determina copiii să vadă frumuseţile României şi să le reprezinte este o cale cu şanse mari de succes în ceea ce priveşte sensibilizarea acestora şi aprecierea locurilor în care trăiesc. Cum la vârste diferite se impun tehnici diferite, îi oferim elevului de liceu ocazia să descrie în cuvinte şi imagini felul în care vede viitorul lui în România. În acelaşi spectru, al destăinurilor, se încadrează şi oportunitatea pe care simpozionul naţional Dascălul, de profesie român o oferă cadrelor didatice de a exprima gânduri, idei şi sentimente pe care le trăieşte un dascăl în România de azi. SCOPUL PROIECTULUI Dezvoltarea sentimentului patriotic şi crearea unei atitudini pozitive faţă de valorile româneşti prin exersarea competenţelor artistice şi literare SECŢIUNI DESEN-România, țara mea-ciclul preșcolar FOTOGRAFIE-Clasele pregătitoare-a XII-a Excursie pe plaiuri româneşti-ciclul primar Locuri de poveste în ţara mea-ciclul gimnazial Chipuri de copii-ciclul liceal În 2019 sărbătorim Satul Românesc-secţiune specială, la care pot participa toţi elevii ESEU-Licean în România SIMPOZION NAȚIONAL DASCĂLUL, DE PROFESIE ROMÂN-secţiune dedicată cadrelor didactice
Vă invităm să participați la Simpozionul "Asigurarea succesului școlar prin parteneriat școală-fa... more Vă invităm să participați la Simpozionul "Asigurarea succesului școlar prin parteneriat școală-familie", Ediția a IV-a, din cadrul Proiectului Educațional "Relația școală-familie, cheia succesului școlar", înscris în CAERI 2019, poziția 638 și propus la concursul pentru înscriere în CAERI 2020. GRUPUL ŢINTĂ: • cadrele didactice, psihologi; • elevi. DATA DESFĂŞURĂRII: 25 ianuarie 2020 LOCUL DESFĂŞURĂRII: • Şcoala Gimnazială Nr.6 Rm.Sărat SECȚIUNI CADRE DIDACTICE I. Referate şi comunicări ştiinţifice ale cadrelor didactice; II. Parteneriate educaționale în sprijinul asigurării succesului şcolar prin colaborarea şcoală-familie; III. Creaţii literare ale cadrelor didactice pe teme despre comunicarea şcoală-familie, importanța familiei: scenete, povestiri, poezii. SECȚIUNI COPII I. Creații literare cu tema "Familia"; Fiecare cadru didactic poate înscrie un număr de maxim trei elevi. REGULAMENT ŞI CONDIŢII DE PARTICIPARE:

Uploads
Papers by Maria Stiubianu