Bătea la poarta Cerului ... Bătea la poarta cerului o rază, Bătea sfios şi-ncet ca o străină... Târziu, un înger a deschis să vază Şi-a stat uimit de palida lumină. Era o biată rază scăpărată Dintr-un adânc de minte omenească, Ce străbătuse calea-nfricoşată De la pământ la graniţa cerească. Părea atât de tristă şi umilă, Dar totuşi credincioasă şi curată, Că îngerul a tresărit de milă Şi-a prins-o blând de mâna tremurată. Apoi, grăbit a luat-o-n cer cu dânsul Şi-a dus-o-n sfânta îngerilor horă; I-a podidit pe toţi, privind-o plânsul Şi-au strâns-o-n braţe toţi ca pe o soră! Ea le-a zâmbit ştergându-le plânsoarea Şi s-a rugat apoi de ei fierbinte S-o-nfăţoşeze bunului Părinte Ca să primească binecuvântarea; - "Stăpâne veşnic, dătător de viaţă, Din ce-ntuneric mă-nălţai la Tine. Din ce prăpăstii crâncene de gheaţă, Din ce vârtej de patimi şi ruine! Cât am luptat cu oarba rătăcire, Cu nebunia surdă şi păcatul dar n-am putut să samăn o sclipire În largul nopţii stăpânind de-a latul. Şi-n van am ars un creier, ne-ndurată, Ca pe-o festilă, fără de cruţare, Învinsă, goală, stinsă, spulberată Doar în surghiun găsesc acum scăpare. Să pot s-ajung la cerurile albastre, Ca dintr-o grea cătuşă ce mă strânge Am străbătut prin veacuri de dezastre Şi-abia trecui oceane-ntregi de sânge!" Cum sta, smerit în faţa strălucirii, Silită ochii sarbezi să şi-i plece Sărmana rază - far al omenirii, Părea o umbră lâncedă şi rece. - "Tu vii aicea singură şi-nvinsă?" Grăi cel veşnic, nevăzutul Tată... "Tu fugi de teama să nu fii stinsă? Dar când s-a stins lumin-adevarată? De te-am trimis în lumile-n vrăjbite Nu te-am chemat, cu pumnii strânşi şi goi: Ca pe-un mănunchi de raze împletite Eu te-asteptam, s-aduci pe toţi la noi! Dintr-un biet sâmbur-năbuşit în faşă, Din scăpărarea unei minţi senine Să fi crescut o mare uriaşă, Să porţi pământul însuşi pân'la Mine! Plângând stingheră şi tremurătoare, C-ai fost înfrântă, vii să-mi dai de ştire? Nu te primesc săracă şi datoare! Cui ai lăsat bogata moştenire?" Mergând apoi spre raza-mbărbătată I-a sărutat obrajii amândoi: - "Copila mea, fii binecuvântată, Ia-ţi deci putere şi-ntoarce-te-napoi! Şi chiar de-ar fi ca sterpul bulz de tină Să-l părăsească Oştile cereşti, Tu să rămâi, căci tu eşti doar lumină Şi nu trăieşti decât când străluceşti!" Vasile Voiculescu