Am ales ca temă a referatului o personalitate istorică - Napoleon

Bonaparte deoarece puține personalități ale istoriei au fost atât de

controversate precum acesta. Activitatea sa a fost diferit judecată
de istorici, potrivit simpatiilor și intereselor acestora. Ceea ce au
recunoscut cu toții sunt calitățile sale excepționale: inteligența,
puterea de muncă extraordinară, carisma, toate fiind
indispensabile unui conducător de stat.

S-a născut pe 15 august 1769 la Ajaccio în Corsica și a urmat o școală de artilerie.

Era pasionat de matematică și istorie, dar în ciuda numeroaselor calități, nu ar fi
putut avansa foarte mult în Vechiul Regim. A venit însă Revoluția de la 1789.
Tânărul locotenent de artilerie s-a remarcat la asediul orașului Tulon și a ajuns
căpitan la doar 24 de ani. Zdrobind o revoltă regalistă la sfârșitul lui 1795, a primit
din partea celui mai important membru al Directoratului, Barras, comanda armatei
din Italia. Acolo și-a dat măsura talentului său militar și în mintea sa au încolțit
primele ambiții politice. A câștigat o mare popularitate în rândul militarilor dar și
din partea poporului. Deoarece faima sa periclita autoritatea Directoratului, este
trimis departe, în Egipt, de unde se întoarce prin surprindere și dă lovitura de stat
din Brumar 1799. Din acel moment a preluat puterea absolută. A fost promulgată o
Constituție prin care el a devenit Prim Consul (mai erau încă doi însă fără putere
reală) concentrând toate resorturile în mâinile sale. Putea numi și destitui guverne,
declara război și încheia pace, iniția proiecte de lege care erau apoi votate de un
parlament tri-cameral.
Prim Consul al Republicii (1799-1804)
Întors din Egipt, Napoleon este primit cu entuziasm de poporul francez. Profitând
de această popularitate, el a răsturnat Directoratul și a impus dictatura personală în
noiembrie anul 1799. Prin acest act, burghezia și-a consolidat puterea și au fost
salvate cuceririle revoluției franceze. Noua formă de conducere s-a numit consulat,
în fruntea căreia se găsea Primul Consul (Bonaparte). Consulatul a fost una dintre
cele mai rodnice perioade din istoria Franței. Prin măsurile luate, corupția și
nesiguranța cetățenilor au fost eliminate. Economia a fost refacută, Franța a devenit
prosperă, începându-se vaste lucrări publice; s-au pus bazele învățământului
modern, religia reintrându-și în drepturi. Napoleon a elaborat legi noi sub numele
de „Codul lui Napoleon”. Primejdia externă care se abătuse asupra Franței a fost
înlăturată prin victoria împotriva Austriei, de la Marengo, din anul 1800. El
cucerește Belgia (zonele de la Rin) și Italia. Prin Concordatul cu papalitatea,
Napoleon a obținut supremația asupra Italiei. În 1802, Franța a încheiat cu Anglia
pacea de la Amiens (pacea perpetuă), prin care se producea un schimb de
posesiuni: Franța renunța la Egipt, iar Anglia la teritoriile cucerite în timpul
războaielor anterioare.

Napoleon I - Împăratul francezilor (1804-1815)

Încoronat în Catedrala Notre-Dame din Paris, în prezența papei Pius al VII-lea, el a
spus cuvintele: „Imperiul înseamnă pace”. Însă conducerea sa a dus la un lung șir
de războaie cu Anglia și cu monarhiile absolutiste (Rusia, Austria, Prusia) cauzate
printre altele de: rivalitatea dintre burghezia franceză și cea engleză pentru
supremație economică; dorința monarhilor europeni de-a opri accesiunea lui
Napoleon; ambiția lui Napoleon de a stăpâni întreaga lume [necesită citare]. Cu o armată
mare, Napoleon a reușit să obțină multe victorii asupra Austriei în 1805,
prin Bătălia de la Austerlitz și asupra Prusiei în 1806. Singura putere continentală
care îi stătea în cale era Rusia. Cu aceasta a încheiat un acord în 1807 prin
care Europaera împărțită între împăratul Franței și țarul Rusiei, Alexandru I. În
anul 1812, Napoleon face o încercare dezastruasă de a invada Rusia, în care este
învins. Astfel a început căderea lui Napoleon. În Bătălia de la Leipzig din 1813,
Napoleon este înfrânt de către cele cinci națiuni. Napoleon este obligat să abdice și
este exilat în insula Elba, în anul 1814.
Cele o sută de zile. Waterloo. Insula Sf. Elena
La un an după înfrângerea de la Leipzig, întreg imperiul s-a prăbușit. Burbonii au
fost readuși la tronul Franței prin Ludovic al XVIII-lea. Aceasta revenire nu s-a
bucurat însă de unanimitatea aliaților, între care au intervenit repede divergențe.
Unitatea coaliției a fost însă salvată chiar de Napoleon. Înconjurat de dezbinarea
aliaților, Napoleon părăsește insula Elba și începe ceea ce avea să fie
aventura „celor o sută de zile”. Reîntronat, acesta începe să viseze la refacerea
marelui imperiu[necesită citare]. Obține chiar câteva victorii. Pentru scurt timp însă, căci
este înfrânt în bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815). Silit să abdice din nou,
Napoleon a fost exilat pe insula Sf. Elena, unde a murit în condiții neclare, câțiva
ani mai târziu, la vârsta de 51 de ani (5 mai 1821). Există două teorii importante cu
privire la moartea sa: otrăvirea cronică cu arsenic și cancerul la stomac. A fost
înmormântat cu onoruri militare.

Moartea lui Napoleon

Controversele asupra morții împăratului Napoleon nu se mai termină...
Specialiști în domeniul medicinei legale, istorici ai vieții și morții lui
Napoleon s-au dedicat încă din anul 1961 cercetărilor cauzei morții acestui
om de stat francez. Unii spun că moartea s-ar datora unei erori medicale,
cancerului de stomac și, în cele din urmă, otrăvirii acestuia cu arsenic.
Primele două supoziții - eroare medicală sau cancer de stomac, sunt
definitiv respinse de Dr. Pascal Kintz. În prezentarea susținută la acest
simpozion Dr. Pascal Kintz a făcut cunoscute ultimele rezultate obținute asupra
chestiunii prezenței arsenicului în șuvițele de păr ale împăratului. Se menționează
în diverse publicații oficiale că „șuvițe de păr aparținând lui Napoleon”, au fost
păstrate cu mare grijă și găsite la diverse persoane din anturajul acestuia.
Toxicologul francez susține că Napoleon a fost otrăvit cu arsenic în mod lent. El a
ajuns la această concluzie aprofundând analizele nu numai asupra interiorului
firelor de păr, ci și a învelișului capilar. Dr. Kintz crede că otrava a atins măduva
spinării, pornind de la păr. Otrava provenea din alimentele ingerate și a fost
împinsă de fluxul sanguin. Părul lui Napoleon prezenta o concentrație de substanță
toxică de 7-38 de ori superioară dozei „admise”. Adversarii acestei ipoteze resping
afirmația, susținând că arsenicul detectat era de origine exogenă și nu a fost
absorbit pe cale digestivă. Ei cred ca această compoziție toxică era în mod normal
utilizată în secolul XIX pentru conservarea părului. Alți cercetători explică
prezența arsenicului în părul lui Napoleon prin folosirea produsului de către
viticultorii epocii.
Surse - Legături externe

 Misterul morții lui Napoleon

 Société Napoléonienne Internationale: Articole despre otrăvirea lui Napoleon, inclusiv
punctul de vedere al Președintelui Ben Weider
 Napoleon, o legendă fără sfșrșit, 16 ianuarie 2007, Descoperă
 Destinul împăratului de larg consum - Planeta Bonaparte, 19 iunie 2007, Andreea
Zaporojanu, Descoperă
 Clipele astrale ale lui Napoleon, 3 decembrie 2008, Revista Magazin
 Biografii comentate (XXXVII). Napoleon Bonaparte, creatorul propagandei de stat, 31
octombrie 2013, Calin Hentea, Ziarul de Duminică