M-am născut în oraşul Sighişoara, la 21 martie 1951. Am copilărit la marginea oraşului, într-o atmosferă rurală, cu oi, vaci şi capre, pe care cei mutaţi de la sat la oraş, le-au adus cu ei de unde...vizualizați mai multeM-am născut în oraşul Sighişoara, la 21 martie 1951. Am copilărit la marginea oraşului, într-o atmosferă rurală, cu oi, vaci şi capre, pe care cei mutaţi de la sat la oraş, le-au adus cu ei de unde au venit. Asta a influenţat şi viaţa copiilor, crescând pe dealuri, jucându-ne de-a hoţii şi vardiştii, făcând colibe în pădure sau făcând expediţii prin satele din apropiere, ceea ce mi-a creat, cel puţin mie, un acut sentiment al libertăţii.
Asta m-a făcut să intru în conflict cu toţi cei care îmi îngrădeau libertatea: cu învăţătorul meu, apoi cu profesorii şi directorii de şcoală, până la facultate sau la locurile de muncă. În România am avut 31 de locuri de muncă iar în Germania 32. Preţul libertăţii nu e mic şi se plăteşte în întregime.
Astfel că pe nesimţite, am ajuns pensionar în 2016, dar am mai muncit până în anul 2024. Se pare că libertatea activează energiile omului şi-i prelungeşte viaţa. Dar, am evitat conflictele şi să-mi fac duşmani, încercând să trăiesc cu toată lumea în armonie. Decât să mă cert sau să mă lupt cu unii şi cu alţii, am preferat să-mi iau traista-n băţ şi să plec mai departe, iertându-i pe proşti şi lăsând loc de bună-ziua. Aşa că, dacă Dumnezeu mi-a dat o mare experienţă de viaţă şi am fost obligat să mă frec de tot soiul de oameni de la care am învăţat cum e viaţa, nu a mai fost decât un pas ca să îmi doresc s-o împărtăşesc şi altora. Aşa am ajuns să scriu mai multe cărţi, pe care eu le consider că fac parte din literatura militantă. Totodată, sunt cărţi cu un puternic specific naţional românesc nu numai pentru că scriu exclusiv în limba română, dar scot în evidenţă în textele mele şi sufletul românesc, cu marile lui calităţi.vizualizați mai puține