Nu voi mai vedea lumea niciodata
De Ahmet Altan
5/5
()
Informații despre cartea electronică
Sper că oricine știe să citească, indiferent de orientarea sa politică, va pune mâna pe această carte în care Ahmet Altan își înfruntă încarcerarea. Regimurile totalitare speră că, dacă întemnițează scriitorii, îi și amuțesc. Vor da întotdeauna greș. Neil Gaiman
Rețineți numele lui Ahmet Altan! Adăugațil galeriei marețe a celor care au scris din închisoare dea lungul veacurilor – Boethius, Cervantes, Gramsci, Soyinka, Soljenițîn –, lăsați-vă cuprinși de emoție și de indignare în fața poveștii lui. Ariel Dorfman
Cartea lui Ahmet Altan este mesajul din sticlă, perla dintr-o sticlă trimisă pe neștiute din mările întunecate ale lui Erdogan. Un testament uluitor, emoționant, cartea lui stă alături de acelea foarte rare – scrise de Frankl, Niemöller, Grossman, Levi, Soljenițîn – care scot adevăruri din cuptoarele unde ard vieți omenești. Citiți-o – veți înțelege de ce oamenii mai scriu și mai citesc. A. L. Kennedy
O carte de memorii emoționantă, ce-și află contrapartea în plăcerea pură a scrisului. Îi datorăm lui Ahmet Altan enorm pentru forța pe care a găsit-o de a scrie și a-și împărtăși povestea cu noi. Jon Mc Gregor
Legat de Nu voi mai vedea lumea niciodata
Cărți electronice asociate
Palatul lunii Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriO stea indepartata Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriNoaptea oracolului Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriLocul. Evenimentul Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriJunky Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriBucurie Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriLa porțile tărâmului de nicăieri Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriUn roman natural Evaluare: 3 din 5 stele3/5Anul meu cu Salinger Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriMAREA, MAREA Evaluare: 5 din 5 stele5/5Călătorie la capătul nopții Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriLocul secund Evaluare: 5 din 5 stele5/5Imperativele adolescentei Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriSfarsit Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriIubire amara Evaluare: 3 din 5 stele3/5Blogstory Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriInfinitul intro trestie Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriArta bucuriei Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPasiune simplă. Confesiunea adolescentei Evaluare: 4 din 5 stele4/5Cele șapte păcate ale Hollywoodului Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriZona de interes Evaluare: 5 din 5 stele5/5A opta viață: (Pentru Brilka) Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPrințul Negru Evaluare: 5 din 5 stele5/5Refugiul timpului Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriDora si Minotaurul. Viata mea cu Picasso Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCartea Lucrurilor Noi si Ciudate Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriIntoarcerea acasa a baronului Wenckheim Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriIarna Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriFrontiera: O calatorie spre marginea Europei Evaluare: 5 din 5 stele5/5Uimire Evaluare: 5 din 5 stele5/5
Ficțiune generală pentru dvs.
Acolo unde canta racii Evaluare: 5 din 5 stele5/5O scrisoare pierduta Evaluare: 5 din 5 stele5/5Respiratia. O noua stiinta a unei arte pierdute Evaluare: 4 din 5 stele4/5Autopsia unei asa-zise casnicii banale Evaluare: 4 din 5 stele4/5Darul Evaluare: 5 din 5 stele5/5Sărmanul Dionis Evaluare: 5 din 5 stele5/5Amintiri din copilărie Evaluare: 4 din 5 stele4/5Ciuleandra Evaluare: 5 din 5 stele5/5Seful Evaluare: 5 din 5 stele5/5Privind inauntru Evaluare: 5 din 5 stele5/5Tot albastrul cerului Evaluare: 5 din 5 stele5/5Alegerea Evaluare: 4 din 5 stele4/5Fizica tristetii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Ticalos la patru ace Evaluare: 5 din 5 stele5/5Ajută-mă să nu dispar Evaluare: 4 din 5 stele4/5Numele celalalt: Septologie I-II Evaluare: 4 din 5 stele4/5Anatomie: O poveste de iubire Evaluare: 3 din 5 stele3/5Indecent Evaluare: 5 din 5 stele5/5Jurnal Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriTe iubesc, dar nu pe tine Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriFratii mei, dragonii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Tiganiada Evaluare: 4 din 5 stele4/5Tot Ce Nu Ti-am Spus Evaluare: 4 din 5 stele4/5Refugiul timpului Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriEnigma camerei 622 Evaluare: 5 din 5 stele5/5Inimi cicatrizate Evaluare: 4 din 5 stele4/5O noapte furtunoasa Evaluare: 5 din 5 stele5/5Hotii de frumusete Evaluare: 5 din 5 stele5/5Orbi Evaluare: 4 din 5 stele4/5De mana, pe Camino: nimic nu este ceea ce pare Evaluare: 5 din 5 stele5/5
Recenzii pentru Nu voi mai vedea lumea niciodata
2 evaluări0 recenzii
Previzualizare carte
Nu voi mai vedea lumea niciodata - Ahmet Altan
editori
:
Silviu Dragomir
Vasile Dem. Zamfirescu
Magdalena Mărculescu
fondator:
Ion Mărculescu, 1994
director editorial:
Bogdan-Alexandru Stănescu
design:
Andrei Gamarț
director producție:
Cristian Claudiu Coban
dtp:
Eugenia Ursu
corectură:
Rodica Crețu
Oana Apostolescu
Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.
Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Pandora Publishing SRL.
Titlul original: Dünyayı bir daha görmeyeceğim
Autor: Ahmet Altan
Copyright © Ahmet Altan 2018
Copyright © Pandora M, 2020 pentru prezenta ediție
O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București
Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20
www.pandoram.ro
ISBN (print): 978-606-978-319-1
ISBN (epub): 978-606-978-484-6
Pandora M face parte din Grupul Editorial TREI
Următoarele eseuri au mai fost publicate, într-o formă ușor diferită: „Romancierul care și-a scris propriul destin a fost publicat sub titlul „Nu voi mai vedea lumea niciodată
în The New York Times, la 28 februarie 2018; „Paradoxul
scriitorului" a fost publicat în ediția din iarna anului 2017 a revistei Author, publicație a
Societății Autorilor din Marea Britanie.
Cuvânt-înainte
L-am întâlnit prima oară pe Ahmet Altan în primăvara anului 2014, în cadrul unui eveniment organizat la Istanbul. Orașul acesta ocupa de multă vreme un loc special în inima mea, fiind metropola în care mă îndrăgostisem — în urmă cu treizeci de ani, bând ceai de mentă într-o micuță cafenea de lângă Moscheea Ortaköy, la umbra podului Bosfor — de femeia cu care aveam să mă și însor. În primăvara aceea, Ahmet susținuse prima lui conferință „Mehmet Ali Birand", un eveniment care acum se desfășoară anual, fiind organizat de grupul pentru libertatea presei P24, pentru a onora memoria unui celebru ziarist turc. Mi-a plăcut conferința lui Ahmet și l-am simpatizat pe loc. Vorbea cu pasiune și curaj, cu inteligență și umor despre locul scriitorului într-o societate decentă. În scurtă vreme am devenit prieteni și am început să ne vedem des, fie la Londra, fie la Istanbul.
În primăvara anului 2018, la patru ani de la prima noastră întâlnire, am fost invitat să susțin o conferință în cadrul aceluiași eveniment anual, organizat în aceeași clădire: superbul Consulat al Suediei, construit în secolul al XIX-lea în Beyoğlu, pe malul european al Bosforului. Ahmet fusese și el invitat, însă nu putuse veni, pentru că de 590 de zile afla în închisoare. Motivul? Rostise câteva cuvinte inofensive la un post de televiziune, la scurtă vreme după încercarea ratată de lovitură de stat, care avusese loc în 2016. Guvernul președintelui Recep Tayyip Erdoğan considerase însă că vorbele lui reprezentaseră o trădare.
Represaliile președintelui Erdoğan trimiseseră Turcia aproape de limita inferioară a Indicelui Libertății Presei realizat de organizația „Reporteri fără frontiere". Situația era gravă și promitea să devină și mai gravă, chiar dacă realegerea președintelui Erdoğan la cârma țării nu era complet sigură. Economia suferea, pentru că turiștii se țineau la distanță. În noaptea aceea din primăvara anului 2018, atmosfera de la Consulatul Suediei era una de îndârjire sumbră.
Publicul care a asistat la conferința mea era compus din scriitori și ziariști care urmau și ei să fie arestați. Murat Sabuncu — redactorul-șef al ziarului Cumhuriyet, care fusese condamnat în aprilie 2018 la șapte ani și jumătate de pușcărie, fiind acuzat de terorism, însă fusese eliberat pe cauțiune, în așteptarea unui apel — a deschis seria de conferințe. Discursul lui reprezenta o declarație plină de pasiune în sprijinul numeroșilor ziariști care fuseseră arestați.
Am dedicat propria mea conferință lui Ahmet. „Știm că vorbele pot fi interpretate în fel și chip, am spus eu, descriind un punct comun între meseria de avocat și cea de scriitor, „și mai știm că aceasta reprezintă atât frumusețea lor, cât și pericolul pe care îl comportă
. Cuvintele periculoase rostite de „dragul meu prieten absent au determinat un judecător să decidă că Ahmet, care la data aceea avea șaizeci și opt de ani, va trebui să-și petreacă restul zilelor în închisoare. „Nu vom fi niciodată grațiați și vom muri într-o celulă de închisoare
, scrisese Ahmet pentru The New York Times, în propria celulă, după ce fusese condamnat.
Ne-am petrecut ziua următoare în compania lui Yasemin Çongar, care administrează P24 și e o prietenă apropiată de-ale lui Ahmet. Am călătorit împreună până la închisoarea de maximă siguranță din Silivri — un drum de două ore cu mașina, pornind din Istanbul. Acolo fusese încarcerat Ahmet, împreună cu fratele lui mai mic, Mehmet, un economist dat afară din postul deținut la Universitatea din Istanbul, unde predase vreme de treizeci de ani. Lui Yasemin nu i se permisese să-l viziteze pe Ahmet — are voie doar să-l sune o dată la două săptămâni și să poarte cu el câte o conversație de zece minute — așa cum niciunui străin nu i se permisese vreodată s-o facă. Eu am avut voie să-l văd pe Ahmet, pentru că venisem în calitate de avocat al fraților Altan, pentru care pledam la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
Clădirea închisorii era imensă și respingătoare, găzduind 11 000 de deținuți. Însoțit de un avocat turc, am trecut prin cel puțin opt puncte de control, apoi am fost transportați cu un microbuz la Blocul 9. Nu s-a efectuat asupra mea niciun control corporal complet, însă mi s-a cerut permisiunea să mi se scaneze ochii, pentru a fi introduși în „sistem. Unul dintre gardieni s-a arătat prietenos, dorind să vorbească cu mine despre fotbal, așa că am purtat bucuros o scurtă conversație despre Arsene Wenger, Mesut Özil (care, spre mâhnirea mea, avea în curând să fie fotografiat înmânându-i președintelui Erdoğan un tricou cu însemnele echipei Arsenal) și despre ceea ce înseamnă să fii turc. Lucra acolo de patru ani și nu întâlnise niciodată un străin. „Dumneavoastră sunteți primul
, mi-a spus el zâmbind.
Mai întâi m-am întâlnit cu Mehmet, care era pur și simplu genial, avea o sclipire aparte în ochi și o barbă à la Karl Marx. Era încântat să vorbească în franceză, surprinzându-mă cu ideile lui despre globalizare și despre mișcarea engleză a luddiților. Acum avea la dispoziție suficient timp să scrie despre aceste teme. Împărțea celula cu alți doi bărbați, unul dintre aceștia fiind un fost student de-ai săi. Mehmet era șocat de situația în care se afla și de perspectiva de a petrece în închisoare anii pe care îi mai avea de trăit. O condamnare pe viață, spunea el, „este ca și cum ai trăi fără ceasuri, într-un timp nesfârșit". (Trei luni mai târziu, în vara anului 2018, Mehmet a fost eliberat.)
Apoi Mehmet a plecat, lăsându-mă să-l aștept pe fratele lui, care, în cele din urmă, și-a făcut și el apariția în celula din plexiglas în care se desfășurau aceste întrevederi. Părea în formă.
— Gantere! a chicotit el.
Am petrecut cele treizeci de minute alocate hohotind de râs. Nu, mi-a spus el, Turcia încă nu a ajuns pe fundul prăpastiei. Suntem o nație de bungee jumpers care, înainte de a atinge pământul, reușește cumva s-o ia din nou în sus. Am continuat să vorbim despre mâncare, despre politică, despre calitatea ierbii din grădina mea londoneză și despre vecinul meu, magistratul englez care, în toamna anului 1998, semnase mandatul de arestare emis pe numele senatorului Pinochet. Ahmet a fost iarăși uimit de ideea că dreptatea poate fi împărțită de un judecător independent.
— Un adevărat miracol, a comentat el.
— Ce ai vrea să știe cititorii tăi? l-am întrebat eu.
Am discutat apoi despre judecătorul care îl condamnase, un bărbat „cu pleoapele umflate". Ahmet știa că mă interesau în mod deosebit judecătorii, în special cei mai puțin independenți. Mai târziu aveam să aflu că numele judecătorului care îl condamnase — pe nedrept — pe Ahmet la închisoare pe viață era Kemal Selçuk Yalçin.
— Ai apucat să te uiți măcar o dată în ochii lui? m-am interesat eu.
— Numai o dată: „Eu sunt acum cel puternic, părea să-mi spună privirea lui. „Iar puterea pe care o am te va zdrobi
, mi-a răspuns Ahmet.
Am vorbit și despre memoriile lui din închisoare, intitulate Nu voi mai vedea lumea niciodată, remarcabilul volum pe care, printr-un adevărat miracol, dumneavoastră îl țineți acum în mâini, pregătindu-vă să-l citiți.
— Un rit de trecere pentru orice scriitor care este nevoit să-și petreacă timpul într-o închisoare, mi-a spus Ahmet. Cât despre tine — tu nu vei fi niciodată un astfel de scriitor! a exclamat el, după care am început amândoi să râdem în hohote.
E ceva să ai ocazia să petreci puțin timp în compania unei persoane condamnate să-și petreacă restul zilelor în închisoare, în baza unor acuzații fabricate, iar acea persoană să mai aibă și tăria să râdă. Și e ceva să părăsești o celulă a închisorii Silivri animat de un neașteptat sentiment de exaltare, motivat de măreția pură a unui om precum Ahmet Altan, dar și de cea a spiritului uman.
Philippe Sands
Londra
27 septembrie 2018
Nota traducătorului în limba engleză
Eseurile cuprinse în această carte au ajuns la mine de-a lungul unui interval de șapte luni, între noiembrie 2017 și mai 2018, fiind incluse printre însemnările cu caracter personal pe care Ahmet le încredințase avocaților noștri care îl vizitaseră în închisoarea Silivri.
Toate eseurile sunt scrise de mână, cu cerneală albastră, pe niște foi