Granita Dintre Lumi: Partea II - Ultimul Portal

Copyright

Granița dintre lumi / Manuel Savu

ISBN eBook ePUB 978-630-312-243-4

Întreaga responsabilitate pentru conținutul acestei cărți

aparține autorului. Copyright 2024, Manuel Savu

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Carte distribuită de www.piatadecarte.net,

email: office@piatadecarte.com.ro

Comenzi la tel. 021 367 5228 // 0787 708 844

Pentru solicitări de publicare vă puteți adresa editurii,

pe mail: edituraletras@piatadecarte.com.ro

Editura Letras / www.letras.ro

contact@letras.ro

Cuprins

Copyright

Revelația esenței divine a omului în romanul Granița dintre lumi

Nota autorului

Mulțumiri

DISCLAIMER

Prolog

Paris – Anul 1371

Paris – Anul 2016

EPILOG

– Două luni mai târziu –

Note de subsol

Revelația esenței divine a omului

în romanul Granița dintre lumi

—Elena Netcu

Demersul prozastic al scriitorului Manuel Savu este definit în preambulul romanului, în cele câteva pagini, ca mesaj divin, persuasiv și neliniștitor, privind ființarea noastră ca oameni pe Pământ.

Demersul nostru este cu atât mai dificil, cu cât romanul Granița dintre lumi nu este în totalitate SF, acțiunea nu vine neapărat dintr-un viitor oarecare, ci mai  degrabă izvorăște din ancestral, se situează și în mediul unor ritualuri medievale, invocând Cavalerii Templieri, apoi se prelungește într-o desfășurare amplă, dramatică, în prezent, prin  încleștarea devastatoare dintre cele două energii, semnificând Binele și Răul, sfârșind cu triumful binelui pe Pământ. Este un război „biblic, cu amplitudini informaționale, culminând cu ceea ce înseamnă „instanța supremă care este Inteligența Artificială, I.A, slujind, de asemenea forțele binelui. Asta înseamnă că se deschid mai multe perspective narative. Poate fi citit ca un roman de aventuri, rocambolesc,  o acțiune hrănindu-se, parțial, din teoria conspirației, un roman arhetipal, întrucât ființa umană își are rădăcinile în arhetip, neignorând implicațiile psihologice, politice, scenele de un eros exacerbat într-un spațiu paradisiac. Mesajul pe care îl transmite cartea este acela că omul își descoperă matricea sufletului de esență divină, își recapătă libertatea, ajunge la eliberarea de teroarea fricii, a minciunii, a manipulărilor de tot felul, a obedienței. De asemenea, ajunge și la năzuința de ascensiune pe noi trepte de lumină și vibrație, cât mai aproape de Sursă, intrând în D5, pe un alt nivel de conștiință superioară.

Instanța narativă heterodiegetică, omniscientă, se situează în afara lumii ficționale, ca un incognito, dirijându-și personajele în timp și spațiu într-un ritm dinamic amețitor și deconcertant, dar captivant, încât, ca cititor, ai relua lectura, nu numai pentru tumultul întâmplărilor, ci și pentru paginile de o profundă  vibrație emoțională, fascinantă, adevărate poeme erotice în proză.

Așadar, dacă vorbim de acțiune, spunem că naratorul pendulează între două planuri, trimiteri în trecutul imemorial al omului, dezvăluind existența tribului  Maya, condus de Moreno, într-un loc sfânt și pur, unde sunt ascunse cele două  obiecte sacre, ținta finală a luptelor atroce, precum și într-un prezent contorsionat, în care se ascund personaje malefice, alături de unele emblematice, purtând pecetea divinului. Un fel de supraoameni, supereroi, Keiro, Josef, RedI Maychel Tania, Sylvia, femeia șaman,  Nicole, savanta franțuzoaică și alte personaje masculine, Vlad și Yuri, care fac gesturi eroice, se sacrifică pentru a salva omenirea.

Remarcăm talentul și inteligența scriitorului Manuel Savu de a construi un univers ficțional în care omul ca ființă de esență divină este supus unui program de anihilare a valorilor intrinseci, care sălășluiesc în ADN-ul lui la naștere.

Autorul, cunoscător al sufletului, conduce cu pricepere firul epic, captivând cititorul de la prima la ultima filă. Evident, harul scriitorului excelează în fluența, ritmul alert, stările tensionate ale personajelor, care în situații-limită, izbucnesc într-un limbaj licențios, trădând uneori neputința de a lua decizii corecte.

Nu avem în intenție de a purcede la o analiză complexă a romanului, urmărind toate aspectele semnificative, căci importantă este semnalarea cărții pentru valoarea ei intrinsecă, plusul de cunoaștere pe care îl aduce cititorului avizat, precum și unicitatea ei în perimetrul literaturii beletristice.

Sensul cărții este unul soteriologic. În acest război psihologic, se dezvăluie jocul diabolic cu mentalul colectiv, așa încât eliberarea din teroarea constrângerilor se va face numai printr-un efort de voință de a purifica mintea de frici de tot felul, manipulare, minciună, pentru a nu mai fi „prizonierii maeștrilor întunericului, care au confiscat de mii de ani această lume închisoare 3D"

Manuel Savu mărturisește că „personajele principale trăiesc experiența unui război biblic prin conștientizarea luminii și a metamorfozei lăuntrice". Acesta credem că este unul dintre mesajele cărții: recuperarea libertății individuale și a liberului-arbitru.

Naratorul coboară în trecutul medieval, invocând pe cavalerii Aragon, al căror ordin secret este și în prezent în conducerea Europei, încă „de pe vremea cruciadelor, într-o simbioză diabolică cu Illuminatti, cu Vatican și alte forțe care visau la o lume a lor".

Pe de altă parte, Keiro întruchipează supraomul de esență divină care deține toate ascunzișurile forțelor oculte, cunoscând „profeția veche de o mie de ani prin care șarpele, blazonul Acestor forțe, este amenințat de o forță din Apus". De aceea ținta lor este să distrugă America.

Romanul Granița dintre lumi aduce în zona literaturii reflectarea artistică a unei lumi multidimensionale, una nevăzută și neștiută. Maleficul se insinuează  în mentalul colectiv, pentru a construi tiparul unui om fără speranță, „trăind în uitarea de sine", aplatizat și aneantizat. De aici vine înstrăinarea, alienarea, pierderea conștiinței de sine, strivit de mecanismele manipulărilor de tot felul, îngrădindu-i cunoașterea, năzuința formativă.

Romanul Granița dintre lumi ne invită la o lectură compensatorie de recuperare a valorilor intrinseci ale ființei noastre, fiind  necesară „trezirea" și accederea pe spirala luminii, așa cum a fost conceput omul de către Creatorul lumii, în toată măreția lui, căpătându-și, astfel, esența divină.

Nota autorului

Cu cât minciuna este mai mare, cu atât este mai zgomotoasă și înconjurată de argumente logice, logica în sine este o minciună când vine vorba despre viață și lumea sensibilă care descătușează realitatea. Adevărul începe acolo unde logica încetează, iar rațiunea și limitele sale se retrag rușinate. Adevărul este contactul clandestin cu Sufletul lumii, este alinierea sufletului cu sursa și desființează toate adevărurile și însăși ideea de adevăr. Această revelație la nivel sensibil este conștiința superioară în manifestarea ei, este viață eternă, Creație eternă. Totul este dincolo de lumea imediată și de orice speculație intelectuală. Această revelație este însoțită de un fior care are parfumul unei premoniții a neînceputului și a nesfârșitului. Această revelație este o vibrație înaltă, care nu poate fi gândită și spusă, dar care poate fi trăită în momentele de excelență supraomenească și în dilatări sufletești incomensurabile. Această revelație este parabola iubirii care s-a realizat pe sine când a devenit una și aceeași cu matricea Creației și intenția divină. Iar dacă am descătușat aceste amintiri sacre din informația pe care o poartă ADN-ul și a energiei sufletului nostru, am realizat că absolut tot ce ni s-a spus și ni s-a plantat în creier este, așa cum am și început, o uriașă minciună, menită, desigur, să ne înstrăineze de noi înșine, de sursă, de originea și de putințele noastre ce pot transforma însuși Universul. Omnipotent? Da? Știu... dar omnipotența stă la baza Creației înseși și tocmai asta se dorește să uităm, omnipotența pe care o purtăm la origine în ADN-ul nostru și în matricea sufletului, iar această uitare să o îmbrățișăm obedient ca soartă în lumea fizică. Odată ce am uitat cine suntem în realitate, de unde venim și încotro ne îndreptăm, devenim un soi de parabolă a lui Peter Pan, care s-a uitat pe sine, și-a pierdut aripile și puterea de a zbura și din nemuritor a căzut în uitarea de sine și în uriașa minciună a condiției de muritor ﹘ ușor de programat, ușor de controlat.

În aceste condiții, să îți pierzi speranța înseamnă să începi să crezi în diavol și în puterea lui, căci cea mai periculoasă și necruțătoare prădătoare în lumea asta este propria noastră minte și tocmai de aceea, aceasta este ținta tuturor diavolilor de pe Pământ! Dacă nu avem voința și cunoașterea să o purificăm de sub tirania programărilor și a controlului care o asediază din toate direcțiile, ne va devora de vii, iar la nivelul conștiinței colective ne va ține în continuare prizonierii maeștrilor întunericului, care au confiscat de mii de ani această lume-închisoare 3D.

Romanul „Granița dintre lumi – Ultimul portal" spune povestea unui război secret, hibrid, un război de generația a cincea, care se duce în tenebrele unei lumi nevăzute pentru cei mai mulți, un război psihologic, informațional, un război care urmărește programarea omului să-și ignore complet propriile simțuri, capacitatea cognitivă, gândirea, rațiunea, cu alte cuvinte, având ca scop să-i modifice complet percepția realității în așa fel încât să fie pregătit să accepte un control total, centralizat, sub tutela unei suprastructuri de guvernare a elitei globale și, nu în ultimul rând, un război care se dă pentru conștiința și ADN-ul omului, pentru libertatea sa, pentru spiritul său, pentru însăși existența rasei umane așa cum și-a imaginat-o pentru om Dumnezeu Sursa.

„Granița dintre lumi – Ultimul portal este continuarea romanului „Granița dintre lumi, este drumul personajelor principale din primul roman, care se descoperă prinse de data aceasta într-un război vechi de mii de ani. Trecutul va reveni și le va prinde din urmă sub forma unui câmp de conștiință unit sub forța unor revelații și întâmplări extreme, care le vor pune la încercare înțelegerea și limitele fizice, psihice și spirituale până într-acolo încât le vor remodela iremediabil cunoașterea istoriei, cunoașterea nemijlocită a lumii fizice și îi vor duce chiar în preajma codului originar al sursei de Creație a omului, așa cum îl percep în lumea fizică, întrupați. Intrigile și războiul secret în mijlocul cărora sunt prinse le amplifică exponențial capacitatea de a transcende programele liniare de gândire, induse, programate, dincolo de care vor putea simți profund prezența și grația divină chiar în preajma întunericului și de multe ori chiar a morții. Ancorate prin forța întâmplărilor în natura originară și unificând valurile formelor noi de conștiință, ce se nasc în urma unicității și intensităților pe care le trăiesc, personajele principale vor integra de-a lungul călătoriei lor experiența unui război biblic în care sunt prinse sub o formă originară a conștientizării luminii și a metamorfozei lăuntrice și care în final le vor schimba experiența individuală și colectivă într-o dimensiune superioară 5D de conștiință, un epitaf al unui război spiritual: biruința Binelui din mijlocul nevăzutului, imposibilului, suferințelor, intrigilor, iminentului pericol al unei lumi distopice, din mijlocul întunericului și al demonicului – toate, expresie a unui război din umbre, purtat de niște „umbre".

Mulțumiri

Mulțumiri speciale muzei și iubitei mele, „lady dragon" Mirela Antonescu.

Mulțumiri prietenilor mei Doru – Boro Borobeică, Eugen Sălceanu, Mircea Vâlceanu și Niculescu Cristian pentru atenția pe care mi-au arătat-o în timpul monologurilor mele de-a lungul timpului.

Mulțumiri tuturor celor care mi-au cumpărat în acești ani cărțile și îmi urmăresc gândurile în mediul online:  (https://www.facebook.com/ManuelSavuA/)

Mulțumiri acestor oameni deosebiți și curajoși care prin mărturiile lor privind interacțiunea directă sau indirectă cu diferitele rase de extratereștri, programe spațiale secrete, operațiuni secrete în diferite arii de activitate, societăți secrete, politică, social, istorie, știință, religie și care alături de mulți alți militari, astronauți, savanți, istorici, arheologi, antropologi, scriitori, ziariști, civili, pe care nu i-am trecut în rândurile de mai jos, au avut/au un rol atât de important în procesul complex de conștientizare al umanității:

-US Navy Intelligence & US Secret Space Program engineer – WILLIAM TOMPKINS

-Ministru canadian al Apărării Naționale (1963-1967) și membru îndelungat al Parlamentului Canadian – onorabilul PAUL HELLYER

-ARCHBISHOP CARLO MARIA VIGANO

-Nobel Price Winner - Medicine research scientist – LUC MONTAGNIER

-Dr. REINER FUELLMICH – International Criminal Trial Attorney

-Dr. ROBERT MALONE – Virolog și imunolog

-JORDAN MAXWELL – Cercetător proeminent și savant independent în domeniul ocultismului/ filosofiei religioase/astro-teologiei/științei și tehnologiei antice

-ALEX COLLIER – în contact cu rasa ET, cunoscută ca Andromedans din sistemul stelar Andromeda.

-US Air Force Lieutenant General – THOMAS G. McINERNEY

-Ex. Intel Officer CIA – ROBERT DAVID STEELE

-Ex. Intel Military Officer – SCOTT BENNETT

-US Major – SOLOMON BERG

-Ex. Illuminati – LEO ZAGAMI

-Documentary filmmaker/ investigative journalist/ Project Camelot – KERRY CASSIDY

-Arheologi, istorici, savanți, traducători și păzitori care au rupt lanțul tăcerii și care prin curajul, dăruirea, abilitatea și cunoașterea lor au participat/participă la restaurarea adevăratei și fascinantei istorii a rasei umane, ocultată de mii de ani cu sălbăticie și cuprinsă pe:

-THE EMERALD TABLETS

-THE TABLETS OF GILGAMESH

-ANCIENT SUMERIAN TABLETS

-HINDU TEXTS OF THE BHAGAVAD GITA

-THE BOOK OF ENOCH

-și, desigur, nu în ultimul rând, CDT PLATES¹ – Pre-Atlantian Holographic Disk Records din 246.000 î.Hr.

DISCLAIMER

Orice potențială coincidență de nume din acest roman este pur întâmplătoare.

Acest roman este o experiență continuă a contrastelor ficțiune-real, actual-imemorial, bine-rău, lumină-întuneric, demonic-divin, iar în paralel conține o mulțime de informații și trimiteri la istoria sacră și ocultată a umanității, conține, de asemenea, întâmplări și evenimente reale, romanțate în contextul creativ al romanului. Pentru potențialul cititor, atras de trecutul imemorial, dar și de evenimentele acestui nou început de ciclu cosmic, am lăsat spațiu și invitația pentru propriile căutări, concluzii și conștientizări.

Această carte propune realitatea în care nu există tăceri ce nu pot fi auzite, lucruri ascunse ce nu așteaptă răbdătoare să se reveleze și OM ce nu poate auzi șoaptele nevăzutului și ale neștiutului, căci, în definitiv, totul este un uriaș câmp informațional pe care nimeni și nimic nu îl poate șterge din conștiința Universului și din informația stocată în ADN-ul nostru și la care orice om se poate conecta și, în final, la nivelul conștientului, toate aceste șoapte să se decodeze și să prindă viață în fiecare dintre noi în noi forme de conștiință, spre noi orizonturi de existență.

Manuel Savu

Prolog

Paris – Anul 1371

Preotul stareț ridică cuțitul din os uman și pentru o clipă se lăsă pe spate și contemplă senzația aproape erotică de omnipotență. Răul și urâtul din el țâșniră precum niște umbre tremurătoare pe fundalul scăldat în lumina difuză a torțelor. Așa cum ritualul cerea, cei nouă preoți prezenți repetau cu mâinile împreunate „Baphomet". Aceștia stăteau în cerc cu capul aplecat privind fix pentagrama mare făcută din bucăți de piatră înfipte în pământul afânat din catacomba întunecată.

Preoții purtau mantii lungi cu glugă, strânse cu un șnur împletit și lung. Întreaga adunare era luminată de făclii dispuse în cerc, iar în mijloc trona o bucată imensă de piatră masivă, pe care se înfăptuiau sacrificiile. Bucata masivă de piatră avea o pentagramă cioplită, cu menirea de a colecta sângele victimei și de a-l direcționa în canale săpate pe marginile pietrei. La căpătâiul pietrei, o statuie din piatră închisă la culoare și înaltă de vreo doi metri, înfățișând o creatură ce aducea cu Anubis, se înălța sumbru asupra locului de sacrificiu, parcă controlând întreaga adunare.

Brusc, întregul murmur mantric încetă ca la comandă, copilul în vârstă de trei ani răstignit pe piatra de sacrificiu se opri din plâns, surprins de liniștea sumbră, iar glasul preotului stareț bubui din mijlocul voluptăților sale pline de întuneric și cu cuțitul deasupra capului rosti în latină:

—Fie ca acest sacrificiu să fie primit de stăpânul nostru, Baphomet!

—Baphomet! se auzi în cor glasul obedient al preoților.

Preotul stareț își privi victima cu o privire de nebun și apoi înfipse cuțitul din os în pieptul acelei ființe plăpânde și inocente. Catacombele de sub Notre-Dame răsunară încă o dată de țipătul morții, iar pământul se stropi din nou de sânge nevinovat.

Paris – Anul 2016

1

Nicole se năpusti în stilul caracteristic în birou și aruncă nepăsătoare geanta Hermes care ateriză pe o canapea, apoi se prăbuși mulțumită în fotoliul imens Ludovic al XVI-lea ce trona complet nepotrivit în spatele biroului uriaș de sticlă. Cu un oftat de mare victimă își plantă ca un veritabil cowboy picioarele pe birou. Pentru o clipă înfipse o privire de vultur și se asigură că pantofii săi Manolo Blahnik erau exemplar de curați. Mulțumită de superficialitatea de moment, căreia, desigur, i se abandonase cu voluptate și de faptul că astăzi ar fi trebuit să fie o zi ușoară, înfipse o țigară în gură după care o și aruncă pe birou când descoperi nemulțumită că bricheta se afla în geanta de pe canapea. Cum stătea cu picioarele răstignite pe birou, o boare de aer rece provenită de la aparatul de aer condiționat o făcu să zâmbească drăcește când îi aminti foarte intim că își trăsese fusta ținutei sale de birou Loro Piana, dar nu și chiloțeii. „Doamne, ce desfrânată am ajuns, ce act ratat de proporții monumentale am făcut, se gândi ea că ar spune un psihanalist, inspirată de „Cartea Roșie a lui Jung ce zăcea imensă pe birou pe post de obiect decorativ, apoi concluzionă chicotind că poziția în care se prăbușise în fotoliu și lipsa chiloților reprezentau un motiv serios să ceară bani de intrare, în cazul în care vreun bărbat din departament și-ar fi pierdut mințile incomensurabil și ar fi îndrăznit să se aventureze în biroul ei. Încă se amuza în mintea ei că uitase pur și simplu să-și pună chiloțeii, făcând asocieri cu celebra scenă din biroul de poliție cu Sharon Stone și Michael Douglas din filmul „Basic Instinct", când realiză că în timpul acela, telefonul mobil se încăpățâna să sune din geantă.

Nicole închise telefonul și îl lăsă să cadă din mână pe birou. Pierdută în trecut, simți cum stomacul i se strânse instantaneu de emoție. „Sunt blestemată de niște forțe invizibile, sunt oare pe o linie a timpului satanică?", se întrebă Nicole în urma convorbirii avute cu vechiul său prieten Lopez.

Își aprinse țigara și se îndreptă spre peretele din geam masiv al biroului. Privirea sa se pierdu în întreaga panoramă din fața clădirii principale a institutului de fizică nucleară. Turla unei biserici vechi de peste o sută de ani se înălța semeț în zare, în contrast cu clădirile moderne din jur și totul părea atât de viu pe străzi, mai puțin ea, lovită brusc de starea apăsătoare în care o proiectase nemilos conversația cu Lopez.

Trecuseră opt ani de când fusese trasă fără voia ei într-o grozăvie, prinsă la mijloc între niște forțe extraordinare, lupte între societăți secrete, servicii de spionaj, mafie, ruptă de sine între iubiri pasionale imposibile, tragedii de nedescris, un adevărat tsunami căruia îi supraviețuise alături de familia și prietenii săi cei mai buni, totul culminând cu sacrificiul suprem și complet nebun făcut de Vlad și de Yuri pentru a-i salva viața. „Cum pot coexista oroarea și frumosul în aceeași clipă?, se întrebă Nicole, pătrunsă de nostalgia și durerea încă vie a iubirii frânte dintre ea și Vlad, dar și de recunoștința pentru prietenii minunați pe care toate acele întâmplări tragice îi aduseseră neașteptat în viața ei. Pentru o clipă îi explodă în minte amintirea lui Vlad plin de sânge, când se prăbușise precum apocalipsa asupra celor care erau pe punctul de a o ucide, ultimele clipe când îl văzuse în viață, apoi corpul neînsuflețit și ciuruit de gloanțe al lui Yuri, care își dăduse viața pentru ea fără să clipească în acel atac supraomenesc condus de Vlad împotriva armatei de mercenari care păziseră demonia din creierii bolnavi ai celor care o luaseră ostatică și care se crezuseră nici mai mult, nici mai puțin decât stăpânii lumii. Parcă în continuarea acelui coșmar, acum, avertismentul vechiului ei prieten o lovise neașteptat ca un ecou sinistru al trecutului sub forma unui nou pericol „chiar mai mare, cum se exprimase prietenul ex-CIA al lui Vlad și părea să o ajungă din trecut precum un blestem încă neîmplinit. Lopez încheiase convorbirea, asigurând-o că lucrează la un plan, dar cum orice plan născut din mintea unui tip ex-CIA avea nevoie de cât mai multe informații, Lopez concluzionase să țină legătura, urmând să se întâlnească la momentul potrivit.

2

Cavalerul de Malta, asasin de rang înalt în oastea nevăzută a Vaticanului, își șterse sângele ce îi curgea din nas, respirând cu greu din cauza efortului și a loviturilor încasate, apoi cu un gest elegant, parcă ceremonial, scoase un stilet prețios cu o lamă dreaptă, lungă, având miezul în formă de diamant și își concentră toată atenția asupra adversarului său. O senzație apăsătoare de frică începuse să-și facă simțită prezența și, în pofida pregătirii sale îndelungate de asasin, în mai puțin de 30 de secunde, adversarul său îi blocase cu ușurință toate loviturile și chiar și cele câteva lovituri secrete pe care le încercase se întorseseră nemilos împotriva lui, iar adversarul îl lovise dur cu fiecare ocazie. Cavalerul simțea că avea probabil câteva coaste rupte pe partea stângă, iar osul nazal avusese aceeași soartă în urma unei scurte lovituri primite cu podul palmei. În ciuda programelor și antrenamentelor inumane la care fusese supus încă din copilărie, Cavalerul își pierdea stăpânirea de sine și controlul asupra durerii și fricii care începuse să se insinueze. Știa că avea în față un Gardian, iar acesta părea că se distra cu el și mai știa că avea mai multe șanse să ucidă întreaga armată a diavolului decât un Gardian.

—Credeți că mai puteți schimba cursul viitorului pe Pământ? șuieră Cavalerul cu dușmănie demonică în glas, în timp ce abordase niște mișcări înșelătoare și plimba dintr-o parte în alta stiletul, căutând un moment prielnic să lovească decisiv.

Bărbatul din fața acestuia îl privea complet impasibil, lipsit parcă de orice emoție sau dorință de a se lăsa atras într-o polemică cu acesta. Amândoi știau că doar unul dintre ei va pleca în viață de acolo și amândoi știau cine va fi acela.

—Ați eșuat, Gardienilor, spuse Cavalerul răgușit, așa cum ați eșuat în urmă cu mii de ani, nimic nu va putea opri inevitabilul, omenirea va fi complet în puterea noastră, continuă el cu chipul schimonosit de ură și brusc încercă inutil să-și înfigă stiletul în gâtul bărbatului.

Keiro intuise lovitura și degajase cu ușurință. Lama stiletului trecuse la câțiva centimetri de gâtul său. „Un șarpe încolăcit pe întregul glob pământesc, constată el, văzând blazonul încrustat pe o parte a mânerului, când acesta trecuse fulgerător prin fața privirii sale. „Este simbolul lor, continuă el în gând, scârbit de această constatare. Știa de atâta amar de vreme că simbolul șarpelui încolăcit în jurul Pământului înseamnă „o singură lume și îi reprezintă pe cavalerii de Aragon ﹘ încă un ordin secret implicat la conducerea Europei chiar de pe vremea cruciadelor și care se aflase în spatele liniilor de sânge regale până în zilele noastre. Aceștia erau într-o simbioză diabolică cu Illuminati, cu Vatican și alte forțe oculte care visau nebunește o singură lume condusă de ei. Keiro știa că aceștia erau terifiați de existența unei profeții vechi de peste o mie de ani, profeție în care se spunea că un pericol imens va amenința șarpele, se va ridica de la Apus și va fi singurul lor potrivnic, dar și pieirea. „America! își spuse din nou Keiro, de aceea vor să o și distrugă.

Cavalerul atacă brusc începând cu o mișcare falsă, în speranța să atragă garda adversarului în direcția greșită, apoi lovi cu toată forța țintind inima, dar Keiro bară lovitura fulgerător cu cotul printr-o mișcare circulară aproape elegantă în perfecțiune și execuție și devie brațul înarmat al preotului, apoi în aceeași clipă făcu un pas în lateral și îl izbi pe Cavalerul de Malta scurt și puternic cu muchia palmei. Zgomotul de trahee spartă pluti pentru o fracțiune de secundă între ei precum o confesiune a morții. Înainte ca preotul să fie invadat de senzația iremediabilă de sufocare, Keiro ridică stiletul de pe jos, îl puse în mâna paralizată a Cavalerului asasin, care încremenise și se uita fix la el cu ochii sticloși și parcă mirați de certitudinea morții, apoi se întoarse și plecă fără să privească în urmă. Salvase viața unui Illuminati, un tânăr care făcea parte dintr-un grup Illuminati ale cărui credință și voință erau total opuse acelora care visau să conducă întreaga lume, să o confiște total și să o conducă după principii luciferice. Cel pe care îl salvase făcuse dezvăluiri importante în media alternativă online despre întunericul și ocultismul feroce în care se înconjuraseră de sute de ani acești Illuminati consumați de întuneric și vorbise despre planurile lor bolnave de subjugare și control total al umanității. Tânărul își petrecea seara liniștită alături de o tânără în restaurantul select de peste drum și habar nu avea că trecuse atât de aproape pe lângă o moarte sigură.

Keiro trecu cu viteza sunetului prin tot protocolul de securitate al aeroportului și se îndreptă spre poarta de îmbarcare. Câteva minute mai târziu se afla în avion pe scaunul său. Avionul se afla deja pe pistă și aștepta semnalul de decolare cu motoarele puternice uruind la ralanti. Keiro privea prin hublou aiurea, căzut pe gânduri, în timp ce prin câmpul său vizual, un transportor de bagaje se târa pe o bandă adiacentă. Brusc, un pârâit scurt în difuzoarele avionului îi întrerupse reveria, apoi se auzi un semnal sonor, urmat de vocea pilotului, care se prezentă și anunță prin interfon durata zborului și câteva detalii legate de vreme, iar în încheierea intervenției îi asigură pe călători că foarte curând vor urma să decoleze. În timpul acesta, chiar în dreptul lui Keiro, pe rândul din mijloc, un bărbat se tot foia neliniștit, încercând să atragă atenția soției, care părea să-l ignore total:

—Arăți ca dracuʾ, scumpo, își complimentă acesta soția, nemulțumit de lipsa acesteia de interes.

—Du-te dracului, îi răspunse soția scurt și sec, apoi întoarse capul și își continuă discuția despre creme de față cu o doamnă în vârstă, aflată pe scaun lângă ea.

O stewardesă, care îi dădea târcoale de când se urcase în avion, se aplecă mai mult decât era cazul asupra lui Keiro și îl întrebă pentru a doua oară dacă îl putea ajuta cu ceva. Keiro îi răspunse ca și prima oară, delicat, că era ok și îi mulțumi respectuos pentru întrebare. Stewardesa îl privi lung cu un zâmbet drăguț pe față și plecă, dar nu înainte de a-i smulge promisiunea că o va chema dacă va avea nevoie de ceva. Keiro încuviință simplu din cap, fără nicio urmă de flirt.

Pentru o ființă ca el, să fie în văzul lumii, să folosească mijloace convenționale de transport, să pozeze în normal însemna cu adevărat să se ascundă, însemna să se amestece cu așa-zisa normalitate și să se piardă în mulțime.

În cele din urmă, avionul Boeing 777 țâșni pe pistă cu motoarele ambalate la maximum și se desprinse greoi de la sol.

Keiro era obosit, o oboseală pe care puțini o puteau înțelege și foarte puțini o puteau experimenta. Era o oboseală metafizică, era oboseala unei ființe de lumină, dar prinsă printr-un contract al sufletului într-o lume violentă, o lume de joasă vibrație și în permanent complot, era oboseala unei ființe superioare, prinsă în mijlocul unui război nevăzut ce dura de mii de ani, era oboseala unei ființe înlănțuite într-o singurătate bântuită de secrete și consecințe teribile ale trecutului imemorial al rasei umane și totuși mai actuale ca niciodată. Keiro se simțea expresia unei existențe dilatate permanent la maximum și pe care nu o putea împărtăși cu nimeni.

„Ați eșuat, Gardienilor, îi răsunau în minte ca un verdict cuvintele Cavalerului de Malta. Cuvintele răsunau obsesiv ca o rană în mintea lui, ca un ecou vechi de mii de ani. Ei, Gardienii, cunoșteau bine istoria sacră a omenirii, mai mult, erau parte din ea și aveau un rol unic în toată această istorie. Keiro știa bine că în anul 2236 î.Hr. fusese ultima oară când Porțile Stelare ar fi trebuit să se deschidă, iar acestea, din cauza războaielor teribile care zguduiau planeta la acea vreme, nu se deschiseseră și evenimentul ascensiunii nu se mai întâmplase. Acum, la final de ciclu cosmic, venise timpul așteptat de întregul Univers ca ele să se deschidă din nou. Din păcate, Porțile Stelare de pe Pământ erau în puterea ființelor angelice „căzute, cunoscute în scrieri religioase sub numele de Îngeri căzuți, doar că nu erau niciun fel de îngeri, ci erau ființe superioare, din universuri de vibrație foarte înaltă, care se jucaseră cu puterile lor, care abuzaseră într-un mod întunecat de liberul arbitru, care suferiseră o mulțime de hibridizări și care, în final, căzuseră în negativitate, iar consecințele propriilor acțiuni și ale încrucișărilor repetate cu alte rase îi ajunseseră din urmă ca un blestem divin și îi aduseseră în mod necesar într-un univers inferior de vibrație. În urma acestui trecut întunecat, aceste ființe suferiseră modificări ireversibile în structura originară ADN și rămăseseră ca și oamenii, dar din motive diferite decât ei, prizonieri în acest Univers. Acum tot războiul ce dura zeci de mii de ani se dădea pentru „ascensiune", care echivala cu revenirea rasei umane într-un univers superior de înaltă vibrație și cu recâștigarea tuturor oportunităților pe care acel plan superior de existență le oferea. Acesta era un război și pentru ADN-ul uman, care conținea codul genetic cu ajutorul căruia oamenii puteau trece în forma fizică prin Porțile Stelare, cod genetic care echivala cu un bilet de trecere fără de care era imposibil de penetrat o Poartă Stelară și, nu în ultimul rând, acest război se dădea și pentru Porțile Stelare în sine. Toate părțile implicate în acest război știau că aveau o singură șansă. Forțele negative erau lipsite de codul genetic care să le permită ascensiunea și făceau tot ce le stătea în putință pentru a bloca trecerea prin Porțile Stelare a ființelor capabile să o facă. Aceste forțe negative cunoșteau istoria sacră a umanității, destinul cosmic și însemnătatea template-ului divin din ADN-ul omului, care îi permiteau să treacă dintr-un univers în altul. Aceste ființe întunecate nu se dădeau înapoi de la nimic pentru a menține umanitatea în energie joasă, în frică, în ignoranță, în distracție, în desfrânare, practic toate mijloacele care îi ajutau să mențină umanitatea sub control și joasă frecvență erau folosite împotriva omului. Forțele negative știau că odată ascensiunea fiind compromisă, aroganța lor de dumnezei pe Pământ ar fi fost satisfăcută, iar oamenii ar fi rămas în continuare prizonieri în ciclul încarnărilor în această lume 3D și, prin urmare, sclavii lor pe această planetă, gata să-i hrănească cu uriașul lor cuantum energetic pentru încă mii de ani.

Keiro închise ochii, îi strânse cu putere și scrâșni din