Iliria

În antichitatea clasică, Iliria era regiunea din vestul Peninsulei Balcanice, cuprinsă între Marea Adriatică, râul Morava și Panonia, locuit de iliri. Principalele orașele ale Iliriei au fost Apollonia, Epidamus, Scodra (în prezent, Scutari, Albania) și Rhizon (în prezent, Risan, Muntenegru).

Iliria
1200 î.Hr. – 168 î.Hr. → →
Triburile Ilirilor în secolul al III-lea î.Hr. Triburile Ilirilor în secolul al III-lea î.Hr.
Limbă	Limba iliră
Religie	Politeism
Guvernare
Formă de guvernare	Monarhie
Istorie
Epoca istorică	Antichitate
Fondare	1200 î.Hr.
Cucerirea Romană	168 î.Hr.

Preistoria Iliriei și istoria ilirilor sunt cunoscute din dovezile arheologice. Iliria este cucerită de Republica Romană în 168 î.Hr. în urma Războaielelor Ilire.

Nume

În mitologia greacă, originea numele Iliriei poate fi trasată etiologic de la Ilirios, fiul lui Cadmus și al Harmoniei, care eventual a domnit în Iliria și a devenit strămoșul ilirilor. O altă versiune a mitului îi identifică pe Polifem și Galateea drept părinți ai lui Celtus, Galas și Ilirius.

Scriitori greci antici au utilizat termenul „ilir” pentru a descrie poporul care locuia între liburni și Epirus. Un scriitor grec din secolul al IV-lea î.Hr. a identificat clar popoarele de pe coasta balcanică a Mării Adriatice. Doar în secolul I d.Hr. termenul de „ilir” era folosit ca termen general pentru popoarele de pe coasta Adriaticii.

Regatele ilire

Articole principale: Lista de conducători iliri, Agron și Teuta.

Regatul lui Agron în secolul al III-lea î.Hr.

Prima menționarea a unui regat ilir este cea a regatului Enchele din secolul al VIII-lea î.Hr.. În perioada 400 î.Hr. și 167 î.Hr. în regiune vor apărea alte regate. Tribul Autariatae sub Pleurias (337 î.Hr.) era considerat regat. Regatul populației Ardiaei i-a naștere 230 î.Hr. și se sfârșește în 167 î.Hr.. Cele mai importante regate ale ilirilor au fost cele fondate de Bardilis al dardanilor și Agron al Ardiaei care a creat ultimul și cel mai cunoscut regat ilir. Agron și-a extins regatul cucerind alte triburi.

Perioada romană și bizantină

Articole principale: Iliria (provincie romană) și Prefectura Illyricum.

Romanii l-au învins și capturat pe Gentius, ultimul rege al Iliriei, la Scodra (astăzi Albania) în 168 î.Hr. și trimis la Roma în 165 î.Hr.. Cele patru republici cliente formate erau de fapt conduse de Roma. Mai târziu, regiunea va fi reorganizată în provincie romană cu capitala la Scodra.

Provincia romană Illiricum a înlocuit fostele regate din Iliria. Provincia cuprindea teritoriul dintre râul Drilon din Albania de astăzi și Istria (Croația) în vest și până la râul Sava (în Bosnia și Herțegovina) în nord. Salona (în apropriere de orașul modern Split din Croația) a fost organizată și a funcționat drept capitală.

După înăbușiserea unei revolte a panonienilor și desiților, administratorii romani au dizolvat provincia Iliria și i-au împărțit teritoriul între provinciile Panonia în nord și Dalmația în sud. Deși provincia a fost dizolvată în 10 d.Hr., termenul de Iliria s-a păstrat în latina târzie și pe parcursul perioadei medievale. După diviziunea Imperiului Roman, episcopii Salonicului numeau vicarii papali din Iliricum. Patriarhii de Constantinopol au introdus Iliria în jurisdicția lor în secolul al VIII-lea.

Moștenire

Articol principal: Provinciile Ilire.

Numele Iliria dispare în urma cuceririi otomane a Balcanilor în secolul al XV-lea și reapare abia în secolul al XVII-lea fiindu-i atribuită o nouă semnificație în timpul războaielelor dintre Imperiul Otoman și dinastia Habsburg. Leopold I i-a desemnat pe slavii sudici ca „națiunea iliră”.

Numele Iliria a fost refolosit de Napoleon pentru Provinciile Ilire care au fost încorporate de Imperiul Francez între 1809 și 1813. Regatul Iliriei a fost parte componentă a Austriei între anii 1816 și 1849.

Bibliografie

• Berranger, Danièle; Cabanes, Pierre; Berranger-Auserve, Danièle (2007). Épire, Illyrie, Macédoine: Mélanges Offerts au Professeur Pierre Cabanes. Clermont-Ferrand, France: Presses Universitaires Blaise Pascal. ISBN 2-84516-351-7. 
• Boardman, John (1982). The Prehistory of the Balkans and the Middle East and the Aegean World, Tenth to Eighth Centuries B.C. Cambridge, United Kingdom: Cambridge University Press. ISBN 0-521-22496-9. 
• du Fresne, Charles (1746). Illyricvm Vetvs & Novum: Sive Historia Regnorvm Dalmatiae, Croatiae, Slavoniae, Bosniae, Serviae, atqve Bvlgariae. Posonii: Typis Haeredvm Royerianorvm. 
• Grimal, Pierre; Maxwell-Hyslop, A. R. (1996). The Dictionary of Classical Mythology. Oxford, United Kingdom: Blackwell Publishing Limited. ISBN 0-631-20102-5. 
• Hammond, Nicholas Geoffrey Lemprière (1993). Studies concerning Epirus and Macedonia before Alexander. Amsterdam, The Netherlands: Adolf M. Hakkert. 
• Kipfer, Barbara Ann (2000). Encyclopedic Dictionary of Archaeology. New York, New York: Kluwer Academic/Plenum Publishers. ISBN 0-306-46158-7. 
• Lewis, David Malcolm; Boardman, John (1994). The Cambridge Ancient History, Volume 6: The Fourth Century BC. Cambridge, United Kingdom: Cambridge University Press. ISBN 0-521-23348-8. 
• Lins, Joseph (1910). „Illyria”. The Catholic Encyclopedia, Volume 7. New York, New York: Robert Appleton Company. 
• Papazoglu, Fanula (1978). The Central Balkan Tribes in Pre-Roman Times: Triballi, Autariatae, Dardanians, Scordisci and Moesians. Amsterdam, The Netherlands: Adolf M. Hakkert. ISBN 90-256-0793-4. 
• Stipčević, Aleksandar (2002). Ilirët: Historia, Jeta, Kultura, Simbolet e Kultit. Tirana, Albania: Toena. ISBN 99927-1-609-6. 
• Wilkes, John J. (1969). History of the Provinces of the Roman Empire. London, United Kingdom: Routledge and Kegan Paul. 
• Wilkes, John J. (1995). The Illyrians. Oxford, United Kingdom: Blackwell Publishers Limited. ISBN 0-631-19807-5.