Ioan Bianu

Ioan C. Bianu (n. 8 septembrie 1856, Făget, comitatul Târnava Mică – d. 13 februarie 1935, București) a fost un filolog și bibliograf român, membru titular și președinte al Academiei Române.

Membru titular al Academiei Române

Ioan Bianu
Date personale
Născut	8 septembrie 1856 Făget, Transilvania
Decedat	13 februarie 1935 (78 de ani) București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu Catolic
Cetățenie	România
Religie	Biserica Română Unită cu Roma
Ocupație	filolog, bibliograf
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Educație	Facultatea de Litere și Filozofie din București
Organizație	Universitatea din București
Partid politic	Partidul Național Liberal
Profesor pentru	Natalia Negru

Biografie

Ion Bianu s-a născut la Făget, un sat de pe valea Târnavelor, în 1856, într-o familie de țărani români uniți. A urmat Liceul confesional greco-catolic „Sfântul Vasile” din Blaj, având îndrumător pe canonicul Timotei Cipariu și profesor pe vicarul diecezan, Ioan Micu Moldovan. La Blaj, „Mica Romă”, învățământul era gratuit, iar elevii foarte săraci primeau și câte un ,,țipău” (o pâine de formă rotundă) din partea Mitropoliei. Când, pe străzile Blajului, elevii care tocmai și-au primit „țipăul”, dacă îl întâlneau pe Mitropolit, ridicau ,,țipăul” deasupra capului - era gestul lor de mulțumire și recunoștință pentru pâinea zilnică primită de la Mitropolie. Despre Ion Bianu se știe că a fost un elev care a crescut cu „țipăii” Blajului... Și mai era în tradiția Blajului ca profesorii să țină în gazdă pe elevii merituoși, dar săraci. Ioan Bianu a fost găzduit de canonicul, profesorul și istoricul Ioan Micu Moldovan, cel cunoscut ca fiind un „alter ego” al Episcopului Inochentie Micu Klein. De la profesorul său, care i-a fost aproape toată viața, a învățat iubirea pentru limba noastră și istoria neamului, a învățat cinstea și generozitatea. De la Timotei Cipariu, iubirea cărții, conștiința rolului pe care îl au bibliotecile în dezvoltarea culturii naționale - eruditul blăjean avea una dintre cele mai mari biblioteci de la noi - disciplina și perseverența.

Ion Bianu a absolvit Facultatea de Litere din București, după care, în 1888, cu sprijinul oferit de Alexandru Odobescu și Bogdan Petriceicu Hașdeu, și-a continuat studiile la Milano, Madrid și Paris. A fost profesor de limba și literatura română la Liceul „Sfântul Sava” și șeful primei Catedre de Istoria Literaturii Române, la Facultatea de Litere și Filosofie din București. În 1884 a devenit directorul Bibliotecii Academiei, instituție pe care a condus-o până la sfârșitul vieții cu un devotament devenit legendar. A organizat biblioteca Academiei, înzestrând-o cu un număr mare de manuscrise, cărți și periodice. Pentru a se documenta a făcut o serie de călătorii în Rusia, Marea Britanie, Germania etc., unde a vizitat numeroase biblioteci și s-a interesat de modul lor de organizare și funcționare.

Activitatea deosebită i-a adus alegerea ca membru corespondent al Academiei Române în 1887 și ca membru titular în 1902. În 1927 Ion Bianu a devenit secretar general al acestei instituții pentru ca în 1929 să numit președintele ei, iar între 1932 și 1935 vicepreședinte.

Sub conducerea sa s-au alcătuit mari lucrări de bibliografie, între care primele trei volume din Bibliografia românească veche, 1508 - 1830 (1903 - 1936) și Catalogul manuscriptelor românești (3 vol., 1907 - 1931). A editat numeroase texte vechi. Este unul dintre autorii principali ai reformei ortografice din 1904 a Academiei, reformă care a reprezentat un pas important în introducerea principiului fonetic în scrierea limbii române. Sub îndrumarea lui Ion Bianu s-a organizat primul Congres Național al Bibliotecarilor (București, 1924) și prima Asociație a Bibliotecarilor din România (la 15 septembrie 1924), al cărui președinte a devenit.

Ca principal reprezentant al filologiei românești, Ion Bianu s-a preocupat de reforma ortografiei limbii române, contribuind la ortografia aprobată de Academia Română în 1904. A elaborat numeroase studii despre literatura veche, a promovat cercetarea folclorului inițiind prima serie românească de publicații folclorice și etnografice.

Domnul Dimitrie Sturdza, vorbind despre munca deosebită depusă de Ion Bianu la Biblioteca Academiei, spunea: „Și noi simțim o mare satisfacție de a fi crescut un bărbat care ocupă astăzi un loc de frunte în știință și învățătură și care a devenit pentru noi nu numai un slujbaș vrednic, dar un ajutor indispensabil”.

N. Iorga îl aprecia pe acesta ca fiind „întemeietorul cel adevărat, păzitorul statornic și harnicul străjer” al bibliotecii Academiei Române.

Opera

• Bibliografia românească veche (BRV), 1508-1830, vol. I-III, 1903-1936 (în colaborare cu Nerva Hodoș)
• Catalogul manuscriselor românești, vol. I-III, 1907-1931 (în colaborare cu R. Caracaș și G. Nicolasa)
• Despre introducerea limbii românești în biserica românilor (discursul de recepție în Academia Română, susținut în 1904)

Bibliografie

• Dicționar enciclopedic român, Editura Politică, București, 1962-1964
• Jana Balacciu, Rodica Chiriacescu, Dicționar de lingviști și filologi români, București, Editura Albatros, 1978
• Ioan Chindriș, Regele cărților, Astra blăjeană, An XI, Nr. 4(41), p. 6, 2006
• Florica - Elisabeta Nuțiu, Ioan Bianu - un nume de referință în cultura românească (1856-1935), Biblio – Brașov 2006: Conferința Internațională de Biblioteconomie și Știința Informării, Brașov, 25-27 mai 2006, Editura Universității „Transilvania”, 2006, ISBN (10) 973-635-714-7; ISBN (13) 978-973-635-714-5, p. 136-140.
• Dina Paladi – Bibliologi celebri, Revista Bibliotecii Naționale a României, An XII, Nr. 1, p. 64-67, 2008 PDF
• Avram P. Todor, Ioan Bianu (1856–1935), în: Apulum, XII, 1974, pp. 664–671.

Legături externe

• Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – B
• Academia Română: despre expoziția omagială dedicată academicianului Ioan Bianu
• Graiul Maramureșului: „Portret de bibliotecar - Ion Bianu”, un articol de Maria Gârbe^{[nefuncțională]}