pleca
Vezi și : plecă |
Etimologie
Din latină plicare.
Pronunție
- AFI: /pleˈka/
Verb
Conjugarea verbului (se) pleca | |
Infinitiv | a (se) pleca |
Indicativ prezent pers. 1 sg. |
(mă) plec |
Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să (se) plece |
Participiu | plecat |
Conjugare | I |
I.
- (v.refl. și tranz.) a (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca.
- (v.refl.) a se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de supunere; a se închina.
- a (se) culca la pământ, a (se) răsturna.
- (v.refl.) (despre aștri) a coborî (spre apus), a apune.
II.
- (v.tranz.) a supune unei influențe, unei puteri; a subjuga.
- (v.refl.) a ceda în fața unei forțe, a se supune.
- (v.refl.) (pop.) a se îndupleca; a se milostivi.
III.
- (v.intranz.) a se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni.
- (spec.) a porni într-o cursă sportivă.
- a avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză.
- Pleacă de la ideea că trebuie să reușească.
Sinonime
I.
Antonime
Cuvinte derivate
Expresii
- (tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili
- A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească
- A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina
- A(-și) pleca urechea = a) a asculta cu atenție, a lua în considerare; b) a da crezare vorbelor de nimic, bârfelilor
- A se pleca spre apus = (despre persoane și despre forța, gloria, prestigiul lor) a fi în declin
Traduceri
a se duce; a merge
|
|
Etimologie
Din pleca.
Verb
- forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru pleca.