Şcoala Bioconceptuala
Şcoala Bioconceptuala
Şcoala Bioconceptuala
Descântecele
Utilizarea descântecului, în care traco-dacii par să fi fost experţi,
reprezintă o practică universală, vizând utilizarea magică a „puterii
cuvântului", în multiplele sale forme, începând de la incantaţia magică a
sacerdoţilor occidentali, până la recitarea mantrei de către iniţiaţii
orientali. Practicile terapeutice ale traco-geţilor, presupunând vindecarea
„sufletului" pentru optimizarea trupului, se subordonează principiului
medical integralist, respectiv practicii medicale holistice, care acţionează
asupra întregului pentru a vindeca partea.
Corespondenţa dintre trup şi suflet reprezintă o unitate filozofică pe
care dacii o cunoşteau bine, aceea dintre sănătatea cugetului şi sănătatea
trupului, respectiv o unitate psihosomatică, care presupune acţiunea
asupra „corpului subtil", energo-informaţional, în termeni moderni,
pentru vindecarea „corpului fizic". Principiul unităţii dintre medicina
alopată şi cea complementară transpare din aceste practici.
Puterea cuvântului de a acţiona asupra substratului biologic derivă
din faptul că ele, cuvintele, poartă în miez date foarte exacte despre
lucrarea de înviere fiind, din acest punct de vedere, cele mai precise
mecanisme de punere în mişcare a magiei biologice.
Descântecele se clasează în Magia personală. Explicaţia modernă
este că ele se fac cu ajutorul voinţei, acţionând asupra fluidelor planului
astral, sau mai degrabă asupra elementelor fluidice care s-ar găsi acolo.
Aşadar, acestea ar fi lansate într-o direcţie oarecare, animate de o anumită
mişcare vibratorie şi plasate în aceeaşi stare astrală, asemeni corpului
astral al fiinţei asupra căreia vrem să acţionăm. Ele caută să se pună în
armonie cu aceasta, contactând astfel corpul astral al ţintei.
Dacă în tradiţia primă a traco-geto-dacilor, bărbaţii erau prin
excelenţă cei care stăpâneau secretele comunicării cu transcendentul,
având implicit şi darul de vindecători, această competenţă, pe măsură ce a
devenit tot mai utilitară, a fost transferată treptat femeilor.
în consecinţă, de sute de ani deja, majoritatea practicilor
terapeutice tradiţionale sunt asociate cu doftoroaiele, moaşele satului,
vraci, descântători, etc. Dacă pentru zilele noastre aceste denumiri au o
conotaţie rizibilă, pentru perioada arhaică ele aveau o greutate cu totul
aparte, întrucât trimiteau la persoane capabile să opereze în planurile
subtile ale existenţei, în zonele magice ale fiinţării cosmice şi umane.
Descântecul poate fi considerat nu doar o simbolistică literar-
folclorică, cum îndeobşte se face, ci o practică terapeutică complexă ce
conjugă benefic :
-efectele de rezonanţă ale complexului sonor mcantat
(descântecul).
Cojocariu Emil_____________________________________________Pag. 1
Şcoala Bioconceptuală_____________________________________ Faptul
magic
Cojocariu Emil
Şcoala Bioconceptuală______________________________________Faptul magic
Cojocariu Emil________________________________________________Pag- 3
Şcoala Bioconceptuală_____________________________________ Faptul magic
Deochiul
Deochiul formează în folclorul multor popoare (jetura la italieni)
un capitol a cărui dezvoltare a dat naştere la studii speciale, asupra
obiceiurilor şi descântecelor de această afecţiune, care nu este în fapt
decât o variantă a influenţelor hipnotice, având tulburări manifestate prin
dureri mari de cap, vărsături, ameţeli, câscare, somnolenţă, etc, fenomene
ce se observă de obicei când deşteptarea subiecţilor hipnotizaţi nu se face
conform unor reguli şi măsuri de prevenire a accidentelor. Deochierea
este deci, pentru cei ce cunosc hipnotismul, un fenomen de „fascinare".
Deochiul se poate provoca prin simpla uitătură sau cu vorba.
O singură privire este adesea de ajuns ca să zdruncine sănătatea
cuiva, sau să aducă într-un fel sau altul vătămare, nu numai omului, în
special copilului, ci chiar vitelor şi plantelor. Ba chiar, lucru de necrezut,
efectele acestei priviri sunt resimţite chiar de obiectele neânsufleţite.
Această uitătură, căreia i se atribuie o putere magică aşa de mare, este
îndreptată adesea către cineva sau ceva fără nici o răutate, fără nici un
Cojocariu Emil________________________________________________Pag. 6
Şcoala Bioconceptuală_____________________________________Faptul magic
Farmecele
Sunt acţiuni de la distanţă asupra fiinţei umane, fie pentru a-i face
rău, fie pentru a-i inspira iubire, având un caracter ofensiv. Sunt de trei
tipuri:
- cele confecţionate dintr-un suport material,
- cele care constau într-un act însoţit sau nu de cuvinte şi
- cele care se rezumă la o simplă elocuţiune. Farmecul cântat sau
recitat poate fi folosit şi pentru a subjuga un spirit sau a obţine un efect
dorit. De asemeni ele pot fi o parte dintr-un ritual de fabricare a unei
amulete sau a unui talisman.
Farmecele pot fi socotite ca practici intermediare între Descântece
şi Vrăji. A fermeca înseamnă a zăpăci, a deruta pe cineva de la scopurile
şi intenţiile sale, precum şi a influenţa pe sine însuşi. Ele sunt un fel de
sugestionare la distanţă, pe cale telepatică, cât şi o autosugestie. De multe
ori, cel care face farmece se farmecă pe sine însuşi şi conformându-se
ideii ce-şi sugerează, crede că farmecă el pe altul. Subconştientul său este
atunci cel care acţionează cu o forţă practic nelimitată.
Farmecele de ură pot fi legate de Magia Simpatică propriuzisă
sau de Magia Simbolică sau Analogică.
în cazul farmecelor induse prin magie simpatică, acţiunea magică
se execută asupra unei părţi ce a aparţinut corpului celui vrăjit: unghii,
fire de păr, sânge (o batistă pătată), urină, etc, sau a unui obiect care a
fost în contact o vreme oarecare în mod nemijlocit cu corpul acestuia,
cum ar fi de exemplu o cămaşă, un indispensabil, o batistă, etc. Evidenţa
existenţei unei legături între diferitele părţi constituente ale unui organism
viu, principiu ce se află la baza Magiei simpatice, ca şi a obiectelor de
care s-a folosit, a fost pusă în evidenţă la sfârşitul secolului trecut şi de
colonelul Rochas, prin intermediul unor experienţe care au devenit clasice
Cojocariu Emil_________________________________________________Pag- 9
Şcoala Bioconceptuală_____________________________________Faptul magic
Cojocariu Emil________________________________________________Pag. 11
Şcoala Bioconceptuală________________________________________ Faptul magic
Vrăjite
Vrăjitoriile există din timpuri imemoriale şi sunt practicate în
scopul de a tulbura pe cineva, a lupta contra voinţei lui, silindu-1 să facă
ce vrea practicantul, scopul urmărit fiind acela de a-i face cât mai mult
rău, trimiţând pe capul lui toate bolile, nenorocirile şi chiar
moartea.Vrăjitorul, în practicile sale întrebuinţează plante otrăvitoare,
otrăvuri şi chiar microbi, de al căror rol distrugător nici nu-şi dă seama.
Tot în mod inconştient, întrebuinţează sugestia indirectă prin
ameninţări, profanări şi aruncarea a tot felul de semne şi murdării în
drumul subiectului (animale moarte, capete de păsări sau peşte,
excremente, cocoloaşe de păr, etc). Poporul se teme de vrăjitori, nu
pentru mijloacele otrăvitoare de care se servesc aceştia, cât pentru
credinţa că lucrează cu cu spirite infernale.
Timpul lor de activitate este noaptea, când toată natura este în
repaus complet. Practicile vrăjitoreşti-se fac după apusul soarelui, în
timpu l n o p ţ i i, p â nă la m i ez u l n o p ţ i i sa u pâ n ă l a câ n t a t u l
cocoşilor.Vrăjitoarele nu respectă sărbătorile şi ajunurile lor, din contra,
caută a călca şi spurca aceste zile. Vrăjitorii cei mai temuţi sunt babele,
fiinţele acelea care nu mai au nimic de sperat de la viitor şi pe care
asprimea vieţii le-a înrăit până la cruzimea de fiară.
Cele mai obişnuite vrăji sunt : stricarea caselor, despărţirea soţilor
sau a celor ce se iubesc, luarea somnului la copii, trimiterea de boli la
oameni sau la animale. în ciuda progresului civilizaţiei umane, practicile
de manipulare a semenilor s-au păstrat şi s-au diversificat, multe dintre
ele dovedind o regretabilă eficacitate. Nu este vorba despre superstiţii sau
autosugestie. Din nefericire pentru noi toţi, ritualurile magiei negre
posedă o forţă reală.
Precum terifianta contaminare radioactivă, îndeletnicirile
vrăjitoreşti, deşi nu sunt întotdeauna vizibile cu ochiul liber, poluează
cumplit minţile şi sufletele oamenilor, degradându-le până şi trupurile.
Toţi cei care practică vrăjitoria ar trebui să ştie că, tot răul la care devin
complici, se va întoarce mai devreme sau mai târziu împotriva lor şi a
familiei lor.
Această agresiune psihică izvorăşte din adâncul sentimentelor de
ură, invidie, răzbunare sau, pur şi simplu, din setea de a provoca răul
cuiva, fără riscul ca agresorul să fie descoperit şi pedepsit. Din punct de
vedere spiritual, răul este o energie întunecată, care provenind din
anumite surse, are posibilitatea de a se răspândi rapid în atmosfera
psihică, infestând-o. După cum aerul este indispensabil plămânilor,
atmosfera psiho-mentală hrăneşte mintea cu idei, emoţii, intenţii.
Poluarea gândurilor, a sentimentelor, este un fenomen real, la fel de grav
Cojocariu Emil___________________________________________________Pag. 12
Şcoala Bioconceptualâ______________________________________Faptul magic
Blestemele
Blestemul este un act de magie verbală, bazat pe credinţa în puterea
cuvântului de a institui, de a modifica o stare existentă. Este constituit
dintr-o formulă fixă sau improvizată, prin care se invocă mânia sau urgia
unei divinităţi asupra unei persoane, a unui obiect sau a unei acţiuni.
Blestemul este utilizat în scop de răzbunare, pedepsire sau compromitere.
în cărţile Vechiului Testament, pentru a putea blestema, trebuia să
ai un drept asupra celui pe capul căruia arunci imprecaţia. Acest drept
este întâi al Creatorului, dar el poate să derive şi dintr-o autoritate, cea
părintească de pildă, sau să fie o „explozie" a unei stări limită. Aşa că,
pentru orice vină o unică pedeapsă, blestemul. Strigătele de blestem sunt
adesea chemări la răzbunare. Justiţia Divină fiind Dumnezeu cel mereu
drept, este invocat să răsplătească după judecăţi în care poziţia Lui pare
să fie dinainte fixată, iar selecţia celor pedepsiţi nu poate crea surprize,
cel care blesteamă fiind convins de dreptatea lui.
Cojocariu Emil________________________________________________Pag. 14
Şcoala Bioconceptuală_____________________________________ Faptul magic
Cojocariu Emil________________________________________________Pag. 15
Şcoala Bioconceptuală________________________________________ Faptul magic
Blestemul, fie cel profan, fie cel ce invoca ajutorul unui personaj
din sanctorial, fie cel complet religios, dificil de clasificat între
producţiile magiei, a provocat întotdeauna teamă, spaimă, fiică, fiindcă i
se atribuia capacitatea de a produce boala, suferinţa, moartea. Blestemele
de părinţi sau de mamă, ca şi cel preoţesc sau arhieresc, sunt dintre cele
mai de temut. Blestemelor li se punea în seamă şi o extraordinară
capacitate de a dăinui, o persistenţă de 99 de ani sau o înspăimântătoare
remanentă asupra neamului celui care recepţionase imprecaţia. în chip
natural, prin esenţa şi finalitatea lui, blestemul nu are nevoie de trecut, aşa
cum nu are nevoie nici de prezent, acţiunea derulându-se în viitor, deşi
imprecaţia se rosteşte în mod curent în prezentul conjunctiv. Sensul
acestui prezent este însă mai degrabă cel al unui viitor nesfârşit,
aparţinând unui „timp" imens, dilatat cu bună ştiinţă, pentru a cuprinde
sancţiunile. Actele creaţiei, ca şi actele distructive, cum ar fi blestemele şi
consecinţele sale, nu se fac continuu, ci în momente speciale, cum ar fi
reluarea ciclului natural, când „sensibilitatea" timpului se accentuează şi
hotărârile care se iau capătă o valoare aparte, incomparabilă cu aceea care
caracterizează actele întreprinse în afara timpului consacrat.
Când cineva se îmbolnăvea, când starea sănătăţii sale nu mai era
cea normală, colectivitatea privea imediat spre diavol, duhuri necurate,
cauză unică a dereglărilor de acest fel. Poporul crede că, în unele dintre
aceste situaţii, ale deteriorărilor fizice grave, diavolul este un soi de
„agent" care şi-a asumat răspunderea de a concretiza „o pedeapsă divină"
pentru deraieri individuale sau colective, pentru păcate ce nu puteau ocoli
raţiunea. Ar fi, în acest caz, maladia şi o îndemnare către pocăinţă şi
penitenţă. Ca şi teologii din vechime, poporul era convins că în aceste
stricări ale echilibrului sanitar trebuie constatată „urgia divină". Foarte
multe blesteme găsim în interiorul descântecelor. Descântecul în care este
inclus un blestem beneficiază de o putere magică rectificată, consolidată,
întărită. Forţa magică a descântecului, a celui de deochi să zicem,
funcţionează drept cadru în care este valorificat apetitul magic al
blestemului. Blestemul participă la acea luare magică în posesie a „stării
de rău", care asigură vindecarea, întreprindere realizabilă prin
cunoaşterea originii. Descântecul cu blestem reface o stare pozitivă,
năruind integritatea atentatorilor. întregul complex ajută distrugând,
reconstruieşte anihilând, într-o dialectică a „contrariilor" care nu se
anulează. Sediul predilect al blestemelor îl constituie descântecele de
deochi, în care deochetorii sunt blestemaţi cu scopul de a fi anihilaţi şi
pedepsiţi totodată. Imprecaţiile îşi asumă această sarcină şi atacă putinţele
de reproducere ale fiinţelor, deci existenţa în sine, prin defectarea
glandelor ori a organelor genitale. în descântecele de deochi, blestemele
nu doar pedepsesc, ci instalează moartea tuturor întruchipărilor rău-
voitoare, tot atâţia duşmani potenţiali ce trebuie înlăturaţi.
Cojocariu Emil_________________________________________________Pag. 17
Şcoala Bioconceptuală_____________________________________Faptul magic
Cojocariu Emil________________________________________________Pag. 18
Şcoala Bioconceptuală______________________________________Faptul magic
Cojocariu Emil_________________________________________________Pag.
Şcoala Bioconceptuală_____________________________________ Faptul magic
Cojocariu Emil________________________________________________Pag. 21
Şcoala Bioconceptuală_____________________________________ Faptul magic
Cojocariu Emil________________________________________________Pag. 22
Şcoala Bioconceptualâ______________________________________ Faptul
magic
Plantele Magice
Magia plantelor în România are o tradiţie extraordinară, prin
varietatea speciilor folosite şi a ritualurilor, dar şi prin caracterul său
unitar - ritualuri identice, pentru aceleaşi ierburi, sunt întâlnite deopotrivă
în Banat şi în nordul Moldovei ori în Maramureş. Există mai multe
categorii de plante magice, dintre care cele mai puternice sunt cele toxice
(mătrăguna, omeagul, strigoaia, rostopasca), acestea din urmă fiind şi cele
mai periculoase. în general, puterea unei plante, câştigată de partea
utilizatorului prin tot felul de ritualuri, este neutră, ea putând fi folosită
deopotrivă pentru a face bine şi pentru a distruge. Mătrăguna, de
exemplu, putea fi un remediu salvator în bolile cu sfârşit letal, atunci când
era culeasă şi administrată cu dragoste, cu post şi rugăciuni, dar şi o armă
ucigătoare, atunci când era însoţită de blesteme şi ocări. în afara plantelor
toxice, mai există o categorie de plante magice cu totul aparte, plantele
de protecţie psihică si magică. Despre acestea, vom vorbi în continuare.
Plante pentru amulete
Fără îndoială că cei mai în vârstă îşi amintesc de săculeţul pe care
li—1 punea la gât bunica, atunci când erau mici, săculeţ care conţinea fel şi
fel de ierburi, care să-i apere de deochi şi boli. în întreaga Europă a
existat această tradiţie, până în secolul trecut, tradiţie care avea foarte
mici variaţii de la un popor la altul. Cel mai bine era ca aceste plante să
fie păstrate cât mai aproape de corp, dar ele puteau fi puse şi într-un mic
săculeţ, care era mereu purtat la gât pe sub haine, ori puteau fi puse sub
pernă sau la capul patului, în timpul somnului. Şi astăzi, în satele izolate
de munte, mai poţi întâlni convalescenţi, copii ori fete de măritat care
poartă la gât fel de fel de plante care să-i ocrotească - o tradiţie veche de
milenii, cu o eficienţă inexplicabilă, dar reală. Iată câteva plante
magice folosite frecvent pentru amulete:
Usturoiul - câţiva căţei de usturoi puşi într-o pânză şi purtaţi la gât
sunt im remediu infailibil pentru ocrotirea copiilor de răceli, de viermi
intestinali şi de deochi. Flăcăii care mergeau singuri prin pădure aveau
neapărat o căpăţână de usturoi la ei, pentru a-i feri de Iele ori de Fata
Pădurii. De asemenea, bărbaţii ori femeile vlăguite, care aveau noapte de
noapte visuri ude (poluţii nocturne), păstrau noaptea la capul patului o
căpăţână sau o cunună de usturoi.
Odoleanul - este mai cunoscut sub numele de valeriană (Valeriana
officinalis), rădăcina sa fiind un remediu extraordinar pentru protecţia
fetelor de măritat (mai ales pentru a fi ocrotite de zburători, care luau
vlaga şi minţile fetelor). Rădăcina de odolean era purtată în general la
brâu, având rolul de a îndepărta influenţele erotice malefice.
Iarba creaţă - este un ingredient frecvent folosit alături de
odolean. Sub acest nume, mai este cunoscută şi menta dulce (Mentha
Cojocariu Emil_________________________________________________P&g- 23
Şcoala Bioconceptuală ______________________________________ Faptul magic
Cojocariu Emil________________________________________________Pag. 24
Şcoala Bioconceptuală______________________________________Faptul magic
Descântec de sănătate
Cea mai mare avere a omului este sănătatea, toate celelalte
decurgând de aici. Când suntem sănătoşi nu ştim ce bogăţie avem, abia
când ne înbolnăvim devenim conştienţi de ce am pierdut. E bine ca din
când în când să îi amintim subconştientului că dorim să ne ajute în
păstrarea sănătăţii. Descântecul se face într-o sâmbătă dimineaţa.
1. Te trezeşti devreme, înaintea zorilor, aduci apa neâncepută într-o
oală de lut şi muind în ea un bucheţel de busuioc sfinţit, stropeşti înjurai
tău. Stropeşti şi faci semnul crucii spre răsărit şi apus, spre miază - noapte
şi miază - zi, rostind:
Boli necurate, boli spurcate / Mergeţi în pustietate / La mine să
nu veniţi/ Să nu vă lipiţi/De capul meu /De trupul meu /De sufletul
meu /Mergeţi în loc depărtat /în pustiul Jără viaţă /în pustiul cel de
foc /în pustiul cel de gheaţă!
2. îţi faci cruce spre răsărit şi spui:
Maicii Domnului m-am rugat/Maica Domnului m-a ascultat/
Bolile le-a adunat /Departe le-a aruncat /Bolile s-au vindecat/Şi am
rămas / Frumos şi sănătos / Curat şi luminat / La trup / La cap / Şi la
suflet /Cade Maica Domnului lăsat!
Cojocariu Emil_________________________________________________Pag. 25
Şcoala Bioconceptuală_____________________________________ Faptul magic
Cojocariu Emil_________________________________________________Pag. 29
Şcoala Bioconceptuală______________________________________Faptul magic
Cojocariu Emil________________________________________________Pag. 30
Şcoala Bioconceptualâ______________________________________Faptul magic
Apoi:
,JPe tine te ştiu folositoare şi păzitoare prea tare a vieţii mele,
Fecioară de Dumnezeu Născătoare, care risipeşti tulburarea năpastelor
şi farmecelor şi goneşti asupririle diavolilor, aşadar ţie mă rog
întotdeauna, izbăvindu-mă din stricăciunea chinurilor mele."
Şi:
„Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl, Atotştiitorul, Făcătorul
cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute. Şi întru
Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, care din
Tatăl s-a născut mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină,
Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nufăcut,Cel de o
fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut Care pentru noi oamenii şi
pentru a noastră mântuire s-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la
Duhul Sfânt şi din Măria Fecioara şi S-a făcut om. Şi S-a răstignit
pentru noi în zilele lui Ponţiu Filat şi a pătimit şi S~a îngropat Şi a
înviat a treia zi după Scripturi Şi S-a înălţat la ceruri şi sade de-a
dreapta Tatălui Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a
Cărui împărăţie nu va avea sfârşit Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de
viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu
Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci într-una, sfântă,
sobornicească şi apostolească Biserică, mărturisesc un botez întru
iertarea păcatelor, aştept învierea morţilor, şi viaţa veacului ce va să
fie. Amin!"
Mijloace de protecţie magică şz
ysihicâ în medicina populară românească
Agheasmă
Apa sfinţită este remediul cel mai frecvent folosit în medicina
populară românească, fiind un adevărat mijloc de prim ajutor magic.
Agheasmă are darul de a alunga prompt şi rapid diavolul şi de a chema
îngerii, de a purifica oamenii şi locurile, de a limpezi gândurile şi
sentimentele. Aşa se explică potolirea ca prin farmec a crizelor de
epilepsie, a acceselor de isterie, a delirurilor alcoolice,ş.a.m.d., prin
simpla administrare sau stropire cu agheasmă. Iată cele mai cunoscute
procedee de folosire a agheasmei:
Purificarea locuinţelor cu agheasmă:
Stropirea camerei cu agheasmă, mai ales atunci, când este făcută de
preot, are darul de a o proteja de spiritele şi de influenţele rele. Această
purificare a locului cu apă sfinţită este un remediu extraordinar, atunci
când se urmăreşte stingerea unor certuri sau dispute în familie, atunci
când locuitorii se îmbolnăvesc din senin, când apar coşmaruri sau stări de
tristeţe inexplicabilă. Mai întâi, trebuie dereticată toată casa şi aerisită,
Cojocariu Emil_________________________________________________Pag. 33
Şcoala Bioconceptuală _____________________________________Faptul magic
Cojocariu Emil________________________________________________PaS- 36
Şcoala Bioconceptuală______________________________________Faptul magic
Păcatul înjurăturilor
Nişte părinţi foarte tineri se amuzau de copilaşul lor, care avea 4
ani, şi pe care îl învăţaseră să dea diavolului, să înjure. Copilul vorbind
gângav, când înjura părea atât de amuzant, încât producea râsete celor
care-1 ascultau. Câtă iresponsabilitate la acei părinţi! în loc să-1 înveţe pe
copil a se feri să pomenească numele satanei, deoarece numele satanei
este cel mai nociv nume, ei dimpotrivă, indirect şi involuntar, îi făceau
cel mai mare rău copilului. De asemenea, se observă acest obicei rău la
foarte mulţi oameni: să înjure, să dea diavolului orice lucru, să dea
diavolului casa, masa, animalele, copiii, hainele, gospodăria, tot ce le
apare în faţă. Dând diavolului pe cineva sau ceva, tu îi doreşti răul. în loc
să zici să fie al lui Dumnezeu lucrul respectiv, adică să aibă parte de
Dumnezeu, tu însuţi îl închini satanei. O foarte mare iresponsabilitate
există la cei care înjură şi pomenesc numele satanei! Numele diavolului
conţine cel mai mare rău, o puternică doză de energie negativă, conţine
răul în sine, conţine pe diavol, care este izvorul răului. Or, cel care
rosteşte zilnic numele diavolului nu face altceva decât să-1 cheme pe
satana în sufletul, în inima şi mintea lui. Trebuie să alegem: ori chemăm
pe Dumnezeu zilnic prin rugăciune şi prin pomenirea Numelui Său, care
este izvorul binelui, binele în sine şi pozitivul prin excelenţă, ori pe satana
cu tot răul lui. Vom da răspuns în ziua Judecăţii pentru flecare cuvânt pe
care l-am rostit în viaţă (Matei 12, 36). Să ne ferim în toată viaţa noastră
a spune cuvinte rele şi dimpotrivă, să rostim cât mai multe cuvinte
ziditoare de suflet după cuvântul Sfântului Pavel, care spune: "Din gura
noastră să nu iasă nici un cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea
cea de trebuinţă, ca să dea har celor ce ascultă". (Efes. 4, 29).
Cojocariu Emil________________________________________________Pag. 3 7