Location via proxy:   [ UP ]  
[Report a bug]   [Manage cookies]                

Riga Crypto Si Lapona Enigel

Descărcați ca doc, pdf sau txt
Descărcați ca doc, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 6

Riga Crypto si lapona Enigel

de Ion Barbu

Scrisa in 1924 si publicata in “Revista romana”(anul 1,nr.1, 1 iunie), poezia


“Riga Crypto si lapona Enigel” face parte din ciclul “Uvedenrode” din
volumul “Joc secund” (1930) si este subintitulata de Ion Barbu “Baladă” si
caracterizata tot de aceste drept un “Luceafar intors”.
Numita “Baladă”, este o poveste stranie de dragoste cu aspect de cantec
medieval, spus de un menestrel (trubadur, poet si muzician ambulant din
Evul Mediu, cantaret popular) “la spartul nuntii, in camara”; insa rastoarna
conceptul traditional de balada, realizandu-se in viziune moderna, ca un
amplu poem de cunoastere si poem alegoric.
Poemul pare un cantec batranesc de nunta, dar este o poveste de iubire
din lumea vegetala si animala (asemenea altui poem al etapei, “Dupa
melci”), o balada fantastica, in care intalnirea are loc in plan oniric (ca in
“Luceafarul”). Structura narativa implica interferenta genurilor. Scenariul
este dublat de caracterul dramatic si de lirismul mastilor, personajele
avand semnificatie simbolica.
“Luceafar intors”, poemul prezinta drama cunoasterii si incompatibilitatea
dintre doua lumi/ regnuri, iubirea imposibila, deoarece fiintele care
alcatuiesc cuplul erotic fac parte din sfere diferite, Enigel apartinand
regnului animal, iar ciuperca-rege Crypto regnului vegetal. (tema poemului)
Titlul baladei trimite cu gandul la marile povesti de dragoste din literature
universala, “Romeo si Julieta”, “Tristan si Isolda”. Insa la Ion Barbu,
membrii cuplului sunt antagonici (fac parte din regnuri diferite), personaje
romantice cu calitati exceptionale, dar negative, in raport cu norma comuna
(Crypto e “sterp” si “naravas/ Ca nu voia sa infloreasca”, iar Enigel e
“prea-cuminte”).
Poemul este alcatui din 27 de strofe, cele mai multe catrene, dar exista si
altele de 5 sau 7 versuri.
Formula literara este de “poveste in poveste” sau “povestire in rama”,
narata ca un cantec popular la rugamintea unui nuntas, acesta constituind
“rama” sau prologul poeziei: “Mult – indaratnic menestrel,/ Un cantec larg
tot mai incearca,/ Zi-mi de lapona Enigel/ Si Crypto, regale ciuperca!”.
Alcatuita din doua parti, poezia este o demonstrare a ideii ca increatul
(reprezentand puritatea) trebuie pastrat, orice iesire din acest stadiu
insemnand intrarea in circuitul “facutului”, care duce ireversibil spre
moarte.
Optiunea poetului a fost exprimata si in versurile: “Îl lasa-n pacea-intaie-a
lui,/ Că vinovat e tot facutul,/ Si sfant, doar nunta, inceputul.”(“Oul
dogmatic”).
Structura compozitionala a baladei evidentiaza mai multe aspecte:
La nivel formal, poezia este alcatuita din doua parti, fiecare din ele
prezentand cate o nunta: una consumata, implinita, cadru al celeilalte
nunti, povestita, initiatica, modificata in final prin casatoria lui Crypto cu
măsălariţa.
Partea I (strofele I-IV), prologul contureaza in putine imagini atmosfera de la
“spartul nuntii” traite. Primele patru strofe constituie rama nuntii povestite
si reprezinta dialogul menestrelului cu „nuntasul fruntas”. Menestrelul (un
trubadur medieval, un bard, caracteristic spatiului romantic apusean) e
imbiat sa cante despre nunta ratata dintre doi parteneri inegali,
reprezentanti a doua regnuri distincte, „Enigel si riga Crypto”. Nuntasul il
roaga sa zica „incetinel” „un cantec larg”, pe care l-a zis „cu foc” acum o
vara. Repetarea sugereaza un ritual al zicerii unei povesti exemplare, dar cu
modificarea tonalitatii. Portretul menestrelului – poet este fixat prin 3
epitete: „trist”, „mai aburit ca vinul vechi”, „mult indaratnic”, iar invocatia
este repetata de 3 ori, ceea ce determina ruperea lui de lumea cotidiana,
intrarea in starea de greatie necesara zicerii acelui „cantec larg”.
Partea a II-a (strofele V-XXVII) cuprinde povestea nuntii nerealizate a doi
parteneri apartinand unor regnuri diferite: o ciuperca si o fata.
Nunta povestita este realizata din mai multe tablouri poetice: portretul si
imparatia rigai Crypto (strofele 5-7), portretul, locurile natale si oprirea din
drum a laponei Enigel (strofele 8, 9), intalnirea dintre cei doi (strofa 10),
cele trei chemari ale rigai si primele doua refuzuri ale laponei (strofele 11-
15), raspunsul laponei si refuzul categoric cu relevarea relatiei dintre
simbolul solar si propria conditie (strofele 16-20), incheierea intalnirii
(strofele 21,22), pedepsirea rigii in finalul baladei (strofele 23-27). Modurile
de expunere sunt, in ordine: descrierea, dialogul si naratiunea.
In debutul partii a II-a (expozitiunea), sunt realizate prin antiteza portretele
membrilor cuplului, deosebirea dintre ei fiind elementul care va genera
intriga. Numele Crypto, cel tainuit, „inima ascunsa”, sugereaza apartenenta
la familia ciupercilor (criptogame) si postura de rege (riga) al fapturilor
inferioare, din regnul vegetal. Numele Enigel are sonoritate nordica si
sustine originea ei, de la pol si trimite probabil la semnificatia din limba
suedeza „inger” (din latinescul „angelus”); lapona isi conduce turmele de
reni spre sud, stapana a regnului animal; ea reprezinta ipostaza umana, cea
mai evoluata a regnului (omul – „fiara batrana”). Riga Crypto, „inima
ascunsa”, este craiul buretilor, caruia dragostea pentru Enigel, „laponpă
mică, liniştită”, ii este fatala. Singura lor asemanare este statutul in
interiorul propriei lumi.
Spatiul definitoriu al existentei, pentru Crypto, este umezeala perpetua: „In
pat de râu si humă unsă”, spatiu impur al amestecului elementelor
primordiale, apa si pamantul, in timp ce lapona vine „din tari de gheata
urgisita”, spatiu rece, ceea ce explica aspiratia ei spre soare si lumina, dar
si miscarea de transhumanta care ocazioneaza popasul in tinutul rigai: „In
noul an, sa-si duca renii/ Prin aer ud, tot mai la sud,/ Ea poposii pe
muschiul crud/ La Crypto, mirele poienii”. El este barfit si ocărât de supusi,
pentru ca e „sterp”, „nărăvaş” si „nu voia sa inflorească”, in timp ce ea isi
recunoaste statutul de fiinta solara: „Că dacă-n iarnă sunt facută/ Si ursul
alb mi-e varul drept,/ Din umbra deasă desfacută,/ Mă-nchin la soarele-
ntelept”.
Membrii cuplului nu-si pot neutraliza diferentele in planul real; comunicarea
se realizeaza in plan oniric. Riga este cel care rosteste descantecul de 3 ori.
Povestea propriu-zisa se dovedeste a fi fantastica, ea desfasurandu-se in
visul fetei, ca in „Luceafărul”, dar rolurile sunt inversate.
In prima chemare-descantec, cu rezonante de incantatie magica, Crypto isi
imbie aleasa cu „dulceata” si cu „fragi”, elemente ale existentei sale
vegetative, dar care aici capata conotatii erotice. Darul lui este refuzat
categoric de Enigel: „Eu ma duc sa culeg/ Fragii fragezi mai la vale”.
Refuzul laponei il pune intr-o situatie dilematica, dar optiunea lui e ferma si
merge pana la sacrificiul de sine, in a doua chemare: „Enigel, Enigel/
Scade noaptea, ies lumine,/ Daca pleci sa culegi,/ Incepi, rogu-te cu mine”.
Depasirea situatie dilematice ramane apanajul laponei, ce refuza nuntirea
dorita de Crypto „in somn fraged si racoare”, opunandu-i argumentele
modelului ei existential.
Primul refuz sugereaza tentatia solara, prin indicele spatial „mai la vale”,
adica spre sud. Al doilea refuz este sustinut de enumerearea atributelor lui
Crypto: „bland”, „plapand”, „necopt”. Opozitia copt – necopt, reluata in al
treilea refuz prin antiteza soare – umbra, pune in evidenta relatia
individuala a fiecaruia cu universul, incompatibilitatea peste care nici unul
dintre ei nu poate trece fara sa se piarda pe sine. Imaginii de fragilitate a lui
Crypto, lapona ii opune aspiratia ei spre absolut („Ma-nchin la soarele-
ntelept”), cu toate ca tentatia iubirii este coplesitoare: „Riga Crypto, riga
Crypto,/ Ca o lama de blestem/ Vorba-n inima-ai infipt-o!/ Eu de umbra mult
ma tem”. Soarele este simbolul existentei spirituale, pe care riga o refuza in
favoarea existentei instinctuale, sterile, vegetative.
Pentru a-si continua drumul catre soare si cunoastere, lapona refuza
descantecul rigai, ce se intoarce in mod brutal asupra celui care l-a rostit
si-l distruge. Faptura firava e distrusa de propriul vis, cade victimă
neputintei si indraznelii de a-si depasii limitele, de a incerca sa intre intr-o
lume care ii este inaccesibila. Atributele lumii despre care vorbeste Enigel
au efect distrugator asupra lui Crypto. Oglindirea ritualica produce
degradarea: „De zece ori, fara sfiala,/ Se oglindi in pielea-i cheala”. Finalul
este trist. Riga Crypto se transforma intr-o ciuperca otravitoare, obligat sa
nunteasca cu ipostaze degradate ale propriului regn: „Cu Laurul-Balaurul/
Sa toarne-n lume aurul,/ Sa-l toace, gol la drum sa iasa,/ Cu măsălariţa-
mireasa,/ Sa-i tie de imparateasa”. Incercarea fiintei inferioare de a-si
depasi limitele este pedepsita cu nebunia.
Cel dintai protagonist este Crypto.
Acesta este rege „imparatind” peste ciuperci de multa vreme (a se observa
imperfectul verbului „a imparati”); el traieste „In pat de rau si-n huma
unsa”, intr-un mediu care-i conserva puritatea, regimul sau fiind somnul.
Numele lui provine din grecescul „cryptos” care inseamna ascuns, tainuit
(ideea este reluata in metafora „inima ascunsa”).
Fiecare strofa a discursului rostit de Crypto incepe patetic, fiind incarcat de
pasiune, prin repetarea numelui fetei: „Enigel, Enigel”, sentimente calde si
emotionante, contrare firii reci a regelui-ciuperca. Lapona ii explica faptul
ca el trebuie sa ramana in lumea lui, intrucat orice incercare de a iesi la
soare l-ar distruge: „Si esti umed si plapand/ Teama mi-e, te frangi curand,/
Lasa. Asteapta de te coace”. Crypto o roaga pe Enigel sa ramana in lumea
lui rece si intunecoasa, indemnand-o sa uite de idealul spre care se
indreapta, de soare si lumina. Este prezent aici motivul soare-umbra,
sugerand cele doua lumi incompatibile, carora le apartin cele doua fiinte
care nu pot comunica ideatic si sentimental. Soarele este simbol al vietii
spirituale, al luminii sufletesti, ce sugereaza capacitatea fiintei superioare
de a aspira spre absolut. Umbra, intunericul si umezeala simbolizeaza
conditia omului obisnuit, neputinta lui de a se inalta catre aspiratii
spirituale superioare.
Enigel ii marturiseste teama de intuneric – „Eu de umbra mult ma tem” – si
aspiratia spre idealul absolut – „Ma-nchin la soarele-ntelept”. Ca orice
muritor de rand, Crypto nu poate intelege lumea omului superior, care
traieste cu intreaga fiinta pentru implinirea idealului, sugerat aici de lumina
solara, pe care nu oricine o poate suporta, sufletul fiind asemanat sugestiv
cu o fantana, simbol al aspiratiei spre cunostere: „Ma-nchin la soarele-
ntelept,/ Ca sufletu-i fantana-n piept/ Si roata alba mi-e stapana/ Ce zace-n
sufletul-fantana.”
Omul obisnuit, muritorul neputincios de a avea aspiratii superioare, nu se
poate inalta spre absolutul cunoasterii: „Ca-i greu mult soare sa indure/
Ciuperca cruda de padure,/ Ca sufletul nu e fantana/ Decat la om, fiara
batrana,/ Iar la faptura mai firava/ Pahar e gandul, cu otrava.”
Regele Crypto este victima propriei neputinte si cutezantei de a-si depasi
limitele, de a incerca sa intre intr-o lume pe care n-o intelege si cu care nu
se potrivest: „Si sucul dulce inacreste!/ Ascunsa-i inima plesneste,/ Spre
zece vii peceti de semn,/ Venin si rosu untdelemn/ Mustesc din funduri de
blestem;”.
Riga Crypto devine o ciuperca otravitoare, insotinde-se cu „maselarita
mireasa”, o fiinta din lumea lui, o planta medicinala toxica, ce se potriveste
cu el, ce face parte din acelasi regn. Referirea la „Laurul-Balaurul”
sugereaza aceeasi idee a „nuntirii” posibile numai intre doua fiinte
aprtinand aceleiasi lumi, deoarece „laur” este o planta veninoasa, cu miros
neplacut, cu fructul tepos: „Cu Laurul-Balaurul/ Sa toarne-n lume aurul,/
Sa-l toace, gol la drum sa iasa,/ Cu maselarita-mireasa,/ Sa-i tie de
imparateasa.”
Asadar, conditia omului obisnuit, comun este tragica prin neputinta
acestuia de a aspira catre valori spirituale superioare – „Ca-i greu mult
soare sa indure/ Ciuperca cruda de padure” -, precum si setea de absolut
de care este stapanit omul suprior, ce aspira catre cunostere, lumina
spirituala – „Ma-nchin la soarele-ntelept” – a facut ca balada sa fie numita
un „luceafar intors”. Incompatibilitatea celor doua fiinte ce aprtin a doua
lumi diferite din „Luceafarul” eminescian este si ideea acestei balade,
numai ca omul superior este fata (lapona Enigel), iar fiinta inferioara este
regle-ciuperca (Riga Crypto).
Simbol al fiintei superioare, al omului de geniu, Enigel deplange fiinta
umana duala, ce oscileaza in permanenta intre ideal si material, intre
rational si instinctual, intre viata si moarte, constientizand drama geniului
care ar putea fi tentat de o iubire efemera ce stinghereste aspiratia spre
cunoastere absoluta.
Trei mituri fundamentale de origine greaca sunt valorificate in opera
poetului: al soarelui (absolutul), al nuntii si al oglinzii. Drumul spre sud al
laponei are semnificatia unui drum initiatic, iar popasul in tinutul rigai este
o proba, trecuta prin respingerea nuntii pe o treapta inferioara. In „Ritmuri
pentru nuntile necesare”, este infatisata inaintarea sufletului prin 3 etape
cosmice, trepte ale initierii, pana la desavarsirea spirituala, nuntirea in
„camara Soarelui/ Marelui”. Itinerarul trece prin cercul Venerii (iubirea ca
„energie degradata” reduce omul la ipostraza de fiinta instinctiva), apoi
sufletul mai trebuie sa urce o treapta, cercul lui Mercur, mai pur, al
intelectului, al cercetarii. Dincolo de inflacararile impure ale dragostei si de
atmosfera mai curata a inteligentei, initierea completa are loc prin
adevarata „nunta” a trupului si spiritului cu insusi focarul vietii, Soarele
(cunoasterea absoluta). Aspiratia solara a laponei sugereaza ca aceasta s
eafla pe treapta lui Mercur, iar chemarile personajului alegoric, riga Crypto,
sunt ale cercului Venerii. Frigul tinutului polarm perfectiunea geometrica a
apei cristalizate configureaza treapta ratiunii pure, in timp ce impuritatea
din cercul Venerii e sugerata de spatiul in care se amesteca elementele
primordiale: „huma unsa”, „aer ud”.
„Roata reprezinta refractia soarelui in fantana sufletului, rescand pe
masura ce caldura data este mai mare. Trairea sufleteasca va fi cu atat mai
completa, cu cat aceasta <<roata se mareste>>. <<La umbra nu cresc
afectele>>, ci doar <<carnea>>, simbolizand aici materia vegetativa,
necolindata de fiorii emotiei umane”. Impactul dintre ratiune (Enigel) si
instinct (Crypto), configurat prin cele doua simboluri – „fiara batrana” si
„faptura mai firava”, se soldeaza cu victoria ratiunii asupra instinctului.
Primul conoteaza sensurile ratiunii ale carui atribute sunt „soarele-ntelept”
si „sufletul fantana”; lapona Enigel intruchipeaza gandul eliberat prin
aspiratia spre lumina si cunoastere de ispitele instinctuale simbolizate de
somn si umbra.
Sub raport stilistic, prezenta inversiunilor („mult-indaratnic”, „zice-l-as”) si
a vocativelor in prima parte a baladei evidentiaza oralitatea textului.
Menestrelul este portretizat prim intermediul unei comparatii, „mai aburit
ca vinul”, dublata de un epitet „vinul vechi”, care sugereaza starea de
gratie necesara rostirii poetice. Acesta este insotita de masca decorativa
sugerata printr-o enumeratie, „pungi, panglici, beteli cu funta”, simbolizand
si valoarea estetica a unui text poetic/ cantec.
In portretizarea celor doua personaje ale baladei este utilizat epitetul:
Crypto este „sterp si naravas”, „riga span”; lapona e „mica”, „linistita” si
„prea-cuminte”. Se observa superlativele absolute expresive realizate prin
adverbele mult si prea.
Dialogul dintre riga Crypto si lapona se desfasoara in regim liric si este
construit pe baza unor asonante interioare si repetitii: „Eu ma duc sa
culeg/ Fragii fragezi mai la vale./ - [...] Daca pleci sa culegi,/ Incepi, rogu-te,
cu mine. [...]/ - Te-as culege [...]/ Lasa. – Asteapta de te coace./ - Sa ma coc
[...]”. Limbajul dialogului dintre cei doi este construit pe baza antitezelor,
prin intermediul carora se contureaza drama rigai Crypto: soare/umbra,
intuneric/lumina, uscat/umed, somn/veghe. Este de observat si abundenta
metaforelor, mai ales in finalul baladei: „Ca sufletul nu e fantana/ Decat la
om, fiara batrana,/ Iar la faptura mai firava/ Pahar e gandul, cu otrava”.
Versurile au masura variabila, de la 5 la 9 silabe, iar rima este o imbinare
savanta intre rima incrucisata, imbratisata si monorimă, dupa cum si
strofele sunt inegale, avand intre 4 si 7 versuri.
Creatia lirica a lui Barbu apare, asa cum afirma AI.Rosetti, „ca o planta cu
radacinile adanc infipte in solul nostru”.
In opinia lui G.Calinescu, amestecul de regnuri din balada „Riga Crypto si
lapona Enigel” este de factura romantica si are rol de cunoastere a unui alt
univers. Accentul in aceasta balada cate pe antagonismul slab – puternic.
Prin intermediul acestui poem, Ion Barbu neaga o intreaga traditie literara:
inlocuind ideea impusa in literatura ca dragostea este un miracol in sine,
poetul prezinta drama incompatibilitatii si legea nemiloasa a iubirii
(supravietuieste cel puternic, iar cel slab este sacrificat).

S-ar putea să vă placă și