Fisa biografica Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, comuna Târlișua, județul Bistrița-Năsăud – d. 1

septembrie 1944, Valea Mare, județul Argeș) a fost un romancier, dramaturg și academician
român.

Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 în satul Târlișua (din fostul comitat
Solnoc Dăbâca - azi județul Bistrița-Năsăud), fiind primul din cei 14 copii ai
învățătorului Vasile Rebreanu și ai Ludovicăi (născută Diuganu). În tinerețe, mama
sa (1865/1945) era pasionată de teatru, fiind considerată "primă diletantă" pe scena
Becleanului de baștină. Ambii părinți constituie modelele familiei Herdelea care apare
în Ion, Răscoala, Gorila, etc.

În anul 1889 familia Rebreanu s-a mutat în comuna Maieru, pe valea Someșului.
Potrivit afirmației scriitorului: În Maieru am trăit cele mai frumoase și mai fericite zile
ale vieții mele. Până ce, când să împlinesc zece ani, a trebuit să merg la Năsăud, la
liceu.

În scrierile sale de sertar, la început în limba maghiară, și apoi în limba română,

multe amintiri din copilărie aduc pe oamenii acestor locuri în prim-plan. Deși
localizate în imaginarul Pripas (identificat de cercetători cu Prislopul în care
Rebreanu a locuit mai târziu), unele episoade din Ion au păstrat cadrul toponimic și
onomastic al Maierului (Cuibul visurilor, cum mai este intitulat într-una din povestirile
publicate de scriitor).

A început cursurile școlii primare în 1891. Autorul va rememora aceasta epoca:Cele

dintâi plăceri ale slovei tipărite și ale științei de carte tot în Maieru le-am avut, în
forma primelor lecturi care m-au pasionat, Poveștile ardelenești ale lui Ion Pop-
Reteganul, vreo cinci volume.

A urmat în anul 1895 două clase la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud. În 1897 s-a
transferat la Școala de băieți din Bistrița ("Polgári fiu iskola"), unde a urmat încă trei
clase.

În anul 1898, îndrăgostit fiind, liceanul de clasa a IV-a, scrie "întâia și ultima poezie".
Fascinat de o tânără acriță dintr-o trupă ambulantă ungurească (ingenua trupei, de
care m-am îndrăgostit nebunește), scrie un vodevil după modelul celui văzut. Mai
târziu, aflat în Budapesta, a cultivat, fără succes, același gen dramatic.

În 1900 a început să urmeze Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron

(Ödenburg, în nord-vestul Ungariei, lângă granița cu Austria). La sfârșitului anului I, a
obținut calificativul "eminent". Ca și la Bistrița, a manifestat o înclinație deosebită
pentru studiul limbilor străine. La Brașov, a apărut povestea Armeanul neguțător și
fiul său Gherghel, folclor prelucrat de Vasile Rebreanu (într-o colecție pentru copii).
În 1902, după abateri de la regulamentul școlii, a fost retrogradat din funcția de
chestor. La sfârșitul celui de-al doilea an de școală reală, a primit doar distincția
simplă. În cel de-al treilea an a pierdut și distincția simplă, din cauza mediei scăzute
la "purtare". Din 1903 până în 1906 a urmat Academia militară "Ludoviceum" din
Budapesta (deși s-a simțit atras de medicină, ale cărei cursuri presupuneau cheltuieli
inacceptabile pentru familia lui Rebreanu). Din nou, în primul an, a primit distincția de
eminent.

La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent la regimentul al doilea de

honvezi regali din Gyula, în sud-estul Ungariei. Aici, pe lângă îndeletniciri cazone,
Rebreanu a avut numeroase preocupări literare: lecturi, conspecte, proiecte
dramaturgice. În 1907 a conspectat numeroase opere din literatura universală,
specificând, uneori, data lecturilor (25 aprilie, 2, 3, 7, 8 și 16 mai, 1, 2 iulie). Între
scriitorii excerptați au fost clasici francezi, ruși, germani, italieni, englezi, unguri. Li s-
au adăugat câteva proiecte de literatură dramatică: Vetélytársak - Örveny (Rivalii -
Vâltoarea); Valkó föhadnagy (Locotenentul Valkó); Gigi (Ghighi), ultimul cu personaje
inspirate din viața "intelighenței" năsăudene.

La Budapesta și Gyula a scris și transcris cinci povestiri, în limba maghiară, din ciclul
Szamárlétra (Scara măgarilor), satire cu caracter anticazon (volum nepublicat). Sub
presiunea unor încurcături bănești, a fost forțat să demisioneze din armată; în
prealabil, scriind în "arest la domiciliu", s-a hotărât să se dedice literaturii (Journal-ul
surprinde acest moment).

A revenit în Prislop, spre disperarea părinților, care l-au știut domn: Aici am luat
contact cu țăranul român, aici l-am cunoscut mai bine, aici m-am impregnat de toate
suferințele și visurile lui - lucruri care aveau să treacă mai târziu în literatura mea ...

La începutul anului 1910 era funcționar la primăria din Vărarea. În luna ianuarie
1910, pe baza convenției cu Austro-Ungaria, guvernul budapestan cere autorităților
românești extrădarea gazetarului. În februarie Rebreanu a fost arestat și deținut la
Văcărești. Într-un Memoriu adresat autorităților românești în luna mai, tânărul scriitor
a menționat că adevărata pricină a cererii de extrădare constă în activitatea sa
publicistică pe care, anterior, a desfășurat-o în slujba românilor de peste munți. În
închisoarea Văcărești, a terminat nuvela Culcușul.

Publicând în Convorbiri critice nuvela Culcușul, criticul Mihail Dragomirescu a ținut să

o prefațeze astfel:

Deși nu admitem cruditățile de termeni pe care autorul e nevoit să le pună în

gura eroilor săi, totuși, publicăm această novelă, și încă la acest loc de
onoare, fiindcă pe lângă o adâncime de concep ție puțin comună, e
remarcabilă prin pitorescul lumii zugrăvite, prin spiritul de observa ție, prin
energia decepției și mai cu seamă prin originalitatea limbii.

După o lungă detenție la închisoarea Văcărești, este întemnițat la Gyula. Aici scrie
Golanii și începe să traducă volumul de povestiri Lelki kalandok (Aventuri spirituale,
Budapesta, 1908) al scriitorului maghiar Szini Gyula. Autorul îi era prieten și – după
mărturisiri datând din acele zile (epistola lui Rebreanu către Mihail Dragomirescu, la
7 august 1910) – împreună ar fi scris mai multe lucrări (pe când eram la Pesta).
Câteva titluri din volum, îndeosebi din ciclul Biedermeier kepek (Tablouri
Biedermeier) vor fi publicate, peste ani, la București, în paginile Universului literar
(1913) și în Almanahul Adevărul (1914). A întocmit un proiect sumar al romanului
Zestrea, datat în închisoarea din Gyula. La 16 august, eliberat din închisoare, Curtea
tribunalului de Apel consideră că delictul a fost ispășit după cele șase luni de temniță.

La 1 noiembrie 1909 a debutat în presa românească: la Sibiu, în revista Luceafărul,

condusă de O. Goga și O. Tăslăuanu, a apărut povestirea Codrea (Glasul inimii). În
aceeași revistă, Rebreanu a mai publicat nuvelele Ofilire (15 decembrie 1908),
Răfuială (28 ianuarie 1909) și Nevasta (16 iunie 1911).

A început un nou jurnal de lector (Spicuiri), aplecându-se în mod deosebit asupra

paginilor de critică și istorie literară din Viața românească, aparținând, mai ales, lui
Garabet Ibrăileanu. A revenit asupra amintirilor din copilărie, scrise la Gyula, de data
aceasta sub influența lui Creangă. A încearcat să traducă după o versiune germană,
romanul Război și pace de Tolstoi.

În traducerea lui, revista Țara noastră a publicat poemul Moartea șoimanului de M.

Gorki. Din Prislop i-a trimis o scrisoare lui Mihail Dragomirescu, propunându-i, spre
publicare, o povestire. A scris nuvela Mâna (prima variantă a nuvelei Ocrotitorul), sub
influența lecturilor din Anton Pavlovici Cehov.

 16 octombrie – Prima datare pe o proză originală, după sosirea în București:

Volbura dragostei Cântecul iubirii.

În 19 octombrie 1910 a participat pentru prima oară la o ședință a cenaclului literar

condus de Mihail Dragomirescu, din care mai făceau parte Ion Minulescu, Emil
Gârleanu, Cincinat Pavelescu, Dimitrie Nanu, Corneliu Moldovanu, Nicolae
Davidescu, Alexandru Stamatiad, Mihail Săulescu, Mihai Sorbul. A dus cu el o
nuvelă, pe care însă nu apucă să o citească.

În luna octombrie a aceluiași an a primit o scrisoare de la Mihail Dragomirescu:

Iartă-mă că aseară am uitat de nuvela dumitale. E drept că, chiar de nu a ș fi

uitat, n-aș fi vrut să te expun la un nesucces, neștiind calitățile ei de mai
înainte. Astăzi însă am citit-o și te felicit, e foarte interesantă povestea și cu
însemnate calități literare. Vrei s-o public în Convorbiri critice?

Debut editorial: la Orăștie, apare volumul de nuvele Frământări, la "Librăria

națională", condusă de Sebastian Bornemisa. În sumar, producții literare tipărite în
revistele Luceafărul și Convorbiri critice: Dintele, Lacrima Glasul inimii, Culcușul,
Ofilire, Răfuiala, Nevasta, Golanii, Cântec de dragoste [Cântectul iubirii], Proștii,
Filibaș [Ocrotitorul].

Nuvelistul

Înainte de a scrie și de a-și publica romanele scriitorul și-a desăvârșit talentul de

prozator scriind povestiri și nuvele. Cea mai cunoscută nuvelă a sa este de bună
seamă Ițic Ștrul Dezertor. Ciuleandra, nuvela sa psihologică cea mai cunoscută, va
apărea ceva mai târziu.

Romancierul
Romancierul a început să scrie romane realiste, în care acțiunea avea loc în decorul
unui sat din Transilvania, Liviu Rebreanu a readus problematica țărănească în
centrul atenției lumii literare, prin romanul setei de pământ, Ion. Subtitlul acestuia era
„Blestemul pământului, blestemul iubirii” și anunța principalul conflict din text, și a dat
unul dintre dintre primele noastre capodopere ale analizei psihologice.

După această experiență literară autorul a scris mai apoi romanul Răscoala ,
supranumit de G. Călinescu „roman al gloatei”. El poate fi considerat o capodoperă a
romanului românesc din toate timpurile.

Un al treilea roman, Pădurea spânzuraților, a fost inspirat de un incident

autobiografic, fratele său, locotenent în Armata Austriacă, fiind condamnat la moarte
și executat pentru o tentativă de a dezerta din armata Austro-ungară și a trece în
tranșeele românilor în timpul Primului Război Mondial. Tema fusese schițată inițial în
nuvela Catastrofa.

Etapa romanelor târzii

Spre sfârșitul vieții prozatorul a scris mai multe romane, polițiste sau cu subiecte care
țin de zona paraliteraturii, cum ar fi Adam și Eva, bazat pe tema metempsihozei. Un
cuplu se reîncarnează în șapte momente istorice diferite, iar textul e închis într-o
povestire cu ramă.

Alte două romane, Gorila și Jar, care descriau mediul intelectual și redacțiile unor
ziare interbelice deși s-au bucurat de succes de public au fost veritabile căderi la
critică, iar Crăișorul, o biografia romanțată a lui Horia, care fusese poreclit de
locuitorii munților Apuseni „Crăișorul munților”, a însemnat un alt mare eșec literar.
După Răscoala , Rebreanu nu a mai dat nici o capodoperă, toate romanele scrise
ulterior fiind caracterizate de criticul G. Călinescu drept inegale.

În Amândoi Rebreanu a încercat să scrie un roman polițist, descriind o crimă comisă

de o servitoare cu instincte criminale. Evident scriitorul cunoștea romanele
naturaliste.

Liviu Rebreanu, a fost unul dintre puțini autori români care s-a bucurat de succes de
librărie și a avut o situație stabilă din punctul de vedere financiar, s-a bucurat și de
onoruri publice și de recunoașterea valorii sale, atât din partea publicului cititor cât și
a criticii literare, încă din timpul vieții. Postum această recunoaștere avea să se
transforme într-un veritabil cult, lui Liviu Rebreanu, recunoscut drept un clasic al
literaturii române, i s-au consacrat poate zeci sau sute de studii și comentarii.

Rebreanu a fost și autorul unui jurnal intim, foarte interesant pentru datele inedite pe
care cititorii le pot afla din biografia autorului. Postum au fost editate și alte opere,
inclusiv o carte de călătorii în Franța și Germania, Metropole, tradusă și în limba
franceză.

În decembrie 1906 a început redactarea suitei de amintiri din copilărie (portrete din
Maieru), scrise la început în maghiară, reluate, mai târziu, în românește, proze
nepublicate. A început să scrie un Journal de lector, cu maxime, cugetări, conspecte
din literatura universală: William Shakespeare, Oscar Wilde, Friedrich von Schiller,
Tolstoi, Victor Hugo, din creația românească Anton Pann, precum și cu însemnări de
cultură generală în limbile limba germană, limba maghiară, limba franceză și limba
română - limbi în care citea și scria curent.

A reluat vechi proiecte (piese de teatru), precum Ghighi, și a adăugat altele inspirate
din viața țărănească: Traiul, Osânda. A citit multe cărți românești, urmărind
îndeosebi îmbogățirea vocabularului, șlefuirea limbii literare. A început să scrie un
caiet de Schițe, între care unele au anticipat eroi și episoade din proza matură. Multe
subiecte au fost dezvoltate, la început, în cadrul nuvelisticii. Datările ating limita 28
aprilie 1909.

A scris povestirea Codrea (Glasul inimii). În aceeași toamnă, a terminat și povestirea

Domnul Ionică, reluare a unei proze mai vechi, din ciclul Szamárlétra. Cu aceste
pagini se va adresat mai multor reviste literare de peste munți (trimițând scrisori lui
Garabet Ibrăileanu la Viața românească din Iași, lui Mihail Dragomirescu la
Convorbiri critice din București, precum și din Transilvania, corespundând cu
Octavian Tăslăuanu de la Luceafărul din Sibiu).

La 1 octombrie la Blaj, în Revista politică și literară a apărut povestirea Talerii, ultima

tipărită în Ardeal, înainte ca Rebreanu să se stabilească în capitala țării. A terminat
nuvela Ofilire, sub impulsul unor lecturi sadoveniene.

Teatru

Anul 1911 și l-a dedicat teatrului. Astfel pe 15 septembrie/ianuarie 1911 împreună cu

dramaturgul Mihail Sorbul, scoate revista Scena dar aceasta rezistă doar 10 numere.
În luna aprilie a aceluiași an a fost numit secretar al Teatrului Național din Craiova, și
devine un colaborator de bază al lui Emil Gârleanu, la acea dată directorul instituției.
Până în 1912, va avea îndeletniciri diveerse: de la întocmirea repertoriului la reclama
publicitară; de la traducerea unor piese (Hoții de Schiller și Ofițerul de Franz Molnar)
la pregătirea revistei bilunare Teatrul.O lună mai târziu la teatrul din Craiova soșește
și Ștefana (Fanny) Rădulescu (viitoarea soție a scriitorului); ca artistă, va debuta pe
scena teatrului din localitate, în spectacolul cu piesa Rapsozii de Victor Eftimiu (9
octombrie).

Își continuă activitatea literară scriind și publicând nuvele Astfel în luna septembrie la
Iași, în revista Viața românească, apare nuvela Filibaș Ocrotitorul; o versiune
anterioară (Mâna) fusese terminată, la 20 mai, în București. Pe data de 11 noiembrie
la Orăștie, revista Cosânzeana deschide șirul colaborărilor cu Liviu Rebreanu
(majoritatea retipăririi deghizate). Pentru început Proștii (la un an după tipărirea în
Convorbiri critice), urmată de noi reeditări, în 1912/1913. Inedite: Idilă de la țară
(1912), schiță neglijată la alcătuirea volumelor, și Armeanul, Armeanca și clubul
(1913), pe care o va prelua în volum cu titlul Idilă de la țară (fără să fie totuna cu
lucrarea amintită mai sus).

În anul 1912 în Almanahul Societății Scriitorilor Români pe anul 1912, apare poemul
în proză Mărturisire (amintit de Fanny Rebreanu, în volumul Cu soțul meu, ca
discretă cerere în căsătorie); proza este o prelucrare a unui text maghiar, Strófak
(Strofe), aparținând prietenului său Szini Gyula.
Pe data de 20 aprilie cu schița Strănutarea, revista Flacăra, condusă de Constantin
Banu, deschide șirul colaborărilor cu Rebreanu; în paginile primei serii, vor mai
apărea: Vrăjmașii, Baroneasa și Dumnezeu (toate în 1912); în a doua serie a
revistei, Rebreanu publică Omul mic și oamenii mari (1921), La urma urmelor (1922).
Majoritatea titlurilor vor fi incluse ulterior în volume.

Devine colaborator permanent al revistei Rampa în lunile noiembrie/decembrie, luni

de vârf.

Alte proiecte

În 1913 în timp ce desfășura o susținută activitate de cronicar teatral, lucrează la

romanul Zestrea "înaintând dificil în acțiune" (nu s-a păstrat nimic din această
pretinsă variantă). Din luna iulie, după intrarea României în cel de-al doilea război
balcanic (10 iulie), se angajează ca reporter la Adevărul (la sfârșitul războiului va fi
concediat). Pe 25 august cu schița Taclalele (retipărirea schiței Vrăjmașii), revista
Universul literar deschide șirul colaborărilor cu Rebreanu. Mai mult decât în paginile
altor publicații, aici vor fi retipărite, de regulă cu titlul schimbat, vechi schițe și nuvele,
originale și "prelucrate". Bibliografie scrierilor înregistrează astfel de colaborări în
1913, 1914, 1915. Câteva inedite: Santinela (1913); Războiul. Însemnările unui
sublocotenent; O scenă (ambele în 1914); Întâiul gropar (1926); Coniderate de
autorul lor submediocre, vor fi "uitate" în paginile publicației. Pe 7 decembrie
schițează un nou proiect: Răscoala, dramă în patru acte. Pe 29 ianuarie 1914, apare
un nume nou printre titlurile de până acum, Ion. Roman. L. Rebreanu" (notație datată
pe verso-ul unei file oarecare; cf. Arh. L.R., II, ms. 1). Vor mai trece ani până când
Zestrea uceniciei literare va apărea cu noul titlu în librării. Pe data de 31 iulie la
București apare cotidianul Ziua sub conducerea lui Ioan Slavici. Aici Rebreanu va
publica, folosindu-se de pseudonime, cronici dramatice. Pe 17 septembrie – Datare
pe piesa Jidanul (trei acte), cu tematică semită. Pe 21/28 septembrie publică în
Universul literar studiul Revoluția lui Horia, Cloșca și Crișan, care anticipă romanul
Crăișorul. În octombrie/noiembrie devine redactor la Scena. În anul 1915 scrie
povestirea istorică Horia, Cloșca și Crișan.Pe 26 august încheie nuvela Hora morții.

Golanii și alte nuvele

În anul 1916, aprilie – La București apare volumul Golanii (Nuvele și schițe), cu o

prefață semnată de Mihail Dragomirescu, în editura H. Steinberg. Volumul reia
majoritatea pieselor incluse în Frământări (1912), adăugând trei inedite. Sumarul:
Golanii; Cuceritorul; Ocrotitorul; Proștii [inedită]; Dintele; Cerșetorul [inedită];
Culcușul; Nevasta; Strănutarea; Pozna [inedită]. Între 9 mai/24 iulie – Scrie și
transcire comedia Cadrilul. În nr. 13 din "Biblioteca Căminului" (București, H.
Steinberg) apare volumașul Mărturisire (Nuvele și schițe). În sumar: Mărturisire
[inedită]; Răfuială; Vrăjmașii; Lacrima [Glasul inimii]; Armeanul (Idilă de la țară);
Talerii [inedită]; [[Cântec de dragoste (Cântectul iubirii)|Cântec de dragoste
[Cântectul iubirii; Cearta [inedită].

Marele Război. Cadrilul. Calvarul. Prima versiune din Pădurea spânzuraților

În 27 august 1916, reia Zestrea. Pe data de 5 noiembrie termină nuvela Catastrofa.

Pe data de 27 septembrie la București, apare cotidianul Scena, în care Rebreanu va
publica articole de teatru. Pe data de 23 ianuarie 1918, în Bucureștiul ocupat de
trupele germane, ziarul Lumina, condus de Constantin Stere, publică schița Bibi
(manuscrisul este datat 19 august 1915 și poartă dedicația "Pentru Puia, când va fi
mare"). Tot aici, în lunile februarie și martie, vor mai apărea: Norocul, Soacra
Sfântului Petru.

Din data de 1 august datează primul plan detaliat al romanului Șarpele, pornind de la
drama poeților Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel, ambii îndrăgostiți de Natalia
Negru. Proiectează un volum de nuvele, anticipând, prin atmosferă, problematica
romanului Pădurea spânzuraților.

Alte proiecte, nuvele sau schițe

Pe data de 18 decembrie începe povestirea Calvarul (pe care o va termina în martie

1919). Pe data de 20 februarie 1919, începe o primă redactare a romanului Pădurea
spânzuraților. Pe data de 5 aprilie în magazinul ilustrat lunar Lectura pentru toți apare
nuvela Catastrofa. Pe data de 3 mai cu schița Pozna Rebreanu începe șirul
colaborărilor în revista Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu. În paginile publicației
vor mai apărea, în același an: A murit o femeie; Cântecul lebedei; Divorțul; un
fragment din Calvarul, iar în 1920, Ițic Ștrul, dezertor și Ghinionul.

Calvarul

La editura "Universala-Alcalay" apare volumul Calvarul, confesiune literaturizată

despre propriile avataruri din timpul primului război mondial (singura ediție antumă).
În vacanța de vară călătorește cu soția în Transilvania, Rebreanu documentându-se
atent în legătură cu sfârșitul tragic al lui Emil. Reîntors la București, prozatorul
încearcă să scrie la Pădurea spânzuraților, fără să izbutească să finalizeze romanul.

Cadrilul

Pe 29 decembrie are loc premiera comediei Cadrilul.

Răfuiala

Un nou volum de nuvele (edite și inedite): Răfuiala, apărut la "Universala-Alcalay". În

sumar: Bibi. Poveste de copii mici pentru oameni mari [inedită]; Cântecul iubirii;
Norocul; Talerii; Cearta; Glasul inimii; Soacra Sfântului Petru; Idilă de la țară: Ofilire;
Barba (imitație); Țăranul și coasa (imitație); Răfuiala. (Cele două imitații se publică
pentru prima oară în volum.)

Ion. Blestemul pământului, blestemul iubirii

Pe 14 august 1917, autorul termină prima versiune a romanului Ion. În noiembrie

1919 începe să transcrie romanul Ion. Pe data 20 noiembrie 1920, – Apare romanul
Ion, prima capodoperă din monumentala creație rebreniană (în timpul vieții
scriitorului, va fi retipărit în 1921, 1923, 1925, 1927, 1930, 1939, 1941, 1943).
Romanul poartă subtitlul Blestemul pământului, blestemul iubirii. Academia Română
îi acordă pentru romanul Ion prestigiosul Premiul Năsturel-Herescu.
Catastrofa. Nuvele și schițe

Îm 1921 la editura Viața românească apare volumul Catastrofa (Trei nuvele). În

sumar: Ițic Ștrul, dezertor [inedită]; Hora morții; Catastrofa [inedită]. Autorul va
publică în revista Viața românească și mai multe cronici dramatice .

În nr. 1 - 3 din "Biblioteca universală" a editurii Alcalay și Calafeteanu, apare

culegerea de povestiri Norocul (Schițe și nuvele). În sumar: Norocul; Strănutarea; Ițic
Ștrul, dezertor; Cuceritorul; Bibi. Poveste de copii mici pentru oameni mari;
Cerșetorul; Soacra Sfântului Petru.

În colecția "Scriitorii români contemporani. Pagini alese", tipărită de "Casa Școalelor",

apare volumul Nuvele și schițe. În sumar: Proștii; Dintele; Ocrotitorul; Nevasta;
Catastrofa; volumul se deschide cu prezentarea unor date biografice.

Pădurea spânzuraților

Începe prima versiune integrală a romanului Pădurea spânzuraților (pe care o va

termina la 27 iunie 1922). Între 5 iulie/17 noiembrie 1922 va ranscrie romanul
Pădurea spânzuraților. Apare Pădurea spânzuraților. Cartea va primi "Marele premiu
al romanului". Va fi reeditat în 1922, 1925, 1926, 1928, 1929, 1932, 1940. În editura
lui H. Steinberg din București apare a II-a ediție din Golanii (Nuvele și schițe), cu
ilustrații de Fr. Șirato. Același sumar din 1916. Pe 12 aprilie 1923, Rebreanu ia parte
la premiera comediei Plicul. În același an va fi ales vicepreședinte al Societății
Scriitorilor Români. În revista Lamura apare nuvela Cumpăna dreptății. Pe 15
noiembrie, 1924, Împreună cu Alexandru Dominic, publică săptămânalul Mișcarea
literară (până în octombrie 1925). O nouă reeditare: Trei nuvele, editura "Cultura
Națională". În sumar: Catastrofa; Ițic Ștrul, dezertor; Hora morții

Adam și Eva

Pe data de 2 iulie 1924 Începe prima versiune a romanului Adam și Eva.In 14

ianuarie 1925, scriitorul sfârșește prima versiune a romanului Adam și Eva iar în luna
martie încheie și versiunea pentru tipar. }n luna mai apare romanul Adam și Eva.

Golanii. ediția a doua

Editura "Cartea românească" din București tipărește a III-a ediție din Golanii. Sumar
revăzut: Proștii; Dintele; Bibi [inedită]; Norocul [inedită]; Cuceritorul; Nevasta;
Cântecul iubirii; Strănutarea; Vrăjmașii [inedită]; Soacra Sfântului Petru [prelucrare
inedită]; Idilă de la țară [inedită]; Ocrotitorul; Culcușul; Cerșetorul; Pozna; Golanii.
Este ales președinte al Societății Scriitorilor Români. Pe data de 17 martie 1926, are
loc premiera piesei Apostolii.

Ciuleandra

La sfârșitul anului 1926, plecând de la proiectul unei nuvele (Nebunul), plănuiește

volumul Ciuleandra. între 2/10 martie 1927, scrie prima versiune a nuvelei sau
miniromanului Ciuleandra. Din 9 iulie/8 august datează cea de a doua versiune
manuscrisă. Apare Ciuleandra (reeditări în 1927, 1928, 1934, 1941, 1942).
Noi proiecte. Romanul Crăișorul

Un nou volum, cvasi-inedit: Cuibul visurilor (Nuvele și schițe), editat de "Casa

Școalelor". În sumar: Cuibul visurilor; Omul mic și oamenii mari; Cumpăna dreptății;
La urma urmelor; Cântectul lebedei; Ghinionul; Dumnezeu; Fiara; A murit o femeie
[toate inedite, "parabola" Dumnezeu fiind după Lev Tolstoi]; Răfuiala; Țăranul și
coasa [imitație].

În colecția "Manuscriptum" apare volumul Cântecul lebedei, cuprinzând facsimilul

manuscriselor Cântecul lebedei și Cuibul visurilor; volumul se deschide cu o scurtă
biografie a lui Rebreanu și cu un portret al său desenat de pictorul Jean Alexandru
Steriadi. În luna august 1928, începe romanul Crăișorul. În anul următor, în 1929,
apare romanul Crăișorul (va fi reeditat în 1930, 1940, 1942, 1944). Scriitorului i se
conferă Premiul Național pentru proză.

Demnități publice

În decembrie, Este numit director al Teatrului Național din București, funcție pe care
o va deține vreme de un an. În nr. 1150 - 1150 bis din colecția "Biblioteca pentru toți",
apare volumul Cântecul iubirii (Nuvele și schițe), la editura "Universala-Alcalay". În
sumar: Cântectul iubirii; Bibi; Vrăjmașii; Pozna; Catastrofa. În 1929 La însărcinarea
primului ministru, lucrează la proiectele de organizare a Direcției Educației Poporului,
al cărei conducător va deveni la începutul anului următor. Pe 19 noiembrie 1930, În
urma unor cumplite dezamăgiri înregistrate în conducerea treburilor publice,
Rebreanu demisionează din conducerea Direcției Educației Poporului. Cumpără o
casă și o vie la Valea Mare, lângă Pitești, unde vor fi scrise majoritatea cărților sale
de acum încolo.

Metropole

În anul 1931 scrie și editează (25 iulie) volumul Metropole, conținând însemnări de
călătorie din (Berlin, Roma, Paris). Pe data de 20 februarie 1932, tipărește, la
București, România literară (apare până la 6 ianuarie 1934). O nouă reeditare: Ițic
Ștrul, dezertor (Trei nuvele cu 30 gravuri în lemn de Paul Konrad Honich), la "Cartea
românească". În sumar: Ițic Ștrul, dezertor; Catastrofa; Fapt divers [Hora morții].

Răscoala

Din 12 august/28 septembrie datează o variantă abandonată din Răscoala. Între 8

mai/11 decembrie scrie versiunea definitivă a romanului Răscoala. La sfârșitul anului
1933, apare romanul Răscoala. Tot pe 25 decembrie 1933, publică în ziarul
Cuvântul, o nuvelă inedită: Umbre.

Jar

 Între 22 ianuarie/30 aprilie 1934, scrie versiunea pentru tipar a romanului Jar, ce se
va tipări până la finele anului la editura Adevărul (reeditări în 1939, 1941, 1942,
1944).
1935 – În volumul Nuvele inedite, culegere din creația prozatorilor contemporani,
Rebreanu publică, la Editura "Adevărul", povestirea Dincolo, reluată peste ani în
Amalgam (1943). În 1936 apare volumul Calea sufletului (trei povestiri), fragmente
din romanul Adam și Eva. În nr. 14 din colecția "Cartea satului" apare culegerea de
nuvele Oameni de pe Șomeș, la Editura Fundațiilor Regale. În sumar: Dumnezeu;
Cerșetorul; Proștii; Răfuiala; Nevasta; Pozna; Dintele; Hora morții; Cuibul visurilor.

Gorila

Din 1 martie/11 iulie 1937, datează prima versiune, abandonată, a romanului Gorila.
Pe 18 iulie reia lucrul la carte de la început. În luna iunie, 1938, apare romanul Gorila
la editura Universala Alcalay. După multe tergiversări pe 26 mai 1939 este ales
membru al Academiei Române, la propunerea lui Mihail Sadoveanu.

Amândoi

În luna martie 1940, Apare la editura Socec & co romanul Amândoi. La începutul
anului 1941, – Este numit din nou director al Teatrului Național. Acceptă de
asemenea numirea de director al cotidianului Viața (fără o participare esențială). În
luna ianuarie 1942, ia parte la un turneu de conferințe despre cultura românească la
Berlin, München, Stuttgart, Leipzig, Dresda, Görlitz, Breslau, Viena. În luna martie
călătorește la Zagreb și Weimar, călătorii prilejuite de constituirea societății culturale
pan-europene. Aici va susține că "nu vrem nici un fel de politică, ci numai literatură".
În 1943 apare volumul Amalgam (articole, studii, conferințe, cronici dramatice și o
nuvelă: Dincolo).

La 4 aprilie 1944 fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă
vreodată Bucureștiul (un control radiologic a semnalat, încă din ianuarie, opacitate
suspectă la plămânul drept). La 7 iulie, Rebreanu scria în Jurnal: „Perspective puține
de salvare, dată fiind vârsta mea, chistul din plămânul drept, emfizemul vechi și
bronșita cronică.”

La 1 septembrie 1944 la Valea Mare, a încetat din viață la vârsta de 59 de ani. Peste
câteva luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București.

Constantin Laura cls a X a F