MIRCEA SANTIMBREANU

Mircea Sntimbreanu (n. 7 ianuarie 1926, Bia - d. 19 august 1999) a fost un scriitor romn, director al editurii Albatros, publicist, scenarist i productor de film. Mircea Sntimbreanu este cunoscut mai ales ca scriitor de literatur pentru copii i pentru promovarea unor scriitori prin publicarea lucrrilor lor la editura pe care a condus-o. Ion Anghel Mnstire este unul dintre romancierii valoroi pe care Mircea Sntimbreanu i-a promovat pe prima scen a literaturii romne. Din 1952 pn n 1960 Mircea Sntimbreanu a lucrat ca profesor de istorie la coala mixt nr. 2 La Teiu, devenit din 1954 coala elementar de 7 ani nr. 139 din Bucureti, cartierul Rahova. Experiena cu micii elevi l-a ajutat s nceap s scrie primele sale cri pentru copii. Din anul 2000, coala poart numele de Mircea Sntimbreanu. La 20 mai 1996, Mircea Sntimbreanu a fost declarat "Cetean de onoare al municipiului Brad", ca Fiu al rii Zarandului, pentru ntreaga sa activitate n domeniul literaturii.

Cu i fr ghiozdan Lng groapa cu furnici Recreaia mare Extemporale i alte lucrri scrise Mama mamuilor mahmur Mi s-a terminat caietul

IOAN SLAVICI

Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848 la iria, judeul Arad d. 17 august 1925 la Crucea de Jos, n apropiere de Panciu, judeul Vrancea) a fost un scriitor i jurnalist romn. A fost al doilea copil al cojocarului Sava Slavici i a Elenei Slavici (nscut Borlea). A frecventat coala greco-ortodox din satul natal, gimnaziul maghiar din Arad i a urmat cursurile Liceului din Timioara. Debuteaz n Convorbiri literare (1871), cu comedia Fata de biru. mpreun cu Eminescu pune bazele Societii Academice Sociale Literare Romnia Jun i organizeaz, n 1871, Serbarea de la Putna a Studenimii romne din ar i din strintate. La finalul anului 1874, se stabilete la Bucureti, unde este secretar al Comisiei Coleciei Hurmuzachi, profesor, apoi redactor la Timpul. mpreun cu I. L. Caragiale i G. Cobuc, editeaz revista Vatra. n timpul primului rzboi mondial, colaboreaz la ziarele Ziua i Gazeta Bucuretilor. Premiul Academiei Romne (1903). Slavici i-a exprimat preri antisemite, spunnd n lucrarea sa Soll i Haben Chestiunea Ovreilor din Romnia (Bucureti, 1878) c evreii sunt o boal, i c ar trebui aruncai n Dunre. Articolele virulente scrise de Slavici mpotriva evreilor, pe tot parcursul vieii sale, l-au adus situaia de a fi citat consistent n Raportul Final al Comisiei Internaionale asupra Holocaustului n Romnia (coordonat de Elie Wiesel, n 2004), ca surs principal a antisemitismului hiper-violent din anii '30-'40 ai secolului XX. Alturi de el au fost menionai i ali scriitori iconici ai secolului XIX romnesc, precum Vasile Alecsandri, Cezar Bolliac, B.P. Hadeu sau filosoful Vasile Conta i istoricul Nicolae Iorga Datorit diverselor puncte de vedere politice exprimate n publicaii de-a lungul timpului, Ioan Slavici a fost un abonat" al nchisorilor epocii, fapt reflectat chiar ntr-o lucrare memorialistic intitulat nchisorile mele", publicat n 1921. Obosit i persecutat, n 1925, Slavici se refugiaz la fiica sa care tria la Panciu, aducndu-i aminte de iria lui natal. La 17 august 1925, scriitorul se stinge din via, fiind nmormntat la schitul Brazi

HANS CHRISTIAN ANDERSEN

Andersen, Hans Christian (18051875), autor danez ale crui basme au fost traduse n mai mult de 80 de limbi i care au inspirat piese de teatru, balete, filme, sculpturi i picturi. Scriitorul H. C. Andersen s-a nscut la Odensee n anul 1805, n perioada marilor victorii napoleoniene in Europa. El a suferit mult n copilrie din cauza srciei i a neglijenei familiale i ca urmare la vrsta de 14 ani a fugit de acas la Copenhaga. Acolo a lucrat pentru Jonas Collins, directorul Teatrului Regal, pn cnd Collins a adunat banii necesarii educaiei adolescentului Hans Christian. Dup studii, Hans Christian a mai lucrat ntr-o casa de comer, dar a lucrat neobosit s devin scriitor profesionist. ncepnd cu anul 1822, Andersen a publicat poezii, proz i a produs piese de teatru. Primul su succes a fost O cltorie de la Canalul Holmen la captul rsritean al Insulei Amager in anii 1828 i 1829 (1829), o povestire fantastic n genul celor scrise de autorul german E.T.A. Hoffmann. Primul su roman Improvizatorul a fost primit bine de public i critici n anul 1835, iar prima lui carte de basme a fost publicat tot n anul 1835. Scriitorul a cltorit mult n Europa, Asia i Africa, producnd multe romane, piese de teatru i cri de cltorii. A devenit ns faimos prin cele mai mult de 150 de basme i povestiri pentru copii, care l-au aezat ntre cei mai importani scriitori din lume. Basmele sale Ruca cea urt (1843), Hainele cele noi ale mpratului (1837), Criasa Zpezii (1844), Pantofiorii roii (1845) i Mica Siren (1837) au reprezentat inovaii n literatura acelei vremi prin bogaia sentimentelor i a ideilor descrise i prin modul n care foloseau limbajul popular.

DEGEICA
Era odat o femeie srac ce voia foarte mult un copil pn ntr-o zi a primit de la o zn un bob de orz pe care l-a pus ntr-un ghiveci iar din el a ieit o lalea n care se afla o fat ct degetul mic de mare, pe care a numit-o Degeica. ntr-o noapte a fost luat de o broasc pentru a se cstori cu fiul ei. Noroc c nite peti au salvat-o dar imediat a fost luat de un crbu care ns a considerat c e urt i a lsat-o liber. Ea s-a descurcat singur dar a venit iarna. Fetia a vzut o cas n care un oricel a lsat-o s stea toat iarna cu condiia s fac curenie i s-i spun poveti. ntr-o zi a venit un vecin foarte bogat cruia nu-i plcea dect ntunericul dar i plcea de Degeica. El i-a dus ntr-un tunel unde era o rndunic moart pe care fetia a ngrijit-o, aflnd astfel c, de fapt, nu era moart. Cnd a venit primvara rndunica a plecat. Degeica trebuia s se cstoreasc cu sobolul dar chiar n ziua nunii rndunica a luat-o i a dus-o ntr-un trm foarte frumos unde s-a cstorit cu un prin ct ea de mic. De atunci a fost numit Maia. Ce mi-a plcut: c Degeica a salvat-o pe rndunic. Pentru c: a fcut ceea ce trebuia s fac Ce nu mi-a plcut: c broasca a furat-o. Pentru c: s-a gndit doar la fiul su.

MIHAIL SADOVEANU
Mihail Sadoveanu s-a nascut la 5 noiembrie 1880, la Pascani, ca fiu al avocatului Alexandru Sadoveanu si al Profirei Ursache, fata de razesi. Urmeaza gimnaziul "Alecu Donici" la Falticeni. In timp ce studia la gimnaziu, in 1896, intentioneaza a alcatui, impreuna cu un coleg, o monografie asupra lui Stefan cel Mare, renuntind, insa, din lipsa de izvoare. Apoi urmeaza cursurile Liceului National din Iasi. In 1904 se stabileste la Bucuresti" se casatoreste si va avea unsprezece copii. In acelasi an are loc debutul editorial cu patru volume deodata - Povestiri, Dureri inabusite, Crisma lui Mos Precu, Soimii - in care Sadoveanu manifesta predilectie deosebita pentru istorie. Nicolae Iorga va numi anul 1904 "anul Sadoveanu".In 1910 este numit in functia de director al Teatrului National din Iasi. In acest an publica volumele Povestiri de seara (la Editura Minerva), Genoveva de Brabant, brosura Cum putem scapa de nevoi si cum putem dobindi pamint s.a. Colaboreaza la revista "Samanatorul", dar se va simti mai apropiat spiritului "Vietii Romanesti". In editura revistei iesene publica volumul de nuvele Umbre si brosura In amintirea lui Creanga, iar la Editura Luceafarul - volumul Priveghiuri. In 1921 devine membru al Academiei Romane. In 1926 reprezinta Societatea Scriitorilor Romani, impreuna cu Liviu Rebreanu, la Congresul de la Berlin. In 1936 M.Sadoveanu, G.Topirceanu, M.Codreanu si Gr.T.Popa scot, incepind cu luna ianuarie, revista lunara Insemnari iesene. La moartea lui G.Ibraileanu, M.Sadoveanu scrie despre personalitatea criticului. Moare la 19 octombrie 1961 la Bucuresti si este inmormintat, in 21 octombrie, la Cimitirul Bellu, linga Mihai Eminescu. Eroii lui Sadoveanu sint exponenti ai unor categorii, tipuri sau arhetipuri, exemplare pentru umanitate prin faptele lor; autorul a creat o lume prin Vitoria Lipan. Tudor Soimaru, Stefan cel Mare, razesi si boieri, pescari, haiduci, militari, popi, avocati, vinatori, diplomati, functionari, negustori. Sadoveanu urmareste conditia sociala si cea istorica a individului, descriind lumea satului si a tirgurilor de provincie, realitatile prezente, dar si cele care apartin istoriei sau a unui trecut imemorial, pe care documentele nu-l pot atesta. Sadoveanu este creatorul romanului istoric romanesc. El vede istoria ca pe o scena imensa, in care se misca comandanti de osti si mari voievozi, intr-un spatiu epopeic, legendar si mitic. Originalitatea operei este data de capacitatea de a se contopi cu lumea evocata, astfel incit un singur narator, autorul insusi, povesteste viata din trecut si cea de azi.

DUMBRAVA MINUNAT
Dumbrava minunata este descrierea peripetiilor prin care a trecut o fetita Lizuca si cainele ei Patrocle pe parcursul drumului pe care l-au strabatut de la casa fetitei pana la casa bunicilor fetitei. Dupa moartea mamei Lizucai , tatal acesteia, domnul Vasilian s-a recasatorit cu o doamna pe care o chema Maria Papazoglu, si care nu o agrea deloc pe fetita. Lizuca fusese crescuta de bunicii ei din partea mamei,insa dupa casatorie tatal sau a luat-o acasa si nu i-a mai dat voie sa-si vada bunicii, deoarece mama vitrega spunea ca a fost porost crescuta de bunici si nu a primit o educatie corespunzatoare cu pozitia lor sociala. Intr-o zi in timp ce tatal fetitei era plecat la Bucuresti, mama vitrega a primit vizita a doua doamne si mai tarziu a unui domn locotenent Micus. Lizuca in timpul acestor vizite a intrat in salon si si-a bagat degetul in chiseaua cu dulceata.A fost certata de mama vitrega si apoi batuta foarte rau de servitoare pentru acest gest. Pentru ca nu era prima oara cand manca bataie ci acest lucru se intampala in fiacre zi, Lizuca a considerat ca este deajuns tot ce a patimit de la moartea mamei ei si a rugat cainele sa o insoteasca la bunicii ei. S-au furisat din casa si au plecat in marea aventura care consta in traversarea dumbravei Buciumenei. Fetita stia din povestile pe care i le spunea bunica ca trebuie sa lasi un semn pe unde treci, asa ca si-a umplut buzunarul cu cenusa pe care a lasat-a sa curga pana s-a terminat De aici inainte tot ce se intampla in povestire pare ireal deoarece,ca intr-o poveste ,florile vorbesc, animalele vorbesc si tot ce se intampla in dumbrava pare a fi dintr-o poveste. In drumul lor pana sa ajunga in Dumbrava intalnesc o floare mare pe care Lizuca din povestile pe care i le spunea bunica a numit-o Sora-Soarelui si pe care a intrebat-o ce mai face,si i-a spus unde merge ea si Patrocle. Floarea i-a raspuns ca face foarte bine si le-a spus ca drumul pe unde au luat-o spre casa bunicii este bun.Au coborat printre livezi unde au intalnit multe ganganii marunte si rosii, punctate cu negru pe care Lizuca le-a numit vacile Domnului. Au ajuns in Dumbrava unde au intalnit o batrana. Si despre aceasta batrana Lizuca i-a spus lui Patrocle ca este Sfanta Miercuri,si au vorbit cu ea .In dumbrava si-au continuat drumul vorbind cu toate pasarelele pana s-a intunecat si nu au mai vazut drumul.

Lizuca a considerat ca este mai bine sa-si caute un adapost pana se face ziua si l-a rugat pe Patrocle sa caute un loc unde s-a doarma. Parocle a gasit o scorbura intr-o rachita, iar Lizuca a cerut gazduire rachitei.In timpul noptii au aparut stelele, iar Lizuca a crezut ca in cer Dumnezeu a aprins lumanarile.Pana sa adoarma in scorbura Lizuca i-a spus lui Patrocle ca singurul de care se teme in padure este bursucul, deoarece ea stie din povestile bunicii ca este foarte rau. Chiar in clipa aceea in fata scorburii a aparut o umbra neagra de care Lizuca s-a speriat, insa Patrocle i-a spus sa nu se teama deoarece rezolva el si a inceput sa fugareasca umbra. Cand s-a intors la scorbura i-a spus Lizucai ca nu era decat un iepure care se speriase si el de ei. In lumina lunii Lizuca a vazut cum apar dintr-o scorbura niste omusori mititei sapte la numar. In fruntea lor se afla un batranel si o batranica, iar Lizuca le-a spus ca-i recunoaste deoarece i-a vazut la bunica intr-o carte.Omusorii i-au spus ca ei stiau ca o sa vina la ei deoarece au pus la panda la marginea padurii pe tancul pamantului care le-a dat de stire cand au intrat cei doi in padure.Ei au povestit Lizucai ca ei ies de multe ori noaptea si petrec cu vietatile care fug de om. Domnita prichindeilor a invitat toate vietatile sa petreaca cu ei.Iau povestit fetitei ca traiau si ei demult in lumina zilei,dar cand au inceput oamenii sa se inmulteasca un batran al lor a vrut sa traiasca cu ei in pace.El avea o moara si cand oamenii veneau sa macine il necajeau pe batranel care se numea Statu-Palma si de atunci lui nu i-au mai fost dragi oamenii si a fugit departe de ei.Deasemenea i-a mai povestit domnita si despre zmeii din povesti si despre Stramba-Lemne,Sfarma-Piatra si alti uriasi din stravechi timpuri. I-a mai spus domnita lui Lizuca ca desi viata lor e lunga si isi numara anii cu miile o sa le vina si lor sfarsitul. Toate acestea se intampla i-a spus domnita pentru ca oamenii iubesc tot mai putin povestile si-si uita usor prietenii. Batranelul i-a mai spus fetitei ca in primavara trecuta dumbrava lor a fost in primejdie deoarece tatal ei a venit la bunic indemnat de mama vitrega si a cerut sa vanda dumbrava, pentru ca avea nevoie de bani. Bunicul s-a opus pentru ca padurea a spus el este a lui Lizuca.Batranelul a spus ca ei au in aceasta padure pesteri tainice in care se inchid cand incep sa cada frunzele pana trece iarna. Si domnita le-a spus o poveste petrecuta demult in aceasta dumbrava.Cu multi ani in urma s-a zvonit ca in padure se afla o zana frumoasa cu parul de aur si auzind lumea despre ea multi feciori de crai au cautat-o insa nici unul nu a gasit-o nici pe ea nici palatul.S-a gasit totusi

un Fat-Frumos care a auzit de zana si care credea in existenta ei. In fata lui pentru ca el credea in ea, zana i s-a aratat si l-a invitat pe Fat-Frumos sa vina si a doua seara.El a venit in mai multe seri, insa curtenii si vracii l-au urmarit , dar ei nu vedeau nimic in afara de Fat-Frumos langa un izvor. Ca sa il creada ei i-au cerut acestuia sa aduca inelul zanei.A cerut baiatul inelul zanei, dar ea i-a spus ca inelul este un lucru pamantesc si ea nu porta podoabe desarte.Venind cu acest raspuns vracii i-au dat o foarfeca si i-au cerut lui Fat-Frumos sa le aduca o suvita din parul ei de aur.Flacaul i-a taiat zanei o suvita de par pe care a bagato in san, insa cand a vrut sa o scoata pentru a o arata, in san nu mai era nimic. Atunci toti vracii, curtenii si carturarii l-au convins pe Fat-Frumos ca zana nu exista cu adevarat, ci era numai o inchipuire. Flacaul s-a intors la imparatia lui si a fost mahnit multa vreme murind cu sufletul uscat si batran. Batranica care era cu domnita a inceput sa planga pentru ca povestea a fost foarte frumoasa si ea o uitase . Duduia Lizuca s-a intors catre batranel si l-a intrebat de ce omusorii mici si barbosi nu spun nici o poveste , insa acesta i-a raspuns ca ei nu au timp sa se gandeasca la povesti deoarece sunt mesteri fauri si ei lucreaza si ziua si noaptea. Batranica si-a adus aminte ca si ea stie o poveste.Ea le povesteste ca langa dumbrava este o casuta de razesi pe care o vizita foarte des si intr-o zi a vazut o femeie tanara si frumoasa care mangaia o fetita careia ii spunea ca tatal fetitei o uita si o lasa sinu mai are mult de trait, insa cand ea o sa moara fetita sa nu planga si sa nu-si uite jocurile, iar atunci cand va dori sa o vada fetita sa fie singura si sa se gandeasca la ea si ea o sa fie doar o umbra dar va veni si o va mangaia si imbratisa. Lizuca a adormit gandindu-se ca ea era acea fetita, iar cea care ii vorbea era mama ei. Batranelul dupa ce copila a adormit se intreba ce sa faca cu ea pentru ca nu o pot lasa in padure dar nu o pot duce nici la ei in pestera.Batranica a propus sa o duca la casuta de langa dumbrava, iar domnita a fost de acord. Cand Lizuca s-a trezit a descoperit ca se afla in patutul ei din casa bunicilor si langa ea pe jos dormea Patrocle catelu ei. De afara se auzeau glasuri si fetita a inteles ca era mama vitrega care venise sa o i-a inapoi.Mama vitrega il certa pe bunicul lui Lizuca pentru ca seara cand au cautat-o batranul a spus ca nu era acolo si dimineata a gasit-o acolo.Bunicul i-a spus ca a cautat-o si a gasit-o in padure si fetita nu o sa mai plece de la ei chiar de ar fi sa ajunga la judecata. Vorbind cu bunicul fetitei pe mama vitrega si pe servitoarea acesteia Elena care o batu-se pe fetita le-

au muscat albinele de ochi si au plecat tipand. Lizuca i-a spus bunicii ca se bucura si ea si Patrocle ca au fost muscate de albine, iar atunci cand tatal ei o sa vina o sa-i spuna ca mai bine moare decat sa mai plece de la bunici si deasemeni o sa-I spuna tatalui sau ca ea a auzit-o pe mama vitrega cum radea in salon cu domnul Micus.