Simion Mehedinti (1868-1962)

Unul din cei mai mari pedagogi ai neamului romanesc, s-a nascut la Soveja pe 18 octombrie, fiind al optulea copil al
familiei. Tatal, Neculai, era dascal bisericesc, iar mama, Voica, nu stia sa citeasca.

Simion a urmat primele trei clase la Soveja, iar urmatoarele in Vidra. Apoi Seminarul de la Roman- 4 ani, Seminarul
Central de la Bucuresti- 1 an, Liceul “Unirea” din Focsani, Liceul Sfantul Sava din Bucuresti. Apoi a obtinu o bursa la
Seminarul Normal Superior, unde va intalni pe Titu Maiorescu si Alexandru Odobleja, care ii vor schimba viata.

Cursuri universitare la Facultatea de Litere si Filosofie, cand organizeaza si Liga pentru unitatea cultural a romanilor. In
1892 incheie cu licenta: “Ideile lui Jean Jacques Rousseau despre educatie”. Apoi va merge la Paris cu o bursa de studiu
pentru a studia geografia, de acolo va merge in Germania la Universitatea din Leipzig, pentru a isi desavarsi studiile.

Apoi subit va lua o pauza de la studiu de 2 ani si se va retrage la Soveja, unde spune ca ceea ce a invatat pana acum e mai
putin decat cei doi ani de cugetare si cristalizare de la Soveja. Dupa aceasta se intoarce la Leipzig si obtine diploma de
doctor in filosofie Suma cum laude.

Intors in tara e numit profesor suplinitor la catedra de geografie, el fiind primul profesor de geografie din Univesitatea
Bucuresti , la 3 noiembrie 1900 semneaza actul de nastere al geografiei, el va tine primul curs de geografie. Prin darurile
sale va atrage pe multi dintre studenti la geografie.

In 1902 se casatoreste cu Maria Cicei, cu care va avea 2 copii, pe Maria-Simona si Emil.

Intre 1907-1923 a fost director al revistei Convorbiri literare, iar intre 1914-1933, director al Duminicii poporului. Unde
va fi preocupat de educarea intregului popor in spiritul Evangheliei – Un om, ca si un popor, atat pretuieste, cat a inteles
din Evanghelie.

Din 1908 e membru corespondent al Academiei Romane, iar din 1915 membru activ. In 1918 va fi ministru al
Instructiunii si Cultelor. El va infiinta Seminarul de geografie, une va insista pe partea practica, excursii si iesiri in natura
– Geograful atata stiem cat a vazut.

Lucrari de referinta pentru pedagogia crestina: “Alta crestere. Scoala muncii-1919”; “Crestinismul romanesc”; “Parabole
si invataturi din Evanghelie”; Semnele oamenilor mare, etc.

Duminica poporului apare intre 1914-1933 pe cheltuiala sa. Dorea educare poporului din sate si de la orase si formarea
permanenta a unui bun crestin, ea se adresa romanilor de pretutindeni.

Prin colaborarea cu marele teolog al vremii, T.M. Popescu va elabora talcuiri la Evanghelia duminiciilor. Scopul acestui
periodic era scrierea unui lucru cinstit si adevarat, raspandirea aceluiasi grai in toata tara si a unei simplitati si limpezimi a
scrierilor.

Pe prima pagina - era mereu o maxima sau o cugetare, o rubrica “De vorba cu cetitorii”, in care se raspundea la intrebarile
acestora. Pe a doua pagina era Evanghelia din duminica respectiva si talcuirea acesteia.

In continuare sunt enumerate talcuiri ale Evangheliilor, in care se subliniaza aspect ca: educatia religioasa, credinta,
diferite sfaturi practice (de exemplu cheia izbanzii in viata), critica unor probleme sociale cu care se confruntau in acea
vreme, despre buna purtare si multe alte cuvinte vii si spuse din inima unui om caruia ii pasa de sufletel fratilor sai
romani.

Alte rubrici contineau informatii necesare vietii satului, despre raspandirea si achizitionarea acestei foi sau chiar apeluri
umanitare.

Printre altele in paginile Duminiii poporului aflam si de ce fugeau seminaristii din perioada interbelica de preotie, motive
ca: salariul foarte mic, sufelte reci fata de slujba bisericeasca sau teama de a face de ras Biserica.
Dupa 20 de ani de aparitie intrerupta doar de razboi, Simion Mehedinti va scrie in 1934 ultima foaie din Duminica
poporului in care reafirma legea periodicului de a spune adevarul, ori de place, ori de nu place, apoi isi afirma dorinta de a
continua editarea, dar din pricina vremurilor tulburi va renunta la publicare, dar spera ca dupa revenirea la normal sa reia
activitatea cu mai mult spor.

Personalitatea profesorului Teodor M. Popescu.

Teodor M.Popescu (1893-1973) – reprezentant de seama al Ortodoxiei romanesti a secolului al-XX-a; acesta s-a facut
remarcat in timpul vietii fiind un prof.exigent, scriitor publicist, orator, apologet, catehet etc. Se naste la 9 iunie 1893 in
satul Boteni (com.Conţeşti, jud.Dambovita) dintr-o familie de tarani agricultori cu noua copii. A fost casatorit cu Sofia, o
fata provenita dintr-o familie cu 16 copii, iar viata si-o dedica in intregime lui Hristos si Ortodoxiei. Participa la luptele pt.
intregirea neamului in cadrul Regimentului 46 de Infanterie obtinand titlul de sublocotenent. Traieste si vremurile grele
ale dictaturii comuniste si va fi chiar inchis pentru pozitia sa impotriva partidului. Este chemat la Domnul la 4 aprilie
1973.

Studii, calatorii de documentare si activitatea ca professor la Facultatea de Teologie.

Incepe prin frecventarea cursurilor Seminarului Central Univ. din Bucuresti, dupa ce termina, devine cantaret la Biserica
Sf.Stefan din Bucuresti apoi pedagog la Seminarul Central. Intre 1913-1919 urmeaza FTOUB fiind sef de promotie.

In 1919 – obtine o bursa de studiu la Atena incununata de teza de doctorat “Cauzele persecutiilor religioase d.p.d.v istoric
& psihilogic”. La Atena, timp de un an va detine functia de cancelar interpret al Legatiei romane din Atena. Intre 1922-
1923 – urmeaza cursurile de specialitate in domeniul istoriei bisericii universale la Facultatea de Litere & Filosofie a
Univ. din Leipzig dupa care intre 1923-1925 continua documentarile la Fac. de Teologie Protestanta din Paris si la
Institutul Catolic din Sorbona.

Odata ajuns in tara devine prof. de stiinte religioase la Seminarul Central Bucuresti iar din 1926 devine prof. suplinitor de
Istorie Bisericeasca la Fac. de Teologie din Chisinau. In 1927 – devine prof. agregat la catedra de IBU in cadrul FTOUB.
Intre 1928-1942 va suplini catedra de Patrologie & Istoria Dogmelor; intre 1947-1948 catedra de IBOR iar din 1948 este
confirmat ca prof de IBU & Patrologie. A fost prodecanul facultatii intre 1934-1942, 1946-1948; si decan intre 1942-
1946. Lui i se datoreaza dotarea Bibliotecii facultatii noastre, care ii poarta numele. A mai fost si Cavaler in ordinul
“Coroana Romaniei” (1938); (era f. exigent la examene, orale/scrise – un 8 era considerat o mare biruinta). A mai fost si
delegat la congrese internationale la Atena (1936) & Moscova (1948). A fost si delegatul personal al patriarhului
Nicodim in misiunea din Ucraina fiind martor la deshumarile de la Vinnitza (aici au fost descoperite metodele bolsevicilor
de a-i pedepsi pe ofiterii polonezi; ulterior publica si un studiu in aceasta privinta). Avea legaturi cu marii teologi greci
(Arhiep.Hrisostom Papadopoulos) si cunostea f.bine greaca si latina.

Intre 1959-1963 este inchis de regimul communist si va fi eliberat in 1963 – in urma decretului general de gratiere
nepermitandu-i-se sa revina la catedra. Pentru a-si asigura un venit ii este ingaduit sa predea neogreaca (1964-1966) – era
platit de Administratia Patriarhala & ulterior devine bibliotecar principal tot aici. Patriarhul Jutinian Marina il ajuta sa-si
reia activitatea in cadrul Editurii Institutului Biblic – aici va revizui impreuna cu I.P.S Irineu Mitr.Moldovei, editia din
1922 a NT-ului si a Psalmilor.

Calvarul perioadei comuniste – “Nu-i slujesc decat lui Dumnezeu”.

Vasile Popescu (fratele prof. Teodor M.Popescu) povesteste ca Teodor M.Popescu a fost arestat ca informator in 1959 de
comunisti – acesta refuzand sa intre in Francmasonerie & Securitate. Va fi interogat o luna de zile apoi incriminat ca
critica politica comunista + ca este legionar. M.Popescu raspunde la acuzatii spunand simplu “Nu-I slujesc decat lui
Dumnezeu” – bineinteles, va fi arestat, legat + expediat la inchisoarea Jilava (condamnare 15 ani de inchisoare). Incepe o
noua ancheta si ii sunt aduse noi acuzatii false – acuzari cum ca a tinut la sala Dalles din Bucuresti conferinte publice de
combatere a comunismului etc. In timpul anchetelor va fi batut/umilit/torturat/injurat etc. De la Jilava este transferat la
Aiud unde indura alte chinuri dar tot aici se regaseste cu fosti studenti (printre care Bartolomeu Anania care aminteste
acest episode peste ani). Teodor M. Popescu este eliberat din inchisoare in 1963.

Pedagogul Teodor M. Popescu.

S-a remarcat de-a lungul vietii sale ca vestit professor de IBU, mare catehet & pedagog al studentilor viitori preoti, al
intelectualilor teologi etc. A manifestat o mare dragoste fata de studentii sai fiind un bun indrumator al acestora – probabil
aceasta dragoste s-a datorat si faptului ca nu a avut copii. Tot el a luptat pentru infiintara unei reviste a studentilor
teologi numita “Raze de lumina” la care va contribui deseori cu articole alaturi de studenti & profesori. Atentia si
dragostea sa s-a indreptat si fata de studentele la Teologie, caci acestea au avut o sectie infiintata doar in perioada
profesorului. A aratat pasiune pentru preotie vorbind deseori despre acest subiect/despre lipsa de vocatie/sfintenie si
raspunderile acesteia etc.

Teodor M. Popescu a fost un orator desavarsit si totusi nu a fost preot – pentru ca a fost casatorit cu o tanara divortata. El
va fi numit totusi de catre patriarhul Teoctist, “preot fara reverenda”.

Simion Mehedinti ii ofera posibilitatea lui Teodor M. Popescu de a talcui Evanghelia din fiecare duminica in revista
“Duminica poporului” – recomandare facuta de Iuliu Scriban. Va rosti multe meditatii pentru student chiar in Paraclisul
Sf.Ecaterina & a predicat in multe biserici din Bucuresti deovedindu-se un artist al vorbirii – Teodor M. Popescu face
parte din epoca de aur a gandirii crestin-ortodoxe alaturi de Dumitru Staniloae; Ioan G.Coman; Petre Vintilescu; Nichifor
Crainic etc.

Grandioasa opera a profesorului Teodor M. Popescu

A scris 1042 de lucrari; 19,849 de pagini – doar cele cunoscute cu titluri. Pe langa miile de pagini ce se regasesc in studii /
reviste (“Raze de lumina”; “Gandirea”; “Fantana darurilor”; “Pastorul ortodox”; “Duminica poporului”) amintim si cateva
lucrari de mare anvergura cum ar fi: lucrarea sa de doctorat “Cauza persecutiilor d.p.d.v istoric & psihologic”; Istoria
Bisericeasca Universala – manual pt studenti in 2 volume; Enciclica Patriarhilor Ortodocsi in 1848; Primii didascali
crestini; Biserica si cultura; Biserica Marturisitoare Meditatii teologice in 2 volume.

Articole privind pedagogia crestina: “Chipuri de mame crestine in educatia religioasa” ; “Studentii crestini si Biserica” ;
Preotul-personalitate; Studentele in teologie; Cultura studentului etc.

Predici in revistele teologice: Despre rugaciune; Despre sfintenia rugaciunii; Predica la Duminica a VIII-a dupa Rusalii
etc. Prin articolele sale ofera nenumarate indrumari pastorale preotilor: Predica – marturisire a preotului; Preotul
pastrator al Sfintei Traditii; Pregatirea Bisericii si a crestinului pentru perioada Triodului; Familia preotului;
Radiodifuzarea Sfintei Liturghii etc.

Omul si profesorul Teodor M. Popescu.

Face parte din marii oameni contribuitori la sustinerea & dezvoltarea pedagogiei romanesti; un excelent catehet &
indrumator a mii de studenti teologi. M. Popescu nu a fost preot, dar a fost un “sacerdot fara hirotonie si fara odajdii”, un
adevarat apostol al catedrei si al cercetarii stiintifice.

In persoana domnului Tudor, asa cum era strigat in facultate, se regasesc o sumedenie de calitati ale unui crestin practicant
toata viata sa dovedind acest lucru. A fost un mare iubitor de carte si s-a facut remarcat printr-o smerenie/evlavie &
moralitate ireprosabila. Om emotiv si sentimental care “a putut plange in fata studentilor sai” cand vorbea despre
magistrul Ioan Mihalcescu & totodata arata recunostinta celor ce l-au ajutat in viata.

Vocatia pedagogica si catehetica a lui Teodor M. Popescu.

Dovedeste o mare abilitate in sistematizarea predarii cursurilor + a indrumarilor metodice de lucru pentru studenti (ii
obisnuieste pe acestia in adunarea sistematica a datelor bibliografiei + folosirea corecta a acestor date). Este de altfel
nelipsit din publicatiile revistelor teologice, conferinte etc, dispretuind total superficialitatea si demagogia (a da, era foarte
EXIGENT ca profesor). A urmarit mereu formarea studentilor pentru viata, familie, preotie, in acest sens a militat pentru
infiintarea primei reviste de teologie a studentilor in Teologie din istoria B.O.R – “Raze de lumina”. Principalul sau
obiectiv a fost sistematizarea mai buna a invatamantului teologic din vremea lui – incercand o formare a caracterului
studentului + deschiderea acestora spre cultura profana dar si a Sf.Parinti. Scopul scrierilor lui la revista “Raze de lumina”
a fost dialogul de care avea nevoie Biserica cu cultura si sadirea unui comportament evanghelic moral.

Instruirea pedagogica a studentilor de la Facultatea de Teologie.

Chiar daca acesta a fost un profesor exigent, totodata a manifestat o mare afectivitate fata de studentii sai fiind apropiat
sufleteste de acestia. Tinand cont ca era profesor la o facultate vocationala – instruieste pe cursanti in legatura cu
importanta si greutatea misiunii preotiei, de aceea in cadrul articolelor sale in reviste se dovedeste a fi un adevarat ghid al
viitorului preot – scrierile sale fiind extreme de actuale si azi.

Acorda un deosebit interes fata de Educatia in facultate – in sensul ca, educatia celui care vine la Facultate depinde foarte
mult si de influentele venite din exterior – “…studentul traieste si respire mai mult in mediul extrascolar decat in
facultate”. Vremurile de atunci sunt asemanatoare cu cele de acum ingreunand cu aceleasi probleme educatia autentica
(ex: libertatea prost inteleasa) – “societatea, care-I pune inainte ispite si scandaluri, il orbeste si-l asurzeste cu
pornografii si cu blasfeme si-l vrea de nu ma insel chiar om de lume” zicea prof.Teodor M.Popescu despre studentul la
Teologie.

Nu s-a sfiit niciodata sa afirme greseala unora ce incercau sa devina preoti prin mijloace murdare (simonie). Modul pe
care l-a considerat cel mai bun in educatia studentului a fost legatura dintre Biserica si Scoala – legatura ce promoveaza
un om al rugaciunii & al culturii “…studentul nu traieste si nu se formeaza numai in Facultate si pentru Facultate, ci
traieste si se formeaza si in Biserica si in societate, pentru Biserica si societate”. Teologul indeplineste o misiune pentru
Dumnezeu drept pentru care trebuie sa aibe o buna prezentare sufleteasca, aceasta stare o defineste domnul profesor prin
trei cuvinte: “modestie, bunacuviita, disciplina”.

Promoveaza educatia studentului care se face prin cultura indiferent de facultate iar in cazul teologiei e nevoie si de
cultura generala pentru ca studentul este un om in devenire iar mai tarziu va avea nevoie sa stie sa comunice cu oamenii
din vaste domenii – totodata indeamna studentii sa isi formeze o biblioteca cu cele mai importante carti care ii vor ajuta in
viata. Astfel, M.Popescu vorbeste despre preocuparea studentului pentru cultura proprie, care nu trebuie manifestata doar
cand invata pentru examene – numindu-i pe cei ce fac aceasta “vanatori de note care invata nu pentru stiinta, pentru
viata si pentru chemarea ei, ci pentru ceea ce am numit hartie cu chenare si peceti…”.

In ceea ce priveste activitatea seminariala a studentului, Teodor M. Popescu a redactat un articol intitulat “Indrumari
metodice de lucru pentru studentii in teologie” – dovedindu-se a fi un scurt manual ce ajuta studentul in redactarea tezei
de licenta/masterat/doctora/ cu un minim de cunostinte/directii/orientari etc – aceasta lucrare a sa acopera pasii de la
alegerea subiectului pana la finalul redactarii lucrarii. (Mai ofera studentilor inca opt pagini cu lucrari despre metoda &
tehnica lucrarilor stiintifice cu titluri in lb.romana + lb.straine).

Critica tipul de student care urmareste obtinerea unei diplome fara a-si da prea mult interesul si care crede ca prin
obtinerea acesteia ajung sa fie mari cunoscatori ai teologiei. Deci, subliniaza domnul profesor, este nevoie de acea
preocupare personala si suplimentara a studentului in a invata doctrina Bisericii. Un lucru detestat de Teodor
M.Popescu este faptul ca adesea se confunda stiinta cu profesorul si este urata stiinta pentru profesor.

Deci dupa cum observam, cam toata atentia marelui profesor este indreptata spre cultura studentului si spre viitoare
misiune a acestuia; in acest sens spune: “o Facultate de Teologie nu pregateste atat pentru o cariera numai sau o
functiune in sens obisnuit, cat desavarseste pentru o misiune, care e pe pamant cea mai sfanta; cea mai grea desigur,
dar si cea mai frumoasa… nu a fi preot este cel mai greu, ci a fi intai crestinul care trebuie pentru aceasta” ; “venirea
la Facultatea noastra constituie un fel de vot, un vot pe viata”.
Teodor M. Popescu mai vorbeste studentilor sai si despre pericolele sectare sau interesele politice din viitoarea misiune,
caracterizand-o precum: “o misiune in care ai de infruntat curente potrivnice de natura sectara, anarhica,
revolutionara, materialista, eudemonista, amorala” – drept pentru care studentul viitor slujitor al Domnului va trebui sa
fie statornic in credinta si bun marturisitor.

Totodata, vorbeste si recunoaste motivatia materiala a tanarului misionar care este necesara drept pentru care, acesta din
urma va trebui sa imbine aspectul spiritual cu cel financiar insa grija situatiei financiare nu trebuie sa ocupe primul loc in
obiectivele preotului, preocuparea principala este propovaduirea cuvantului Evangheliei. In acest peisaj bine structurat de
catre domnul profesor, el face referire si la vietile sfintilor drept pilde pentru studenti – in special face referire la
“Patronii” FTOUB (adica Sfintii Trei Ierarhi: Sf.Vasile cel Mare; Sf.Grigorie de Nazianz; Sf.Ioan Gura de Aur) – acestia
fiind primul model demn de urmat in viata pentru cursantii facultatii (ei fiind primii dascali ai scolii).

Asa cum am amintit, M.Popescu manifesta un mare interes fata de fetele care au venit sa studieze la Facultatea de
Teologie (“Studentele in Teologie” – articol scris de dansul in revista “Raze de lumina”). In vremea aceea, fetele erau o
noutate in facultate (ca si acum) – de curand infiintandu-se acea sectie destinata lor. Astfel, marele profesor si-a manifestat
bucuria fata de primirea persoanelor de sex feminine in Facultate, caci acestea veneau cu zel pentru credinta crestina,
avand ca model pe Maica Domnului, Maria Magdalena, femeile mironosite etc. Rolul femeilor a fost si este in continuare
foarte util in Biserica, iar T.M.Popescu este cel care a sperat in deschiderea drumului licentiatelor de la Teologie in
invatamantul religios, lucru care s-a si intamplat peste ceva timp.

Indemnurile “sacerdotului fara odajdii” pentru clerici.

Despre preotie spune ca nu este o meserie oarecare ci este o misiune de care sa se ingrijeasca toata viata, astfel, studentul
viitor preot trebuie sa aiba multe “calitati si puteri exceptionale, si as zice aproape de erou” – spunea aceste vorbe pentru
a lumina pretendentul la preotie asupra importanţei misiunii sale. Tot el spune despre teologie ca “nu este o dexteritate
oarecare, nici stiinta comuna, dozata si prescrisa in formule…ea este cuvantul lui Dumnezeu, viu si vesnic, vestitor
oamenilor de buna credinta si de buna invoire”. Se cere de la viitorul preot, sa fie pilda in fapte bune si in gand asa cum
si Mantuitorul a cerut Apostolilor. Preotul trebuie sa fie totodata model al milosteniei trupesti si sufletesti caci la sfarsitul
vietii “va fi judecat ca pomul dupa roade”. Apostolii au fost numiti “sarea pamantului” & “lumina lumii” căci erau
adevarate personalitati crestine, drept pentru care la aceasta demnitate trebuie sa se ridice si preotul fiindca fara acestea ar
ramane doar “o fictiune religioasa” - personalitatea si-o poate arata preotul in timpul predicii sau activitatii pastorale in
teren.

Este nevoie de educarea caracterului pentru ca omul sa isi formeze o adevarata personalitate, fiecare om avand
posibilitatea de a face acest lucru, cu atat mai mult preotul care este “indicat prin misiune sa fie sarea pamantului si
lumina lumii; se intelege ca nu vei săra si nu vei lumina daca nu vei fi tu insuti, preotul trebuie sa se formeze nu
numai dinafara inauntru ci si dinauntru in afara” – reiese de aici foarte clar importanta exemplului personal al preotului
fiindca astfel ii va schimba pe ceilalti prin propriul sau mod de a fi.

Ce se intampla cand preotul ajunge sa se complaca cu pacatul? – “cand preotul se lasa atras in jos de lume,
condundandu-se cu ea, suportandu-se patat de necuratiile ei, acomodandu-se cu mizeriile ei morale, complacandu-se
in tovarasia si larma ei, atunci el se dezminte, se neaga, dispare ca preot”.

In aceasta privinta, Teodor M. Popescu este transant nefiind de acord cu “laicizarea” preotului, iar cheia in atragerea lumii
este tocmai desprinderea de cele lumesti si apropierea acestuia de cele superioare. Preotul trebuie sa fie constient ca este
“locas al harului dumnezeiesc”, nu este un om ca toti oamenii si trebuie sa realizeze cu el si pentru el, ceea ce el cere
credinciosilor sai.

In ceea ce priveste Evanghelia, chiar daca lumea de azi este in plina ascensiune tehnologica & informationala + celelalte
schimbari (politice; culturale etc), aceasta ramane “cartea de aur a Bisericii”, permanent vie, actuala, unica, intangibila,
finite & definitiva (spune acestea referitor la parerea gresita cum ca Evanghelia trebuie adaptata la spiritul vremii). Astfel,
spune marele profesor Teodor M. Popescu: “Nu Evanghelia trebuie adaptata la om, ci omul la Evanghelie. Nu omul, ci
ea este regula de credinta, busola vietii morale”.

Baza predicii este astfel Sfanta Scriptura alaturi de comentariile Sfintilor Parinti dar, Teodor M. Popescu argumenteaza cu
aceeasi parere a exemplului personal in fapte bune: “nu devii Hrisostom copiind sau imitand o predica hrisostomica, ci
daca vrei sa inveti ceva de la Sf.Ioan Gura de Aur, este sa posezi si sa manuiesti Sf.Scriptura, ca el” – evidentiaza
faptul ca preotul trebuie sa stapaneasca foarte bine Sfanta Scriptura (pt. a tine piept sectantilor aflati la tot pasul) &
totodata subliniaza faptul ca nu-i de ajuns citirea Bibliei, ci trebuie sa o intelegem si sa o simtim la adevarata ei valoare.

Important este ca preotul sa realizeze ca a prelua ideile din alte predici nu este suficient, cuvantul de invatatura trebuie
meditat, gandit, simtit si mai ales trait de acesta. Folosim in predica Sf.Scriptura, Sf.Traditie si Sf.Parinti + cuvinte de
invatatura ale parintilor contemporani. Predica nu este o problema ce tine de cunostinte teoretice si pregatire formala,
aceasta este si o problema ce tine de trairea sufleteasca. Preotul va cauta acolo unde nu ajunge nimeni ca el, adica la
constiinta omului pe care o pune in contact cu viata morala, de aceea predica, trebuie sa mearga la inima omului, ea
trebuie sa fie simtita de preot ca un act de marturisire, sa fie TRAITA. Legat de cultura, preotul TREBUIE sa aibe o
biblioteca oricat de mica, Teodor M.Popescu nu concepe o lipsa de interes a preotului pentru carte.

Sfantul Apostol Pavel spune ca fiecare preot sa se faca tuturor toate – de aici intelegem ca acesta trebuie sa se faca si om
de carte tuturor celor invatati sau nu. Frumos conchide domnul profesor spunand: “cand preotul ar ramane sub nivelul
mai intalt de cultura al mediului, poate fi sigur ca graieste in pustiu. Cand toata lumea progreseaza, preotul nu poate
ramane pe loc”.

O alta problema abordata de catre Teodor M. Popescu este cea a “Preotului vazut de credinciosi” – precizeaza ca oamenii
in general sunt atrasi de stiinta preotului, care nu este a lui, ci a Bisericii si a lui Dumnezeu, dar credinciosii isi pot forma
in minte o imagine a preotului care deseori este influentata de parerea cunoscutilor, pareri ce vin deseori din rautate/
invidie etc. In multe dintre cazuri, parerile sunt indreptatite caci de multe ori viata preotului lasa de dorit. Oamenii au si ei
o parte din vina fiindca astfel judeca pe slujitorii lui Dumnezeu situandu-i pe toti la acelasi nivel. Preotul de altfel, nu
trebuie sa se supere/enerveze, ci trebuie sa cerceteze acuza adusa si sa vada daca nu cumva aceasta este intemeiata pe un
adevar. Alta problema ce strica imaginea preotului este cazul acelora ce nu se inteleg intre ei in serviciile divine/particular
– lipsa unitatii vazandu-se clar si printre credinciosi. Este datoria preotului sa cunoasca parerile oamenilor despre sine ca
liturghisitor, predicator etc, pentru a sti ce trebuie sa indrepte/imbunatateasca.

Credinciosii au anumite asteptari de la preoti, in sensul ca, acestia sa oficieze slujbe in ordine, fara graba etc. Oamenii mai
critica de altfel si pacatele preotesti de genul: lipsa de punctualitate, lacomia, razbunarea, aroganta etc. “Preotii sunt
judecati chiar si atunci cand judeca pe credinciosi in scaunul duhovniciei” – omul critica fie canonul primit, fie sfaturile
ce i se dau; de asemenea unele sfaturi pot intimida si indeparta pe credincios sau din contra, il pot apropia. De aceea
Teodor M. Popescu spune despre tratarea sufletelor ca este asemenea unei operatii deosebit de grele, adica se realizeaza cu
multa rabdare, dragoste, sacrificiu pentru celalalt si sacrificiu de timp. Un alt aspect criticabil de catre oameni este
purtarea preotului in viata sociala & familiala – preotul cochet/luxos este judecat ca frivol & lumesc iar cel neingrijit cu
imbracamintea necuratita este judecat ca fara simt & gust. Bineinteles, acesta, trebuie sa caute o cale de mijloc – tinuta
simpla, modesta iar partea religios-morala trebuie sa o arate peste tot unde va merge (nu poate fi intr-un fel in biserica si
alt fel in societate).

Teodor M. Popescu vorbeste intr-un articol al sau despre Colaboratorii preotului. In primul rand, cantaretii si
paraclisierii sunt cei mai apropiati slujitori bisericesti fiind indispensabili serviciului public – cantaretul infrumuseteaza
serviciul divin prin vocea sa mirifică. Relatia dintre preot si cantaret trebuie sa fie una bazata pe incredere, colaborare &
devotament. (exista si cantareti rai, viciosi, si preoti care ii nemultumesc pe cantareti nedreptatindu-i etc).

Credinciosii din biserica sunt invitati de preot sa cante/citeasca Cuvant de Invatatura/Cazania, sa rosteasca Tatal
nostru/Simbolul de credinta etc – acestia pot ajuta si la activitatea didactica/administrativa/filantropica etc, pot face parte
din Adunarea parohiala/Consiliu sau Comitet Parohial. Una din datoriile preotului este ca acesta sa intre in contact cu
credinciosii si in particular fiindca astfel sa face iubit si respectat.

In ceea ce priveste problema apostolatului laic, preotul trebuie sa fie preocupat si de aceasta latura, de altfel, Teodor M.
Popescu spune: “apostolatul laic nu este o concesie sau o favoare facuta de preot credinciosilor, nici de credinciosi
preotului; el este un drept si o datorie de crestini cunoscuta de la inceputul Bisericii” – credinciosii pot aduce insemnata
contributie la cresterea si cinstirea Bisericii.

Viata familiala a preotului = mod de asemanare a preotului cu credinciosii + garantie a moralitatii sale fata de cei
pastoriti. Cel mai important colaborator in cadrul familiei este sotia normal, aceasta poate sa ii comunice impresiile
credinciosilor, sa-i arate greselile; tot ea asigura linistea sufleteasca a preotului (clar) si asigura buna crestere a copiilor –
therefore – cea mai mare problema a preotului e sa-si gaseasca sotie. Prima biserica a preotului este familia – adica primul
lui camp de pastoratie si de duhovnicie, de activitate sacerdotala (felul in care acesta se va raporta fata de sotie/copii va
reflecta in raportarea sa fata de credinciosi). Preotul nu trebuie sa-si neglijeze familia, aceasta trebuie sa fie “parga
Bisericii” – iar succesul sau pastoral depinde de calitatea morala a familiei iar prin familie, viata preotului se impleteste cu
viata credinciosilor si tot asa (ce frumos).

Oratorul Teodor M. Popescu.

Numeroasele sale predici tinute in fata credinciosilor au avut mare priza la public tocmai pentru ca marele profesor era in
viata de zi cu zi un om smerit (iata puterea exemplului personal in fapte bune) si totodata plin de modestie.

Pe langa aceste predici si meditatii rostite + cele ce au ramas in scris, a lasat mostenire studii de cercetare teoretica si
strategii benefice unui predicator din care enumeram 2 studii extreme de importante si valoroase cu privire la importanta
si rostirea predicii: “Despre preot, predica si credinciosi” si “Predica – o marturisire a preotului”

Bisericile la care a predicat din Bucuresti: Catedrala Patriarhala; Bis.Sf.Ecaterina + paraclisul amenajat in incinta
Institutului teologic; Bis.Sf.Nicolae-Selari; Bis.Sf.Arhangheli-Casin; Bis.Sf.Maria – Grivita din Bucuresti – din cartierul
sau; Bis.Sf.Anton (Curtea Veche) – pt. studenti.

La absolvirea seminarului central din Bucuresti sustine la alegere predica “Pentru trupele care merg la razboi” pe care
Iuliu Scriban o va oferi in vederea publicarii pt. folosul pregatirii clericilor la parohii.

Mai rosteste o serie de cuvantari & conferinte la diferite biserici din tara precum si din strainatate, cum ar fi: la
Bis.Sf.Ecaterina din Bucureti – in special la hramul Facultatii si despre Sf.Ioan Gura de Aur; Bis.Romana de la Paris (la
sarbatoarea eroilor); la Bis.Sf.Spiridon din Bucuresti (Ganduri de Craciun); la Bis.Zlatari din Bucuresti (despre Sf.Ioan
Gura de Aur); la Bis.Sf.Ioan – Mosi din Bucuresti – (Mantuirea prin Biserica si Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe
pamant pace.); la Bis.Vergului din Bucuresti (Pretul sufletului); la Bis.Sf.Maria din Bucuresti (Sfintenie sufletului).

Diferse conferinte & cuvantari tinute in tara: la Universitatea Bucuresti; la FTOUB si cea din Chisinau; la Institutul
Roman de Bizantinologie; Sala Dalles; etc, in orase gen Paris, Atena etc.

Cele mai multe meditatii si predici le-a tinut intre 1949-1958 in paraclisul amenajat in incinta Institutului Teologic, apoi
la Biserica Sf. Ecaterina din Bucuresti – adresate in special studentilor / doctoranzilor.

Din grija parintelui Grigorie Băbuş – o mare parte dintre predicile & meditatile lui Teodor M. Popescu s-au pastrat sub
forma unor “Meditatii teologice” in doua volume, ed. Sf.Arhiepiscopii a Bucurestilor.

Dintre necrologurile pastrate amintim: Cuvantarea tinuta la inmormantarea Doamnei Anastasia; Cuvantarea tinuta la
moartea Prof I.Popescu Pasarea; la Pr.Nicolae Iordachescu; la Doamna Eleonora.
 PROIECTUL ALEGE ȘCOALA

 Cu acordul Patriarhului Daniel , Patriarhia Română, prin Sectorul Teologic Educațional, în parteneriat cu Fundația
World Vision România, a depus la Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane, în data de 17 decembrie 2008, o cerere de finanțare nerambursabilă de la fondul
social european, a proiectului «Alege Școala!». Cererea a fost aprobată și proiectul a debutat în data de 1
septembrie 2009.
 proiectul se desfășoară pe o perioadă de (începând cu luna septembrie 2009, în trei regiuni de dezvoltare):
București și Ilfov, Nord – Est (județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui) și Sud (Județele Argeș,
Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Telorman).
 Beneficiarii direcți ai proiectului vor fi 1206 preoți și profesori de religie din cuprinsul Mitropoliei Munteniei și
Dobrogei și Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, iar beneficiarii indirecți – 35.000 de copii de vârstă școlară,
aflați sub riscl abandonului școlar.
 proiectul «Alege Școala», este dezvoltat împreună cu proiectul de catehizare Hristos împărtășit copiilor, fiind
gândit ca un mod de a ajuta preoții și copii din parohii să înțeleagă mai bine metoda de catehizare Hristos
împărtășit copiilor și să susțină începerea efectivă a activităților cu grupa de copii în parohie.
 Obiectivul general al proiectului alege școala îl constituie prevenirea și combaterea fenomenului de părăsire
timpurie a școlii și prevenirea delicvenței juvenile prin dezvoltarea unei soluții alternative de tip «școala de
duminică»/
 activitățile din proiect propun: 92 de sesiuni de formare pentru preoți, 91 de tabere școlare, concursuri regionale
etc.
 Obiectivele specifice proiectului:
- Dezvoltarea unor comportamente și atitudini pozitive față de școală și semeni pentru cel puțin 3618 copii din
mediul rural și urban, inclusiv populația romă, cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani; asistarea acestora în însușirea
educației morale de bază, în dezvoltarea educației necesare rămânerii în școală prin intermediul participării la
școala de duminică, la concursuri și la tabere de creație.
- Formarea specifică a 1206 persoane adulte implicate în prevenirea fenomenului de părăsire a școlii, în vederea
dezvoltării deprindreilor de lucru cu copii și a aptitudinilor psiho-pedagogice.
 proiectul propune dezvoltarea unui program special pentru menținerea elevilor în educație, în regiunile de
dezvoltare nord-est (Iași, Botoșani etc.), București-Ilfov, Sud-Muntenia, ce include:
 acțiuni adresate formatorilor – sesiuni de formare pentru 1206 preoți responsabili cu formarea elevilor; training-
urile se vor desfășura pe parcursul a doi ani; sesiunea de formare va dura două zile: prima zi – instruirea
teoretică a formatorilor, a doua zi – aplicarea cunoștințelor teoretice.
 acțiuni adresate copiilor – serii de cateheze pentru cel puțin 10.854 de copii care prezintă risc de părăsire a școlii
și potențial infracțional, din comunitățile celor trei regiuni de dezvoltare; formatorii preoti vor susține
cateheze/sesiuni de formare pentru copii și tinerii cu vârste între 5 – 18 ani
 organizarea de tabere de creație – taberele de creație se vor desfăsura pe perioada vacanțelor, pe grupe de vârstă
fiecare tabără având o perioadă de minimum 5 zile
 concursuri cu premii pe teme date – se vor desfăsura în 4 etape: în prima etapă participă cele 1206 de
comunități; vor fi desemnați 1206 de câștigători, care vor participa cu noi lucrări la etapa a doua – 58 de
premianți; în a treia etapă vor fi desemnați câștigători 10 copii.
 asigurarea educației morale de bază – necesară oricărui copil, este unul dintre pilonii ce susțin formarea și
menținerea în educație a copiilor și ajută la prevenirea delicvenței juvenile.
 Cuvând Înainte
 Acest curriculum destinat instruirii preoților în cadrul proiectului alege școala, oferă formatorilor indicațiile și
materialele necesare pentru a dezvolta capacitatea acestora de a discuta despre abandonul școlar, în vederea
prevenirii și combaterii fenomenului de părăsire timpurie a școlii și al delicvenței juvenile.
 cursul conține 8 secvențe de formare:
 1. deschiderea atelierului
 2. informații specifice despre înțelegerea copilului
 3. caracteristicile vârstelor școlare
 4. Exigențe axiologice ale educație – relația familie – Școală – Comunitate – Biserică
 5. Învățarea – mod de transformare a vieții – cum învață copii
 6. despre abandonul școlar
 7. rolul Bisericii în vederea motivației rămânerii în școală. Modul de realizare al catehezei în cadrul «școlii de
duminică».
 8. evaluare și încheiere
 Scopul atelierului – dezvoltarea/îmbunătătirea capacității preoților de a discuta despre abandonul școlar, în
vederea prevenirii și combaterii fenomenului de părăsire timpurie a școlii și al delicvenței juvenile, prin
dezvoltarea unor soluții alternative de tip «școala de duminică».
 Obiectivele generale – la sfârșitul cursului participanții vor fi capabili:
 să demonstreze înțelegerea informațiilor de bază despre abandonul școlar
 să identifice propriile valori și atitudini față de fenomenul de părăsire timpurie a școlii
 să identifice situațiile și atitudinile care pot avea risc de abandon școlar și delicvență juvenilă
 să descrie rolul Bisericii în prevenirea abandonuli școlar și în sprijinirea persoanelor afectate
 Rolul partenerilor in proiect:
 a) Patriarhia Română
 coordonează implementarea activităților proiectului prin coordonatorul de proiect numit de Sinod.
 instruiește și asistă preoții implicați, prin echipele de proiect și coordonatorii angajați în eparhiile implicate
 implementează activitățile de prevenire, formare și informare a comunității, prin preoții implicați
 Punctele forte ale Ptriarhiei Române:
 tradiție, experiență și capacitate de a mobiliza comunitatea pentru activități educative
 rețeaua dezvoltată de preoți și profesori de religie.
 calitatea BOR de formator și leader de opinie
 nivelul de încredere a populației în Biserică
 b) World Vision
 colaborează cu Patriarhia Română
 colaborează la coordonare activităților
 monitorizează activitățile
 evaluează rezultatele
 Implementarea proiectului – selecția și instruirea preoților care vor participa la proiect
 vor fi selectați aprox. 1206 preoți din eparhiile participante
 Vor fi selectate și soțiile preoților implicați în proiect. Ele vor beneficia de instruire.
 fiecare preot va trece prinr-un atelier de formare/informare de abilități
 coordonatorii îi vor asista apoi în comunitatea/școala unde aceștia activează etc.
 Activitatea practică a preoților:
 a) moduri prectice de implicare a preoților:
 luarea de poziție publică referitor la problematică
 informarea și sensibilizarea membrilor comunității
 elaborarea și derularea de activități și acțiuni legate de cele două problematici
 implicarea preoteselor în activități
 reactivarea sau impulsionarea activității grupurilor de suport comunitar în parohii
 implicarea și colaborarea cu ceilalți actori comunitari relevanți în domeniu
 b) moduri practice de implicare a comunității
 participarea la activitătile proiectului alături de preot și profesor
 abordarea membrilor comunității in discuții private, cu scopul de a-i informa și sensibiliza referitor la
problematică
 participarea la activitătile grupurilor de suport comunitar
 inițierea de activități la nivel comunitar
 distribuirea de materiale informative.

 SESIUNEA I
 SECVENȚA 1 – ASPECTE TEOLOGICE
 Înțelegerea vieții lăuntrice a copilului din perspectivă duhovnicească
 I. universul de referință cultural și principalele amenințări pentru viața lăuntrică a copilului
 în înțelegerea coordonatelor vietii lăuntrice a copilului vom descrie universul de referință cultural contemporan
în care crește acesta și principalele amenințări pe care le conține la adresa creșterii sale duhovnicești, dar și la
adresa sănătății sale sufletești și chiar psihice.
 Universul de referință cultural poate ajuta copilul în creșterea sa duhovnicească sau, dimpotrivă, poate constitui
o provocare la însăși integritatea sufletească a copilului.
 1. Slăbirea rolului pe care familia îl are în educația si socializarea copilului- datorită caracterului familiei
moderne – în care părintii având un program prelungit de muncă, timpul pe care părintii îl alocă educării
copulului este din ce în ce mai mic. Copilul are parte de o educație la întâmplare, aflată sub influențe care scapă
controlului părintilor.
 ce trebie făcut? părinții trebuie reintegrați in educația copilului. copilul are nevoie de părinții săi emotional,
cognitiv ci afectiv.
 trebuie consolidată legătura dintre părinti - școală și legătura dintre părinți – Biserică. Părinții au nevoie să fie
responsabilizați cu privire la nevoile sufletești ale copilului nu numai materiale.
 2. Televizorul, jocurile video, calculatorul – noii pedagogi ai copilului.
 cercetările arată că in unele țări, copilul petrece mai multe ore in fața televizorului decât petrece la școală.
 efectul nociv asupra sufletelor copiilor este foarte mare. Principalele consecințe ale dependenței de televizor
sunt:
 învățarea unei atitudini și comportament violent, desensibilizarea, cinismul, stări de anxietate, frică, slăbirea
capacităților analitice ale gândirii etc.
 Copilul are nevoie de o alternativă la TV și jocuri, precum și o valorizare a atitudinii sale atunci când are
deprinderi sănătoase:
 alternative:
- accentul pus pe jocurile copilăriei
- deprinderea de a petrece mai mult timp în natură, de a face mișcare.
-deprinderea de a citi
-cultivarea sensibilității
- a nevoii unei relații concrete, vi, față către față
- cultivarea relației părintești deosebite cu duhovnicul
 3. cultura nihilistă – prin cultură nihilistă înțelegem totalitatea valorilor, axiomelor, atitudinilor și principiilor de
viață pe care copilul le poate culege din lume. aceasta constituie o amenințare pentru copil.
 trebuie să recunoaștem că trăim într-o lume in acre unt cultivate – cultul succesului, ambiția nelimitată, succesul
facil – urmări – sentimentul de frustrare în caz de eșec, depresia, violența ca solutie pentru atingerea ambitiilor.
 individualismul egoist, cinismul, nepăsarea față de apropiați, izolarea singurătatea, imposibilitatea de a distinge
răul de bine și adevărul de minciună.
 ce trebuie făcut? deprinderea copilului cu cultura adevărată și adâncirea lui în cultura duhului.
 II. CULTURA DUHULUI
 1. Duhovnicul și lucrarea duhovnicească
 duhovnicul este omul care nu-și mai apartine sieși ci s-a predat cu totul celorlalți, avându-l în toate ca exemplu
pa Hristos. Duhovnicul este chemat să împlinească în sine chipul Persoanei.
 lucrarea duhovniculi depășește lucrarea propriei mântuiri, el este împreună lucrător cu Dumnezeu fiind chemat
să zidească în lumina necreeată îndumnezeirea omlui pentru veșnicie.
 ascultarea nu este omenească ci o taină care se dezvăluie numai in Duhul Sfânt, este taină și viață în Biserică
 ascultarea ca și dragostea atrage transferul de viață, cu toate implicațiile ei de la duhovnic către fiul/fiica
duhovnicesc/ă.
 duhovnicia este o lucrare duhovnicească de împlinire a persoanelor care sunt antrenate in ea prin deschiderea
unuia către altul și depășirea individualismului care a dus la sfîșierea firii omenești.
 din perspectiva ucenicului ascultarea se trăiește ca un «antrenament al iubirii»; ca un prim pas către deschiderea
duhului spre a putea primii întru sine toți oamenii.
 2. rolul Duhovnicului in viața copilului:
 în practica Bisericii Răsăritene, prima spovedanie a copilului începe de la vârsta de 7 ani. Tradiția noastră
canonică acordă copilului posibilitatea de a crește odată cu Hristos în Biserică prin împărtăsirea cu regularitate,
până la 7 ani, fără spovedanie și fără ajunare.
 spovedania copilului nu are caracter penitențial ci mai degrabă pedagogic-catehetic, sacramental, preotu
duhovnic îndeplinind mai mult un rol de părinte și pedagog spre Hristos, care-l îndrumă cu multă dragoste și
grijă spre o viață curată și sfântă.
 sub aspect metodologic, spovedania copilului trebuie să păstreze un caracter spontan și de libertate, să nu
trădeze vreun angajament cu părinții sau cu profesorii sau vreun alt tip de regie. între patru ochi se stabilește o
relație de mare încredere și prietenie între duhovnic și copil ceea ce presupune o grijă mai deosebită și pricepere
decât în cazul adultului.
 un preot sever, indiferent sau nepriceput la problemele specifice copilului riscă să-i inducă o stare de aversiune
și de respingere față de viața religioasă, cu implicații pe viitor din cele mai păguboase.
 spovedania copilului constituie unul din cele mai puternice mijloace de pastorație individuală, oferind
posibilitatea umanizării și a personalizării relației preot copil.
 este de extremă importanță tratarea copilului ca ființă umană, ca entitate personală, ca om cu problemele și
frământările sale.
 o gravă eroare datorată ignoranței sau superficialității și dezinteresului față de această chestiune o constituie
spovedania sau împărtăsirea copiilor în grup – spovedania publică este necanonică contrară practicii Bisericii
noastre.
 bineînțeles că nu se va substitui sfatului părintesc sau școlii.
 spovedania copilului individuală este un prilej unic de stabilire a unei relații personale – de la om la om – între
el și părintele duhovnic în care copilul se poate deschide sufletește.
 III. concluzii – copiilor trebuie să le fie respectat spațiul interior, «cămara» lor lăntrică sacră. Înțelegerea vieții
lăuntrice a copilului nu este posibilă fără un dialog permanent între adult și copil.
 SECVENȚA 2 – ASPECTE TEOLOGICE
 Exigențe ale educației creștine la vârste școlare
 1. Scopul educației creștine – perspectiva ortodoxă plenară
 scopul educației creștine este dobândirea, de către un copil, a unei perspective ortodoxe plenare asupra vieții.
Perspectiva ortodoxă plenară înseamnă modul general de a înțelege lumea și viața, de a o explica, modul de a
formula raționamente cognitive și judecăți morale.
 perspectivă ortodoxă plenară înseamnă o credință vie, care schimbă în profunzime copilul
 credința nu trabuie transformată în ceva abstract, teoretic. Idei precum dragostea, sfințenia, credința, nădejdeea
trebuie personalizate și concretizate și “traduse” în viață prin:
 modelul pe care îl întrupează catehetul, model care se poate spune că face jumătate din educația religioasă și
care poate să dea viață și sens celor predate.
 aplicațiile practice permanente, realizarea unor activități gen: mersul la biserică, vizite la azile, oameni săraci,
așezăminte sociale, excursii la mănăstiri
 recursul prioritar la povestiri și pilde cu rezonanță afectivă pentru copii.
 punerea accentului pe sentimente și pe comportament, nu pe memorarea de cunoștințe intelectuale
 Exprimarea trebuie să fie cât mai clară, precisă, într-un limbaj simplu, accesibil copilului.
 principiul intuitiv: de la cele familiale la cele necunoscute
 se recomandă diferențierea metodelor și adecvarea stiluui de lucru în funcție de fiecare elev.
 catehetul trebuie să verifice permanent prin întrebări ce au înțeles elevii și să ofere explicații.
 catehetul trebuie să vorbească blând și să fie afectos, să fie răbdător, perceput de copii ca un al doilea părinte
sau ca un prieten al lor.
 2. Direcții orientative de praxis educațional: copii între 7 – 10 ani
 caracteristici ale acestei perioade sunt: învățarea primară, adaptarea la noul mediu – școala, curiozitatea față de
noile realități, necunoscute până acum.
 sugestii metodologice:
 pedagogul creștin va căuta să îl aducă pe copilul aflat la această vârstă în atmosfera și mediul Bisericii
 copilul va fi antrenat în diferite activități practice al bisericii
 3. Direcții orientative de praxis educațional: vârsta adolescenței.
 caracteristic acestei perioade sunt: copilul intră în faza dilemelor și confuziilor specifice pubertății. Începe să fie
tot mai sensibil și influențabil de mediul în care se află să fie tot mai puțin receptiv față de familie și față de
autoritate în general.
 sugestii metodologice:
 adolescentul trebuie abordat mult mai personal și direct. În mod ideal, catehetul trebuie să devină prietenul său.
Esențială este încrederea între adolescent și pedagog.
 pe lângă încredere, este momentul ca adolescentul să intre într-o etapă mult mai serioasă a credinței; este timpul
marilor lecturi ce se pot dovedi formatoare și chiar hotărâtoare pentru evoluțiile viitoare ale adolescentului.
Pedagogul trebuie să aibă abilitatea de a le recomanda la momentul potrivit lecturile potrivite.
 tot în această perioadă de importanță reală pentru consolidarea credinței vii este apropierea adolescentului de
viețile sfinților. Fiind în căutare de modele, adolescentul trebuie ajutat să descopere modelele vi ale sfinților,
cuvioșilor, de preferință ale celor din timpurile noastre.

III: Aspecte Teologice: Criza valorilor și lipsa de modele în relația Bisercă – Școală – Familie

Tema este una esențială pentru educație și pentru societate, sisteme concentrice în centrul cărora se
află omul. Însăși viețuirea frenetică în sensul valorilor palpabile de astăzi, al acumulării și al proprietății, al
confortului și al prosperității, și ea, reprezintă un model existențial.

Chiar lipsa modelului constituie un model de viață, de gândire, de atitudine. Putem vorbi, fără a epuiza
enumerarea, de modele intelectuale, morale, educaționale, religioase, abstracte, concrete, conceptuale,
absolute și relative etc. Model pot fi o persoană sau o idee, un personaj literar sau un percept. Orice model
trebuie raportat la un set comun de valori și principii care ne definesc ca ființe umane, ca entități înzestrate cu
suflet și rațiune, cu vocația existenței sociale.

El trebuie judecat în relație nu numai cu sine ci și cu celălalt. Atâta timp cât modelul individual nu va
intra în conflict cu valorile cardinale care ne edifică și fac posibilă comuniunea socială, câtă vreme nu afectează
drepturile ori aspirațiile celuilalt, modelul poate fi considerat bun.

Societatea de azi se confruntă cu o gravă criză a modelelor (mai ales la nivelul copiilor și tinerilor) – lipsa
modelelor bune, în acord cu valori precum binele, frumosul, morala, credința, dedicația. Mai mult, valorile
care au vocația de a alcătui un modus vivendi ideal devin azi anti-valori, în raport cu tabla axiologică a noului
mod de ființare.

Printre tot mai mult contur un model generic de viața contruit pe „valorile”: minciuna, hoția, corupția,
pornografia (yes!), ateismul (no!) etc. Pe baza acestor „valori”, la nivelul individului sau al grupurilor, prind
contur noi modele mentale, morale etc.

Două noi instituții tind să substituie pe cele clasice (familia, școala, Biserica) în rolul lor de a educa și
promova modele existențiale: strada și media.

Strada constituie mediul vast în care se manifesta o instituție veche de când lumea și mereu nouă:
școala vieții. Or, școala vieții vine mereu în contradicție cu școala propriu-zisă, cu familia și Biserica; este
instituția care educă și edifică din mers, în cheie anarhică și antisocială. Fascinația răului nu poate găsi un teren
mai bun de manifestare decât strada.

A doua sursă de „educație” și modele o reprezintă media, care recuperează, promovează și consacră
„valorile” difuzate la nivelul străzii. Nicio politică nu pare interesată să reteze răul imens pe care canalele de
comunicare, în special televiziunile comerciale și presa tabloidă, îl fac tinerilor. Modelul uman pe care îl
lansează canalele tv poate fi conturat generic: analfabetul agresiv (teo basica), animal social cu șarm (tot el),
luxos și luxuriant, ancorat în zona instinctelor primare.

O altă sursă este politica autohtonă. Modul în care decurg disputele politice, scandalurile, corupția,
nerespectarea angajamentelor și promisiunilor, toate acestea pot configura modele în viață.
 Ascensiunea agreisvă a psuedo-modelelor și antimodelelor este posibilă și favorizată de situația actuală
a instituțiilor chemate să ofere și să cultive modele autentice. Școala de azi se luptă cu propria-i criză:
prabușirea autorității, a disciplinei, acceptarea compromisurilor și a tuturor umilințelor. Familia devine victima
confuziilor și iluziilor, ajungând să nu distingă binele de rău. Într-o lume în curs de secularizare, Biserica trebuie
să-și facă mai mult simțită prezența în societate, să dezvolte o opera de educare a tinerilor mai energică.

A avea modele nu înseamnă a-ți limita libertatea, ci, dimpotrivă, a da un sens libertății individuale. Lipsa
modelelor viabile explică evoluția haotică a lumii de azi. Generațiile de tineri au nevoie de modele autentice,
altfel devenirea lor va fi anarhică. Trebuie asumată această reponsabilitate uriașă, în lipsa căreia viitorul
societății românești nu poate fi decât problematic.

Ce înțelegem prin model? Am spune simplu – orientare, reper valoric, succes reputat, care îți imprimă
un anume stil de gândire și comportament.

Omul moral îl cunoaștem în raportarea lui la semeni, practicant al virtuților morale, drept, blând etc.
Diplomația omului moral se află în bunul simț, al celui imoral în minciună. La omul moral puterea nu constă în
deținerea informației, ci în curăția conștiinței. Omul moral = omul frumos, omul frumos are o orientare
teocentrică. Omul teocentric reputează succesul mântuirii, al trăirii în Hristos ca unica realitate care ne leagă
de veșnicie.

Oricare dintre noi putem deveni modele, dar că drumul spre desăvârșire e dificil, în care nu ajung doar
bunele intenții, ci e nevoie și de practicarea binelui.

Dacă ar fi să realizăm un sondaj de opinie, pe un loc fruntaș în clasamentul modelelor s-ar situa, fără
îndoială mama. Nici alți membri ai familiei nu sunt neglijați, în răspunsurile tinerilor.

Readers digest 2009: romanii au cea mai mare încredere în Nadica Comăneci, Alexandru Arșinel, Stela
Popescu și Draga Olteanu Matei (ce?!). La polul opus e Mihaela Rădulescu, Mircea Badea și Traian Băsescu.
Aproape de acest podium sunt și părinții.

Penuria de modele reale, un rezultat direct al mass-mediei și al sistemului educațional: Luând în

considerare și părerea avizată a specialiștilor: „modelele pot fi asemănate cu referatele de pe net: pot fi
preluate pentru a trece examenele vieții cu eforturi minime” și că raportarea la un model poate fi periculoasă
în momentul în care alegem să trăim viața unui personaj în loc să ne trăim propria viață, întâlnim un alt tip de
risc reprezentat de acceptarea modelului ales de altcineva pentru noi. Efectul este adesea negativ, deoarece
după ani de imitare a modelului, ne trezim cu sentimentul neîmplinirii profunde, deoarece am trăit o viață
dorită de altcineva.

Noile surse de modele par a fi mai degrabă realitatea virtuală a jocurilor, a rețelelor sociale și a
messenger-ului, pentru că este mult mai simplu să te ascunzi în spatele unui avatar/nick decât să te expui
privirilor și comentariilor din lumea reală. În mediul online pot fi oricine își dorești, ceea ce nu este valabil și în
viața de zi cu zi.

Psihologii cred că raportarea la un model este o problemă a societății în ansamblu și că mai ales ca
părinți, preoți și profesori, ar trebui să ne preocupe ce repere oferim tinerilor din jur.

Fie că avem un model sau nu, cel mai important lucru constă în capacitatea noastră de a deveni noi
înșine un model pozitiv pentru ceilalți.

Importanța modelului în educație: Unul dintre cele mai eficiente mijloace în educația copilului este
modelul sau exemplul. Importanța exemplului pozitiv în educație se bazează pe tendința înnăscută a copilului
de a imita. Incontestabil, pentru copil părinții constituie primele modele de comportament. Însă, părintele
care își subliniază permanent performanțele deosebite își pierde imaginea de model.

În perioada adolescenței sfera de influență se extinde, copilul își găsește modele de viață în rândul
educatorilor, profesorilor, prietenilor. Indiferent de vârstă, e important ca părinții să-i ofere copilului modele
pozitive, demne de urmat. E necesar ca ei să cunoască și să direcționeze domeniul de interese al copilului, să-i
supravegheze lecturile, să-i propună opere literare, să practice lecturile în familie, cu exemple pozitive de
comportament.

Ulterior părinții vor discuta despre cele citite și vizionate, pentru a interveni cu precizări, pentru a releva
pildele demne de urmat. În cadrul discuțiilor copiii vor fi sensibilizați, atența fiindu-le orientată asupra
aspectelor pozitive și negative ale modelului, pe care copilul urmează să le însușească pentru propriul model
de personalitate.

Astfel, selectând din modelele oferite ceea ce este mai valoros, respingând ceea ce nu corespunde
propriilor criterii valorice, copilul va fi ajutat să acumuleze experiență de viață, să își dezvolte spiritul critic.

Părinții vor recurge la oferirea modelelor comportamentale mai cu seamă din fragedă vârstă; vor avea
grijă doar ca acestea să fie din cele dorite, pozitive.

Lipsiți de influența benefică a unui mediu familial favoriabil, deseori din cauza stilului comportamental
neadecvat al părinților, al deficitului de afecțiune, copiii ajung să săvârșească abateri de la normele de
conviețuire socială.

Aspecte teologice: Asumarea vocației de părinte în familie

Educația copiilor e optimă atunci când iubirea dintre membrii familiei imită iubirea dumnezeiască dintre
Persoanele Sf. Treimi: (icoana Preasfintei Treimi) – Tatăl și Fiul se asociază și își răsfrâng iubirea asupra Duhului
Sfânt, Tatăl și Duhul Sfânt asupra Fiului, Fiul și Duhul Sfânt asupra Tatălui. Aceastp asociere în bine trbuie să fie
și în familie: tata și mama să-și îndrepte toată iubirea asupra copilului; tatăl și copilul asupra mamei; mama și
copilul asupra tatălui. Familia creștină trebuie văzută ca o icoană a iubirii lui Dumnezeu pe pământ.

În mediul familial se manifestă pentru întâia oară sociabilitatea omului, se formează personalitatea și se
pun bazele exercitării caracterului social sau al comuniunii, care îi vor determina în mod hotărâtor viața. Cu
ajutorul părinților, copilul își creează prima imagine despre lume și societate, își formează religiozitatea sau
concepția despre lume, cultivă respectul sau disprețul față de aproapele și dezvoltă spiritul întrajutorării sau
individualismul.

Familia care trăiește creștinește se dovedește un laborator al iubirii. În cadrul ei fiecare își găsește în
persoana celuilalt adevăratul sine pe Hristos: soțul în persoana soției și reciproc, părinții în persoana copiilor,
copiii în părinți.

Pentru caracterul ei comunitar și atmosfera de sfințenie pe care trebuie s-o cultive, a fost numită „mica
biserică” sau „biserica de acasă”.

1. Rolul părinților în diferite etape ale vieții copiilor: Prima etapă – cea mai importantă este persoana
mamei. Absența ei influenșează negativ procesul de deprindere al exercitării caracterului comunitar al
copilului.

A doua etapă – atunci când copiii vin în legătură cu mediul social mai larg, devine mai importantă
persoana tatălui. El constituie persoana fizică și simbolică îndrumătoare a dezvoltării sociabilității copiilor.
Aceasta nu înseamnă că prezența lui nu este necesară încă de la început. Absența lui poate avea urmări
negative în viața lor socială și spirituală; absența tatălui este direct legată de manifestările antisociale ale
tinerilor specifice epocii noastre, dar și de zdruncinarea legăturilor cu Dumnezeu Tatăl.

2. Exemplul părinților: caracterul copiilor nu se formează numai prin vorbe și sfaturi, ci și prin viața și
exemplul părinților și prin anturajul lor. Legătura cu părinții, care este mai intensă în copilărie, e importantă și
mai târziu. Copii consideră mustrările făcute de părinți mai importante decât cele din partea profesorilor /
prietenilor.

Tendința copiilor de a-i imita pe părinți se menține chiar și atunci când își formează propriile familii.
Îndeosebi legătura armonioasă a părinților constituie cea mai bună premiză pentru dezvoltarea morală și
spirituală a copiilor.

3. Autoritatea părinților: copiii își privesc părinții ca pe niște autorități. Această atitudine este
folositoare și necesară educației și maturizării spirituale. La început determinantă este pentru copil
autoritatea mamei. Adevărata autoritate nu se exercită ca putere, ci ca adevăr care convinge și călăuzește la
libertate. Aecastă autoritate nu se întemeiază pe asuprire și constrângere, ci pe iubire și pe slujire.

Îndeosebi în societatea contemporană, dialogul cu copilul în vederea abordării corecte a lucrurilor este
deosebit de importantă. Părinții trebuie să mențină un permanent echilibru între măsurile restrictive și
acordarea libertăților, cu scopul de a le stimula copiilor un bun autocontrol asupra libertății. Căci numai
relațiile bazate pe sinceritate, afecțiune și adevăr pot da rezultate optime, întrucât numai adevărul conferă
libertatea autentic: „Adevărul vă va face liberi!” (Ioan 8, 32).

4. Înțelegerea de care trebuie să dea dovadă părinții: Sfaturile Sf. Ap. Pavel referitoare la relațiile trine
membrii familiei: „Femeilor, fiți supuse bărbaților voștri, așa cum se cuvine întru Domnul. Bărbaților, iubiți pe
femeile voastre și nu fiți amarnici față de ele. Copiilor, întru toate ascutați-i pe părinții voștri, căci aceasta este
bineplăcut Domnului. Părinților, nu-i întărâtați pe copiii voștri, ca să nu se deznădăjduiască... întru curăția
inimii, temându-vă de Domul.” (Col. 3, 18-22).

Înstrăinarea de mediul natural și limitarea copiilor la spațiile asfixiante ale blocurilor, absența liniștii și
a libertății de mișcare, atmosfera și ritmul angoasant al vieții, supraîncărcarea educației și depersonalizarea
instruirii, duc la surmenaj. Aceasta provoacă intense reacții psihice, care ajung să ia forma revoltei. Feluritele
incitări și nenumăratele provocări fac lucrarea pedagogică a părinților deosebit de problematică.

Capcanele căderii copiilor și tinerilor s-au înmulțit într-un mod alarmant: sărăcia, deruta profesională,
drogurile, prostituția, deprimarea – dau o imagine negativă lumii în care trăim. De aceea sporirea atenției, dar
și a iubirii, în lucrarea de creștere a copiilor constituie o nevoie imperioasă.

5. Greșelile părinților în educația copiilor: copiii nu sunt proprietatea părinților, ci persoane aparte și
irepetabile, care au nevoie de îngrijire deosebită. Obișnuita tendință a părinților de a-și împlini în persoana
copiilor dorințele pe care nu le-au realizat, devine adesea chinuitoare pentru copii.

O greșeală frecventă care provoacă multe tensiuni între copii și părinți este protecția exagerată.
Ocrotirea este bună și necesară. Însă exagerarea preschimbă uneori bunătatea în răutate. Protecția exagerată
subminează procesul de educație, presându-i pe copii, provocând reacții și împiedicând maturizarea lor
firească.

Contraindicate în pedagogia familială sunt: duritatea, tonul răspicat, refuzul de a îndeplini dorințele
copiilor fără explicații logice. De aceea, cunoașterea învățăturii creștine despre educația copiilor va fi de
mare folos + tratatele de pedagogie și cărțile pedagogice.
 Preotul trebuie să se informeze temeinic și în acest domeniu, atât de important în plan familial, pentru a
informa și a forma, la rândul lor, pe cei încredințați spre educație.

Concluzie: Se vorbește despre nevoia educării copiilor de către părinți, dar se uită de nevoia
autoeducării părinților, în cadrul comuniunii cu copiii. Hristos îi cheamă pe credincioși să se facă precum
copiii, fiindcă doar așa vor intra în Împărăția lui Dumnezeu.

Părinții au marele privilegiu de a trăi împreună cu copiii lor și de a cunoaște, păstrându-și totodată
maturitatea, caracterul de copil al acestora. Adesea, însă, părinții nu dedică timp suficient faptului de a trăi ca
niște copii împreună cu copiii, ci mai degrabă cheltuie și timpul copiilor în activități intelectuale plicticoase,
distrugând astfel vârsta copilăriei nevinovate.

Programul catehetic „Hristos împărtășit copiilor”

„Acest proiect reprezintă o cooperare deosebită între Bisericile din Europa și Bisericile din lume, realizată în
favoarea copiilor, pentru că acum se formează caracterul creștin profund, la vârsta copilăriei și a tinereții” (†Daniel).

I. Istoric: Proiect inițiat de WORDIRECT, organizație creștină non-profit, dezvoltată de Gospel Light Worldwide
USA, cu scopul de a susține activitatea de catehizare a copiilor prin punerea la dispoziția preoților și a cateheților a unui
set de instrumente catehetice pentru a transmite copiilor învățăturile biblice, pentru a atinge maturitatea întru credință.

Prin acest proiect se realizează aducerea Sf. Scripturi în viața omului la modul cel mai concret; copiii și tinerii devin
mai responsabili și activi în biserică și participă la proiecte social-filantropice și pastorale.

Proiectul a fost inițiat în 1996 în SUA, apoi Europa. Spre deosebire de alte metodologii de studiu biblic (specifice
lumii protestante), acest proiect este dintru început ortodox și a apărut ca reacție împotriva lumii secularizate americane. A
fost inițiat de Biserica Rusă, gândit ca un proiect pentru tineri, prin care să prezinte Cuvântul lui Dumnezeu într-o formă
atractivă, ușor de înțeles și asimilat.

Aceasta inițiativă s-a concretizat prin editarea în limba engleză a mai multor ghiduri catehetice, adresate
copiilor cu vârste între 6-17 ani. În total vor fi editate 12 volume, fiecare volum fiind împărțit în 2 părți (2 cărți
distincte), a câte 18 lecții fiecare.

Proiectul se desfășoară în: Albania, Armenia, Georgia, Egipt, Liban, Rusia, Polonia și Ro, urmează în Grecia. În
acest țări s-au tradus și tipărit, cu adaptare la specificul fiecărei biserici, ghidurile catehetice ortodoxe, avându-i ca autori
pe Pr. J. Matusiak, Dr. C. Tarasar și V. Zahirsky.

Proiectul se desfășoară în țara noastră din 2006, implementat inițial de Arhiep. Iașilor, prin care tinerii sunt aduși
cât mai aproape de Dumnezeu și de Biserică.

Necesitatea programului: se simțea nevoia și în Ro a unei cateheze mai specializate, secularizarea făcându-se
simțită, în special în rândul tinerilor. Tinerii (6-17) se află în perioada formării personalității lor și sunt cei mai vulnerabili
în fața unei lumi fără Dumnezeu. Se face simțită necesitatea educației religioase și a catehizării lor în biserică, deoarece
ora de religie este supusă rigorilor și limitelor strategiei școlare (unde accentul cade pe caracterul informativ – asimilarea
de cunoștințe religioase – în defavoarea celui formativ – care vizează formarea de creștini practicanți).

Importanța proiectului rezidă în generația care acum se formează și devine responsabilă pentru viitorul țării.

Relația de complementaritate cu ora de religie: Acesta este un program instructiv complementar orei de religie,
pentru că scopul final este același – formarea caracterului religios moral creștin; cateheza are, totuși, unele avantaje
majore. Ora de cateheză nu este constrânsă de o strategie exterioară Bisericii, ci este parte a misiunii Bisericii. Nu este
constrânsă de timp sau spațiu.

Prin aceste ore desfășurate în biserică, copilul va rămâne în permanentă legătură cu biserica. Proiectul se adresează
copiilor pentru că ei sunt cei mai expuși la pericolul secularizării și ei vor fi viitorul Bisericii.

În Romania, proiectul este lansat în 2006, prin editarea primelor Ghiduri de Cateheză pentru copiii români, potrivit
hotărârii Sf. Sinod din ianuare/2006, an în care PF Daniel a sprijinit și preluat pentru 1 oară acest proiect.

O altă componentă a proiectului a fost pregătirea preoților în folosirea metodei moderne în predarea ghidurilor de
cateheză, metodă interactivă, centrată pe copil. Această primă hotărâre clarifica poziția orei de cateheză față de ora de
religie (complementară).

În a doua hotărâre a Sf. Sinod (iulie/2008) s-a demonstrat (după un experiment de 2 ani ½) că acest proiect este
viabil și unde a fost implementat a dat roade.

Astfel, proiectul a fost preluat în totalitate de BOR, la nivelul fiecărei eparhii din țară și din străinătate s-a dispus
înființarea unui birou de catehizare a tineretului, desemnarea unui inspector reponsabil cu reorganizarea catehezei la
nivelul parohiei, activitatea catehetică urmând a constitui unul dintre criteriile de promovare a personalului clerical.

În prima conferință națională (august/2008) dedicată proiectului, au fost dezbătute provocările și s-a sintetizat un set
de recomandări și concluzii, care au fost aprobate de Sf. Sinod. Astfel, acestea au primit temei legal, devenind baza care a
născut infrastructura pe care o avem azi.

S-a stabilit ca, la nivelul parohiei, să se facă mediatizarea proiectului, apoi selectarea copiilor și stabilirea unui
program anual. Programul începe în Septembrie și este strâns legat de Lecționarul biblic din biserică (nu este separat de
ceea ce copilul aude în fiecare perioadă a anului bisericesc).

Septembrie/2009, la Sâmbăta de Sus, a avut loc al doilea Congres Național, la care au fost invitați toți cei care
aveau cel puțin 1 an de experiență, s-a făcut o analiză a activităților desfășurate. S-a recomandat intensificarea acestei
activități catehetice ca necesitate permanentă în misiunea preoțească.

II. Legislație:

1. Hotărârea 4682: septembrie/2000: elaborarea de către Pr. Vasile Mihoc a unui Manual de cateheză ortodoxă
(11-12 ani) și a Învățătorului Ortodox, precum și posibila lor folosire ca manuale alternative de Religie pentru clasa a 5a.
Cele 2 lucrări s-au evidențiat prin atractivitate dpdv al conținutului, având un bun nivel de sistematizare și o formă de
prezentare grafică de calitate. Sf. Sinod aprobă cele 2 lucrări ca material bibliografic suplimentar.

2. Hotărârea 4508: ianuarie/2006: Sf. Sinod aprobă editarea ghidului catehetic „Hristos împărtățit copiilor” în
vederea distrubuirii lui la parohile din BOR.

3. Hotărârea 1924: iulie/2008: Sf. Sinod aprobă:

înființarea Biroului de catehizare a tineretului în cadrul Sectorului teologic-educațional;

 înființarea la nivelul fiecărei eparhii din Ro și străinătate a unui birou de catehizare a tineretului, coordonat de un
inspector, responsabil cu reorganizarea catehezei;
 curriculum-ul biblic „Hristos împărtășit copiilor” ca suport de curs pentru catehizarea tinerilor din parohie.
4. Hotărârea 5180: octombrie/2008:

 Biroul de catehizare să aibă o structură distinctă în cadrul unui sector al Centrului eparhial;
 Trebuie elaborată o fișă a postului, care să cuprindă obiectivele acestei funcții;
 Denumirea funcției să fie de inspector pentru catehizarea parohială;
  Biroul să se numească Birou eparhial pentru catehizarea tineretului.
 Organizarea Biroului pentru catehizarea tineretului în fiecare eparhie și numirea unui inspector;
 Se recomandă ca la temele conferințelor preoțești din această toamnă să fie adăugată și tema „Proiectul Hristos
împărtășit copiilor”;
 Să se stabilească grupele de copii care vor participa la cateheză;
 Întocmirea unui calendar de distribuție a ghidurilor catehetice;
 Organizarea de activități (2x pe lună) pentru inspectorul de catehizare parohială;
 Dezvoltarea relațiilor directe cu cei care aplică proiectul în teritoriu;
 Întocmirea rapoartelor pentru activitatea catehetică după un format standard;
 Întocmirea unei baze de date;
 Întocmirea (de către paroh) a unui jurnal pastoral catehetic;
 Stabilirea unor indicatori care să poată cuantifica activitatea catehetică din parohii (diminuarea infulenței sectare,
înmulțirea numărului de proiecte, ghid de evaluare pt copii, părinți etc.);
 dezvoltarea unei relații de colaborare între Biroul de catehizare și inspectoratele școlare;
 Profesorilor de religie care se implică să li se acorde punctajul necesar pentru promovare;
 Stabilirea unei zile pe săptămână pentru susținerea catehezei;
 Susținerea la Centrele eparhiale a unor conferine cu cei care aplică pentru proiect.
„Hristos împărtășit copiilor” a devenit proiect oficial al BOR din iulie 2008, din octombrie a devenit obiectul de
activitate al câte unui birou eparhial pentru catehizare parohială, instituindu-se o întreagă structură catehetică (226
persoane, 28 inspectori eparhiali).

III. Material logistic: obiectivele majore sunt editarea și publicarea unor Ghiduri pentru Cateheză biblică
pentru copii (6-17), însoțite de Ghidurile catehetului, care apoi să fie distribuite și puse în aplicare la nivelul fiecărei
parohii din BOR, precum și pregătirea preoților pentru folosirea eficientă a ghidurilor în vederea valorificării proiectului.
Vor fi editate 12 volume, fiecare volum împărțit în 2, a câte 18 lecții.

Ghidurile au limbaj aflat în concordanță cu nivelul de înțelegere al fiecărei vârste. Metoda folosită are 3 component:
descoperirea, interacțiunea și aplicația. Ghidurile catehetice nu se substituie manualelor de religie folosite în școli,
nu le înlocuiesc ci reprezintă instrumente complementare. Sunt concepute astfel încât să asigure interactivitatea în cadrul
lecțiilor de cateheză și implicarea directă a copiilor în procesul de învățare.

Cateheza se va desfășura în biserică, pentru a spori șansele fiecărui copil de a deveni un creștin practicant.

Noutatea o reprezintă metoda modernă de predare a unor cunoștințe religioase, precum și accentul pe însușirea și
aplicarea în viața de zi cu zi a acestor cunoștințe. Fiecare lecție are, la sfârșit, o serie de îndrumări practice, strâns legate
de conținutul lecției („Acasă și în familie”). Catehizarea efectuată crează o adevărată emulație religioasă în sânul familiei,
copilul fiind în permanență îndemnat să discute cu ceilalți membri ai familiei și să aplice în viața de zi cu zi cunoștințele
dobândite.

În România s-a tipărit Ghidul de cateheză împreună cu Îndrumarul pentru catehet pentru vârst de 9-10 ani („Viața
noastră cu Dumnezeu”), iar pentru vârstele 11-12 ani, doar Ghidul de cateheză („Cu noi este Dumnezeu”).

În volumul Viața noastră cu Dumnezeu sunt propuse 36 de teme. Prima parte tratează evenimente petrecute în
VT, iar a doua în NT (urmează toate temele, nu ne interesează).

Structura fiecărei lecții propuse va respecta următoarele componente de bază:

1. La început, o activitate prin care elevii vor fi ajutați să descopere ceva, reflectând asupra unei experiențe de viață
care se află în strânsă legătură cu tema scripturistică predată;
2. Lecția scripturistică cu activități de revizuire și fixare a cunoștințelor;
3. Activități prin care se leagă lecția de tradiția fiecărei comunități și, aplicativ, de experiența de viață axată pe tema în
discuție;
 4. Un verset biblic de memorat;
5. Colțul casei și familiei.
Un instrument auxiliar este Îndrumarul pentru catehet, care conține sugestii pentru introducerea și utilizarea
materialului biblic în demersul educațional. Totodată, include și un rezumat al textului biblic, cel puțin o activitate
referitoare la textul biblic, materiale folositoare la sărbătorile și praznicele anului bisericesc. Sugestiile prezentate aici sunt
generale, flexibile, lăsând loc pentru prezentarea lecției în stil propriu.

Pentru pregătirea și susținerea suficientă a unei cateheze, preotul/catehetul are nevoie de o serie de alte materiale:
Sf. Scriptură, Mica Biblie, Biblia pentru copii, cărți de rugăciuni, Viețile Sfinților, Manualul de Liturgică generală și
specială etc., calculator, proiector.

Preotul paroh va întocmi un jurnal pastoral catehetic, care va conține: planificarea calendaristică a catehezelor
(ziua/data/ora), numele copiilor, prezența copiilor, evidențierea diferitelor aspecte pozitive/negative. Pe baza lui se va
putea face monitorizarea, evaluarea și verificarea activității catehetice.

IV. Strategii practice de aplicare în biserici: este necesară parcurgerea mai multor pași de implementare:

 participarea preoților la sesiunea de pregătire pentru proiect (sunt introduși în problematica, metoda și instrumentele
de lucru folosite);
 evaluarea nevoilor spirituale ale copiilor din comunitate (chestionar sau focus grup);
 determinarea numărului de copii care ar putea beneficia de sesiunile școlii de duminică;
 stabilirea grupelor de copii;
 mobilizarea și implicarea laicilor care au potențial și care doresc să sprijine proiectul;
 pregătirea unei săli și dotarea cu echipament minim;
 achiziționarea materialelor de curs și a altor materiale necesare;
 achiziționarea materialelor didactice necesare, în funcție de vârstă, pentru și cu care se vor organiza catehezele;
 planificarea calendaristică a catehezelor (pe semestre), conform ghidurilor;
 stabilirea unui buget necesar pe fiecare sesiune;
 determinarea surselor de finanțare pentru școala biblică;
 obținerea acordului părinților;
 determinarea unei metode de evaluare a impactului precum și a formei de recompensare a celor implicați.
Urmează pregătirea apropiată a preotului pentru fiecare cateheză în parte: va începe cu lecturarea Sf. Scripturi, va
parcurge cu atenție conținutul lecției din ghid, va lua contact cu exercițiile și aplicațiile care vor fi derulate, va selecta
sarcinile de îndeplinit în biserică și acasa, va pregăti materialele indicate în ghid, va alege metodele cele mai atractive și
eficiente. Se va urmări prezentarea catehezei într-o manieră cât mai atractivă/creativă.

Succesul catehezei va depinde de timpul acordat pentru pregătirea fiecărei cateheze. Este importantă reținerea
sufestiilor privitoare la desfășurarea lecției din Îndrumarul pentru catehet. Aceste sugestii au caracter orientativ, lăsând
loc pentru prezentarea catehezei în stil propriu.

Exemplu: lecția „Credința lui Avraam” – indicațiile cuprinde în Îndrumar:

 pregătirea lecției: confecționați o harta a teritoriilor din Persia până în Egipt (hartă actuală și din VT). Procurați icoane
ale sărbătorii Acoperământul Maicii Domnului.
 captarea atenției: aranjați pe o masă diferite lucruri necesare într-o călătorie;
 descoperirea temei: copiilor li se cere să descrie ce observă pe masă. Discutați despre călătorii, drumeții. Se anunță
tema cea nouă: „Astăzi vom vorbi despre 2 familii care și-au părăsit casa pentru a merge spre țara în care aveau să fie
slujitorii Domnului.”
 istorisirea biblică: se va descrie călătoria lui Avraam și se vor sublinia momentele importante, folosindu-se și harta.
 interacțiunea: împărțiți grupul în 2 și dați-i fiecăruia să caute un verset din psalmii zilei (fun!).
  viața și biserica: cateheza cuprinde și viața Sf. Roman Melodul. Copiii vor citi viața sfântului și vor descrie icoana
Acoperământului Maicii Domnului.
 Acasă și în viața de familie: acasă, copiii vor putea juca „jocul încrederii” (wtf) și vor putea dialoga despre rolul
nădejdii în viața lor.
Proiectul utilizează un limbaj adecvat, o metoda activă de predare și promovează educația centrată pe elev. Sunt 2
factori pe care trebuie să-i avem în vedere dacă dorim ca procesul de predare să fie concentrat pe elev:

1. trebuie să conștientizăm importanța elevului, scopul învățăturii scripturistice fiind acela de a schimba viețile elevilor; să-
l avem în vedere pe elev în toate aspectele planificării.
2. preoții să folosească metodele cele mai eficiente prin care se realizează schimbul de informații.
Cemtrarea pe elev înseamnă că activitatea catehetului, resursele curriculum-ului și puterea lui Dumnezeu sunt toate
concentrate pe elev și către progresul său spre deplina maturitate spirituală.

Alte aspecte practice: fiecare cateheză este va începe și se va termina cu o rugăciune – va face ora de cateheză să
se desfășoare într-o atmosferă harică.

O cateheză captivantă, atractivă impune o atmosferă destinsă, dar plină de evlavie. Copilul nu vrea o altă oră de
religie, care își are limitele și neajunsurile ei. La biserică nu mai există constrângerea unei note, el vine din plăcere pentru
a afla lucruri noi. Preotul este chemat, prin tactul său pastoral, să asigure un climat psiho-afectiv relaxant, care stimulează
gândirea, creativitatea, comunicarea etc.

Pentru o bună comunicare să se folosească prenumele celui în cauză. Fiecare copil participant va purta un ecuson cu
numele său.

Dificultăți: cooptarea copiilor și a tinerilor pentru proiect, precum și păstrarea continuității grupului catehetic.

Rezolvări: anunțarea repetată a copiilor, în mod direct sau indirect; afișarea unui anunț la intrarea în biserică,
buletinul parohial și site; vizitarea copiilor la școală/acasă (NU SCĂPAȚI!), efectuarea de pelerinaje, oferirea de mici
premii, aprecierea publică, implicarea copiilor în săvârșirea slujbelor religioase, concerte de colinde, activități filantropice.

TINERII ȘI BISERICA ÎN ZILELE NOASTRE

Cap 2. Modalități de lucru cu un grup de tineri în cadrul seminariilor de formare

1. Discutia cu grupuri mici

Def. Discuția în grupuri mici este o modalitate de lucru prin care participanții iși comunică unii altora cunoștiințele și
experiența legate și tema propusă și se deschid pentru a asimila noi cunoștiințe. Este o activitate care permite atât
învățarea de lucruri noi într-o formă atractivă, cât și rezolvarea unor probleme.

Avantaje

 Oferă posibilitatea ca fiecare participant să-și împărtășească ideile și experiența

 Permite fiecărui participant să fie ascultat cu atenție și să perceapă reacția celorlalți cu ideile sale.
 Îi ajută pe participanți să învețe unii de la alții
 Sporește responsabilitatea participanților față de sine și de comunitate.
 Dezvoltă capacitatea de a rezolva problemele în colaborare cu ceilalți, în echipă.
 Oferă posibilitatea de a cunoaște mai multe opinii înainte de a lua o hotărâre.
 Îi încurajează pe cei mai timizi, oferind chiar posibilitatea unei „ascunderi” a persoanei care dorește să
comunice o opinie sau să pună o întrebare mai îndrăzneață.
  Când sunt organizate de Biserică, oferă posibilitatea simțirii prezenței lui Dumnezeu „acolo unde sunt doi
sau trei adunați în numele meu”.

Folosirea acestei modalități în pastorația tinerilor se impune deoarece:

 Mulți tineri nu sunt familiarizați cu învățătura sau cu anumite aspecte ale vieții Sfintei Biserici.
 Se pornește de la dezvoltarea nevoilr imediate ale unor persoane, pentru a se ajunge la cunoașterea nevoilor
ei adevarate, fundamentale (ex. Mântuitorul în convorbirea cu femeia samarineancă.)
 Mijlocește transmiterea valorilor de credință în funcție de nivelul cultural și frământarile duhovnicești ale
fiecarei persoane.

În atenția moderatorului:

 Formulați foarte clar tema discuției și scrieți-o pe tablă

 Pentru simularea discuțiilor folosiți un text din Scriptură, o istorioară, o scenetă.
 Puneți 2,3 sau 4 întrebari pe marginea textului propus pt. orientarea discuțiilor.
 Anunțați de la cât începe timpul pe care îl acordați pt desfăsurarea discuțiilor.
 Explicati participanților ca fiecare trebuie sa-i asculte pe ceilalti membrii ai grupului, fara sa=i intrerupa,
ulterior isi vor spune parerea.
 Discutiile nu trebuie sa fie dominate de 1 sau 2 membri
 In fiecare grup trebuie desemnat cineva care sa antreneze participarea tuturor
 Grupul trebuie sa aiba 4-7 membrii.

Cum se formează grupurile mici

 Se cere participanților să numere până la 2,3 sau 4 in functie de nr lor. Apoi fiecare nr. Se adună intr-un
grup( cei cu nr 1 se aduna intr-un grup, cei cu nr . 2... samd.)
 Participantii vor forma un mic cerc pentru a usura comunicarea si a nu influenta celelalte grupuri prin
discutiile lor.

Modalităti de lucru

 Prezentarea temei care urmeaza sa fie discutata

 Puneti intrebarile care vor conduce discutia
 Cereti participantilor sa spuna tot ce ii trece prin minte despre subiectul propus
 Cand cineva are mai multe de spus poate formula mai multe raspunsuri
 Fiecare îsi noteaza raspunsurile pe foi mari daca este posibil, ca sa le poata prezenta in grupul mare.
 Fiecare grup isi alege un purtator de cuvant care le va prezenta raspunsurile in grupul mare.
 Anuntati timpul acordat pt rezolvarea temei
 Intrebati daca mai este nevoie de o prelungire a timpului( dupa trecerea timpului stabilit)
 Dupa terminarea discutiilor si formularea raspunsurilor, se formeaza iarasi grupul mare.
 Participantii raman in formatia care rezulta dupa activitatea in grupul mic.

Strângerea raspunsurilor și concluziilor din grupurile mici

 Dupa strangerea foilor mari cu raspunsuri fiecare responsabil de grup va prezenta raspunsurile in grupul
mare.
 Daca raspunsurile au fost date pe foi mici, putratorul de cuvant le va dicta unui voluntar, care le va nota pe
o foaie mare pt tot grupul. Pt a stimula rabdarea, se poate cere ca fiecare grup sa dicteze câte un singur
raspuns, când ii vine randul.
 Scrierea raspunsurilor poate fi intrerupta de comentarii, dupa care se revine
  Se prezinta raspunsuri pe rand pt fiecare intrebare, apoi se trece la urmatoarea intrebare.
 Daca au fost idei contradictorii în grupurile mici se mentioneaza toate raspunsurile si se va comenta in
grupul mare .

Discutarea si comentarea raspunsurilor în grupul mare:

 Moderatorul va incerca sa creeze o atmosfera in care sa nu permita critica sau conflicte, asa încât
participantii sa poata invata cat mai multe de la celelalte grupuri.
 Moderatorul va comenta raspusurile si va apela la participanti sa le vada pt. de vedere.
 Daca o afirmatie nu este corecta dpdv al invataturii Bisericii, se va arata de ce nu este corecta si ce
implicatii are pt cel care o foloseste in viata sa.
 Orice comentariu va incepe cu o rezumare a opiniei adusa in dscutie, insotita cu aprecierea aspectelor ei
bune...urmata de pdv. Al moderatorului.
 Se va avea grija sa fie ascultata toata lumea.
 Se va avea grija sa nu se indeparteze foarte tare de la subiect.
 Moderatorul finalizeaza discutia atunci cand toate aspectele importate au fost elucidate si obiectivele au
fost atinse.

2. Jocul de rol

Def. Jocul de rol este activitatea care presupune interpretarea unui scenariu pentru aducerea in atentie participantilor o
situatie din care, participând și constientizand , pot invata ceva nou. Pot fi implcati toti participantii, unii dintre ei sau doar
unul singur care joaca in fata celorlalti.

Modalitati de lucru

 Se poate desfasura in 2 forme: cu roluri inventate ad-hoc, pe o tema data, sau cu o pregatire prealabila a
scenariului.
 Prima varianta se recomanda atunci când se urmareste stimularea exprimarii libere, spontane, ea permite
identificarea unor atutudini si comportamente exprimate fara frica de control sau autocontrol, fiind
asigurata acoperirea de „rol”.
 Cea de-a doua varianta cere o buna structurare a situatiei propusa drept scenariu si identificarea atenta a
personajelor..
 Distribuirea rolurilor poate fi la libera alegere sau impusa de moderator.
 Se recomanda ca jocul de rol sa contita totdeauna cel putin un observator.
 In timpul jocului se urmareste pastrarea atmosfere adecvate situatiei.
 La sfarsit se felicita actorii, se cere impartasirea starii pe care au simtit-o in timpul jocului
 O varianta a jocului o reprezinta simularea – realizarea artificiala a unei situatii de viata reala. Metoda este
utila in aplicarea cunostiintelor dobandite, in formarea unor deprinderi si comportamente.

Avantaje

 ajuta la schimbarea atitudinilor

 mediara relatiile dintre participanti
 ofera sentimentul de securitate sub „masca rolului”
 permite identificare efectelor diferentelor comportamente.
 Permite accesul spre probleme delicate din viata reala.
  Este amuzant si stimulativ
 Mentine atentia grupului
 Stimuleaza spontaneitatea si creativitatea

3. Studiul de caz

Studiul de caz ofera participantilor la seminar o imagine a realitatii, punand o problema care se cere rezolvata. Cazul
trebuie sa fie scurt si sa contina toate informatile necesare intalnite in viata reala si sa permita participantului sa
solutioneze problema care ii este propusa.Este ca o scurta poveste , care dezvolta complet o situatie.

Cazurile propuse pot fi:

 De tip analitic – se prezinta o situatie si se cere sa se analizeze caracteristicile, notele particulare , in

vederea generalizarii lor.
 De tip anticipativ – se prezinta o situatie ipotetica si se cere asumarea unui comportament, sau identificarea
unui sfarsit posibil.
 Orentate spre luarea unei decizii intr o dilema sau o situatie data

In atentia moderatorului:

 Cazul trebuie sa fie legat de experienta membrilor grupului.

 Solutionarea trebuie sa contina raspunsuri variate.
 Trebuie intocmit in prealabil cu mare atentie incat sa contina suficienta informatie pt realizarea obiectivului
propus.
 Studiul de caz si intrebarile pot fi scrise pe o tabla sau flipchart, sau pot fi inmanate participantilor ca un
material scris.
 Poate fi rezolvat individual sau in grupuri mici
 Sa se acorde destul timp pentru discutii
 Dupa studiul de caz, urmeaza discutii in grupul mare.

4. Prelegerea (Prezentarea)

Def. Prezentarea este o activitate condusa de un specialist capabil sa ofere, unui grup mai mare, informatii, teorii sau
principii pentru a introduce participantii intr-un subiect nou sau a transmite o vedere de ansamblu, fapte si statistici.

Avantaje:

 Permite transmiterea unui material mai mare intr-un timp scurt

 Este util pt grupuri mar
 Poate fi adaptat oricarui tip de participant

Reguli importante pt moderator:

 Prezentarea trebuie sa fie scurta si intotdeauna insotita de alte modalitati de formare.

 Lectorul trebuie sa posede reale calitati de prezentator pt a starni interesul participantilor si a i provoca sa
participe la alte forme de invatare in grup
 Prezentatorul sa se asigura ca toata lumea intelege cele prezentate.
 5. Acvariul

Def. Este o activitate prin care membrii unui gruo de aproximativ 20 de participanti isi vor consolida aptitudinile de
comunicare si ascultare activa, trecand alternativ de la ascultare la expunerea pt. de vedere.

Procedura:

 Scaunele se aranjeaza in doua cercuri concentrice, unul mai mic in interior ( 2-3 scaune) si restul in
exterior.
 Pe scaunele din cercul interior se aseaza 3-4 participanti care incep o discutie referitoare la un subiect dat.
Dupa inceperea discutiei orice membru din cercul exterior poate interveni in discutie inlocuind unul din cei
3 -4 participanti initiali.
 Inlocuirea se poate face atingand usor cu mana umarul unei persoane din cercul central, atunci cand acesta
tace. Inlocuirea se poate face doar cand unul din participanti din interior tace.
 Moderatorul va participa la discutie tot in acest mod.
 Acctivitatea trebuie sa ocupa numai jumatate din sesiune, pentru ca in cealalta jumatate sa se discute
experienta.

6. Piramida (bulgarele de zapada)

Este o activitate care incepe cu fiecare participant in parte si se sfarseste prin participarea intregului grup. Participantii
sunt rugati sa rezolve o sarcina in mod individual, apoi se unesc cate 2 si discuta in perechi concluziile la care au ajuns,
incercand sa gaseasca un consens. Exercitiul se repeta prin unirea grupurilor de 2,4 , 8 participanti, pana se uneste cu
intreg grupul. Grupurile isi aleg de fiecare data cate un raportor care sa prezinte mai departe concluziile comune.

 Exercitiul trebuie sa aiba o limita de timp

 Raportorii sa prezinte fidel concluziile grupului pe care –l reprezinta si asupra carora grupul a cazut de
acord, si nu propriile sale concluzii.

7. Spărgătorul de gheata

Def. Spargatoarele de gheata, sau energizantele sunt activitati neconventionale, jocuri care se folosesc pentru:

 A i ajuta pe participanti sa se obisnuiasca cu cei din jur, sa se simta in largul lor.

 Energizeaza participantii dupa o pauza sau o sesiune
 Introduce obiective specifice sau face legatura cu subiectul de prezentat
 Defineste personalitatea grupului si da moderatorului imaginea generala a grupului.
 Identifica personalitatile puternice sau mai slabe din grup.
 Dezvolta increderea in sine a participantilor
 Amortizeaza participantii cu moderatorul

In atentia moderatorului:

 Ascultati mentinand contactul vizual cu participantii

 Cand dati cuvantul unui participant , spuneti i pe nume
 Puneti in prin plan nevoia participantilor de a invata ceva nou
  Cand va intreaba cineva ceva, adresati intrebarea intregului grup si abia apoi raspundeti dumneavoasttra.
 Pastrati-va entuziasmul pana la capat.
 Apreciati raspunsurile corespunzatoare.
 Evitati contradictiile in public
 Respectati limtele de timp stabilite
 Eivitati sa fiti nerabdator si fiti politicos si atent cu fiecare.

MODERATORUL

DeF. Moderatorul este persoana care coordoneaza lucrarile unui seminar sau a unei intalniri de lucru. In cazul nostru,
preotul –moderator conduce lucrarile si transmite adevarurile de credinta solicitate de participanti.

Calitatile unui bun moderator:

 iubirea de Dumnezeu si de aproapele

 arta si bucuria de a comunica
 capacitatea de a rezuma si de a evidentia ideile principale ale vorbitorului
 virtutea de a asculta cu atentie pe oricine si puterea de a practica o ascultare activa
 capacitatea de a controla si constientiza emotiile.
 Capacitatea de a organiza un grup in timpul unei intalniri.
 Talentul de a stimula spontaneitatea si creativitatea participantilor
 Talentul de a intrerupe pe cei care vor sa acapareze discutiile si de a i incuraja pe cei timizi.
 Increderea in posibilitatea de schimbare a fiecarui om
 Capacitatea si disponibilitatea de a intelege problemele aproapelui.
 Delicatetea de a nu judeca persoana, ci continutul celor spuse de persoana respectiva.
 Priceperea de a transmite noile cunostiinte sub forma de raspunsuri la asteptarile si intrebarile participantilor.
 Simtul umorului
 Virtutea de a apela la rugaciune, mai ales in momentele dificile.
 Curajul de a primi observatii si intelepciunea de a tine cont de ele.
 Curajul de a marturisi ca nu este atotcunoscator, dar ca este gata sa caute raspunsul la orice intrebare in alta parte

Sfaturi pt modelator

Aspecte non-verbale:

 Realizati contactul vizual cu fiecare membru al grupului

 Miscati-va prin incapere fara a avea un conportament deranjant pentru grup
 Reactionati la ceea ce spun participantii, aproband din cap sau zambind, aratand ca ascultati ce spun
 Este important sa pareti relaxat , dar increzator

Aspecte verbale:

 Formulati intrebari in asa fel incat sa incurajati participantii sa vorbeasca(intrebari deschise)

 Constientizati felul in care vb(sa fie clar)
 Aveti grija ca participantii sa vb mai mult decat d-vsta
 Nu incercati sa raspundeti la toate intrebarile.participantii isi pot raspunde unii altora la intrebari(„poate
raspunde cineava la aceasta intrebare?”)
  Parafrazati ce spun participantii
 Rezumati ceea ce a ti spus pt a fi sigur ca participantii au inteles
 Intariti ceea ce a spus un participant povestin o scurta experienta a dumeanvoastra relevanta pntru subiectul
in discutie.

CUM VORBIM INTR-UN SEMINAR

Ce conteaza in exprimarea verbala

 Tonul vocii - dupa ce vb o perioada de timp, sunetul poate deveni monoton, daca nu se incearca introducerea
unor variatii(vb natural, sa nu folositi mereu aceasi tonalitate)
 Ritmul – prezentarea nu trebuie facuta prea rar, aceasta putand irita asistenta, dar nici prea rapid, deoarece
audienta trebuie sa aiba timp sa integree informatiile.Vorbiti clar. Mariti sau micsorati ritmul in functie de
context. Micsorati ritmul pt msg importante.
 Pauza - folositi pauzele pentru a sublinia ceea ce vi se pare important. Utilizati pauza ca semn de punctuatie.
Folosind pauza in mod corect nu veti ramane fara rasuflare in mijlocul unei fraze.
 Volumul – vorbiti clar, dar nu tipati. Ridicati putin vocea cand doriti sa accentuati ceva. Daca audienta trebuie sa
faca un efort pentru a va auzi, mai mult ca sigur n o s o faca))
 Tinuta- controlati-va tinuta, pozitia si gesturile. Evitati gesturile nervoase de genul schimbarii dese a pozitiei
picioareler sau batutul darabanei cu varful picioarelor in podea.

Cum vorbim intr-un grup

 Hotarati va asupra principalelor idei pe care vreti sa le transmiteti si apoi prezentati le cat mai simplu si mai clar
posibil.
 Nu incercati sa introduceti un nr prea mare de subiecte( oamenii vor obosi)
 Vb clar si la obiect.(nu deschideti prea multe paranteze)..”ca mine asa”:D
 Ganditi-va la auditoriu si vb pe intelesul acestuia
 Folositi prop care incep cu „eu cred”, „parerea mea este” pt a evita lezarea sensibilitatii celorlati, care poate au
alte opinii
 Folositi exemple personale, povestiri, glume, pt a nu plictisi.
 Nu cititi, incercati sa vb liber, eventual folosind scurte notite.
 Priviti auditoriul permanent, miscati va privirea de la o pers la alta.
 Incercati sa implicati si auditoriul in conv.
 Fiti convingatori si motivati auditoriul sa puna intrebari..sa raspunda la intrebari.
 Folositi limbajul corpului si vorbiti cu entuziasm si emotie
 Vorbiti tare, clar si nu prea repede
 Explicati termeni sau conceptele de care nu sunteti sigur ca le pricepe tpata lumea
 Asteptati pana la sf. Prezentarii pt a impartii eventuale materiale, altfel oamenii vor rasfoi si nu va vor mai asculta.
 Multumiti intotdeaua auditoriului.

Cum punem intrebari:

Sfaturi:D

 Intrebarile trebuie formulate clar si concis

 Se pune o singura intrebare dupa care se asteapta raspuns la ea
 Dupa punerea intrebarii se lasa o pauza..pt ca cel care raspunde sa aiba timp sa-si formuleze raspunsul.
 Nu folositi intrebari ce au raspunsul continut in ele
 Puneti intrebarea intr=o maniera pozitiva (de ex nu intrebati „Ce a mers rau in seminarul acesta?”, intrebati „ Ce am
fi putut face in seminarul acesta ca rezultatul sa fi fost mai bun?”
 Pregatiti intrebarile din timp
 Formulati intrebari deschise. Acestea incurajeaza raspunsurile si incep cu „ce?”..„de ce?” „cand?”..„cum?” ..„cine?”

GHIDUL PRACTIC ”CENTRUL PAROHIAL PENTRU COPII SI TINERI”

A. Informatii generale
 Localizarea proiectului: nivel national
 Durata proiectului: 1 an, cu posib. Reinoirii in fiecare an
B. Descrierea proiectului:

1. Justificarea proiectului / Descrierea problemei

In prezent, in tara noastra , in cadrul Patriarhiei Romane, 14513 preoti si diaconi administreaza 11168 de parohii si 2359
de filii, organizate in 174 de protopopiate, 10 arhiepiscopii, 18 episcopii si 6 mitropolii.

Avand in vedere

 increderea manifestata de populatie in Biserica, de rolul pe care biserica si l-a asumat in educarea copiilor si
tinerilor, prin catehezele desfasurate si prin orele de religie
 faptul ca multi copii si tineri isi petrec o buna parte a timpului liber in fata calculatorului comunicand doar
„online” sau spatii care promoveaza imoralitatea,egoismul si dependenta de alcool si droguri...

....se propune prezentul proiect ca o alternativa crestina pentru petrecerea timpului liber, cu implicatii socio-
culturale pe termen lung.

2. Beneficiari directi si indirecti

Beneficiari directi: - copii si tineri – la nivelul fiecarei parohii implicate in proiect

Beneficiari indirecti: - familie si prieteni copiilor si tinerilor implicati in proiect.

3. Obiectivele proiectului
a) Obiectivul general - oferirea unei alternative crestine de petrecere a timpului liber, pt copii si tineri
b) Obiective derivate
- Pe termen scurt: - organizarea unui centru parohial pt copii si tineri si amenajarea unei mici
biblioteci parohiale
- Pe termen mediu - desfasurarea de activitati cu caracter formativ si recreativ(grupuri de cateheza,
cercuri de informatica, literatura...pictura, fotografie, fotbal, tenis de masa) ca suport de transmitere
a unor modele de invatare si socializare ; organizarea unor excursii si pelerinaje la obiective
religioase si turistice; realizarea unor activitati filantropice in parohie
- Pe termen lung: - aproprierea de invataturile Bisericii si de membrii comunitatii si formarea
deprinderilor religios morale la copiii si tinerii parohiei.
4. Activitatile din cadrul proiectului
Activitatea 1: Meidiatizarea proiectului. Recrutarea voluntarilor care vor conduce grupele centrului parohial.

a) Descriere: in calitate de coordonator de proiect, parohul va prezenta enoriasilor initiativa „ Centrul parohial
pentru copii si tineri”, subliniind ca prima etapa a proiectului presupune recrutarea voluntarilor car vor conduce
activitatile centrului. Proiectul poate fi promovat prin afisem vizite pastorale. In max 2 sapt de la prezentarea
proiectului parohul va selecta coordonatorii de grupe si asistentii, dintre cei cu experienta didactica scolara si
extrascolara. Activitatile vor fi organizate in functie de competenta voluntarilor, disponibilitatea de timp si
interesul participantilor. Fiecare coordonator va raspunde de o grupa de copii sau tineri fiind suplinit la nevoie
de un asistent. O grupa poate avea max 15 membri.
b) Responsabil: - preotul paroh
c) Durata - 2 saptamani.
d) Resurse necesare: - nu este cazul
e) Rezultate asteptate: identificarea voluntarilor care sa coordoeze activitatile centrului parohial

Activitatea 2: Întocmirea planificarilor calendaristice, pregatirea materialelor suport pentru activitatile centrului
parohial.

a) Descrierea - planificarea calendaristica va fi alcatuita pentru fiecare grupa a centrului de coordonatorul de grupa,
cu avizul preotului paroh. Pentru grupa de cateheza se poate folosi ghidul catehetic „Hristos impartasit copiilor”,
impreuna cu „Indrumarul pentru catehet. Materialele necesare desfasurarii activitatii vor fi procurate prin
contributia parohiei.Orarul grupelor va fi stabilit de voluntari, impreuna cu preotul paroh, tinand cont de
programul de studiu al copiilor si de vacantele acestora.Voluntarii vor stabili de comun acord cu parohul cum se
va asigura permanenta in centru
b) Responsabili - preotul paroh, coordonatorii si asistentii grupelor centrului parohial
c) Durata - 2 saptamani
d) Resurse necesare: - nu este cazul
e) Rezultate asteptate - existenta unor planificari calendaristice pentru grupele centrului parohial.

Activitatea 3: Inscrierea la activitatile centrului parohial

a) Descriere In a patra saptamana de la prezentarea proiectului, preotul paroh va anunta pe enoriasi cine sunt
voluntarii coordonatori de grupe, activitatile rganizate in centru si orarul corespunzator. Va invita pe copiii si
tinerii parohiei sa se inscrie la coordonatorii de grupe, in functie de varsta pe ca o au si de interesul pt activitatile
desfasurate. In urma inscrierii vor primi legitimatii cu stampila parohiei, care permine accesul tanarului atat la
grupa care este inscris, cat si la celelalte grupe si activitati desfasurate in centru.
b) Responsabil: - preotul paroh, coordonatorii si asistentii grupelor centrului parohial.
c) Durata - 4 saptamani
d) Resurse necesare - nu este cazul
e) Rezultate asteptate: - mai multi cipii si tineri legitimati la centrul parohial

Activitatea 4: Amenajarea unui centru pentru tinerii si copiii parohiei.

a) Descriere : Centrul poate fi amenajat in casa parohiala, fie intr-un spatiu oferit de primarie sau de persoane
juridice/ fizice din cuprinsul parohiei, organizat astfel incat sa fie un cadru ospitalier si stimulativ de petrecere a
timpului liber. Va fi dotat corespunzator cu mese, scaune, cuier, cd player, calculator, multifunctional laser,
icoane, materiale specifice fiecarei grupe..etc. poate fi amenajata si o mica biblioteca si o masa de ping pong.
Fondurile pt amenajare se pot asigura din bugetul propriu, local sau donatii.
b) Responsabil: Preotul paroh, consiliul parohial, coordonatorii grupelor centrului parohial
c) Durata: 8 saptamani, la sfarsitul acestei perioade, duminica, in prezenta copiilor si tinerilor inscrisi, va avea loc
deschiderea oficiala a centrului (sfestanie si agapa)
 d) Resurse necesare: 5 mese, 20 de scaune, cuier, icoane, calculator, cd player, multifunctionala laser, flipchart,
masa de ping pong, alte materiale suport pentru activitatile centrului
e) Rezultate asteptate: existenta unui spatiu propice activitatilor formative si recreative.

Activitatea 5: Desfasurarea activitatilor centrului parohiei

a) Descriere : Activitatile fiecarei grupe a centrului parohial se va desfasura saptamanal, timp de 6 luni, a saptea
luna fiind de evaluare./in afara activitatilor planificate, coordonatorii de grupe vor organiza dezbateri, auditii si
vizionari, jocuri de interior/ exterior. Evaluarea se va efectua de coordonatori si preotul paroh prin concursuri,
completarea unor fise de evaluare, realizarea unor pelerinaje la manastiri, obiective turistice, activitati filantropice
deosebite.
b) Responsabili: preotul paroh, coordonatorii si asistentii grupelor centrului parohial
c) Durata : 7 luni
d) Resurse necesare: materiale specifice activitatilor grupelor centrului parohial
e) Rezultate asteptate: centrul devine un mediu ospitalier de petrecere a timpului liber pt copii si tinerii parohiei;
acestia beneficiaza in mod direct de activitati formative si recreative, de indrumare si sprijin moral; dezvoltarea
atitudinilor si motivatiilor de a allege valori positive, dorinte de ajutorare a persoanelor cu diferite problem
sociale.

Activitatea 6: Evaluarea proiectului

a) Descriere: Pe toata durata proiectului , cordonatorul de proiect( parohul( va urmari derularea activitatilor,
atingere obiectivelor si a rezultatelor propuse. Se vor intocmi evidente ale copiilor si tinerilor inscrisi in centru si
ale activitatilor realizate.in ultimele 2 luni se vor acplica chestionare la nivelul comunitatii(cadre didactice, colegi,
vecini ai copiilor) si se va intocmi un raport final , cuprinzand analiza SWOT. Evaluarea va tine cont de urmatorii
indicatori: cantitativ- nr de copii, nr de ore, nr de intalniri, nr de materiale achizitionate, nr temelor abordate.;
calitativi: gradul de implicare a copiilor si tinerilor in activitatile proiectului, interesunt si implicarea membrilor
comunitatii , dorinta si interesul beneficiarilor pt replicarea proiectului, tematica abordata.
b) Responsabil: preotul paroh
c) Durata> ultimele 2 luni ale proiectului
d) Resurse necesare: chestionare
e) Rezultate asteptate: existenta unui raport final al proiectului , cuprinziand si recomandari pt activitatile ce se vor
desfasura in centurl parohial in anul urmator.

5. Echipa de management a proiectului

- Preotul paroh: mediatizeaza proiectul , identifica voluntarii care sa coorodoneze activitatile tinerilor;
intocmeste planificarile caledaristice; pregateste materialele suport; inscrie participantii la activitatile
centrului; amenajeaza centrul parohial; intocmeste raportul de evaluare final
- Coordonatori, asistenti grupe: intocmesc planificarile calendaristice; pregatesc materialele suport ; inscriu
participantii la acivitatile centrului; amenajarea centrului parohial; desfasurarea activitatilor formative,
recreative si filantropice; evidente ale copiilor si activitatiilor desfasurate, raport de activitate proprie.
6. Valabilitatea si continuitatea proiectului
- Materialele, instrumentele si tehnica unilzate vor putea fi intrebuintate in alte programe asemanantoare
- Cei mai activi membri vor transmite modele de socializare familiior si prietenilor lor si vor putea deveni mai
tarziu coordonatori de grupe
- In anii urmatori, copii si tinerii care au paritipat la program, in camitate de membri adulti ai parohiei, vor
contribui semnificat la viata crestina a parohiei.

Familia Crestina
Cea mai veche si puternica institutie umana este familia, cununa a creatiei si expresie a iubirii si comuniunii proniatoare a
lui Dumnezeu. Ea a fost numita adesea „mica biserica” sau „biserica de acasa” pentru caracterul ei umanitar si atmosfera
de sfintenie pe care trebuie sa o cultive. Poate fi numita si mica scoala pentru ca aici copiii primesc lectii esentiale de
viata, nu doar cei 7 ani de acasa.

Familia este recunoscuta unanim ca institutie de baza a societii nu doar din perspectiva religioasa, ci si din punct de
vedere civil; in toate tarile civilizate familia este ocrotita de lege. In Romania, Codul Familiei, art. 1, prevede: Statul
ocroteste casatoria si familia; sprijina prin masuri economice si sociale, dezvoltarea si consolidarea familiei. Statul apara
interesele mamei si ale copilului si acorda deosebita grija pentru cresterea si educarea tinerei generatii.

Codul prevede de asemenea; parintii sunt datori sa-l ingrijeasca pe copil, crescandu-l, educandu-l, + sanatate.

Familia reprezinta cel mai important si decisiv factor dupa Dumnezeu, al educatiei crestine, nu numai a copiilor, dar si a
fiecarui membru in parte. Fiecare persoana apartinatoare a unei familii este atat factor, cat si subiect al educatiei. Membrii
unei familii invata unii de la altii. Aceasta scoala de familie are cel putin 3 intelesuri: de a invata pe altii, cu sensul de a-i
sluji si de a invata de la altii, cu sensul de a-i asculta. Chiar si etimologic cuvantul familie implica notiunile de „invatare-
slujire-ascultare”. Conform dictionarelor familia are trei intelesuri de baza: 1. Totoalitatea slujitorilor unei case; 2. Casa
(totalitatea membrilor ei); 3. Bunurile unei case, patrimoniul, mijloacele de trai.

Conditiile pentru ca familia sa fie factor esential al educatiei crestine

1. In familia crestina trebuie sa se reflecte iubirea intra-trinitara dumnezeiasca.

Educatia copiilor este optima atunci cand iubirea dintre membrii familiei imita iubirea dumnezeiasca dintre
Persoanele Sfintei Treimi. Dupa modelul Sfintei Treimi, membrii familiei trebuie sa-si intrepte toata iubirea unii
altora. Familia crestina trebuie vazuta ca o icoana a iubirii lui Dumnezeu pe pamant. Daca din diferite motive sotii
nu au copii naturali, din punct de vedere al moralei crestine ei sunt obligati sa infieze, sa creasca si sa educe
orfani. In acest mod triunghiul iubirii intra-trinitare poate fi reflectat si in acest mod. Aceasta solidaritate de
rasfrangere a iubirii este cea mai buna paza de inlaturare a egoismului, ce poate constitui pentru orice om o mare
si grea ispita. Parintele Dumitru Staniloae descrie plinatatea iubirii treimice, aratand ca ea este posibila numai in
trei: comuniunea in doi are limitare din doua puncte de vedere. Comuniunea in doi nu deschide intregul orizont
implicat in existenta. Cei doi nu se deschid unul altuia, ci se inchid. Cei doi nu pot trai numai din ei doi. Ei trebuie
sa aiba constiita unui orizont care se intinde dincolo de ei, dar in legatura cu amandoi. Numai al treilea subiect ii
scoate din neintrerupta lor inguratate in doi, numai al treilea subiect poate fi si el partener de comuniune si
nu sta pasiv in fata lor, ca obiectul.

2. Familia trebuie sa se caracterizeze pin urmatoarele insusiri fiintiale: unitatea, trainicia, sfintenia si
egalitatea dintre soti.
Aceste insusiri sunt tot o reflectare a insusirilor si atributelor ale Persoanelor Sfintei Treimi. Apostolul Pavel
spune: Femeilor, fiti supuse barbatilor vostri; Barbatilor, iubiti pe femeile voastre si nu fiti amarnici fata de ele;
copiilor, intru toate ascultati-i pe parintii vostri, caci aceasta este bineplacut Domnului.

3. Familia (casatoria) trebuie sa-si propuna ca scopuri prioritare inmultirea neamului omenesc (nasterea, dar
si educarea copiilor) si ajutorul reciproc intre membrii ei, atat in cele materiale, pentru traiul zilnic, cat si
in cele spirituale, in vederea mantuirii.
Parintii trebuie sa constientizeze faptul ca fiecare copil, fiind rodul conlucrarii dintre ei si Dumnezeu, trebuie sa se
bucure, deodata, de o ereditare sanatoasa , unita cu o educatie pe masura. In familie totdeauna trebuie sa se dea
intaietate valorilor religioase, potrivit cuvintelor Mantuitorului: Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu. Copii
trebuie invatati sa se poarte, sa gandeasca, sa vorbeasca si sa se manifeste duhovniceste. De aceea, mostenirea cea
mai pretioasa pe care o lasam copiilor nostri consta in cele de ordin spiritual, nu material. Una din grijile de
capetenie ale parintilor este sa-i asocieze pe copii la viata si la rugaciunea bisericii, invatandu-i sa respecte
valorile esentiale.
 Sa-i formam pe copii pentru o ascultare libera si plina de convingere. Parintii trebuie sa mentina un
permanent echilibru intre masurile restrictive si acordarea libertatilor, cu scopul de a le stimula copiilor un bun
autocontrol asupra libertatii, in sensul vietuirii in adevar, iubire si dreptate. Comunicare dintre parinti si copii,
continutul si calitatea ei, constitue una dintre cheile reusitei educatiei crestine. Cunoasterea invataturii crestine in
acest subiect va fi de mare folos: ex. tratate de pedagogie. Preotul si profesorul trebuie sa se informeze temeinic in
acest domeniu spre a informa si a forma la randul sau pe cei incredintati spre educatie.
Capcanele caderii copiilor si tinerilor s-au inmultit in mod alarmant la noi in tara datorita conditiilor scazute ale
nivelului de trai, saracia, alcoolismul, drogurile, prositutia dand o imagine negativa lumii in care traim. Totusi,
familia poate in aceste conditii sa creasca si sa educe crestineste cipiii, cultivandu-le un suflet sanatos, intr-un trup
sanatos. Zig Ziglar: „putem creste copii buni intr-o lime negativa”, „ingredientul esential al comunicarii in familie
ese sa asculti cu adevarat”, „singura cale de a forma copii buni este sa devenim mai intai parinti buni”. Zigler nu
recomanda in educatia copiilor duritatea, tonul raspicat, refuzul de a indeplinii dorintele copiilor fara explicatii
logice. Modelul dezastrului: un copil sa ceara ceva de la unul dintre parinti si sa fie refuzat, iar celalalt sa accepte.
(Ambii parinti trebuie sa se implice in hotararea ce se va lua)
Parintii sa colaboreze armonios cu alti educatori: preoti, profesori, diriginti. O atentie speciala trebuie sa o
acordam si legaturii cu duhovnicul copilului, care este bine ca mai intai sa-l aleaga parintii. Prin aceasta
legatura parintii sunt avertizati de catre duhovnic si el de catre parinti asupra unor aspecte care privesc crestere si
educatia copilului.

Conditiiile de baza ale educatiei crestine optime ale copiilor in familie: 1. Vietuirea in iubire, ca reflectare a iubirii
intra-trinitare dumnezeiesti; 2. Acordarea prioritarii pentru valorile spirituale; 3. Sa fie o buna comunicare intre
parinti si copii (o ascultare de ambele parti).
Cand incepe educatia religioasa a copilului? Nu din clipa nasterii, ci din clipa conceperii! Acela este
momentul cand prinde viata noua fiinta umana, avand in samanta toate caracteristicile psiho-fizice, avand,
totodata, nevoia de hrana si de educatie.
Concluzie: in stradania de a da o educatie crestina copiilor, pentru parinti esential este nu atat sa instruiasca, ci
asa incerce a fi crestini autentici. Vasile Raduca: parintii dau marturie nu numai pentru ceea ce sunt in realitate,
ci si despre ceea ce tind a fi. Astfel, copilul va aprecia si va sti sa faca dinstrinctie intre nedesavarsirea unui om
sincer si nedesavarsirea nemarturisita a fariseului.

Experiența duhovnicească și cultivarea puterilor sufletești

 În primul an de viață, influența familiei are un rol decisiv asupra destinului psihologic, dar și moral-duhovnicesc și
soteriologic al copilului
 Familia are caracter ecclesial, fiind primul tip de biserică în care copilul vede lumina zilei și primește primele noțiuni
religioase, a căror însemnătate copilul o va respira încă din momentul concepției
 Copilul trebuie înțeles ca ființă umană încă din momentul concepției. Educația lui începe încă din viața intrauterină, la
fel și experiența duhovnicească.
 Copilul este oglinda familiei, prin el știm ce viață duce familia lui
 Părinții trebuie să-l inițieze pe calea mântuirii: frecventarea bisericii, spovedania și împărtășania deasă, rugăciunea
familială, botez, mirungere...
 În perioada primei copilării (1-3 ani), se dobândește aproape 60% din experiența fundamentală de viață, iar acum
trebuie schițate și principalele repere ale educației duhovnicești
 Acest stadiu, socotit vârsta marilor ucenicii, copilul deprinde: mersul, vorbirea, mânuirea obiectelor, raționamentul
inductiv și începe să aibă o oarecare independență față de părinți
 Această perioadă este vârsta integrării în familie, iar modul în care se comportă părinții cu copilul este determinant
pentru dezvoltarea lui. Un mediu familial conflictual și carențele afective din copilărie sunt factori de risc însemnați în
dezvoltarea bolilor depresive
 Există două stiluri educaționale opuse și extrem de riscante: indiferentismul și dopajul hiperprotectiv. În primul avem
 de-a face cu scandaluri zilnice, agresivitate, tensiune permanentă, brutalitate, alcoolism, promiscuitate, amenințări de
divorț etc., în care copilul-arbitru este timorat, tracasat, abandonat la cheremul „educației” străzii, la voia întâmplării
și a bunului plac. La polul opus este preocuparea exclusiv materială pentru copil, căruia să nu-i lipsească nimic: jucării,
bani, haine, mâncăruri alese - o atmosferă non-comunicativă și non-educativă
 Este nevoie de un pedagog bun, nu de aur pentru a crește un copil - spune Sf. Ioan Gură de Aur, care compară
creșterea copiilor cu munca de pictor sau sculptor (de calități)
 Absența tatălui (prin indiferență, divorț sau deces) stă la baza unor devieri comportamentale și de personalitate ale
copilului și e un obstacol real în dezvoltarea vieții spirituale. Tații trebuie să petreacă suficient timp cu copiii și să le
acorde îngrijire și atenție. Prezența tatălui lângă mamă încă de la nașterea copilului are efecte benefice
 Dopajul religios, adică îndoctrinarea forțată duhovnicească, va genera repulsie, un refuz total al celor sfinte sau un
conformism de tip sectar sau o religiozitate patologică
 Ambele extreme - viața familială fără rugăciune și înduhovnicirea de cazarmă - sunt nocive
 Copilul trebuie să simtă duhul de seninătate, tihnă, blândețe și sfințenie al casei creștine, iar dascălul cel mai eficient
este exemplul personal. Unde mediul e religios, și copilul va urma modelul. Cei mai mulți copii ajung răi din cauza
păcatelor deprinse de la părinți. De aceea, ei trebuie învățați încă de mici frica de Dumnezeu, dreapta credință,
omenia, ascultarea și cunoașterea Sfintei Scripturi
 Structurarea psihologică se încheie pe la 20 de ani, iar imaginea părinților însoțește continuu procesul dezvoltării
copilului chiar și după maturitate
 Mama este arhitectul moral al casei și primul pedagog al duhovniciei și mântuirii, de aceea locul mamei creștine este
providențial
 Descompunerea unui stat începe acolo unde începe decăderea familiei, motiv pentru care reînnoirea societății
românești nu este posibilă fără înduhovnicirea familiei
 Sunt 3 stiluri educative generale de creștere a copilului:
 Modelul permisiv: nivel scăzut al controlului; puține norme de conduită sau responsabilități - rezultă copilul-
rege, răsfățat sau micul dictator căruia i se cuvine totul;
 Modelul autoritar: nivel înalt al controlului, principii și reguli de nedepășit, autoritate, muncă, ordine, disciplină
- sursa unor mari frustrări, din care rezultă copilul-martir, extrem de vulnerabil și predispus la tulburări viitoare,
nefericit și inferior, cu o imagine negativă despre sine
 Modelul autorizat: educație echilibrată, control și sprijin parental, reguli date, dar nu impuse cu forța, dialog și
comunicare, o cumpănă între permisivitate și coerciție, între paternitate și exigență
 Se propune al 4-lea model, cel duhovnicesc-creștin, care este al treilea plus frica de Dumnezeu.

Imbisericirea elevilor

1. Parohie si familie in cursul realizarii imbisericirii copiilor si adolescentilor

a) Familia ortodoxa, factor de baza al educatiei tinerilor ei membri!
Una din nevoile de baza pe care trebuie sa le indeplineasca familia e cea legata de educatia copiilor, lucru care va
contribui la integrarea lor treptata, directa si indirecta in mediul social. Aceasta aduce cu sine dependenta adolescentului
de parinti si pe de alta parte a parintilor in educatia copiilor lor(naste o obligatie a grijii fata de ei).
Nu este sufiecient sa-si iubeasca cineva copii, daca ei nu evin obiect al grijii personale a fiecarui parinte. Intr-o familie
crestina educatia copiilor are pecete crestina(lucru subliniat in mod special in Sf. Scriptura)
In Vechiul Testament, Dumnezeu ii spune lui Moise despre predania pe care copii s-o primeasca de la parinti “si fii lor,
care nu stiu, vor auzi si vor invata a se teme de Domnul Dumnezeu...”(Dt. 31,11-13). In alt loc, este accentuata obligatia
fiecarui parinte “Cuvintele acestea pe care ti le spun eu astazi.....sa le sporesti in fii tai si sa le vorbesti de ele...”(Dt. 6,5-
7). Trairea legii lui Dumnezeu constituie un element foarte important in educatia copiilor “Pazeste-ti cu putere sufletul; sa
nu uiti nimic din lucrurile pe care le-au vazut ochii tai ....sa-i inveti pe fii fiilor tai”(Dt 4,9-11). “Luati aminte poporul meu
la leagea Mea...cate am auzit si am cunoscut si cate parintii nostri ne-au povestit.(PS. 77, 1-5). Potrivit psalmistului
“Dumnezeu a poruncit parintilor nostri sa le faca cunoscute fiilor lor ca si o alta generatie sa le poata cunoaste...”(Ps. 77,5-
6). Pentru Vechiul Testament, Legea lui Dumnezeu constituie pentru un tanar drumul de urmat “Prin ce isi va indrepta un
tanar calea sa? Prin pazirea cuvintelor Tale”. “Copilul” impreuna cu saracul si cu inteleptul sunt considerati mai presus
decat un rege batran fara de minte care nu isi stie purta de grija ( Ecclz. 4,13)
 Orientarea educatiei copiilor pe baza Legii lui Dumnezeu, leaga pe copii de Dumnezeu. si insisi copii slujesc lui
Dumnezeu (ex. Profetul Samuel). Responsabilitatea parintilor pentru acest mare fel de orientare a educatiei copiilor este
deosebit de mare ( Dreptul Iov, era nelinistit pentru feciorii sai sa nu cumva sa fi pacatuit cu vreun gand) Insusi
Dumnezeu cere tanarului inima lui si pazirea poruncilor (Proverbe 23,26).
In Noul Testament, Hristos, celor ce cred in El, le-a dat putere sa devina fii ai lui Dumnezeu dupa har. Mantuitorul ii
binecuvinteaza pe copii(Mt 19,13-15). Hristos leaga viata copiilor de invatatura Lui “De nu va veti intoarce si nu veti fi
precum pruncii...”(Mt.18,3-5). Alt exemplu, este atunci cand Domnul Iisus a luat in brate un prunc si l-a identificat cu
Sine (Mc. 9,36-37).
Un lucru important, este atrasa atentia asupra educarii copiilor “Cine va sminti pe unul dintr-acestia mici care cred in
Mine, mai bine i-ar fi lui sa-si atarne de gat o piatra de moara...”(Mt.18,10).
Mantuitorul Hristos, considera de prima importanta mantuirea copiilor (ex. avem vindecarea fiului dregatorului, care ca
urmare s-a botezat el si taota casa lui, tamaduirea orbului din nastere, invierea fiului vaduvei din Nain, Corneliu sutasul
care se boteaza impreuna cu toata casa lui). Despre locul parintilor in mantuirea copiilor : “Dumnezeu se poarta cu voi ca
fata de fii....Si care este fiul pe care tatal sau nu-l cearta?”(Evr. 12,7). Responsabili pentru cresterea copilului sunt ambii
parinti (aici se face trimitere la ep. catre Timotei, incare se vorbeste despre cum se cade sa fie episcopul-model tata; si la
faptul ca femeia se va mantui prin nastere de copii). Fericitul Teofilact al Bulgariei : Dumnezeu ne-a dat prilej de mantuire
nasterea copiilor, adica faptul de-ai creste frumos pe cei nascuti, caci nu e de ajuns doar nasterea lor ci trebuie si educarea
lor, altfel este vorba de o stricare a copiilor. Botezul copiilor, se face in cadrul familiei (ex. casa lui Stefana, botezul lui
Corneliu etc.). De asemenea, in casele crestinilor avea loc si Dumnezeiasca Liturghie (ex. in F.Ap.cap. 20 avem intalnirea
de la Troa intr-o casa, invierea lui Eutihie si frangerea painii).
Este evident deci faptul ca, in Sf Scriptura, copii sunt priviti ca membri ai unei familii concrete, traditie care se continua
in Biserica, unde copii sunt considerati nu izolat, ci ca membri ai unei familii concrete bucurandu-se de aceeasi cinstire ca
si ceilalti membri (Tatian. spunea ca ii primea pe toti care voiau sa ii asculte fie batrani fie tineri, pt ca orice varsta era
cinstita la ei). Intrebarea pentru parinti : Cum sa se desavarseasca aceasta educatie mai mult?

b) Familia ortodoxa in cadrul realizarii educatiei tinerilor ei membri

Fiecare familie se confrunta in pratica cu marea problema a cresterii copiilor ei, intrucat tatal si mama isi cresc copii
instinctiv, in acord cu comportamentele pe baza carora au crescut si ei (toate bunele si relele cresc astfel in constiinta
copilului).
Mai ales tatal, din a carui persoana iese la suprafata o iradiere stranie, pe care o simt treptat toti copii (puterea tatalui se
poate transforma in absolutism=> indepartarea copilului). Parintele redescopera sensul vietii prin intermediul nasterii
copilului lui( el nu poate reduce totul doar la satisfacerea nevoilor acestuia, sau de a-i raspunde la anumite intrebari).
Coexistenta copilului il invata comunicarea cu semenii, iubirea altuia, sa-si infranga temerile.
Tatal si mama constituie de regula modelele de imitat ale copiilor lor; astfel comportamentul violent al copilului in raport
cu certurile din cuplu este un ex., dar se intampla si ca copilul sa se revolte singur, deoarece in fiecare din noi exista raul
insusi. Aici intervine parabola fiului risipitor ( fiind cunoscuta nu o voi mai descrie aici). Demn de o atentie mai speciala
in acest punct il constituie faptul ca paternitatea divina care se reveleaza in Persoana lui Hristos nu se impune autoritar, ci
se prezinta intr-un mod kenotic. De aceea dorinta arzatoare a tatatlui este sa asculte si sa-l revada pe fiul sau. Atitudinea
parintelui iubitor fata de fiul lui creeaza posibilitati uitate de abordare a copiilor de catre parintii lor. Parintii trebuie sa
aiba un autocontrol personal.
Cercetarea autobiografiei noastre in procesul de educatie al copiilor duce la descoperirea propriei noastre atitudini fata
de Dumnezeu, de noi insine si de ceilalti. Copii ne ajuta sa recitim paginile intunecate ale autobiografiei noastre. Totodata
noi trebuie sa invatam inainte de a-i invata pe copii. Procesul de educatie este unul bilateral ( maturizarea progresiva a
personalitatii trece prin propria lor dezvoltare si maturizare).
Foarte exemplu sunt faptele. Sfantul Ioan Hrisostom observa ca in educatia copiilor nu folosesc atat cuvintele, cat
vatama faptele. Daca prin faptele nostru aplicam ce am vorbit si invatat atunci vom fi demni de crezare. Sfantul Ioan Gura
de Aur :”oamenii nu sunt atenti atat la cele spuse de noi, cat la cele faptuite de noi”. Chiar daca nu exista invatatura dar
exista fapte e de ajuns.
 Sfantul Vasilie cel Mare si Sf Grigorie Teologul afirmau ca urau invatatorii care au impotriva viata lor, motiv pt care
orasele sunt stricate, dascalii vorbesc in desert.
Parintii cu copii sunt chemati, ca membri ai trupului Bisericii, sa imbrace pe Hristos, sa traiasca in El, sa se
rastigneasca impreuna cu El, sa intre in camara de nunta cu El sa le devina tovarasi. Hristos conduce intreaga familie la
viata Lui, o cheama impreuna, o inalta impreuna si o leaga cu “legatura pacii”.
Constientizarea insuficientiei copilului devine mai evidenta cand parintii isi dau seama de propria lor insuficienta.
Parintele care iubeste, transmite copiilor ce e corect si gresit prin tacerea lui. Ajutarea copiilor in dezvoltarea personalitatii
lor si modurilor de abordare a nevoilor lor si atitudinilor fata de ei insisi fata de Dumnezeu si de semeni e un rod al
efortului comun al tuturor membrilor familiei.

c) Contributia parohiei la opera familiei de educare a copiilor si adolescentilor

Viata copiilor si a adolescentilor in familia contemporana poarta pecetea schimbarilor structurale si a dificultatilor
aparute in familia contemporana in contrast cu familia mai veche. Progresul tehnologic, estomparea valorilor adusa de el
are drept rezultat dezorientarea omului, indeosebi a familiei. Apatia morala de orice forma contribuie la dezvoltarea unor
comportamente care duc la o schimbare progresiva a mentalitatii in multe sectoare ale manifestarilor noastre. Consecinta
acestei situatii este falsificarea vietii naturale si reducerea cultivarii sentimentelor, iar efectul= instrainarea + decaderea
morala.
Imagine fam. contemporane:
-organizarea ei se face pe baza familiei nucleare (bunicii traiesc separat de nepoti)
-familia are unul sau cel mult doi copii ( fam cu multii copii lipsesc azi)
- se constata o severa despartire a membrilor familiei de casa. tmpul petrecut intre parinti si copii este f scurt( fara orele
de somn acest timp=0)
-societatea industriala a orientat familia contemporana spre alte institutii decat cele spre care o orienta mai de mult
scoala, Biserica, statul. Familia s-a eliberat de functiile de baza care o caracterizau mai de mult ( adica se ocupa foarte
putin de ingrijirea copilului, pe care o iau in primire alti factori)
Acute apar problemele familiei in legatura cu mediul social. Izolarea fata de vecini, rude, prieteni; este greu sa se creeze
un cerc de cunoscuti, contacte exterioare putine. Apar tulburari in comunicarea cu altii, indiferenta fata de semeni, fata de
ce se intampla in familie. Stesul pune amprenta pe membrii familiei cand incearca sa creeze relatii interpersonale. Resimte
dezamagiri de la restul membrilor familiei ( mai ales datorita faptului ca comunicarea intre membrii ei este aproape
inexistenta).
Situatia din domeniul educatiei copiilor prezinta importante dificultati. Educatia copiilor se sprijina pe experientele
parintilor din propria lor viata familiala sau pe care le dobandesc din putinele lor contacte cu alte familii, iar nu pe o
specializare psihopedagogica profunda (wtf..?). Astfel de multe ori ii ideamna pe copii ce trebuie sa faca, desi in acelasi
timp devin putin credibili, isi pierd credibilitate si in paralel li se erodeaza rolul lor in societate.( de asemenea ei nu-l au in
centru pe om si integritatea lui). Aceasta imagine se refera si la educarea copiilor in credinta si viata crestina. Desigur, un
criteriu important al educatiei crestine este insasi credinta parintilor si constientizarea lor ca in spatele fiecarui copil se
ascunde Insusi Dumnezeu. Nu e suficienta doar cunoasterea adevarurilor religioase de catre parinti, ci e necesara prezenta
lor in viata zilnica si in comunicarea lor cu copii.
Viata familiala=fapt dinamic. Ea formeaza spatiul instructiei sociale si al maturizarii personale a membrilor ei prin
intermediul participarii lor la experiente de viata comune. Functionarea lui “a da si a primi” contribuie la dezvoltarea
fiecarui membru al ei. Familia=spatiul implinirii necesitatilor existentiale ale omului, al asigurarii pt membrii ei a
intimitatii, sigurantei, a protectiei, sensibilitatii, coexistentei si orientarii lor comune. Fiecare membru al ei vrea sa
gaseasca de la ea recunoastere, protectie scopuri ale vietii.
Din viata liturgica a Bisericii, in care Hristos s\Se naste, Se rastigneste, inviaza, Se inalta si trimite Duhul Sfant, familia
isi soarbe puterea de a continua mersul ascendent pe noi trepte, in nasterea, rastignirea, invierea impreuna cu Hristos si in
primirea Duhului Sfant. Prin urmare, parohia este chemata sa ofere ajutor pentru viata in si cu familia. Acest ajutor poate
sa fie important numai atunci cand familia este situata in dimensiunea ei ecleziologica. Aici trebuie accentuat faptul ca
Biserica este prezenta in casatorie. Casatoria realizeaza societatea mica, dar si adevarata comuniune ( acealasi fundament
pe care se intemeiaza unitatea Bisericii). Casatoria nu e chestiune particulara ci una publica a Bisericii ( “Biserica fa-ti
casa, caci esti raspunzator de mantuirea copiilor ei” Sf. Ioan Gura de Aur).
Parintii ii aduc pe copii la Biserica si ii boteaza, creandu-le primele premise de baza pentru viata parohiala si pentru viata
in credinta. Dar parintii trebuie sa-si constientizeze rolul lor catehetic, iar Biserica trebuie sa ii ajute la acest lucru.
Exista o ruptura intre parintii care iau in consideratie educatia religioasa a copiilor lor si cei care nu o iau. Grija Parohiei
trebuie sa fie conforma cu aceasta realitate. Experienta demonstreaza, cu putine exceptii, ca eforturile sistematica prin
intermediul orelor de religie, catehezei etc. au putine sanse de reusita cand parintii nu sunt legati de Biserica.
Scopul colaborarii dintre parohie si parinti = oferirea partilor(parintilor?) un ajutor pentru sensibilizarea lor in privinta
intelegerii problemelor educatiei si relatiei cu practica. Nu trebuie ca parohia sa ramana la nivel teoretic, precum si
oferirea de ajutor sub forma de “formular”.
Parohia :
-ofera partilor(parintilor?) spatiul potrivit, in care au loc intalnirile parintilor, discutiile, schimburile de puncte de vedere.
Se evita astfel pericolul “privatizarii” credintei sau a transformarii ei intr-o afacere de familie, care e consecinta
indepartarii parintilor de Biserica.
-constituie pt parinti un spatiu de schimb de experiente. Acest lucru e legat in special de contributia eforturilor educative
la socializarea copilului. Prin schimbul de experienta dintre diferite familii, prin convorbirile lor se depasesc situatiile
dificile, se dezvolta coresponsabilitatea in domeniul educatiei crestine. Se combate izolarea interioara si exterioara a
membrilor. Parohia are grija ca o familie sa o ajute pe cealalta ( ajutor are parohia cand se adreseaza tuturor membrilor nu
doar unora)
-ofera spatiul unde parintii pot sa-si lase liberi copii. Copii se confrunta, mai ales azi, cu problema imperioasa a gasirii
unui spatiu potrivit care sa-i influenteze pozitiv in maturizarea si desavarsirea lor duhovniceasca. In spatiul parohial,
copiii si adolescentii vor discuta probleme lor, isi vor spune nelinistile si vor face experiente comune. In paralel parintii
vor putea corespunde mai deplin operei de educare a copiilor lor, avand, modelul Sf. Vasilie cel Mare “Cu indurare
parinteasca, prin cuvant stiutor sa indrepte greselile tinerilor..”

d. “Repatrierea” cultului in viata familiei ca baza pentru educatia crestina mai generala a copiilor si adolescentilor
Parohia nu ofera membrilor familiei doar experiente extraliturgice, ci in principal liturgice. in cadrul familiei, se observa
astazi o “ruptura” in ce priveste traditia crestina. Lipseste rugaciunea mesei, chiar si luarea mesei in comun in cadrul
familiei a carei putere unificatoare ofera o intelegere liturgica a mancarii cu prelungiri euharistice.
Parohia este chemata sa contribuie la dezvoltarea unui spirit de comuniune si responsabilitate in cadrul fam. Acest ajutor,
este necesar sa fie orientat catre elemntele de baza :
-legatura ei vie cu comunitatea parohiala.
-comunicarea membrilor familiei cu mesajul biblic. Intelegerea si trairea operei mantuitoare a lui Hristos in lume de catre
fiecare membru al familiei constituie o obligatie a evanghelizarii si a reevanghelizarii parohiei fata de membrii ei si
desigur fata de fiecare familie in parte
-Legatura ei cu comunitatea liturgica. In traditia primelor veacuri crestine vedem cum prin participarea crestinilor la Sf
Liturghie, prin invatatura, predica, prin rugaciunile comune si prin imnele bisericesti se oferea posib trairii de catre tinerii
ei membri a cuvantului lui Dumnezeu. Resemnificarea pentru familie a sarbatorilor Nasterii Domnului, Pastelui, a
Cincizecimii si in special a fiecarei duminici contribuie la intelegerea de catre om a deplinitatii lui ca existenta
psihosomatica si contribuie la dezvoltarea spiritului de tovarasie.
-promovarea rugaciunii ca experienta a credintei. Rugaciunea este importanta pt viata familiei. Insasi rugaciunea are in
familie pozitia unui eveniment sarbatoresc.
Obligatiile parintilor cu privire la instruirea copiilor lor:
-Asigurarea unui timp de comunicare cu ei
-Intalnirea copiilor si a adolescentilor cu Sfanta Scriptura. Scriptura creeaza punti de legatura cu viata zilnica a omului,
pe care o poate transfigura prin mesajele ei.
-Rugaciunea comuna in familie si o viata liturgica comuna. Rpin rugaciune parintii asigura posibilitati pentru
comunicarea membrilor familiei cu Dumnezeu., cu aproapele, cu ei insisi si cu lumea intreaga.
 In sfarsit, legarea copiilor si a adolescentilor de viata liturgica si sacramentala a Bisericii cere resituarea atat a
responsabililor parohiali, cat si a parintilor in practica liturgica din vechime a bisericii prin creearea de viata
corespunzatoare ( obisnuirea cu viata liturgica e bine sa fie din frageda pruncie)
Concret:
-La nasterea copilului se cere activarea parohiei prin legarea cu Creatorul a evenimentului nasterii
-in ziua a opta prin colaborarea parintilor cu parohia, trebuie sa se dea numele copilului.
-in ziua a patruzecea, in mod constient si nu din simpla respectare a Traditiei se face imbisericirea pruncilor de catre
parinti.
-Botezul copilului trebuie sa fie situat de catre parinti si nasi in dimensiunile lui ecleziologice. ( e de preferat botezul sa fie
oficiat in ziua sarbatoririi numelui, sau a nasterii-> ca astfel sa fie sarbatorita ziua botezului)
-participarea familiei la Sf Liturghie si in general la slujbele bisericesti. Participarea familiei la viata sacramentala a
bisericii ofera membrilor ei adevarata viata.

2. Parohie, scoala si premisele fundamentale ale materializarii imbisericirii elevilor

a. Dezumanizarea scolii si viata liturgica parohiala
Critica adusa scolii in zilele noastre de catre diferiti factori demonstreaza rolul ei dificil in cadrul societatii contemporane.
Una din activitatile scolii este transmiterea bunurilor civilizatiei noilor generatii.
Problematizarea se roteste in jurul tendintei adaptarii scolii la continua diferentiere profesionala a strcturilor societatii. (
umanizarea scolii joaca un rol f important)
Umanizarea scolii ocupa locul central in orientarea generala a invatamantului si merge mana in mana cu problemele
didactice. Performanta si umanizarea se completeaza una pe alta.
Prin umanizare este ajutata dezvoltarea vietii interioare a elevilor. Se orienteaza cultivarea bucuriei, prieteniei, vietii
comune, ajutorarea celorlalti.
Dar insusi mediul scolii constituie o piedica pt umanizarea elevilor. Spatiul insusi devine un obstacol pt invatarea
elevilor, deoarece modul realizarii invatarii ignora trupul, sufletul, duhul omului (hm...cam trihotomic baietelul..).Astfel
dincolo de echipamentul necesar al spatiilor scoalre, de vizite la muzee, la vestigii arheologice exista necesitatea
indreptarii elevilor catre spatii care vor oferi posibilitati pt o viata comuna si relatii interpersonale sanatoase ( parohia este
chemata sa ofere aceste spatii).