Distributia Marfurilor
Distributia Marfurilor
Distributia Marfurilor
Logistica transporturilor
DISTRIBUŢIA MĂRFURILOR
1
Mijloacele şi operaţiunile desemnate prin termenul de distribuţie se clasifică în două mari
categorii: distribuţia comercială şi distribuţia fizică. Distribuţia comercială constă în a transforma
titlul de proprietate asupra produsului de la producător la consumator. Distribuţia respectivă
poate fi asigurată prin intermediul agenţilor de distribuţie. Distribuţia fizică constă în a pune, din
punct de vedere material, bunurile şi serviciile la dispoziţia consumatorilor, cu ajutorul
mijloacelor de transport şi al stocajului. ( logistica comercială ).
Conceptul de distribuţie nu trebuie confundat cu mişcarea mărfurilor. În timp ce mişcarea
mărfurilor are în vedere deplasarea fizică a mărfurilor de la producţie la consum, conceptul de
distribuţie are în vedere un proces mai larg, care începe în momentul în care produsul este gata
pentru a fi lansat pe piaţă şi se sfârşeşte odată cu consumarea actului de vânzare la consumatorul
final. În acest interval de timp şi spaţiu au loc o serie de activităţi economice, cum ar fi: livrarea
mărfurilor, transportul acestora, depozitarea şi conservarea lor, stocarea, vânzarea cu ridicata şi
cu amănuntul, mobilizarea resurselor materiale, financiare şi umane necesare realizării
procesului respectiv, stabilirea modalităţilor de transfer a titlurilor de proprietate şi asigurarea
practică a acestor titluri.
2
dispoziţia utilizatorului final; 2 – consumator spre producător – este un curent psihologic care
traduce dorinţele, nevoile consumatorului.
• Finanţarea unor operaţiuni comerciale. Prin această funcţie se are în vedere existenţa
unor cazuri în care agenţii de distribuţie finanţează întreprinderile de producţie în procesul de
cumpărare şi stocare a produselor, pe unele perioade în care mărfurile vor fi produse şi nu vor fi
vândute imediat clientului final. Funcţiile enumerate scot în evidenţă că rolul distribuţiei este
multiplu şi benefic atât pentru producător cât şi pentru consumator. Faţă de producător,
distribuţia operează o regularizare a activităţii de fabricaţie, permiţându-i acestuia o eşalonare a
producţiei pe parcursul întregului an gestionar, prin comenzi în avans şi prin stocaje, operaţiuni
care fac ca efectele oscilaţiilor sezoniere sau conjuncturale ale cererii să fie anihilate, distribuţia
participând la eforturile financiare ale producătorilor, plătind bunurile care se stochează fără a
avea certitudinea vânzării lor. În ceea ce priveşte consumatorul, distribuţia pune la dispoziţia
acestuia, acolo unde el se găseşte şi când doreşte, bunurile necesare, în cantităţile solicitate. Prin
asemenea facilităţi, distribuţia îl scuteşte pe consumator de mari deplasări, de eforturi pentru
efectuarea unor cumpărături mari şi imobilizări de sume, care disponibilizate pot fi folosite în
alte scopuri. Producătorul se confruntă cu trei alternative fundamentale, atunci când trebuie să
decidă asupra politicii de distribuţie:
• Vânzarea directă;
3
• Vânzarea prin intermediari;
Modalităţile de trecere ale unui produs din sfera producţiei în sfera procesului de consum
formează circuitul de distribuţie al acestuia. Circuitul de distribuţie include atât producătorul cât
şi consumatorul, precum şi toţi intermediarii cu caracter comercial, implicaţi în transferul
respectiv. Atragem atenţia că produsul şi dreptul de proprietate asupra produsului nu parcurg
întotdeauna acelaşi drum. Termenul de canal de distribuţie se referă la înţelegerile comerciale
încheiate în vederea asigurării fluxului unui produs de la punctul de producţie până la consumul
final.
4
activitatea promoţională. Adesea, canalele de distribuţie constau din lanţuri de firme. Cu excepţia
furnizorului iniţial şi a consumatorului final, celelalte firme joacă un rol de intermediere. Studiul
canalelor de distribuţie comportă analiza intermediarilor şi a diverselor organisme interesate în
mişcarea mărfurilor spre utilizatori, precum şi a problemelor referitoare la orientarea fluxului
acestor mişcări.
. • Circuite foarte scurte, în cadrul cărora nu intervine nici un intermediar, vânzarea fiind
realizată direct de către firma producătoare la cumpărătorii finali;
• Circuite scurte care presupun intervenţia doar a unui singur intermediar, iar cea mai
mare parte a muncii de comercializare cade în sarcina producătorului;
• Circuite lungi. Lăţimea sau amploarea canalului de distribuţie este dată de numărul
unităţilor prin care se asigură circulaţia unui produs în cadrul aceleiaşi etape din structura
circuitului respectiv. Adâncimea canalului de distribuţie sau gradul de apropiere a circuitului
respectiv de punctele în care au loc procesele de consum ale produselor, are în vedere măsura în
care procesul de distribuţie asigură o proximitate de loc cât mai adecvată din punct de vedere al
consumatorului. În acest context, poate fi apreciat ca deosebit de util circuitul foarte scurt, care
asigură livrarea directă a produselor, consumatorul intrând astfel în posesia produselor solicitate
direct la locul de consum.
Circuitul lung numit şi circuitul “tradiţional” este în mod obişnuit folosit pentru produsele
alimentare, textile, electrice, furnituri industriale. Principalele avantaje ale acestui tip de circuit
5
pentru producător sunt: realizarea unui volum optim al vânzărilor cu minimum de cheltuieli, dacă
grosistul îşi îndeplineşte funcţiile sale vizavi de producător şi anume: cumpărături importante
chiar şi în extrasezon, regularizând producţia şi evitând cheltuielile de transport
ineficiente;formarea sortimentului comercial şi distribuţia către detailişti chiar dacă aceştia sunt
foarte dispersaţi; o politică de preţuri adecvată; reducerea echipei de vânzare a producătorului;
concentrarea creditului pe un număr restrâns de clienţi; lansarea mai rapidă a produselor noi;
prelungirea de-a lungul circuitului a serviciilor comerciale şi a tehinicilor producătorului;
participarea grosiştilor la o mai bună cunoaştere a pieţei; posibilitatea vânzării de produse a căror
gamă sortimentală, insuficient de extinsă, nu ar permite folosirea unei echipe de vânzare la
producător;
Dezavantajele circuitului lung sunt: este un sistem puţin suplu şi dependent vizavi de
grosist; generează cheltuieli de distribuţie mai ridicate; producătorul pierde contactul cu clientela
finală, cu detailiştii şi cu o bună parte din piaţă; există riscul unei posibile infidelităţi din partea
grosistului; are loc multiplicarea mărcilor concurente propuse de către grosist; dacă grosisştii nu-
şi îndeplinesc în totalitate funcţiile lor, întregul sistem de distribuţie devine ineficient. Circuitul
scurt – este foarte utilizat.
Vânzarea directă – este circuitul de distribuţie cel mai scurt indicat pentru anumite
produse, îndeosebi cele de înaltă tehnicitate. Avantajele acestui circuit sunt: diminuarea, în
principiu, a cheltuielilor de distribuţie; contactul direct al producătorului cu consumatorul,
facilitând cunoaşterea calitativă şi cantitativă a pieţei; susţinerea, fără rezervă, a mărcii de
fabrică; menţinerea preţurilor în limite rezonabile; garantarea calităţii produselor vândute;
asigurarea celui mai bun service clientelei, mai ales pentru produsele de mare tehnicitate;
posibilitatea unor experimente comerciale ( teste, sondaje ).
6
Dezavantajele vânzării directe sunt: cerinţa unor resurse financiare importante, mai ales
când producătorul îşi dezvoltă o reţea proprie de magazine; necesitatea unor stocuri de mărfuri
mari; imperativul unor livrări de mărfuri foarte rapide, exercitarea unui control costisitor la
magazine, depozit şi sucursale; angajarea unui personal la vânzare mai numeros; coordonarea
activităţii reţelei de desfacere şi de depozitare; organizarea activităţii după vânzare. Structurile
canalelor de distribuţie nu sunt nici statice şi nici universale, ele se schimbă, evoluează în timp şi
variază de la o piaţă la alta.
Canalele de distribuţie care servesc pieţele rurale tind să aibă mai mulţi intermediari
decât canalele care servesc pieţele urbane, întrucât cantităţile de mărfuri mai mici, solicitate în
mediul rural , fac livrările directe către detailişti mai puţin atractive. Altă caracteristică a
structurii canalului este aceea că, cu cât profitul brut obţinut din comercializarea produsului este
mai mic şi frecvenţa de achiziţie a produsului este mai mare, vor fi mai mulţi intermediari în
cadrul canalului de distribuţie. În schimb, cu cât utilizatorul final va dori să aibă mai mult timp
de gândire pentru achiziţionarea produsului, iar frecvenţa de achiziţie va fi mai mică, cu atât
canalul de distribuţie va fi mai scurt. Conflictele care apar în canalul de distribuţie sunt cel mai
adesea rezultatul obiectivelor diferite ale paticipanţilor. Producătorii doresc să producă mărfuri
care să se vândă. Drept urmare, ei vor fi preocupaţi în primul rând de consum. Detailiştii, pe de
altă parte, sunt mult mai preocupaţi de comportamentul cumpărătorului. Loialitatea detailistului
nu se manifestă întotdeauna faţă de o anumită marcă comercială, ci faţă de produsul care va
aduce clientul la uşa magazinului. Ambele părţi au însă un obiectiv comun: servirea clientului.
Recunoaşterea acestui fapt reprezintă un pas important spre crearea şi derularea unor planuri şi
activităţi comune.
7
1. Bunurile de consum curent, care în general sunt produse de primă necesitate, care
generaeză cumpărări foarte frecvente ( produse alimentare de cerere curentă, tutun, cosmetice şi
articole de întreţinere, etc. ) reclamă circuite de distribuţie care trebuie să asigure consumatorilor
proximitate, rapiditate, facilitate. În acest sens, sunt recomandate circuitele scurte si cele medii
prin intermediul detailiştilor.
2. Bunurile de necesitate medie sau de noutate care, în cele mai frecvente cazuri, au preţ
foarte ridicat în raport cu valoarea lor reală, satisfăcând nevoi de ordin psihologic sau legate de
un anumit moment, reclamă un proces de distribuţie mai complex. O asemenea distribuţie poate
fi asigurată de circuitele scurte , medii sau lungi, prin intermediul selectării detailiştilor.
3. Bunurile de folosinţă îndelungată prin specificul lor în ceea ce priveşte durata de viaţă
şi preţul mai ridicat cer ca distribuţia lor să fie asigurată prin magazine de specialitate şi în cele
mai frecvente cazuri, reclamă prezenţa unui vânzător calificat. Pentru aceasta, unii fabricanţi
distribuie direct produsele prin intermediul unei reţele de reprezentanţi, sprijinite de magazine de
demonstraţii şi expoziţii, precum şi prin organizarea unei puternice reţele de service, care să
acorde asistenţă de specialitate atât în perioadele de garanţie, cât şi postgaranţie;
1. Circuite foarte scurte sau directe, în cadrul cărora producătorul negociază şi livrează
direct produsul său către utilizator. Utilizarea unui asemenea circuit implică obligaţia
producătorului de a-şi organiza vânzările şi stocajul întregii producţii, urmând a livra produsele
pe baza unor comenzi individuale
3. Circuite lungi
1. circuite foarte scurte – apar în mod frecvent, în cazul produselor agricole, întrucât
majoritatea producătorilor agricoli îşi vând produsele în mod direct consumatorului final, în pieţe
publice sau chiar la domiciliul acestuia.
8
2. Circuitele scurte sunt utilizate destul de des, întrucât unii comercianţi cu amănuntul au
posibilitatea de a se aproviziona direct de la exploatările agricole cu o serie de produse pe care
apoi le oferă consumatorilor prin intermediul diferitelor forme de vânzare.
Printre tendinţele care s-au conturat în ultimele două decenii şi care se apreciază că se vor
regăsi ca pondere şi în viitor sunt: diminuarea ponderii circuitelor scurte sau directe şi a
circuitelor lungi.
10
găsirea unor modalităţi adecvate de conlucrare între marile firme şi întreprinderile mici şi
mijlocii din domeniul distribuţiei.
11
produsului sau a furnizorului. Localizarea acestor produse şi trimiterea lor înapoi către
producător reprezintă un proces foarte costisitor. Produsele pot fi retrase de către o companie
datorită unei varietăţi de motive: din cauza proastei ambalări, a etichetării improprii sau a
metodelor improprii de distribuire având drept rezultat alterarea, contaminarea.
Gradul de urgenţă a retragerii depinde de câţiva factori, cel mai important fiind
gravitatea riscului produsului. În acest context pot fi citate trei clase de retrageri:
Clasa I. Produsele din această clasă sunt retrase deoarece ele au fost declarate de către
comisia de control al alimentelor şi medicamentelor, sau de către comisia pentru protecţia
consumatorului,, ca reprezentând un pericol iminent pentru viaţa sau sănătatea consumatorului.
În acest caz, produsele respective trebuie retrase de pe piaţă în cel mai scurt timp posibil.
Se fac eforturi pentru a se recupera fiecare produs în parte, retragere 100% din sistemul de
distribuţie.
Clasa II. Produsele din această clasă, deşi nu sunt iminent riscante, pot reprezenta, în
timp, o ameninţare pentru sănătatea sau chiar viaţa consumatorului. Şi acest tip de produse ar
trebui retrase cât mai repede posibil, însă gradul de urgenţă este mai redus.
Clasa III. Produsele din această clasă sunt retrase dintr-o varietate de motive. Produsele
etichetate greşit sau cele neetichetate intră în această categorie. Acestea pot avea o probabilitate
foarte mică de a pune în pericol viaţa sau integritatea fizică a consumatorului şi totuşi ele
trebuiesc retrase. Condiţiile procesului de retragere depind de natura produsului şi de nivelul de
penetrare pe piaţă a sistemului de distribuţie. Produsele industriale, având canale de distribuţie
scurte sau directe, sunt mai uşor de retras decât produsele de consum având canale de distribuţie
lungi sau indirecte.
Alte variabile care influenţează procesul de retragere sunt numărul de produse fabricate,
numărul de produse achiziţionate de către cumpărărtori, durata de viaţă a produsului. Prima etapă
în procesul de retragere o reprezintă localizarea produsului în sistemul de distribuţie.
1. La primul nivel, produsul este încă sub controlul producătorului, în depozitele aflate
sub controlul său sau în depozitele distribuitorului primar. La acest nivel localizarea şi
recuperarea produsului reprezintă pentru specialistul în logistică o simplă problemă de refacere a
stocului.
12
3. La al treile nivel, produsul se găseşte în mâinile consumatorului. Localizarea şi
recuperarea produselor la acest nivel este cea mai dificilă dintre toate. După ce produsele au fost
localizate, specialiştii în logistică pot coordona procesul de recuperare a produselor astfel: prin
intermediul personalului propriu de pe teren prin intermediul detailiştilor şi al altor intermediari
prin intermediul specialiştilor în colectare din afara canalului de distribuţie.
13