Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei

1. Noţiunea şi modalităţile cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei în reglementarea

penală a R.M.
2. Legitima apărare.
3. Starea de extremă necesitate.
4. Reţinerea infractorului.
5. Constrângerea fizică sau.
6. Alte cauze care înlătură caracterul penal al faptei
Bibliografie:
1. Баулин Ю.В. Обстоятельства исключающие преступное деяние. Харьков,
1991.
2. Владимиров В.А., Ляпунов Ю.И. Обстоятельства исключающих
общественную опасность и противоправность деяния. М., 1970.
3. Кириченко В.Ф. Основные вопросы учения о необходимой обороне в
советском праве. М., 1948.
4. Козак В.И. Вопросы теории и практике крайней необходимости. Саратов.
1981.
5. Комментарий к Уголовному Кодексу Российской Федераций. Общая часть под
ред. Ю.И. Скуратова, В.М.Лебедева. М, 1996.
6. Слуцкий И.И. Обстоятельства исключающие уголовное ответственность. Л.,
1956.
7. Тоганцев Н.С. Русское уголовное право. Лекции. Часть общая. М.,1994.
8. Якубович М.И. Обстоятельства исключающие общественную опасность и
противоправность деяния. М., 1979.
9. Баулин Ю.В. Право граждан на задержание преступника. Харьков. 1986.,
10. Бумуев Г. Социальная и уголовно – правовая оценка причинения вреда
преступнику. Горький, 1988.

1. Noţiunea şi modalităţile cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei în

reglementarea penală a R.M.
Există situaţii când fapta care formal conţine toate semnele unei componenţe de
infracţiune îşi pierde caracterul prejudiciabil, respectiv nu mai constituie o infracţiune. S-a
vorbit: crima este o faptă ca toate faptele umane, dar are o orientare antisocială. În anumite
situaţii faptele descrise în CP capătă o orientare pozitivă. Aceste situaţii au la baza sa anumite
circumstanţe prezenţa cărora înlătură caracterul penal al faptei. În SUA – apărări, justificări.
Astfel, cauzele care înlătură caracterul penal al faptei reprezintă acele împrejurări, stări,
situaţii, cazuri, condiţii în prezenţa cărora în timpul săvârşirii faptei acţiunile făptuitorului deşi şi
aduc daune valorilor apărate de legea penală, dar se întreprind cu un scop social util şi nu
constituie infracţiuni datorită lipsei prejudiciabilităţii, ilegalităţii sau vinovăţiei.
Codul penal în vigoare atribuie la aceste cauze:
a) legitima apărare;
b) reţinerea infractorului;
c) starea de extremă necesitate;
d) constrângerea fizică sau psihică;
e) riscul întemeiat.
Doctrina penală mai propune: executarea unui ordin, prevederilor legii, a obligaţiilor
profesionale, acordul victimei, cauzarea daunei în sport, provocarea infracţiunii. CP al Spaniei
prevede comiterea crimei în stare de spaimă puternică.
Cum se clasifică în doctrină?
 2. Legitima apărare.
Conform alin. 1 art. 36 C. pen. al RM:
(1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de
legitimă apărare.
(2) Este în stare de legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a respinge un
atac direct, imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa, a altei persoane sau împotriva unui
interes public şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul
public.
(3) Este în legitimă apărare şi persoana care săvârşeşte fapta, prevăzută la alin.(2),
pentru a împiedica pătrunderea, însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea
persoanei ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, într-un spaţiu de locuit
sau într-o altă încăpere.
Pentru a recunoaşte caracterul legitim al apărării este necesar de a stabili existenţa anumitor
condiţii, care tradiţional se împart în două grupuri: referitoare la atac şi la apărare.
Condiţiile privitoare la atac:
1. Existenţa unui act de atac, adică a unei acţiuni sau inacţiuni (nu dă medicamente)
socialmente periculoase dezlănţuite de agresor. Minor, iresponsabil, funcţionar, contravenţii
administrative, insulte, ultragieri.
2. Atacul trebuie să fie direct – periclitează nemijlocit valoarea apărată.
3. Atacul trebuie să fie imediat – pericolul s-a ivit sau este pe punctul de a se ivi.
4. Atacul trebuie să fie material – se exercită prin mijloace fizice şi este îndreptat contra
existenţei fizice a unor valori sociale.
5. Atacul trebuie să fie real – există obiectiv, nu este presupus (poliţişti speriaţi de infractori
înarmaţi).
6. Atacul trebuie să fie injust – nu are temei legal, precum legitima apărare sau reţinerea
infractorului.
Condiţii privitoare la apărare:
1. Pot fi apărate doar valorile protejate de lege.
2. Acţiunea de apărare se exprimă printr-o faptă prevăzută de legea penală.
3. Acţiunea de apărare trebuie să fie strict necesară doar pentru respingerea atacului
(răzbunare).
4. Dauna se va pricinui doar atacantului.
5. Să nu fie depăşite limitele apărării: mijloacele să fie proporţionale, iar apărarea să nu să
se înfăptuiască după terminarea atacului.
3. Starea de extremă necesitate.
Conform alin. 1 art. 38 C. pen. al RM:
(1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de
extremă necesitate.
(2) Este în stare de extremă necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva
viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altei persoane ori un interes public de la un
pericol iminent care nu poate fi înlăturat altfel.
(3) Nu este în stare de extremă necesitate persoana care, în momentul săvârşirii
faptei, îşi dă seama că provoacă urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce
dacă pericolul nu era înlăturat.
Pentru a recunoaşte caracterul extremei necesităţi este necesar de a stabili existenţa
anumitor condiţii, care tradiţional se împart în două grupuri: referitoare la atac şi la apărare.
Condiţii referitoare la pericol:
1. El trebuie să fie iminent – poate proveni atât din fapte umane, cât şi din alte cauze.
2. Să ameninţe valorile indicate în art. 38 C. pen.
3. Să fie inevitabil prin alte metode.
Condiţiile referitoare la actul de salvare:
1. Se exprim ă printr-o faptă prevăzută de legea penală.
 2. Reprezintă singura cale de salvare.
3. Să nu cauzeze urmări mai grave decât cele, care s-ar fi produs în cazul neînlăturării
pericolului dat.
4. Reţinerea infractorului.
Conform alin. 1 art. 37 C. pen. al RM:
Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvârşită în scopul
reţinerii persoanei care a comis o infracţiune şi al predării ei organelor de drept.
Condiţii cu privire la legalitatea reţinerii:
1. Persoana reţinută să fi comis o infracţiune şi ea se eschivează de răspundere.
2. Dauna se cauzează doar persoanei reţinute.
3. Dauna să fie proporţională faptei infracţionale comise de infractor.
4. Dauna să fie strict necesară doar pentru reţinerea infractorului şi unicul mijloc de
realizare al ei.
5. Constrângerea fizică sau psihică.
Articolul 39. Constrângerea fizică sau psihică
(1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, care a cauzat daune
intereselor ocrotite de lege ca rezultat al constrângerii fizice sau psihice, dacă în urma acestei
constrângeri persoana nu putea să-şi dirijeze acţiunile.
(2) Răspunderea penală pentru cauzarea de daune intereselor ocrotite de legea penală
prin constrângere psihică sau fizică, în urma căreia persoana menţine posibilitatea de a-şi dirija
acţiunile, se stabileşte în condiţiile art.38.
6. Alte cauze care înlătură caracterul penal al faptei
Articolul 40. Riscul întemeiat
(1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, care a cauzat daune
intereselor ocrotite de lege în cazul riscului întemeiat pentru realizarea scopurilor socialmente
utile.
(2) Riscul se consideră întemeiat dacă scopul socialmente util urmărit nu a putut fi
realizat fără un anumit risc şi dacă persoana care l-a admis a luat măsurile necesare pentru a
preveni cauzarea de daune intereselor ocrotite de lege.
(3) Riscul nu poate fi considerat întemeiat dacă era cu bună-ştiinţă îmbinat cu pericolul
pentru viaţa persoanei sau cu pericolul provocării unui dezastru ecologic ori social.