Reguli
Reguli
Reguli
A.
Când au venit pe lume alți copii în casa celor care au fost odată, Ursu-i aștepta în ograda
Blanșei ș-a lui Cuțu-Buțu. A venit la el ș-a spus: „Ham-ham!”. Întâia jucărie.
Copiii au crescut cu glasul lui de clopot bun la ureche. Când au început să știe rânduiala pașilor –
de pe covor în cerdac și din cerdac în ogradă – Ursu i-a întâmpinat ca un bunic cu patru picioare, negru
în loc să fie alb, fără ochelari, fără poveste, fără Barbă-cot, dar ca și cum le-ar fi avut pe toate acestea
în ochii și în coada lui însuflețită.
Copiii au aflat că îl cheamă Ursu, ca și pe cei de pâslă din odaia jucăriilor. Și l-au iubit, cu
mâna drept în chica lui. La început i-au spus „Usu”, fiindcă litera „r” nu zboară cu una cu două din
gura copiilor, dar el i-a priceput și fără „r” și urs le-a fost în toată legea.
Unde-s copiii e și Ursu după ei. Și dădaca, firește. Dar dădaca e o pacoste cu două picioare
și porunci în gură, pe când Ursu e o jucărie care umblă fără sfoară, fără roți, lăsându-se și încălecat:
întocmai ca bunicii.
Copiii văd în Ursu un Negru-împărat, un Năzdrăvan, un Știe-tot, dar și un Tace-tot.
Câinii se tem de Ursu, oamenii îi știu de frică. Toate fiarele se mistuie din fața lui; chiar și
balaurii care pândesc în somn, când latră Ursu la fereastra somnului copiilor, o rup de fugă ca niște
păcătoase de pisici.
Ursu e ograda copilăriei în jurul celor mici. Ursu e paloșul lui Făt-Frumos în preajma vitejilor cu
inima la o adicăte mai mică decât puricile.
La masă, ce-i mai bun împart cu Ursu, ascunzând subt șervet, când nu-i vede Camica. Orișice,
chiar porția de icre negre. […]
Dimineața, cum se trezesc, la fereastră se duc, să-i facă semn lui Ursu care are bun culcuș în
inima lor nouă. Nici poveștile nu-l alungă de acolo, nici jucăriile lui Moș Crăciun și nici tovarășii de joacă.
Ionel Teodoreanu, Ursu
B.
De-a lungul timpului, câinii au fost parte din numeroase evenimente notabile. Operațiuni de
salvare, misiuni în spaţiu, dovezi de curaj – protagoniștii au fost de fiecare dată câini. De astă dată,
iată câteva dintre cele mai înduioșătoare povești despre câini, informații relatate de Listverse.
Saint Bernardul Bamse a servit la bordul unei nave norvegiene în timpul celui
de-al Doilea Război Mondial. În ciuda aspectului său blând si drăgălaș, „Bamse” în norvegiană
însemnând ursuleț de pluș, câinele era unul foarte dur. Când căpitanul a încercat să îl ia pe Bamse
cu el într-o altă misiune, echipajul care, de altfel, crescuse câinele, a amenințat că va părăsi nava.
Câinele a devenit legendar în Scoția, acolo unde nava a staționat în timpul celui
de-al Doilea Război Mondial, dar și în Norvegia, datorită felicitărilor de Crăciun pe care marinarii le
trimiteau acasă. În fiecare an, câinele era asortat cu o pălărie de marinar și fotografiat pentru rudele
membrilor echipajului.
Bamse a mers chiar și cu autobuzul, având atârnat de gât un permis de condus special făcut
pentru el. Câinele îşi făcuse un obicei din a-i salva pe marinari sau de a calma spiritele în serile în
care discuțiile lor duceau la conflicte.
Cele mai înduioșătoare povești despre câini, www.ziare.com
Olimpiada de limba şi literatura română - Şcoli/secții cu predare în limba maghiară Clasa a VI-a
Pagina 1 din 3
Ministerul Educaţiei Naționale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Olimpiada de limba şi literatura română - Şcoli/secții cu predare în limba maghiară Clasa a VI-a
Pagina 3 din 3