3.1.

Proiectarea cercetării
3.1.5. Elaborarea ipotezelor de cercetare
(curs 5)

Definiţii ale ipotezei

1. « O ipoteza este enuntul unei relatii cauzale intr-o forma care permite verificarea
empirica. » (Caplow)
2. Ipoteza este un enunt conjectural despre relatia dintre doua sau mai multe variabile.
3. Ipoteza este o propozitie despre felul in care un set de unitati S este distribuit într-un
spaţiu de variabilele X1, X2, X3…. Xn.

Structura ipotezei
1. o unitate (grup, societate, institutie sau persoană ) ;
2. o variabila ( coeziune, ierarhie, democratie, inteligenta ) ;
3. valori ale variabelelor ( puternica, autentica, inalta, exceptionala ).

Exemple de ipoteze
1. Cu cat oamenii sunt mai inteligenti, cu atat coeziunea grupului din care fac parte este
mai mare.
2. Daca societatea este autentic democratica, atunci ierarhia organizationala in institutii
nu este prea inalta.
3. Cu cat grupurile umane sunt mai coezive, cu atat stima de sine a persoanelor din
aceste grupuri este mai ridicata.
4. Daca ierarhia organizationala este inalta, atunci satisfactia muncii este scazuta.

Ce nu este ipoteza
1. Principiu - o lege, un enunt aflat la baza unei deductii. Principiul este deja verificat
empiric intr-un numar mare de cazuri (ceea ce implică generalizarea sa), pe cand
ipoteza urmeaza sa fie verificata.

1
 2. Axiomă – enunt care este adevarat prin definitie ; ea are un grad mare de abstractie. De
asemenea, axiomele nu sunt testabile.
3. Presupunere – enunt de tip ipotetic care nu se confrunta cu realitatea.
4. Bănuială – echivalentul ipotezei la nivelul cunoasterii comune.

Cum trebuie sa fie ipotezele

1. Testabile sau falsificabile – nu orice relatie probabila dintre doua sau mau multe
relatii este ipoteza in cercetarile empirice.
Pentru a fi ipoteza, acel enunt trebuie sa fie testabil. De exemplu, ipoteza « Categoriile
defavorizate voteaza partidele de dreapta sau nu voteaza partidele de dreapta. » Aceasta
nu reprezinta o ipoteza stiintifica deoarece nu poate fi infirmata.
Daca prin inductie enunturile empirice nu pot fi verificate definitiv, va trebui acceptata
falsificabilitatea drept criteriu de marcatie. (Karl Popper) In cercetarile empirice vom
retine doar ipotezele care pot fi infirmate.
De asemenea, vom retine ipoteze testabile, ceea ce inseamna ca se resping cele pentru
care nu exista posibilitati de verificare a adevarului lor. De exemplu, enuntul (ipoteza) «
Relatiile interpersonale depind de influenta planetelor din afara galaxiei noastre . » Acest
enunt nu poate fi acceptat ca ipoteza intrucat nu exista teste pentru infirmarea lui.

2. Plauzibile – sa poata fi verificate prin fapte de observatie. Ipotezele pot fi plauzibile

din punct de vedere intern, daca ele nu contin elemente contradictorii, dar si extern, in
sensul ca trebuie sa fie de acord cu cunostintele verificate anterior.

3. Generalitatea – presupune ca relatia dintre variabile sa fie valabila in contexte cat mai
generale. Mai ales din perspectiva cantitativista, nu intereseaza cazurile particulare, ci ceea
ce este general.
În ipoteza formulata, relatia dintre variabile trebuie sa fie adevarata, indiferent de
contextele spatio-temporale concrete.
De exemplu, ipoteza « Cu cat apropierea fizica dintre persoane este mai mare, cu atat
apropierea psihica este mai mare. » Ipoteza se refera la toate persoanele, indiferent de

2
caracteristici socio-demografice (varsta, sex, profesie), de zona in care isi desfasoara
activitatea, de epoca in care au trait/traiesc/vor trai.
Ipotezele cu un continut mic sunt apriori respinse de stiinta. De exemplu, nu putem
accepta ipoteza « Daca studentul x nu face sport, atunci nu va promova anul universitar. »

4. Complexitatea – sunt preferate ipotezele cu un numar mare de variabile. Exista

ipoteze de nivel 1 cu o singura variabila şi ipoteze de nivel 2 cu doua variabile s.a.m.d.

5. Specificitatea – relatia dintre variabile trebuie sa fie specificata de un numar cat mai
mare de valori. Astfel, se prefera ipotezele in care variabilele au trei valori celor in care
variabilele au doua valori.

6. Determinate – se prefera ipotezele deterministe celor probabiliste.

7. Comunicabile – sa poata fi comunicate altor cercetatori, dar si publicului larg.
8. Reproductibile – sa poata fi reproduse si de alti cercetatori care sa obtina aceleasi
concluzii.
9. Utile – ipoteza trebuie sa fie utila dezvoltarii disciplinei.

Tipuri de ipoteze

1. Ipoteze generale, teoretice – care nu sunt direct testabile empiric, ci propun

interpretari noi ale faptelor si fenomenelor.

2. Ipoteze de lucru, testabile empiric – sunt construite prin derivare din ipotezele
teoretice.
Ipotezele de lucru enunta simplu relatiile dintre doua sau mai multe variabile, variabilele
fiind rezultatul masurarilor.

De exemplu, oamenii de stiinta incearca sa explice de ce divortialitatea in unele zone este

mai ridicata decat in altele si de ce schimbarea atitudinilor si opiniilor politice este mai
puternica la unele categorii decat la altele. Acestea sunt ipoteze direct testabile.

3
 Ex : Fie ipoteza « Cu cat gradul de integrare sociala este mai mare, cu atat rata
sinuciderilor este mai scazuta. » (E. Durkheim, « Le suicide »).
Din ipoteza teoretica deducem o ipoteza intermediara : « Gradul de integrare sociala a
catolicilor este mai mare decat cel al protestantilor. »
Ipoteza de lucru : « Rata sinuciderilor este mai mare in comunitatile protestante decat
in cele catolice. »

Ipotezele de lucru pot fi construite si prin punerea in relatie a variabilelor care

operationalizeaza conceptele din ipotezele teoretice.

Ex : Fie ipoteza teoretica : « Cu cat economia unui oras (variabila) este mai dinamica
(valoarea variabilei), cu atat ritmul vietii (variabila) din acest oras este mai rapid (valoarea
variabilei). »

Intrucat aceasta ipoteza nu poate fi testata empiric ( nu ii pot fi masurate variabilele ),

inseamna ca trebuie mai intai sa operetionalizam conceptele din ea. Astfel, dinamismul
economiei are ca dimensiune PIB/locuitor, iar conceptul ritmul vietii are ca dimensiuni
viteza medie a pietonilor masurata in centrul orasului la o anumita ora.

Deducem ipoteza de lucru : « Cu cat PIB/loc. dintr-un oras este mai mare, cu atat este
mai mare viteza medie de deplasare a pietonilor in centrul orasului masurata la o anumita
ora. »
Generarea ipotezelor este un mod de formulare, de predictie, de anticipari. Ipotezele
din stiintele sociale sunt importante pentru ca indica observatiile care trebuiesc facute, si
nu neaparat pentru ca indica rezultatul probabil al acestor observatii.

In cele doua exemple, pe care le vom enunta mai jos, sunt inscrise observatiile care
trebuiesc facute. Aceste exemple de ipoteze teoretice sunt :

4
 1. Precizam ca tarile in care structurile birocratice au incorporat caracteristici weberiene
au avut o crestere economica mai rapida in cei 20 ani dintre 1970-1990 decat tarile in
care aceste caracteristici au fost mai putin incorporate.

2. Culturile individualiste sunt mai rapide decat cele care subliniaza colectivismul (este
vorba tot despre ritmul vietii).

In primul caz, cercetatorul va trebui sa masoare, pentru fiecare din tarile care constituie
unitatile sale de analiza, gradul in care structurile birocratice ale acelei tari prezinta
caracteristicile birocratiei weberiene, iar apoi sa verifice relatia dintre aceste masuratori si
cresterea economica inregistrata intr-o anumita perioada de timp, in tara respectiva.

Clasificarea ipotezelor de lucru

Madeleine Grawitz considera ca ipotezele de lucru se clasifica dupa nivelul lor de

abstractizare in 3 clase :

1. Ipoteze care avanseaza supozitia uniformitatii cazurilor (ex: se incearca verificarea

ipotezei ca rata divorturilor este mai mare la categoriile sociale cu venituri mai ridicate. Ceea
ce se urmareste, de fapt, este cuantificarea distributiei comportamentelor intr-o populatie
determinata).

2. Ipoteze care vizeaza corelatii empirice - sunt cele mai frecvente, intalnite in
cercetarile de teren (ex : cu privire la divortialitate, se pot forma numeroase ipoteze de acest
tip : alcoolism-divortialitate, comportament agresiv-divortialitate, diferente mari de varsta
intre soti – divortialitate. In acest caz se incearca identificarea caracteristicilor comune ale
celor doua grupuri pentru explicarea asemanarii comportamentelor lor).

3. Ipoteze care se refera la relatiile dintre variabilele analitice - ipotezele de acest tip
presupun un efort de elaborare mai amplu pentru stabilirea unor relatii probabile intre
variabilele complexe (ex : nivel economic-divortialitate, religie-divortialitate)

5
 Modalitati de elaborare a ipotezelor

1. Modelul deductiv de stabilire a ipotezelor

Ipoteza de nivel maxim (teorie Ex: Toate societatile au o

sociologica); indirect testabila 1 structura sociala.

Ipoteza de nivel intermediar Toate structurile sociale au ca parti

(teorie de raza medie de componente grupurile de apartenenta
generalitate) ; indirect testabila 2 si grupurile de referinta.

Ipoteza de nivel
minim de 3.a
generalitate 3.a 3.b 3.b 3.b
(ipoteza de
lucru)

Date empirice

3.a. Studentii preiau in cursul procesului de socializare secundara normele si valorile sociale
caracteristice profesorilor lor.

6
3.b. Muncitorii au un comportament profesional asemanator cu al liderilor lor.

2. Modelul inductiv de stabilire a ipotezelor

 Prin observatie directa, cercetatorul este capabil sa intuiasca relatii intre fenomene
si fapte sociale din viata cotidiana. Sunt foarte importante experienta, dar si
cunostintele empirice ale cercetatorului.

 Formuleaza ipoteze despre regularitatea probabila a producerii lor sau despre

legaturile posibile dintre ele.

 Cercetatorul analizeaza datele din cercetarile empirice anterioare, putand astfel

intuit alte raporturi dintre variabile. In evaluarea legaturilor dintre variabile, se va
porni de la ceea ce este vizibil “cu ochiul liber”, aratand diferentele care “striga”,
pentru ca apoi, pe baza cunoasterii, sa cautam diferentele care “soptesc”.

Ex: Cercetatorii au incercat sa determine schimbarea atitudinilor in functie de caracteristicile

sursei mesajelor persuasive si au observat ca:
a) prestigiul, competenta si atractivitatea sursei sunt caracteristici vizibile ;
b) modul de tratare a informatiilor este variabila ascunsa.

3. Analogia

Ipotezele sociologice pot fi stabilite si prin analogie cu fenomene fizice, biologice etc.

Exemplu de aplicare a modelelor deductiv şi inductiv de stabilire a ipotezelor

Aceeasi cercetare poate fi abordata atat deductiv, cat si inductiv. Un exemplu ni-l ofera trei
cercetatori americani : Glock, Ringer, Babbie, 1967.

1) Modelul deductiv

7
 a) Problema de cercetare pe care au propus-o sociologii este urmatoarea : Cum se explica
diferitele rate de participare religioasa la episcopalienii americani ?

b) Teoriile care au sugerat ipotezele (modelul teoretic din care s-au inspirat) :
 doctrina crestina, potrivit careia trebuie sa avem grija de cel slab, nevoias si cu
greutati ;
 din Marx care spunea ca religia este opiu pentru mase.

c) Au dedus din aceste teorii ipoteza generala teoretica (netestabila empiric) : « Enoriasii
ai caror situatie concreta releva lipsa de satisfactii si impliniri, in viata obisnuita, se intorc
catre biserica pentru satisfactii compensatorii si confort. »

Pentru conceptualizarea si operationalizare autorii au aplicat o ancheta enoriasilor pentru a

stabili ce inseamna pentru acestia confortul si disconfortul. Scopul era de a construi ipotezele
de lucru direct testabile prin construirea indicatorilor confortului si disconfortului.

Categoriile cu disconfort au fost stabilite : femeile, batranii, cei necasatoriti, vaduvi sau
divortati.

d) Ipoteza de lucru in toate aceste cazuri era : « Participarea religioasa a celor care apartin
acestor categorii este mai mare decat a categoriilor opuse. »
Participarea religioasa a fost masurata pe 3 dimensiuni :
i) ritualica (participarea la liturghie) ;
ii) organizationala (apartenenta la organizatii religioase);
iii) intelectuala (lectura textelor religioase).

2) Modelul inductiv
In cazul modelului inductiv, elaborarea instrumentelor de cercetare nu a fost rezultatul
realizarii schemei de operetionalizare prezentate mai sus.

8
 a) S-a elaborat un chestionar pentru a colecta informatii de la enoriasi, din care sa
poata fi deduse cauzele care duc la rate diferite de participare religioasa a episcopalienilor.
b) S-au verificat relatiile statistice dintre principalele variabile socio-demografice
(sex, venit, varsta) cu indicatorii de participare, iar datele au aratat asocieri puternice in
majoritatea cazurilor.
c) S-a incercat apoi stabilirea unei explicatii pentru relatiile statistice obtinute.
Astfel, prin proces inductiv s-a ajuns de la observatii concrete la explicatii teoretice
generale.

Construirea variabilelor (Raymond Boudon)

Oricare ar fi problema sociologică ce urmează a fi cercetată sau ipoteza pe care trebuie

s-o demonstrăm, aceasta trebuie confruntată întotdeauna cu problema construirii variabilelor,
adică a traducerii conceptelor şi noţiunilor în operaţii de cercetare definite.
Cuvântul „variabilă” are o istorie ambiguă. Provenit din matematică şi fizica teoretică,
el a luat în ştiinţele sociale un sens din ce în ce mai larg. Prin conceptul de variabilă se
înţelege rezultatul împărţirii colectivităţii după unul sau mai multe criterii: sex, nivel de
calificare, vârstă sunt exemple de variabile. Clasificarea care corespunde variabilei sex este
nominală, iar cea care corespunde variabilei nivel de calificare este ordonată. Doar variabila
vârstă este cantitativă şi deci de acelaşi tip cu variabilele utilizate în fizică. Sexul este un
atribut cu două valori. Ierarhia profesională presupune o ordonare, iar vârsta este o variabilă
în sensul restrâns al cuvântului.
Adeseori se vorbeşte despre o variabilă pentru a desemna un criteriu de clasificare
oarecare, ce conduce la definirea claselor distincte (sau categorii), a claselor ordonate (sau
ranguri) sau a claselor definite printr-o valoare cantitativă (măsuri).
Problema construirii variabilelor este deci cea a traducerii conceptelor în indici.
Altfel spus, este vorba de a trece de la definiţia abstractă sau de la conotaţia intuitivă
(Chelcea – sens mai general care se poate atribui unui termen abstract, în afara propriei sale
semnificaţii) la noţiuni sociologice („individualism”, „solidaritate familială”) după criterii care
să permită definirea unei clasificări a acestor variabile.
Această trecere a fost descrisă de Lazarsfeld prin cele patru etape menţionate deja.