Psihologie

Psychology

A Very Short Introduction

Text © Gillian Butler și Freda McManus 2014

Editura Litera

O.P. 53; C.P. 212‚ sector 4‚ București‚ România

tel.: 021 319 63 90; 031 425 16 19; 0752 548 372;

e-mail: comenzi@litera.ro

Ne puteți vizita pe

www.litera.ro

Psihologie O foarte scurtă introducere 
Gillian Butler, Freda McManus

Copyright © 2020 Grup Media Litera

Toate drepturile rezervate

Traducere din limba engleză: Alexandru Bumbaș

Editor: Vidrașcu și fiii

Coordonare serie: Ilieș Câmpeanu

Redactor: Teodora Nicolau

Corector: Georgiana Enache

Copertă: Bogdan Mitea

Tehnoredactare și prepress: Marin Popa

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

BUTLER, GILLIAN

Psihologie: o foarte scurtă introducere / Gillian Butler și Freda McManus. – București: Litera, 2020

ISBN 978-606-33-5016-0

ISBN EPUB 978-606-33-6754-0

I. McManus, Freda

159.9

Mulțumiri

A fost o plăcere pentru noi să ne adâncim iarăși în fascinanta și dinamica lume a psihologiei, lucrând totodată la pregătirea unei noi ediții a cărții. Îi suntem profund recunoscători lui Stephanie Burnett Heyes, pentru că ne-a ajutat în acest demers. Stephanie ne-a arătat calea spre noi descoperiri și informații, pe care, în alt context, le-am fi ratat cu siguranță și ne-a ajutat să ne punem la punct cu ultimele noutăți din studiile despre mintea umană. Totodată, am reușit să ne concentrăm pe formularea unei viziuni de ansamblu asupra unui subiect care își reflectă istoria, preocupările și noile descoperiri în domenii cum ar fi neuro­psihologia cognitivă, tehnologia online, precum și metodele de cercetare și analiză calitativă și cantitativă.

Pacienții, studenții, colegii, prietenii și familia au jucat și ei un rol important ajutându-ne să reflectăm mai clar la un asemenea subiect, motiv pentru care le suntem profund recunoscători. Numeroasele întrebări pe care ni le-au pus ne-au ajutat să ne axăm pe aspecte din psihologie care sunt de interes general. Cei dragi ne-au ajutat și să găsim răspunsuri care pun în evidență natura fascinantă a psihologiei ca știință în permanentă dezvoltare, care corespunde unor realități imediate, dar care poate fi ușor ilustrată și explicată. Fără îndoială, a fost necesar să lăsăm deoparte sau să analizăm doar tangențial vaste subdomenii ale psihologiei. Le suntem recunoscători celor care ne-au direcționat către lucruri care li s-au părut interesante.

Am vrea să le mulțumim mai cu seamă profesorilor noștri pentru entuziasmul de care au dat dovadă, dar și autorilor ale căror ­scrieri ne-au ajutat să facem din psihologie o știință accesibilă tuturor. Lucrările lor sunt menționate în lista de lecturi suplimentare de la sfârșitul acestui volum.

Ne face o deosebită plăcere să recunoaștem calitatea ­efortului depus de echipa editorială de la Oxford University Press pe parcursul publicării acestei noi ediții. Dacă au mai rămas greșeli, ele ne aparțin în totalitate. Dorința noastră a fost de a transmite oamenilor interesul și entuziasmul față de un asemenea subiect, interes care nu este numai al nostru, ci și al tuturor celor care ne-au ajutat.

Capitolul 1

Ce este psihologia și cum o studiem?

În 1890, William James (Figura 1), filosof și fizician american, și unul dintre fondatorii psihologiei moderne, definea psihologia ca „știința vieții mentale", definiție care poate constitui și astăzi un punct de plecare în studiul psihologiei. Cu toții avem o viață mentală și, prin urmare, o idee despre ce înseamnă acest lucru, chiar dacă viața mentală poate fi studiată și în cazul șobolanilor și al maimuțelor. Și totuși, nu este decât un punct de plecare. Cele mai noi metode de studiu al creierului și de înțelegere a structurii și funcțiilor sale ne oferă informații fascinante despre factorii determinanți din mintea noastră. Dezvoltarea tehnologiei a permis studiul obiectiv și calitativ al activității cerebrale. Totuși, sunt multe lucruri pe care încă nu le știm despre relația dintre experiența subiectivă și creier, iar psihologii continuă să formuleze ipoteze despre modul în care cele două tipuri de cunoaștere – subiectivă și obiectivă – sunt interconectate.

Ca majoritatea psihologilor, William James a fost preocupat mai ales de psihologia umană, care, din punctul lui de vedere, este alcătuită din câteva elemente de bază: gânduri și sentimente, o lume fizică existentă în timp și spațiu, precum și un mod de cunoaștere a acestor lucruri. În cazul fiecăruia dintre noi, această cunoaștere provine din interacțiunile noastre individuale cu lumea și din gândurile și sentimentele asociate cu aceste experiențe. Din acest motiv, este ușor să formulăm raționamente cu privire la subiectele psihologice, folosind propria experiență și considerând-o piatră de temelie.

1. William James (1842–1910)

Cu toții ne comportăm asemenea unor psihologi amatori atunci când ne dăm cu părerea cu privire la fenomene psihice complexe, cum ar fi existența „spălării de creier sau când formulăm opinii cu privire la comportamentul celorlalți, gândindu-ne, de exemplu, că unii oameni se simt insultați, că sunt nefericiți sau că vor renunța brusc la slujbele lor. Cu toate acestea, problemele apar când doi oameni au o înțelegere diferită a acestor lucruri. Psihologia formală își propune să ne pună la dispoziție metode prin care să stabilim ce explicații sunt corecte sau să determinăm circumstanțele de aplicare pentru fiecare în parte. Psihologia ne ajută să distingem între informații „interioare (adică subiective) și fapte concrete (obiective): mai exact, distincția între propriile prejudecăți și ce este adevărat din punct de vedere științific.

Psihologia, așa cum a fost definită de William James, se ocupă cu studiul minții umane. Până de curând, nu era cu putință să studiem direct creierul uman, astfel că psihologii studiau mai degrabă comportamentul uman și formulau ipoteze pornind de la observațiile pe care le făceau în timpul terapiei. În zilele noastre, cunoștințele despre creier au evoluat simțitor, astfel că ne oferă o bază științifică pentru înțelegerea anumitor aspecte din viața noastră mentală. Fără îndoială că asemenea studii sunt foarte interesante, însă mai sunt multe de descoperit înainte de a fi capabili să explicăm variațiile comportamentale ale experiențelor noastre și ale exprimării unor stări precum speranța, frica și dorința. Toate aceste experiențe sunt foarte variate, de la aducerea pe lume a unui copil la vizionarea unui meci de fotbal. Psihologia studiază și modul în care organismele, în special oamenii, își folosesc abilitățile mentale (sau mintea) pentru a funcționa în mediul în care trăiesc. Metodologia de studiu s-a modificat treptat, odată cu schimbările apărute la nivelul societății și al mediului înconjurător. Teoria evoluționistă arată că, dacă anumite organisme nu se adaptează la schimbările de mediu, ele vor dispărea (de unde și expresiile „adaptează-te sau mori și „supraviețuirea celui mai puternic). Cu toții am fost și suntem modelați de procesele de adaptare la mediul în care trăim, ceea ce înseamnă că există explicații evoluționiste cu privire la modul în care funcționează creierul și mintea noastră. De exemplu, motivul pentru care suntem mai buni la detectarea obiectelor în mișcare decât a celor imobile este legat de moștenirea noastră genetică, provenită de la strămoșii care se foloseau de asemenea abilități pentru a se apăra de prădători. Atât pentru psihologi, cât și pentru oamenii de știință, este important să înțeleagă aceste abilități.

Una dintre dificultățile inerente cu care se confruntă ­psihologia este că datele științifice (concrete) trebuie să fie obiective și verificabile, însă căile minții nu sunt observabile, așa cum este funcționarea unui motor, de exemplu. Oamenii de știință au reușit să le studieze în detaliu abia odată cu dezvoltarea mai multor tehnici inteligente și specializate, unele descrise în prezentul volum. În viața de zi cu zi, aceste „date concrete" nu pot fi percepute decât indirect și trebuie deduse din observații. Demersul psihologiei seamănă cu rezolvarea unui rebus și implică evaluarea și interpretarea tuturor indiciilor disponibile, precum și utilizarea a ceea ce se cunoaște, pentru a putea completa căsuțele goale. Mai mult, indiciile trebuie să derive din observație atentă, bazată pe măsurători corecte, și să fie analizate cu cea mai mare rigoare științifică și interpretate folosind argumente logice și raționale, care pot fi verificate de opinia publică. Doar anumite activități din psihologie pot fi măsurate direct – percepția, învățarea, memoria, gândirea, rezolvarea problemelor și sentimentele. Acestea variază între ele, sunt interconectate și pot fi considerate drept multilateral determinate: mai exact, ele sunt influențate de diferiți factori, nu de unul singur. De exemplu, gândește-te la tot ce îți poate afecta reacția la o anumită situație – de exemplu, imaginează-ți că te rătăcești într-un oraș pe care nu îl cunoști. Pentru a descoperi factorii importanți în găsirea drumului trebuie să excludem anumite detalii care ne derutează.

În psihologie, interacțiunile complexe sunt mai degrabă norma, și nu excepția, iar înțelegerea lor depinde de dezvoltarea unor tehnici și teorii sofisticate. Psihologia are aceleași obiective ca numeroase alte științe: descrierea, înțelegerea și predicția proceselor pe care le studiază. Odată ce aceste obiective au fost atinse, putem înțelege mai bine natura experiențelor noastre și putem folosi practic cunoștințele de care dispunem. De exemplu, descoperirile în psihologie au ajutat la dezvoltarea unor metode eficiente pentru a-i învăța pe copii să citească, pentru a realiza panouri de comandă menite să reducă riscul accidentelor sau chiar pentru a alina suferința oamenilor cu tulburări emoționale.

Context istoric

Deși problemele privitoare la psihologie sunt discutate de secole, acestea au fost cercetate științific abia spre sfârșitul secolului XIX. Pentru a găsi răspunsuri la problemele psihice, primii psihologi se bazau pe introspecție, adică pe reflecția asupra experienței conștiente a unei persoane. Primele cercetări psihologice își propuneau să identifice structuri mentale. Cu toate acestea, după publicarea volumului Originea speciilor (1859) de Charles Darwin, se deschid noi drumuri în psihologie, care includ structurile și funcțiile conștiinței. Structurile și funcțiile mentale sunt esențiale în psihologie, însă utilizarea introspecției în studierea lor are anumite limite. Așa cum a arătat Sir Francis Galton, introspecția îl transformă pe om în „spectatorul unei părți infime din activitatea cerebrală automată. Potrivit lui William James, încercarea de a înțelege mintea umană prin intermediul introspecției este ca și cum ai „da drumul la gaz suficient de repede pentru a vedea cum arată întunericul. Așadar, psihologii contemporani își bazează teoriile pe observarea atentă a proceselor care îi interesează, cum ar fi comportamentul celorlalți și funcțiile creierului, mai degrabă decât pe reflecțiile asupra propriilor experiențe.

În 1913, John Watson a publicat un manifest behaviorist al psihologiei, în care susținea că, dacă psihologia își propunea să fie o știință, atunci datele concrete pe care se baza aceasta trebuiau să fie disponibile analizei. Acest interes pentru comportamentul observabil, în detrimentul evenimentelor mentale interne (neobservabile), ținea de o teorie a învățării și de utilizarea unor metode pertinente de observare și experimentare, care aveau să influențeze psihologia până în zilele noastre.

Abordarea behavioristă (comportamentală) susține că toate ­comportamentele sunt rezultatul condiționării – un proces care poate fi studiat prin identificarea stimulului și observarea reacției la acesta (psihologie de tip S–R). Procesele care au loc între acești doi factori, numite variabile interveniente, nu erau considerate importante de primii behavioriști, însă, cu timpul, au devenit o sursă primară în ipotezele experimentale. Testarea acestor ipoteze le-a permis psihologilor să dezvolte teorii tot mai complexe cu privire la structurile, funcțiile și procesele mentale.

Alte două influențe semnificative în dezvoltarea psihologiei în secolul XX sunt psihologia gestaltistă și psihanaliza. Psihologii gestaltiști (originari din Germania) au făcut niște observații interesante cu privire la modul în care sunt organizate procesele psihice. Ei au demonstrat că experiențele noastre diferă de ceea ce ne-am aștepta dacă acestea s-ar baza doar pe proprietățile fizice ale unor stimuli externi și au ajuns la concluzia că „întregul este mai important decât suma părților". De exemplu, când două lumini aflate în apropiere strălucesc succesiv, ceea ce percepem este un singur flux luminos care circulă între două puncte (așa funcționează filmele). Recunoașterea faptului că procesele mentale contribuie astfel la natura experienței a constituit un punct de cotitură în psihologia cognitivă – ramură a psihologiei care studiază procese interne.

Teoriile lui Sigmund Freud cu privire la influența continuă a experiențelor din copilărie asupra dezvoltării comportamentelor, dar și cu privire la existența unor structuri psihice pe care acesta le numește eu, sine (id) și supraeu, au atras atenția asupra proceselor inconștiente. Aceste procese, printre care se numără aspirații și dorințe inacceptabile, sunt deduse, de exemplu, din vise, acte ratate și manierisme, și se crede că acestea ar influența comportamentul. Mai ales conflictele inconștiente sunt considerate cauza principală a stresului psihic, pe care psihanaliștii încearcă să îl atenueze contribuind la verbalizarea acestor conflicte și oferind interpretări bazate pe propriile teorii. Totuși, aceste teorii referitoare la procese mentale neobservabile nu au dus la predicții testabile și s-ar putea să nu fie suficient de precise sau de