DREPT CIVIL

Tema: N1- Noțiuni generale privind dr. civil

1. Noțiunea dr. civil
2. Obiectul de reglementare a dr. civil
3. Metoda de reglementare a dr. civil
4. Principiile dr. civil
5. Delimitarea dr. civil de alte ramuri ale dr.

1.Noțiunea dr. civil

Dreptul civil – o ramură a sistemului unitar de dr. a RM care reglementează
relațiile patrimoniale și relațiile personal-nepatrimoniale dintre persoanele
fizice/juridice aflate pe poziție de egalitate juridică.
Elemente definitorii :
a). Dr. civil este o ramură a sistemului unitar de dr. a RM., ca ramură de dr.
reglementează o totalitate de relații sociale ce formează circuitul civil.
b). Dr.civil reglementează 2 categorii de relații sociale: patrimoniale și
nepatrimoniale.
c). Specific pentru dr.civil este faptul că – participanții la raporturile juridice civile
se află pe poziție de egalitate juridică
Când statul se manifestă într-un raport de drept în calitate de autoritate ne găsim
în domeniul dreptului public, când statul apare în calitate de parte într-un RJ
oarecare, suntem în prezenţa unui act de drept privat.
Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă a
transportatorilor fată de călători
Dr. civil - principala ramură a dr.privat, cuprinde totalitatea nj şi a principiilor
generale ce reglementează raporturile esenţiale la care participă particularii -
persoane, bunuri, acte juridice civile - nereglementate de alte ramuri ale dreptului.
Dr. civil este o ramură de "drept comun" care reglementează relaţii private,
îndeosebi cele cu caracter patrimonial.
termenul drept civil este polisemantic şi semnifică: ramură de drept, ştiinţă,
obiect de studiu.
Dreptul civil ca ramură de drept reglementează relaţii sociale omogene, raporturile
patrimoniale şi raporturile personale nepatrimoniale dintre persoane fizice şi persoane
juridice.
Dreptul civil ca ştiinţă studiază instituţiile dreptului civil, adică dreptul civil ca ramură,
ştiinţa dreptului civil studiază şi o serie de probleme, cum ar fi: apariţia şi evoluţia
instituţiilor juridice de drept civil, sistemul şi principiile dreptului civil.
Dreptul civil ca obiect de studiu este o disciplină cu ajutorul căreia se obţin informaţii şi
cunoştinţe în domeniu, conform art. 8 alin. (1) din Codul civil, drepturile şi obligaţiile
civile apar în temeiul legii, precum şi pe baza actelor persoanelor fizice şi juridice,
1
care, deşi nu sunt prevăzute de lege, dau naştere la drepturi şi obligaţii. Astfel, în cadrul
acestei discipline, studentul are posibilitatea de a se simţi în "postura judecătorului", care
trebuie să găsească o soluţie atunci când nu există un act normativ de soluţionare a unor
astfel de litigii.
Fiecare student, chiar de la începutul cursului de drept civil, trebuie să fie
conştient de faptul că este obligatoriu ca un jurist nu numai să se poată orienta în
multitudinea de acte normative (ceea ce este foarte important), dar şi să înţeleagă
semnificaţia reglementărilor juridico-civile pentru a aborda în mod creator
problemele ce stau în faţa lui.

2. Obiectul de reglementare a dr. civil

Din TGD e cunoscut faptul că prin obiectul de reglementare se înțelege: cercul
relațiilor sociale reglementate de către o ramură de drept.
 Obiectul de reglementare este format din 2 categorii de relații sociale:
I relații patrimoniale (relații care au un conținut economic și sînt exprimate în
bani );
II relații nepatrimoniale (relații care nu sînt exprimate în bani dar se referă la:
1.Integritatea fizică și morală a persoanelor- dreptul la viață, sănătate, onoare
etc.)
2. creația intelectuală- dr. de autor, inventator, supra unie mărci)
3. individualizarea persoanei- dr. la nume, prenume, starea civilă etc.)
obiect de reglementare al dr. civil = relaţiile sociale reglementate de normele
acestui drept,
RAPORTURILE PATRIMONIALE REGLEMENTARE DE DREPTUL CIVIL
Dr. civil nu reglementează toate raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale din
societate, care pot constitui şi obiectul altor ramuri de drept (dreptul muncii, dreptul
familiei, dreptul financiar etc). De dreptul civil sunt reglementate numai raporturile
bazate pe egalitatea participanţilor la ele. Trebuie să deosebim două mari categorii
de raporturi patrimoniale reglementate de dreptul civil: raporturile reale şi
raporturile obligaţionale.
Real este raportul care are în conţinut drepturi reale. Numărul acestor drepturi
este stabilit de lege în mod expres şi exhaustiv: dreptul de proprietate, dreptul de
uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitaţie, dreptul de servitute, dreptul de
superficie şi dreptul de gaj. Acestea, cu excepţia dreptului de gaj, sunt drepturi
reale principale.
Obligaţional este raportul care conţine creanţe indiferent de raportul lor, act
juridic sau fapt juridic (licit sau ilicit). Raportul obligaţional are două subiecte,
determinate chiar de la începutul constituirii lui, de aceea poartă un caracter relativ.
Subiectele raportului obligaţional poartă denumirea de creditor şi debitor.

2
 RAPORTURILE PERSON. NEPATRIMON. REGLEMENTATE DE NORMELE DR.
CIVIL
Particularităţile rap. jur. nepatrim. constau în următoarele:
a) sunt lipsite de orice conţinut economic;
b) obiectul lor îl formează următoarele bunuri nepatrimoniale: numele, cinstea,
demnitatea, dreptul de autor asupra operelor ştiinţifice şi de artă, altele
asemenea;
c) sunt constituite de bunurile nepatrimoniale inseparabile de subiect, adică de
bunuri care nu pot fi transmise unor alte persoane.
Dreptul civil reglementează următoarele categorii de raporturi personale
nepatrimoniale:
1)raporturile de identificare, adică raporturile ce conţin drepturi care in-
dividualizează subiectele de drept civil, cum ar fi dreptul la nume, dreptul la
domiciliu, dreptul la reşedinţă - pentru persoana fizică - şi dreptul la denumire,
dreptul la sediu - pentru persoana juridică;
2)raporturile referitoare la existenţa şi integritatea subiectelor de drept civil,
adică raporturile care conţin drepturi personale nepatrimoniale, cum ar fi dreptul la
viaţă, dreptul la sănătate, dreptul la reputaţie;
3)raporturile juridice care se referă la creanţa intelectuală, adică raporturile ce au
în conţinut drepturi personale nepatrimoniale având ca izvor o operă ştiinţifică,
literară, de artă.
Sistemul dreptului privat
Dreptul civil reglementează şi relaţiile nepatrimoniale care se referă la apărarea
onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale (Codul civil, art. 16), la apărarea altor
drepturi nepatrimoniale (art. 15), la repararea prejudiciului moral etc

3. Metoda de reglementare a dr. civil

Metoda de reglementare- totalitatea de mijloace specifice cu ajutorul cărora statul
print-un sistem de n.j. impune participarea la raporturi
juridice civile o anumită conduită.
 poziția pe care părțile o vor avea în cadrul rapor. jurid. care diferă de la o ramură
de drept la alta și poate fi coordonare sau de subordonare.
Met. de coordonare- egalitate participanților la rap. jur. civile.
În cadrul rap.jur.civile- fiecare parte se află pe poziții de egalitate juridică, nu poate
contrînge, impune celorlalți participanți o conduită contrară voinței acestora.
Normele de drept pot interzice anumite acţiuni din partea participanţilor la
raporturile juridice, le pot prescrie un anumit comportament ori pot permite părţilor
să aleagă caracterul relaţiilor dintre ele.

3
metodă de reglementare se înţelege modalitatea specifică în care statul, printr-un
sistem de norme juridice, impune participanţilor la raporturile juridice o anumită
conduită.
4. Principiile dr. civil
Principiile dr. civil- idei călăuzitoare care stau la baza reglem. ramurii dr. civil.
Din conținutul art.1 al.1 CC- prin. generale/ramurale.
1.prin. egalității particip. la rap. jurid. civile
2. prin. inviolabilității proprietății
3. prin. libertății contractuale
4.prin. inadmisibilității imixtiunii în afaceri private
5. prin. garant. și apărării dr. subiective civile
Prin.egalit. particip.- are dublă semnificație: 1. Egalitatea participanților în fața
legii este un prin. general de drept care se întîlnește în toate ramurile de drept, 2.
Mai restrîns ca egalitatea a particip. una față de celelalt.
Prin. inviolabilității prop.- de a garanta dr. de prop. Împotriva oricăror violări din
partea autor. pub. sau unor terțe persoane. Dr. civil reglem. 2 mijl. eficiente de
apărare a drep. de propr.: 1. Acțiunea în revendicare, 2. Aacțiuniea negatoare.
Prin. liber. contractuale- particip. la rap. juridice civile sunt liberi să încheie orice
fel de contracte, atît reglem. de legislație cît și nereglem. dar care nu contravin
sensului acesteia, ei sînt liberi să stabilească conținutul contractului pe care doresc
să-l încheie.
Prin. inadmisibil. imixtiuniii- garant. protecției dr. subiective împotriva unor
imixtiuni din partea statului sau a unor pers. particul.,
- nimeni nu poate interveni în viața personală și să dicteze careva condiții, contrare
voinței persoanei.
- nimeni nu poate să indice, ce genuri de activitate urmează să fie practicate, sau să
nu fie, decît cu acordul persoanei.
Prin. apărării dr. subiective- sanționează orice încălcare adusă drep. subiective
civile.
-orice pers. care se consideră lezată în drepturi are posibilit. să-și apere dr.
subiective încălcate pe calea intentării unei acțiuni în instanța de judecată.
Principiul neretroactivității legii art. 6
- legea civilă nu modifică, nu suprimă condițiile de constituire a unei situații
juridice anterioare.
- legea nouă nu modifică, nu desființează efectele deja produse ale unei situații
juridice stinse sau în curs de realizare.
- legile interpretative + n.j. care legiuitorul a stabilit expres doar au caracter
retroactiv...
retroactivitatea este o excepție!!!!

4
 Principalele sisteme ale dreptului continental. Sistemul instituţional.
Sistemul bazat pe pandecte
Prin sintagma "drept continental" sau "drept romano-german" se înţelege marele
sistem juridic contemporan european, care include, în primul rând, sistemul francez
şi cel german.
Dreptul continental, la rândul său, este de două tipuri:
— de orientare franceză, care are la bază Codul civil francez din 1804;
— de orientare germană, care are la bază Codul civil german din 1896
în Germania, de exemplu, dreptul roman a fost aplicat până la finele sec. al XlX-
lea,
Sistemul dreptului civil francez. în doctrină este denumit şi sistem bazat pe
instituţii. Sistemul dreptului civil francez actual are ca sursă de inspiraţie Codul
civil francez din 1804, acest cod promovează constant principiile libertăţii,
egalităţii şi fraternităţii proclamate de Revoluţia burgheză din Franţa (1789-1794).
= reînnoirea esenţială a dreptului civil francez. Reformele prefigurează un nou tip
de legislaţie civilă, marcând revoluţia paşnică a dreptului civil contemporan
România. Codul civil român, în vigoare din 1 decembrie 1865
Prin Legea nr.287-2009 din Roamania a fost adaptat un nou cod civil.
Sistemul juridic german. A doua verigă a sistemului de drept continental îl
constituie sistemul de drept bazat pe pandecte. Sursa principală de inspiraţie a
acestui sistem este Codul civil german adoptat în 1896 şi intrat în vigoare la 1
ianuarie 1990.
Codul civil german, cunoscut îndeosebi după iniţialele denumirii sale, B.G.B.,
Elementele inedite, limbajul tehnicist pe care îl promovează, anumite particularităţi
în definirea unor concepte de bază, structura sa originală, toate acestea îl fac să
difere esenţial de Codul civil francez,
Principala particularitate a B.G.B. în raport cu Codul civil francez este structura
sa, care conţine o parte generală, aplicabilă celeilalte părţi, numită şi parte specială.
Partea generală cuprinde cele mai importante principii care stau la baza
reglementării raporturilor civile. O astfel de structură a fost acceptată de mai multe
coduri, inclusiv de Codul civil în vigoare în Republica Moldova.
O altă particularitate a B.G.B. este limbajul sofisticat
Codul civil german evită formulările generale, conţine foarte rar definiţii, evită
regulile prolixe
în Germania, instanţele desfăşoară o adevărată operă de creaţie dincolo de
conţinutul textului, dezvoltând ceea ce se numeşte jurisprudenta echitabilă.
Prin principii ale dreptului civil se înţeleg ideile în conformitate cu care se
reglementează relaţiile sociale şi care stau la baza activităţii juridice.

5
Principiile de drept civil sunt deosebit de importante, deoarece vin să umple
lacunele, de care nu e lipsit nici un sistem de drept,
Aflându-se într-o continuă dezvoltare dinamică, permite participanţilor să instituie
raporturi juridice care, deşi nu sunt prevăzute de lege, nu contravin ei.
Pe baza actelor pers. fizice şi juridice care, deşi nu sunt prevăzute de lege, dau
naştere la drepturi şi obligaţii civile, pornind de la principiile generale.
Ca şi în celelalte ramuri, în dreptul civil întâlnim două categorii de principii
• principiile fundamentale ale dreptului;
• principiile dreptului civil.
Principiile fundamentale ale dreptului sunt idei de bază ce se regăsesc în
întreaga legislaţie a Republicii Moldova: principiul democraţiei, principiul
egalităţii în faţa legii, principiul legalităţii, principiul separaţiei puterilor în stat,
îşi au originea în constituţie.
Principiile dreptului civil se caracterizează prin faptul că ele privesc toate
instituţiile dreptului civil. Cele mai importante principii ale dreptului civil se găsesc
în Codul civil la art. 1 alin. (1): principiul inviolabilităţii proprietăţii; principiul
libertăţii contractuale; principiul inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private;
principiul necesităţii de realizare liberă a drepturilor civile; principiul de garantare
a restabilirii persoanei în drepturile în care a fost lezată şi al apărării lor judiciare.
Codul civil dispune, în art. 316, că proprietatea este, în condiţiile legii, inviolabilă.
Dreptul de proprietate este garantat. Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea
sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică pentru o dreaptă şi prealabilă
despăgubire.
Bunurile ce fac obiectul dreptului de proprietate pot fi parte din domeniul privat
ori din domeniul public. în conformitate cu art. 127 alin. (4) din Constituţie,
bogăţiile de orice natură ale subsolului, spaţiul aerian, apele şi pădurile folosite în
interes public, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental,
căile de comunicaţie, precum şi alte bunuri stabilite de lege fac obiectul exclusiv al
proprietăţii publice.
Codul civil, în art. 296 alin. (4), dispune: "Bunurile domeniului public sunt
inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Dreptul de proprietate asupra acestor
bunuri nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobândit de terţi prin uzucapiune".
Principiul libertăţii contractuale - subiectele dreptului civil pot să-şi aleagă de
sine stătător persoanele cu care să încheie acte juridice civile, să negocieze condiţii
contractuale. Există însă excepţii de la acest principiu. Conform unor noi
reglementări din Codul civil, partea contractuală poate fi obligată să încheie unele
categorii de contracte. Astfel, art. 667 alin. (2) prevede că obligarea la încheierea
unui contract este interzisă, cu excepţia cazurilor când obligaţia de a contracta este
prevăzută de lege sau dacă decurge dintr-o obligaţie asumată benevol. exe.
transportatorii sunt obligaţi să încheie anual cu asigurătorii contracte de asigurare
obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor faţă de călători) ori dacă
persoana şi-a asumat, prin antecontract, o astfel de obligaţie.
6
 Principiul exercitării cu bună-credinţă a drepturilor. Art. 55 din Constituţie
dispune că orice persoană îşi exercită drepturile şi libertăţile constituţionale cu
bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile altora. Această normă
constituţională este dezvoltată în Codul civil, art. 9, conform căruia persoanele
fizice şi cele juridice participante la raporturile juridice civile trebuie să-şi exercite
drepturile şi să-şi execute obligaţiile cu bună-credinţă. Acest principiu presupune
că participanţii la raporturile juridice civile sunt sinceri şi loiali, au o conduită
onestă la încheierea şi executarea actelor juridice civile şi îşi exercită drepturile în
conformitate cu legea, cu contractul, cu ordinea publică, cu bunele moravuri. In
Codul civil, art. 9, legiuitorul a instituit bu-na-credinţă, care se prezumă până la
proba contrară.
4. Sistemul dreptului civil în Republica Moldova
PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA CODULUI CIVIL DIN 1964
Codul civil din 1964 a fost adoptat la 26 decembrie, la şedinţa a IV-a a fostului
Soviet Suprem al RM de legislatura a şasea, şi a fost pus în aplicare de la 1 iulie
1965. Acest cod civil era format din 603 articole, grupate în 8 titluri, se poate
încadra în sistemul bazat pe pandecte.
PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA CODULUI CIVIL DIN 2002
începând cu anii 1991-1992, în RM reapar în circuitul civil terenurile, apar noi
forme juridice de organizare a activităţii de înteprinzător: SRL, SA, societatea în
comandită, societatea în nume colectiv, statul începe demonopolizarea economiei,
creând posibilitatea privatizării bunurilor sale etc.
La 3 noiembrie 1994, adoptă Hotărârea nr.254-XIII prin care desemnează grupul de
elaborare a proiectului de Cod civil. La 19 octombrie 2000, legislativul adoptă în
primă lectură proiectul Codului civil.
Pentru a avea o aplicare mai eficientă, materia inclusă în noul Cod civil a fost
divizată în cinci cărţi, după cum urmează: Cartea I - Partea generală, Cartea a Il-a
- Drepturile reale, Cartea a IlI-a - Obligaţiile, Cartea a IV-a -Dreptul succesoral,
Cartea a V-a - Dreptul internaţional privat.
Noi instituţii reglementate în Codul civil.
- pe lângă izvoarele tradiţionale ale dreptului civil (Codul civil şi alte acte
normative), consfinţeşte şi uzanţele care în multe ţări au o aplicare destul de largă,
stipulând că: "Uzanţele se aplică dacă nu contravin legii, ordinii publice sau
bunelor moravuri".
- exercitarea şi apărarea drepturilor civile.
- s-a găsit reglementarea instituţia tutelei şi curatelei, reglementată anterior în
dreptul familiei
- de pe poziţii principial noi este abordată problema persoanelor juridice. S-a
pornit de la ideea că persoanele juridice sunt de două feluri: de drept public şi de
drept privat.

7
- o instituţie absolut nouă care şi-a găsit reglementarea în cod este instituţia
posesiunii ca stare de fapt
uzucapiune - mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui bun prin
posedarea lui cu bună-credinţă o anumită perioadă expres stipulată de lege, codul
dispune că persoana care posedă cu bună-credinţă un bun imobil în decurs de 15
ani sau un bun mobil timp de 5 ani, comportându-se ca un proprietar, dobândeşte
dreptul de proprietate asupra lui.
Dreptul de uzufruct = dreptul acordat unei persoane de a exercita asupra bunului
unei alte persoane atributele de posesiune şi folosinţă cu obligaţia de a le conserva
(salva rerum) şi de a le restitui nudului proprietar la încetarea uzufructului.
Dreptul de uz = un drept real al titularului de a folosi lucrul şi de a culege fructele,
dat numai p/u necesităţile sale şi ale familiei.
Dreptul de abitaţie = un drept real al titularului de a locui personal sau împreună
cu familia într-o casă (apartament) cu obligaţia de a o restitui nudului proprietar la
încetarea dreptului.
Dreptul de servitute = un drept al proprietarului lotului dominant de a se folosi de
terenul proprietarului lotului dominat (aservit) în limitele necesare folosirii
propriului teren.
Dreptul de superficie = dreptul de a folosi terenul altuia în vederea ridicării şi
exploatării unei construcţii, deasupra ori sub acest teren, sau a exploatării unei
construcţii existente pe el. Acest drept este alienabil, ereditar, ipotecabil şi poate
face obiectul unui contract de închiriere.
5. Delimitarea dr. civil de alte ramuri ale dr.
O ramură de drept poate fi delimit. de alte ramuri conform a 2 criterii: obiectul de
reglement și metoda de reglement.
Dacă aceste criterii sînt insuficiente pentru delimitare se poate apela și la criterii
secundare: calitatea părților, caracterul n.j. , natura sancțiunii etc.
 Delimitarea dr.civil-dr. constituțional
Dr. const.- reglem. relațiile dintre guvernanți cu guvernanți.
Dr. civil- are multe tangențe pentru că unele principii ale dr. civil pot fi regăsite
și în dr. const. exe. p. egalității, p. inviolabilității propriet.
Deosebiri:

8
Dr. civil Metoda de reglem. Preponderent sînt Subiectele au Răspunderea e
cea de coordonare raporturile calitatea generală, patrimonială
patrimoniale pers. fizice și
juridice
Dr. Metoda de reglem. Majoritatea au Subiecții au calitate Răspunderea
constituțional cea de caracter specială, deputat, nepatrimonială,
subordonare a nepatrimonial ministru demisie, suspendare.
părților
Dr. Reglem. condiț. Reglem. relaț. Una din părți are Norme cu caracter
administrativ realizării puterii nepatrimon. calitate specială, imperativ
executive a stat. legate de execut. organ
administrativ…
Dr. familiei Reglem. relaț. ce Raporturi Una din părți are Normele sînt
izvorăsc din nepatrimoniale ce calitte specială, soț, imperative.
căsătorie, rudenie, apar între soți și copil, tutore… Sancțiunea are
relații asimilate părinți, copii… caracter
celor de familie nepatrimonial,
anularea căsătoriei,
decăderea din
drepturi,…
Dr. procesual Asigură nerespect. Raport. proces. Metoda de reglem. a Sancțiunea dr.
civil – ramură de drept. drept. civile de regulă dr.p.c. e cea de proces. Civil pot
dr. care reglem. subiect. civile au un caracter subordonare a consta în plata
modul de nepatrimonial. părților diferitor amenzi,
judecare a pricinii decăderea din
referitor la dr. drepturi de a săvîrși
subiective civile anumite acte,…
precum și modul
de executare a
hotărîrilor pe
cauze civile.
Dr. internaț. Normele de drept Sancțiunea d.i.p. are
privat- reglem. i.p. au caracter caracter
raport. juridice imperativ nepatrimonial
civile cu caracter
de extranitate

dr.civil

relat. patrimoniale relatii

nepatrimoniale

reale obligatii

absotute, titlu de relative

drept

9
Tema:2 Izvoarele dreptului civil
1. Noțiunea și clasificarea izvoarelor
2. Acte normative internaționale- izvoare de drept civil
3. Acte normative interne- izvor de drept civil
4. Izvoarele nescrise de drept civil- uzanțele
5. Importanța practicii judiciare și a doctrinei în aplicarea corectă și
uniformă a legislației civile
6. Acțiunea legii civile în timp, spațiu, persoane
7. Interpretarea legii civile

1. Noțiunea și clasificarea izvoarelor

acte n.
internaționale
scrise

acte n. naționale
izvoare

nescrise uzanțe/obiceiuri

Dreptul apare datorită SURPLUSULUI, după care apar relații civile.

! normele moralo-etice sînt mai importante ca cele legale, dacă o societate este
sănptoasă are nevoie de mai puține norme de reglementare.
Termenul izvor de drept a fost cunoscut şi dreptului roman, în literatura de
specialitate modernă se întâlnesc multe enunţuri ale acestui termen. Deseori prin
izvor de drept civil se are în vedere o formă de existenţă a normelor de drept
în Republica Moldova sunt recunoscute ca izvoare de drept actele normative şi
uzanţele, practica judiciară (jurisprudenţa) nefiind considerată izvor de drept
Nici doctrina nu poate fi considerată izvor de drept.
Actele normative civile constituie legislaţia civilă, care constă în Codul civil şi în
alte legi, în ordonanţe ale Guvernului şi în alte acte normative subordonate legii.
Un rol important în sistemul izvoarelor de drept îl joacă şi tratatele internaţionale la
care Republica Moldova este parte,
izvor de drept = formele de exprimare a n.j., inclusiv a celor de drept civil.
Actele normative civile, aşadar, sunt de diferite categorii, între ele existând un
raport de subordonare, important pentru interpretarea şi aplicarea normelor lor
juridice.
In contextul sistemului de izvoare ale dreptului civil şi al ierarhiei lor, sunt necesare
două precizări: elementul central al acestei ierarhii îl constituie supremaţia legii şi
mai ales a Constituţiei
10
Din punctul de vedere al cuprinsului lor, actele normative civile pot fi clasificate în
generale şi speciale
Normele generale se caracterizează prin sfera lor mai largă de acţiune ce se
aplică tuturor raporturilor juridice civile, dacă printr-o dispoziţie legală nu se
prevede altfel, în Codul civil, normele generale sunt cuprinse în cartea întâi, "Partea
generală", respectiv articolele 1-283. Aceste norme sunt denumite şi norme de
drept comun.
Normele speciale se aplică numai unei anumite categorii de relaţii juridice civile.
Drept exemplu pot servi normele din cartea a treia referitoare la diferitele categorii
de obligaţii speciale, ca vânzarea-cumpărarea, schimbul, donaţia etc.
Calificarea unei norme de drept civil ca normă generală sau normă specială
prezintă o mare importanţă practică, deoarece norma generală este situaţia de drept
comun in materie, pe când norma specială constituie excepţia. înseamnă că trebuie
să fie respectate două reguli distincte: norma specială derogă de la norma generală.
Norma specială, derogatorie de la norma generală, se aplică în toate cazurile
concrete ce cad sub incidenţa sa, cu prioritate faţă de norma generală.
Actele normative, izvoare ale dreptului civil, pot cuprinde norme care, din
punctul de vedere al forţei lor obligatorii, pot fi clasificate în imperative şi dispo-
zitive. Normele imperative (categorice) impun o anumită conduită participanţilor la
raportul juridic, de la care nu se pot abate. Numărul unor astfel de norme în dreptul
civil este redus, dar totuşi există. Drept exemplu pot servi prevederile art. 267 şi
268 din Codul civil referitoare la termenele de prescripţie extinctivă. Părţile unui
raport juridic civil nu pot schimba aceste prevederi legale, stipulând în contract, de
exemplu, că termenul de prescripţie nu este de 3 ani, ci de 6 ani.
Dispozitive sunt normele a căror aplicare este lăsată la discreţia participanţilor la
raportul juridic. în dreptul civil, majoritatea normelor sunt dispozitive. Trebuie de
reţinut faptul că posibilitatea oferită de normele dispozitive de a acţiona într-un fel
sau altul nu înseamnă libertatea părţilor de a alege o conduită neconformă legii.
1994- prin HG e desemnată o Comisie de lucru asupra proiectului Codului Civil (2
olandeji, 2 germani, 2 ruși, 2 RM)- proiectul purta inițial amprenta codului civil
rus.
Mai tîrziu 1997, un nou grup format din 11 persoane, în mare profesori au
elaborat un nou proiect de cod civil, care în 2000 a fost depus Parlamentului spre
aprobare. Tot atunci au fost depuse încă 2 proiecte de cod civil (1 din parte unui
grup de lucru al USAID, 2 de pers. fiz. Permienco), dar nici unul nu a trecut, cu 41
de voturi a comunișilor. După care grupul de lucru a plecat în Germania (Bremen)
pentru a îmbunătăți proiectul pentru 7 zile, unde a fost elaborat compartimentul
”teoria obligațiilor”. În toamna 2000 proiectul echipei de la Bremen de aprobă în
parlament în prima lectură ca proiect de bază, iar celelalte 2 ca proiecte alternative.
Totodată se crează o comisie pentru prelucrarea proiectului, în mod închis, formată
din alte persoane decît celea care au elaborat proiectul inițial. În toamna 2001 în

11
parlament este prezentat noul proiect de cod, în care figurau 1624 articole și nu
2414 articole ca în proiectu inițial. În ianuarie 2002 în parlament vin alți deputați și
se pierde legătura cu grupul de lucru și promovare a proiectului codului. Astfel,
dacă în 2001- în I lectură au fost 2414 atunci în ianuarie 2002 codul avea deja 1624
art. *lipsea dreptul de proprietate, și legile de punere în aplicare a codului civil. La
6 iunie 2002 este adoptat Codul Civil de către Parlament și la 13 iunie 2002- Legea
cu privire la punerea în aplicare a CC, care a intrat în vigoare abea la 1 ianuarie
2003. (p/u că Consiliul Europei a dezbătut proiectul).
2. Acte normative internaționale- izvoare de drept civil
Actele internaționale- e prevăzut același principiu și în cod civil.
Convenția CEDO- RM a semnat-o din 1997, și are aplicare directă fără a fi
prevăzut de acte naționale.
Convenții- aplicăm legi (dr. de autor și dr. anexe)
*procedura ratificării și reînt. la organele care au fost cu inițiativă.
Articolul 4 din Constituţie dispune că, dacă există neconcordanţă între pactele şi
tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica
Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.
După regula generală, tratatele internaţionale se aplică direct, fără adoptarea unei
legi interne care să corespundă dispoziţiilor tratatelor internaţionale
In legislaţia RM, condiţiile de depunere şi înregistrare a mărcilor de fabrică sau de
comerţ sunt prevăzute în capitolul II, respectiv art. 8-21, din Legea din 22
septembrie privind mărcile şi denumirile de origine al produselor

3. Acte normative interne- izvor de drept civil

Art.3 C.C. vom afirma: 1. Legi 2. Ordonanțe ale Guvernului 3. a.n. subordonate
legii
Legile- sint 3 tipuri de legi
Codul- este lege organică și nu este superioară față de alte legi organice.
Norma generală- normă specială
Norma veche- norma nouă
Codul Civil – este prinicipalul izvor de drept civil scris
*norma este vicioasă dacă este în contrazicere cu morala.
Codul civil, făcând referire la izvoarele scrise ale dreptului civil, clasifică în
mod convenţional izvoarele scrise interne ale dreptului civil în: a) legi; b)
ordonanţe ale Guvernului şi c) acte normative subordonate legii. în doctrină, aceste
izvoare ale dreptului civil sunt denumite izvoare directe, scrise sau formale.
LEGEA - PRINCIPALUL IZVOR SCRIS AL DREPTULUI CIVIL
lege = numai regula juridică obligatorie stabilită de autoritatea publică învestită
cu putere legislativă.
12
Legile, principalul izvor de drept civil, sunt de trei categorii: constituţionale,
organice şi ordinare.
Constituţia Republicii Moldova, adoptată de autoritatea legislativă supremă,
serveşte drept bază pentru constituirea tuturor ramurilor de drept, inclusiv a celei
civile. In C RM găsim şi norme care reglementează drepturi fundamentale ce
aparţin persoanei, ca dreptul de proprietate (art. 9, 46, 127), dr. la libera circulaţie
(art. 27), dreptul la viaţă intimă, familială şi privată (art. 28).
Deşi este considerat principalul izvor de drept civil, Codul civil, conform
legislaţiei Republicii Moldova, nu are superioritate faţă de alte legi organice. în
unele ţări, codul civil are superioritate faţă de alte legi
ALTE LEGI - IZVOARE ALE DREPTULUI CIVIL
Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, adoptată la 3 ianuarie 1992 şi
pusă în aplicare de la 4 aprilie 1992, prevede formele juridice de organizare a
activităţii de întreprinzător, modul de fondare, de desfăşurare şi încetare a activităţii
agenţilor economici.
Legea cu privire la proprietate, adoptată de Parlament la 22 ianuarie 1991 şi pusă
în aplicare în acelaşi an, de la 1 februarie, cuprinde 6 capitole cu 44 de articole. î n
această lege se întâlneşte pentru prima dată noţiunea de proprietate privată,
proprietate care aparţine cetăţeanului persoană fizică cu drept de posesiune,
folosinţă şi dispoziţie. Această lege a avut o mare importanţă în primii ani de
aplicare, fiind abrogată odată cu intrarea î
Ordonanţele Guvernului - izvoare ale dreptului civil. A doua categorie de acte
normative - izvoare ale dreptului civil enumerate în art. 3 alin. 1 din Codul civil -
sunt ordonanţele Guvernului.
Guvernul poate emite ordonanţe doar dacă Parlamentul adoptă o lege specială de
abilitare a Guvernului cu dreptul de a emite ordonanţe în domenii care nu fac
obiectul legilor organice51
ACTELE NORMATIVE SUBORDONATE LEGII
A treia categorie de acte normative - izvoare ale dreptului civil enumerate la
art. 3 alin. 1 din Codul civil - sunt cele subordonate legii: decretele Preşedintelui
RM; hotărârile şi dispoziţiile Guvernului; actele cu caracter normativ ale
autorităţilor publice centrale şi locale etc.
Decretele Preşedintelui RM sunt izvoare p/u ramura dreptului civil în măsura în
care cuprind dispoziţii de drept civil cu caracter normativ. Analiza articolelor 77-95
din Constituţie ne permite să tragem concluzia că rare vor fi cazurile în care
Preşedintele ţării va emite decrete care să reglementeze relaţii juridice civile.
Hotărârile şi dispoziţiile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor

13
 4. Izvoarele nescrise de drept civil- uzanțele
Pentru I dată în noul CC a fost inclus un nou izvor de drept- uzanța , art.4 (vezi
norma) și condițiile din articol...
In categoria izvoarelor nescrise ale dreptului civil sunt clasate uzanţele. Pentru
prima dată uzanţele sunt numite izvoare de drept civil în art. 4 din Codul civil.
Uzanţa reprezintă o normă de conduită care, deşi neconsfiinţită de lege, este
general recunoscută şi aplicată pe parcursul unei perioade îndelungate într-un
anumit domeniu al raporturilor civile
Uzanţa sau obiceiul pot fi aplicate numai dacă nu contravin legii, ordinii publice şi
bunurilor moravuri (Codul civil, art. 4 alin.2).
Legea vânzării de mărfuri a fost adoptată de Parlament la 3 iunie 1994 (Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr. 17/177).
5. Importanța practicii judiciare și a doctrinei în aplicarea corectă și
uniformă a legislației civile
Nici practica juridică și doctrina la moment nu sînt izvoare de dr.civil, însă ele ajută
la aplicarea corectă și uniformă a legislației civile.
In conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 lit. (d) din Legea nr. 789/199657,
Plenul Curţii Supreme de Justiţie examinează rezultatele generalizării practicii
judiciare şi adoptă hotărâri cu caracter explicativ
In aplicarea uniformă a legislaţiei civile un rol important îl are şi doctrina, un
ansamblu de concepţii, opinii exprimate de specialişti în domeniul dreptului.
Nefiind izvor de drept civil, doctrina exercită, după cum s-a mai spus, un rol im-
portant în clarificarea şi ordonarea concepţiilor şi controverselor existente în actele
normative
6. Acțiunea legii civile în timp, spațiu, persoane
*în timp- CRM din momentul intrării în vigoare pînă la abrogare.
1. din momentul publicării în MO.
2. din momentul indicat în lege.
CC reglem. acțiunea legii în art. 6 toate 5 aliniate
1. Princip. neretroactivității legii civile
2. Princip. aplicării imediate legii noi (caduc)
de la cele 2 principii fac excepții: alin.4,5
- retroactivitatea legii civile noi
- ultractivitatea legii civile vechi (supraviețuirea legii)
pentru stabilirea raporturilor civile.
Legea privind actele legislative, adoptată la 27 decembrie 2001
Hotărârea Curţii Constituţionale privind controlul constituţionalităţii Legii nr. 583-
XV din 25 octombrie 2001 cu privire la punerea în aplicare a art. 16 din Legea nr.
514- XIII din 6 iulie 1995 privind organizarea judecătorească
14
 ACŢIUNEA LEGII CIVILE ÎN TIMP
Orice RJ este reglementat de legea care este în vigoare la momentul existenţei
RJC. Legea civilă are putere jurid. din momentul intrării în vigoare - până în
momentul abrogării ei.
Nu trebuie să se pună semnul egalităţii între data adoptării şi data intrării în
vigoare a legii, fiindcă ele, de cele mai dese ori, nu coincid (de exemplu, Codul
civil a fost adoptat la 11 iunie 2002 şi a intrat în vigoare la 12 iunie 2003).
Intrarea în vigoare. Regula generală - legea civilă intră în vigoare la data
publicării sau la data prevăzută în ea, art. 76 din C RM, care dispune că legea intră
în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul legii.
Avem deci două momente cu privire la intrarea în vigoare a legii, şi anume:
— data publicării;
— data prevăzută în textul ei, art. 76 CRM.
Publicarea legii - în MO al RM. Legile pot fi publicate doar după ce sunt
promulgate de preşedintele RM. Actele normative civile urmează a fi publicate în
M O în termen de 10 zile de la data adoptării (art. 1. alin. 4 din Legea 173/ 94), de
la data intrării în vigoare a legii, operează prezumţia că aceasta este cunoscută de
toţi şi că nimeni nu poate invoca necunoaşterea ei, aflându-ne în prezenţa
principiului: nimeni nu poate fi considerat că nu cunoaşte legea.
Ieşirea din vigoare a legii civile. în principiu, un a. n. se elaborează pentru o
perioadă nedeterminată, rămânând în vigoare până la data abrogării printr-un a.n.
de acelaşi nivel sau de un nivel superior, sau devenirii caduce ca urmare a schim-
bării relaţiilor sociale care i-au determinat apariţia.
Aplicarea a. n. încetează la împlinirea termenului pentru care a fost adoptat.
Cazurile de încetare a acţiunii a. n. sunt indicate expres în Legea 730/2001, art. 47,
conform căreia acţiunea actului legislativ încetează dacă acesta: a) este abrogat, b)
este declarat nul prin hotărâre definitivă a instanţei competente; c) a ajuns la
termen; d) este consumat; c) a devenit caduc.
De cele mai dese ori, legea civilă iese din vigoare prin abrogare. Abrogarea
înseamnă desfiinţarea unui act normativ pentru viitor. Ea poate fi expresă sau
tacită. Atât abrogarea expresă, cât şi cea tacită este totală sau parţială. Abrogarea
expresă, la rândul ei, poate fi: expresă-direct sau expresă-indirect.
Abrogarea este expresă-direct atunci când într-un nou act normativ se
nominalizează actul normativ sau dispoziţii ale lui care se abrogă.
expresă-indirect - când noul act normativ se limitează la menţiunea că dis-
poziţiile anterioare contrare se abrogă, fără a nominaliza în mod direct actul
normativ care se abrog.
Abrogarea este tacită atunci când noua lege nu abrogă în mod expres legea sau
dispoziţia ei (direct sau indirect), dar conţine dispoziţii care derogă de la vechea
reglementare. Abrogarea tacită reiese din incompatibilitatea legii civile noi cu
dispoziţiile legii vechi, astfel fiind aplicabil principiul: legea mai nouă abrogă.
15
 Abrogarea este totală atunci când un a.n. este abrogat în întregime, şi parţială
atunci când din actul normativ sunt abrogate unele dispoziţii, celelalte rămânând în
vigoare.
încetarea aplicării legii civile prin ajungere la termen. Regula generală privind
termenul de aplicare a legii este următoarea: "Legea are putere juridică pe un
termen nelimitat dacă ea nu prevede altfel". Aşadar, pe lângă legi cu termen
nelimitat, există legi temporare şi legi cu termen. Temporară este legea emisă
pentru o anumită situaţie provizorie, de exemplu pentru starea excepţională
(cutremur, război etc). Odată cu încetarea stării excepţionale, îşi pierde efectul şi
legea respectivă. Legea cu termen se elaborează, de regulă, în cazul în care se poate
prevedea cu precizie timpul necesar aplicării ei.
Acţiunea legii încetează şi atunci când ea, deşi nu a fost abrogată, nu mai poate fi
aplicată deoarece obiectul reglementării ei îl constituie vechi relaţii sociale
dispărute odată cu schimbările social-economice din societate (de exemplu, în
perioada 1995-2003
Principiile fundamentale în materie de aplicare a legii civile în timp. Literatura
de specialitate enumera, în fond, două principii ce ţin de aplicarea legii civile în
timp: principiul neretroactivităţii legii şi principiul aplicării imediate a legii civile
noi.
Principiul neretroactivităţii legii civile este înscris în art. 6 alin. (1) din Codul
civil, conform căruia "legea civilă nu are efect retroactiv". Prin urmare, acţiunea
legii se extinde numai asupra faptelor produse în intervalul dintre intrarea în
vigoare şi ieşirea din vigoare a legii. Sub incidenţa legii nu cad faptele produse
anterior intrării ei în vigoare. Legea civilă, fiind aplicată doar situaţiilor apărute
ulterior intrării sale în vigoare, nu reglementează situaţiile juridice născute până la
intrarea în vigoare. Acest lucru este prevăzut expres în Codul civil la art. 6 alin. (1),
care dispune că legea civilă nu modifică şi nici nu suprimă condiţiile de constituire
a unei situaţii juridice constituite anterior, nici condiţiile de stingere a unei situaţii
juridice stinse anterior. De asemenea, legea nouă nu modifică şi nu desfiinţează
efectele deja produse ale unei situaţii juridice stinse sau în curs de realizare.
Această prevedere legală stabileşte că valabilitatea actului juridic civil este
determinată de legea în vigoare la momentul încheierii lui, iar legea civilă adoptată
după acest moment nu poate modifica actul juridic civil. Legea nouă nu guvernează
situaţiile juridice civile care s-au realizat în întregime până la momentul intrării ei
în vigoare (de exemplu, valabilitatea unui testament întocmit în 2001 se va
determina de prevederile Codului civil din 1964, nu de dispoziţiile Codului civil
din 2002). în schimb, legea nouă guvernează efectele actelor juridice care au
început până la intrarea în vigoare a legii noi, dar continuă să existe şi după intrarea
în vigoare a legii noi. în acest sens, art. 6 alin.(2) din Codul civil dispune că legea
nouă este aplicabilă situaţiilor juridice în curs de realizare la data intrării sale în
vigoare (de exemplu, un contract cu executare succesivă încheiat în 2000 pe o
perioadă de 10 ani a fost guvernat, până la momentul intrării în vigoare a noului
Cod civil, de Codul civil din 1964, iar după intrarea în vigoare a Codului civil din
2002 efectele contractului succesiv este guvernat de acest cod). Dispoziţiile legale
16
ale art. 6 alin. (1) şi (2) din Codul civil impun concluzia că valabilitatea actului
juridic este reglementată de legea în vigoare la momentul încheierii actului juridic
civil, iar efectele pe care le produce acest act sunt reglementate de legea în vigoare
la momentul producerii lor.
După cum s-a menţionat în Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 29
decembrie 1998, principiul neretroactivităţii legii, consacrat expres în art. 22 din
Constituţie, "urmăreşte protejarea libertăţilor, contribuie la adâncirea securităţii
juridice, a certitudinii în raporturile interumane. Principala valoare a ordinii de
drept constă în posibilitatea oferită fiecăruia de a-şi conforma comportamentul
regulilor dinainte stabilite".
Principiul aplicării imediate a legii civile noi, care, de asemenea, priveşte aplicarea
legii civile în timp, este consemnat în Codul civil, al cărui articol 6 alin. (3) dispune
că, de la data intrării în vigoare a legii noi, efectele legii vechi încetează. Esenţa
acestui principiu constă în faptul că legea nouă se aplică tuturor raporturilor
juridice civile care apar după intrarea în vigoare a legii noi. Principiul aplicării
imediate a legii civile noi face să înceteze aplicarea legii vechi.
De la cele 2 principii de aplicare a legii civile în timp (intrarea în vigoare şi
ieşirea din vigoare) există şi două excepţii: retroactivitatea legii civile noi şi
supravieţuirea legii civile vechi.
Retroactivitatea legii civile noi. Neretroactivitatea legii civile noi este regula,
retroactivitatea este excepţia. Prin retroactivitatea legii civile se înţelege aplicarea
legii civile noi la situaţii juridice anterioare intrării ei în vigoare. Această excepţie
este admisă numai dacă se prevede expres în legea nouă că ea se aplică şi unor
fapte anterioare. Cu alte cuvinte, retroactivitatea (ca excepţie) nu se prezumă, ea
trebuie să fie expresă.
Problema retroactivităţii legii a fost dezbătută şi în două hotărâri ale Curţii
Constituţionale: nr. 32 din 29 octombrie 1998 şi nr.26 din 23 mai 2002. în Ho-
tărârea nr. 32, Curtea Constituţională menţionează: "Legea nu se aplică faptelor
săvârşite înainte de intrarea ei în vigoare, adică nu are efect retroactiv. Ea dispune
numai pentru prezent şi viitor şi nu are efecte juridice pentru trecut". în această
hotărâre, Curtea Constituţională a menţionat că pot avea efect retroactiv doar legea
penală sau administrativă mai blândă. Pe de altă parte, în Hotărârea nr. 26, Curtea
Constituţională a dispus altfel, admiţând posibilitatea retroactivităţii nu doar a legii
penale mai blânde, ci şi a altor legi, inclusiv a celor civile. Pornind de la importanţa
principiului neretroactivităţii, Curtea Constituţională în această hotărâre a statuat:
"Principiul neretroactivităţii legii are un caracter universal, ţine de stabilitatea
ordinii de drept, urmăreşte protejarea libertăţilor, contribuie la adâncirea
securităţii juridice şi a certitudinii raporturilor interu-mane. Este de observat,
totodată, că principiul neretroactivităţii legii nu este un principiu absolut. Or,
art. 22 din Constituţie prevede retroactivitatea normelor juridice penale mai
favorabile. în afară de aceasta, teoria contemporană a dreptului admite ca
excepţie de la principiul neretroactivităţii legii normele juridice cu caracter
imperativ - legile interpretative, precum şi normele juridice în care
legiuitorul a stabilit expres că ele se vor aplica retroactiv".
17
 Pornind de la conţinutul acestei hotărâri a Curţii Constituţionale, se impune
afirmaţia că legea civilă poate avea efect retroactiv: a) în cazul când legea nouă
indică retroactivitatea sa; b) în cazul legii civile interpretative.
Pentru a fi în prezenţa primului caz de retroactivitate, este necesar ca în noua
lege civilă să fie prevăzute expres toate raporturile care au apărut până la intrarea ei
în vigoare şi care sunt reglementate de ea. Fiind o excepţie de la principiul
neretroactivităţii, retroactivitatea are loc doar dacă este prevăzută în legea nouă.
Aceasta însă nu va putea reglementa toate raporturile care au fost reglementate
de legea veche, ci doar o parte din ele.
A doua excepţie de la principiul neretroactivităţii legii civile o constituie cazul
legilor interpretative, care explică sensul unor legi anterioare, producând efecte de
la data intrării în vigoare a legilor pe care le interpretează şi cu care fac corp
comun. Cu alte cuvinte, legea interpretativă se integrează în legea interpretată,
aceasta din urmă aplicându-se chiar pentru trecut, cu sensul stabilit de legiuitor. în
realitate, legea interpretativă este necesarmente retroactivă, deoarece dispune să se
aprecieze situaţia apărută sub puterea vechii legi ori a situaţiei îndoielnice, potrivit
unei interpretări pe care, în lipsa legii interpretative, organul de jurisdicţie nu ar
consfinţi-o. După cum am văzut, această poziţie este susţinută de Curtea
Constituţională în Hotărârea nr. 26 din 23 mai 2002
Supravieţuirea legii vechi. Supravieţuirea (ultraactivitatea) legii civile vechi
înseamnă aplicarea acesteia, deşi a intrat în vigoare legea nouă, unor situaţii sti-
pulate în legea nouă. Fiind şi ea o excepţie, supravieţuirea legii vechi trebuie de
asemenea consacrată expres în lege. Temeiul legal al acestei excepţii îl constituie
art. 6 alin. (3) din Codul civil, care dispune că, de la data intrării în vigoare a legii
noi, efectele legii vechi încetează, cu excepţia cazurilor în care legea nouă prevede
altfel. Aşadar, legea veche va supravieţui doar dacă în legea nouă se indică acest
lucru. Care sunt argumentele în susţinerea acestei excepţii? Raporturile juridice
civile au o durată, îndeosebi contractele cu execuţie succesivă în timp, efectele lor
fiind ulterioare momentului încheierii contractelor. Părţile contractante, la
încheierea contractului, au în vedere prevederile legislaţiei de la acel moment. Iată
de ce derularea contractului trebuie să fie guvernată de legea în vigoare la
momentul încheierii contractului. Dacă în cursul derulării contractului s-ar aplica
legea nouă care modifică acele efecte, ar însemna că părţilor li se atribuie o altă
voinţă. Anume din aceste considerente Codul civil, în art. 6 alin. (4), dispune că, în
cazul situaţiilor juridice contractuale în curs de realizare la data intrării în vigoare a
legii noi, legea veche va continua să guverneze natura şi întinderea drepturilor şi
obligaţiilor părţilor, precum şi alte efecte contractuale, dacă legea nouă nu prevede
altfel. Prin urmare, regula în cazul relaţiilor contractuale în curs de reluare rezidă în
faptul că legea nouă nu le afectează, adică se prezumă că aceste relaţii sunt
reglementate de legea veche. Această prezumţie poate fi răsturnată printr-o
prevedere expresă din legea nouă.

18
 Totodată, trebuie să se ţină cont şi de prevederile art. 6 alin. (5) din Codul civil,
care dispun că, în cazul contractelor în curs de derulare, legea nouă "se aplică
modalităţilor de exercitare a drepturilor sau de executare a obligaţiilor,
precum şi de înstrăinare, preluare, transformare sau de stingere a
acestora".
O clauză contractuală, cuprinsă într-un contract încheiat anterior intrării în
vigoare a legii noi, contrară legii noi este nulă, după regula generală. O astfel de
clauză contractuală produce efecte juridice doar dacă în legea nouă este stipulată
posibilitatea aplicării clauzei contractuale contrare dispoziţiilor imperative ale legii
noi. Acest lucru este prevăzut în art. 6 alin. (5), care prevede că, dacă legea nouă nu
prevede altfel, clauzele unui act juridic încheiat anterior intrării în vigoare a legii
noi contrare dispoziţiilor ei imperative sunt, de la această dată, lipsite de orice efect
juridic.
In concluzie am putea spune că, la determinarea practică a legii aplicabile unei
situaţii juridice concrete, determinată, cu respectarea principiilor sus-menţionate,
este important să ţinem seama de următoarea regulă: o situaţie juridică produce
acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data
producerii ei, dacă în legea nouă nu este stipulat contrariul.
Legea civilă are putere juridică din momentul intrării în vigoare și pînă la
momentul abrogării.
Cazurile de încetare a acțiunii actului legislativ:
1. este abrogat
2. declarat nul prin hotăr. definitivă a instanței competente
3. a ajuns la termin
4. este consumat
5. a devenit caduc
abrogarea tacită - cînd noua lege nu abrogă în mod expres legea sau dispozițiile
ei, dar conține dispoziții care derogă de la vechea reglementare.
abrogarea expresă - în legea nouă e indicată abrogarea legii vechi.
Principiile fundam. în materie de aplicare a legii civile în timp
* princip. neretroactivității legii
* princip. aplicării imediate
Legea nouă nu modifică și nu desființează efectele deja produse ale unei situații
juridice stinse sau în curs de realizare.
Legea nouă guvernează efectele actelor juridice care au început pînă la intrarea
în vigoare a legii noi, dar continuă să existe și după intrarea în vigoare a legii noi.
* valabilitatea a.j. este reglementată de legea în vigoare la momentul încheierii
a.j. civil, iar efectele pe care le produce acest act sunt reglementate de legea în
vigoare la momentul producerii lor.

19
 excepții:
1. retroactivitatea legii civile noi, dacă e prevăzut în lege.
2. supraviețuirea legii civile vechi, ultraactivitatea , art.6 alin.4 CC
Hotărîrea Curții Constituționale, legea civilă poate avea efect retroactiv: a) în
cazul în care legea nouă inidică ultraactivitatea sa, b) în cazul legii civile
interpretative.
* o situație juridică produce acele efecte care sînt prevăzute de legea civilă în
vigoare la momentul producerii ei, dacă în legea nouă nu e stipulat contrariul.
ACŢIUNEA LEGII CIVILE ÎN SPAŢIU
REGULA GENERALĂ - actul legis. se aplică pe întreg teritoriul RM și în locurile
considerate drept teritoriu al statului cu excepția stabilită de tratatele
internaționale.
* depinde de competența organului care a adoptat.
excepții: - imunitatea diplomaților
- statutul juridic al consulilor
- regimul juridic al unor categorii de străini
* actul legis. pot fi aplicate și în afara teritoriului țării, conform tratatelor
internaționale = element de extraneitate.
Legile civile, ca şi alte legi, acţionează pe întreg teritoriul statului. Regula
generală privind aplicarea în spaţiu a legilor este cuprinsă în Legea 780/2001, art.
48, care prevede că actul legislativ se aplică pe întreg teritoriul Republicii
Moldova, precum şi în locurile considerate drept teritoriu al statului, cu excepţiile
stabilite de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte şi de
legislaţia în vigoare.
Aplicarea legii civile în spaţiu depinde de competenţa organului care o adoptă.
Astfel, Constituţia, legile şi celelalte acte normative emise de autorităţile publice
centrale se aplică pe întreg teritoriul statului, iar actele normative ale organelor
locale se aplică numai pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective.
Există şi excepţii de la acest principiu (când legile statului nostru nu se aplică pe
teritoriul Republicii Moldova). Ele privesc imunitatea diplomaţiei, statutul juridic
al consulilor, regimul specific al unor categorii de străini.
Actele legislative sau unele prevederi ale lor pot fi aplicate şi în afara teritoriului
ţării, conform tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte şi
principiilor universale ale dreptului internaţional. Astfel de legi sunt cele care se
aplică cetăţenilor statului nostru aflaţi în străinătate asupra situaţiilor prevăzute de
lege.
Deci, acţiunea legii civile în spaţiu depinde fie de competenţa organului emitent
(în prezenţa aspectului intern), fie de existenţa unor elemente de extraneitate (în
prezenţa aspectului internaţional).

20
 Aspectul intern priveşte raporturile juridice constituite între persoane fizice -
cetăţeni ai Republicii Moldova şi/sau persoane juridice autohtone.
Aspectul internaţional priveşte raporturile juridice private cu elemente de
extraneitate.
ACŢIUNEA LEGII CIVILE ASUPRA PERSOANELOR
Avem 3 categorii de legi:
1. cu vocație generală de aplicare, se aplică pers. fiz. și juridice
2. cu vocaț. aplic. numai pers. fizice
3. cu vocația aplic. numai pers. juridice.
Normele juridice se adresează oamenilor, priviţi individual (persoane fizice), sau
colectivelor de oameni (persoane juridice). Legea civilă se aplică tuturor
persoanelor fizice în mod egal, indiferent de rasă, sex, naţionalitate.
Din punctul de vedere al subiectelor pot fi:
legi civile cu vocaţie generală de aplicare, adică cele aplicabile atât persoanelor
fizice, cât şi persoanelor juridice; cele mai multe acte normative civile au vocaţie
generală, principalul dintre ele fiind Codul civil; legi civile cu vocaţia aplicării
numai persoanelor fizice; din această categorie face parte Codul familiei;
=>- legi civile cu vocaţia aplicării numai persoanelor juridice (Legea cu privire
la societăţile pe acţiuni).
Legile se aplică, de regulă, în egală măsură tuturor persoanelor fizice sau
juridice. Cu toate acestea, unele acte normative sunt aplicabile doar unor categorii
de persoane. De exemplu, din conţinutul legilor cu privire la protecţia
consumatorului deducem că ea nu se aplică tuturor persoanelor, ci doar con-
sumatorilor şi agenţilor economici.

7. Interpretarea legii civile

Interpretarea legii civile = operațiune logico-rațională de lămurire, explicare a
conținutului și sensului normativ de dr. civil în scopul justei lor aplicări, prin
corecta încadrare a diferitelor situații din viața practică în ipotezele ce le conțin.
interp. autentică - e lămurit. de organul emitent al actului norm., are forță juridică
similară cu ce a a.n.
i. legală - o anumită autoritate e împuternicită
i. judecătorească - cu prilejul aplicării unei situații concrete pentru soluționarea
unui litigiu.
i. științifică - e efectuată de savanți în literatura de specialitate.
i. literală - nu aduce nimic noi, ci întărește doar textul legii.
i. extensivă - cînd conținutul normei e mai larg decît formularea ei în text.
i. restrictivă - cînd conținutul norm. civile e mai restrîns decît formularea ei
textuală.

21
Interpretarea oficială- 1. Cel ce adoptă Parlamentul, Guvernul, 2. prin lege e atrib.
Interpret. Organului, Curtea Constituțională.
Interpretarea neoficială- de doctrină, comentarii.
Interpretarea în depend. de rezultat: 1. Literală- după sens cuvîntului
2.extensivă- conține norme, e mai largă decît forma textuală
3.restrictivă- art.49, mai îngustă ca textul propriu.
Pentru ca normele civile să fie aplicate corect, este necesar să fie înţeles sensul
lor exact. înţelegerea corectă a sensului normelor civile se face şi cu ajutorul
interpretării lor, care constituie o fază a procesului de aplicare a acestora.
"Prin "interpretare a legii civile" înţelegem operaţiunea logico-raţională de
lămurire, explicare a conţinutului şi sensului normelor de drept civil, în scopid
justei lor aplicări, prin corecta încadrare a diferitelor situaţii din viaţa practică în
ipotezele ce le conţin"73.
Codul civil nu cuprinde norme ce ar preciza regulile aplicabile interpretării
normelor civile. în schimb, Legea 780/2001 conţine, în art. 42-45, câteva reguli de
principiu ce se referă la interpretarea actelor legislative. Definiţia legală a
interpretării actelor legislative o întâlnim în art. 42 alin. (1), în conformitate cu care
"interpretarea actelor legislative reprezintă un sistem de operaţiuni logice prin
care se explică sensid exact şi complet al dispoziţiilor normative".
în funcţie de subiectele care interpretează legea civilă, interpretarea poate fi
autentică, legală, judecătorească şi ştiinţifică. în funcţie de forţa sa, interpretarea
poate fi oficială şi neoficială. în funcţie de rezultat, interpretarea legii civile poate
fi literală, extensivă şi restrictivă76. Şi, în final, în funcţie de metoda de interpretare,
aceasta poate fi gramaticală, sistematică, istorică şi logică.
Interpretarea autentică are loc în cazul în care sensul normei este lămurit de
organul emitent al actului normativ. O astfel de interpretare are forţa juridică a
normei pe care o interpretează. Interpretarea autentică mai este numită interpretare
oficială. Art. 43 alin. (2) din Legea 780/2001 dispune că interpretarea actelor
legislative, în afară de Constituţie, ţine de competenţa exclusivă a Parlamentului.
Interpretarea legală are loc în cazul în care o anumită autoritate este
împuternicită să interpreteze actele legislative. Ca şi interpretarea autentică,
interpretarea legală este numită interpretare oficială. Ca exemplu al interpretării
legale poate servi interpretarea Constituţiei şi a legilor constituţionale. In
conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1) din Legea 780/2001, interpretarea
oficială a Constituţiei şi a legilor constituţionale ţine de competenţa exclusivă a
Curţii Constituţionale.
Interpretarea judecătorească are forţă obligatorie doar părţilor şi celorlalţi
participanţi la examinarea litigiului, cu alte cuvinte este opozabilă doar lor.
Interpretarea judecătorească de asemenea este oficială.
Interpretarea ştiinţifică are loc atunci când sensul normelor civile este lămurit
de către savanţi în literatura de specialitate, în comentarii la legile civile, precum şi
22
în alte surse cu un caracter similar. Interpretarea ştiinţifică este o interpretare
neoficială, deoarece este făcută de persoane care nu au calitatea de organe oficiale
ale statului şi, în consecinţă, o astfel de interpretare nu este obligatorie. Deşi nu are
putere coercitivă, interpretarea ştiinţifică joacă un rol important, fiindcă, deseori,
organele care interpretează oficial legile civile au ca sursă de inspiraţie
interpretarea făcută de specialişti în studiile lor ştiinţifice.
INTERPRETAREA LEGII CIVILE ÎN FUNCŢIE DE REZULTATUL INTERPRETĂRII
In funcţie de rezultatul interpretării, interpretarea poate fi literală, extensivă şi
restrictivă.
Interpretarea literală nu aduce nimic nou, ci întăreşte doar textul legii. Ea se
aplică atunci când sensul în textul legii coincide. Ţinând cont de faptul că textul
legii civile trebuie să corespundă sensului său, se va face interpretarea literală. De
exemplu, termenul de un an, stipulat în art. 49 din Codul civil, nu poate fi
interpretat decât literal, adică în sensul în care reiese direct din lege. Nu putem
spune că pentru declararea dispariţiei fără urmă este necesar nu un an, ci opt luni
sau doi ani.
Interpretarea extensivă intervine atunci când conţinutul normei este mai larg
decât formularea ei textuală. Se susţine77 că este extensivă interpretarea impusă de
concluzia că între formularea textului legal interpretat şi cazurile din practică la
care se aplică acel text nu există concordanţă, că textul trebuie extins şi asupra
unor cazuri care nu se încadrează în litera textului. Prin urmare, interpretarea
extensivă este cerută de formularea restrictivă a unui text legal faţă de intenţia reală
a legiuitorului pe care o conţine acel text. Drept exemplu de interpretare extensivă
poate servi art. 16 alin. (3) din Codul civil, care prevede că "la cererea persoanelor
interesate, se admite apărarea onoarei şi demnităţii unei persoane fizice şi după
moartea acesteia". Deşi în text nu se vorbeşte despre reputaţia profesională a
persoanei fizice, totuşi şi aceasta va putea fi apărată după moartea ei.
Interpretarea extensivă nu poate avea loc în cazul în care norma civilă are
caracter imperativ şi cuprinde o enumerare exhaustivă a situaţiilor în care urmează
a fi aplicată. Spre exemplu, art. 25 din Codul civil enumera exhaustiv temeiurile de
limitare a capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice şi doar în aceste cazuri ea va
putea fi limitată în capacitatea de exerciţiu. In literatura de specialitate78 se susţine
că nu pot fi interpretate extensiv normele civile care cuprind excepţii de la regula
generală. Ca exemplu este invocată excepţia de la regula generală conform căreia
minorul de la 14 la 18 ani încheie acte juridice cu acordul părinţilor, al
adoptatorilor sau al curatorului, excepţie prevăzută în art. 21 alin.(2) din Codul
civil. Fiindcă aceasta este o excepţie, ea nu trebuie să fie interpretată extensiv, în
sensul că prin bursă, salariu şi alte venituri să se înţeleagă şi bunurile care le-au fost
transmise acestor minori de către alte persoane. Minorii în vârstă de la 14 la 18 ani
pot să dispună singuri doar de salariu, de bursă şi alte venituri provenite din
activitatea proprie.
Interpretarea restrictivă intervine atunci când conţinutul normei civile este mai
restrâns decât formularea ei textuală79. Restrictivă ar fi interpretarea art. 49 alin. (1)

23
din Codul civil, care stabileşte că persoana care lipseşte de la domiciliu mai mult de
un an şi nu parvin ştiri despre locul aflării ei va putea fi declarată dispărută fără
urmă, în sensul că nu va putea fi declarată dispărută fără urmă persoana care a
săvârşit o infracţiune şi se ascunde, chiar dacă lipseşte de la domiciliu mai mult de
un an.
INTERPRETAREA LEGII CIVILE IN FUNCŢIE DE METODA DE INTERPRETARE
In funcţie de metoda de interpretare, interpretarea legii civile poate fi:
gramaticală, logică, sistematică şi istorică.
Interpretarea gramaticală presupune o analiză morfologică (analiză a
cuvintelor) şi, mai ales, sintactică, adică o analiză a legăturilor dintre părţile de
propoziţie sau dintre propoziţii. Cu alte cuvinte, interpretarea gramaticală
presupune analiza dispoziţiilor legale pornind de la regulile gramaticale. De
exemplu, art. 24 din Codul civil prevede: "persoana, care în urma unei tulburări
psihice nu poate conştientiza sau dirija acţiunile sale poate fi declarată de către
instanţa de judecată ca incapabilă". Deci, lipsirea persoanei de capacitatea de
exerciţiu este posibilă atunci când ea nu înţelege (nu conştientizează) însemnătatea
actelor sau când nu le poate dirija. De aceea, utilizarea conjuncţiilor "sau" ori "şi"
nu este accidentală, ele inducând sensuri diferite. Dacă în acest articol ar fi fost
utilizată conjuncţia "şi", sensul articolului ar fi fost altul.
Interpretarea logică se face pe baza unor reguli raţionale sau a argumentelor.
Drept exemplu poate servi interpretarea dispoziţiilor din următoarele articole ale
Codului civil: art. 14 alin. (1): "Persoana lezată într-un drept al ei poate cere
repararea integrală a prejudiciului cauzat"; art. 1398 alin.(3): "O altă persoană
decât autorul prejudiciului este obligată să repare prejudiciul numai în cazurile
expres prevăzute de lege"; art. 1414 alin.(l): "Dacă dauna a fost cauzată în comun
de mai multe persoane, acestea poartă răspundere solidară". Pentru a răspunde la
întrebarea dacă în aceste trei articole se are în vedere numai persoanele fizice sau şi
alte subiecte, urmează să recurgem la interpretarea logică. Deoarece titlul II,
"Persoanele", din cartea întâi a Codului civil include şi persoanele fizice, şi
persoanele juridice, deducem că aceste norme vizează atât persoanele fizice, cât şi
cele juridice.
Interpretare sistematică înseamnă determinarea sensului unei norme juridice
civile în funcţie de locul pe care îl ocupă în cadrul actului din care face parte şi,
totodată, în sistemul general al legislaţiei.
în literatura de specialitate80 se susţine că, în cadrul interpretării sistematice,
urmează să se stabilească următoarele: a) locul normei de drept civil în sistemul
actelor normative (legi, decrete, hotărâri ale Guvernului); b) felul actului normativ
(lege generală sau lege specială); c) locul pe care îl ocupă norma de drept civil în
cadrul aceleiaşi dispoziţii legale (secţiune, capitol, parte, titlu etc).
Vom apela pentru exemplificare la interpretarea sistematică în cazul art. 54 din
Codul civil, care cuprinde câteva reguli generale referitoare la înregistrarea de stat
a actelor de stare civilă. Textul acestui articol trebuie coroborat cu prevederile
Legii nr. 100/200181. O astfel de interpretare va fi şi cea a art. 20 alin.(2) din Codul
24
civil, care dispune că minorul dobândeşte prin căsătorie capacitate de exerciţiu
deplină. Vârsta minimă de căsătorie, de 18 ani pentru bărbaţi şi de 16 ani pentru
femei, este prevăzută în art. 14 din Codul familiei. Din motive întemeiate se poate
încuviinţa încheierea căsătoriei cu reducerea vârstei pentru bărbaţi, dar nu mai mult
decât cu doi ani.
Interpretarea istorică constă în stabilirea sensului unei dispoziţii legale în
funcţie de scopul urmărit de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face
parte acea dispoziţie, într-un context istoric dat. Anume o astfel de interpretare, în
perioada 1995-2003, putea fi aplicată articolului 74 din Codul civil din 1964, care
dispunea că termenul general pentru apărarea, printr-o acţiune, a drepturilor
încălcate ale unei persoane (prescripţie) este de 3 ani, iar în litigiile dintre
organizaţiile de stat, colhozuri şi alte organizaţii cooperatiste şi celelalte
organizaţii obşteşti - de un an. în conformitate cu metoda istorică de interpretare,
această prevedere legală urma a fi actualizată, fiindcă la momentul intrării în
vigoare a Codului civil din 1964 erau cunoscute doar trei categorii de persoane
juridice, numite de legiuitor în art. 74. în anii 1995-2003 nu mai existau colhozuri,
totodată, existau şi alte categorii de persoane juridice (societăţi pe acţiuni, societăţi
cu răspundere limitată), care nu erau numite expres în articolul sus-menţionat. Din
aceste considerente, urmând metoda evolutivă, cel care interpretează legea poate
adapta textul legii la necesităţile epocii sale.
Natura juridică a metodei istorice de interpretare este redată pregnant în
următorul citat: "O dispoziţie a legii nu mai exprimă neapărat voinţa celui ce a
creat-o. Legea şi articolele sale se desprind după promulgare de creatorii lor
pentru a avea o viaţă proprie. Ea preia pe acest parcurs noi idei, noi concepţii şi
chiar noi sensuri; şi numai schimbarea permanentă a vorbirii curente schimbă de
multe ori sensul unui element caracteristic al normei juridice. în adevăr, o expresie
dintr-o lege se înţelege în zilele noastre altfel decât se înţelegea acum 100 de ani.
Evident, nici situaţia socială şi economică, astăzi modificată, nu rămâne fără
influenţă asupra sensului normei. Aşadar, o lege nu se interpretează în zilele
noastre cum s-ar fi interpretat acum 100 de ani. De aceea mai important decât
sensul subiectiv al normei (adică intenţia legiuitorului istoric) este sensul obiectiv
al acesteia, adică intenţia legii în vigoare astăzi. Aşa fiind ratio legis, nu este
voinţa legiuitorului, ci voinţa şi scopul legii. Intenţia pe care a avut-o legiuitorul la
crearea normei poate să constituie doar un punct de plecare.

25
 Acte normative, practică judiciară, bibliografie
1. Constituţia Republicii Moldova
2. Legea nr. 173-XII din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare în
vigoare a actelor oficiale. în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.
1.
3. Legea nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative. în:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 36-38.
4. Hotărârea Curţii Constituţionale privind interpretarea art. 76 din Constituţia
Republicii Moldova "Intrarea în vigoare a legii", Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 1998, nr. 100-102.
5. Hotărârea Curţii Constituţionale privind controlul constituţionalităţii Legi nr.
583-XV din 25 octombrie 201 "Cu privire la punerea în aplicare a art. 16 din
Legea nr. 514- XIII din 6 iulie 1995.

26
Tema: 3 Persoana fizică subiect al raportului juridic civil
1. Capacitatea de folosință a persoanei fizice
- noțiunea începutul conținutul îngrădirile încetarea
2. Capacitatea de exerciuțiu la pers. fizică
- noțiunea și caracterele
- categoriile cap. de exerci.
- capacit de exer. deplină
- capacit. de exer. restrînsă- a minor. 14-18 ani, - minor 7-14 ani.
- limitarea capacit. de exer.
- lipsirea capacit de exer.
3. Numele persoanei fizice
4. Domiciliul pers. fizice
5. Temeiurile, ordinea și efectele declar absenței fără veste a persoanei
6. Temeiurile, ordinea și efectele declarării morții persoanei
7. Starea civilă a pers. fizice.

1. Capacitatea de folosință a persoanei fizice

Dreptul cunoaște și utilizează așa termeni ca: capacitatea juridică, capacitatea
juridică civilă, capacitatea de folosință și
capacitatea de exercițiu. norme
Capacitatea de folosință- acea parte a cap. jur. raporturi
juridice
moralo-
etice
Civile a pers. fizice ce constă în aptitudinea acesteia
de a avea drepturi și obligații civile art. 18 CC. n. juridice
civile
alin. 2 – apare din momentul nașterii.
Capacit. de folos. anticipată- CC recunoaște o
situație în cae cap. de folos. a pers. fizice poate apărea chiar înainte de naștere (
art. 18 alin. 3, art. 1500 alin. 1 CC)
- conținutul - totalitatea de drept. și oblig. pe care le poate avea pers. fizică.
- îngrădiri – cap. de folos. poate fi îngrădită doar și nicidecum, nici chiar prin
lege pers. fiz. Nu poate fi lipsită de cap. de folosință.
2 categorii de: - cu caracter penal,
- cu caracter civil – cu caracter de protecție
- cu caracter de sancțiune
* a nu se confunda- îngrădirile cap. de folos. cu renunțarea la un drept
subiectiv.!!!

27
 2. Capacitatea de exerciuțiu la pers. fizică
Capacitatea de exercițiu- parte a cap. juridice civile a pers. fizice care constă în
aptitudinea acesteia ca prin acțiunile sale să-și dobîndească
drept. și să-și asume obligații civile.
- categorii- 1. deplină 2. restrînsă 3. pers. limitate/ lipsite de cap. de exer.
cap. de exer. deplină – art.20 distingem 3 categ. de pers. fiz.care au cap. de
exer. deplină:
1. cei care au ămplinit majoratul – 18 ani
2. cei care s-au căsătorit înainte de 18 ani
3. persoanele emancipate.
*toate 3 categ. de pers.- pot încheia de sinestătător orice act juridic civil și
respectiv sînt responsabili de repararea oricărui prejudiciu cauzat.
Cap. de exer. restrînsă: 1. Minori 14-18 ani 2. Minori 7-14 ani.
1) Cap. de exer. a minorilor 14-18 ani- art.21 CC, adică ei încheie act juridic
însă pentru valabilitatea acestuia este nevoie de acordul părinților, adoptatorului,
curatorului.
Toate acestea în cazurile stipulate la art. 21 alin. 2 minorul va putea să încheie acte
juridice civile acestea fiind valabile chiar dacă lipsește acordul părint.
!!! art. 21 alin. 3, CC dr. Minorului de a dispune cu bursa, salariul său și a exercit.
dr. de autor poate fi limitat de către inst.de judecată dacă sînt motive întemeiate.
2) Cap. de exer. a minorilor 7-14 ani- art. 22 CC, acești minori nu pot
desinestătători să încheie acte juridice, iată de ce din numele lor le încheie părinții,
adaptor. Sau tutorii.
Ca excepție: acestea vor putea încheia a.j. singuri în cazurile prevăzute de art. 22
alin.2.
Limitarea cap. de exercițiu:
Temeiurile- art. 25 alin.1 CC
- pers. care fac abuz de alcool, întreb. substanțe narcotice
- pun familia sa în situație finanaciară gre
Ordinea – doar inst. de judecată e competentă de al limita în cap. de exer., în
conform. cu regulile stabilite de CPC
Efectele – sînt prevăzute în art. 25 alin.2 CC
Lipsirea
Temeiuri – art. 24 alin.1
- boala psihică mentă
- pers. nu conștientizează acțiunile
Ordinea – doar instanța de judecată la cererea pers. cointeresate, conform CPC
Efecte – în baza hotăr. de lipsire a cap. de exercit., organul de tutelă și curatelă
numește un tutore lipsite de cap. de exer. , art. 24 alin. 1 CC.

28
 3. Numele persoanei fizice
Se poate individualiza cu ajutorul atributelor
1. Numele – art. 28,29 CC
2. Domiciliu
Numele și domiciliul fac parte din categ. dr. person. nepatrimon. - sînt drept.
fără conținut economic și sînt inalienabile.
Art. 28,29 – numele include în sine: a) numele de familie; b) prenume; c) în
caz stabil. de lege- patronimic.
Numele de familie- un cuvînt sau m. multe cu ajutorur cărora pers. se
individualizează în societate
- se dobîndește – prin efectul filiației (codul familiei- la naștere copilul i se
atrib. un nume de familie pe care au părinții)
- la adopție
- la căsătorie
- la cerere
prenumele – un cuvînt sau m. mute cu ajutorul cărora pers. se individual. în
familie,
*aceleași reguli ca la numele de familie, la naștere....

4. Domiciliul pers. fizice

Art. 30 CC Domiciliu – locul unde pers. fizice își are locuința statornică sau
principală (statornică - 12 luni din an, principală – 10 luni din 12 luni)
!!! a nu se confunda domiciliul cu locuința pentru domiciliu – dr. persoanal,
nepatrimonial.
O persoană poate avea I domiciliu, dr. nu poate fi vîndut, cumpărat.
Locuința – dr. patrimonial poate fi vîndută, cumpărată, I pers. poate avea m. multe
locuințe.
!!! a nu se confunda domiciliul cu viza de reședință
Viza de reședință – nu are caractere juridice, ea fiind necesară doar pentru statistică
5. Temeiurile, ordinea și efectele declar absenței fără veste a persoanei
6. Temeiurile, ordinea și efectele declarării morții persoanei
7. Starea civilă a pers. fizice.
art. 49 - declararea pers. dispărute fără veste
art. 50 - dispunearea cu bunurilor pers. dispăr. fără veste
art. 51 - efectele apariției pers. dispăr. fără veste
art. 52 - declararea morții
art. 27 CPC - procedura declarării morții, art. 281-285
art. 53 - efectele apar. pers.desclar. moarte.
art. 374 - 375 - restituirea bunurilor
art. 54 - starea civilă a pers. fiz.
29
Tema 3 Actul juridic civil
1. Noțiunea și clasificarea actului juridic civil
2. Capacitatea de a încheia a.j.c.
3. Consimțămîntul, viciile de consimțămîntâ
4. Obiectul a.j.c
5. Cauza ajc
6. Efecte ajc
7. Nulitatea ajc
8. Efectele nulității ajc

1. Noțiunea și clasificarea actului juridic civil

ACT JURIDIC CIVIL – manifest. de către pers. fizice și juridice a voinței
îndreptate spre nașterea, modificare sau stingerea drep. și
oblig. civile. art. 195 din CC
A.j.c. poate fi privit sub mai multe aspecte:
* ajc reprezintă o operațiune juridică o manifestare de voință în scopul de a crea
efecte juridice
* ajc reprez. un instrument de probă al operaț. juridice săvîrșite de către părți, (.)
noțiunea de act. Juridic este echivalentă cu noțiunea de înscris (testament, contract).
A.j.c. sunt susceptibile de m. multe clasificări:
A: după num. părților paricip. la încheierea a.j.:
a) a.j. unilaterale – acele acte care reprezintă manifestarea de voință a unei
singure persoane (testament, oferta)
b) a.j. bilaterale – acele a.j. care reprez. manifestarea de voință a 2 pers.
(contract de vînz.-cump., de transport, de locațiune)
c) a.j. multilaterale – reprez. manif.de voință a 3 și m. multe pers. (contracte de
societ. civilă, de colaborare, c de leasing)
B: după scopul urmărit de părți:
a) a.j. cu titlu oneros – acte prin care se procură unei părți un folos patrimonial
pentru a obține în schimb un alt folos patrimonial.
a.j. comutative – acte în care părțile cunosc întinderea drep. și oblig. în
momentul încheierii lor. (c. de vînz.-cump., c. de locațiune)
a.j. aliatorii – acte în care părțile nu cunosc întinderea drep. și obligaț. în
momentul încheierii lor, acestea depinzînd de un eveniment viitor care crează
posibilit. unui cîștig sau riscul unei pierderi (c. de asigurare)
b) a.j. cu titlu gratuit – acte în care o parte procură celeilalte părți un folos
patrimonial fără a obține în schimb un alt folos patrimonial (donații)
30
 libertăți – acte prin care o parte procură celeilalte părți un folos patrimonial fără a
obține în schimb un alt folos patrimonial micșorînd astfel propriul său patrimoniu.
(testament, donația)
acte dezenteresare – acte prin care se procură un folos patrimonial fără a obține în
schimb un alt folos patrimonial dar fără ca gratifantul să-și micșoreze propriul său
patrimoniu. ( depozitul gratuit, comodatul)
ARENDA- pentru teren LOCAȚIUNE- alte bunuri
C: după modul de formare
a) a.j. consensuale – acte care se form. prin simpla manifestare de voință a
părților (c. vînz.-cump., prod. alim.)
b) a.j. solemne – acte care pe lîngă manifest. de voință a părților (vînz.-cump.
Terenurilor, locuințelor)
c) a.j. reale – acte care pe lîngă acordul de voință a părților (contr. de donație,
de transport)
2. Capacitatea de a încheia a.j.c.
Pentru încheierea valabilă a.j.c. e necesar ca părțile să dispună de capacitate:
- atît de capacitatea de folosință cît și de cea de exercițiu
Orice persoană majoră se prezumă că dispune de capacit., sarcina de a demonstra
contrariul revine părții care invocă lipsa capacității.
Capacitatea trebuie să existe la momentul încheierii a.j. indiferent dacă ulterior
persoana dobîndește sau pierde capacit.
3. Consimțămîntul, viciile de consimțămîntâ
Conform art. 199 CC
Consimțămîntul – manifest. exteriorizată de voință a pers. de a încheia un a.j.civil.
Pentru ca consimț. să fie valabi și să producă efecte juridice sînt necesare următ.
condiții:
a) Să provină de la o persoană cu discernămînt (aptitudinea biopsihică a pers. de
a conștientiza propriie sale acțiuni, în vederea încheierii unui act juridic civil)
a. *discernămîntul se prezumă pentru pers. de 18 ani.
b) să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, adică, de a da naștere
unui a.j.c.
c) să nu fie viciat, să nu fie afectat de unul din următoarele vicii de
consimțămînt.
Vicii de consimțămînt: - acele împrejurări care afectează caracterul liber și
conștient al voinței de a încheia acte juridice
- eroare
- dol
31
 - leziune
- violență
EROAREA- constă în falsa reprez. a realității la încheierea unui a.j.c.
- poate atrage nulitatea a.j. numai dacă este considerabilă (art. 227 CC, eroare e
considerată atunci cînd se referă la:
natura a.j. – atunci cînd o parte consideră că încheie un anumit a.j. iar cealaltă
parte consideră că încheie un alt a.j., a. vînz.cump. iar cealaltă c. de locațiune)
eroare asupra substanței – atunci cînd o parte consideră că încheie un a.j.
privitor la un obiect confecționat dintr-o anumită substanță pe cînd în reaitate,
obiectul e confecționat din altă substanță.
eroare asupra persoanei– atunci cînd identitatea pers. prezintă importanță pentru
încheierea a.j.civil.
DOLUL – (viclenia, înșelăciunea) reprez. inducerea în eroare a unei pers. prin
mojloace viclene în scopul de a determina să încheie un act juridic.
- se aseamănă cu eroarea, însă spre deosebire de eroare, dolul reprezintă o
eroare provocată, astfel, dacă în cazul erorii victima se înșeală, atunci în cazul
dolului victima este înșelată.
- are 2 elemente: a) elementul obiectiv- constă în utiliz. Unor mijlloace viclene
(mașinațiuni, șiretenii), în scopul de a determina victima să încheie act. juridic.
b) elementu subiectiv - constă în intenția autorului dolului sau a terței care se
află în raport. de complicitate determinînd-o să încheie a. juridice.
LEZIUNEA – o disproporție vădită de valoare dintre contraprestațiile părților,
datorate concursului de care profită cealaltă parte.
- Presupune existența a 2 elemente: a) elem. obiectiv- disprop. vădită de
valoare dintre contraprestații care cauzează celeilalte părți un prejudiciu. b)
elem. subiectiv – intenția ineia din părți de a determ. cealaltă parte afată într-un
concurs de împrejurări grele să încheie a.j. pe care în alte condiții nu l-ar fi
încheiat.
VIOLENȚA - constrîngerea fizică sau psihică a pers. cu scopul de a determina să
închiei un a.j. pe care în alte condiții nu l-ar fi încheiat.
violența poate fi de 2 feluri:
v. fizică - cînd se comit acte ce atentează la viața, sănătatea sau averea persoanei.
v. psihică - constrîngerea constă în amenintarea unei pers. cu un anumit rău, de
natură să provoace acesteia o anumită temere care determ. să încheie a.j. pe care în
alte condiții nu l-ar fi încheiat.

32
 4. Obiectul a.j.c
Obiectul a.j.c. = obligața persoanei care a încheiat a.j.
Urmează a fi analizate prin prisma a 2 componente:
1. ob. juridic - constă în conduita părților care au încheiat a.j.
2. ob. material - constă în bunul materialspre care este îndreptată consuita părților.
P/u a fi valabil obiectul a.j.c. trebuie să întrunească următoarele condiții de
valabilitate:
1. obiectul trebuie să existe - adică să fie suficient de bine determin. conduita
părților a.j., la fel e necesar ca obiectul material să existe
în natură la momentul încheierii a.j.
2. ob. trebuie să fie posibil - să fie susceptibil de a fi executat, nimeni nu poate fi
ținut să execute o prestație imposibilă.
3. ob. trebuie să se afle în circuitul civil - să fie susceptibil de a forma obiectul a.j.
de dispoziție,sînt scoase din circuitul civil acele bunuri,
pentru care legea în mod expres prevede interdicția de
întrăinare a acestora.
4. ob. trebuie să fie determinat sau determinabil - ob. e determinat atunci cînd la
încheierea a.j.c. e stabilit cu precizie ob. act. respectiv e
stabilit cu precizie. - obiectul e
determinabil - atunci cînd părțile stabilesc anumite criterii
pe baza cărora se va putea determina în viitor ob. a.j., dar
cel tîrziu la momentul cînd prestarea devine exigibilă.
5. ob. trebuie să fie licit și moral - să nu fie contrar legii sau ordinii publice.
5. Cauza ajc
6. Efecte ajc
7. Nulitatea ajc
8. Efectele nulității ajc
9. Forma a.j.c.
Legislația în vigoare reglem. forma a.j.v. sub 2 aspecte:
a) ca o condiție de fond - atunci cînd legea preved enecesitatea încheierii a.j.
într-o anumită formă și sancțion. cu nulitatea neresepectării
formei respective.
b) ca o condiție de formă - atunci cînd legea nu prevede necesitatea încheierii
a.j. într-o numită formă și nici nu sancționează cu nulitate
nerespectarea formei respective.
33
Legislația în vigoare reglem. următoarele forme a a.j.c.:
a) forma tacită
b) forma concludentă
c) forma verbală
d) forma scrisă
e) forma autentică- notarială
f. tacită - după regula generală a.j. nu pot fi încheiate în f. tacită, deoarece părțile
se află în imposibilitatea de a-și exterioriza consimțămîntul.
ca excepție tăcerea se consideră exprim. a voinței în următoarele 2 cazuri:
1. în cazurile prevăzute de lege, exe. art. 904 prelung. tacită a contract. de
locațiune.
2. prin acordul părților - cînd acestea prevăd prin contract modificarea sau
încetarea tacită a acestuia.
f. concludentă = presupune încheierea a.j. cu utilizarea anumitor mijloace
tehnice care contribui la executarea prestației.
f. verbală = pot fi încheiate în forma verbală, orice a.j. cu excepția cazurilor cînd
legea stabilește f. autentică sau f. scrisă ca condiție de valabilitate.
f. scrisă = este obligatorie în următoarele cazuri: 1. în cazurile expres prevăzute
de lege art. 625,631 (arvuna), 2. în cazurile a.j. încheiate pe o sumă ce
depășește 1000 lei, dacă executarea acestora se efectuiază ulterior
încheierii lor.
Efectele nerespectării f. scrise:
* după regula generală neres. f. scrise nu atrage nulitatea a.j. ci decade partea
interesată din dreptul de a proba existența și conținutul a.j. prin proba
cu martorii.
* ca excepție neres. f. scrise atrage nulitatea a.j. în cazurile expres prevăzute de
lege.
f. autentică = notarială/ e obligatorie în anumite cazuri: 1. în cazurile expres
prevăzute de lege (ipoteca, vînzarea teren), 2. în cazurile în care părțile
convin ca a.j. să fie încheiat în forma autentică.
Efectele neresp. f. autentice - atrage nulitatea a.j. în toate cazurile.
! semnarea altei pers. pe care o înlocuiește trebuie autentificată de notar.

34
Tema : Termenul de prescripție extinctivă
1. Noțiunea și import. termenilor în dr. civil
2. Calcularea termenilor
3. Clasificarea termenilor
4. Noțiunea și clasific. term. de prescripție extinctivă
5. Domeniile de aplicare a prescripției extinctive
6. Începutul curgerii term. de presc. extinctivă
7. Suspendarea
4. prescripția extinctivă = perioada de timp înăuntrul căruia celui ce i s-a
încălcat drept. să poată adresa pentru a-i repara dreptul aplicînd la
instanța de judecată. art. 267
2 categorii: 1. general 3 ani; 2. special - poate fi mai mare sau mai mic ca 3
ani.
5. domeniul de aplicare
- tuturor raporturilor juridice (patrimoniale, nepatrimoniale) sînt supuse pres.
extinctive cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege.
Rap. jurid. nepatrimon. - sînt imprescriptibile cu excepțiile stipulate de lege,
Legea din 2010, 10 zile- termen mass-media.
6. În conformitae cu art. 272 alin.1 CC
* term. de pres. extinctivă începe să curgă de la data cînd a apărut drep. la
acțiune, iar dr. la acțiune apare în momentul în care pers. a aflat sau a
trebuit să afle că i-a fost încălcat dreptul la acțiune.
! dar d la această regulă există excepții stipulate în art. 272 alin. 2-9, de citit
comentariile la acest capitol.
7. suspendarea , art. 274- 276
= oprirea timpului de curgere a perioadei extinctive temeiuri, vezi art. 274-276.
8. întreruperea art, 277
= în situații prevăzute de lege, după care termenul începe să curgă din nou.
temeiuri- art. 277
1. înaintarea acțiunii în judecată
2. recunoașterea datoriei/ acțiunii.

35
* indiferent de subiect, vizează toate rapoartele.
9. repunerea art. 279
= cînd sînt motive temeinice (stabilirea de instanță) - comă, prezonierat,
pierderea memoriei., după care poți depune în 30 de zile.

Tema : raporturile personale nepatrimoniale

drepturile personale nepatrimoniale
dr. personal nepatrimonial - un drept subiectiv al persoanei care nu are conținut
economic, este indispensabil legat de persoană și apare în legătură cu
reglementarea de către norm. dr. civil a rap. pers. nepatri.
= sunt lipsite de orice conținut economic
- obiectul lor îl formează următoarele bunuri nepatrimoniale: numele, cinstea,
demnitatea, drept de autor asupra oeprelor științifice și de artă etc.
- sînt constituite de bunurile nepatrimoniale inseparabile de subiect, nu pot fi
transmise unor alte persoane.
1. raporturi de identitate
2. rap. referitoare la existența și integritatea sub. de dr. civil
3. rap. juridice care se referă la creanță intelectuală.
art. 28-31, 15, 16, 1422, 267,11.
Trăsăturile drep. person. nepatrimoniale:
1. nu au caracter economic
2. sunt inseparabile de titular, inalienabile
3. acordă subiectului activ posibil. de a cere celorlalte subiecte să se abțină de la
încălcarea dreptului său.
4. acordă posibilitatea de a cere repunerea prin mijloace legitime de apărare în
drept. subiective încălcate
Mijloacele juridice de apărare a dr. pers. nepatrimon.
1. recunoaștera dreptului
2. restabilirea situației anterioare încălc. drept. și suprimarea acțiunilor prin care
se încalcă drept. sau se creează pericolul încălcării lui.
3. declar. nulității actului emis de o autoritate publică
4. repararea prejudiciului moral

36
5. desființarea/ modificarea rap. juridice
6. neaplicarea de către instanța de judecată a act. de contravine legii emise de o
autorit. pub.
7. altele
! răspunderea cu sau fără vinovăție.
onoarea - reflectarea calit. persoaneo în conștiința societății
demnitatea - autoaprecierea calităților morale, profesionale și de altă natură ale
pers.
reputația profesională - o opinie, apreciere a societății, formată în decursul unei
perioade despre calit. profesi. ale persoanei.
Legea nu fixează limitele concrete p/u apărarea drep. pers. nepatrim. ci
stabilește interdicții p/u protejarea lor.
Hotărîrea Plenului CSJ nr.8 din 09 octom. 2006 ”cu privire la aplicarea lefisl.
despre apărarea onoarei, demnității, reputației profesion. ale pers. fizice
și juridice ”
informație - orice relatare scrisă, auditivă sau vizuală despre un fapt, o opinie
sau idee.
clasificarea DPN:
1. îndreptate spre individualizarea subiectului : dr. la nume, la unire, la apărarea
onoarei...
2. care privesc existența și integritatea subiect. : dr. la viață, la sănătate, la
reputație
3. îndreptate spre asigurarea inviolabil. și tainei vieții personale: dr. la inviolabil.
locuinței, a docum. person., dr. la taina vieții personale inclusiv taina
medicală etc.

37
 Tema : Raportul juridic civil (RJC)

1. Noţiunea şi caracterele RJC.

Raportul juridic este o relaţie socială reglementată de norma juridică.
raportul juridic civil se poate defini ca raport social, patrimonial sau
personal nepatrimonial, reglementat de o normă de drept civil.
CARACTERELE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL
1. caracter social - intevine între oamenifie individual fie în colectiv.
2. caracter voliţional - caracter dublu volitiv, exprimă voința oamenilor şi a
statului.
* Poziţia de egalitate juridică a părţilor nu trebuie confundată cu principiul
egalităţii în drepturi
2. Structura raportului juridic civil
RJC cuprinde următoarele 3 elemente: subiectele (părţile), conţinutul şi obiectul.
Subiectele/părţile - sunt pers. fizice şi juridice, titularii de drepturi şi obligaţii
civile.
Conţinutul - totalitatea dr. subiective şi a obligaţiilor civile pe care le au părţile.
Obiectul - acţiunile ori inacţiunile pe care o pot avea ori trebuie să le aibă părțile.
creditor = subiect activ = care dobîndește drep. civile
debitor = subiect pasiv = care îi încubă obligații civile.
bunuri = obiectul material; obiect extern/ derivat, + valori personale
nepatrimoniale.
în majoritatea RJC, fiecare dintre părţi are o dublă calitate, atât de subiect activ
(creditor), cât şi de subiect pasiv (debitor) (contractele bilaterale), exe. în contractul
de vânzare-cumpărare, vânzătorul este debitor pentru bunul vândut şi creditor
pentru bunul procurat.
în unele RJC este individ. numai un singur subiect, cel activ- titularul de drept. ,
iar titularul de obligații constituie celelalte subiecte.
Determinarea sub. RJC se face în mod concret şi individual, de la început
(vânzătorul şi cumpărătorul în contractul de vânzare-cumpărare).
Schimbarea sub. RJC are loc în cazul RJC dinamice, când este posibilă
înlocuirea atât a subiectelor, cât şi a obiectelor.
* schimbarea unui subiect cu altul este posibilă doar în raporturile juridice
patrimoniale.
* în raporturile obligaţionale pot fi schimbate ambele subiecte, atât cel activ, cât şi
cel pasiv.

38
 Capacitatea civilă a subiectelor RJC. P/u a avea calitatea de subiect, pers.
fizică/ juridică trebuie să posede capacitate juridică civilă. Prin urmare, pentru a
participa la un RJC ele trebuie să aibă capacitate civilă, aceasta incluzând
capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu.
Capacit. de folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii.,
art. 18
Capacit. de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a dobândi drepturi şi de a-şi
asuma obligaţii prin acţiunile sale.
După regula generală, capacitatea de folosinţă a pers. fizice, conform
prevederilor art.18 alin.(2), apare odată cu naşterea acesteia şi încetează odată cu
moartea ei. excepţie, art. 18 alin.(3): "Dreptul la moştenire a persoanei fizice apare
de la concepţiune dacă se naşte vie".
Capacit. de folosinţă a pers. juridice începe, în principiu, în momentul înfiinţării
ei şi durează până la încetarea existenţei sale.
în afară de capacitatea de exerciţiu deplină, dreptul civil din RM mai cunoaşte
următoarele categorii de capacitate de exerciţiu:
— capacitatea de exerciţiu a minorului cu vârstă între 14 şi 18 ani (CC, art. 21);
— capacitatea de exerciţiu a minorului cu vârstă între 7 şi 14 ani (C C, art. 22).
în afară de aceasta, persoanele care posedă capacitate de exerciţiu deplină pot fi
limitate ori lipsite de ea în cazurile şi în condiţiile prevăzute în Codul civil la art. 24
şi 25.
conţinut al RJC = totalitatea de drepturi şi obligaţii care aparţin părţilor din
RJC.
Dreptul subiectiv = posibilitatea pers. fizice/ juridice de a săvârşi anumite
acţiuni, precum şi puterea de a pretinde sub. pasive să săvârşească ori să se abţină
de la săvârşirea unei acţiuni
Obligaţia = îndatorirea sub. pasiv de a avea o anumită conduită faţă de subiectul
activ, conduită care constă în săvârşirea sau abţinerea de la săvârşirea unor anumite
acţiuni.
fiecărui drept subiectiv îi corespunde o obligație.
Obiectul RJC :
1. bunurile, inclusiv banii, titlurile de valori
2. serviciile (acțiuni)
3. rezultate ale activității intelectuale
4. drept. personale nepatrimoniale
Caracteristicile bunurilor complexe:
1. e format din m. multe bunuri , ca un tot întreg: turme, biblioteca
2. bunurile care îl formează nu sînt legate între ele

39
 3. totalitatea de bunuri care îl formează este destinată folosirii comune
4. fiecare parte a lui poate fi utilizată de sine stăttător în același scop.
fructe: - naturale, - industriale, - civile/venituri.
Obiectul RJC - acţiunile sau inacţiunile care trebuie săvârşite sau de la care
trebuie să se abţină subiectele acestui RJC, exe. într-un raport juridic de vânzare-
cumpărare, drepturile şi obligaţiile părţilor (vânzător şi cumpărător) constituie
conţinutul acestuia, iar acţiunile vânzătorului şi ale cumpărătorului îndreptate spre
atingerea scopului ce reiese dintr-un asemenea raport juridic constituie obiectul
RJC.
* bunurile constituie doar un obiect material al acestei acțiuni sau inacțiuni,
obiecte exerne , derivate.
3. Clasificarea raporturilor juridice civile
Clasificarea raporturilor juridice civile se face, în principiu, după criteriile
clasificării drepturilor şi obligaţiilor civile
. Distingem, astfel, raporturi juridice absolute şi relative; raporturi patrimoniale şi
personale nepatrimoniale; raporturi reale şi raporturi de creanţă; raporturi
principale şi raporturi accesorii.
RJC ABSOLUTE ŞI RJC RELATIVE
RJ absolut presupune un raport juridic stabilit între una sau mai multe persoane
determinate ca subiect activ şi toţi ceilalţi participanţi la relaţiile sociale
reglementate de lege, toate drepturile reale (dreptul de proprietate şi toate
drepturile personale nepatrimoniale: dreptul la nume, la onoare, la reputaţie, dreptul
de autor etc).
în cadrul raportului relativ, titularul dreptului poate pretinde subiectului pasiv o
conduită determinată, fără de care dreptul nu se poate exercita. în categoria
raporturilor relative sunt clasate raporturile obligaţiona-le, nelimitate numeric.
RJC PATRIMONIALE ŞI RJC NEPATRIMONIALE
Patrimonial este raportul civil care are un conţinut economic evaluabil în bani.
Raportul patrimonial poate fi absolut (raport real) sau relativ (raport
obligaţional).
Real este raportul în cadrul căruia titularul dreptului subiectiv poate să-şi
exercite atributele asupra unui anumit bun în mod direct, fără intervenţia unei alte
persoane.
Obligaţional este raportul în cadrul căruia subiectul activ (creditorul) poate
pretinde subiectului pasiv determinat (debitorul) să dea, să facă ori să nu facă ceva.

40
Tema Obiectul raportului juridic civil
obiectul RJ C = acțiunile sau abțineriel de la anumite acțiuni ale subiectelor
acestui raport prin care apare drepturi subiective și obligații ale acestor
subiecte.
bunurile sînt numite obiecte externe / derivate
bunuri - art. 285 toate lucrurile susceptibile apropierii individuale sau
colective și drepturile patrimoniale.
bunul este genul, lucrul este specia
lucru - tot ce se află în natură, existența materială
bunul - lucrurile utile omului
pentru ca să devine bun în sens juridic , un lucru trebuie să :
- să fie util omului
- să aibă o valoare economică
să fie susceptibil de apropiere
Clasificarea bunurilor:
1. aflate în circuitul civil
2.scoase din circuit
3.să fie susceptibil de apropiere
1.imobil
2.mobil
1.prinicpal
2.accesoriu
1.fungibile
2.nefungibile
1.consumptibile
2.neconsumptibile
1.ale domeniului public
2. ale domeniului privat
1. bun complex art. 297
2. universalități de bunuri art. 298
bunuri complexe = mai multe bunuri formează un tot întreg care este destinat
folosinței comune atribuite de natură unificată.
- e format din m.multe bunuri ca un tot întreg
- bunurile care îl formează nu sînt legate între ele
41
 - totalitatea de bunuri care îl formează e destinată folosinței comune
- fiecare parte a lui poate fi utilizată de sine stătător.
Universalitatea de bunuri
de fapt - o pluralitate de bunuri corporale omogene considerate ca un tot
întreg
de drept - o pluralitate de bunuri coprorale și incorporale de orice fel, care
privite împreună sînt considerate ca un tot întreg.
bun. frugifere = care periodic și fără consumarea substanței lor, dau naștere la
alte bunuri numite fructe.
- naturale - de la sine
- industriale - cu contribuția omului
- civile - banii, alte produse din chirie, arendă....
titlu de valoare- doc. bănesc care atestă dreptul patrimonial sau raport. de
împrumut și care prevede, de regulă, plata beneficiarului în formă de
dividende sau procente, precum și posibilitatea transm. către alte pers. a dr.
financiare și altă natură născute din doc.

OBIECTELE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

1. Noţiunea şi clasificarea obiectelor raporturilor juridice civile
Obiectul raportului juridic civil îl formează acţiunile sau abţinerile de la
anumite acţiuni ale subiectelor acestui raport prin care apar drepturi
subiective şi obligaţii ale acestor subiecte.
conţinutul raportului juridic este exprimat prin posibilităţi sau virtualităţi, pe
când obiectul este concret, fiind reprezentat de o anumită acţiune sau inacţiune. De
exemplu, în cadrul contractului de vânzare-cumpărare, obligaţia cumpărătorului de
a preda bunul vândut şi dreptul cumpărătorului de a pretinde la predarea acestui
bun formează noţiunea de conţinut al raportului juridic civil. în schimb, obiectul
raportului juridic este format din acţiunea efectivă de predare şi primire a bunului
vândut.
Bunurile sunt numite şi obiect extern sau obiect derivat.
. în afară de bunuri, obiecte derivate ale raportului juridic civil sunt de asemenea
anumite valori personale nepatrimoniale, ca: numele şi alte atribute de
individualizare, imaginea, onoarea, reputaţia, rezultatul creaţiei intelectuale,
operele literare, artistice, ştiinţifice, invenţiile etc. Unii autori atribuie acestei
categorii de obiecte acţiunile şi serviciile. Din acest punct de vedere, obiectele
raportului juridic civil pot fi clasificate în felul următor:
— bunuri (inclusiv banii şi alte titluri de valoare);
— servicii (acţiuni);
42
 — rezultate ale activităţii intelectuale;
— drepturi personale nepatrimoniale.
— 2. Noţiunea şi clasificarea bunurilor
— Codul civil, în art. 285 alin. (1), dispune că "bunuri sunt toate lucrurile
susceptibile aproprierii individuale sau colective şi drepturile patrimoniale"
2. Noţiunea şi clasificarea bunurilor
Codul civil, în art. 285 alin. (1), dispune că "bunuri sunt toate lucrurile susceptibile
aproprierii individuale sau colective şi drepturile patrimoniale"
legiuitorul, în categoria de bunuri a inclus atât lucrurile, cât şi drepturile
patrimoniale.
prin lucru se înţelege tot ceea ce se află în natură, fiind perceptibil prin simţuri,
având o existenţă materială (terenuri, case, autoturisme etc). Uzual, în drept,
lucrurile iau numele de bunuri, avându-se în vedere avantajele pe care

bunuri se înţeleg lucrurile utile omului pentru satisfacerea necesităţilor sale

materiale şi culturale, susceptibile de apropiere, sub forma drepturilor patrimoniale.
Pentru ca să devină bun în sens juridic, un lucru trebuie să fie util omului, să aibă o
valoare economică şi să fie susceptibil de apropiere, sub forma unor drepturi ce
intră în componenţa unui patrimoniu, fie al unei persoane fizice, fie al uneia
juridice.
în ultimul timp, se discută asupra faptului dacă organele omului pot fi considerate
bunuri. Legea privind transplantul de organe şi ţesuturi umane admite transplantul
organelor umane stipulând, în art.3, că obiecte ale transplantului pot fi inima,
plămânii, rinichii, ficatul, pancreasul, măduva osoasă, precum şi ale organe şi
ţesuturi, a căror listă este stabilită de Ministerul Sănătăţii, în circuit civil se află şi
sângele donat, părul tăiat.
în contextul dispoziţiilor art. 285, se poate spune că orice lucru este un bun, dar
nu orice bun este un lucru. Astfel, se confirmă o dată în plus corelaţia dintre aceşti
doi termeni: de gen (bun) şi de specie (lucru).
Pornind de la conţinutul art. 285, bunul poate fi definit ca lucru, faţă de
care pot exista drepturi şi obligaţii patrimoniale şi care poate fi folosit în viaţa
socială, precum şi ca drept patrimonial.
Un loc aparte în Codul civil îl ocupă reglementările referitoare la animale. Art. 287
prevede: "Animalele nu sunt lucruri. Ele sunt ocrotite prin legi speciale. In privinţa
animalelor se aplică dispoziţiile referitoare la lucruri, cu excepţia cazurilor
stabilite de lege. Din conţinutul acestei norme reiese că, deşi animalele nu pot avea
calitatea de subiect de drept, ele nu sunt egalate cu lucrurile şi, în privinţa lor, se
instituie reguli speciale de comportament al subiectelor de drept.

43
Deşi animalele nu sunt considerate lucruri, totuşi în ceea ce priveşte modul de
dobândire, posesiune, folosinţă, dispoziţie sunt aplicabile regulile cu privire la
lucruri, excepţie făcând cazurile prevăzute de lege
Codul civil clasifică bunurile după cum urmează:
1) bunuri aflate în circuit civil, bunuri scoase din circuit civil şi bunuri limitate
în circuit civil (art. 286);
2) bunuri imobile şi bunuri mobile (art. 288);
3) bunuri divizibile şi bunuri indivizibile (art. 291);
4) bunuri principale şi bunuri accesorii (art. 292);
5) bunuri fungibile şi bunuri nefungibile (art. 293);
6) bunuri determinate individual şi bunuri determinate generic (art. 294);
7) bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile (art. 295);
8) bunuri ale domeniului public şi bunuri ale domeniului privat (art. 296);
9) bunuri complexe (art. 297);
10)universalităţi de bunuri (art. 298).
2.1. Bunurile aflate în circuitul civil, bunurile scoase din circuitul civil şi
bunurile limitate în circuitul civil
Art. 286 din Codul civil prevede că bunurile pot circula liber, cu excepţia cazurilor
când circulaţia lor este limitată sau interzisă prin lege
Din art. 286 se desprind trei categorii de bunuri după regimul circulaţiei: a)
bunuri care se află în circuitul civil general; b) bunuri supuse unui regim special
de circulaţie; c) bunuri care nu se află în circuitul civil.
Bunurile care se află în circuitul civil general sunt bunuri care pot fi dobândite şi
înstrăinate prin acte juridice.
Bunurile supuse unui regim special de circulaţie sunt bunuri care, deşi se află în
circuitul civil, au un regim special de circulaţie, cu alte cuvinte, au o circulaţie
limitată.
c) Bunurile care nu se află în circuitul civil sunt bunuri care nu pot face obiectul
actelor juridice. Bunurile scoase din circuitul civil sunt inalienabile, adică nu pot fi
înstrăinate. Sunt scoase din circuitul civil: a) lucrurile care, prin natura lor, nu sunt
susceptibile de apropiere, sub forma dreptului de proprietate sau a altor drepturi
reale, cum ar fi: aerul, apele curgătoare, spaţiul cosmic etc; b) bunurile domeniului
public în conformitate cu prevederile art. 296 alin. (4) din Codul civil; c) alte
categorii de bunuri care, prin lege, sunt scoase din circuitul civil.

titlu de valoare la purtător – nu are indicat titularul drep. aparţinînd posesorului

tit. de valoare la ordin – e emis unei anumite pers. car care poate transmite altei
persoane
44
tit. de val. normativ – indicarea precisă a persoanei
acţiune – titlu de valoare emis de SA atestînd apartenenţa către acţionar a unei părţi
din capitalul ei social ce drept : a) simplu, b) privilegiat
boligaţia – titlu de valoare ce atestă drep. posesorului ei de a primi într-un termen
de la emiterea preţul ei nominal şi un procent fix din acest preţ: a) normative. b) la
purtător
cecul – titlu de valoare ce connţine o dispoziţie scrisă, dată de emitent , de a plăti
beneficiarului suma indicată.
art. 286 Bunurile aflate în circuitul civil, bunuri scoase din circuitul civil şi bunuri
limitate în circuitul civil.
bun. în circuitul civil general – care poate fi dobîndit şi înstrăinat prin acte juridice
art. 296 alin.1
bun. regim special de circulaţie – deşi se află în circuitul civil, au un regim special
de circulaţie, exe. armele, muniţiile.
bun. care nu se află în circuitul civil – nu pot face obiectul actelor juridice, sînt
inalienabile, nu pot fi înstrăinate.
a) nu sînt susceptibile: cerul, spaţiul cosmic,...
b) bun. domen. public: art. 296/4
c) alte bunuri scoase prin lege din circuitul civil
bunuri ale domeniului : public privat
art. 317 „tot ceea ce produce bunul revine proprietarului dacă legea sau contractul
nu prevede altfel”, excepţii art. 299 alin. 4
Legea 1232 1992
Legea 548 1994
Legea 199 1998

45
 Tema Exercitarea şi apărarea drepturilor subiective civile
Exercitarea dr. civile trebuie să fie în corespundere:
- cu bună-credinţă
- în acord cu legea, contractul
- ordinea publică
- cu bunele moravuri
Neexecutarea nu duce la stingerea dr. civil, cu unele excepţii, exe. art. 440 –
servitutea.
Unele dr. subiective civile sunt totodată şi obligaţii
raporturi absolute – oblig. e inacşiunea
raport. relative – oblig. e acţiunea
Mijloacele de exercitare a dr. sub. civile:
- reale – acţiunea, altele decît actele juridice civile
- juridice – acţiuni, îmbracă forma cte.jurid. civile
Principii:
1. legalităţii
2. respectării
3.

titlu de valoare la purtător – nu are indicat titularul drep. aparţinînd posesorului

tit. de valoare la ordin – e emis unei anumite pers. car care poate transmite altei
persoane
tit. de val. normativ – indicarea precisă a persoanei
acţiune – titlu de valoare emis de SA atestînd apartenenţa către acţionar a unei părţi
din capitalul ei social ce drept : a) simplu, b) privilegiat

46
boligaţia – titlu de valoare ce atestă drep. posesorului ei de a primi într-un termen
de la emiterea preţul ei nominal şi un procent fix din acest preţ: a) normative. b) la
purtător
cecul – titlu de valoare ce connţine o dispoziţie scrisă, dată de emitent , de a plăti
beneficiarului suma indicată.

art. 286 Bunurile aflate în circuitul civil, bunuri scoase din circuitul civil şi bunuri
limitate în circuitul civil.
bun. în circuitul civil general – care poate fi dobîndit şi înstrăinat prin acte juridice
art. 296 alin.1
bun. regim special de circulaţie – deşi se află în circuitul civil, au un regim special
de circulaţie, exe. armele, muniţiile.
bun. care nu se află în circuitul civil – nu pot face obiectul actelor juridice, sînt
inalienabile, nu pot fi înstrăinate.
d) nu sînt susceptibile: cerul, spaţiul cosmic,...
e) bun. domen. public: art. 296/4
f) alte bunuri scoase prin lege din circuitul civil
bunuri ale domeniului : public privat
art. 317 „tot ceea ce produce bunul revine proprietarului dacă legea sau contractul
nu prevede altfel”, excepţii art. 299 alin. 4
Legea 1232 1992
Legea 548 1994
Legea 199 1998
Tema Exercitarea şi apărarea drepturilor subiective civile
Exercitarea dr. civile trebuie să fie în corespundere:
- cu bună-credinţă
- în acord cu legea, contractul
- ordinea publică
- cu bunele moravuri
Neexecutarea nu duce la stingerea dr. civil, cu unele excepţii, exe. art. 440 –
servitutea.

47
Unele dr. subiective civile sunt totodată şi obligaţii
raporturi absolute – oblig. e inacşiunea
raport. relative – oblig. e acţiunea
Mijloacele de exercitare a dr. sub. civile:
- reale – acţiunea, altele decît actele juridice civile
- juridice – acţiuni, îmbracă forma cte.jurid. civile
Principii:
4. legalităţii
5. respectării
6.

48