Sig A4
Sig A4
Sig A4
Note de curs
2016
Cuprins
1 Introducere ......................................................................................................................... 4
1.1 Sistem informaţional şi Sistem Informatic (SI) ........................................................... 4
1.1.1 Particularităţi ale introducerii unui Sistem Informatic ......................................... 4
1.1.2 Schema bloc a Sistemului Informatic................................................................... 6
1.2 Tipuri de Sisteme Informatice ..................................................................................... 7
1.2.1 Sisteme de prelucrare a tranzacţiilor .................................................................... 7
1.2.2 Sisteme de conducere ........................................................................................... 7
1.2.3 Sisteme de asistare a deciziilor............................................................................. 8
1.2.4 Sisteme bazate pe cunoştinţe ................................................................................ 8
1.2.5 De la MPR la ERP şi BPR ................................................................................... 8
1.3 Funcţiile unui Sistem Informatic ................................................................................. 9
2 Abordări în Sisteme Informatice cu Baze de Date ........................................................... 10
2.1 Cadrul general şi specific al sistemelor cu Baze de Date .......................................... 10
2.1.1 Principii generale la realizarea unui Sistem Informatic ..................................... 10
2.1.2 Principii de realizare şi utilizare a Bazelor de Date ........................................... 11
2.1.3 Costurile erorilor nedepistate în faza de analiză şi proiectare ............................ 14
2.2 Etape în ciclul de viaţă ale Sistemului Informatic ..................................................... 14
2.3 Modele de realizare a Sistemelor Informatice ........................................................... 16
2.3.1 Modelul cascadă ................................................................................................. 16
2.3.2 Modelul în “V” ................................................................................................... 17
2.3.3 Modelul incremental .......................................................................................... 18
2.3.4 Modelul spirală ................................................................................................... 18
2.3.5 Modelul tridimensional ...................................................................................... 19
2.3.6 Standardul ISO/ IEC........................................................................................... 19
3 Analiza de sistem ............................................................................................................. 20
3.1.1 Strategii de analiză ale Sistemului Informatic.................................................... 20
3.1.2 Elemente analizate în sistemul ţintă ................................................................... 21
3.1.3 Etape în analiza de sistem .................................................................................. 22
3.2 Tehnici de reprezentare grafică a Sistemelor Informatice ......................................... 25
3.2.1 Diagrame globale (scheme bloc) ........................................................................ 25
3.2.2 Flux pe orizontală ............................................................................................... 26
3.3 Modelul Conceptual al Datelor.................................................................................. 26
3.3.1 Entitate ............................................................................................................... 27
3.3.2 Atribut ................................................................................................................ 27
3.3.3 Relaţie................................................................................................................. 28
3.3.4 Restricţii ale unei relaţii ..................................................................................... 29
3.4 Realizarea MCD ........................................................................................................ 29
3.4.1 Dependenţe funcţionale ţi tranzitive .................................................................. 29
3.4.2 Reguli de structurare a MCD ............................................................................. 30
3.5 Limbajul Unificat de Modelare (UML) ..................................................................... 31
3.5.1 Noţiuni şi notaţii pentru entităţi ......................................................................... 31
3.5.2 Noţiuni şi notaţii pentru relaţii ........................................................................... 32
3.5.3 Un exemplu de MCD ilustrat prin diagrama UML ............................................ 33
4 Proiectarea Bazei de Date relaţionale............................................................................... 34
4.1 Reguli de Gestiune..................................................................................................... 34
4.1.1 Tipuri de reguli de gestiune ................................................................................ 35
4.1.2 Definirea şi stabilirea regulilor de gestiune........................................................ 35
4.1.3 Exemple de Reguli de Gestiune ......................................................................... 36
2
4.2 Niveluri de integritate ale bazei de date .................................................................... 37
4.2.1 Integritatea entităţii ............................................................................................ 37
4.2.2 Integritatea domeniului ...................................................................................... 38
4.2.3 Integritatea referenţială ...................................................................................... 38
4.2.4 Integritatea definită de utilizator ........................................................................ 39
4.3 Normalizarea Bazei de Date ...................................................................................... 39
4.3.1 Forma Normală 1 (FN1) ..................................................................................... 41
4.3.2 Forma Normală 2 (FN2) ..................................................................................... 42
4.3.3 Forma Normală 3 (FN3) ..................................................................................... 43
4.3.4 Paşi în normalizarea bazei de date şi normalizare avansată ............................... 44
4.4 Proiectarea de detaliu................................................................................................. 45
4.5 Management de proiect ............................................................................................. 46
4.5.1 Scopuri şi metode în managementul de proiect ................................................. 46
4.5.2 Estimarea realizării priectului ............................................................................ 48
4.5.3 Fazele managementului de proiect ..................................................................... 49
4.5.4 Costurile managementului de proiect ................................................................. 49
5 De planificarea resurselor (ERP) la productica lină (Lean Manufacturing) .................... 50
5.1 Sisteme informatice utilizate în procesele de afaceri ................................................ 50
5.1.1 Sisteme informatice de marketing (SIMK) ........................................................ 51
5.1.2 Sisteme informatice de producţie (SIQ) ............................................................. 54
5.2 Integrarea sistemelor informatice prin ERP .............................................................. 56
5.2.1 În ce mod este util un sistem ERP ...................................................................... 57
5.2.2 Consolidarea afacerii prin ERP .......................................................................... 58
5.2.3 Alegerea ERP ..................................................................................................... 59
5.3 Sisteme de execuţie şi fabricare................................................................................. 59
5.4 De la ERP la Lean Manufacturing ............................................................................. 60
5.4.1 Concepte ale Producticii line (Lean Manufacturing) ......................................... 61
5.4.2 Cei 5S ................................................................................................................. 62
5.4.3 Kanban ............................................................................................................... 62
5.4.4 Kaizens ............................................................................................................... 62
5.4.5 Harta fluxului de valoare (VSM) ....................................................................... 62
5.5 Implementarea Lean .................................................................................................. 63
5.6 Sistemele ERP sprijină implementarea conceptelor Lean ......................................... 64
Bibliografie............................................................................................................................... 67
3
1 Introducere
Un sistem este un ansamblu de părţi componente cu legături reciproce, care se referă la
o zonă a lumii reale şi descrie o structură de modelare a acesteia.
Un model este o imagine conceptuală a unor obiecte din realitate, care ilustrează
proprietăţile şi comportarea lor, precum şi interacţiunile dintre ele, în scopul cunoaşterii sau
controlului realităţii vizate. Modelul poate fi abstract (de exemplu un model matematic sau o
schemă grafică) sau poate fi material (de exemplu o machetă la scară). În general, orice model
care se va implementarea pe un sistem de calcul trebuie să aibă o reprezentare matematică
distinctă şi se bazează pe o simulare pe calculator a sistemului ţintă (real).
Abordarea oricărui sistem (ca model) începe cu identificarea părţilor sale (dacă acestea
sunt evidente) sau cu divizarea artificială a părţilor, după care se identifică legăturile dintre
ele. Discriminarea părţilor componente se face prin analiză – pentru fiecare component
rezultând o serie de caracteristici şi moduri de comportare, adică fiecare component este
modelat separat. Pentru ca sistemul realizat să ilustreze cât mai fidel realitatea, se recompun
părţile prin sinteză adică se refac legăturile dintre componente, spre a obţine comportarea de
ansamblu ce se doreşte modelată.
Atât analiza cât şi sinteza sistemului se realizează urmărind o metodologie specifică
domeniului ştiinţific vizat, a zonei ţintă şi contextul în de lucru, precum şi a scopului
modelării (cunoaştere, control, simulare, etc.). Pentru verificarea concordanţei modelului cu
realitatea vizată, se elaborează sau se folosesc metode de evaluare a comportării întregului,
atât pentru verificarea performanţele dorite în scop cât şi pentru utilizarea eficientă a
modelului în scopul propus. Cel mai adesea, un sistem se bazează pe un formalism, adică pe o
exprimare simbolică a obiectelor (ca proprietăţi) şi a relaţiilor între ele (ca interacţiuni), cum
este de exemplu exprimarea prin formule matematice a fenomenelor fizice sau economice.
5
SI este inutil, ceea ce va bloca progresul şi va provoca chiar eliminarea din competiţia globală
a organizaţiei respective.
Pe de altă parte, este la fel de falsă părerea că o problemă oarecare a unei organizaţii se
poate rezolva prin introducerea unui SI fără a se cunoaşte în prealabil soluţia şi a se adapta
această soluţie la specificul organizaţiei. Dacă nu se cunoaşte bine problema şi nu se dispune
de o soluţie adecvată (elaborată local sau în exterior de specialişti avizaţi) problema nu va
putea fi rezolvată şi din nou, pe nedrept, se ajunge la compromiterea sistemului informatic. În
asemenea situaţii se consideră că a fost aplicată „metoda” denumită pe scurt GIGO (garbage
in garbage out – adică, în traducere liberă, gunoi se prelucrează gunoi se obţine) – evident o
exprimare în glumă a unei situaţii defectuoase, exprimare ce exploatează acronimele atât de
des folosite în mediul informatic.
Anticipare
Control
Retroacţiune
6
1.2 Tipuri de Sisteme Informatice
S-a arătat mai sus că SI are ca rol creşterea eficienţei manipulării informaţiilor – dintr-
un sistem informaţional. Fiindcă, în general, sistemul informaţional este deja existent (şi
trebuie doar eficientizat prin informatizare) Sistemele Informatice se mai numesc şi Sisteme
de Informatizare, subliniind prin această titulatură aportul activ de adaptare a vechiului sistem
la cel nou - folosind mijloace de calcul electronic. Informatizarea este aşadar, acţiunea de
adaptare şi transpunere a Sistemului Informaţional în SI.
O operaţiune elementară prin care se face acces la date în scopul modificării lor se
numeşte tranzacţie. Există două categorii de tranzacţii:
• Tranzacţii externe - ce privesc proceselor economice şi operaţiuni efectuate cu
exteriorul firmei (aprovizionare, încasări, plăţi). Intrările pot fi preluate de pe
documentele scrise, local sau prin Internet (de la distanţă – prin EDI - Electronical Data
Interchange).
• Tranzacţii interne - unde datele sunt preluate în SI pornind de la rezultate parţiale
obţinute în interiorul sistemului
Există mai multe categorii de Sisteme Informatice, după o clasificare ce ţine cont de
locul şi modul de utilizare a Sistemului Informatic, aşa cum se prezintă în continuare.
8
Sistemele ERP constau dintr-un set de aplicaţii care rezolvă atât probleme financiare,
probleme de planificare a producţiei, probleme de resurse umane şi plăţi.
Tendinţa de dezvoltare a sistemelor de gestiune şi control al resurselor se îndreaptă către
sisteme IPR (Intelligent Resource Planning) al firmei BAAN, şi spre sisteme de tip BPR
(Business Process Reengineering) – care oferă soluţii de restructurare a resurselor umane şi de
reorganizare a producţiei pentru maximizarea profitului. Sistemele de control al activităţilor
economice sunt completate cu sisteme de comunicaţie şi transfer financiar electronice,
cunoscute drept EDI (Electronic Data Interchange), care fac legătura firmei cu banca,
transportatori, autorităţi vânzători.
9
2 Abordări în Sisteme Informatice cu Baze de Date
Pentru rezolvarea corectă şi completă a problemelor vizate de un SI este necesară
respectarea unor principii şi adoptarea unor modele care permit parcurgerea sistematică a
activităţilor implicate în realizarea respectivului sistem. Chiar dacă modelele diferă (mai mult
sau mai puţin) de la o abordare la alta, toate îşi propun o cale optimă de urmat în soluţionarea
problemelor.
Pe de altă parte, specificul sistemelor cu Baze de Date induce o serie de restricţii şi
aduce totodată metode de lucru de care trebuie să se ţină cont în proiectarea şi realizarea
sistemului.
10
e) Respectarea cadrului legislativ este o cerinţă majoră. SI de gestiune trebuie să respecte
reglementările în vigoare pentru prelucrări, tipărire de documente şi formate ale
rapoartelor finale.
f) Realizarea sistemului informatic trebuie sa se facă în concordanţă cu resursele
disponibile la utilizator.
g) Reutilizarea unor părţi ale sistemului (vechi) existent sau ale unor componente realizate
deja pentru sistemul existent sau pentru alte sisteme asemănătoare.
h) Schimbarea (în sensul dezvoltării) sistemului trebuie să se facă cu prevederea acestei
situaţii încă din etapa de proiectare. Compromisurile (inerente schimbării) trebuie
explicitate şi documentate.
11
- O coloană (denumită şi câmp) descrie o singură caracteristică privitoare la un obiect,
adică descrie o proprietate generică a entităţii pe care o reprezintă tabelul. Ex.: coloana
Nume care conţine numele de familie a studentului.
- Fiecare valoare este apare la intersecţia dintre linie şi coloană. Ex.: valoarea Popescu
în coloana Nume, sau valoarea 732 în coloana Numar_Legitimatie, pe aceeaşi
linie.
- Data este atomică, adică nu există mai mult de o valoare asociată cu intersecţia dintre o
linie şi o coloană. Ex.: în coloana Nume a tabelului Student apare doar valoarea
Popescu (nu şi prenumele sau iniţiala tatălui).
- Nu există ordine între tabele – în sensul de succesiune sau ierarhie fixă, şi un tabel ce
stochează date nu va conţine pe un altul.
- Relaţia între tabele este logică, adică nu există o relaţie fizică (fixă) înscrisă în
program.
II. Datele sunt accesibile din punct de vedere logic în Baza de Date relaţională
- informaţia nu este referită (adresată) prin locaţia fizică (de pe suportul de memorare).
Ex.: un anume student nu se poate indica prin “al 3-lea rând” în tabelul Student.
- Orice informaţie trebuie să fie accesibilă logic indicând 1) un tabel 2) o cheie unică de
identificare (cheie primară) 3) o coloană. Ex.: un „obiect” student se poate accesa prin
indicarea tabelului Student, a cheii Numar_Legitimatie a şi coloanei din care
se doreşte informaţia – de exemplu Nume.
III. Valorile lipsă (vide) sunt tratate uniform ca „necunoscute”
- Valoare lipsă (denumită şi NULL) este interpretate întotdeauna valoare necunoscută;
aceasta fie nu a fost introdusă fie nu este într-adevăr cunoscută.
- Şirul vid la şiruri de caractere (indicat prin “” – adică „nici o literă”) şi 0 (zero) la
numere nu înseamnă valoare “necunoscută” ci pot fi doar valori de iniţializare. Ex.:
dacă un student nu are trecută în tabel nota de la bacalureat nu înseamnă că acesta nu l-
a absolvit (altfel nu ar fi admis) ci înseamnă, că pentru moment, nota nu a fost
introdusă.
- Dacă nu sunt manipulate corect, valorile vide pot provoca anomalii în baza da date. Ex.
valoare vidă la Numar_Legitimatie pentru un student anume va face imposibilă
găsirea sa în tabelul Fisa_Student – unde are toate datele situaţiei şcolare.
IV. O bază de date este auto-descriptivă
- Baza de date relaţională conţine atât informaţii utilizator – date despre obiecte din
lumea reală aflate în tabele) dar şi informaţii despre ea însăşi – date ce descriu structura
obiectelor din baza de date (de exemplu capul de tabel, structura unei machete, etc.).
- Datele ce descriu obiectele din baza de date sunt denumite meta-date şi sunt stocate în
„tabele sistem” care sunt este accesate în acelaşi mod ca şi tabelele utilizator.
- Colecţia de tabele sistem este denumită şi catalog sistem sau dicţionar de date
13
2.1.3 Costurile erorilor nedepistate în faza de analiză şi proiectare
Analiza şi proiectarea sistemului informatic sunt etape foarte importante în realizarea
unui SI, iar folosirea unei metodologii adecvate este esenţială în reuşita acesteia. Sunt dese
cazurile în care realizarea Sistemului Informatic se lasă pe seama unor persoane care au
experienţă în domeniul hardware sau chiar software dar care nu cunosc sau nu aplică o
metodologie adecvată în acest demers; rezultatul muncii lor – făcute după impresii şi judecăţi
ad-hoc, va fi ori un sistem prost sau inutilizabil ori va duce la costuri foarte ridicate datorită
multelor erori care vor fi depistate la implementare sau chiar la utilizarea sistemului.
Costuri
x100
x10
Costurile de rezolvare ale unei probleme legate de funcţionarea sau utilizarea sistemului
cresc cu câte un ordin de mărime (de 10 ori) de la etapa de proiectare la cea de implementare
şi apoi la cea de exploatare a sistemului (v. Figura 2-1). Cu cât se rezolvă mai multor
probleme la etapa de (analiză) şi proiectare, cu atât mai puţine situaţii neaşteptate apar şi vor
trebui rezolvate la implementarea sau la exploatarea sistemului, când este deja târziu şi
costisitor a se renunţa la echipamente, bani şi muncă investite dar nefolositoare.
Succesul soluţiei adoptate şi a investiţiei este asigurat doar de folosirea corectă (adică
respectarea) unei metodologii adecvate problemei de rezolvat. De aceea, astăzi, se cheltuiesc
mulţi bani pentru achiziţionarea unui sistem de proiectare asistată de calculator (CAD) sau un
sistem pentru analiza şi proiectarea software asistată (CASE) care permit dezvoltarea corectă
şi în timp scurt, cu investiţie, erori şi eforturi minime în rezolvarea cu succes a problemelor ce
apar la realizarea unui SI. Dacă nu se cunoaşte sau nu se caută o metodologie corectă, este
mai bine a se apela la firme specializate, care pot dovedi că au avut succes în realizarea
sistemelor informatice la alţi beneficiari.
Un SI în sine nu este o soluţie şi nu rezolvă problemele de gestiune, de organizare sau
de conducere ale unui organizaţii decât dacă soluţiile (dar mai ales metodele de soluţionare)
sunt corect analizate, elaborate şi testate. Problemele sunt efectiv rezolvate ca principiu de om
(de expert sau de beneficiar) în faza de analiză competentă a domeniului, după care
implementarea vine doar să pună în operă soluţiile adoptate. Durata prea mare de dezvoltare
(de creare sau de refacere) a unui SI precum şi adaptarea la noi situaţii pe o durată prea
îndelungată duc la cheltuieli mari şi la rezultate slabe.
14
1) Definirea cerinţelor utilizatorului – priveşte extragerea prin interviu sau expertiză la faţa
locului a problemelor de rezolvat cu viitorul SI. Documentul întocmit este „Studiul de
necesitate” şi este elaborat de o echipă care, eventual, va fi şi beneficiara sistemului
informatic. Echipa de lucru este condusă de o persoana care, în mod normal, face parte
din conducerea firmei beneficiare, pentru a avea responsabilitate şi putere de decizie în
diversele chestiuni ce pot apare.
2) Analiza de sistem detaliază scopurile vizate, datele şi prelucrările necesare precum şi
resursele necesare: programe, echipamente, resurse umane, finanţe. Persoanele implicate
în această etapă trebuie să cunoască bine problemele dar şi soluţiile lor, fiind specialişti
în domeniul ţintă dar având şi cunoştinţe de proiectare, de informatică şi cunoştinţe de
management al proiectelor. În această etapă se elaborează „Specificaţiile de proiectare”,
care prevăd estimativ resursele hardware, software şi auxiliare necesare. Conform
acestor cerinţe, se elaborează o structură a sistemului care poate să realizeze funcţiile
dorite şi se indică modalităţile de testare care pot atesta atingerea scopurilor. urmărind o
metodă anume. Pentru a realiza cu succes şi eficienţă această etapă este necesară
adoptarea şi respectarea unei o metodologii - adică a unei abordări ştiinţifice şi
sistematice verificate. Astăzi, pentru această etapă se pot folosi instrumente CASE
(Computer Aided Software Engineering) care asistă analistul de sistem în definirea
structurilor şi funcţiilor pe module, în proiectarea lor, iar apoi poate genera aplicaţia
(codul programului) şi chiar întocmi în linii mari documentaţia de proiectare.
3) Proiectarea logică – priveşte etapa de concepţie a structurilor şi a elementelor ce
compun SI, care vor constitui ulterior baza pentru realizarea sistemului. Sunt implicaţi
analişti programatori şi specialişti care stabilesc cadrul în care se va realiza şi va
funcţiona SI: resurse fizice existente, aplicaţii existente şi necesare, modul de realizare a
aplicaţiilor şi structurii de echipamente; în această etapă se stabileşte şi modul general de
desfăşurare a acţiunile de implementare. Documentul elaborat este „Proiectul de
ansamblu”.
4) Proiectarea fizică - în cadrul căreia se detaliază toate datele şi procedurile implicate în
rezolvarea problemei date, precum şi modalitatea de realizare şi instalare a structurii de
echipament. Pe partea de programe se realizează structura modulară şi funcţiunile
modulelor, pe partea de echipament se realizează schema de amplasare a echipamentelor
cu instrucţiuni de instalare, iar pe partea de lucrări se face planificarea în detaliu a
operaţiunilor de execuţie. Documentul elaborat este „Proiectul de detaliu” şi
„Specificaţii de programare”.
5) Implementarea Sistemului Informatic - cuprinde multitudinea de operaţiuni de
programare (codificare), precum şi instalarea echipamentelor şi programelor necesare
funcţionării sistemului. Documentele realizate în această etapă sunt „Programe sursă
documentate” şi „Documentaţia de funcţionare”.
6) Testarea individuală a modulelor – constă în verificarea funcţionării modulelor şi a
interacţiunii lor cu module vecine. Este posibil ca anumite module să nu execute
funcţiile dorite, şi atunci se reiau pentru acestea (sau chiar pentru întreg ansamblul)
etapele 4, 5, 6, până la obţinerea rezultatului dorit. Documentele întocmite sunt „Foi de
test” – prin care se constată conformitatea (sau nu) a funcţionării modulelor cu
specificaţiile de programare şi se indică tipul şi locul erorii.
7) Integrarea componentelor şi testarea finală a Sistemului Informatic – constă în
asamblarea tuturor componentelor fizice (echipamente) şi logice (date şi programe), care
vor funcţiona împreună pentru realizarea scopului propus, după care se face testarea
ansamblului spre a se verifica atingerea acestui scop. Testarea finala «de punere în
funcţiune» durează cel puţin 3 zile; testarea sa de către personalul de exploatare indică
dacă sistemul este realizat în conformitate cu cerinţele beneficiarului, dacă este sigur şi
dacă este uşor utilizabil (dacă sunt probleme de operare). Uneori există şi o etapă de
15
testare a comunicaţiei pentru cazul în care beneficiarul este distant. Documentul întocmit
la finalul etapei este „Procesul verbal de dare în exploatare”, semnat de către realizatori
şi de către beneficiar.
8) Exploatarea şi întreţinerea Sistemului Informatic. Exploatarea implică utilizarea de
personal pregătit special, deci presupune şcolarizarea personalului utilizator. Întreţinerea
constă în rezolvarea incidentelor de proastă funcţionare sau de nefuncţionare ale SI,
pentru care soluţionarea constă în menţinerea copiilor de rezervă pentru date şi
programe, configurare sau chiar reinstalare periodică a aplicaţiilor, precum şi controlul şi
menţinerea în stare bună de funcţionare a echipamentelor fizice.
9) Dezvoltarea Sistemului Informatic – constă în adăugarea sau modificarea unor module
pentru a satisface mai bine cerinţele impuse sau pentru a rezolva noi cerinţe. În scopul
dezvoltării facile atât a modulelor software cât şi hardware, este necesară realizarea unei
documentaţii amănunţite privind structura şi funcţionarea SI; această documentaţie
trebuie realizată cel târziu în faza de testare finală, înainte de darea în exploatare şi
trebuie sa conţină funcţiile şi modul de realizare a modulelor, manualul de utilizare şi
ajutor pe loc (help). De obicei, dezvoltarea se realizează de o alta echipa decât cea care a
creat SI, de aceea documentaţia trebuie să fie atât de amănunţită încât să nu pună
probleme de înţelegere sau de modificare a programelor. Astăzi, mediile de proiectare
(CASE Computer Aided Software Engineering) şi cele de programare oferă şi facilitatea
documentării automate, venind în ajutorul proiectantului şi programatorului.
Realizarea unui sistem cu baze de date respectă (în general) o metodologie care este
specifică tipului de SGBD utilizat la implementarea sistemului. Se deosebesc două familii
mari de abordări care s-au impus actual în lume: abordarea relaţională şi abordarea obiectuală.
Astfel, de la etapa de analiză şi până la etapa de model fizic se vor folosi terminologii şi
simboluri specifice uneia din abordări, orientate spre diagrama Entitate-Relaţie sau pe
descrierea obiectuală a domeniului. În cele ce urmează se va prezenta doar prima abordare, în
care simbolistica de reprezentare a diagramei Entitate-Relaţie va fi cea clasică (v. Figura 3–
15) sau UML (v. Figura 3–19)
16
Analiz. sist. inf.
1-2
Planif. lucrărilor
3
Proiectarea generală
3
Proiectare de
detaliu
Programare
5, 6
Integrare, testare
7
Exploatare, dezv.
8 ,9
1 9
2 8
3 7
4 8
Codificare şi Testare
componente
17
2.3.3 Modelul incremental
Este un model în care o componentă sau un grup de componente este realizat
independent de celelalte adăugându-se sistemului unul câte unul până la obţinerea
ansamblului. Acesta este un mod de lucru eficient, abordat în echipă şi coordonat de un
conducător de echipă de proiect. Se aplică începând de la etapa 5 până la etapa 8.
Componentele pot fi reutilizate în alte proiecte.
Analiză de
sistem
Proiectarea
Arhitecturi
i
Realizare
Componen
t
Proiectare
Implementar
Integrare
Dare în
exploatare
Analiză
sistem
Analiză
Integrare sistem Proiectar
e
Integrare Proiectar
Startare e
Proiect
Implementare
Testare Plan activităţi
Implementare
Abstractizare
Decizii tehnice
Decizie
Ciclu de viaţă
A. Procese primare
1. procesul de achiziţie – cuprinde activităţi derulate de furnizorul sistemului informatic în
pentru analiza şi soluţionarea problemei de rezolvat;
2. procesul de furnizare – cuprinde activităţi de predare parţială şi finală a produselor
informatice;
19
3. procesul de dezvoltare – activităţi derulate pentru crearea şi adăugarea de facilităţi de
prelucrare şi prezentare a informaţiei (adică noi interogări, module program, etc.);
4. procesul de exploatare – cuprinde activităţi realizate de organizatorul desemnat să
folosească sistemele informatice (utilizatorul / beneficiarul prelucrează informaţiile de
interes);
5. Procesul de întreţinere – cuprinde activităţi realizate de organizatorul desemnat să
întreţină în funcţie sistemelor informatice;
Procesele primare vizează acţiuni în realizarea sistemelor informatice prin prisma
actorilor. În cazul în care beneficiarul sistemului este şi cel care îl exploatează şi îl întreţine
actorul de o parte se reduce la beneficiar şi actorul de furnizare este cealaltă parte.
C. Procese organizatorice
1. procese de management – ca activitate de bază pentru conducerea proiectului;
2. proiectul de infrastructură – activitate pentru stabilirea, realizarea şi întreţinerea
infrastructurii, adică a necesarului de hardware, software, tehnici, metode, standarde şi
facilităţi de dezvoltare;
3. îmbunătăţirea procesului – pentru a măsura, controla şi îmbunătăţi un proces oarecare;
4. formarea personalului ca activitate de pregătire profesională.
3 Analiza de sistem
Activitatea de analiză de sistem are ca scop cunoaşterea completă şi corectă a
problemelor de rezolvat în domeniul vizat şi elaborarea unei soluţii de principiu corecte şi
fezabile (adică realistă şi realizabilă în limita resurselor disponibile). Activitatea de analiză
constă în discriminarea elementelor ce apar în lumea reală şi legăturilor dintre ele aşa cum
apar în domeniul ales, precum şi stabilirea ansamblului de activităţi care trebuie desfăşurate în
scopul realizării sistemului propus.
Producţie
Departament
Aprovizionare
Conducere
Transport
În exemplul din
Figura 3-1 se indică separarea Departamentului Aprovizionare de restul firmei, cu care
acesta are legături dar de care se deosebeşte prin funcţiunile specifice şi prin prelucrările care
se doresc automatizate.
21
După cum s-a arătat la §1.1.2 şi în Figura 1-1, blocurile de principiu ale viitorului SI
sunt Intrări, Ieşiri, Prelucrări şi Control. Dacă blocul de Control nu apare explicit în structura
sistemului, el trebuie realizat de către personalul utilizator. Prin control se urmăreşte
ritmicitatea şi precizia prelucrărilor sau se intervine în situaţii în care ieşirile nu sunt conform
specificaţiilor de la proiectarea sistemului.
Intrările reprezintă ansamblul datelor încărcate manual sau automat în sistem. Acestea
intervin prin tranzacţii externe şi tranzacţii interne.
Tranzacţiile externe redau dinamica aplicaţiilor şi proceselor economice şi financiare
din cadrul firmei. Ele provin din exteriorul sistemului informatic şi reprezintă date privind
aprovizionarea cu materii prime, date de încasări şi plăţi, etc. Pot fi date consemnate pe
documente (facturi), date din mediul economic-financiar (legate de prevederi legale de genul
ordin de plată şi cotă TVA), date din sistemele informaţionale (altele decât domeniul vizat al
sistemului informatic al firmei), cât şi date din sisteme informatice exterioare firmei. Intrările
pot fi preluate fizic de la periferice utilizate de către om (tastatură) şi de la dispozitive pentru
cartele magnetice. Datele pot fi introduse şi de la distanţă prin Internet cu ajutorul
formularelor WEB sau EDI (Electronic Data Interchange).
Cu ajutorul tranzacţiilor interne datele sunt preluate din SI ca rezultate ale altor
prelucrări. Exemple pot fi valoarea totală a produselor sau valoarea produselor cu TVA.
Prelucrările privesc operaţii de calcul dar şi operaţii de tipul căutare, sortare, extragere
a unor informaţii, filtrare după criterii stabilite, comasare de informaţii şi operaţii logice. În
general prelucrările vizează crearea iniţială şi actualizarea bazei de date, exploatarea,
reorganizarea, salvarea şi restaurarea bazei de date (BACK-UP, RESTORE). Salvarea
înseamnă înscrierea periodică pe suportul magnetic a informaţiilor din baza de date la
momentul curent. Restaurarea se face prin reîncărcarea în baza de date după un eveniment sau
se face ca o operaţie periodică în cazul sistemelor distribuite.
Ieşirile privesc rezultatele prelucrărilor şi pot fi ieşiri în urma operaţiilor de transfer a
datelor care nu şi-au modificat valoarea (numărul şi data facturii, denumirea produsului) şi
ieşiri obţinute în urma unor operaţii conform unor algoritmi. Pentru cele două categorii
testarea rezultatelor este specifică, în al doilea caz fiind necesare intrări şi rezultate de test
cunoscute pentru a putea depista corectitudinea prelucrărilor. Ieşirile pot fi indicatori sintetici
reprezentând valori unice (scalare) şi indicatori analitici ce apar sub forma unor tabele.
Rapoartele conţin indicatori sintetici şi analitici prezentaţi într-un document unitar şi o formă
impusă de lege (stat de plată, balanţă sintetică), conţinând date de stare ale domeniului
informatizat (starea patrimoniului, starea vânzărilor, etc.). Rapoartele statistice conţin
indicatori sintetici utili luării deciziilor de către conducerea firmei. Rapoartele previzionale
oferă sugestii pentru decizii viitoare pe baza prelucrării suplimentare a datelor din trecut.
După destinaţie rapoartele pot fi de uz intern sau de uz general, iar după frecvenţă rapoartele
pot fi zilnice, lunare sau trimestriale. Ele pot conţine grafice pentru evaluarea calitativă a unor
evoluţii utile în luarea deciziilor.
22
În cadrul analizei intervin în principal două categorii de persoane: analişti şi beneficiari;
analistul conduce interviurile făcute beneficiarilor şi extrage cunoştinţele care apoi vor fi
codificate (adică primesc notaţii precise) şi formalizate (adică relaţiile între ele sunt exprimate
prin formule sau proceduri precise), pentru a fi apoi înglobate în SI. Analiştii sunt persoane
care de obicei sunt experţi în domeniul vizat şi în plus au cunoştinţe în informatică şi în teoria
sistemelor; ei sunt cei care doresc să cunoască în amănunt problemele de rezolvat şi de aceea
intervievează viitorii beneficiari ai Sistemului Informatic. Beneficiarii sunt lucrători în locul şi
în domeniul vizate, dar şi conducători ale organizaţiei la diferite niveluri.
Desfăşurarea cu succes a analizei este în responsabilitatea analistului; acesta este uneori
chiar o persoană care lucrează în domeniul şi locul vizate (economist, contabil, inginer, etc.).
Există diverse abordări privind desfăşurarea analizei de sistem; mai jos se prezintă o abordare
procedurală sistematică propusă în [3].
3.1.3.1 Înţelegerea cerinţelor beneficiarului
Se inventariază chestiunile de rezolvat şi „aşteptările” pe care beneficiarul le are de la SI
viitor. În demersul de înţelegere a cerinţelor trebuie implicat şi beneficiarul nu numai
analistul, fiindcă deseori beneficiarul nu formulează complet şi corect cerinţele – datorită
faptului că unele detalii le omite considerându-le subînţelese, nu le dă atenţie sau nu le ştie. În
[4] se fac următoarele recomandări pentru o analiză de succes:
• Formulaţi clar obiectivele urmărite.
• Stabiliţi unde trebuie să faceţi compromisuri la obiective în conflict.
• Stabiliţi priorităţi şi schimbaţi priorităţi atunci când se impun.
• Realizaţi un model al sistemului (grafic şi procedural), indicând efecte colaterale şi
schimbări pe termen lung.
• Stabiliţi de ce date aveţi nevoie şi care este volumul lor.
• Nu abstractizaţi excesiv şi nu reduceţi totul la o idee, un caz sau fapt.
• Ţineţi cont de părerea celor care vă atrag atenţia asupra unor „greşeli”.
• Aplicaţi metode cunoscute când vă sunt folositoare dar evitaţi-le când vă încurcă.
• Studiaţi istoricul desfăşurării analizei şi „lecţiile” căpătate.
• Gândiţi termeni de sistem (prin elemente şi legături) nu doar în termeni de cerinţe.
3.1.3.2 Clasificarea cerinţelor
Este fundamental să se realizeze o clasificare a cerinţelor prin prisma specificului lor,
pentru a fi caracterizate şi detaliate uşor. În general, categoriile după care se face clasificarea
sunt:
• Obiecte şi proprietăţi – se deosebesc diverse obiecte lumea reală, se împart în
categorii şi se exprimă caracteristici generice pentru fiecare categorie de obiecte (adică
proprietăţile ale acestora). Categoria de obiecte va deveni un tabel, un obiect anume
devine o linie din tabel, o proprietate devine o coloană în tabel, o anume proprietate a
unui obiect devine o valoare.
• Obiective operaţionale – exprimă scopurile urmărite prin introducerea SI precum şi
modurile în care se pot atinge. Ele se referă la „ce se doreşte” şi „cum se poate
obţine”.
• Reguli de lucru (denumite şi „reguli de gestiune”) – sunt condiţii şi restricţii impuse
proprietăţilor (privind limitele valorilor, cazuri speciale ale lor în relaţiile între
obiecte), sau impuse prelucrărilor (ordinea lor, evenimente care le declanşează). O
regulă se exprimă prin cuvinte ca „... trebuie ...”, „... se va face... ”, „... respectă
strict...”.
• Preferinţe – sunt condiţii recomandate proprietăţilor obiectelor sau acţiunilor, care se
exprimă prin cuvinte ca „... se recomandă ...”, „... pe cât posibil... ”, „... este indicat
ca...”.
23
3.1.3.3 Corelarea cerinţelor
Cerinţele formulate nu sunt nici sentinţe nici cugetări disparate. Înţelegerea corectă a
cerinţelor impune combinarea lor în contextul comun al obiectivelor SI; din această
combinare rezultă noi legături (relaţii) între obiecte şi acţiuni dar pot rezulta chiar schimbări
de principiu în realizarea SI.
3.1.3.4 Stabilirea de priorităţi între cerinţe
Unele cerinţe sunt vitale funcţionării SI sau siguranţei mediului şi personalului, altele
sunt minore. Priorităţile stabilite între cerinţe se poate face pe o scară de valori după care să
fie tratate; în cazul în care unele cerinţe minore complică sistemul, se renunţă la ele sau se
prevăd pentru dezvoltări viitoare. Alegerea priorităţilor trebuie să ţină cont şi de găsirea
soluţiei optime, deci cerinţele care duc la un optim de funcţionare sau utilizare a SI nu sunt
minore.
3.1.3.5 Reprezentarea şi formalizarea obiectelor şi interacţiunilor
După ce s-au stabilit cu precizie obiective, cerinţe, obiecte şi interacţiuni este utilă o
reprezentare grafică a ansamblului acestora. O imagine este adesea intuitivă şi mult mai
explicită ca o descriere text a unui fapt sau unei situaţii.
În analiza sistemului informaţional ţintă se vor discrimina:
• fluxuri (de materiale, de energii, de informaţii), cum sunt: produse în stoc, facturi,
bonuri de livrare, etc.;
• entităţi ale lumii exterioare: clienţi, furnizori;
• structuri organizatorice;
• legi, reglementări: contracte, reguli contabile;
Reprezentarea grafică a părţilor şi întregului sistem ţintă ajută la înţelegerea şi la
corectarea modului de abordare a SI, dar operaţiunile care le va executa acesta pot fi transpuse
în programe numai dacă se cunosc cu precizie şi sunt formalizate
Datele cu care lucrează sistemul informaţional se constituie într-un model al datelor ce
formalizează structura şi legăturile dintre date (adică produce o structură conceptuală
exprimată prin simboluri). Formalizarea prelucrărilor produce un model al prelucrărilor (o
schemă de acţiune). Activitatea de formalizare face parte din analiza sistemului informaţional:
Exemple: date formalizabile - informaţii asupra unor clienţi; date neformalizabile - date
meteorologice, date imprecise sau incerte. Prelucrări formalizabile - editarea unei facturi,
calcule matematice; prelucrări neformalizabile - soluţii cu calcule în volum foarte mare sau
necunoscut.
3.1.3.6 Stabilirea metodologiei urmărite la realizarea SI
Analiza de sistem necesită o metodă generală de abordare pentru că apar probleme din
caracteristicile foarte variate ale informaţiilor (unele modele sunt adecvate, altele nu). Fiindcă
apar dificultăţi şi datorită persoanelor implicate în proiect (proiectanţi, analişti) trebuiesc
abordate şi din punct de vedere organizaţional conducerea şi implementarea proiectului cu o
metodă anume.
Exemple de situaţii care au apărut ca urmare a lipsei de metodă:
- programele nu realizează ce s-a dorit;
- programele nu pot fi modificate (dezvoltate) pentru noi cerinţe;
- studiile sunt corecte şi logice pe hârtie şi nu pot fi aplicate în practică;
- programele dau rezultate corecte dar în timp prea lung;
- informatizarea perturbă activitatea umană;
Întrebări la care se răspunde pentru a găsi o metodă:
1. cum se poate realiza un caiet de sarcini (specificaţii) care să descrie exact scopul
informatizării, ce metodă de analiză este adecvată?
2. Cum se poate realiza un sistem de programe conform caietului de sarcini? – ce metodă de
implementare se va folosi?
24
De obicei, metoda după care se realizează analiza de sistem face parte din metodologia
generală adoptată pentru realizarea SI. De aceea, chiar în faza de analiză se fac mai multe
treceri prin etapele indicate mai sus, spre a rafina cunoştinţele şi a găsi cea mai bună cale de a
realiza cu succes Sistemul Informatic vizat.
Bloc
Fişier Document de
prelucrare Succesiune
Figura 3-2 Simboluri grafice pentru ilustrarea Sistemului Informatic ca schemă bloc.
Situaţia
BC Stocurilor Comandă
Procesare
Comenzi
CTA
Furnizori
Fişiere
Furnizori
25
3.2.2 Flux pe orizontală
Este o formă de prezentare în care se folosesc următoarele convenţii de reprezentare:
- fiecare document se găseşte pe o linie de nivel orizontală;
- fiecărui document i se trec cronologic toate operaţiile suportate din momentul intrării în SI
până în momentul arhivării sau distrugerii;
- se reprezintă schematic operaţiile şi influenţele unor documente asupra altora fiind
acordată atenţie eliminării unor documente şi eventual schimbării traseelor informaţiilor în
momentul utilizării SI.
Diagrama este de fapt un tabel ce conţine drept coloane: Nr. curent, Nume document,
Periodicitate de completare, Forma, Observaţii (lămuritoare la scopul şi utilitatea
documentului). În cadrul tabelului se trec documentele şi operaţiunile şi diagrama însoţitoare
dă imaginea de ansamblu a acestora. Simbolurile utilizate sunt ilustrate în Figura 3-4.
Diagramele întocmite ilustrează structurile de prelucrare specifice sistemului informatic
şi sunt utile în proiectarea bazelor de date şi a modulelor program (sau a interogărilor) ce
reprezintă de fapt prelucrările dorite.
Afişare
Factura Document
(pe ecran
de intrare
sau hârtie)
Manipulare Punere în
circulaţie
Arhivare Verificare
3.3.1 Entitate
Entitatea este un obiect concret sau un concept abstract din zona realităţii care se doreşte
modelată şi gestionată prin SI. Orice entitate este asociată unui tabel.
În principiu o entitate reprezintă o categorie de obiecte sau de documente din realitate,
însă în realizarea Sistemului Informatic, o entitate poate fi şi o interacţiune între două obiecte
concrete din realitate. Astfel, o firmă comercială operează cu entităţi cum sunt PRODUS şi
FIRMA – ca obiecte concrete din realitate dar şi cu entitatea FACTURA – care reprezintă de
fapt interacţiuni cu firme furnizor şi client, adică relaţia firmei în cauză cu aceste două
categorii de firme. După cum se constată din acest exemplu, entitatea reprezintă obiectul
generic şi de aceea se recomandă ca numele entităţii să indice numele obiectului la singular.
O entitate poate fi:
• independentă sau tare – dacă nu se bazează pe o altă entitate pentru a fi identificată
(referită);
• dependentă – în caz contrar.
O instanţiere a unei entităţi este un obiect concret din categoria pe care o reprezintă
entitatea, adică este o linie din tabelul asociat entităţii.
Aşa cum s-a arătat mai sus, există mai multe tipuri de entităţi:
• entităţi tip – care sunt utilizate să reprezinte efectiv categorii de obiecte din lumea
reală, cum sunt PRODUS, COMERCIANT;
• entităţi subtip – care provin din ierarhii de generalizare, cum sunt FURNIZOR şi
CLIENT, ca entităţi fii ale entităţii părinte COMERCIANT;
• entităţi asociative – care sunt utilizate la asocierea altor două sau mai multe entităţi,
cum este entitatea FACTURA;
3.3.2 Atribut
Un atribut indică o proprietate a unei entităţi (adică a categoriei de obiecte), ce indică o
caracteristică prin care obiectele din acea categorie se deosebesc unele de altele. De exemplu,
pentru entitatea produs atributul DENUMIRE indică produsul, atributul PRET indică costul
unitar, al unui anume produs, etc. Fiecare atribut ia o valoare anume, într-un domeniu de
valori bine specificat: DENUMIRE este un şir de caractere, PRET este un număr.
Atributele pot fi clasificate în două categorii:
• Atribut identificator (de referire), denumite şi cheie – prin care se identifică un obiect
din tabel; asemenea atribute sunt numele obiectelor, sau codurile de identificare:
numărul de legitimaţie pentru persoane, codul de produs, etc.
• Atribut descriptiv (de informaţie) – prin care se indică o proprietate a obiectului,
proprietate care se poate regăsi şi la alte obiecte din tabel.
Atributul cheie care identifică unic un obiect din tabel – cum este de exemplu un cod de
identificare produs, se numeşte cheie primară.
Atunci când într-un tabel apare un atribut cheie primară din alt tabel, ele este denumit
cheie externă sau cheie străină.
O cheie compusă este aceea formată din două sau mai multe atribute cheie – necesară în
cazul când celelalte atribute nu depind doar de una din chei. De exemplu, identificarea unei
facturi se poate face unic prin codul de COMERCIANT şi DATA emiterii facturii (deci prin
două atribute).
27
3.3.3 Relaţie
Sensul general al relaţiei, în contextul bazelor de date relaţionale, este acela de legătură
între obiecte:
• de acelaşi tip – care formează împreună o colecţie (ca tabel) şi indică o entitate,
• tipuri diferite – care interacţionează în contextul real ce se doreşte informatizat (ca
asociere).
În continuare, se va considera conceptul de relaţie în a doua accepţie, adică relaţia este
asocierea între entităţi. Concret, relaţia între două entităţi se realizează pe baza unui câmp
comun (un atribut ce apare în ambele tabele), de obicei un câmp cheie al unui tabel apare
drept cheie externă în celălalt tabel. De exemplu, în tabelul FACTURI apare codul de
COMERCIANT spre a indica sursa sau destinaţia facturii; acest cod împreună cu data facturii
vor reprezenta cheia unei facturi instanţiate (concrete). Relaţia se exprimă printr-un verb care
exprimă interacţiunea dintre cele două entităţi în realitate.
Relaţiile se clasifică după criterii de grad, conectivitate, cardinalitate, tip şi existenţă:
• Gradul unei relaţii este numărul de entităţi asociate în relaţie. O relaţie n-ară este o
relaţie generală de grad n; cazuri particulare sunt relaţii binare (2-are), ternare (3-
are), etc. Gradul cel mai uzual în relaţie este 2, relaţiile ternare sau n-are fiind
descompuse în relaţii binare succesive între entităţi. Există însă şi relaţii unare, adică
relaţii recursive aplicate doar unei singure entităţi; de exemplu, relaţia „este şef al”
peste entitatea ANGAJAT este aplicată unor angajaţi subordonaţi unui angajat –
şeful acestora.
• Conectivitatea unei relaţii caracterizează numărul de obiecte efective ale unei entităţi
care intră în relaţie cu un singur obiect al unei alte entităţi - luate ca referinţă.
Conectivitatea nu se caracterizează numeric ci calitativ, prin valori „unu” şi „mulţi”.
• Cardinalitatea unei relaţii este de fapt conectivitatea minimă şi maximă a unei relaţii,
adică numărul minim de obiecte şi numărul maxim de obiecte ce se intră în relaţie cu
un obiect ale entităţii referinţă.
O relaţie unu-la-unu (1:1) este aceea în care un obiect ale entităţii de referinţă este în
relaţie cu cel mult un obiect ale celeilalte entităţi. De exemplu, un ANGAJAT al unei firme
face parte dintr-un (singur) anume DEPARTAMENT.
O relaţie unu-la-mulţi (1:N) este aceea în care un obiect ale entităţii de referinţă este în
relaţie mai multe obiecte ale celeilalte entităţi. De exemplu, un DEPARTAMENT al unei
firme are ca salariat mai mult de un ANGAJAT.
O relaţie mulţi-la-mulţi (M:N) este o relaţie nespecifică, adică aceea în care un obiect
ale entităţii de referinţă este în relaţie nici unul, unul sau mai multe obiecte ale celeilalte
entităţi. De exemplu relaţia ANGAJAT „lucrează la” PROIECT: există angajaţi care nu sunt
implicaţi în proiecte (de exemplu portarul) iar un angajat poate lucra la unul sau mai multe
proiecte.
Pentru indicarea specifică a relaţiei se foloseşte exprimarea generală:
(Numar_minim : Numar_maxim)
de obiecte aflate în relaţie cu un obiect din entitatea referinţă, adică primul număr indică
minimul de obiecte iar al doilea maximul de obiecte din a doua entitate ce intră în acea relaţie.
În acest caz, relaţia (M:N) se va apare ca (0:N). În situaţia în care relaţia încă este de forma
(M:N), atunci tabelele trebuie despicate spre a obţine relaţii unu-la-mulţi (1:N).
• Direcţia relaţiei indică cine este sursa şi cine este destinaţia relaţiei, atunci când verbul
indică o entitate părinte şi o entitate fiu. Direcţia este determinată de conectivitatea
relaţiei: în relaţii unu-la-unu direcţia este dinspre entitatea independentă către cea
dependentă; dacă cele două entităţi sunt independente direcţia este arbitrară. În
relaţia unu-la-mulţi entitatea care intervine cu 1 este părinte; în relaţia mulţi-la-mulţi
direcţia este arbitrară.
• Tipul relaţiei: relaţie identificatoare – cea care indică o entitate fiu (dependentă), iar
non-identificatoare – cea între entităţi independente.
28
3.3.4 Restricţii ale unei relaţii
Restricţia de existenţă a relaţiei – indică dacă pentru un obiect din entitatea referinţă
există cel puţin un obiect din entitatea aflată în relaţie cu ea, mai precis indică dacă relaţia este
obligatori pentru toate obiectele celor două entităţi sau nu. Cardinalitatea minimă indică
„existenţa” prin valoare diferită de 0 ca obligativitate, iar prin 0 ca relaţie opţională (vezi
exemplul cu ANGAJAT şi PROIECT de mai sus).
Restricţiile de participare specifice unei relaţii pot fi determinate considerând o entitate
drept referinţă (în relaţia analizată) şi evaluând apoi numărul de obiecte ale celeilalte entităţi
ce intră în relaţie cu un obiect a entităţii de referinţă.
1. Restricţia de participare indică la obligativitatea relaţiei: dacă un obiect al entităţii de
referinţă este în relaţie cu cel puţin un obiect al celeilalte entităţi atunci participarea
este totală (linie dublă) şi cardinalitatea minimă diferită de 0. Altfel participarea este
parţială - linie simplă.
2. Cardinalitatea relaţiei indică numărul de obiecte instanţiate aflate în relaţia între cele
două entităţi: cardinalitatea minimă şi maximă corespunzătoare arată în ce măsură o
entitate (ca mulţime) este legată de cealaltă entitate.
Cardinalitatea rezultă din reguli de gestiune şi este utilă spre a evalua câte linii se vor
afişa la o interogare ce conţine relaţii între două tabele – relativ la liniile cu valori de atribute
care se repetă.
30
- Atribute decompozabile - anumite atribute (ex. Nume = Nume & Prenume & Iniţiala
tatălui sau Adresa = Strada & Bloc & Localitate) nu trebuie păstrate în forma lor uzuală ci
trebuie divizate în mai multe atribute independente.
Limbajul UML constă din setul de concepte şi notaţii privind structura şi funcţionarea
unui sistem din lumea reală, spre a fi modelat şi reprezentat grafic în mod intuitiv şi lucrativ –
adică uşor de înţeles şi de transpus într-un sistem informatic. Descrierea sistemului din lumea
reală se face printr-o serie de diagrame care se referă la:
- activităţi,
- cazuri de utilizare,
- clase,
- colaborare,
- componente,
- exploatare,
- obiecte,
- secvenţă,
- stări.
Aceste diagrame pot fi împărţite în 3 categorii: diagrame statice – care descriu structura
şi responsabilităţile sistemului informatic (diagramele de cazuri de utilizare, clase, obiecte),
diagrame dinamice – care descriu comportamentul şi interacţiunile care au loc între diverse
entităţi în cadrul sistemului informatic (diagrame de activităţi, colaborare, secvenţă, stări,
cazuri de utilizare) şi diagrame arhitecturale – care descriu componentele executabile ale
sistemului şi determină locaţiile fizice de execuţie şi nodurile de stocare a datelor (diagrame
de componente, de exploatare).
31
b. Relationships – relaţii
c. Diagrams – diagrame
Entităţile sunt, evident, noţiunile cele mai importante în abordarea noastră, şi de aceea
se vor prezenta scurt câteva categorii şi apoi reprezentarea grafică în Figura 3-7:
i) Structurale (structural things)
ii) Comportamentale (behavioral things)
iii) De grupare (grouping things)
iv) De adnotare (annotational things).
Entităţi structurale sunt cele care pot asimilate cu obiecte din lumea reală şi corespund
entităţilor din abordarea „clasică” a DER. Totuşi, o diferenţă esenţială este aceea că entitatea
în accepţia UML este o clasă – aşa cum este ea înţeleasă în abordarea obiectuală. Astfel,
entitatea / clasa va fi descrisă nu doar prin structurile de date (valori) proprii – denumite
atribute, ci şi prin acţiunile pe care ea le poate efectua (prelucrări) – denumite metode.
Clasă (class)
32
• Realizare – relaţii între clasificatori: când un clasificator specifică un contract către altul
care garantează acesta.
Generalizare Realizare
* 1..1
Student «deţine» FisaStudent Disciplina
NrLeg * Cod 1..1 * Cod
Nume NrLeg «referă» Nume
Prenume NotaEx Marca
Localitate *
NotaLab NrOreCurs
* 0..*
«sef de grupa» «se informează de la»
«predă»
* *
PersTESA Angajat Profesor
Marca 1..1 1..1 Marca 1..1 1..1 Marca
Meseria «este un» Functia «este un» Nume
Postul Adresa Prenume
LocMunca Vechime Titlu
Figura 3-9 Diagrama de clase UML pentru evidenţa activităţii într-o universitate.
S-a introdus o entitate FişaStudent, care este în relaţii cu entităţile Student şi Disciplina.
Noua entitate a fost necesară pentru a se elimina relaţia directă cu cardinalităţi N:M dintre
entităţile Student şi Disciplina. Se poate emite o regulă generală de „spargere” a relaţiilor
N:M făcând observaţia că asemenea relaţii „produc date”, deci reprezintă de fapt interacţiuni
cu anume rezultate între entităţile relaţionate. Astfel, interacţiunea Student-Disciplina produce
33
notele obţinute de student la disciplinele urmate, note care trebuie „salvate” într-un tabel
pentru că nu sunt câmpuri calculate (atribute derivate) ci sunt date primare. Relaţia „urmează”
s-a transformat în entitatea FişaStudent şi în două relaţii noi; se observă că această nouă
entitate are un câmp cheie compus, format din cheile externe NrLeg (cheie în tabel Student) şi
Cod (cheie în tabel Disciplina).
Entităţile vor fi reprezentate în baza de date relaţionale ca tabele, însă aceste tabele au o
structură „plată” („flat tables”), în sensul că toate atributele se înşiruie drept coloane
independente (fără subcoloane) şi în ordine aleatoare (ordinea nu trebuie să fie importantă).
În Figura 3-9 se prezintă o diagramă de clase UML adecvată exemplului de evidenţă a
situaţiei şcolare a studenţilor, care a fost completată cu elemente ce ţin şi de structurile interne
de personal ale universităţii. Analiza şi înţelegerea diagramei este un exerciţiu util şi uşor.
34
dar şi privind integritatea datelor în baza de date (v. §4.2). De exemplu, în cazul evidenţei
situaţiei studenţilor, într-un an de studii se poate face înscrierea unui student la mai multe
discipline facultative dar numai la o singură disciplină opţională. O altă regulă poate fi aceea
că un student absolvă anul de studii doar dacă examenele susţinute şi absolvite însumează
numărul de credite impus.
O regulă de gestiune (business rule) este o propoziţie ce exprimă o restricţie impusă
bazei de date, impunând condiţii în specificarea atributelor şi relaţiilor entităţilor. Regula de
gestiune provine din modul cum sunt privite informaţiile de către organizaţie, prin prisma
aspectelor legale, a aspectelor de fezabilitate (adică de conformitate cu realitatea) şi de
eficienţă a prelucrărilor.
Orice activitate prezintă reguli specifice atât asupra naturii şi condiţiilor impuse
informaţiilor, datorate precedenţelor de timp (de exemplu data emiterii unei facturi trebuie să
fie ulterioară celei a comenzii), datorate legilor în vigoare sau uzanţelor din domeniu, datorate
unor utilizării aceloraşi informaţii în mai multe domenii sau mai multe aplicaţii.
36
acestea se aduc profesori invitaţi din afara universităţii – din alte universităţi sau din
mediul de afaceri. În virtutea acestei reguli, în relaţia între tabelele Disciplina şi
Profesor apar cardinalităţile: 0:N care indică faptul că: „o disciplină poate să nu fie
predată de nici un profesor (dacă este facultativă şi titularul nu este din universitate) şi
poate fi predată de maxim N profesori (la diferite secţii)”, respectiv 1:N „un profesor
predă cel puţin o disciplină dar poate preda şi mai multe”.
37
număr de legitimaţie, chiar dacă sunt fraţi gemeni şi se numesc la fel ...) şi nici lipsa valorii
(valoare vidă).
Un tabel poate conţine doar o singură cheie primară, chiar dacă aceasta este un singur
câmp (de exemplu numărul de legitimaţie în tabel Student) sau este formată din două
câmpuri (de exemplu numărul de legitimaţie şi codul disciplinei la care a susţinut examen în
tabel FişaStudent); în acest ultim caz, numărul de legitimaţie şi codul disciplinei
reprezintă chei primare în tabelele de unde provin (Student, respectiv Disciplina) sar e
numesc chei externe (sau străine) în tabelul FişaStudent.
38
exemplul de mai sus cu tabele Student şi FişaStudent). Pentru a menţine integritatea
referenţială, actualizarea ce poate cauza erori este blocată (nu este permisă) de către SGBD.
Această situaţie apare atunci când o cheie străină face referire la o cheie primară. Ca
alternativă, actualizarea poate fi cascadată de la “părinte” la “fiu” (adică modificarea este
continuată automat la tabelul fiu dacă s-a modificat cheia primară la părinte).
Ştergerea (DELETE) de linii din tabele aflate în relaţie părinte-fiu poate ataca
integritatea referenţială. Dacă se şterge un „student” (linia sa) în tabel Student, atunci în
tabelul FişaStudent vor rămâne linii orfane. Menţinerea integrităţii referenţiale se face
prin blocarea ştergerii sau prin cascadare.
Inserarea (INSERT) de noi valori de în câmpul cheie poate, de asemenea, ataca
integritatea referenţială. De exemplu articole (linii) noi inserate în tabelul părinte produce
articole (linii) orfane în tabelul fiu. Menţinerea integrităţii referenţiale se face prin blocarea
inserării când în tabelul fiu se introduce o nouă linie (aceasta nu este permisă); se remarcă
faptul că la inserare nu se poate menţine integritatea referenţială prin cascadare (aşa ca la
actualizare sau ştergere).
SituatieStudent
NRLEG NUMESTUD SPECIALIZARE COD NUMEDISC NUMEPROF TITLU NOTA
1833 Sandu F. Finante Banci 100 Baze Info. Mircea D. Conf. 8
200 Algebra Stan C. Conf. 7
300 LMP Mircea D. Conf. 7
2844 Bran B. ECTS 100 Baze Info. Mircea D. Conf. 9
400 PSI Mircea D. Conf. 5
3245 Costin D. Finante Banci 450 Mat. Econ. Stan C. Conf. 6
300 LMP Mircea D. Conf. 8
325 Microecon. Ivan R. Prof. 6
1935 Gaiu G. Finante Banci 400 PSI Mircea D. Conf. 7
450 Mat. Econ. Stan C. Conf. 7
300 LMP Mircea D. Conf. 5
200 Algebra Stan C. Conf. 7
Figura 4-1. Baza de date cu situaţia şcolară a studenţilor.
40
Structura tabelului se poate descrie (în modul uzual din limbajul SQL) astfel:
SituatieStudent(NRLEG, NUMESTUD, SPECIALIZARE, {COD, NUMEDISC,
NUMEPROF, TITLU, NOTA})
unde grupul repetat este indicat între acolade.
Dacă se stabileşte drept cheie primară câmpul NRLEG, atunci tabelul permite şi
încărcarea datelor pentru studenţi cu nume identice – şi în acest caz fiind posibilă identificarea
lor unică (fără confuzii). Câmpul NRLEG este de fapt un câmp de codificare a articolelor din
tabel, codificare care are chiar rolul de identifica unic un obiect, chiar daca el are proprietăţi
similare cu un altul (în cazul nostru numele).
Anomaliile care apar sunt următoarele:
• Nu se ştie câte discipline urmează un student, deci nu se ştie de câte ori se vor repeta
linii pentru el, fiindcă la secţii diferite se predau numere diferite de discipline. Se
observă din Figura 4-1 ca studentul 3245 are trei subiecte in timp ce 1935 are patru.
• Structura de date pe coloane nu este omogenă – de ex. pe coloana NUMESTUD există
linii cu date şi alte linii fără date (vide).
• Liniile nu pot fi citite în orice ordine – că este pericolul să nu ştim la care din studenţi
se referă datele despre o disciplină.
• Există atribute non-cheie (de exemplu numele Disciplinei sau numele Profesorului)
care nu sunt dependente complet de câmpul cheie (numărul legitimaţiei studentului -
NRLEG).
• Unele atribute non-cheie depind direct de alte atribute non-cheie – de exemplu nume
Disciplină depinde complet de cod disciplină COD.
• Anomalie de inserare: dacă se introduce o nouă disciplină (de exemplu opţională) este
obligatoriu să fie şi un student amator să o urmeze pentru a fi posibil să apară în tabel;
în lipsa unui student amator nu avem cum să ştim că ea există şi este oferită de
programă.
• Anomalie de ştergere: dacă studentul 3245 se retrage, dispare şi NUMEDISC 325 din
tabel şi se pierde urma acesteia (ca şi cum nu ar mai fi în programă).
• Anomalii de inconsistenţă: câmpuri cheie (adică în coloana NRLEG) există valori vide
(lipsă numere de legitimaţie) şi nu se ştie cărui student aparţine de fapt linia
respectivă.
Primul pas în eliminarea situaţiilor anomale este sa aducem tabelul (datele) în Forma
Normală 1 (FN1 – iar în engleză 1NF, 1st Normal Form).
SituatieStudent
NRLEG NUMESTUD SPECIALIZARE COD NUMEDISC NUMEPROF TITLU NOTA
1833 Sandu F. Finante Banci 100 Baze Info. Mircea D. Conf. 8
1833 Sandu F. Finante Banci 200 Algebra Stan C. Conf. 7
2844 Bran B. ECTS 100 Baze Info. Mircea D. Conf. 9
3245 Costin D. Finante Banci 325 Microecon. Ivan R. Prof. 6
2844 Bran B. ECTS 400 PSI Mircea D. Conf. 5
3245 Costin D. Finante Banci 450 Mat. Econ. Stan C. Conf. 6
3245 Costin D. Finante Banci 300 LMP Mircea D. Conf. 8
1833 Sandu F. Finante Banci 300 LMP Mircea D. Conf. 7
1935 Gaiu G. Finante Banci 400 PSI Mircea D. Conf. 7
1935 Gaiu G. Finante Banci 450 Mat. Econ. Stan C. Conf. 7
1935 Gaiu G. Finante Banci 300 LMP Mircea D. Conf. 5
1935 Gaiu G. Finante Banci 200 Algebra Stan C. Conf. 7
41
Figura 4-2 Baza de date în forma normală 1 (FN1).
De data aceasta liniile pot fi scrise în orice ordine, dar există date redundante (adică ce
apar de mai multe ori) şi se consumă ineficient memorie de stocare a lor. În plus, dacă se face
o modificare la numele unui student (de exemplu o studentă căsătorită), trebuie actualizate
(modificate) mai multe linii, care trebuie căutate prin tot tabelul, pentru că liniile nu mai apar
grupate pentru fiecare student.
Din cele 4 articole acum avem 12 articole, transformând tabelul dintr-o structură
tridimensională în una bidimensională.
Pentru a fi siguri ca orice articol este identificat unic (pentru a se conforma regulii 3)
trebuie să modificăm cheia, prin adăugarea la cheia originală NRLEG a câmpului COD –
împreună reuşind să identifice unic o linie. Astfel, tabelul poate fi descris ca:
SituatieStudent(NRLEG,COD,NOTA)
Student(NRLEG,NUMESTUD,SPECIALIZARE)
Disciplina(COD,NUMEDISC,NUMEPROF,TITLU)
42
poate înţelege de ce se foloseşte cuvântul relaţie şi pentru tabel şi pentru legătura între tabele:
tabelul SituatieStudent este de fapt o relaţie între tabelele Student şi Disciplina, având drept
cheie primară perechea de chei din cele două tabele (fiecare specifică tabelului din care
provine).
Anomalia de inserare a fost rezolvată şi putem adăuga discipline noi fără probleme
(indiferent dacă sunt sau nu între studenţii existenţi amatori să le urmeze). Anomalia de
ştergere a fost şi ea rezolvată, astfel că putem să ştergem în sfârşit un student (care, de
exemplu, se retrage) fără să pierdem informaţii de care avem nevoie. Anomalia de actualizare
fost de asemenea rezolvată în câteva cazuri, astfel dacă vrem să schimbăm titlul unei
Discipline se face o singură modificare în tabelul Disciplina.
Mai există şi alte anomalii? Dacă se examinează relaţia Disciplina se va constata că
TITLU depinde de NUMEPROF: Mircea D. are încă gradul de Conf. dar va deveni Prof. şi
aceasta înseamnă că atributul TITLU din Disciplina nu este dependent direct de cheia primară
COD (al Disciplinei).
Mai sunt alte câteva probleme cu relaţia Disciplina:
• Nu putem adăuga un nou NUMEPROF decât doar dacă acel profesor are ataşată o
disciplină - anomalie de inserare.
• Dacă un profesor schimbă TITLU trebuie să găsim fiecare instanţă (apariţie) a acelui
NUMEPROF în Disciplina şi să facem modificarea - anomalie de actualizare.
• Dacă ştergem gradul se va pierde informaţia asupra celui care predă (un asistent nu
predă Disciplina) - anomalie de ştergere.
Aceste anomalii există din cauză că gradul profesorului nu este dependent direct de
disciplina predată ci indirect sau tranzitiv prin intermediul câmpului NUMEPROF. A treia
formă normală elimină aceste dependenţe tranzitive şi indirecte.
SituatieStudent Student
NRLEG COD NOTA NRLEG NUMESTUD SPECIALIZARE
1833 100 8 1833 Sandu F. Finante Banci
1833 200 7 2844 Bran B. ECTS
2844 100 9 3245 Costin D. Finante Banci
3245 325 6 1935 Gaiu G. Finante Banci
2844 400 5
3245 450 6 Profesor
3245 300 8 NUMEPROF TITLU
1833 300 7 Mircea D. Conf.
1935 400 7 Stan C. Conf.
1935 450 7 Ivan R. Prof.
1935 300 5
1935 200 7
Disciplina
COD DISCIPLINA NUMEPROF
100 Baze Info. Mircea D.
200 Algebra Stan C.
325 Microecon. Ivan R.
400 PSI Mircea D.
450 Mat. Econ. Stan C.
300 LMP Mircea D.
43
Figura 4-3 Baza de date normalizată
Formele normale conţin obligatoriu pe cele precedente, adică FN2 conţine pe FN1 iar
FN3 pe FN1 şi FN2.
În practică, se consideră că este suficientă normalizarea după primele trei forme FN1,
FN2 şi FN3. Formele normale se pot obţine rapid şi comod folosind DER realizată în faza de
modelare conceptuală (v.§3.4), unde se identifică corect entităţile (categoriile de obiectele) şi
relaţiile între acestea. Apoi se stabileşte pe rând care relaţie reprezintă de fapt „interacţiune”
cu producere de date (v. cazul reprezentat în Error! Reference source not found., privind
interacţiunea Student-Disciplină) care se devine un nou tabel ce are câmpul cheie primară
compus din chei externe provenite din tabelele în interacţiune.
Formele normale se obţin prin modificarea („despicarea”) tabelelor bazei de date
folosind DER şi obţinând după fiecare pas de normalizare o nouă DER.
44
4.4 Proiectarea de detaliu
După realizarea diagramei Sistemului Informatic – într-una din variantele prezentate
mai sus, există premizele pentru proiectarea funcţională, adică descrierea în amănunt a
structurilor de date şi a prelucrărilor vizate.
În continuare se desfăşoară următoarele activităţi:
1. se revăd cerinţele de funcţionare formulate la nivelul fiecărei componente (se
reajustează structura şi concepţia sistemului);
2. se proiectează ieşirile (conţinut, format, periodicitatea, termene, volum, destinaţie);
3. se specifică algoritmic prelucrările pentru fiecare procedură în parte;
4. se proiectează intrările (corespunzător ieşirilor impuse);
5. se proiectează structura fişierelor sau a bazei de date;
6. se proiectează sistemul de codificare (codificarea fiind necesară pentru ataşarea unei
chei unice fiecărui reper şi pentru utilizarea în a cheilor comun la mai multe fişiere);
7. se proiectează circuitul informaţional;
8. se proiectează procedurile de interfaţă cu utilizatorul (mod manual de lucru sau
automat, interfaţă grafică sau text);
9. se elaborează grafice de realizare a fiecărei componente precizând cerinţele şi
condiţiile tehnice ale acesteia;
Documentaţia realizată în această fază se numeşte „Proiect Tehnic” sau „Specificaţie de
Programare”.
O metodă de proiectare (conceptuală, logică şi fizică) des utilizată în România este
metoda MERISE - de provienţă franceză, dar care respectă principalii paşi din l
Etapele de principiu care trebuie parcurse pentru realizarea Sistemului Informatic sunt
(conform metodei MERISE):
• Modele Conceptuale ale Datelor şi Prelucrărilor (MCD şi MCP) – care descriu pentru
fiecare din acestea ideile de principiu pentru organizarea lor;
• Modele Logice ale Datelor şi Prelucrărilor (MLD şi MLP) – care descriu structura de
amănunt şi legăturile între aceste structuri şi privesc proiectarea software (şi hardware
implicat);
• Modele Fizice ale Datelor şi Prelucrărilor (MFD şi programe) – care sunt efectiv
implementări ale structurilor de date (fişiere) şi prelucrărilor (module program sau
interogări formulate prin intermediul grilelor de proiectare interogări) şi privesc
punerea în operă concretă şi materială a Sistemului Informatic.
Aceste modele coboară în ordine de la nivelul conceptual la cel de implementare (de la
cel mai abstract la cel mai concret).
Pentru realizarea efectivă a Sistemului Informatic este necesar să se analizeze cerinţele
şi de aici să se extragă Modelul Conceptual al Comunicaţiilor MCC (din care va rezulta de
fapt distribuirea spaţială a datelor) şi Modelul Organizaţional al Prelucrărilor (MOP) care
descrie restricţiile induse de mediu (organizatoric, spaţial şi temporal).
Stocarea structurilor de date se face, actual, în două moduri: în fişiere şi în baze de date.
Modul de organizare specifică a datelor în cele două moduri, cu avantaje şi dezavantaje sunt
prezentate mai jos:
• Organizare ca fişier în aplicaţii: datele sunt memorate în fişiere cu structuri specificate
chiar în aplicaţii, astfel că orice operaţie efectuată asupra datelor necesită proceduri speciale,
dedicate. Avantaje: atât aplicaţia cât şi fişierul de date pot fi optimizate. Dezavantaje: orice
modificare în structura datelor implică modificarea aplicaţiei.
• Organizare în baze de date. În acest caz, structurile de date sunt definite generic (de
obicei în tabele) astfel că aplicaţiile apelează datele prin intermediul unor programe
specializate. Aplicaţiile sunt realizate ca prelucrări executate:
- pe lot (batch) - în care întreaga înşiruire de comenzi formează un lot şi este preluată şi
executată în bloc;
45
- prin interpretoare - în care fiecare comandă este executată separat şi apoi se trece la
următoarea.
Sistemele de gestiune a bazelor de date (SGBD) prezintă ambele moduri de lucru utile
în următoarele situaţii:
- în cazul lot se pot executa programe de sine stătătoare pe care le vor utiliza nespecialişti;
- în cazul interpretor prelucrările sunt lansate de personal specializat sau în momentele de
depanare şi testare, astfel că se poate interveni la orice moment în modificarea comenzilor.
Diagrama din Figura 4−4 reprezintă desfăşurearea activităţilor dar nu detaliază care sunt
dependenţele între ele:
• A înainte de B,C sau D
• D în acelaşi timp cu B şi C
47
• B înainte E
• E înainte F
• Toate înainte H
• G în acelaşi timp cu F
Activităţile specificate în diagrama Gant se pot desfăşura în serie sau în paralel, după
cum sunt chiar ilustrate prin barele din Figura 4−4.
4.5.1.3 Tehnica PERT
PERT (Program Evaluation Review Technique) a fost dezvoltată în 1958 de Marina
Militară a Statelor Unite ale Americii şi de către Booze, Allen, şi Hamilton, o firmă de
consultanţă. Metoda a fost folosită în multe proiecte complexe ce necesitau un management şi
o planificare atente. În dezvoltarea sistemului de arme Polaris, Marina Americană avea nevoie
de o metodă pentru a planifica evoluţia proiectului şi o cale de a evalua efectul schimbărilor în
planificare. Tehnica a avut succes şi Marina Americană a terminat proiectul Polaris cu doi ani
înaintea datei programate, timp în care alte proiecte se derulau depăşind bugetele alocate şi
având întârzieri faţă de datele planificate.
Deşi cea mai bună abordare a managementului de proiect este de a împărţi proiectul în
piese mici, gestionabile, există pericolul de a pierde din vedere proiectul ca întreg în timpul
conducerii sarcinilor mai mici. Activităţile proiectului sunt de obicei interdependente. Totuşi,
interdependenţa sarcinilor nu este evidentă în diagrama cu bare. Sarcinile critice, cele care
trebuie îndeplinite într-o anumită ordine, de asemenea nu sunt evidente. Un manager de
proiect doreşte să îndeplinească următoarele: să indice activităţile individuale şi timpul
necesar pentru fiecare, să arate relaţiile dintre activităţi, să identifice ordinea corectă, să dea
estimările de timp, să izoleze ariile unde e posibil să apară probleme sau întârzieri (şi să indice
acele arii ce au nevoie de monitorizare şi supraveghere) şi să dispună de mijloace de a urmări
evoluţia proiectului. Poate fi necesar să cunoască, de exemplu, ce efect are întârzierea unei
activităţi în cadrul întregului proiect sau ce activitate are cea mai mică toleranţă la întârziere.
Diagrame PERT construite corect pot oferi aceste informaţii în timp ce diagramele cu bare de
abia sugerează interdependenţa sarcinilor.
Proiectele conţin evenimente şi activităţi. Diagrama PERT foloseşte noduri şi căi (arce)
pentru a reprezenta relaţiile dintre activităţile proiectului. Nodurile reprezintă evenimente şi
căile arată activităţile sau sarcinile ce sunt necesare pentru a trece de la un eveniment la altul.
Timpul necesar pentru a îndeplini fiecare activitate este indicat pe cale. Într-un proiect mare,
reţeaua de linii şi noduri poate fi foarte mare.
Diagrama PERT este foarte valoroasă în etapa proiectare şi planificare a unui proiect.
Când reţeaua este terminată, se studiază pentru a determina drumul critic (drumul de la
început până la sfârşit) pe care timpul total necesar e mai mare decât pe orice alt drum. Dacă
activităţile dea lungul acestui drum nu sunt terminate la timp, întregul proiect va întârzia. De
aici atenţia ar trebui îndreptată spre aceste activităţi. Diagrama PERT arată, de asemenea,
interdependenţele dintre sarcini şi ajută să se răspundă la trei tipuri de întrebări (ce ţin de
management):
1. Ce alte activităţi trebuie să preceadă sau să fie terminate înainte de iniţierea unei
activităţi specifice?
2. Ce alte activităţi pot fi îndeplinite în timp ce se desfăşoară o altă activitate specifică?
3. Ce activităţi nu pot fi începute decât după completarea unei activităţi specifice?
Pentru a dezvolta o reţea PERT pentru un proiect de SI trebuie identificate mai întâi
sarcinile şi timpul asociat cu fiecare activitate. Timpul necesar pentru fiecare activitate este
durata. Apoi trebuie identificată secvenţa de activităţi şi notate locurile în care sarcini
specifice trebuie să preceadă alte sarcini şi unde anumite activităţi pot apărea simultan cu
altele.
49
4.5.4.7 Costuri de deplasare şi subzistenţă
Pentru documentare, pentru interviuri şi în diverse acţiuni de preluarea materiale sau
documente se fac deplasări ale personalului în diferite locuri.
50
care facilitează desfăşurarea activităţilor din compartimentele firmelor (de producţie, de
marketing, de resurse umane, financiare, de contabilitate, etc).
Utilizatorii sistemelor informatice trebuie să cunoască modul în care acestea sprijină o
funcţiune a firmei (de ex: contabilitatea) sau o activitate (de ex: bancară). Astăzi, sunt
necesare cunoştinţe clare de sisteme informatice pentru profesioniştii din mediul de afaceri.
De exemplu, o persoană care ocupă un post de marketing într-o bancă trebuie să deţină
cunoştinţe de bază despre modul în care sistemele informatice de marketing facilitează
activităţile de marketing bancar. O persoană care doreşte să ocupe un post de contabil trebuie
să aibă cunoştinţe despre produsele software utilizate în activitatea contabilă.
51
Cele mai importante tipuri de sisteme informatice suport ale activităţii de marketing,
aşa cum au fost sintetic reprezentate şi în figura nr. 2, sunt:
• Sisteme informatice de management al vânzărilor (SIMV);
• Sisteme informatice de automatizare a forţei de vânzare (SIAFV);
• Sisteme informatice pentru promovare şi publicitate (SIPP);
• Sisteme informatice de management al produselor (SIMP);
• Sisteme informatice de previzionare a vânzărilor (SIPV);
• Sisteme informatice de cercetare a pieţei (SICP);
• Sisteme informatice de management al marketingului (SIMMK).
Produs Preţ
Distribuţie Promovare
Manageri de Pieţe ţintă
marketing
52
mesageriei electronice pot transmite factorilor de decizie informaţii statistice referitoare la
vânzări precum şi liste de prospecţi, oferte ale concurenţilor, etc.
Vom prezenta în continuare un exemplu concret de automatizare a forţei de vânzare la
compania Shell∗. Compania a creat un pachet de programe destinate laptop-urilor membrilor
forţei de vânzare. Aplicaţiile e-mail le-au permis agenţilor de vânzări să primească şi să
trimită mesaje cu o mai mare rapiditate. Diferite formulare precum planurile de vânzări şi
rapoartele privitoare la vizitele comerciale pot fi completate rapid şi expediate în format
electronic. Pachetul de programe destinat forţei de vânzare include şi o agendă pentru
întâlnirile de afaceri, un program de calcul tabelar şi un pachet software de grafică, necesar
prezentărilor făcute clienţilor.
Numeroase firme care şi-au automatizat forţa de vânzare afirmă că au obţinut creşteri
spectaculoase ale eficienţei acţiunilor agenţilor de vânzări.
∗ K. Bertrand - ,,Sales Management Software Tackles Toughest Customers", Busines Marketing, 1998;
∗
M. Băduţ – „Informatica în management“, Ed. Albastră, 2003.
∗
Ph. Kotler – „Managementul marketingului“, Ed. Teora, 1999
∗
Bill Gates – „Afaceri cu viteza gândului“, Ed. Amalteea, 2000
53
Sisteme informatice de previzionare a vânzărilor (SIPV)
Previziunile vânzărilor pot fi grupate în două categorii: previziuni pe termen scurt şi
previziuni pe termen mediu şi lung. Previziunile pe termen scurt se referă la perioade mai
mici de un an, iar cele pe termen mediu şi lung la perioade de peste un an.
Pe piaţa produselor software sunt numeroase programe care facilitează previzionarea
vânzărilor folosind diferite modele statistico-matematice cu ajutorul cărora se poate realiza
previziunea vânzărilor de mărfuri. Un exemplu de funcţie de previzionare este Linear Trend,
furnizat de Software Microsoft Excel. Managerii de marketing utilizează sisteme suport
pentru a colecta datele referitoare la vânzările curente şi a planifica campanii de promovare
pentru a obţine creşterea vânzărilor.
54
Sisteme informatice de producţie integrate (SIQI)
Sistemele informatice de producţie integrate evidenţiază că scopul utilizării
computerelor în automatizarea unei firme trebuie să aibă drept consecinţe:
integrarea proceselor de producţie utilizând computere şi reţele de telecomunicaţii;
simplificarea şi regândirea proceselor de producţie, a design-ului produselor şi
adaptarea acestora standardelor de calitate certificate;
automatizarea proceselor de producţie cu ajutorul roboţilor şi computerelor.
Calculatoarele ajută inginerii să proiecteze produse inovative, utilizând sisteme
informatice de proiectare, sau managerii departamentului de producţie să planifice procesele
de producţie. De asemenea, computerele joacă un rol foarte important în planificarea
necesarului de materii prime şi materiale şi corelarea acesteia cu programul de producţie.
Dintre beneficiile aduse de implementarea sistemele informatice de producţie integrate
putem menţiona:
creşterea eficienţei prin simplificarea sarcinilor de muncă şi automatizare, o
planificare mai bună a programului de producţie;
productivitate crescută, un mai bun control al calităţii, rezultat din observarea
conţinuă a producţiei şi a feed-back-ului primit şi controlul echipamentelor şi roboţilor
industriali;
reducerea investiţiilor pentru stocarea produselor finite, utilizarea tehnicilor „just-
în-time“ (JIT) (tehnică de control menită să diminueze volumul stocurilor pe care o firmă
trebuie să le păstreze);
îmbunătăţirea service-ului acordat clienţilor, reducerea drastică a situaţiilor de
rupturi de stoc şi producerea unor bunuri de calitate superioară care să corespundă cerinţelor
din ce în ce mai mari ale consumatorilor.
55
Sisteme informatice de producţie conectate la roboţi industriali (SIQRI)
Un moment important în dezvoltarea producţiei asistate de calculator l-a constituit
apariţia maşinilor inteligente şi a roboţilor. Acestea îşi coordonează propriile activităţi cu
ajutorul unor microcomputere incorporate. Robotica are la bază tehnologia construirii şi
utilizării maşinilor industriale (roboţilor) cu ajutorul inteligenţei artificiale; aceşti roboţi sunt
dotaţi cu unele capabilităţi specific umane, controlate de computere (dexteritate, mişcare,
viziune, etc). Robotica constituie un domeniu de cercetare pentru inteligenţa artificială.
Roboţii industriali sunt utilizaţi pentru a reduce costurile de producţie şi a creşte
productivitatea muncii. Roboţii sunt coordonaţi de computere. Sarcinile sunt preluate de
senzori vizuali ori senzitivi, informaţiile fiind apoi procesate de microcomputerele incorporate
şi transpuse apoi în mişcări ale roboţilor.
Dezvoltarea acestui domeniu va conduce la apariţia unor roboţi mai inteligenţi, mai
flexibili şi dotaţi cu unele capabilităţi specific umane îmbunătăţite.
56
Performanţa
Calitate in exces.
Nivelul de Majoritatea clientilor sunt
performanţă neinteresati in aceasta regiune
cerut de
utilizatorii Nevoi
medii neindeplinite Tehnologia este indeajuns de buna
Experienta utilizatorilor dominanta
Timp
Punctul de tranziţie
unde tehnologia asigură
nevoile de bază
Cum va afecta acest curent următoarele achiziţii ERP? Produsele software vor fi
privite dintr-o perspectiva complet nouă. Primele implementări ERP ale unei întreprinderi s-
au bazat pe beneficii clare concretizate în reducerea perioadelor de timp, a inventarului,
utilizarea mijloacelor de care dispun şi îmbunătăţirea serviciilor acordate clienţilor. Procesul
de selecţie era axat pe identificarea aspectelor unice ale unei companii prin definirea
proceselor şi a cerinţelor funcţionale ale tranzacţiilor comerciale. Factorii principali în
selectarea sistemului au constat în tehnologia de bază (sistemele de operare şi bazele de date)
precum şi pe funcţionalitate.
Convergenţa tehnologiei a rupt legatura dintre aplicarea softului şi tehnologia care îl
pune în mişcare. Tendinţă prezentă din domeniul industrial oferă arhitectura orientată pe
servicii (Service Oriented Architecture - SOA) ca fiind salvarea acestei mişcări către
societatea axată pe multitehnologie. Totuşi, s-ar părea că în zilele noastre nimeni nu mai este
interesat asupra caracteristicilor noi ale produselor.
58
poate ajută operatorii să planifice mai bine livrările către clienţi, să reducă inventarul de
bunuri finite de la depozit şi docuri. Pentru ca, într-adevăr, să se îmbunătăţească fluxul de
aprovizionare, este nevoie de un program pentru lanţul de aprovizionare (SCM supplz chain
management) la care ERP poate fi de ajutor.
Standardizarea informaţiilor privind resursele umane. În special în companiile cu
unităţi multiple de afaceri, este posibil ca resursele umane să nu aibă o metodă simplă şi
unitară pentru a găsi angajaţii şi a comunica cu ei despre iniţiative şi servicii. ERP poate
rezolva acest lucru, pentru că pachetele ERP nu sunt decât reprezentări generice ale
modalităţilor în care o companie tipică face afaceri. În timp ce majoritatea pachetelor sunt
atotcuprinzatoare în mod exhaustiv, fiecare tip de industrie are specificul său care o face
unică. Majoritatea sistemelor ERP au fost realizate pentru a fi folosite de către companii de
producţie, care fac bunuri ce pot fi numărate, ceea ce lasă pe dinafară pe toţi producătorii de
petrol, benzina etc. şi companii cu utilităţi care masoară producţia în flux (deci altfel decăt
piese separate). Fiecare din aceste industrii discută cu vânzătorii de ERP pentru a modifica
esenţa programelor ERP conform cu nevoile lor.
59
Funcţiile cheie sunt îndeplinite prin intermediul unor module ca managementul
comenzilor (care poate cumula şi conduce comenzile de lucru primite conform sistemului de
planificare) sau prin interfate ale sistemelor de planificare (care definesc şi indică exact modul
în care se realizează schimbul de informaţii. Astfel, modulul de „Management al centrelor de
lucru” poate implementa un plan de producţie, fiind de asemenea direct răspunzator de
configurarea logică a fiecarui punct de lucru. Modulul „Managementul şi monitorizarea
inventarului” dezvoltă, stochează şi întreţine detaliile pe loturi şi pe unitate. Modulul
„Managementul mişcării materialelor” planifică logic şi administreaza mişcarea materialelor,
operaţiune făcuta fie manual fie automat.
În continuare se prezintă o listă a punctelor cheie care stau la baza acestor sisteme şi
care demonstrează de asemenea şi suprapunerea ce poate aparea între aplicaţiile întreprinderii:
► Sistem de management al întreţinerii computerizate (Computer Management
Mainteinance System - CMMS) se ocupă de întreţinerea echipamentului de producţie şi de
problemele apărute în reparaţii, inclusiv activităţile de mentenanţă predictivă şi preventivă.
► Sistemele referitoare la timp şi prezenţă a personalului, care includ de obicei
informaţii legate de forţa de muncă şi de angajaţi.
► Sistemele de management al depozitelor (Warehouse Management Systems -
WMS) sunt folosite în principal pentru monitorizarea şi controlarea activităţilor legate de
inventar.
► Controlul statistic al proceselor (Statistic Process Control - SPC) reprezintă un
control al calităţii care se axează mai mult pe monitorizarea conţinuă decât pe inspecţia
produselor finite.
► Sistemele de management al calităţii (Quality Management Systems - QMS) se pot
afla în legatura cu standardele de calitate SPC sau ISO 9000, fiind componente frecvente ale
proceselor de producţie.
► Managementul documentelor se ocupă de datele nestructurate care pot fi folosite
pentru crearea desenelor tehnice sau informaţilor de proces.
Toate sistemele de automatizare a uzinelor au dezvoltat o forma de software care să
vină în sprijinul integrării. Sistemele tradiţionale de planificare a resurselor întreprinderii nu
pot face faţă într-un mediu în care colectarea datelor se face rapid şi într-un volum mare, nu
pot realiza coordonarea echipamentului automatizat al uzinei. Companiile care intră în această
categorie pot fi candidate pentru Sistemele de execuţie şi fabricare, din moment ce acestea
vor furniza utilizatorilor o vizibilitate mai bună şi un acces mai rapid la operaţiunile uzinei.
60
valoare, concentrându-se mai mult pe prima categorie de componente şi eliminând a doua
categorie de componente.
Lean nu reprezintă un aranjament care se face peste noapte. Este un proces conţinuu.
De altfel, acest lucru rezultă şi din definiţia dată acestei metode. Lean reprezintă un proces de
îmbunătăţire a evoluţiei afacerilor, prin punerea accentului asupra calităţii, costului, livrării
produsului sau serviciului, precum şi a oamenilor. Elimină pierderile şi face posibil procesul
de îmbunătăţire conţinuă.
O altă definiţie denumeşte Lean ca scopul final al filosofiei de fabricare, ce reduce
perioada existentă dintre plasarea comenzii şi expedierea produsului către client, prin
eliminarea pierderilor. Lean manufacturing reprezintă o iniţiativă luată în domeniul afacerilor
de a reduce pierderile în procesul de fabricare a produselor.
Lean Manufacturing reprezintă o filosofie de producţie ce determină reducerea
duratei calculate de la comanda dată de client până la expedierea produsului, prin eliminarea
pierderilor. Abordarea Lean reprezintă un proces de gândire în cinci paşi, propus de James
Womack şi Dean Jones în lucrarea lor Lean Thinking pentru ghidarea managerilor în demersul
lor de introducere a principiilor Lean în producţie.
Implementarea cu succes a filosofiei Lean a reprezentat şi reprezintă ţinta celor mai
multe companii în ultimii ani. Care este motivul pentru care metoda Lean este aşa populară?
Lean asigură ceea ce multe companii solicită în ziua de azi, când competiţia pe piata este în
continuă creştere. În ziua de azi cerintele cheie ale pietei sunt imbunatirea calităţii, reducerea
costului, creşterea profitului, îmbunătăţirea productivităţii şi asigurarea de servicii mai bune
clienţilor.
Trebuie evidenţiat şi modul în care ERP contribuie la implementarea Lean. Odată cu
dezvoltarea conceptelor Lean, susţinătorii Lean au recunoscut că ERP şi Lean pot conlucra
bine împreună, susţinandu-şi una alteia obiectivele (vezi mai jos).
Lean insistă pe anumite puncte cheie şi idei principale care stau la baza implementării
Lean. Cele cinci principii Lean referitoare la definirea valorii şi specificatiilor, harta fluxului
de valoare, fluxul neîntrerupt, atragerea clienţilor şi atingerea perfecţiunii sunt sprijinite de
către controlul informaţiei şi metodele managementului care au drept rezultat final şi
urmăresc livrarea către client.
61
factor cheie în ceea ce priveşte procentul eşecurilor înregistrate în implementarea Lean. Cele
mai multe dintre abordările Lean sunt în mare parte concentrate pe procesul de fabricaţie şi
pe procese specifice operaţionale. Multe organizaţii se bazează pe cuvântul cheie „cum” şi cu
aplicarea unor tehnici specifice (cum ar fi cei 5S) sau poate „cu ce” (identificarea atelierelor
de lucru kaizen). Alţii se pot concentra pe cuvântul „cine” şi să asigure pregătirea indivizilor
sau a echipelor selectate, precum şi pe cuvântul „unde”, începând construirea fluxului de
valoare.
5.4.2 Cei 5S
Multe dintre companii încep implementarea tehnicii denumite Cei 5S. Cifra 5 şi litera
S provin de la cele cinci cuvinte de origine japoneză: seiri, seiton, seiso, seiketsu şi shitsuke.
Cuvintele echivalente se traduc prin sortare, stabilizare, strălucire, standardizare şi sprijin. În
cazul acesta se pune accentul pe îmbunătăţirea eficienţei şi a siguranţei. Rezultatele acestei
metode sunt imediate şi sunt vizibile, iar atelierele de lucru sunt într-adevăr mai bine
organizate. Uneltele şi materialele sunt depozitate în locaţii bine definite, fiind mai uşor de
găsit şi mai accesibile pentru uz imediat. Supraveghetorii descoperă că prin folosirea acestei
metode este mult mai simplu să identifici problemele cum ar fi ineficienţa, inventarul crescut
în exces sau echipamentele rătăcite prin diverse locaţii.
5.4.3 Kanban
În limba japoneză, cuvântul Kanban înseamnă dispozitiv de semnalizare. În limbajul
Lean, sensul se reduce la producerea semnalului şi mişcarea produsului. Kanban-ul poate fi
un semnal electronic, un card sau o zonă predefinită de menţinere a inventarului. Kanban-ul
este un dispozitiv de semnalizare care oferă autorizare şi instrucţiuni pentru producerea şi/sau
transportul pieselor într-un sistem de tip pull. În lumea ideala Kanban, produsul este împins
către client, prin uzină. Kanban-ul poate fi considerat un compromis acceptabil: pemiterea
mutării de loturi mici, controlabile într-un mediu de tip pull. Folosirea Kanban-ului a condus
la reducerea drastică a inventarului. Folosirea Kanban-ului fără alte îmbunătăţiri coordonate
poate conduce la degradarea utilizarii echipamentului, chiar şi creşterea numărului de
transporturi întârziate.
5.4.4 Kaizens
Cunoscute şi sub denumirea de grupuri de lucru kaizen, acesta poate fi punctul de
început comun pentru implementarea filosofiei Lean în companiile producătoare din Statele
Unite ale Americii. Kaizen este un cuvânt japonez care tradus în limba engleza ar însemna
„continuous improvement”, iar în limba română îmbunătăţire continuă. Această abordare
reprezintă o modalitate de lucru în cadrul căreia echipa identifică şi implementează o
îmbunătăţire în cadrul unui proces. Aceasta pare o idee foarte bună, care poate genera
beneficii imediate şi măsurabile.
Domeniile de intervenţie
Infrastructura Resurse Sprijin Tehnologie &
umane financiar Reţele
63
Unul dintre factorii care conduc la eşecul implementării este lipsa de date de intrare,
rezultând o rezistenţă la schimbare. Oamenii pot reprezenta o problemă sau chiar soluţia în
funcţie de gradul de implicare la demararea şi la planificarea unui proiect.
Diagrama sistemului de valori al activităţilor comerciale (Fig. 5-4) prezintă întreaga
activitate comercială într-un singur model, aplicându-se tuturor organizaţiilor. Aceasta oferă
un ghid de îndrumare a organizaţiilor pentru vizualizarea şi confirmarea traiectoriei valorii
prin activitatea comercială pentru produse, servicii şi informaţii.
Instrumente ca Diagrama sistemului de valori al activităţilor comerciale ne ajută să ne
cream o privire de ansamblu asupra valorii, inregistrand succes doar dacă face parte dintr-o
strategie bine pusă la punct în momentul începerii implementării Lean. Conform unui studiu
recent făcut de Aberdeen Group, s-a demonstrat ca 66% din companiile cele mai renumite au
crezut în faptul că reducerea costurilor în procesul de fabricaţie şi distribuţie sunt elemente
cheie în implementarea Lean. Celelalte acţiuni sunt operaţionale, culturale şi concentrate pe
calitate. Cele şapte principii ale modalităţii de rezolvare a problemelor în mod creativ sunt
urmeaza:
● Unicitate. Din moment ce există o slabă posibilitate de a găsi două acţiuni identice,
trebuie să adoptăm o abordare unică în scopul rezolvării problemelor.
● Scop. Nici o situaţie sau problemă nu este aşa cum a fost descrisă iniţial. Dacă
problemele sunt privite dintr-o perspectivă mai largă, atunci se vor găsi mai multe soluţii.
● Sisteme. Toate organizaţiile reprezintă de fapt nişte sisteme bazate pe mai multe
aspecte ce sunt în strânsa legatură.
● Colectarea limitata a informaţilor. Modalitatea tradiţională de a rezolva
problemele este de a aduna cât mai multe date, de a studia informaţiile şi de a face
recomandări.
● Angajatul proiectant. Acest principiu îi determină pe oameni să muncească punând
accentul pe schimbare ca impuls provenit dinspre interior (de la ei înşişi) mai mult decât
dinspre exterior (de la alţii). Oamenii sunt reticenţi la schimbare mai ales dacă u sunt implicaţi
personal în implementarea schimbării.
Dacă se începe implementarea Lean de la un nivel tactic, după cum procedează mare
parte din companii, se ajunge la rezultate limitate, obţinute pe termen scurt. Dacă se privesc
afacerile ca un sistem de valori pentru clienţi, companiile îşi pot orienta priorităţile strategice
Lean către ţinte orientate spre dezvoltare continuă şi nu către reducerea costurilor.
Revoluţia Lean nu este complexă. Pentru a reuşi în implementarea Lean, trebuie să se
adopte o atitudine îndreptată către o continuă dezvoltare şi să se recunoască faptul că
reducerea costurilor este mai mult un efect auxiliar decât o strategie cheie pentru Lean.
64
Cele mai multe sisteme ERP asigură de asemenea posibilitatea de a modela şi testa
alternativele – aşa numitele scenarii „ce ar fi dacă”? - care ne ajută să ne concentrăm
eforturile asupra activităţilor cu perioada cea mai mare de recuperare a activităţilor. Procesele
şi procedurile se regăsesc în sistemele ERP. Documentaţia existentă permite organizaţiilor
să perceapă clar ceea ce se întâmplă în ziua de azi şi să asigure mecanismele necesare pentru
implementarea procedurilor noi şi eficiente.
Modul logic de organizare şi optimizare a subsistemelor poate ajuta la reducerea
inventarului, poate îmbunătăţi şi face mai eficient transportul şi facilităţile de depozitare,
ajustarea corespunzatoare a activităţilor în timp, pentru evitarea pierderilor şi reducerea
timpului neproductiv.
Sistemele întreprinderii reprezintă de asemenea legăturile locale stabilite cu partenerii,
permiţând astfel eliminarea pierderilor şi a întârzierilor în lanţul aprovizionării. Facilităţile,
clienţii şi distribuitorii pot contribui la dezvoltarea previziunilor şi la coordonarea activităţilor
pentru asigurarea unor servicii îmbunătăţite pe parcursul colaborării. Prin integrarea optimă în
sistemele furnizorilor, se pot evita întârzierile şi confuziile, toate contribuind la reducerea
pirderilor în întregul lanţ al aprovizionării.
Logica optimizată a distribuţiei şi transportului pot ajuta în a face disponibile toate
facilităţile prezente şi în dezvoltarea planurilor îmbunătăţite de reconfigurare a acestor
facilităţi. Planificarea lanţului de aprovizionare şi sistemele de management pot asigura
existenţa unui inventar corect, menţinut la locul corespunzător şi la momentul potrivit.
Sistemele de management al transportului selectează modalităţile cele mai eficiente din punct
de vedere al costului, urmărind obiectivele livrării.
Privite în ansamblu, sistemele de planificare a resurselor întreprinderii (ERP),
managementul relaţiilor cu clienţii (Customer Relationship Management - CRM),
managementul relaţiilor cu furnizorii (Supplier Relationship Management - SRM),
managementul lanţului de aprovizionare (Supplier Chain Management - SCM), asigură surse
de informaţii utile pentru organizarea strategiilor Lean, mecanisme pentru implementarea
unor procese noi, mult mai eficiente, precum şi, pe ansamblu, un sistem de evaluare care
poate indica progresul înregistrat.
Lean nu este un proiect pus în practică o singură dată, şi nici nu poate fi considerat
vreodată complet. La implementarea proiectului Lean este normal să se stabilească ţintele
iniţiale. Odată atinse, aceste scopuri nu trebuie considerate ca fiind finale, iar procesul trebuie
privit ca fiind unul conţinuu. Întotdeauna mai există ceva în plus de făcut, sunt necesare mai
multe îmbunătăţiri pentru a atinge o eficienţă sporită şi pentru a elimina pierderile.
Sistemele întreprinderii conţin definirea şi documentarea necesară proceselor şi
procedurilor. În momentul în care au fost aduse îmbunătăţiri şi schimbările au fost deja
implementate în cursul normal al sistemului, aceste definiţii ajută la întărirea şi perpetuarea
îmbunătăţirilor. După atingerea obiectivelor iniţiale, sistemele captează încă o dată datele de
intrare necesare pentru runda următoare de îmbunătăţiri. Definiţiile din sistem identifică
activităţile curente şi oferă posibilitatea de a începe identificarea şi eliminarea pierderilor.
Cele mai multe sisteme ale întreprinderilor din ziua de azi oferă beneficiile Inteligenţei
Afacerilor (BI), acestea putând fi folosite drept standard sau factor opţional. Inteligenţa
Afacerilor, denumită şi Managementul Performanţei Afacerilor (Business Performance
Management - BPM) sau Managementul Performanţei Operaţiunilor (Operations
Performance Management - OPM) adună informaţiile de la nivelul întregii întreprinderi (de la
ERP, CRM, Sistemele de achizitii, sistemele lanţului de aprovizionare, etc.) într-un punct
comun analitic central.
Instrumentele din cadrul aplicaţiilor Inteligenţei Afacerilor monitorizează indicatorii
cheie şi alertează imediat managementul în cazul unor schimbări (bune sau rele). În felul
acesta problemele apărute sunt aduse la cunoştinţa managementului, acestea putând fi
abordate încă din faza incipientă, înainte de a se amplifica pierderile. Aceste avertizări pot
evidenţia şi care sunt zonele care necesită îmbunătăţiri.
Mai mult, Inteligenţa Afacerilor asigură instrumente de analiză interactive ce pot fi
folosite pentru o analiză mai aprofundată a datelor şi a posibilităţilor de eliminare a
65
pierderilor. Inteligenţa Afacerilor asigură informaţii grafice, inclusiv combinaţii ale datelor
care nu sunt disponibile în aplicaţiile individuale. Cateodată, aceasta privire de ansamblu
poate asigura o bună cunoaştere a modului în care diferite porţiuni ale afacerilor unei firme
interacţioneaza şi se influenţeaza una pe cealaltă. O îmbunătăţire adusă în cadrul unui
departament atrage după sine îmbunătăţiri suplimentare în altă zonă.
66
Bibliografie
67