Instalatii statice de proces

Cursurile 1 - 3

• Titular de curs: Veronica Despa

 Instalatii statice de proces

Bibliografie:
Veronica Despa - Instalatii statice de proces,
Curs in format electronic si îndrumar de laborator
Valeriu V. Jinescu - Aparate de tip coloana,
carte tiparita, Editura Tehnica.
Sa ne reamintim!!!

Cap.1. ELEMENTE GENERALE PRIVIND

RECIPIENTELE CU PERETE SUBŢIRE
1.1. Generalităţi
• In funcţie de cerinţele tehnologice, recipientele pot funcţiona sub presiune, la presiune
atmosferică sau sub vid.
• Recipientele pot fi stabile (fixe) sau transportabile (butelii).
• Recipientele stabile sunt fixate pe fundaţii sau alte reazeme fixe. Se asimilează cu recipientele
stabile şi recipientele fixate pe platforme deplasabile sau pe sisteme mobile proprii.
• Proiectarea, construcţia, exploatarea, repararea şi verificarea recipientelor care lucrează la
presiuni mai mari decât 0,07 MPa sunt supuse unor instrucţiuni obligatorii cuprinse în
prescripţiile tehnice C4-2000 şi se află sub controlul Inspectoratului de Stat pentru Cazane,
Recipiente sub presiune şi Instalaţii de Ridicat (ISCIR).
• In recipientele propriu-zise au loc fie operaţii fizice (amestecare, transfer termic sau transfer de
substanţă, separarea amestecurilor în fazele componente etc.), fie operaţii fizice însoţite sau
urmate de reacţii chimice. In acest al doilea caz, utilajul este denumit şi reactor chimic.
• In general, recipientele lucrează nu numai la presiuni foarte diferite, ci şi la temperaturi foarte
variate, de la temperaturi foarte scăzute (recipiente pentru depozitarea şi transportul gazelor
lichefiate) până la temperaturi ridicate. In numeroase cazuri, acestea lucrează şi în condiţii de
coroziune.
 1.2. Tipuri constructive

1.2.1. Rezervoare

Rezervoarele servesc la depozitarea temporară a substanţelor solide, lichide sau gazoase şi

funcţionează la presiune atmosferică. Ele au grosimea peretelui relativ mică.

După formă, ele pot fi:

a) Rezervoare cilindrice verticale, utilizate pentru depozitarea produselor petroliere, a unor substanţe
în industria anorganică etc. Ele se execută pentru diferite capacităţi, cu manta simplă sau dublă şi
izolate, în general, termic. Aceste rezervoare se execută din virole care, în funcţie de înălţime, pot
avea aceeaşi grosime sau grosimi diferite.
b) Rezervoare cilindrice orizontale executate din virole care se rigidizează la interior cu inele şi
traverse. Aceste rezervoare se reazemă pe două sau mai multe reazeme tip şa.
c) Rezervoare sferice. Se utilizează îndeosebi pentru volume de depozitare foarte mari şi sunt cele
mai avantajoase din punct de vedere economic. Sunt întrebuinţate pentru depozitarea gazelor
petroliere lichefiate sau a gazelor naturale lichefiate (amoniac, azot, hidrogen, oxigen, heliu, bioxid
de carbon etc.).
d) Rezervoare paralelipipedice. Sunt rar întâlnite, de exemplu, la unele uscătoare, la filtre cu saci, la
unele răcitoare etc. Aceste rezervoare se construiesc relativ uşor, însă sunt dezavantajoase deoarece
duc la un consum de metal de 3-5 ori mai mare decât pentru un rezervor cilindric cu acelaşi volum
interior.
 1.2.2. Recipiente sub presiune

Prin "recipient sub presiune" se înţelege orice înveliş metalic care poate conţine un fluid
(abur, apă fierbinte la peste 100°C, vapori, gaze diferite) la o presiune mai mare decât presiunea
atmosferică, în condiţii sigure de rezistenţă şi etanşeitate.
Recipientele sub presiune pot fi împărţite în recipiente cu perete subţire şi recipiente cu
perete gros, după cum valoarea raportului:

este mai mică, respectiv mai mare decât 1,2.

unde:
- diametrul exterior al recipientului;
D - diametrul interior.
In funcţie de materialul din care se execută, recipientele sub presiune pot fi:
a) - Recipiente din oţel laminat; Se construiesc în marea majoritate a cazurilor din
laminate din oţel carbon sau oţel aliat.
b) - Recipiente turnate din fontă şi oţel; La acestea se recurge numai în cazuri tehnice
justificate. Grosimea peretelui recipientului este determinată în acest caz nu numai de condiţiile de
exploatare, ci şi de posibilitatea obţinerii lui prin turnare.
c) - Recipiente din metale neferoase; Atunci când condiţiile de coroziune o impun, se
utilizează, pentru construcţia recipientelor sau a unor componente ale acestora, laminate din
materiale neferoase, ca: aluminiu, cupru, nichel, titan etc.
 d) - Recipiente din materiale nemetalice. Se folosesc materiale nemetalice anorganice sau organice. Din
prima categorie se utilizează sticla, gresia şi porţelanul care constituie elemente de rezistenţă stabile la
coroziune. Din categoria materialelor nemetalice organice se utilizează termoplastele şi duroplastele.

După forma lor, recipientele sub presiune pot fi: cilindrice, tronconice sau sferice.
Un recipient cilindric (fig.1) se compune din virolele cilindrice 1 şi 3, fundul 4, capacul 5 şi racordurile 7-10.
In general, capacul este demontabil; în acest scop, recipientul este prevăzut cu o asamblare cu flanşe, 6. Atât
fundul 4 cât şi capacul 5 sunt bombate. In figură s-a reprezentat şi amplasarea cordoanelor de sudură, inelare
şi meridionale, pe elementele componente ale recipientului.

• La diametre mari, construcţia cu capac demontabil devine

greoaie, mai dificilă în ceea ce priveşte execuţia şi montajul
şi, prin aceasta, mai scumpă. In aceste cazuri, se preferă
construcţia cu capac nedemontabil, sudat de corp, prevăzută
cu gură de vizitare potrivit prescipţiilor ISCIR.

• La recipientele cu diametru peste 800 mm, accesul la

interior trebuie asigurat fie prin construcţia demontabilă a
capacului, fie prin gură de vizitare.

Fig.1
 La recipientele tronconice corpul se execută cu respectarea indicaţiilor date la virolele
cilindrice.
La recipientele sferice corpul, capacul şi fundul semisferic se pot obţine prin diverse
procedee tehnologice cum ar fi, de exemplu, prin sudare din segmente ambutisate şi o rozetă
centrală (fig.2). Grosimea peretelui este, în general, mai mare în zona rezemării, datorită
solicitării locale, suplimentare. Construcţia unui astfel de recipient impune respectarea unor condiţii
specifice. Dintre acestea se menţionează:
- îmbinările sudate se amplasează pe meridiane şi cercuri paralele;
- numărul de segmente să fie impar (pentru a nu fi slăbit prin sudură acelaşi meridian pe ambele
părţi ale axei de simetrie) şi astfel ales, încât distanţa dintre axele a două cusături meridionale
succesive, pe conturul rozetei, să fie l > 5s, însă cel puţin 100 mm;
- diametrul rozetei centrale d < 0,5 De .
 Cap. 2. APARATE DE TIP COLOANĂ

2.1. Introducere

Conceptul de aparat tip coloană, în general este asociat cu cel de proces de transfer de
substanţă sau de masă (absorbţie, adsorbţie, extractie, distilare, rectificare etc.). Din punct de
vedere constructiv, aparatele de tip coloană se caracterizează printr-un raport relativ mare între
înălţimea coloanei H şi diametrul său interior , Di.
Considerarea unui utilaj ca aparat tip coloana, din punct de vedere mecanic, depinde de
zveltetea sa, caracterizata de inaltimea relativa:
iH = Ht/Di
unde: Ht – inaltimea totala a utilajului masurata de la sol.
Di - diametrul interior minim al coloanei.
Un utilaj tip recipient, independent de tipul procesului fizico-chimic, se incadreaza in grupa
aparatelor tip coloana daca:
Ht < 10 m, iH > 5
Ht ≥ 10 m, indiferent de valoarea lui iH
In general, aceste aparate sunt cilindrice, avand acelasi diametru interior sau diametre
interioare diferite pe inaltime (fig. 2).
Fig.2.
Caracteristici:
• diametru virola: maxim 4,000 mm;
• lungime: maxim 30,000 mm;
• grosime virola: 50 mm;
• greutate: pana la 60 tone;
• temperatura: – 40 ÷ 600 grade C;
• presiune: 50 bar.
• In general, aparatul tip coloană este cilindric
cu acelaşi diametru interior, sau diametre
diferite pe înălţime (fig.2).
• Un aparat tip coloană este construit din
următoarele părţi principale:
– corpul coloanei, inclusiv sistemul de rezemare,
– amenajările interioare (interioarele);
– amenajările exterioare (exterioarele).
• Amenajările sau echipamentele interioare
favorizează transferul de substanţă, iar
amenajările exterioare permit realizarea
operaţiilor de întreţinere curentă, montarea sau
demontarea interioarelor coloanelor.
• Amenajările interioare pot fi:
- talere,
- corpuri de umplere,
- serpentine,
• Amenajările exterioare: scări, platforme,
dispozitive de ridicare.
Fig.2.
• Corpul coloanei (aparat tip recipient) se realizează prin sudare din virole
(cilindrice sau cilindrice şi tronconice) sau se asamblează din virole (sudate sau
turnate) prevăzute cu flanşe.

• Coloana se rezeamă pe o virolă suport (coloană autoportantă), pe suporturi laterale

sau este rezemată la diverse niveluri. Corpul coloanei se realizează din materiale
corespunzătoare condiţiilor de lucru, ţinând seama şi de tehnologia de fabricare
posibil a fi aplicată.

• Grosimea peretelui coloanei în anumite condiţii de funcţionare (presiuni şi

temperaturi mari) poate ajunge până la 120 mm. In funcţie de diametrul şi înălţimea
coloanei, precum şi în funcţie de valoarea parametrilor de regim grosimea pereţilor
poate avea valori ce variază între 4 şi 120 mm.

• Interioarele coloanei au drept scop realizarea procesului fizic sau fizico-chimic

propus. Ele depind de tipul procesului fizic sau fizico - chimic care are loc în utilaj si
trebuie să satisfacă, prin formă şi dimensiuni, condiţiile pentru realizarea funcţionării
optime. Alegerea tipului de amenajări interioare se face în functie de asigurarea unui
debit de lichid (L) corespunzător.
• Exterioarele coloanei au drept scop deservirea elementelor funcţionale ale coloanei
(armături), accesul la gurile de vizitare şi control, etc. Acestea sunt constituite din:
scări, platforme, dispozitive de ridicat, etc.
• Aparatele tip coloană pot atinge înălţimi de peste 100 m şi diametrul de peste 15 m.
• Aparatele tip coloană se montează în instalaţii fie independent (fig.2), fie în grup
(fig.3). In acest din urmă caz coloanele pot avea fundaţii independente sau comune.
De asemenea, platformele de deservire pot fi comune, poz. 4 (fig.3) sau individuale 5,
6, 7 (fig.3).
La coloanele montate în grup, care
necesită deservire la multe niveluri,
în locul platformelor prinse la
corpul coloanei, se utilizează o
construcţie metalică independentă
(ca o schelă) care cuprinde toate
coloanele, pe laturi şi pe înălţime.
Pe partea exterioară coloana este
prevăzută cu inele şi cleme pentru
fixarea izolaţiei termice şi ignifuge.
• In majoritatea coloanelor pentru procese de transfer de substanţă sau de masă,
lichidul curge de sus în jos, sub acţiunea gravitaţiei, iar gazul sau vaporii de jos în
sus, sub acţiunea presiunii.

• Interioarele coloanelor au drept scop crearea şi mărirea la maxim a suprafeţei

de contact între faze. In acest scop, se umple coloana cu corpuri de umplere, peste
care curge lichidul supus prelucrării sau se pulverizează lichidul (coloane cu
umplutură).

• In alte cazuri se compartimenteaza coloana pe înălţime, cu ajutorul unor talere,

pe care are loc fie barbotarea gazului prin lichid (coloane cu funcţionare în regim
de barbotare), fie pulverizarea lichidului de către gaz (coloane cu functionare în
regim de picături sau de pulverizare).

• In coloanele cu umplutură sau cu pulverizare, concentraţia celor două faze

variază continuu pe înălţime. In coloanele cu talere variaţia fazelor se face în
trepte ale caror numar este egal cu cel al talerelor.
• In figura 4 sunt prezentate principial cele
două tipuri de coloane: cu umplutură (a) şi
cu talere (b).
• In interiorul coloanei cu umplutură se
află un număr de grătare pe care se aşează
câte un strat de corpuri de umplere. Lichidul
L trece prin aceste straturi, curgând de sus in
jos şi iese cu compozitia L1. Gazul G sau
vaporii V trec de jos în sus prin stratul de
umplutura şi ies cu compoziţia G1.
• Coloanele cu talere sunt prevăzute în
interior cu talere situate la o anumită
distanţă H, între ele (fig.4.b). Lichidul trece
de sus în jos de la un taler la altul, iar gazul
de jos în sus, pe taler schimbându-se atât
compoziţia lichidului cât si a gazului.
• Construcţia interiorului coloanei urmăreşte
mărirea la maxim a suprafetei de contact
dintre faze. Umplutura şi talerele au acest
rol. Lichidul şi vaporii (gazele) circulă în
general în contracurent.
2.2. Tipuri de aparate tip coloană. Domenii de utilizare.

In funcţie de variantele constructive ale amenajărilor interioare se deosebesc

urmatoarele tipuri de aparate tip coloană:

• Coloane cu umplutură. Acestea se utilizează îndeosebi la prelucrarea substanţelor

agresive sau de mare vâscozitate, când sunt necesare căderi mici de presiune sau când
cantitatea de lichid din coloană este mică. Ex. - la operaţii de distilare fracţionată în
vid (cădere mică de presiune)’

• Coloane cu talere. Sunt utilizate în industria chimică pentru distilări şi rectificări,

pentru absorbţie, extracţie, desorbţie, reacţii chimice în sistem eterogen, gaz - lichid şi
lichid-lichid, etc. Transferul de substanţă la aceste coloane are loc în zona de spumare
ce se obţine ca urmare a barbotării vaporilor sau gazului prin lichidul de pe taler.
Dispersarea fazelor de pe taler este uniformă.

Faţă de coloanele cu umplutură, coloanele cu talere au următoarele dezavantaje:

căderi de presiune mai mari, construcţie mai complicată, preţ de cost mai mare şi
întreţinere mai pretenţioasă.
• Coloane cu rafturi şi cu şicane. Se utilizează în general la răcirea şi umezirea
gazelor, sau la absorbţia gazelor care se dizolvă uşor în lichide. Ele sunt mai economice
decât coloanele cu umplutură d.p.d.v. al consumului de apă, au însă gabarite mai mari
decât coloanele cu umplutură.

• Coloane cu sisteme de injectare a vaporilor prin lichid. Acestea se utilizeaza în

vederea intensificării transferului de masă, permit mărirea debitului şi realizarea unor
construcţii compacte.

• Coloane cu elemente tubulare. Se utilizează numai pentru operaţii de transfer de

masă însoţite sau nu de transfer de căldură.

• Coloane cu elemente rotative. Unele aparate tip coloană sunt prevăzute cu elemente
rotative: arbori cu amestecătoare sau cu discuri, necesare pentru amestecarea sau
agitarea lichidelor (de ex, la operaţiile de extracţie).
 2.3. Utilizarea aparatelor tip coloană în industria alimentară

Aparatele tip coloană sunt întâlnite în industria alimentară, în liniile tehnologice

de fabricaţie a unor produse cu puritate sau concentraţie ridicată, procesul de lucru
având la bază operaţia de distilare.
Prin distilare se separă prin vaporizare, diferite substanţe din amestecurile
omogene formate din două sau mai multe componente ale căror temperaturi de fierbere
sunt diferite la aceiaşi presiune.
Dacă la aceiaşi presiune, între temperaturile de fierbere ale componentelor este
o diferentă foarte mică, atunci nu este suficientă o singură operaţie de distilare.
Operaţia se va repeta până la separarea completă a componentelor şi în acest
caz se numeşte rafinare sau rectificare.
Distilarea se realizează prin mai multe metode urmărindu-se fie obţinerea unui
distilat cât mai bun (de exemplu în industria spirtului), fie a unui concentrat cât mai
pur (de exemplu în industria uleiului şi a concentratelor de fructe).
In industria alimentară, distilarea şi rectificarea se aplică la obţinerea alcoolului
rafinat din produse amidonoase, la rafinarea uleiului, la obţinerea distilatelor de vin, la
recuperarea aromelor din sucurile de fructe supuse concentrării prin evaporare, etc.
 ISP1
2.4. Solicitari ale aparatelor de tip coloana Semestrul I…

• Solicitarile aparatelor tip coloana sunt diverse si complexe, permanente sau

temporare, de la parametrii de regim (presiune, temperatura), la sarcini climaterice
(vant, zapada) sau solicitari accidentale (cutremure, pamantului asupra fundatiilor etc.)

• In conditii de functionare, coloana poate functiona la presiune atmosferica sau poate

fi supusa la o suprapresiune interioara sau la depresiune (functionare sub vid). Daca
pe tronsoane ale coloanei sau pe toata inaltimea coloanei sunt prevazute mantale
de incalzire cu un fluid sub presiune, atunci corpul coloanei este supus presiunii
exterioare. Coloanele care functioneaza sub vid sunt supuse presiunii exterioare
atmosferice.

• Coloanele fara mantale de incalzire si fara strat de izolatie, sunt supuse

presiunii exterioare a vantului, care poate provoca pierderea stabilitatii. La coloanele
amplasate in zone climatice cu ierni lungi, trebuie considerat si efectul greutatii zapezii.
Presiunea determinata de zapada pe capacul coloanei, la coloanele care functioneaza sub
vid, poate determina pierderea stabilitatii capacului. Sarcinile eoliene si seismice nu sunt
nici ele de neglijat.