Urechea
Urechea
Urechea
Mamiferele sunt unicele ființe care au trei oase în ureche. Nicovala (incus) și
scărița (stapes) provin din oasele maxilarului, și permit o detecție mai delicată a
sunetului.
Urechea medie este cavernoasă. Dacă animalul ajunge într-un mediu cu altitudine
ridicată, sau sare în apă, se va stabili o diferență de presiune între urechea medie și
mediul înconjurător. Această presiune expune timpanul la riscul de a se sparge
dacă nu este depresurizat. Acesta este unul dintre rolurile trompei lui Eustachio,
prin intermediul căreia urechea medie comunică cu cavitatea nazală (faringe).
Urechea internă cuprinde atât organul de auz (cochilia sau melcul), cât și aparatul
vestibular, un organ de echilibru format din trei canale semicirculare și vestibul.
Cochilia este o cavitate umplută cu endolimfă, un lichid fluid care primește undele
sonore transmise din aer prin urechea externă și medie. Cochilia are o formă
spiralată și conține membrana bazilară, a cărei rezonanță este diferită pe lungimea
sa, depinzând de frecvența undelor sonore. La suprafața membranei bazilare se află
un strat celular cunoscut sub numele de organul lui Corti, care este format din
celule senzoriale (cili). Vibrațiile care trec prin canalul cochiliar pun în mișcare
membrana bazală și cea tectorială, care vor acționa asupra cililor (celule
senzoriale). Din aceste celule vor porni semnalele către d, unde acestea din urmă
vor fi transformate în senzații auditive.
Segmentele și fiziologia analizatorului auditiv
În lucrarea de mai jos vă vom prezenta fiziologia analizatorului auditiv, sau mai
exact felul în care se recepționează stimulii auditivi, cum sunt transmiși la nivel
central și cum sunt procesați și tranformați în sunetele pe care le percepem.
Anatomia și fiziologia analizatorului auditiv sunt destul de complicate datorită
numeroaselor procese care se desfășoară într-un spațiu relativ mic. Tocmai de
aceea vom aborda fiziologia analizatorului acustic pe segmente:
3. Segmentul central
Aria auditivă primară este localizată în lobul temporal, la nivelul girului temporal
superior. Există și arii de asociație, localizate în cortexul parietal.
Transformarea sunetelor în senzație acustică
Otita este o inflamație a urechii, însoțită de dureri puternice la nivelul urechii și,
uneori, la nivelul capului sau frunții. Un sindrom al otitei este inflamația urechii
medii, care are loc în urma infectării cu microorganisme patogene. Poate fi externă,
dacă afectează conductul auditiv, sau medie, dacă infecția se localizează în zona
timpanului. Cauza OMA este legată de anatomia din copilărie și funcția imunitară.
Pot fi implicate bacterii sau virusuri. Factorii de risc includ: expunerea la fum,
utilizarea suzetelor și participarea la grădiniță. Apare mai des la persoanele care
sunt nativi americani sau la cele ce au sindromul Down.[6] OME apare frecvent ca
urmare a OMA dar, de asemenea, poate fi legată de infecții virale ale tractului
respirator superior, iritanți precum fumul sau alergii.[6][4] Vizualizarea timpanului
este importantă pentru o diagnosticare corectă.[7] Semnele OMA includ bombarea
sau lipsa mișcării membranei timpanului la o adiere de aer.[8][5] Noi scurgeri ce nu
au legătură cu otita externă indică, de asemenea, diagnosticul.[5
Mastoidita cronică – este cauzată de o otită cronică prelungită, în timp conduce la
marirea inflamatiei.
Există diferite tipuri de aparate speciale care pot măsura senzitivitatea auditivă. De
asemenea există aparate minuscule, plasate în ureche, care amplifică sunetele
pentru o compensare a surzeniei parțiale.
Copiii surzi din naștere pot fi totuși ajutați să învețe să vorbească - de către
personal și medici specializați în logopedie.
Bibliografie
- Internet
Ministerul Educației, Culturii și Cercetări al Republicii Moldova
Referat la biologie
Tema:”Analizatorul auditiv”
Chișinau 2019