Berci Anca-Gabriela

METT (En-Fr), anul 2

Lexicologia și lexicografia.Terminologia și terminografia.

Eseu

Domeniul lexicografiei cunoaște în ultimele decenii o evoluție aparte, motivată în

special de dezvoltarea socială, de fenomenul globalizării și de extinderea permanentă a
ariilor de cercetare filologică. Acest lucru a fost determinat constant de nevoile de
comunicare umană, de relațiile sociale, de interferențele culturale și, nu în ultimul rând, chiar
de contextul informatizării și al dezvoltării tehnologiilor digitale.
Apariția unui număr din ce în ce mai mare de domenii a dus la nevoia de atribuire a
unei denumiri fiecărui concept în parte. Dezvoltarea explozivă, în special în domeniile ştiinței
şi ale tehnicii din epoca modernă şi acumularea de cunoştințe din diverse domenii speciale au
dus la apariția şi dezvoltarea terminologiei.
Astfel, în cadrul lexicologiei a apărut o nouă ştiinţă, terminologia, care joacă un rol
important în evoluția societăţii.
Terminologia este o disciplină aplicată care, din punctul de vedere al metodologiei, diferă
de lexicologie. Astfel, cercetarea lexicologică pornește de la o formă lingvistică, îi cercetează
toate valorile semantice posibile, iar cercetarea terminologică porneşte de la concept spre semn.
De asemenea, lexicologia consideră cuvintele punctul de plecare, nefiind interesată de
semnificaţie, pe când terminologia consideră că noţiunea, care este în centrul preocupărilor sale,
poate fi reprezentată independent de denominare sau de termenul care o desemnează. (Teresa
Cabré, 9)
Comparând terminologia cu lexicologie, observăm că cele două domenii sunt seamănă
datorită faptului că ambele sunt domenii lingvistice și datorită faptului că amândouă au câte o
componentă teoretică, care se ocupă de cuvinte, şi o componentă practică, care se ocupă de
producerea de dicţionare. Cu toate acestea, lingviştii evidenţiază deosebirile dintre ele, arătând că
lexicologia se ocupă de studiul tuturor cuvintelor dintr-o limbă, pe când terminologia se ocupă
doar de cuvintele care aparţin unui domeniu de cunoaștere.  (Ecaterina Dumitru, 16)
 Berci Anca-Gabriela
METT (En-Fr), anul 2

Conform Georgetei Ciobanu (1998), formarea termenilor nu diferă foarte mult de modul
de formare a cuvintelor din limbajul uzual. Procedeele de formare a termenilor sunt, evident,
mijloacele uzuale de îmbogăţire a vocabularului unei limbi, și anume (derivarea cu afixe,
schimbarea valorii gramaticale, împrumutul din alte limbi, compunere, formarea termenilor
prin abreviere).
Partea practică a terminologiei și a lexicologiei o reprezintă terminografia, și respectiv
lexicografia.
Deşi putem admite că lexicografia este o ramură a lexicologiei, ea nu trebuie în niciun
caz confundată cu aceasta din urmă, care este o disciplină lingvistică în primul rând teoretică.
Conform Ecaterinei Dumitru (2015), spre deosebire de lexicologie, lexicografia este disciplina
practică ce stabileşte principiile şi metodele de elaborare a dicţionarelor, dar reprezintă și
totalitatea lucrărilor lexicografice elaborate până la un moment dat.
În ceea ce privește terminografia, aceasta este denumită și lexicografia limbajelor
specializate sau lexicografia terminologică, și este o activitate care are ca scop înregistrarea
termenilor atribuiți conceptelor în sistemele conceptuale și înregistrarea datelor terminologice.
(Georgeta Ciobanu, 65). Terminograful este specialistul ce produce aceste repertorii şi unelte. În
alţi termeni, activitatea de terminograf este similară cu cea de lexicograf.
Conform Teresei Cabré (1992) terminologia studiază modul de formare al termenilor,
terminografia se ocupă cu culegerea, gestionarea şi difuzarea termenilor. Este deci o parte
aplicativă, urmărind realizarea unor baze de date cu diferite finalităţi precum: vocabulare de
specialitate, glosare, tezaure, dicţionare, bănci de date etc. Referitor la acest raport între
terminologie şi terminografie, putem face o paralelă cu raportul dintre lexicologie şi lexicografie.
Lexicologia se ocupă de studiul teoretic al cuvintelor, în timp ce lexicografia se ocupă cu
realizarea unor dicţionare.
Vocabularul specializat constituie o categorie importantă în cadrul colecțiilor
terminologice. Într-un astfel de vocabular itemurile urmează o anumită ordine în funcție de
sistemul conceptual, iar toate conceptele sunt definite. (Georgeta Ciobanu, 1998). Glosarul
definește termeni vechi, rari sau puţin cunoscuţi. (Ileana Busuioc, 2001).
În ceea ce privește dicționarul, acesta include termeni dintr-o limbă cu termeni
echivalenți în acceași limbă sau în alte limbi. Un articol de dicționar este format dintr-un
 Berci Anca-Gabriela
METT (En-Fr), anul 2

cuvânt-titlu , urmat de categoria gramaticală (partea de vorbire, declinare, conjugare etc.),

etimologia termenului respectiv, definiția, sinonime, expresii care conțin termenul , contextul
în care este folosit. În ceea ce privește ordinea lor în dicționar, articolele de dicționar sunt
aranjate fie în ordine alfabetică, fie sistematic. În această privință, Georgeta Ciobanu (1998)
afirmă: „Atâta timp cât cuvântul sau termenul ocupă o poziție centrală în cercetarea lingvistică și
lexicografică, alfabetul asigură modalitatea adecvată de ordonare a cuvintelor. De îndată ce
ordonarea reflectă organizarea sistematică, criteriul alfabetic nu mai este satisfăcător.” Tot
aceasta afirmă faptul că majoritatea dicționarelor specializate păstrează ordonarea alfabetică,
totuși principalul dezavantaj al ordonării alfabetice constă în faptul că această ordonare nu dă
posibilitatea unei reprezentări conceptuale coerente, relațiile dintre concepte neputând fi redate.
Odată cu revoluția industrială, dezvoltarea noilor tehnologii a dus la creșterea schimbului
de informație științifică și tehnică. Pentru a se putea realiza comunicarea la distanță între grupuri
tot mai variate de utilizatori a fost necesară înregistrarea terminologiilor domeniilor de
specialitate pentru a putea fi folosite de un public eterogen. Astfel, au fost concepute glosare
pentru terminologiile noilor domenii de activitate. Pentru a face față numărului uriaș de
informații, au fost create băncile de date terminologice care reprezintă o sursă terminologică
informatizată formată dintr-un ansamblu de informaţii terminologice. (Ileana Busuioc, 2001).
Astfel, după cum am putut observa, dezvoltarea societății, dar mai ales dezvoltarea
domeniilor de activitate au dus la dezvoltarea terminologiei, prin utilizarea de concepte noi,
create sau împrumutate, prin reinterpretarea conceptelor vechi, cărora li se atribuie semnificații
noi. Terminologia are un statut destul de interesant, atât în ceea ce priveşte acceptarea ei ca
ştiinţă de sine stătătoare, cât şi în privinţa locului pe care îl ocupă în cadrul general al ştiinţelor.
Putem spune că terminologia este o disciplină lingvistică care, cu unele excepții, se aseamănă cu
lexicologia. Prin conceptele teoretice cu care operează şi prin obiectul de studiu, terminologia
creează o legătură interesantă între lingvistică şi științele exacte.
 Berci Anca-Gabriela
METT (En-Fr), anul 2

Bibliografie:

1. Busuioc Ileana, Cucu Mădălina, Introducere în terminologie, Editura Credis,

București, 2001.
2. Cabré Teresa Maria, La terminologie. Théorie, méthode et applications, tradusă
din catalană, adaptată și actualizată de Monique C. Cormier și John Humbley, Les
Presses de l’Université d’Ottawa, Ottwa, 1998.
3. Ciobanu Georgeta, Elemente de terminologie, Editura Mirton, Timișoara, 1998.
4. Dumitru, Ecaterina, Elemente de lexicologie - note de curs, Editura Pro Universitaria,
București, 2015