Asistență Socială,Anul I, I.D.

Universitatea ,, Alexandru Ioan Cuza" – Iași

Facultatea de filosofie și științe social politice
Curs – Introducere în psihologie

PROCESE PSIHICE CARE INFLUENTEAZĂ DEZVOLTAREA

UMANĂ: VOINȚA

Studentă: Antohi (cas.Damian) Florentina

 Psihologie este știința al cărui destin nu a fost deloc simplu și linear, ci mai
mult frământat și mai dramatic decat al altor științe. În legatură cu ea au fost
formulate cele mai frapante paradoxuri. S-a afirmat despre origienea psihologiei că
este nedeterminată (unii cred ca termenul de psihologie ar fi fost folosit pentru prima
data în 1590 de Goclenius, un profesor din Marburg,alții în 1696,de Leibniz(1646-
1716);S-a spus despre obiectul psihologie dacă există ce ar fi nebulos, i s-au pus la
îndoială legile, i-au fost contestate modelele,considerate nesigure.
Când psihologie a fost considerată ca făcând parte din randul științelor, sa
afirmat despre ea că ar fi "știința hibrid".grupăm tendințele controversate despre
psihologie în doua mari categorii: unele se referă la legitimitatea psihologiei ca știință
, altele la diferite modalități de abordare a problematicii psihologiei.
Legitimitatea psihologiei ca știință a suscitat poate cele mai acerbe controverse
între specialiști. Cei mai multi dintre acestia tind să nege caracterul de știință al
psihologiei.
Psihologia a fost comparata cu viața omului și, așa cum omul are o biografie și
psihologia își are propria ei biografie. Numai că biografia psihologiei,prin avatarurile
ei s-a individualizat în raport cu alte științe.Psihologul român Vasile Pavelcu (1900-
1991)a publicat o Drama a psihologiei în doua ediții , una aparută în 1965, alta în
1972, nu este o simpla metafora când vorbim despre o viață, biografia unei științe,
despre stradania și zbuciumul ei, despre căderile și înălțările, durerile și triumfurile,
încordarile și destinderile, conflictele și împăcările ei, adica despre "dramă" o poate
trăi și o trăiește un om de știință (Pavelcu,1972 p.12).În prezent desfăsurarea multor
genuri de activitate în producție,știință, medicină, artă, învățamânt,în jocuri și în sport
este cu neputință fără cunoașterea și conceperea legităților psihologice.
În prima decadă a secolului XX , este inaugurat studiul experimental sistematic
al gândirii de către faimoasa școală de la Wurzburg. Dezvoltarea impetuasă a
cercetărilor de psihologie în sec. XX a dus la apariția mai multor ramuri , precum ar
fi psihologia senzațiilor,psihologia perceptiei, psihologia memoriei,psihologia
gândirii, psihologia imaginației, psihologia personalității.
Primul Congres de Psihologie a avut loc în anul 1889.
În țara noastră primul laborator de psihologie a fost înființat în Iași,în 1893, de
către profesorul Ed. Grober. Apoi în 1906 C. Rădulecu-Motru creeaza un laborator
similar la universitatea din București, iar în 1921 Fl. Stefănescu-Goanga a organizat
laboratorul de psihologie experimentală la Cluj.
Psihologia generala cerceteaza individul, accentuând în el procesele de
cunoaștere și personalitatea. Procesele psihice cognitive cuprind senzația ,percepția,
atenția , memoria, imaginația, gândirea și vorbirea.
Omul trăiește într-un mediu informațional. El este bombardat permanent de
stimuli care conțin o mare încarcatură informaționala., omul vede, aude, pipăie, într-
un cuvânt, simte însușirile fizice ale stimulilor, le traduce în plan subiectiv, psihic, le
introduce în dispozitivele sale comportamental-reglatoare.
Trâind într-un mediu informațional, fiind generator, dar și receptor de
informații, omul are o serie de instrumente care să-i permită operarea adecvată cu
informațiile.Personalitatea conține însușiri , care determină acțiunile și faptele
omului. Acestea sunt emoțiile, dispozițiile, aptitudinile, motivația, temperamentul și
voința.
Voința reflectă obstacolul care se impune în calea atingerii scopului propus.
Din punct de vedere psihologic, obstacolul nu se indentifică nici cu un obiectiv sau
fenomen al realității și nici cu rezistența internă resimțită de om în desfasurarea unei
activități, ci reprezintă o confruntare între posibilitățile omului și condițiile obiective
ale acelei activități . De aceea,una și aceeasi piedică obiectivă poate fi un obstacol
mic pentru o persoană și unul dificil pentru alta. Evaluarea riguroasă, corectă,
adecvată a obstacolului este destul de greu de realizat, apărând frecvent cazuri de
subaprecieri sau subaprecieri a obstacolului. Cauzele subevaluării sunt diverse:
experiența succesului și a eșecului, tipul de personalitate.
Funcția specifică a voinței este cea de autoreglaj conștient realizat prin
mijloace verbale. Rolul voinței în viața psihică vizeaza implicarea acestui proces în
coordonarea, reglarea tuturor acțiunilor conștiente ale omului. Voința conferă
conștiinței dimensiunea autoreglajului prin mijloace verbale.
,,Voința se definește ca proces psihic complex de reglaj superior, realizat prin
mijloace verbale și constând în acțiuni de mobilizare și concentrare a energiei
psihonervoase în vederea biruirii obstacolelor și atingerii scopurilor conștient
stabilite. Reglajul voluntar se manifestă și ca initiere și sustinere a acțiunilor și
activității și că frâna, ca diminuare,ca amânare.``(Cosmovici,A,. 1996)
Noțiuni despre voința ca act autoreglator superior omul, ca fiin ță activă, nu
numai că percepe lumea înconjuratoare, nu numai că are o anumită atitudine, dar
reacționează la influențele ei sau actioneză singur asupra lumii înconjuratoare,
reorganizând-o în vederea propriilor scopuri. Voința însă se manifesta în momentul
inlăturării obstacolelor interne și externe, luării deciziilor, dirijării și controlului
conduitei, acțiunilor sau abținerii de la realizarea unor activități. Orice activitate cu
un scop bine determinat cere un autocontrol din partea celui care o face. Astfel
activitățile sunt numite activități voluntare. Importantă în manifestarea actului
voluntar este lupta dintre motive și luarea deciziilor. Deciiziile, se iua, de obicei,
având la dispoziție mai multe soluții contradictorii, iar alegerea corecta e posibila la
depunerea efortului voluntar. Voința este capacitatea omului de a initia în mod
conștient acțiuni cu un scop sș de a le finisa. Voința este o forma a reflectării psihice,
în care drept obiect al reflectarii servesc scopul obiectiv, stimulul de realizare a lui,
obstacole ce apra în cale, iar în calitate de proces al reflectării devine scopul
subiectiv, lupta motivelor și efortul volitiv.
Voința este numita de către psihologi ,,reglajul reglajelor" . La om
mecanismele interne de autoreglare se structurează și se integrează la doua niveluri
funcționale dintre calitativ: nivel involuntar și nivel voluntar.
Abordarea voinței în psihologie a fost influentata peternic de tendintele și
curentele manifestate în cadrul filosofiei. Astfel, voința ca atare a fost considerată fie
ca o forța divină care situeaza omul deasupra și în afara influențelor situațiilor externe
concrete, fie ca o tendință internă de opunere activă la aceste influențe, de
contradicție sau opoziția dintre determinism și libertate în interpretarea vieții și
activității omului în general.
Determinismul postulă subordonarea necondiționată a traiectorie comportamen -
tale unor cauze independente de individ, iar când aceste cauze erau localizate în
însăși structura profundă internă a individului în forma asa-numitului destin, se
ajungea la fatalism: în tot ceea ce face și spre ce se îndreaptă omul, el spune
implacabil forței destinului.
Libertatea, dimpotrivă, exprimă posibilitatea ca omul să se miște de sine
stătător, independent în spațiul existențial, potrivit dorințelor și vrerilor sale.
Acest atribut este întruchipat cel mai pregnant în voință. Ca atare,voința apare
ca o forță individuală, care permite omului să se manifeste liber. Absolutismul acestei
forțe a dus la așa-numita concepției a liberului arbitru, potrivit cărei comportamentul
uman este determinat exclusiv de voință și prin aceasta el devine independent de
condițiile externe.
Voința se manifestă nu numai prin pregătirea, declanșarea și coordonarea
acțiunilor, dar și prin amânarea sau reținerea lor, în pofida unor incitații puternice din
afară sau din interior.
Se dovedește că uneori lupta cu noi înșine este mai încordata și mai dramatică
decat cu situațiile externe. E astfel, constituirea schemelor funcționale ale vieții are la
bază interiorizarea comenzilor și consemnelor formulate de către mediul social prin
intermediul familiei, al școlii, al diferitelor organizații și instituții cu care se
relaționează individul în perioadele esențiale de structurare a personalității -copilaria,
adolescența și prima tinerețe.
Pe masura constituirii sale, voința se va impune ca modalitate principală de
organizare și reglare a desfașurării tuturor celorlalte procese și stări psihice –
percepția, reprezentare, gândirea, imaginația, memoria, atenția și chiar afectivitatea și
motivația.
Ca formă superioară de autoreglare, voința exprimă un mod de organizare
funcțională a întregului sistem al personalității și ca urmare pune în evidență o serie
de atribute sau calități specifice, a căror influență se exercită asupra întregii vieți
psihice, nu numai de nivel conștient, ci și inconștient.
Voința se formează prin executarea,în decursul vieții, a nenumaratelor acțiuni
voluntare de mai mică sau mai mare amploare cerute de împrejurari dar, și prin
exerciții speciale. Treptat, se formează anumite calităti de voință care caracterizează
capacitatea de efort voluntar a unei persoane.
Cele mai importante sunt:
1. puterea voinței
2. perseverența
3. consecvența
4. fermitatea
5. independența

Calitățile voinței prezentate se afla într-o permanentă relație de independență și

condiționare reciprocă. Statistic, între ele se constată existența unei corelații pozitive
semnificative,astfel că dacă una are valori ridicate și celelalte vor tinde să ia valori
proporțional mai mari statistic , între ele se constată existanța unei corelații pozitive
semnificative, astfel că dacă una are valori ridicate și celelalte vor tinde să ia valori
proporțional mari, și invers. Se pare că trăsătura bazală în jurul căreai graviteaza
celelalte este forța sau tăria voinței. Când forța este slab structurată, devine puțin
probabil ca perseverența, fermitatea sau independența să o compenseze, astfel încât să
mențină voința la un nivel superior.
De aici rezultă că educarea voinței trebuie să înceapă și să aiba în centrul
obiectivelor sale forța. O voință puternică poate mai ușor dobândi și trăsăturile
perseverenței, consecvenței,fermității și independenței. O voință slabă își subminează
din start dobândirea acestor trăsături.
Puterea voinței se exprimă în intensitatea efortului prin care subiectultul,
confruntându-se cu obstacolele importante,își urmărește scopurile. Un rol important
în manifestarea puterii voinței îl are valoarea scopului urmărit. În ciuda dificultăților
omul se simte satisfăcut cu fiecare nouă apreciere a apropierii de scop.
Opusul acestei calitaăți este slăbiciune voinței care înseamna imposibilitatea de a
realiza efortul voluntar cerut, chiar dacă cel în cauză este conștient de importanța
acestui fapt pentru sine și pentru cei din jur. El poate începe dar nu reusește să-l
finalizeze. Din acest punct de vedere poate fi un neadaptat în scoală și în viață.
Perseverența presupunea realizarea efortului voluntar o perioada de timp,chiar
și în condțiile în care, aparent, nu ar fi posibilă continuarea activității. Perseverența
este susținută atât de valoare scopului cât și de încrederea în forțele proprii. Opusul
perseverenței este încăpățânarea care este însăși o însușire negativă a voinței,
manifestându-se ca urmare a unui scop când este clar că împrejurările nu ofera o
șansă de reușită analiza logică relevând caracterul imposibil.
Independenta voinței se exprimă în tendința constantă de a lua hotărâri pe baza
gândirii proprii, de a cunoște cât mai profund condițiile activității, a consecințelor și
responsabilităților personale pentru ele. Însușirea negativă, opusă acestei calități este
sugestibilitatea, adică adoptarea necritică a influențelor exterioare cu anihilarea
propriei poziții și diminuarea implicării și a responsabilității personale.
Promptitudinea deciziei constă în viteza cu care deliberează persoana într-o
situație complexă sau urgentă și adoptă hotararea cea mai potrivită. Există profesii
unde evenimentele se succed cu mare viteză și în aceste condiții trebuie luate decizii.
Un pilot trebuie să judece și să decidă în fracțiune de secundă în anumite împrejurări.
Opusul acestei calități este nehotărârea sau tergiversarea, care se manifestă ca
oscilații îndelungate și nejustificate între mai multe motive,scopuri,mijloace.
Calitățile voinței integrate în structuri complexe, devin trăsături voluntare de
caracter. În măsura în care aceste însușiri sunt exersate ele capătă stabilitate, reflec-
tând nivelul de dezvoltare a personalității. La fiecare om sunt reprezentate toate
însusirile volitive ale personalității, însa ele au un nivel diferit de dezvoltare. Întâlnim
oameni care se disting prin fermitate care luptă cu o perseverență exceptională pentru
transpunerea în viață a deciziilor lor.
 BIBLIOGRAFIE

1. Suport de curs, Introducere în psihologiei

2. Psihologia mecanismelor cognitive, Mielu Zlate
3. Introducere în psihologie, Mihai Golu, Aurel Dicu
4. Introducere în psihologie Mielu Zlate, editura polirom