See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/341163887

COMUNICAREA INTERCULTURALĂ: DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Article · May 2020

CITATIONS READS

0 902

1 author:

Stela Spinu
State University of Medicine and Pharmaceutics „Nicolae Testemiţanu"
12 PUBLICATIONS   0 CITATIONS   

SEE PROFILE

All content following this page was uploaded by Stela Spinu on 05 May 2020.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 Administrarea Publică, nr. 2, 2018 120

COMUNICAREA INTERCULTURALĂ:
DELIMITĂRI CONCEPTUALE

INTERCULTURAL COMMUNICATION:
CONCEPTUAL DELIMITATIONS
CZU: 316.77 : 008

Stela SPÎNU,
doctor în filologie, conferențiar universitar,
Academia de Administrare Publică

SUMMARY
In an era of interference, intercultural communication is timely and advisable. The
article analyzes the relation between communication/ language and culture. Starting
from a description of different approaches and models of the concept of culture that have
influenced and still influence the intercultural communication, and a description of the
linguistic theories regarding the relation between language and culture.
Keywords: culture, language, intercultural communication, intercultural dialogue, the
cultural difference.

REZUMAT
Într-o epocă a interferenţelor pe plan mondial, comunicarea interculturală este oportună
și recomandabilă. Pentru a pătrunde în esența acestui concept, am definit termenii
constitutivi ai acestuia - cultură și limbă, am interpretat raportul care persistă între ei, am
analizat noțiunea de dialog intercultural, ca parte componentă a comunicării interculturale.
Cuvinte-cheie: cultură, limbă, comunicare interculturală, dialog intercultural, diferențe
culturale.

Procesul de globalizare, care a dominat de valori şi credinţe, larg împărtăşite pe

inițial doar sfera economică, a determinat, tot globul”.
ulterior, profunde transformări În contextul noilor realități este
economice, sociale, politice și culturale, evidentă necesitatea promovării
influențând relațiile interetnice și comunicării interculturale. Însuși conceptul
interconfesionale. de comunicare interculturală implică două
În plan cultural, globalizarea îşi noțiuni fundamentale - cultura și limbă,
face simţite efectele prin tendința ale căror semnificații și corelații le vom
de subminare a culturilor minoritare, analiza în continuare.
omogenizare culturală, schimbarea 1. Definirea conceptului de cultură.
modelului valoric național și apariția Termenul cultură are o vechime mare
formelor culturale hibride. Tot mai în limbă, derivând din latinescul colere,
frecvent se vorbește despre o globalizare care desemna „îngrijirea câmpurilor
culturală, materializată într-un„set specific sau a vitelor”. Potrivit DEX, termenul
 Administrarea
Relaţii publică:
internaţionale şiteorie şi practică
integrare europeană 121

agricultură are tocmai acest sens originar, reprezintă un sistem de semne, de practici
de cultivare a pământului, aducându-ne semnificante, prin care omul îşi codifică
aminte de începuturile civilizaţiei agrare, experienţa şi o comunică (sincronic şi
de sedentarizarea omenirii. Ulterior, prin diacronic). Cultura ne apare, astfel, ca
analogie, s-a format înţelesul de „cultură un ansamblu de limbaje, simboluri şi
a spiritului”. semnificaţii, care sunt integrate într-un
În plan diacronic, conceptul de cultură proces de comunicare [5, p. 83], limba
a înregistrat multiple interpretări, datorate fiind principalul mijloc aplicat.
caracterulul ultralarg al sferei culturale. 2. Limba – cod cultural al națiunii.
O prezentare complexă a noțiunii de Deşi sunt entităţi distincte, susţine Ioan
cultură, prin prisma unei pluralități de Oprea, limba şi cultura nu se pot dezvolta
definiţii, este realizată în lucrarea ,,Cultură. independent, ambele sunt produse ale
Termeni şi personalităţi”. Definițiile sunt spiritului şi cooperează la edificarea
structurate în șapte categorii: enumerativ- spiritualităţii fiecărei comunităţi. În
descriptive (cea mai cunoscută fiind linii mari, cultura reprezintă ansamblul
„cultura (sau civilizaţia), luată în sensul aspectelor intelectuale ale unei civilizaţii
său etnografic larg, este acel complex şi se concretizează în suma conştiinţelor
care cuprinde cunoaşterea, credinţa, arta, achiziţionate într-un sistem cumulativ
morala, dreptul, obiceiul şi toate celelalte al produselor cunoaşterii, care permit
capacităţi, dobândite de om în calitate de dezvoltarea simţului critic, al gustului, al
membru al societăţii”); genetice („cultura judecăţii etc. [6, p. 178].
este tot ceea ce în mediu este datorat Limba are o dublă relevanță. Având un
omului”); normative („cultura constă din rol activ în construcția socială, ea oferă
modele implicite şi explicite, raţionale, culturii posibilitatea de a supraviețui
iraţionale şi nonraţionale, care există la și evolua; ca fenomen de contagiune
un moment dat ca ghiduri potenţiale”); culturală, ea influențează modul în care
cu caracter istoric („cultura este modul de omul modern înțelege și interpretează
viaţă a unei comunităţi, moştenirea socială fenomenele culturale. Deci imaginea
pe care individul o preia de la grupul vie a culturii unui popor - care include
său”); cu caracter funcţional („cultura etnonimul și etnotipul acestuia - este
este un tot integral, ce constă din bunuri reflectată în limba vorbită, care devine un
de consum, drepturi constituţionale, cod cultural.
acordate diverselor grupări sociale, Legătura strânsă dintre limbă și
idei şi meşteşuguri, credinţe şi cultură se materializează în procesul
obiceiuri”); cu caracter comportamental de comunicare. Pornind de la numărul
(„cultura este configuraţia generală impunător de definiţii date comunicării,
a comportamentelor învăţate şi a istoricul şi filozoful american John Fiske
rezultatelor acestora, ale căror elemente le subsumează celor două şcoli: şcoala
componente sunt împărtăşite şi transmise - proces şi şcoala semiotică. Şcoala -
de către membrii unei societăţi”); cu proces (reprezentată de astfel de autori
caracter simbolic („orice cultură poate fi ca C. Shannon, W. Weaver şi G. Gerbner)
considerată ca un ansamblu de sisteme interpretează comunicarea ca mijloc
simbolice de prim rang, în care se de transmitere a mesajelor, în timp ce
situează regulile patrimoniale, raporturile şcoala - semiotică (prezentată de F. Pierce,
economice, arta, ştiinţa, religia”) [3, p. 23]. Ferdinand de Saussure) tălmăceşte
Din perspectivă semiotică, cultura comunicarea ca producţie şi schimb de
 Administrarea Publică, nr. 2, 2018 122

semnificaţii. Ambele şcoli oferă definiţii teoretizarea comunicării în plan

ale comunicării, pornind de la înţelegerea diacronic, Robert Craig remarcă şapte
acesteia ca interacţiune prin intermediul tradiţii în studiul „Communication
mesajelor. Comunicarea presupune un Theory as a Field”, apărut în Journal of
schimb de informaţii ce are loc între Communication , nr. 9, 1999:
indivizi, legătură care este înţeleasă diferit: - tradiţia retorică, care teoretizează
şcoala - proces defineşte interacţiunea comunicarea ca fiind artă practică a
ca fiind procesul prin care o persoană discursului;
creează o legătură cu o altă persoană sau îi - tradiţia semiotică, ce vede
afectează comportamentul, starea psihică comunicarea ca mediere intersubiectivă
sau reacţiile emoţionale, în timp ce şcoala cu ajutorul semnelor;
semiotică defineşte interacţiunea ca fiind - tradiţia fenomenologică, pentru care
ceea ce constituie individul ca membru al teoretizarea comunicării este teoretizarea
unei culturi specifice sau al unei societăţi experienţei diferenţei şi a dialogului;
[4, p. 41]. - tradiţia cibernetică, în care
Aceeaşi idee o regăsim şi la Tim comunicarea este teoretizată ca proces
O`Sullivan. „Există două mari tipuri informaţional;
de definiţii ale comunicării, susţine - tradiţia sociopsihologică sau a
profesorul. Prima vede comunicarea ca psihologiei sociale, care teoretizează
fiind un proces prin care A transmite un comunicarea ca proces al expresiei,
mesaj lui B, mesaj care are efect asupra interacţiunii şi influenţei;
acestuia. Cea de-a doua interpretează - tradiţia socioculturală, în care
comunicarea drept negociere şi schimb comunicarea este teoretizată ca proces
de semnificaţii, proces în care mesajele, simbolic, ce produce şi reproduce modelele
persoanele determinate cultural şi socioculturale împărtăşite;
realitatea interacţionează astfel încât să - tradiţia critică, pentru care
ajute înţelesul să fie produs, iar înţelegerea comunicarea autentică apare doar în
să apară” [7, p. 10]. procesul reflecţiei discursive.
Așadar, comunicarea este cea mai Pe aceeași linie de idei, esteticianul Jean
notabilă caracteristică a societății umane. Caune susține că cultura şi comunicarea
Ea stă la baza relaţiilor interumane și formează un cuplu ciudat. Niciuna
interetnice. Privind atent la ceea ce nu se explică fără cealaltă. Cele două
se petrece într-o comunicare, Alex fenomene nu sunt perfect etanşe, nu se
Mucchielli, epistemolog şi specialist în conţin şi nici nu pot fi situate în planul
ştiinţele comunicării, remarcă că prin reflexiilor paralele prin corespondenţă
această activitate ne asumăm o identitate, analogică [1, p. 17]. Comunicarea este un
pentru că întotdeauna comunicarea factor constitutiv al culturii, un element
are finalitatea generală de exprimare definitoriu şi structural, fără de care nu
a identităţii. Pe aceeași linie de idei se putem înţelege nicio formă a culturii.
înscrie afirmația sociologului american Ea înseamnă un permanent schimb de
E. Goffman: ,,Oamenii comunică pentru informaţii, mesaje şi semnificaţii între
a putea avea identitatea dorită în situaţia indivizi şi grupuri, ceea ce dă consistenţă
de comunicare în care se află”. Prin urmare, şi bogăţie fenomenului cultural. Este
comunicăm pentru a fi acceptați, admiși esenţa vieţii sociale a omului, întrucât
sau recunoscuți. viaţa în comun, stocarea informaţiilor şi
Referindu-se la cercetarea şi transmiterea moştenirii sociale către noile
 Administrarea
Relaţii publică:
internaţionale şiteorie şi practică
integrare europeană 123

generaţii nu ar fi posibile fără existenţa materializat în comunicare.

multiplelor forme de semnificare şi de 3. Comunicarea interculturală la
comunicare. interferența dintre limbă şi cultură.
Potrivit lui A. Tănase, comunicarea Într-o epocă a interferenţelor pe plan
constituie o altă dimensiune a faptelor mondial, comunicarea interculturală
de cultură. Toate demersurile culturale este oportună și recomandabilă. Primele
ale omului au loc în procesul activităţii studii privind comunicarea interculturală
sociale, sunt determinate de societate, au aparţin cercetătorilor din SUA. Iniţial,
o finalitate într-o funcţie social-umană, ce guvernul american a evaluat problemele
se realizează prin intermediul comunicării. cu care diplomaţii se confruntau în
Cultura, prin latura sa comunicaţională, cazul culturilor-gazdă, constatând că
este un fenomen de natură socială. Ea dificultăţile înregistrate se datorau
nu este posibilă în toată dinamica ei în necunoaşterii specificului cultural şi a
afara societăţii. Cultura este, prin geneza regulilor de comunicare ale unor culturi
şi finalitatea sa, un fenomen social, fiind mai mult sau mai puţin diferite de
moştenită prin mecanisme sociale, cea americană. În consecinţă, în 1946,
deprinsă şi învăţată, care îl conduce pe guvernul SUA a înfiinţat Institutul pentru
individ spre umanitate, spre valorile sale Serviciile Străine, în scopul pregătirii
supreme. Factorul comunicaţional nu ofiţerilor pentru acţiuni comune cu
este exterior culturii, ci ţine de sensul şi persoane ce aparţin altor culturi.
finalitatea acesteia [11, p. 93]. Edward T. Hall, împreună cu unii
Pe aceeași linie se înscrie afirmația asociaţi ai săi în cercetările interculturale,
lui C. Stroe, conform căreia drept indiciu antropologi ca Ray Birdwhistell, George
că una din trăsăturile caracteristice ale Trager au lucrat în cadrul institutului
culturii este comunicarea rezidă în faptul amintit, alături de cercetători ai unor
că istoria nu cunoaşte culturi claustrate, domenii şi discipline conexe, punând
închise ermetic nici măcar la colectivităţi bazele disciplinei „Comunicarea
sau popoare aparent izolate geografic. interculturală”.
Comunicarea este o nevoie organică Caracterul interdisciplinar al studiilor
a omului, izvorâtă din firea lui, care nu interculturale, care reunesc contribuţiile
poate fi, nici ontic şi nici axiologic, singur. şi rezultatele unor cercetări din variate
Această nevoie, având acelaşi temei, domenii ale ştiinţelor socioumane,
trece şi asupra creaţiilor sale culturale. precum antropologia, sociologia,
Căci, în ultimă instanţă, scopul creatorilor psihologia, lingvistica, istoria, artele
este comunicarea, valorile culturale vizuale, etnologia, ştiinţele politice şi
create necesită să fie împărtăşite altora. economice, relaţiile internaţionale ş. a. s-a
Creatorul se adresează întotdeauna conturat încă din acea perioadă. Începând
semenilor săi, mai apropiaţi sau mai cu anul 1970, sunt constituite grupuri
îndepărtaţi în timp, contemporaneităţii şi şi asociaţii interesate de comunicarea
posterităţii. Pe cale de consecinţă, valorile interculturală, se introduc în curriculum-
culturale se realizează, îşi extind sfera şi îşi ul universităţilor americane cursuri de
îmbogăţesc conţinutul, se amplifică şi se studiu şi pregătire interculturală, sunt
desăvârşesc prin comunicare [10, p. 165]. elaborate lucrări specializate, care au
Așadar, cultura nu poate exista, nici contribuit la conturarea statutului şi
progresa în afara limbii, ea poate fi specificului disciplinei „Comunicare
interpretată drept cod cultural al națiunii, interculturală” în cadrul mai general al
 Administrarea Publică, nr. 2, 2018 124

celor de comunicare. În procesul comunicării interculturale,

Dacă, iniţial, obiectul de cercetare al în dependenţă de scopul urmărit şi de
disciplinei a fost explorat, în special, de situaţia creată, poate fi utilizat unul dintre
cercetătorii din SUA, în ultimele decenii, cele două tipuri de limbaje: limbajul
investigarea comunicării interculturale verbal sau limbajul nonverbal. În opinia lui
a trezit interes în mediile academice din Thomas Scheidel, comunicarea verbală
Europa. Sunt remarcabile contribuţiile are drept scop schimbul de informaţii şi
ştiinţifice ale lui Georges Michaud, J. R. idei, contactul intelectual şi emoţional
Ladmiral, E. M. Lipinski ş. a. În prezent, între interlocutori, influenţa. Comunicarea
acest domeniu urmează o dublă nonverbală  reprezintă un cumul de
traiectorie: una teoretică (de cercetare) mesaje, care nu sunt exprimate prin
şi una aplicativă (destinată pregătirii cuvinte şi care pot fi decodificate, creând
practicilor de comunicare interculturală). înţelesuri. Aceste semnale pot repeta,
Fiind o disciplină nouă, comunicarea contrazice, înlocui, completa sau accentua
interculturală se află într-o permanentă mesajul transmis prin cuvinte. În plan
dezvoltare, multe dintre temele şi comparativ, ambele forme ale comunicării,
subiectele generale, dar şi particulare, fiind cea verbală şi cea nonverbală, contribuie la
departe de a fi clarificate sau sistematizate. crearea unui spaţiu unitar cultural, în care
În legătură cu acest aspect, profesorii urmează să domine comuniunea de idei,
şi autorii americani Larry Samovar şi sentimente şi valori.
Richard Porter (2003), coordonatori ai 4. Comunicare interculturală &
unei ample antologii de texte despre dialog intercultural. Parte componentă
comunicarea interculturală, ce a cunoscut a comunicării interculturale este dialogul
începând cu 1972 numeroase ediţii, intercultural, un produs al globalizării,
remarcă: „Cercetarea naturii comunicării prin intermediul căruia pot fi promovate
interculturale a ridicat multe întrebări, valorile culturale și aplanate situaţiile de
dar a produs puţine teorii şi mult mai conflict interetnic. Vocabula dialog derivă
puţine răspunsuri. Multe cercetări au din radicalele greceşti dia „cu” şi logos
fost asociate cu alte arii decât cea a „rostire”, având o vechime mare în limbă.
comunicării, mai ales cu antropologia, Însuşi conceptul de dialog a constituit
relaţiile internaţionale, psihologia socială, obiectul de cercetare al savanţilor tuturor
socio- şi psiholingvistica. Deşi subiectele timpurilor. Încă în antichitate, filozoful
de cercetare au fost numeroase, grec Socrate susţinea că esenţială
cunoştinţele acumulate nu au fost pentru om rămâne a fi capacitatea sa
sistematizate”. de a intra în relaţie de dialog, iar Platon,
Actualmente, comunicarea interculturală prin intermediul dialogurilor socratice,
investighează acele elemente ale culturii a reuşit să facă o prezentare veridică a
care influenţează, în cea mai mare măsură, vieţii şi creaţiei distinsului său profesor
interacţiunea între membrii a două sau mai Socrate. Este evident că marii filozofi
multe culturi, atunci când indivizii se află în greci, prin intermediul dialogului,
situaţii de comunicare interpersonală. Ca promovau idei şi concepte filozofice,
situaţie aparte a comunicării interpersonale, încercau să reorganizeze viaţa spirituală
cea interculturală aduce cu sine elementele a contemporanilor săi. Actualmente,
a ceea ce, într-o accepţie largă şi din interesul sporit pentru dialogul
perspectivă antropologică, se numeşte intercultural este dictat de valoarea
cultură. incontestabilă a acestuia la soluţionarea
 Administrarea
Relaţii publică:
internaţionale şiteorie şi practică
integrare europeană 125

problemelor acute din societate. în Europa (CCME), redactat ca reacţie la

În literatura de specialitate înregistrăm propunerile Consiliului Europei, care a
mai multe definiţii pentru noțiunea organizat pe tot parcursul anului 2007
de dialog intercultural. AIU (Asociaţia o serie de consultări publice în vederea
Internaţională a Universităţilor, fondată adoptării unei„Cărţi Albe”la tema dialogului
în 1950, care grupează instituţiile de intercultural. Potrivit KEK şi CCME, dialogul
învăţământ superior din 150 de ţări şi intercultural este „o formă de dialog, a
care este partener UNESCO) consideră că cărui miză şi subiect este cultura proprie şi
ideea de dialog intercultural porneşte de cultura celorlalţi”. Factorii care fac posibilă
la „premisa recunoaşterii diferenţelor şi această formă de dialog sunt „deschiderea
multiplicităţii lumii în care trăim”. Aceste către celălalt şi dorinţa de a asculta şi a
diferenţe există nu doar în interiorul împărtăşi idei”. Un dialog intercultural
fiecărei culturi, ci şi în relaţiile dintre de succes este caracterizat prin „respect,
culturi. Dialogul intercultural este „un încredere, egalitate, curiozitate culturală
proces care încurajează identificarea şi capacitatea de schimbare”. Gradul de
limitelor care îi definesc pe indivizi şi care succes al dialogului intercultural depinde
îi face să interacţioneze prin depăşirea de relaţiile existente între participanţi şi
acestor limite şi chiar să le pună în de atmosfera dialogului intercultural, care
discuţie”. trebuie să fie una de încredere reciprocă. În
O altă definiţie a dialogului intercultural viziunea KEK şi CCME, dialogul intercultural
o notăm în „Compendium of Cultural este important între cei ce împărtăşesc
Policies and Trends in Europe”, o reţea de aceleaşi valori spirituale şi materiale, dar
schimb de informaţii în materie de măsuri şi între cei care au viziuni diferite asupra
şi instrumente în domeniul politicilor valorilor culturale, această ultimă formă de
culturale şi de tendinţe în cultură. În dialog fiind esenţială pentru soluţionarea
viziunea autorilor ,,Compendium-ului”, conflictelor.
dialogul intercultural este „un proces care În prezent, dialogul nu reprezintă doar
implică un schimb de puncte de vedere, arta de a argumenta, cum era perceput
deschis şi în spiritul respectului reciproc, anterior, ci şi arta de a cugeta, a chibzui,
între indivizi şi grupuri cu origini culturale a judeca şi a-l înţelege pe interlocutor.
diferite”. Măsurile care pot fi luate pentru Pentru ca un dialog să fie productiv, e cazul
atingerea acestui scop sunt în această să fie respectat un şir de cerinţe, cum ar
viziune „instrumente strategice, care fi: înţelegerea esenţei problemei de către
promovează diversitatea culturală, ambii interlocutori, toleranţă, îngăduință,
rezultată din interacţiunea socială”, iar răbdare, pacienţă, puterea de a convinge,
„dialogul intercultural, la nivel naţional, concludenţă, elocvenţă, capacitatea de a
trebuie să implice iniţiative culturale, ceda în cazul în care raţionamentele au
publice şi private, care să adune indivizi fost greşite.
şi grupuri ce aparţin comunităţilor de Recent, Institutul de dialog global
imigranţi şi populaţiei majoritare, cu a identificat şapte stadii ale dialogului
scopul ca aceştia să devină parte a unui profund, care urmează a fi conștientizate:
proces multidirecţional de comunicare”. - întâlnirea radicală cu ceea ce este
Definiţia dialogului intercultural o diferit: „sinele” ciocnindu-se de „celălalt”. În
regăsim şi într-un document, propus acest prim stadiu survine un anumit şoc al
de Comisia „Biserică şi societate” a KEK conştientizării Altuia, al alterităţii, al unui
şi Comisia Bisericilor pentru migranţi mod diferit de a vedea/imagina lumea;
 Administrarea Publică, nr. 2, 2018 126

- trecerea dincolo de sine, depăşirea de şi lume, conducând identitatea la/în

sine şi intrarea în lumea celuilalt. Acesta una matură. Trezirea globală înseamnă
este procesul de „punere între paranteze” ridicarea la un nivel de conştiinţă, de
a prejudecăţilor individuale; la care se poate observa că culturile,
- locuirea şi trăirea experienţei lumii religiile, ideologiile sunt situate pe
celuilalt („sinele” transformat în „celălalt”). un fundal comun de realitate şi că
Lumea celuilalt constituie pentru Sine diferenţele radicale sunt şi ele situate
o realitate, care alternează şi un mod de într-un câmp al Unităţii. Această „trezire
viaţă alternativ; globală” se desfăşoară şi ea pe trei paliere
- lărgirea viziunii: „sinele” revine cu diferite: tot mai profundă descoperire
o cunoaştere nouă. Marele beneficiu a „sinelui”; deschiderea unui dialog
al întâlnirii „sinelui” cu lumea „celuilalt” dinamic cu cei ce împărtăşesc aceleaşi
constă în conştientizarea faptului că valori sau valori similare, acest nou tip
există şi alte modalităţi de a înţelege de întâlnire desemnând un nou dialog
realitatea şi începerea „demersului” de provocator şi „dramatic”; atingerea
regândire, de reconsiderare a propriilor unei înţelegeri noi, globaliste asupra
concepţii. Totul este perceput acum de realităţii;
către Sine (identitatea, etnicitatea, religia, - transformarea personală şi globală
cultura, ideologia, lumea) într-o nouă a vieţii şi a comportamentului: sinele
perspectivă, într-o nouă lumină. Nu există trăieşte într-o nouă conştiinţă globală,
cale de întoarcere la fosta modalitate una dialogică.
unilaterală de concepere; Așadar, cultura nu poate exista,
- trezirea dialogică: o schimbare nici progresa în afara limbii. Ea poate
radicală de paradigmă, transformarea fi interpretată drept cod cultural al
interioară a „sinelui”, care se deschide națiunii, materializat în comunicare. În
pluralităţii lumilor şi perspectivelor, iar acest context, pluralismul cultural, care
această deschidere modifică iremediabil caracterizează lumea contemporană,
propria lume; trebuie să fie sesizat ca un factor pozitiv,
- trezirea globală: schimbarea de ce contribuie la evoluția spirituală a
paradigmă transformă relaţia dintre societății, comunicarea interculturală
sine şi sine, dintre sine şi alţii, dintre sine fiind oportună și recomandabilă.

BIBLIOGRAFIE
1. Caune J., Cultură şi comunicare. Bucureşti: Ed. Cartea Românească, 2000.
2. Cuilenburg J., Scholten O., Noomen G., Ştiinţa comunicării. Bucureşti, Ed.
Humanitas, 2004.
3. Diaconescu F., Topor R., Marghescu G. Cultură, termeni și personalități.
București, Editura Vivaldi, 2000.
4. Fiske John, Introducere în ştiinţele comunicării. Iaşi, Ed. Polirom, 2003.
5. Georgiu Grigore, Filosofia culturii, cultură şi comunicare. Bucureşti, 2013.
6. Oprea I., Curs de filosofia limbii. Suceava, Editura Universităţii, 2001.
7. O’Sullivan T., Hartley J., Saunders D., Montgomery M., Fiske J., Concepte
fundamentale din ştiinţele comunicării şi studiile culturale. Iaşi, Editura Polirom,
2001.
8. Pascu R., Comunicare interculturală. Sibiu, Editura Universităţii „L. Blaga”, 2007.
 Administrarea
Relaţii publică:
internaţionale şiteorie şi practică
integrare europeană 127

9. Repere ale comunicării interculturale. Coordonatori: Irina Frasin, Daniel

Şandru. București, Ed. Prouniversitaria.
10. Stroe C., Filosofie. Cunoaştere. Cultură. Comunicare. Bucureşti: Editura
Lumina Lex, 2000, 167 p.
11. Tănase A., Cultură şi civilizaţie. Bucureşti, Editura Politică, 1977.

Prezentat: 2 aprilie 2018.

E-mail: stela.spinu@mail.ru

View publication stats