Valențe formative ale activităţilor

didactice
din perspectiva dezvoltării spiritului
olimpic

I. Scurtă istorie a Olimpiadelor

II. Ce este olimpismul?
III. Contribuţia orelor de Educaţie fizică la dezvoltarea spiritului olimpic
IV. Rolul formativ al orelor de Joc şi mişcare şi Muzică şi mişcare
V.Olimpism şi transciplinaritate

I. Scurtă istorie a Olimpiadelor

I.1. Vechile Olimpiade
Mitologia greacă ne spune că Hercule, cel mai puternic dintre oameni, şi-a provocat cei
patru fraţi la o cursă înaintea zeilor pe câmpiile din Olympia şi astfel au apărut Jocurile
Olimpice, care au luat caracterul unui festival al sportului, pe care grecii l-au marcat în
calendarele lor la perioade de patru ani, numit Olimpiadă. Istoria înregistrată a Olimpiadelor
începe în anul 776 Î.Hr., fiind închinate lui Zeus. Vechile Olimpiade aveau următoarele
caracteristici:
- S-au desfășurat în vechea Elada, la Olympia, din 4 în 4 ani, neîntrerupt timp de 12 secole, până
în anul 393 d.Hr. ;
- Pe durata jocurilor se proclama Armistițiul sau Pacea Olimpică, suspendându-se toate
conflictele militare dintre cetățile grecești;
- Aveau dreptul de a participa numai bărbații şi băieţii greci născuţi liberi;
- Alergările au fost singurele competiţii la primele Olimpiade;
- Concursurile de pentatlon şi trânte au fost primele noi sporturi adăugate la a 18-a Olimpiadă;
- Un armistiţiu internaţional între greci era declarat în luna precedentă Olimpiadelor, pentru a
permite atleţilor să ajungă în siguranţă la Olimpia.
- Atleţii antici participau la competiţii ca indivizi, nu ca echipe naţionale, ca în jocurile olimpice
moderne.
1
- După al doilea secol d.Hr., Imperiul Roman a adus şi mai mulţi competitori la jocurile
olimpice.
În anul 393 d.Hr. împăratul roman Teodosius a declarat Jocurile Olimpice corupte şi le-a
interzis. Cutremure şi inundaţii au îngropat Olympia şi templul lui Zeus până la săpăturile
germane din anii 1870. Când au început să apară statui din depozitele antice şi copleşitoarea
frumuseţe culturală a sportului grecesc a fost prezentată, Europa a fost prinsă de o frenezie a tot
ce era clasic.

I.2. Olimpiadele Moderne

După 1.500 de ani de întrerupere, în 1896, la Atena, au fost reluate Jocurile Olimpice.
Reconstruirea acestui eveniment sportiv s-a datorat tânărului francez, baronul Pierre de
Coubertin, care a conceput ideea „Jocurilor Olimpice Moderne”, propunând-o cu succes în faţa
liderilor autorităţilor sportive din toată lumea. Coubertin a visat să creeze cel mai mare
eveniment sportiv mondial – un spectacol cu adevărat internaţional, care să călătorească prin
capitalele lumii la fiecare patru ani. Coubertin şi colegii lui, ca şi urmaşii lor din mişcarea
olimpică modernă credeau că sportul poate deveni o platformă mondială pentru pace, egalitate a
şanselor, fraternitate între oameni, unde campionii, se folosesc, pentru atingerea ţelului, de toate
atributele lor fizice şi psihice. Reluarea Jocurilor Olimpice nu era motivată la el de cucerirea
medaliilor, doborârea recordurilor, afirmarea personalităţii, a superiorităţii unei şcoli sportive ori
ideologii, delectarea publicului etc., ci numai de scopul nobil de dezvoltare a sănătăţii
tinerilor de ambele sexe, de a-i face mai buni, mai apropriaţi, mai prietenoşi, mai loiali,
astfel ca prin activitatea lor să contribuie la prietenia şi buna înţelegere între popoare, la
pacea, progresul şi fericirea lumii.
Numărul țărilor participante la jocurile olimpice de vară a evoluat de la 13 în 1896 la
peste 200 în prezent. În 1911 s-a aprobat pentru prima dată să se desfăşoare Jocuri Olimpice de
iarnă separate, începand cu anul 1916, dar, din cauza primului Război Mondial, acest lucru nu
s-a putut întâmpla până în anul 1924, cand ele s-au desfăşurat la Chamonix. Începând cu
Lillehammer, din 1994, s-a decis ca fiecare an par să fie olimpic (cu Jocuri Olimpice de vară şi
de iarnă alternativ), ele desfăşurandu-se la fiecare 4 ani.
În timpul ultimului secol mişcarea olimpică a avut succes în multe feluri dincolo de
visurile lui Coubertin. Ea a supravieţuit traumelor celor două războaie mondiale, a îndurat ororile
terorismului modern, a suferit boicoturi politice şi a depăşit greutăţile economice, care îi
ameninţau chiar existenţa. Astăzi mişcarea olimpică este mai puternică şi mai sănătoasă decât
oricând.
De la prima ediţie din anul 1896, de la Atena (Grecia) şi până în 2012 de la Londra (Marea
Britanie) au avut loc 30 de ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară. În anul 2016 va avea loc a
XXXI-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară, ce vor fi găzduite de oraşul Rio de Janeiro
(Brazilia). Până în prezent s-au desfăşurat 22 de ediţii ale Jocurilor Olimpice de iarnă, ultima
având loc în 2014 la Soci (Rusia), iar a XXIII-a ediţie se va desfăşura în anul 2018 la
Pyeongchang ( Coreea de Sud). Până în 2010, Jocurile Olimpice au fost găzduite de 41 de orașe

2
din 22 de țări. În 2012, Londra a devenit primul oraș care a găzduit Jocurile Olimpice moderne
de trei ori.
II. Ce este olimpismul?
Olimpismul este o stare a umanităţii, un mijloc de apropiere între oameni, este o formă de
manifestare a culturii universale. Spiritul olimpic, aşa cum l-a imaginat Pierre de Coubertin,
presupune competiţia corectă şi victoria celui mai bun indiferent de rasă, religie sau naţionalitate.
El nu e un set de porunci scrise, degradabile în timp. Se vrea mai degrabă o trăire universală, o
încredere în valorile fundamentale ale umanităţii extensibilă mai apoi şi în afara sferei sportului.
Coubertin nu a fost interesat numai de competiţia sportivă ca atare, ci a avut convingerea că
fondul etic al Jocurilor Olimpice are o influenţă benefică nu numai asupra comportamentului
individual, ci şi asupra moralului naţiunilor pentru a se înţelege mai bine. Astfel, ,,spiritul
olimpic introdus în educaţia generală devine celulă tămăduitoare care finalmente vindecă
lumea”.

Simbolistica olimpică:
 Simbolul Olimpic se compune din cinci cercuri înlănţuite de dimensiuni egale (cercurile
olimpice), utilizate singure, într-una sau în cinci culori diferite. Atunci când este utilizată
versiunea în cinci culori, acestea sunt, de la stanga la dreapta, albastru, galben, negru,
verde şi roşu. Simbolul Olimpic exprimă uniunea celor cinci continente şi întâlnirea
sportivilor din lumea întreagă la Jocurile Olimpice.
 Drapelul Olimpic, adoptat în 1914, este pe fond alb, fără margine. În centru se află
Simbolul Olimpic în cele cinci culori ale sale.
 Deviza Olimpică „Citius. Altius. Fortius” (Mai repede, mai sus, mai puternic) exprimă
dincolo de îndemnul de autodepăşire umană, pe plan motric, şi îndemnul de perfecţionare
pe plan moral: Citius-rapid nu doar în alergare, ci şi în spiritul, care trebuie să fie promt
şi vivace; Altius-mai înalt, nu doar în săritură, ci şi în aspiraţiile individului; Fortius-nu
doar mai puternic pe terenul de sport, dar şi în viaţă.
  Jurământul Olimpic: „Cel mai important lucru la Jocurile Olimpice nu este să câștigi,
ci să participi, așa cum în viață nu contează triumful, ci lupta. Esențial nu e să cucerești,
ci să lupți bine. ”
 Imnul Olimpic este opera muzicală denumită “Imn Olimpic”, compus de către Spiro
Samara.
 Flacara Olimpică este simbolul darului făcut de Prometeu pământenilor, este aprinsă la
Olympia, Grecia și purtată până în orașul gazdă de atleți; joacă un rol important la
ceremonia de deschidere și arde pe tot parcursul Olimpiadei.
 Torţa Olimpică, introdusă la Olimpiada din 1936 de la Berlin, este o torţă portabilă
destinată aprinderii flăcării olimpice.
 Limbile oficiale ale mișcării olimpice sunt franceza și engleza.

Principii fundamentale ale Olimpismului

3
1. Olimpismul este o filozofie a vieţii, exaltând şi combinând într-un ansamblu echilibrat
calitaţile corpului, voinţei şi spiritului.
2. Scopul Olimpismului este de a pune sportul în slujba dezvoltării armonioase a umanităţii în
vederea promovării unei societăţi paşnice, preocupate de păstrarea demnităţii umane.
3. Practicarea sportului este un drept al omului. Orice individ trebuie sa aibă posibilitatea de a
practica sport fără nici un fel de discriminare şi în spirit olimpic, care presupune înţelegere
reciprocă, spirit de prietenie, solidaritate şi fair-play.
.
Spiritul olimpic este esenţa Olimpismului şi modelează conduita celui care-l asimilează
şi promovează. Fair-play-ul sau, cu alte cuvinte, sportivitatea contribuie la formarea tuturor
celor care vor să se împlinească, deoarece confruntarea onestă este promovată din sport şi în alte
domenii de activitate.
Spiritul olimpic presupune astfel o formă de manifestare a excelenţei: excelenţa
armonioasă a măiestriei sportive, frumuseţii trupului şi conduitei morale în arenă şi în afara
acesteia. Sportul şi olimpismul trebuie apărate de relele societăţii moderne, cum sunt:
vedetismul, violenţa, minciuna, ignoranţa şi ambiţia nemărginită. În fapt, întreaga societate este
afectată de aceste fenomene, însă filozofia olimpică trebuie să ofere puritate prin conţinutul
jocurilor pe care le patronează.

III. Contribuţia orelor de Educaţie fizică la dezvoltarea spiritului olimpic

Şcoala, prin multiplele sale discipline de învăţământ, reprezintă prima formă de educare
care să servească conştiinţei colectivităţilor. Deasemeni, sportul de performanţă contribuie cu
succes la dezvoltarea personalităţii individului. Combaterea influenţelor negative de
comportament ale tinerilor trebuie să fie o prioritate în actul educativ al prezentului. Se ştie
foarte bine că în această etapă, copilul are nevoie de modele. Introducerea lui în "sfera olimpică"
îi va stârni curiozitate, dorinţă de cunoaştere, de imitare a unor modele.
În Antichitate şi Evul Mediu educaţiei fizice i s-a dat o mai mare sau mai mică
importanţă, având un loc important în idealul educaţional şi implicit în dezvoltarea
psihosomatică şi biologică a personalităţii. În perioada modernă s-a pus un accent mai mare
asupra sportului profesionist şi în mai mică masură educaţiei fizice şi corporale, iar în etapa
contemporană şi, mai ales, în prezent educaţia fizică şi rolul acesteia sunt din ce în ce mai mult
revigorate. Este salutară iniţiativa Guvernului României de a introduce în mod obligatoriu orele
de educaţie fizică în toate formele de învăţământ, prin aceasta conservându-se si consolidându-
se, totodată, potenţialul biologic şi sanogenetic al populaţiei, astfel educaţia fizică ocupă un loc
important în planul de învăţământ alături de celelalte discipline.
Aşa cum menţionam, educaţia fizică este formată dintr-un ansamblu de acţiuni care
contribuie la dezvoltarea personalităţii elevului prin potenţarea calităţilor psihofizice ale acestuia
şi prin asigurarea unui echilibru între ele. Ca atare optica potrivit căreia educaţia fizică ar fi doar
un mijloc de destindere şi o dexteritate după o activitate intelectuală mai intensă nu are un temei
ştiinţific şi nici nu este validată de practică.
4
 Educaţia fizică şi sportul sunt componente ale educaţiei globale, prin conţinutul lor,
influenţând sănătatea, creşterea şi dezvoltarea corpului, dezvoltând motricitatea, procesele şi
fenomenele psihice şi favorizând socializarea. În acest context, funcţiile educaţiei fizice şi
sportului sunt de natură biologică, motrică, psihologică şi socială, ceea ce corespunde
conceptului de dezvoltare echilibrată şi integrată a personalităţii. În învăţământul preuniversitar
educaţia fizică şi sportul figurează atât ca activităţi curriculare, cât şi ca activităţi
extracurriculare.
În planul-cadru de învăţământ, disciplina Educaţie fizică are alocate 2 ore pe săptămână
şi urmăreşte o dezvoltare progresivă a competenţelor, precum şi a celorlalte achiziţii dobândite
de elevi, prin valorificarea experienţei specifice vârstei elevilor, prin accentuarea dimensiunilor
afectiv-atitudinale şi acţionale ale formării personalităţii elevilor. Programa şcolară pentru
disciplina Educaţie fizică urmăreşte competenţele cheie şi, în acelaşi timp, oferă posibilitatea
asigurării transdisciplinarităţii în interiorul disciplinei, dar şi cu celelalte discipline de studiu.
Conţinuturile învăţării sunt grupate pe următoarele domenii:
 Elemente de organizare a activităţilor motrice
 Elemente ale dezvoltării fizice armonioase
 Capacităţi motrice
 Deprinderi motrice de bază, aplicativ-utilitare
 Deprinderi de locomoţie, de manipulare şi de stabilitate
 Igienă şi protecţie individuală
 Deprinderi motrice specifice disciplinelor sportive
 Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate

Structura lecţiei de Educaţie fizică şi conţinutul fiecărei verigi oferă un cadru generos
pentru educarea elevilor în spiritul olimpismului. Fiecare verigă a lecţiei poate fi utilizată în acest
sens astfel:
 în veriga întâi - (Organizarea colectivului de elevi) elevii trebuie să respecte prompt
cerinţele cadrului didactic (alinierea, echipamentul adecvat, execuţie corectă şi rapidă a
exerciţiilor de front şi formaţie etc.).
 În veriga a doua şi a treia - (Pregătirea organismului pentru efort şi Influenţarea
selectivă a aparatului locomotor) învăţătorul îşi poate propune să educe la elevi
perseverenţa, tenacitatea, dorinţa de autodepăşire, dorinţa de a avea o minte sănătoasă
într-un corp sănătos, după modelul sportiv de performanţă.
 În veriga a patra - (Dezvoltarea sau verificarea calităţilor motrice, viteză sau
îndemanare) alături de dezvoltarea vitezei şi a îndemânării, se poate urmări şi educarea
în spiritual de fair-play, folosind ca mijloace ştafetele şi jocurile de mişcare, care implică
respectarea regulilor de întrecere, atenţia şi rapiditatea în gândire, respectul pentru
partenerii de întrecere, solidaritatea cu echipa din care face parte.
 Veriga a cincea - (Învăţarea, consolidarea, perfecţionarea sau verificarea
deprinderilor şi /sau priceperilor motrice) prin conţinutul ei poate avea ca obiective

5
 educative : capacitatea de mobilizare şi concentrare pentru autodepăşire, creativitatea,
responsabilitatea, ajutorul reciproc.
 În veriga a şasea - (Dezvoltarea sau verificarea calităţilor motrice, forţă sau
rezistenţă) pot fi educate dârzenia, tenacitatea, perseverenţa, cooperarea cu colegii de
echipă, respectul pentru partenerii de întrecere.
Iată că trăsăturile pozitive de caracter (incluse în conceptul de fair-play) se formează în şi
prin activitatea fizică. În acest sens lecţia de Educaţie fizică fiind privită ca un spaţiu optim de
manifestare a tuturor valorilor, dar şi de apariţie a noi valori, reprezintă un fel de creuzet ce
adună şi uneşte în intimitatea sa valori morale, estetice, filozofice şi le configurează noi
dimensiuni.
Una dintre competenţele generale ale educaţie fizice se refer ă la : participarea la jocurile şi
activităţile motrice organizate sau spontane. În toate activitaţile fizice, jocul devine metodă, mijloc şi
formă de organizare, efectuat sub formă de întrecere, adaptat capacităţilor motrice şi psihice ale
elevilor. Jocul sportiv presupune respectarea unor reguli, a unor norme de conduită, o atitudine
de demnitate, stăpânire de sine în cazul unor înfrângeri, de modestie în cazul unor victorii, de
respectare a partenerilor de întrecere, de lucru în echipă. Deci, jocul sportiv educă elevii în
spiritul fair-play-ului, componentă esenţială a olimpismului.
În cadrul disciplinei Educaţie fizică jocurile sunt grupate ȋn:
a)jocuri de mişcare (dinamice);
b)jocuri pregatitoare;
c)jocuri sportive;
a) Jocurile dinamice au la bază acţiuni motrice simple, a căror execuţie este dirijată parţial
de reguli. Acest tip de jocuri dezvoltă : coordonarea, capacitatea de-a percepe ritmul, orientarea
în spaţiu, starea emoţională pozitivă-climat de veselie, optimism, încrederea în forţele proprii,
sentimentul de prietenie şi plăcerea de-a lucra în şi pentru colectiv.
Jocurile dinamice consolidează: mersul, alergarea, aruncarea, echilibrul, săritura,
escaladarea, căţărarea .
b) Jocurile pregătitoare - iniţiază elevii în însuşirea unor priceperi şi deprinderi specifice
diferitelor ramuri sportive.
c) Jocurile sportive - au regulamente unice privind dimensiunile terenului, durata jocului şi
sistemul de apreciere a echipelor învingătoare. Aceste jocuri au formă şi conţinut superior
celorlalte tipuri de jocuri.
Utilizarea jocului dinamic ocupă o pondere mai mare în lecţiile de educaţie fizică la şcolarii
mici şi duce la:
 formarea unor trăsături de caracter : respectul faţă de coechipieri şi adversari, exigenţa,
atitudinea corectă faţă de joc, iniţiativa, sinceritatea, cinstea şi modestia.
 reechilibrarea stărilor emoţionale, la relaxare, optimizare, revitalizare şi refacere a
forţelor fizice, intelectuale şi morale.
 întărirea stării de sănătate;
 creşterea capacităţii de efort;
 dezvoltarea calităţilor motrice;.

6
 Exemple de jocuri dinamice cu trimitere la Jocurile Olimpice:
 Jocul „Ștafeta flăcării olimpice ”
Conținut psihomotric:
 viteza de reacție la stimul vizual /tactil;
 viteză de deplasare;
 alergare accelerată și cu pas lansat de viteză;
 manevrare de obiect în condiții de viteză;
 coordonarea acțiunilor cu coechipierii din proximitate;
Descriere :

La semnalul vizual sau auditiv, jucătorul din spațiul Olympia, ridică torța, aleargă cu viteză
maximă și o înmânează coechipierului din fața sa, în interiorul spațiului în care se află acesta și
se dispune în acest spațiu. Jucătorul care a primit torța aleargă către coechipierul din fața sa, îi
predă torța și se dispune în spațiul acestuia ș.a.m.d. Ultimul jucător care a primit torța aleargă
către linia de sosire pe care o depășește, ocupând unul din locurile 1, 2 sau 3, după care se
deplasează prin mers la spațiul de start, fiind gata de reluarea întrecerii.

 Jocul “Cercul olimpic”

Conținut psihomotric:
 mers în ghemuit
Descriere :

Elevii sunt grupaţi în jurul profesorului. În mijloc se află un cerc roşu, iar în cele patru
colţuri ale terenului de joc este aşezat câte un cerc în una din culorile cercului olimpic: albastru,
galben, negru, verde. La comanda profesorului, elevii merg în ghemuit spre culoarea echipei lor,

7
iar când se dă comanda: „ROŞU” toţi elevii din cele patru colţuri aleargă spre centrul terenului şi
se ghemuiesc în jurul cercului roşu.

 Jocul „Vizităm orașele gazdă ale ultimelor 5 ediții ale Jocurilor Olimpice de vară”
Conținutul psihomotric :
 Viteza de reacție la stimul vizual/auditiv/tactil
 Alergare accelerată și cu pas lansat de viteză
 Decelerare urmată de ocoliri și înconjurări de repere
 Coordonarea acțiunii cu coechipierul

Descriere :

Clasa este organizată în trei echipe, elevii fiind dispuși în coloană de câte doi, înapoia
liniei de start. La semnal (auditiv sau vizual), fiecare dintre cei doi elevi din primele perechi
aleargă unul prin stânga reperelor, celălalt prin dreapta acestora, până la ultimul reper (Londra),
unde se întâlnesc, se prind de mână și împreună aleargă ținându-se de mână, șerpuind printre
repere. La linia de sosire, fie transmit ștafeta următoarei perechi, fie încheie cursa ocupând unul
dintre cele trei locuri posibile. Câștigă echipa care parcurge prima traseul sau acumulează cel
mai mic număr de puncte, când fiecare pereche primește 1, 2 sau 3 puncte, în funcție de locul
ocupat la terminarea traseului.
Impactul educaţiei fizice în planul formării şi consolidării personalităţii, prin funcţia sa
formativă, se resimte şi asupra temperamentului, aptitudinilor şi caracterului. Direcţiile
principale ale acţiunii educaţionale sunt orientate în sensul consolidării stăpânirii de sine şi
echilibrului afectiv la temperamentul coleric, a accelerării reacţiilor şi mişcărilor la
temperamentul flegmatic, a fortificării energiei şi creşterii independenţei la melancolic. Educaţia
fizică îşi aduce contribuţia în toate aceste trei direcţii. Respectarea regulilor, ordinea şi disciplina
îi impun colericului mai multă reţinere şi echilibrare în reacţiile şi manifestările sale; rapiditatea

8
cu care trebuie să fie executate mişcările şi deplasările în joc îl obligă pe flegmatic la o mai mare
mobilitate, scoţându-l din inerţia sa; greutatea în executarea exerciţiilor îl determină pe
melancolic sa-şi mobilizeze întreaga energie câştigând totodată şi independenţă mai mare.

IV. Rolul formativ al orelor de Joc şi mişcare şi Muzică şi mişcare

Introducerea disciplinei Joc și mișcare în aria curriculară Educație fizică, sport și sănătate
în planurile de învățământ ale claselor a III-a și a IV-a, cu un buget de timp de 1 oră/săptămână,
subliniază potențialul instructiv-educativ al jocurilor, ca mijloace didactice specifice perioadei
micii școlarități, prin faptul că valorifică tendința naturală a copiilor pentru mișcare. Prin mișcare
copilul explorează, cunoaște, interacționează cu propriul corp și cu mediul înconjurător.
Cunoscând posibilitățile de acțiune asupra mediului, copilul devine încrezător în forțele proprii și
cutezător în a descoperi lumea. Disciplinei Joc și mișcare îi revine sarcina de a completa
influențele pe care Educația fizică le exercită la nivelul personalității copilului. În timp ce
influențele jocurilor dinamice asupra sferei motrice și fizice sunt valorificate în primul rând la
Educație fizică, în cadrul acestei discipline se va urmări potențarea influențelor mișcării sub
formă de joc, asupra dezvoltării cognitive și socio-afective a copilului.
Maniera integrată de abordare a limbii române, matematicii, științelor naturii face posibilă
învățarea/consolidarea, prin jocuri dinamice, a alfabetului, cifrelor, denumirii animalelor,
fructelor, legumelor etc. Orele de Joc și mișcare valorifică jocuri de formare şi dezvoltare a
capacităţii psiho-motrice, a deprinderilor de comunicare şi lucru în echipă şi a unui stil de viaţă
activ. Acestea pot fi:
 Jocuri de mişcare şi ştafete cuprinzând mers, variante de alergare, variante de sărituri,
variante de aruncare şi prindere: Vizitiul și căluțul, Vânătorul, Vrabia și albina,
Șoarecele și pisica, Șotronul, Elasticul, Cercurile zburătoare, etc.
 Trasee aplicative şi ştafete cuprinzând deprinderi motrice utilitar-aplicative: Derdelușul,
Toboganul, Avionul, Lupta cocoșilor, Transportul rănitului, etc.
 Jocuri de mişcare şi ştafete vizând dezvoltarea calităţilor motrice: viteză de reacţie, de
execuţie şi de deplasare şi coordonare segmentară: Vânătorul, Vrabia și albina,
Vânătorii și rațele, etc.
 Jocuri pentru orientare spaţială: Ocupă locul, Poșta merge, Cercurile zburătoare, etc.
 Jocuri de mişcare pentru timpul liber, desfăşurate în excursii, tabere şi drumeţii:

Disciplina Muzică şi mişcare, prezentă în clasele pregătitoare, I şi a II-a, aflându-se la

intersecţia ariilor curriculare Arte şi Educaţie fizică, sport şi sănătate, se înscrie în categoria
disciplinelor abordate integrat şi este prevăzută în planul-cadru de învăţământ cu un buget de

9
timp de 2 ore /săptămână, la clasele pregătitoare, I, a II-a şi 1 oră /săptămână la clasele a III-a și a
IV-a. Aşa cum arată însăşi denumirea ei, sunt asociate două domenii îndrăgite de copiii de vârstă
şcolară mică, aflate în raport de complementaritate. Atunci când ascultă muzică sau cântă, reacţia
spontană şi naturală a copilului este mişcarea, fapt sesizat încă din primul an de viaţă al copilului.
Combinarea audiţiei sau a interpretării cântecului cu mişcarea respectă acest specific, reflectat în
cadrul disciplinei Muzică şi mişcare, printr-o practică muzicală de tip joc.
În cadrul orelor de Muzică şi mişcare se pun bazele învăţării conceptelor muzicale la nivel
elementar, într-o manieră accesibilă copiilor de vârstă şcolară mică. Concret, mişcarea pe muzică,
la orele de Muzică şi mişcare, înseamnă:
- bătăi din palme, pe genunchi, pe piept etc.;
- paşi egali, pe loc sau în deplasare;
- paşi simpli de dans;
- ridicare ritmică pe vârfuri;
- mişcări ale braţelor, ale trunchiului;
- mânuirea jucăriilor muzicale;
- dirijat intuitiv;
- audiţie muzicală;
- cântare vocală însoţită de mişcări;
- joc de rol corelat cu textul cântecului audiat (de exemplu, asociat cu textul cântecului
„Căldăruşa plină”, copiii pot avea roluri de grădinari, mimând diferite activităţi specifice
îngrijirii florilor: udatul, săpatul, greblatul, culesul).
Avantajele asocierii muzicii cu mişcarea:
Câteva dintre cele mai importante argumente care susţin asocierea muzicii cu mişcarea sunt
următoarele:
• este adecvată particularităţilor de vârstă ale copiilor;
• sprijină dezvoltarea fizică armonioasă, coordonarea motrică, simţul estetic;
• sprijină dezvoltarea afectivă şi intelectuală a copilului de vârstă şcolară mică, motivându-l să
înveţe.
• combinarea audiţiei şi a cântecului cu mişcarea asigură o practică muzicală tip joc, consonantă
cu caracterul sincretic al activităţii şcolarului mic;
• pune bazele învăţării conceptelor muzicale la nivel elementar într-o manieră intuitivă,
accesibilă;
• mişcarea pe muzică îi va ajuta pe copii să înţeleagă mai bine legatura dintre comunicarea
verbală şi non-verbală, într-un mod plăcut şi amuzant;

Jocurile muzicale pot contribui la deprinderea de a executa și improviza diferite mișcări

după muzică. Mișcările în tactul muzicii sunt mai puțin obositoare, dau corpului suplețe și
10
frumusețe. Ele contribuie la dezvoltarea simțului ritmic și la coordonarea mișcărilor, activează pe
elevii mai puțin dinamici. Alte jocuri muzicale cuprind diferite mișcări cum ar fi: ridicarea
brațelor pentru sunetele înalte și coborârea lor pentru sunetele joase.
 Exemplu : Jocul ”Ecoul” presupune marcarea intensității sunetelor prin diferite mișcări
de brațe: apropierea lor pentru tare și depărtarea pentru încet. Cert este că prin astfel de
jocuri elevii deprind tehnica de diferențiere a înălțimii sunetelor.

Jocurile muzicale au o mare importanță în ceea ce privește coordonarea mișcărilor elevilor,

în dezvoltarea armonioasă a organismului lor. Alăturându-se cântecelor și jocurilor muzicale,
jocurile cu cântec sunt mult mai complexe decât jocurile muzicale, îmbinând într-o structură
unitară elemente de mișcare cu textul și melodia unui cântec, mișcarea fiind subordonată direct
conținutului cântecului. Aceste jocuri se desfășoară în concordanță cu imaginile evocate de textul
cântecului, imagini pe care copiii le transpun în joc cu mijloace specifice vârstei pe care o au.
Unele jocuri cu cântec indică precis mișcările ce trebuie executate de copii, așa cum se
întâmplă, de pildă, în jocul ”Bat din palme”, care sugerează :
”Bat din palme, clap, clap, clap” – elevii cântă și bat din palme la cuvintele ”clap, clap, clap”
”Din picioare, trap, trap, trap” - elevii cântă și bat din picioare la cuvintele ”trap, trap, trap”.
Alte jocuri doar sugerează mișcările ce urmează a fi transpuse de copii în joc : ”Mișcă
vântul frunzele”, ”Brutarii”, ”Moara”, ”La pădure”, ”Piticii”, ”Căsuța din pădure”.
Spre exemplificare, voi prezenta în cele ce urmează jocul cu cântec ,,Înfloresc
grădinile“. Acesta se desfăşoară pe baza cântecului cu acelaşi titlu în care versurile vorbesc
despre grădinile înflorite, cerul este ca oglinda, albinele harnice care colindă din floare în floare,
fluturii ce joacă pe câmpii, fetele şi băieţii care joacă hora. Melodia, în ritm de horă, sugerează
puternic dragostea de viaţă redată de textul literar.
Copiii formează un cerc care închipuie conturul unei grădini înflorite. În interiorul
cercului se aşază 5-6 copii la distanţe egale. Aceştia reprezintă diferite flori. Se mai stabilesc
câţiva copii-albine şi copii-fluturi care stau în afara grădinii. La cuvintele ,,Prin livezi albinele’’,
albinele ocolesc grădina şi intră în ea oprindu-se la câte o floare. La versul ,,Fluturii cu miile’’
fluturii înconjoară în zbor grădina sau intră în ea, unde îşi continuă zborul. Când melodia ajunge
la cuvintele ,,Joacă fete şi băieţi,’’ copiii din cerc încep să joace hora cu care se încheie jocul.
Apoi, jocul se reia cu alţi copii în rolurile de flori, albine şi fluturi.
Conținutul jocurilor cu cântec trebuie treptat complicat, mai ales că în comparație cu
celelalte forme de activitate muzicală, jocurile cu cântec asigură într-o mai mare măsură
coordonarea mișcărilor, concordanța cu caracterul muzicii. Aceste jocuri înlesnesc înțelegerea
deplină a conținutului unui cântec, a legăturii dintre text și melodie, pregătindu-i pe elevi pentru
ascultarea și interpretarea unor piese muzicale din ce în ce mai complexe.
Concluzionând, putem spune că muzica ritmică, ce utilizează mișcarea pentru a transmite
informații muzicale, oferă elevilor instrumente cognitive și emoționale pentru echilibrarea
corpului și minții, pentru dezvoltarea creativităţii, spontaneităţii şi identificarea talentului
înnăscut.

11
V.Olimpism şi transdisciplinaritate

Implementarea Olimpismului în şcoală continuă să rămână o necesitate stringentă a

timpurilor noastre. Formarea personalităţii complexe a omului şi a păstrării demnităţii sale sunt
idealuri ce stau la baza educaţiei tinerei generaţii, în vederea construirii unei vieţi mai bune şi
mai eficiente. Olimpismul are caracter transdisciplinar, dovedindu-şi accesibilitatea în şcoală,
influenţând înţelegerea şi cunoaşterea umană. Printre alte valori promovate de olimpism este şi
tonusul creat în viaţa şcolii, generând o sinergie colectivă, care nu numai că asigură calitatea
activităţilor şcolare, ci se extinde dincolo de zidurile şcolii, în familie şi societate.
Cum sportul este un admirabil instrument pedagogic, olimpismul ar putea deveni o nouă
disciplină şcolară în cadrul căreia sunt incluse cele trei forme ale educaţiei: formale, informale,
nonformale. În elaborarea planului-cadru al Educaţiei Olimpice în şcoală, transdisciplinaritatea
implică şi aportul altor specialişti, ce conduc celelalte discipline de învăţământ, deservind
împreună actul educaţional în lumina unor noi mentalităţi.
Sportul, ca bun al tuturor, propune un limbaj universal şi are un uriaş rol social. Dacă
sportivul este o „sculptură vie”, cum spunea Pierre de Coubertin, dezvoltarea armonioasă,
îngemănând corpul, voinţa şi spiritul, luptând împotriva celor 3 S ai epocii moderne
(sedentarismul, stressul, supraalimentaţia) presupune tocmai asimilarea Olimpismului.

Acţiuni de promovare a Olimpismului şi valorilor acestuia :

 „Împreună promovăm olimpismul” -  activitate de editare pliante publicitare, afiş

proiect, urmată de campania de promovare a valorilor olimpismului
 „Jurnaliştii olimpici” - concurs de redactare articole pe tema olimpismului, toleranţei şi
fair-play-ului
 ,,Săptămâna olimpică în şcoala mea” - competiție sportivă
 ,,Crosul Olimpic” - concurs de alergare
 „Jocurile Olimpice în imaginația copiilor” - Concurs arte plastice (pictură, desen și
grafică)
 “Cine ştie câştigă” - concursuri pe teme olimpice
 Expoziţii filatelice cu tematică olimpică
 Expoziţii de afişe olimpice
 Proiecţii de filme documentare cu tematică olimpică

În tot ansamblul de acţiuni de promovare a culturii olimpice cinci elemente sunt de bază
(precum numărul de cercuri olimpice) : toleranţa, solidaritatea, prietenia, nediscriminarea şi
respectul faţă de alţii, iar cei care şi-au însuşit spiritul olimpic trebuie să lupte împotriva
factorilor care ar putea perturba evoluţia mişcării olimpice: minciuna, ignoranţa şi ambiţia
nemărginită.

12
Bibliografie:
 Bâtlan Ion - Olimpismul ca act de cultură şi valenţele sale educative, Revista Discobolul
nr.3, ANEFS, Bucureşti, 1995.
 Dragomir Petrică, Scarlat Eugeniu - Educaţia fizică şcolară, Editura Didactică şi
Pedagogică R.A., Bucureşti, 2004.
 Drăgulin-Saitoc Ileana - Exerciţiul fizic în dezvoltarea armonioasă a copiilor, Editura
Sport-Turism, Bucureşti, 1990.
 Moţ Doina -  Educaţie prin olimpism, Simpozionul ştiinţific al A.O.R., 1998.
 Poenaru Romeo - Pedagogia olimpismului, Editura Eurobit, Timişoara, 1996.
 Ţopescu Cristian - Fair-play, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003.
 Programa școlară pentru disciplina JOC ȘI MIȘCARE - clasele a III-a şi a IV-a,
București, 2014.
 Programa şcolară pentru MUZICĂ ŞI MIŞCARE - clasa pregătitoare, clasa I şi clasa
a II-a, Bucureşti, 2013.
 Programa şcolară pentru MUZICĂ ŞI MIŞCARE - clasele a III-a şi a IV-a, București,
2014.

Redactat şi prezentat,
prof. înv. primar, Cimpoi Mihaela Tatiana
Şcoala Gimnazială Valea Lupului, jud. Iaşi

13