Poezia „Plumb” de George Bacovia prezintă o lume închisă, monotonă și dezolantă, prin simboluri ca sicrie, flori și aripi de plumb. Cuvântul „plumb” sugerează apăsare și lipsă de speranță, iar poezia exprimă sentimentul tragic al singurătății.
0 evaluări0% au considerat acest document util (0 voturi)
445 vizualizări3 pagini
Poezia „Plumb” de George Bacovia prezintă o lume închisă, monotonă și dezolantă, prin simboluri ca sicrie, flori și aripi de plumb. Cuvântul „plumb” sugerează apăsare și lipsă de speranță, iar poezia exprimă sentimentul tragic al singurătății.
Poezia „Plumb” de George Bacovia prezintă o lume închisă, monotonă și dezolantă, prin simboluri ca sicrie, flori și aripi de plumb. Cuvântul „plumb” sugerează apăsare și lipsă de speranță, iar poezia exprimă sentimentul tragic al singurătății.
Poezia „Plumb” de George Bacovia prezintă o lume închisă, monotonă și dezolantă, prin simboluri ca sicrie, flori și aripi de plumb. Cuvântul „plumb” sugerează apăsare și lipsă de speranță, iar poezia exprimă sentimentul tragic al singurătății.
Descărcați ca PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
Descărcați ca pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 3
Simbolismul este un curent literar apărut în Franța ca reacție împotriva
parnasianismului, a romantismului retoric și a naturalismului, promovând
conceptul de poezie modernä, care este definită ca „arta de a simți". Simboliştii susțin ideea că fiecarui obiect din lumea înconjurătoare îi corespunde un sentiment, o stare care poate fi exprimat și explicat prin simboluri. Teoreticianul simbolismului este Jean Moreas, prin manifestul literar ,,Le symbolisme", în care vorbește despre o artă care va fi împotriva falsei sensibilități și susține că poezia trebuie să sugereze doar şi nu să descrie. George Bacovia este unul dintre marii poeţi originali după Eminescu care creează la nivel artistic amprenta bacoviană, atmosferă lăuntrică particulară, specific simbolistă. Astfel Bacovia este poetul toamnelor dezolante, al iernilor ce dau sentimentul de sfârşit de lume, al căldurilor toride, al primăverilor nevrotice, iritante. Parcurile sunt solitare, cafenelele sărace ameninţă să se prăbuşească, copii şi fecioarele suferă de boală, există plâns, gol, frig, tristeţe, umezeală, culori tari şi muzică monotonă. Reprezentativa pentru viziunea despre lume a poetului este opera literara ,,Plumb”, o poezie ce deschide volumul cu titlu omonim, aparut in anul 1916. Poezia Plumb este o artă poetică deoarece are ca temă atitudinea poetului față de societatea burgheză artificială, dar și față de propria afectivitate. Textul poetic se înscrie în acest curent prin folosirea simbolurilor și a corespondenței, tehnica repetițiilor, cromatica specifică și dramatismul trăirilor eului liric. Cultivarea simbolului este evidentă din faptul că niciun termen explicit nu scoate la iveală starea eului liric sau motivul acestei stări. Totul se sugerează cu ajutorul cadrului din elementele căruia fac parte : sicrie, flori de plumb, cavou, amor de plumb, aripi de plumb. Fiecare este un simbol care crează puternica impresia a pustiirii sufletești bacoviene. Puținele mijloace folosite ( conform cerinței lui Verlaine: ”Ia elovența și sucește-i gâtul!”) sunt investite cu abilitatea de dezvăluire a unei profunde stări sufletești. Poezia aparține simbolismului și prin folosirea repetițiilor care cultivă cadența gravă, interioară a versurilor. Substantivul ”plumb” este lait-motiv central. Sunt prezente eufonii, repetarea consoanelor și a vocalelor închise-m, n, u, î . Pe lângă recurențe fonetice și lexicale , întreaga structură a poeziei se bazează pe paralelismul sintactic ce adâncește impresia de repetare obsesivă a unei stări. Totuși, așa cum observa Manolescu, muzica nu mai e una a consonanței, ci disonantă, dizarmonică, expresionistă precum strigătul lui Munch. Poezia are ca tema principala solitudinea absoluta, dar si conceptia poetului despre raportul sau cu lumea, cu societatea in care acesta traieste. O primă imagine poetică reprezentativă pentru temă este aceea a mediului închis, sufocant al cimitirului. Cromatica cenușie, opacizată se asociază cu sentimentul dezolării, al depresiei acutizate, fără posibilitate de eliberare. ”Dormeau adânc sicriele de plumb/ Și flori de plumb și funerar vestmânt”. Multe poezii bacoviene încep cu caii-putere ai verbului. ” Dormeau”, la imperfect, alături de epitetul ”adânc” sugerează nemișcarea, încremenirea într-o durată nedeterminată. Imaginile vizuale, în structura antitetică- flori -gingăție, viață- de plumb- natură mineralizată, moartă, sunt completate de imagini auditive cu sonorități lugubre sau tactile ( sinestezii) ce subliniază amenințarea sfârșitului: ” și era vânt”, ”și scârțâiau coroanele de plumb”. Tabloul culminează cu claustrarea în spațiul cavoului, ilustrare a ”sfârșitului continuu bacovian”. A doua imagine semnificativă este cea simbolică a ” amorului de plumb” ce apare în strofa a doua, unde atenția eului liric se transferă în plan interior, tonul devenind confesiv. Metafora ”amorul meu de plumb” sugerează ” mineralizarea” sentimentului, apăsarea pierderii iubirii. Imaginea sinestezică ” dormea întors…și- am început să-l strig…” amintește motivul folcloric al morții ca întoarcere către apus. El se asociază cu un efort disperat al eului liric de recuperare a sentimentului. Metafora finală ”și-i atârnau aripile de plumb” pune în opoziție zborul și căderea ca pierdere definitivă a speranței. Titlul– element recurent, este termen cheie al semnificațiilor textului. Cuvântul plumb este prezent în șase din cele opt versuri ale poeziei. El sugerează starea de apăsare, greutate, angoasă, închiderea orizontului, culoare ternă, lipsită de strălucire, toxicitate. Sonoritatea însăși a cuvântului-patru consoane și o singură vocală închisă simbolizează închiderea într-un pesimism organic. Figurile semantice exploatează sensuri din câmpul lexical predominant al morții: sicrie de plumb, funerar vestmânt, cavou, coroane. Epietetele au legătură cu cromatica specifică – ”de plumb”, ”funerar”. Autorul însuși mărturisește obsesia pentru plumb, simbol saturnian în poemele lui Baudelaire: ”Plumbul ars este galben; sufletul ars este galben”. Culoarea nu e numai obsesivă, ci și de o mare materialitate. Dacă simboliștii erau în general decorativi, Bacovia e pictural, aplică vopseaua direct din tub sau cu latul cuțitului. Monocromia tabloului are tușe groase și de impact în sugerarea angoasei. In concluzie, poezia „Plumb" de George Bacovia, prin atmosfera ei, prin muzicalitatea interioară, prin cromatică, prin simboluri și sugestii aduce în lirica românească sentimentul tragic al spaimei, al însingurării, aceasta inscriindu-se in randul artelor poetice. Lumea bacoviană este închisă, fară iluzia salvării; este o lume monotonă, artificială, dezolantă. „Cât priveşte despre mine, am fost și rămân un poet al decadenței".