Batalia de la Midway

Albert Albu

Pe 5 mai 1942, Comandamentul General Imperial a lansat Ordinul 18, care prevedea un atac asupra

Insulelor Aleutine si o invazie asupra Insulelor Midway. Atacul asupra Aleutinelor era o diversiune, cu

scopul de a atrage acolo o parte din fortele americane, distragandu-le de la obiectivul principal al

flotei imperiale, care era Midway. Pe 20 mai, amiralul Yamamoto trimite o directiva catre superiorii sai

prin care explica pe larg desfasurarea operatiunii.

Pentru a reusi, planul lui Yamamoto presupunea o serie de atacuri rapide si foarte bine coordonate. Din

Ominato, din nordul Japoniei, urmau sa plece doua forte navale care sa atace insulele Attu si Kiska, dar

si baza americana de la Dutch Harbour. Doua alte forte navale urmau sa plece din Hashirajima, din

sudul Japoniei, pentru a ataca Insulele Midway dinspre nord-vest. Una avea sa fie condusa de amiralul

Chuici Nagumo, eroul japonez de la Pearl Harbour, iar cealalta de Nobutake Kondo. Pe langa acestea,

trupele care urmau sa invadeze Midway urmau sa fie transportate din bazele din Guam si Saipan. Dupa

atacul asupra Aleutinelor, a doua zi urma sa aiba loc atacul amiralului Nagumo asupra Insulelor

Midway. In a treia zi era preconizata invazia. In tot acest timp, Yamamoto ar fi ramas in spate cu o

forta importanta pentru a putea lovi navele americane, o data ce acestea aveau sa-si faca aparitia sa

apere Midway.

Flota americana reuseste, prin intermediu serviciului sau de spionaj, Combat Intelligence Unit,

sa intercepteze mesajele trimise de Yamamoto catre superiorii sai si catre cei aflati sub comanda sa.

Folosind tehnologie de ultima ora de la IBM, Combat Intelligence Unit, serviciu aflat sub comanda

locotenentului Joseph Rochefort, reuseste sa sparga codul japonezilor, JN25, si desi nu intra in posesia

tuturor detaliilor cu privire la planurile exacte cu privire la invazie, afla cu certitudine ca tinta este

reprezentata de Midway, reusind sa descifreze si datele exact de atac asupra Insulelor Aleutine si

asupra Insulelor Midway.

Fortele japoneze destinate atacului asupra Insulei Midway erau formate dintr-o formatiune de

submarine, ce patrula pe trei coridoare, cu scopul de a contracara miscarile flotei americane, o forta

de invazie formata din 50 000 de soldati, patru portavioane, care transportau 250 de avioane si flota

principala, aflata sub comanda lui Yamamoto. Kido Butai (termen care in traducere libera
inseamna Forta Mobila, dar care are intelesul mai apropiat de Forta de Lovire), flota japoneza, era in

acel moment cea mai puternica forta navala a lumii. De cealalta parte, US Navy inca nu isi revenise din

socul reprezentat de atacul de la Pearl Harbour.

Chiar daca cunostea planul japonez in amanunt, comandantul suprem al flotei americane, amiralul

Chester Nimitz, se afla intr-o situatie extrem de delicata, avand in vedere faptul ca se afla intr-un

mare dezavantaj numeric. Pentru a reduce diferenta cheama urgent navele americane aflate in Marea

Coralilor, sub comanda lui Frank Jack Fletcher, si Insulele Solomon, sub comanda lui William F. Halsey.

De asemenea, ia masuri pentru pregatirea apararii de la sol a celor doua insule, Eastern si Sand, in

vedere respingerii invaziei japoneze.

Planul stabilit de americani a fost sa-si pozitioneze cele trei portavioane, avand o usoara

superioritate in ceea ce priveste numarul de avioane, la apoximativ 400 de kilometri est de Midway,

unde sa astepte momentul oportun pentru a lovi portavioanele japoneze. Ramasa fara suport aerian,

flota japoneza ar fi fost o tinta usoara apoi pentru avioanele americanilor.

In acest timp, flota japoneza inainta fara sa cunoasca absolut nimic despre pozitionarea si

strategia adversarului. Planul lui Yamamoto prevedea ca submarinele sa intercepteze miscarile flotei
americane, dar acestea nu au putut fi pregatite la timp pentru operatiune, asa ca s-a renuntat la

folosirea lor. Nagumo nu stia insa de acest detaliu deoarece japonezii decid sa intrerupa orice

comunicatie radio pe parcursul bataliei pentru a nu le permite americanilor sa le afle pozitia.

In dimineata zilei de 4 iunie un atac aerian, format din 108 avioane, a lovit Midway-ul. Atacul produce

multe pagune asupra instalatiilor militare americane de pe Midway, dar se ordona un nou atac aerian.

La putin timp, isi fac aparitia pe radarele japoneze si cateva nave de lupta americane, printre care si

un portavion. Pentru a contracare atacul american, flota japoneza face o miscare tactica, indreptanduse
spre nord-est. Dintre cele 42 de avioane americane care ataca flota japoneza, 35 sunt doborate de

japonezi. In acel moment victoria Japoniei parea asigurata.

Dupa doar doua minute insa, alte 37 de aeronave americane, care se ridicasera de pe puntea

portavionului Enterprise, coboara din inaltime atat de surprinzator incat japonezii nu au timp sa se

opuna. Trei din cele patru portavioane japoneze (Akagi, Kaga, Soryu si Hiryu) sunt distruse in cursul

luptelor. Hiryu ramane singurul portavion capabil sa sustina o contraofensiva.

Amiralul Tamon Yamaguchi, aflat la comanda portavionului Hiryu, da imediat ordin avioanelor

aflate sub comanda sa sa atace portavioanele americane. 18 avioane, aflate sub comanda

experimentatului locotenent Michio Kobayashi, se indrepta spre protavionul Yorktown. La bordul

portavionului Yorktown, amiralul Fletcher primea vestea ca trei portavioane japoneze fusesera

scufundate, pe masura ce avioanele sale se intorceau din misiune. In jurul pranzului, radarul a detectat

escadrilele japoneze care se apropiau. Beneficiind de faptul ca unele avioane se aflau inca in aer,

fortele americane reusesc sa doboare aproape jumatate dintre avioanele lui Kobayashi, dar restul

continua sa traga asupra portavionului. Desi incearca sa faca manevre de evitare a focului, Flethcher

nu reuseste sa-si salveze nava, care este lovita.

Cu un efort disperat, Yamaguchi ordona continuarea atacului chiar si atunci cand realizeaza ca

are de infruntat si forta a alte doua portavioane americane: Enterprise si Hornet. Sub comanda lui

Tomonoga, cel care condusese si atacul initial asupra Midway-ului, avioanele japoneze reusesc totusi sa

loveasca puternic Yorktown, care se scufunda.

Amiralul Fletcher era determinat sa distruga si ultimul portavion japonez, mai ales dupa ce

acesta scufundase chiar propria sa nava. In momentele in care avioanele japoneze atacau cu

indarjire Yorktown, o patrula americana a reusit sa determine pozitia portavionului Hiryu. Amirarul
Spruance, comandantul navelor Enterprise si Hornet, avea insa un numar foarte mic de avioane gata de

decolare. In momentul in care Yamaguchi lua decizia sa astepte putin pana la lansarea urmatorului

atac, decizie ce se va dovedi o eroare majora, avioanele americane apareau pe radarelele de pe Hiryu.

Reusind sa depaseasca rezistenta anti-aeriana japoneza, avioanele americane lovesc in mod repetat

vasul, care se scufunda. Yamaguchi decide sa nu isi abandoneze nava.

Importanta Bataliei de la Midway pentru desfasurarea razboiului din Pacific naste inca

dezbateri intre istorici, neputandu-se formula o concluzie clara. Se pot distinge doua interpretari.

Prima sugereaza ca Midway este momentul decisiv al victoriei Statelor Unite in Pacific, in timp ce a

doua, desi recunoaste exceptionalitatea victoriei americane, considera ca Midway este o victorie

importanta, dar nu determinanta pentru soarta razboiului.

Conform primei opinii, pierderea celor patru portavioane facea irelevanta superioritatea japonezilor in

ceea ce priveste numarul cuirasatelor si crucisatoarelor. Batalia de la Midway a oferit americanilor

ragaz pana la intrarea in activitate a portavioanelor de tip Essex, in ianuarie anul urmator. Se poate

spune asadar ca, in ansamblul conflictului din Pacific, batalia de la Midway este un punct de

cotitura.

Dupa unii autori, victoria americanilor la Midway este cea mai completa victorie navala de la Trafalgar

avand, la fel ca si victoria lui Horatio Nelson din 1805, consecinte strategice insemnate pentru razboiul

in curs. Cu toate acestea, importanta victoriei nu a parut evidenta tuturor imediat dupa incheierea

confruntarii. De exemplu, pe 6 iunie, Roosevelt ii scrie lui Stalin despre proaspata victorie a US Navy,

dar o numeste indecisiva.

capacitatea ofensiva a Japoniei a fost distrusa. Dupa Midway, initiativa ofensiva apartine exclusiv

Statelor Unite. Americanii profita de aceasta schimbare in balanta fortelor si lanseaza in august prima

ofensiva tactica in Pacific, atacand insulele Tulagi si Guadalcanal. Chiar daca Midway a fost

confruntarea care a distrus capacitatea Japoniei de a sustine o actiune ofensiva, infrangerea din

Guadalcanal va fi si mai devastatoare, deoarece va demonstra incapacitatea fortelor nipone de a opri

US Navy.

Andrew Lambert, istoric specializat in istorie navala, profesor de istorie navala la King`s

College London, analizand pentru BBC Batalia de la Midway, evidentiaza foarte clar de ce, in opinia sa,

pentru razboiul din Pacific, acesta este momentul decisiv. Principalul sau argument este ca US Navy a

reusit sa transforme o ambuscada a flotei Japoniei intr-o victorie devastatoare desi flota americana era

depasita atat numeric, cat si tehnic.

Cu toate acestea, este o eroare, crede a doua tabara istoriografica, a considera Batalia de la

Midway cea mai importanta confruntare navala a razboiului sau a conflictului din Pacific. Flota

japoneza si-a revenit pana la urma dupa infrangere si a reusit sa pastreze un echilibru al fortelor

disponibile pe tot parcursul anului 1942. Fara sa fie nici macar cea mai mare infruntare dintre

portavioane, aceasta dandu-se in iunie 1944, aportul victoriei americane la Midway este semnificativ,

dar nu determinant in deciderea sortii conflictului. Chiar daca Japonia ar fi cucerit Insulele Midway, tot

ar fi succombat sub presiunea productiei de razboi uriase a Statelor Unite, care asigura armatei

americane atat superioritate calitativa, cat si cantitativa.

Asadar, victoria Statelor Unite in Batalia de la Midway se explica printr-un cumul de factori.

Avantajul urias din punct de vedere strategic reprezentat de cunoasterea planurilor adversarului le-a

permis sa depaseasca inferioritatea numerica si tehnologica fata de flota Japoniei. Pe langa acest

aspect, increderea prea mare a amiralilor japonezi in fortele proprii i-a facut sa intreprinda miscari

tactice eronate, care au fost speculate de ofiterii americani.

Referitor la importanta Bataliei de la Midway in razboiul din Pacific, desi exista opinii

divergente intre istorici cu privire la aceasta, nu exista niciun autor care sa afirme ca victoria Statelor

Unite la Midway nu a fost una exceptionala si cu un rol, mai mare sau mai mic, in infrangerea Japoniei

in Al Doilea Razboi Mondial. Midway este unul dintre momentele esentiale ale razboiului din Pacific si
unul dintre punctele vitale ale victoriei Statelor Unite asupra Japoniei.

In cadrul National World War II Memorial, loc care aminteste eroismul soldatilor americani care au

cazut pe fronturile din Europa, Pacific sau Asia de Est, exceptionalitatea victoriei de la Midway este

marcata prin cuvintele:Nu aveau niciun drept sa castige. Cu toate acestea, au facut-o, si astfel au

schimbat soarta razboiului.