Pearl Harbour
Pearl Harbour
Pearl Harbour
Operațiunea Hawaii
Atacul de la Pearl Harbor a fost un atac militar,
dat prin surprindere, din partea marinei
imperiale japoneze împotriva bazei navale de
la Pearl Harbor, Hawaii, în dimineața zilei de
duminică, 7 decembrie, 1941. Ca rezultat,
Statele Unite ale Americii au intrat în Al Doilea
Război Mondial.
STATELE UNITE ALE
AMERICII JAPONIA
Husband Kimmel • Chuichi Nagumo
Primul val constând din 180 de avioane a fost lansat de la nord de insula Oahu de către
căpitanul de marină militară Fuchida.
6 avioane n-au reușit să decoleze din cauza unor probleme tehnice.
Atacul aerian asupra portului Pearl Harbor a început la ora 7:48 AM ora locală cu atacul de
la Kaneohe. La început erau avioane torpiloare, avioane greoaie, vulnerabile, care s-au
folosit de avantajul surprizei să atace aerodromurile militare.
Americanii erau nepregătiți pentru un astfel de atac: dulapurile cu muniție erau încuiate,
avioanele erau parcate aripă lângă aripă în aer liber (împotriva sabotajului), tunurile erau
neechipate.
Al doilea val a constat din 171 de avioane.
Patru avioane nu au putut decola din cauza unor defecțiuni tehnice.
Valul al doilea a fost împărțit în trei: un grup a atacat Kaneohe, iar celelalte două Pearl
Harbor. Au ajuns simultan la obiective din diferite direcții.
Cele două valuri au durat în total 90 de minute. 2.386 americani au murit (55 civili,
majoritatea de proiectile anti-aeriene americane neexplodate care au căzut în zone
populate) și 1.139 răniți.
Din cele 402 avioane americane prezente la acea oră în Hawaii,188 au fost distruse și
159 avariate,155 dintre ele la sol.
55 de aviatori japonezi și 9 membri ai echipajelor minisubmarinelor japoneze au fost
omorâți, iar unul a fost capturat. Din cele 414 avioane japoneze, 29 au fost doborâte în
luptă, 9 în primul val și 20 în al doilea val), iar 74 avariate.
(Poziţia celor opt cuirasate americane în port)
Japonezii se aşteptau la o rată de succes de 60%, cu 49 de lovituri
directe. Au reuşit însă doar 15, sau 19%. Performanţa este departe
de a fi spectaculoasă, departe de scopul de bloca flota pacifică
americană pentru şase luni. Per total, atacul japonez nu s-a ridicat
la nivelul aşteptat. Potenţialul era unul foarte mare, dar au eşuat. În
loc să distrugă 14 din cele 16 ţinte importante, au nimerit doar
3:navele Oklahoma, West Virginia şi Arizona. Alte două nave –
California şi Nevada – s-au scufundat din cauza inundaţiilor. 5 nave
scufundate din 16 înseamnă doar 31%, iar un asemenea procent
relevă un atac prost plănuit şi prost executat.
Realizat de: Ciubaciuc Alexandrin
Ionița Cătălina