ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 4

INSTALAŢII DE ÎNCĂLZIRE CU APĂ CALDĂ / FIERBINTE

Clasificarea sistemelor de încălzire cu apǎ caldǎ

Sistemele de încălzire cu apă caldă utilizează drept agent termic apa caldă cu temperatura
maximă de 95C şi se pot clasifica în funcţie de particularităţile de alcătuire sau funcţionare astfel:
a) după temperatura agentului termic la ieşirea din cazan:
 instalaţii cu apă caldă, de medie temperatură, cu temperatura de regim până la 95C;

 instalaţii cu apă caldă, de joasă temperatură, cu temperatura de regim până la 65C;

b) după modul de circulaţie a apei calde în reţeaua de distribuţie a agentului termic:

 instalaţii cu circulaţie naturală, cunoscute şi sub denumirea de “termosifon” sau
“gravitaţionale”;
 instalaţii cu circulaţie forţată;
.

c) după numărul conductelor de distribuţie a agentului termic:

 instalaţii cu două conducte (instalaţii bitub);
 instalaţii cu o singură conductă (instalaţii monotub);

d) după schema de asigurare sau a legăturii cu atmosfera:

 instalaţii deschise, asigurate cu vase de expansiune deschise;
 instalaţii închise, asigurate cu vase de expansiune închise;

e) după modul de amplasare a conductelor de distribuţie:

 instalaţii cu distribuţie inferioară;
 instalaţii cu distribuţie superioară;

f) după soluţia de alcătuire a reţelei de distribuţie:

 reţele arborescente;
 reţele radiale;
 reţele inelare;

g) după gradul de răspuns la condiţiile de stabilitate termică şi hidraulică:

 instalaţii cu reglare termo-hidraulică locală;
 instalaţii cu reglare termo-hidraulică centrală;
 instalaţii cu gestiune globală a energiei;

h) după componenţa transmisiei de căldură în spaţiul încălzit:

 instalaţii cu suprafeţe convective;
 instalaţii cu suprafeţe convecto - radiative;
 instalaţii cu suprafeţe radiative.

A. Instalaţii de încǎlzire cu circulaţie naturalǎ

Astfel de instalaţii reprezintǎ şi la ora actualǎ, pentru ţara noastrǎ, o soluţie utilizabilǎ în
zonele izolate, lipsite de energie electricǎ pentru alimentarea unor componente de modernizare.
Cunoscute sub denumirea „prin termosifon” sau „prin gravitaţie”, astfel de instalaţii se utilizeazǎ
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 4

la clǎdiri de locuit, individuale sau colective, puţin dezvoltate pe orizontalǎ şi în mare mǎsurǎ pe
verticalǎ. Instalaţiile de încǎlzire cu circulaţie naturalǎ sunt caracterizate prin:
- amplasarea sursei de agent termic în aceeaşi clǎdire cu consumatorii de energie termicǎ;
- circulaţia agentului termic se realizeazǎ datoritǎ presiunii termice;
- presiuni disponibile mici pentru vehicularea agentului termic
- reţeaua de distribuţie a agentului termic are diametre relativ mari, necesitând configuraţii
cu rezistenţe locale minime;
- costuri mai ridicate în comparaţie cu alte tipuri de instalaţii de încǎlzire.

În funcţie de particularitǎţile constructive şi arhitecturale ale clǎdirii, astfel de instalaţii se pot

realiza în varianta monotub sau bitub, cu distribuţie inferioarǎ, superioarǎ sau mixtǎ.

A.1. Instalaţii bitub cu distribuţie superioarǎ

Astfel de instalaţii sunt pretabile în cazul clǎdirilor care nu dispun de un subsol tehnic în
care sǎ se poatǎ monta conductele de distribuţie a agentului termic cu pantǎ continuǎ cǎtre
coloanele de alimentare a corpurilor de încǎlzire. O astfel de instalaţie de încǎlzire poate fi realizatǎ
în urmǎtoarele variante constructive:
1. Varianta cu conductǎ de ducere (tur) montatǎ la partea superioarǎ, conducta de
întoarcere (retur) fiind montatǎ la nivelul pardoselii sau sub aceasta. Aceastǎ variantǎ de realizare a
instalaţiei prezintǎ avantajul unei circulaţii mai bune a apei în conducte datoritǎ faptului cǎ, la
presiunea termicǎ realizatǎ prin rǎcirea apei în corpurile de încǎlzire se adaugǎ şi presiunea produsǎ
de rǎcirea apei în coloane, atât pe conducta de tur cât şi pe conducta de retur;
2. Varianta cu ambele conducte de distribuţie, atât cea de tur cât şi cea de retur la partea
superioarǎ, prezintǎ dezavantajul unei mişcǎri greoaie a apei în conducte;

b)
a)

Figura 3.1. Instalaţie de încǎlzire bitubularǎ cu distribuţie superioarǎ şi circulaţie naturalǎ: a) instalaţie
cu vas de expansiune deschis (VED); b) instalaţie cu vas de expansiune închis (VEI); Cz – cazan;
B – schimbǎtor de cǎldurǎ; C.î – corp de încǎlzire; DA – ventil automat de dezaerisire; SS – supapǎ de
siguranţǎ; Acc – apǎ caldǎ de consum; Ar – apǎ rece; Rs – robinet de semnalizare; Rdr – robinet cu
dublǎ reglare; AG – alimentare şi golire; R1, R2 – robinete; CA – conductǎ dezaerisire; Rc – robinet
pentru circulaţie; Rg – robinet golire; 1 – conductǎ de ducere (tur); 2 – conductǎ de semnalizare;
3 – conductǎ de siguranţǎ; 4 – conductǎ de întoarcere (retur)
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 4

3. Varianta cu vas de expansiune deschis, VED (figura 3.1a) este utilizatǎ la majoritatea
clǎdirilor prevǎzute cu pod. Vasul de expansiune deschis se foloseşte în general în instalaţiile de
încǎlzire cu combustibil solid, în acest caz, putându-se monta pe pardoseala podului, de preferat
în apropierea coşului de fum (în cazul în care acesta existǎ), luându-se mǎsuri corespunzǎtoare de
izolare termicǎ.
Vasul de expansiune este un regulator de presiune. Orice sistem care utilizează fluide (gaze
sau lichide) sub presiune este echipat cu un vas de expansiune. Un vas de expansiune previne
creşterea sau scăderea bruscă a presiunii ca urmare a creşterii sau scăderii temperaturii fluidului
din sistem. Vasul de expansiune are rolul de a menţine presiunea unui sistem între anumite limite
determinate de temperaturile maxime şi minime la care acesta este supus. Din punct de vedere
constructiv, vasul de expansiune este o incintă închisă, împărţită în două compartimente de către
o membrană flexibilă. În unul din compartimente se află un gaz (în general un gaz inert) aflat la o
anumită presiune. Celălalt compartiment este conectat la sistemul căruia i se asigură reglarea
presiunii. Presiunea din compartimentul în care se află gazul inert este în general egală cu presiunea
de repaus a sistemului.Creşterea temperaturii va duce la creşterea volumului fluidului din sistem
ceea ce implicit va deforma membrana în sensul creşterii volumului, controlându-se astfel
presiunea.

4. Varianta cu vas de expansiune închis, VEI (figura 3.1b) perminte montarea acestuia într-
un spaţiu adiacent cazanului, astfel cǎ dezaerisirea se poate face prin dispozitive automate de
dezaerisire amplasate în zona superioarǎ a instalaţiei.
Indiferent de varianta constructivǎ aleasǎ, prepararea apei calde de consum se asigurǎ prin
intermediul schimbǎtoarelor de cǎldurǎ (B), alese şi poziţionate astfel încât sǎ permitǎ circulaţia
agentului termic primar pe baza presiunii termice.
Reglarea necesarǎ asigurǎrii stabilitǎţii hidraulice se realizeazǎ prin prereglarea robinetelor
cu dublǎ reglare care preiau diferenţele de presiune neacoperite rezultate din calculul reţelei de
distribuţie. Contorizarea se face numai la nivelul consumului de combustibil, deoarece pe circuitul
de agent termic apar probleme legate de pierderile de sarcinǎ care nu pot fi acoperite de presiunea
termicǎ disponibilǎ.

3.1.1. Instalaţii bitub cu distribuţie inferioarǎ

Se folosesc în cazul clǎdirilor care dispun de subsol tehnic corespunzǎtor amplasǎrii sursei
de agent termic pentru încǎlzirea clǎdirii şi preparǎrii apei calde de consum, precum şi a
conductelor de distribuţie a agentului termic cu panta necesarǎ cǎtre coloanele de alimentare ale
corpurilor de încǎlzire.
Instalaţiile bitubulare cu distribuţie inferioarǎ se pot realiza în douǎ variante de echipare
(figura 3.2) diferenţiate prin sistemul de asigurare, de preparare a apei calde de consum şi a
modului de dezaerisire.
Ca şi în cazul instalaţiilor bitubulare cu distribuţie superioarǎ, şi cele cu distribuţie
inferioarǎ pot fi studiate din punct de vedere al preparǎrii apei calde de consum prin prisma
combustibilului utilizat, existând atât posibilitatea preparǎrii locale cât şi a preparǎrii centrale. În
cazul preparǎrii centrale, dacǎ înǎlţimea subsolului tehnic nu permite asigurarea înǎlţimii minime
pentru obţinerea presiunii termice necesare circulaţiei agentului termic prin schimbǎtoarele de
cǎldurǎ, se pot utiliza alte surse independente.
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 4

a) b)

Figura 3.2. Instalaţie de încǎlzire bitubularǎ cu distribuţie inferioarǎ şi circulaţie naturalǎ: a) instalaţie
cu vas de expansiune deschis (VED); b) instalaţie cu vas de expansiune închis (VEI); Cz – cazan;
B – schimbǎtor de cǎldurǎ; C.î – corp de încǎlzire; DA – ventil automat de dezaerisire; SS – supapǎ de
siguranţǎ; Acc – apǎ caldǎ de consum; Ar – apǎ rece; Rs – robinet de semnalizare; Rdr – robinet cu
dublǎ reglare; AG – alimentare şi golire; R1, R2 – robinete; CA – conductǎ dezaerisire; Rc – robinet
pentru circulaţie; Rg – robinet golire; 1 – conductǎ de ducere (tur); 2 – conductǎ de semnalizare;
3 – conductǎ de siguranţǎ ducere; 4 – conductǎ de întoarcere (retur); 5 – conductǎ de siguranţǎ întoarcere

Varianta de echipare a instalaţiei cu vas de expansiune deschis (figura 3.2.a) necesitǎ spaţiu
corespunzǎtor pentru amplasarea vasului, care poate fi poziţionat în podul clǎdirii (dacǎ acesta
existǎ) sau, în zona superioarǎ a instalaţiei (casa scǎrii) dacǎ spaţiul permite. În plan vertical, pe
lângǎ spaţiile necesare coloanelor de agent termic, sunt asigurate şi cele necesare amplasǎrii
conductelor de siguranţǎ şi de preaplin de la vasul de expansiune deschis.
În cazul variantei de echipare a instalaţei cu vas de expansiune închis şi dispozitive
automate de dezaerisire, principalul avantaj constǎ în eliberarea plafonului ultimului etaj de reţeaua
de dezaerisire şi a podului de spaţiul necesar amplasǎrii vaului de expansiune, ceea ce face ca
instalaţia sǎ devinǎ mai elasticǎ, fǎrǎ a se influenţa buna ei funcţionare.
Amplasarea sursei de cǎldurǎ şi a sistemului de asigurare la nivelul subsolului, asigurǎ o
mai bunǎ exploatare a instalaţiei.
Stabilitatea hidraulicǎ este asiguratǎ şi în acest caz printr-o dimensionare a reţelei
orizontale şi verticale de distribuţie, la care se adaugǎ aportul robinetelor cu dublǎ reglare, care
preiau excedentul de presiune.

3.1.2. Instalaţii de încǎlzire monotubulare

Aceste instalaţii de încǎlzire sunt caracterizate prin faptul cǎ distribuţia agentului termic se
face în zona superioarǎ, iar colectarea, în zona inferioarǎ, coloanele fiind realizate, în acest caz, cu
o singurǎ conductǎ. Comparativ cu instalaţia de încǎlzire bitubularǎ cu distribuţie superioarǎ,
diferenţele apar la alcǎtuirea coloanelor şi la modalitatea de racord a corpurilor de încǎlzire la
coloane.
Cel mai adesea, instalaţiile de încǎlzire monotubulare sunt realizate fie în varianta cu
racordare unilateralǎ (figura 3.3 I), caz în care corpurile de încǎlzire sunt racordate numai pe o
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 4

parte a coloanei, fie în varianta cu racordare bilateralǎ (figura 3.3 II), caz în care corpurile de
încǎlzire sunt racordate pe ambele pǎrţi ale coloanei.

Figura 3.3. Instalaţie de monotubularǎ cu circulaţie naturalǎ: I – cu racordare unilateralǎ a corpurilor

de încǎlzire; II – cu racordare bilateralǎ a corpurilor de încǎlzire; VED - vas de expansiune deschis
(VED); Cz – cazan; C.î – corp de încǎlzire; a şi d – alimentare în serie; b – alimentare cu conductǎ de
ocolire realizatǎ axial cu coloana; c şi e – alimentare cu conductǎ de ocolire dezaxatǎ; 1 – conductǎ de
distribuţie (tur); 2 – conductǎ de colectare (retur)

În cazul variantelor coloanelor „a” şi „d” (figura 3.3) apa se rǎceşte succesiv în corpurile
de încǎlzire, cǎderea de temperaturǎ totalǎ între ducere şi întoarcere fiind de 20K, repartizatǎ
neuniform între corpurile de încǎlzire. Acest lucru conduce la valori ale temperaturii de alimentare
cu atât mai scǎzute cu cât numǎrul corpurilor de încǎlzire înseriate este mai mare şi, implicit, la
necesitatea mǎririi suprafeţelor de încǎlzire cu cât acestea sunt amplasate la nivelele inferioare. Un
alt dezavantaj major îl reprezintǎ faptul cǎ nu se pot prevedea robinete de reglare la fiecare corp
de încǎlzire, deoarece acestea ar opri circulaţia agentului termic pe coloanǎ.
Pentru sporirea eficienţei în alimentarea cu energie termicǎ a corpurilor de încǎlzire se
poate recurge la varianta de scurtcircuitare a corpurilor de încǎlzire, adicǎ, la montarea unor
conducte de ocolire, axate sau dezaxate (figura 3.3 b, c, e). Astfel, se poate asigura o alimentare
cu agent termic de temperaturǎ mai ridicatǎ ca urmare a amestecului apei din coloanǎ cu cea de la
corpul de încǎlzire precedent.

3.2. Instalaţii de încǎlzire cu circulaţie forţatǎ

Aceste instalaţii de încǎlzire prezintǎ, ca particularitate principalǎ faţǎ de cele cu circulaţie

naturalǎ, faptul cǎ circulaţia agentului termic se realizeazǎ cu una sau mai multe pompe, montate
pe conducta de ducere sau întoarcere, la care se adaugǎ aportul presiunii termice. Astfel de instalaţii
de încǎlzire pot fi adoptate pentru toate categoriile de clǎdiri, indiferent de desfǎşurarea lor în plan
sau pe verticalǎ şi, chiar dacǎ devin dependente de energia electricǎ necesarǎ acţionǎrii pompelor,
economiile realizate datoritǎ micşorǎrii diametrelor conductelor le fac competitive şi cu cea mai
largǎ aplicabilitate.
Instalaţiile de încǎlzire cu circulaţie forţatǎ pot fi realizate în douǎ variante de ditribuţie:
a) cu distribuţie centralizatǎ, caz în care sursa de agent termic este unicǎ pentru întreaga clǎdire şi
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 4

poate fi amplasatǎ la subsol, parter sau la un nivel tehnic amplasat la partea superioarǎ a clǎdirii,
contorizarea consumului de energie termicǎ se face pentru întreaga clǎdire, racordarea corpurilor de
încǎlzire se face la coloane comune, distribuţia agentului termic la coloane, se realizeazǎ printr- o
reţea cu douǎ conducte amplasate la partea inferioarǎ sau superioarǎ a clǎdirii (figura 3.4). Astfel de
instalaţii pot fi grupate în trei categorii: a) instalaţii bitub cu echilibrare hidraulicǎ prin robinete cu
dublǎ reglare şi asigurare cu vas de expansiune deschis; b) instalaţii bitub cu echilibrare
termohidraulicǎ localǎ şi asigurare cu vas de expansiune închis; c) instalaţii monotub cu echilibrarea
termohidraulicǎ localǎ şi asigurarea cu vas de expansiune închis.
b) cu distribuţie individualǎ, destinat cu precǎdere clǎdirilor de locuit (clădiri cu P+1…3 niveluri şi
un număr de până la 4 apartamente pe nivel) şi celor publice (terţiare) care au activitǎţi individuale,
deoarece este necesarǎ funcţionarea independentǎ pentru fiecare consumator a instalaţiilor de
încǎlzire. O astfel de instalaţie de încălzire (figura 3.5) cuprinde patru părţi principale, cu
modificări esenţiale, privind modul de racordare a corpurilor de încălzire la reţeaua de alimentare
cu apă caldă.
Analizând din punct de vedere al modului în care este conceput, al modului de funcţionare şi
exploatare şi al rezultatelor obţinute se poate evidenţia eficienţa ridicată a sistemului de încălzire în
comparaţie cu sistemul de încălzire cu preparare, distribuire şi racordare centralizată a
apartamentelor. De aceea el este recomandat a fi utilizat pentru încălzirea locuinţelor multifamiliale.
Dintre particularităţile acestui sitem de încălzire sunt de menţionat următoarele:
 centrala termică este comună pentru toate apartamentele şi cuprinde întregul echipament
pentru prepararea şi distribuţia, atât a apei calde pentru încălzire, cât şi pentru prepararea
apei calde menajere;
 reţeaua de distribuţie primară, care face legătura între centrala termică şi apartamente,
este de asemenea comună pentru întreaga clădire;
 legătura între coloane şi instalaţia din apartamente se face prin intermediul unor
module termohidraulice care au rolul de separare a consumatorilor de instalaţia generală,
în vederea unei mai bune gestionări a căldurii în apartamente;

 reţeaua de distribuţie secundară (bucla) din apartamente este dependentă de configuraţia

şi distribuţia încăperilor, putându-se utiliza oricare din soluţii: radială, arborescentă sau
inelară (figura 5.1b);
 evaluarea energiei termice şi electrice consumate se face atât local, fiecare apartament
fiind dotat cu un contor de căldură şi de energie electrică, cât şi central, în centrala termică
existând contoarele generale, de căldură şi de energie electrică care înregistrează
consumurile totale de energie pe clădire.
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 4

Figura 3.4. Instalaţie de încǎlzire bitubularǎ cu circulaţie prin pompare: a) instalaţie cu distribuţie
inferioarǎ; b) cu distribuţie superioarǎ; Cz – cazan; C.î – corp de încǎlzire; Rs – robinet de semnalizare;
Rdr – robinet cu dublǎ reglare; Ri – robinete; Rc – robinet pentru circulaţie; Rg – robinet golire;
VED – vas de expansiune deschis;Pc – pompǎ de circulaţie; TR – teu de reglare; VA – vas de dezaerisire;
Ra – robinet pentru dezaerisire; Rga – robinet pentru umplere-golire; CD – conductǎ de dezaerisire;
1, 2, 3, 4, 5 – coloane

Figura 3.5. Sistem de încălzire cu preparare şi distribuţie centralizată şi racordarea individuală cu

module termice a apartamentelor: 1 – cazan; 2 – vas de expansiune; 3 – pompe de circulaţie;
4 – schimbător de căldură; 5 – reţea de distribuţie generală; 6 – coloane;7 – modul termohidraulic;
8– reţea de distribuţie de apartament; 9 – corpuri de încălzire
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 4

3.3. Module termohidraulice

Modulele termohidraulice reprezintă mici staţii termice care asigură legătura între reţeaua
de distribuţie primară şi bucla de apartament şi permit reglarea, contorizarea şi distribuirea
agentului termic la corpurile de încălzire.
După modul de alcătuire al modulelor termohidraulice (MTH) acestea se pot clasifica în:
1. module termohidraulice cu racordare directă la coloana de alimentare cu agent
termic MTH1 (figura 3.6) - au ca elemente componente de bază: un robinet de reglare a debitului
de agent termic, un robinet de reglare hidraulică, un contor de căldură, un contor de apă, prize de
temperatură şi vane de închidere (izolare). Acest tip de module termohidraulice prezintă avantajul
simplităţii atât în ceea ce privesc elementele componente cât şi în ceea ce priveşte modul de
exploatare. Principalul dezavantaj constă în faptul că toate variaţiile de debit care au loc pe bucla
de apartament ca urmare a reglării cantitative, se transmit reţelei de distribuţie principale şi, prin
intermediul acesteia, mai departe la sursa termică, respectiv şi la ceilalţi consumatori (celelalte
apartamente), producând unele disfuncţionalităţi ale sistemului de alimentare cu căldură;

Figura 3.6. Schema modulului termohidraulic cu racordare directă MTH1: a) varianta simplă;
b) varianta cu distribuitor – colector; 1 – coloană de alimentare cu apă caldă; 2 – vane de închidere
(izolare); 3 – prize de temperatură; 4 – robinet de reglare; 5 – termostat de cameră; 6 – corp de
încălzire; 7 – contor de căldură; 8 – robinet de închidere; 9 – contor de apă; 10 – distribuitor;
11 – colector

Funcţionarea modulului termohidraulic cu racordare directă la coloana de alimentare cu

agent termic în varianta simplă este următoarea: apa caldă de la centrala termică ajunge la modul
cu prametrii impuşi de condiţiile exterioare. Termostatul de cameră comandă închiderea sau
deschiderea admisiei agentului termic în funcţie de temperatura interioară dorită, realizând astfel
o reglare locală al debitului de agent termic. În acelaşi timp cu circulaţia apei calde prin bucla de
apartament se măsoară şi consumul de căldură cu ajutorului contorului de căldură, care prelucrează
datele primite de la sondele de temperatură şi de la debitmetrul de apă montat pe conducta de
întoarcere. Robinetul de reglare are rol de a echilibra hidraulic toate modulele dintr- o locuinţă,
atunci când aceasta este compusă din mai multe apartamente. Această schemă poate fi folosită
numai în cazul în care la bucla din apartament se foloseşte distribuţia arborescentă sau inelară,
adică în varianta cu un singur racord de ducere şi unul de întoarcere.
În cazul în care la alimentarea corpurilor de încălzire din apartament se foloseşte distribuţia
radială, modulul termohidraulic este prevăzut cun un distribuitor – colector din care se fac
racordurile la fiecare corp de încălzire. Acelaşi tip de modul termohidraulic mai poate fi utilizat în
cazul locuinţelor DUPLEX sau TRIPLEX, unde alimentarea cu agent termic a fiecărui nivel din
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 4

apartament se face cu o reţea de conducte racordată la distribuitorul şi colectorul modulului.

2. module termohidraulice cu
racordarea la coloana de
alimentare cu agent termic prin
intermediul unei butelii de
egalizare a presiunilor MTH2
(figura 3.7) - au ca şi componente de
bază: o butelie de egalizare a
presiunilor, pompa de circulaţie, o
clapetă de sens, un ventil de reglare
hidraulică şi vane de închidere.
Particularitatea acestui modul
termohidraulic constă în separarea
regimului hidraulic din reţeaua de
distribuţie principală de cel din bucla
de apartament datorită bateriei de
egalizare a presiunilor, de aici
rezultând avantajul acestui tip de
modul termohidraulic, care la orice
variaţie de debit de agent termic din
bucla de apartament nu influenţează
Figura 3.7. Schema modulului termohidraulic cu butelie de
regimul hidraulic din reţeaua de
egalizare a presiunilor MTH2: a) varianta simplă;
distribuţie principală şi odată cu
b) varianta cu distribuitor – colector; 1 – coloană de
alimentare cu apă caldă; 2 – vane de închidere (izolare); acesta nici ceilalţi consumatori.
3 – prize de temperatură; 4 – butelie de egalizare a Domeniul de utilizare a modulelor
presiunilor; 5 – pompă de circulaţie pe bucla de termohidraulice cu racordare cu
apartament; 6 – clapetă de sens; 7 – termostat de cameră; butelie de egalizare a presiunilor este
8 – corp de încălzire; 9 – robinet de reglare; 10 – contor de acelaşi ca şi în cazul modulelor
apă; 11 - contor de căldură; 12 – distribuitor;13 – colector termohidraulice cu racordare directă
la coloana de alimentare cu agent
termic, chiar dacă constructiv prezintă două componente suplimentare. Modulul termohidraulic cu
racordare cu butelie de egalizare a presiunilor poate fi echipat şi cu un distribuitor – colector (figura
5.6 b) în funcţie de complexitatea locuinţei (apartamente DUPLEX , TRIPLEX etc.).

3. module termohidraulice cu racordarea la coloana de alimentare cu agent termic prin

intermediul unui SATELIT MTH3 (figura 3.8) - au ca element de bază un aparat tip satelit,
compus din două rezervoare, unul exterior prin care circulă apa caldă care vine din reţeaua de
distribuţie şi unul interior, în care este depozitată apa caldă de consum.
Ambele rezervoare, sunt îmbrăcate într-o manta de izolaţie termică şi o carcasă metalică.
Agentul termic din reţeaua principală de distribuţie cu parametrii practic constanţi (90/70C),
circulă prin rezervorul exterior, acesta având acelaşi rol pe care-l are bateria de egalizare a
presiunilor de la modulul termohidraulic cu racordare cu butelie de egalizare a presiunilor. Pe
circuitul de încălzire pompa de circulaţie asigură vehicularea apei calde în bucla de apartament
(conductă de ducere, corpuri de încălzire, conductă de întoarcere).
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 4

Figura 3.8. Schema modulului

termohidraulic cu SATELIT (MTH3):
1 – coloană de alimentare cu apă caldă;
2 – robinete de închidere (izolare);
3 – prize de temperatură; 4 – rezervor de
apă caldă de consum; 5 – rezervor de apă
caldă pentru încălzire; 6 – SATELIT;
7 – ventil cu trei căi de amestec;
8 – pompă de circulaţie pe bucla de
apartament; 9 – clapetă de sens;
10 – termostat de cameră; 11 – corp de
încălzire;12 – robinet de reglare a
debitului termic; 13 – contor de apă;
14 - contor de căldură

Termostatul de cameră acţionează asupra ventilului de amestec, realizând parametrii apei

calde necesari asigurării condiţiilor de confort termic din încăperi.
Amestecul apei în ventilul cu trei căi se face între apa caldă din racordul SATELIT cu apa
caldă din conducta de ducere care vine din coloană. Avantajul racordării prin modul termohidraulic
de tip MTH3 constă în faptul că se poate contoriza întreaga cantitate de căldură consumată de un
apartament atât pentru încălzire cât şi pentru prepararea apei calde de consum. Astfel,
beneficiarului (proprietarul apartamentului) îi este oferită posibilitatea de a se gospodări singur din
punct de vedere al energiei termice consumate atât pentru încălzire cât şi sub formă de apă caldă
de consum.