Impresionismul

Impresie. Rasarit de soare Claude Monet

Impresionismul este un curent artistic care i are originile n Frana, unde un grup de pictori resping temele oficiale (istorice, anecdotice, mitologice), adoptnd o viziune originala asupra lumii sensibile i o tehnica noua ce consta n transpunerea pe suport a senzaiilor vizuale fugitive pe care le au n fata motivului. O fac cu ajutorul divizrii tuei n culorile componente ale spectrului. Din acest moment, pictnd n aer liber fr clarobscur i fr contururi, imaginea topindu-se n atmosfera n timp ce chiar umbrele sunt redate prin culoare, artitii respective aplica o lovitura de gratie artei academiste oficiale. Impresionismul este o miscare artistica, manifestata la inceput in pictura, mai tarziu si in muzica, mai ales in Franta , si care marcheaza desprinderea artei moderne de academismul traditional. Pictura impresionista s-a dezvoltat in perioada cuprinsa intre 1867 si 1886 , caracterizata prin concentrarea asupra impresiilor fugitive produse de o scena sau de un obiect, asupra mobilitatii fenomenelor, mai mult decat asupra aspectului stabil si conceptual al lucrurilor, preferand pictura in aer liber si folosind o cromatica pura si tuseuri fine de penel pentru a simula lumina reala. Precursori ai impresionismului au fost pictorii spanioli Diego Velasquez si Francisco Goya , pictura engleza cu William Turner si John Constable, precum si francezii Courbet, Ingres si reprezentantii Scolii de la Barbizon. In 1863, Edouard Manet picteaza tabloul intitulat Olympia, care a provocat un scandal enorm, reprezentand-o pe zeita Venus in chip de curtezana. Nu se vorbeste inca de impresionism, dar se pot deja intrevedea caracteristicile principale ale acestei miscari, care il vor duce in aer liber sa picteze faimoasele sale peisaje. Respinse de juriul Salonului Oficial, Manet isi va expune picturile, printre care celebra Le DEjeuner sur l'herbe, impreuna cu Pissarro, Jongkind, Fantin-Latour si altii in "Salonul refuzatilor" (Le Salon des Refuses), spre stupefactia publicului conservator si entuziasmul tinerilor pictori, care se vedeau confruntati cu problemele ce-i framantau. Salonul din [1866] accepta lucrarile unora din pictorii apartinand noii orientari, ca Edgar Degas, Frederic Bazille, Berthe Morisot, Claude Monet, Camille Pissarro, respinge insa pe Cezanne, Renoir si din nou pe Manet, ceeace provoaca reactia scriitorului Emile Zola intr-o diatriba violenta la adresa

oficialitatilor, publicata in gazeta L'Evenement. Razboiul franco-german din 1870 ii risipeste, Cezanne se retrage in provincie, Pissarro, Monet si Sisley se duc la Londra, ceea ce va marca o etapa importanta in dezvoltarea impresionismului, descoperind acolo pictura lui William Turner, care va exercita o puternica influenta asupra picturii lor ulterioare. In anul 1874, din nou reuniti sub numele Societe anonyme des peintres, des sculpteurs et des graveurs ("Societatea anonima a pictorilor, sculptorilor si graficienilor"), compusa din Pissarro, Monet, Sisley, Degas, Renoir, Cezanne si Berthe Morisot, organizeaza o expozitie colectiva in saloanele fotografului Felix Nadar. Monet adusese, printre altele, o pictura reprezentand un peisaj marin din Le Havre. Intrebat asupra titlului tabloului pentru alcatuirea catalogului, raspunse: "Mettez, Impression: Soleil levant" ("Puneti, Impresie: Rasarit de soare"). In ziua urmatoare, in revista Charivari apare articolul cronicarului de arta Louis Leroy, intitulat Exposition des Impressionnistes ("Expozitia Impresionistilor"). Un cuvant destinat sa faca cariera. Totusi dificultatile facute de reprezentantii oficiali ai artei nu au incetat. Cand insa in 1903 , Camille Pissarro, patriarhul impresionismului, inceteaza din viata, toata lumea era constienta ca aceasta miscare a reprezentat revolutia artistica cea mai importanta a secolului al XIX-lea si ca pictorii ce i-au apartinut se numara printre cei mai mari creatori din istoria artelor plastice. Impresionismul a fost punctul de plecare pentru Georges Seurat si Paul Signac, maestri ai neoimpresionismului, pentru Paul Gauguin, Henri de Toulouse-Lautrec, Vincent van Gogh si pentru multi alti "postimpresionisti" din Franta si alte tari. In Germania, reprezentanti ai impresionismului au fost Lovis Corinth si Max Liebermann, in Italia, Giorgio Boldoni, Simone Lega si altii, grupati sub denumirea Macchiaioli ("Mazgalitorii" ), in Danemarca, Peter Krojer, in Suedia , Anders Zorn. Impresionismul literar a aparut in literatura de limba germana ca reactie impotriva naturalismului, considerat exagerat si neartistic. Formele preferate sunt poezia lirica, proza scurta, piese dramatice intr-un act, toate slujind modului de exprimare subiectiv. Printre reprezentantii cei mai importanti se numara Arthur Schnitzler, Hugo von Hofmannsthal, Rainer Maria Rilke. Importanta lui Courbet n apariia Impresionismului Pentru a nelege apariia Impresionismului, trebuie sa aruncam o privire nspre realizrile lui Courbet. Courbet artase ca arta adevrata nu are nimic n comun cu regulile n care o ngrdeau Academia i juriul Salonului Oficial. El considera ca subiectele pot fi luate din viata reala, din orice manifestare a ei, din ceea ce ii este familiar artistului, deci nu e necesar sa ne adresam mitologiei si alegoriei pentru a face un tablou bun, dei tradiia formulata de artitii secolelor trecute nu trebuie ignorata. El se ntreba astfel: Cum as putea picta ngeri, cnd n-am vzut niciunul niciodat? Courbet considera ca felul n care se poate executa o pictura nu are nimic n comun cu maniera celor apreciai atunci de public i de lumea oficiala. Din punctual sau de vedere, opera de arta trebuie sa pun n lumina calitile de sinceritate, onestitate, convingere intima ale artistului, adic sa devina oglinda temperamentului sau. Cu toate acestea, Courbet nu cunotea viata moderna a Parisului. El pictate Ornans-ul sau natal si subiecte din realitatea imediata, numai din anumite straturi sociale, ignornd clasele superioare din timpul epocii lui Napoleon al III-lea. In acel moment, Parisul era centrul ntregii lumi civilizate occidentale. Locuitorii sai duceau o viata

uoara, plina de bunstare materiala, de distracii variate i rafinate de noapte, de descoperiri tiinifice importante. Descoperirea stampei japoneze

sursa

stampa japoneza

Stampa japoneza a avut o mare influenta asupra artitilor de la mijlocul secolului al XIX-lea. Japonezii, imitndu-i pe chinezi, dar mergnd mai departe ca acetia, s-au artat incomparabili ntr-o arta minora, adic in gravura de lemn n culori. Aceasta era un produs rezervat poporului de rnd, dispreuit de clasele nobile. Japonezii artaser un dar evident i multa noutate n expresie. In Europa, aceasta stampa apare prin 1860, n ceainriile chinezeti din Londra i Olanda. Ce vedeau artitii francezii n aceste stampe? In primul rnd, subiectul era unul original, ilustrnd viata care trece, adic cele mai felurite aspect ale traiului zilnic, scene din ora, profesii, aspect umile de la ar, grupri din aglomeraia urbana i rurala. Toate acestea erau sugestii directe si profitabile pentru un pictor care vroia sa redea viata contemporana. Compoziia stampelor era de asemenea extreme de originala pentru perioada respectiva. In picturile europene, aprea cel mai des gruparea n piramida, inspirata de operele renascentiste. Japonezii, n dorina de a da ct mai mult impresia vieii care trece, fr sa aib aerul ca se ocupa de o grupare armonica, aeaz oamenii i obiectele la ntmplare, indiferent de situaia personajelor unele fata de celelalte, deci decupau un ptrat, la ntmplare, din lumea nconjurtoare, cu personajele i peisajul cuprins intre laturile lui. Coloritul era curios i surprinztor. Japonezii executau desenele n vederea reproducerii lor prin gravuri de lemn. Din cauza modului de execuie al acestor gravuri, care necesita imprimarea unei singure culori la un moment dat, ei au simplificat foarte mult paleta coloristica, folosind doar din cteva tonuri plate, aezate unele lng altele.

Totodat, detaliile inutile erau reduse, japonezii observnd natura nconjurtoare i reducnd totul la trsturile eseniale. Deci, intre 1860-1865 are loc trecerea de la Realism la Impresionism. Artitii care vor urma gruprii impresioniste se gsesc in jurul Salonului Refuzailor, din cauza inovaiilor artistice care nu corespundeau principiilor eterne ale artei. Edouard Manet (1832-1883)

Edouard Manet, autoportret 1879 ulei pe pnza colecie privata sursa Edouard Manet poate fi numit codificatorul Impresionismului. De origine pariziana, artistul face parte din nalta burghezie, fiind caracterizat de distincie, buna cretere i cultura liberala bazata pe o formaie clasica. Cltorete des n Olanda, unde studiaz operele lui Rembrand si Franz Hals i n Germania. La Paris, viziteaz des Luvru, copiind operele marilor artiti ai Renaterii, n special cele ale veneienilor i spaniolilor. De la Velasquez ia contrastele dintre tonurile nchise si deschise. Manet rupe tradiia coloristica franceza, considernd ca un artist trebuie sa i manifeste individualitatea. El crede ca tot ce il ajuta pe un pictor sa i elibereze instinctele merita sa fie salutat cu simpatie, cci scopul suprem n arta este sa fii sincer. Pentru el conteaz aparenta mai mult dect realitatea din spatele lucrurilor, asa cum o concept unii filosofi i artiti. Pictez ce vad, spunea el, ceea ce era diferit de ceea ce tia. Artistul picteaz numai ce l atrage, de aici venind contemporaneitatea i modernitatea lucrrilor sale. Efectele de lumina le reda prin tonuri clare, puse n tuse largi. Aspectele din natura apar ca nite pete luminoase, langa alte pete ceva mai ntunecate, care se scot reciproc n valoare. Manet este interesat in primul rand de figura umana, de nfiarea contemporanilor. Criticii vremii afirmaser ca figurile pictate de el au aspectul unor carti de joc, fr relief i contur. Totui se observa o degradare fina a aceluiai ton, care da impresia de volume i reliefri, de a treia dimensiune,

aceasta modulaie a tonurilor conferind luminozitate picturilor sale. Primele semne ale Impresionismului Deci, Impresionismul e semnalat prin plain-airism, diviziunea tonurilor si coloritul clar. Umbra este considerate o alta nuana a unei culori, fiind ea nsi o culoare, in general de nuana slab albstrie sau violeta. Manet nu a fost plain-airist, dar punea culoarea asa cum o vedea la lumina zilei. El observa foarte bine variaiunile suferite de un obiect n aer liber, variaiuni cauzate de lumina i deprtare. Cu venirea democraiei, elita formata din Curte, nobili i nalta burghezie dispare. Publicul comun, adic omul de pe strada, nu are o cultura vasta, scznd astfel criteriul dup care se apreciau operele de arta. Are loc o lupta continua intre publicul ostil ctre tot ceea ce ii contrazice obiceiurile i artitii, care vor sa aduc noutatea n arta. Manet introduce aceasta noutate n arta prin subiectele abordate, prin felul sau de a nelege un motiv. Execuia simpla, sigura, franca ii ilustreaz din plin temperamental. Artistul introduce un raport precis si contrastant intre lumina i culoare. Pana la el, anumite pari erau prezentate n culorile lor natural, n tonul local, iar cele umbrite erau acoperite de un ton brun pana la ruginiu. La Manet, lumina rezulta din raportul tonurilor clare fata de cele ntrebuinate pentru prile umbrite. Denumirea de Impresionism Denumirea acestui curent artistic vine de la o pnza de Claude Monet, intitulata Impression. Soleil levant, adic Impresie. Rsrit de soare, expusa in 1874. Epitetul implica ceva brusc i trector, legat de o opera de arta, care trebuie sa exprime o emoie durabila, prinsa pentru eternitate. Criticii au calificat n deradere ntreaga micare de impresionism i au denunat-o sub acest nume opiniei publice. Focillon considera o ntinerire a picturii, n ceea ce privete atitudinea artistului in fata vieii, a obiectelor ce l inspira i a execuiei. Importanta luminii pentru impresioniti Sentimentul cu care aceti novatori privesc natura e un sentiment liric, de admiraie entuziasta n fata aspectelor ei, determinate n mare parte de aciunea luminii. Lumina este agentul principal care da viata, nsufleete i modifica personajele mereu, dei elementele componente rmn aceleai. Cnd e prezenta, natura este colorata, vesela, vibreaz, iar cnd e absenta, totul e mohort, trist, nuanele tinznd spre cenuiu. O tema din natura nu e ceva invariabil, nu rmne mereu asa cum a fost vzuta de un artist ntr-un anumit moment, cum credeau peisagitii secolelor trecute. Natura e n continua schimbare, iar aceasta schimbare depinde n primul rnd de lumina, care la rndul ei variaz cu anotimpul, cu ora zilei, cu condiiile atmosferice. Principiile eseniale ale Impresionismului Domeniul din care se aleg subiectele se lrgete aproape infinit. Orice are drept sa serveasc drept punct de plecare pentru o opera de arta, cu condiia ca tratarea si execuia sa fie sincere i ireproabile. Artitii nu vor mai privi la nsuirile fizice, concrete i permanente, ci mai degrab la aparenta realitii. Lumina atelierului e rece, trista i foarte egala. Niciodat un tablou nu fusese lucrat n ntregime n mijlocul naturii. Impresionitii cred ca astfel se falsifica realitatea i ca un peisaj trebuie sa fie executat unde a fost vzut, metoda plain-airista ajungnd la rangul de doctrina. Lumina nu cade asa de brutal pe obiecte ca n operele naintailor. Raza de soare e ceva imaterial, fluid, viu, ea se insinueaz si se rsfrnge oriunde, ea face sa vibreze atmosfera si sa strluceasc nuanele. Ea

individualizeaz tonul chiar i n umbra, care nu mai e lipsita de culoare. Paleta artitilor se lumineaz. Tonurile nesigure dispar. Ei se servesc de cteva tonuri simple, vii, aproape pure, armonizate pentru a da impresia unui buchet proaspt de flori. Tonurile compuse, les tons rompus, erau mai terse, lipsite de franchee. Ei le nlocuiesc cu juxtapunerea de tonuri simple, astfel ca verdele provine din galben i albastru, amestecate chiar pe pnza. Impresionitii nu vor ntinde o pasta omogena, ci vor trage linii i virgule albastre lng linii i virgule galbene, ntr-o anume proporie, care de la o anumita distant, ne vor da exact tonul dorit. Tusa devine astfel extreme de importanta. Un tablou impresionist apare deci ca un dos de broderie, in care firele se nclcesc, pornind in toate direciile. Pictori impresioniti: In Frana: Edouard MANET (1832-1883) Claude MONET (1840-1922) Frederic BAZILLE (1841-1870) Camille PISSARO (1830-1903) Alfred SISLEY (1839-1899) Berthe MORISOT (1841-1895) Auguste RENOIR (1841-1919) Edgar DEGAS (1834-1917) Henri de TOLOUSE LAUTREC (1864-1901) In restul Europei: James Mac Neill WHISTLER (1834-1903) Max LIEBERMANN (1947-) Paul Szinyei MERSE () Ladislau PAAL (1842-1880) Nicolae GRIGORESCU (1838-1907) Ioan ANDREESCU (1850-1882) Antonio FONTANESI (1818-1882) Domenico MORELLI (1823-1901) Giovani SEGANTINI (1858-1899) Frank BUCHSER (1828-1890) Barthelemy MENN (1815-1893) Auguste BAUD-BOVY (1848-1899) Ilie Eftimovici REPIN (1844-1930) Vasile Vasilievici VERESCIAGHIN (1842-1904) MUNKACSY

Bibliografie: Manual de istoria artei, volumul IV (Realismul si Impresionismul), George Oprescu, Editura Universul, 1945 Mica encinclopedie de arta universala, Vasile Florea si Gheorghe Szekely, Editura Litera International, 2005