1968

Iona
- temă și viziune despre lume -
Marin Sorescu

Introducere: ,,Iona’’, subintitulată de Marin Sorescu ,,tragedie în patru tablouri’’ a fost

publicată în revista ,,Luceafărul” în anul 1968 și este o dramă neomodernistă, o
meditație-parabolă asupra destinului tragic al omului în univers. În ea, autorul a
simbolizat drama ontologică a omului modern (și a omului ca ființă) aflați sub puterea
destinului orb.

Inspirată din mitul biblic al omului înghițit de un pește, opera nu prezintă o dramă
individuală, ci una general umană, născută din frământările și neliniștile ființei
pământene în fața propriului destin.

Încadrare:
Opera apartine genului dramatic deoarece:
- piesa este impărțită pe tablouri și este scrisă pentru a fi reprezentată pe scenă
- înfăţişează viaţa reală printr-un conflict complex şi puternic al personajului ce are
sufletul plin de frământări şi stări contradictorii
- acţiunea este încărcată de tensiune şi scene violente, cu întâmplări şi situaţii
tragice, în care eroul are un destin nefericit.

De asemenea, opera se încadrează în neomodernism prin:

- limbajul ambiguu, aluziv
- valorificarea simbolurilor si a metaforelor:
marea - ce reprezinta universul; pestele cel mare – idealul; geamanul - dorinta de a nu
fi singur, acvariul - un spatiu limitat; burtile de peste - orizontul ostil

Chiar daca prezența în scenă a unui singur personaj pare surprinzătoare, ea nu este
neobișnuită, căci, asemeni majorității dramaturgilor moderni, Marin Sorescu își
construiește piesa în afara regulilor teatrului clasic:
- Autorul prezintă în mod indirect gândurile și sentimentele prin intermediul
personajelor ce comunică între ele, dialogul fiind modul principal de expunere.
- Interventia directa a autorului este evidenta doar prin didascalii.

Temă: Principala temă a piesei este singurătatea ființei umane, potrivit mărturisirilor
scriitorului: ,,Am vrut să scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur.’’

Alte teme prezente în operă sunt frământarea omului în încercarea de a-și găsi
libertatea , dorința de a se găsi pe sine, cât și raportul dintre individ și societate. Astfel,
ideea centrală este axată pe faptul că viața este un labirint presărat cu multe capcane
în care omul este dator să lupte pentru a-și găsi identitatea pierdută.

Titlul: Titlul este format din doua silabe:

o “Io’’ ce înseamnă ,,Eu’’, adică orice om în fața vieții și

o “na” sugerând negarea eului.
 o De asemenea, titlul denumeşte personajul eponim care apare într-o triplă
ipostază: pescar, călător şi auditoriu. Titlul operei trimite și la mitul biblic al lui
Iona. Acesta era un proroc trimis de Dumnezeu să propovăduiască învățătura
sfântă însă nesupunându-se, el fuge cu ajutorul unei corăbii. Fiind pedepsit de
Dumnezeu, ajunge în valurile învolburate ale mării, pentru ca mai apoi să fie
înghițit de un chit. Totuși, prin căință și rugăciune, Iona este iertat de divinitate și
eliberat din burta chitului.
o Spre deosebire de Iona mitului biblic, cel din piesa lui Sorescu nu este vinovat de
nimic. Alegerea lui Sorescu de a prelua idei și personaje dintr-un context biblic cu
scopul de a le reinterpreta după propria viziune despre lume este o dovadă clară
a modernismului piesei sale.
Viziunea despre lume: este modernă, o reflecție existențialistă despre singurătate şi
despre tragica absență a sensului din lume. Iona devine exponentul omului modern,
înstrăinat de sacru, de ceilalți si chiar de sine, destinul lui amintind de metafora lui
Nietzsche, ,,Solitudinea m-a înghițit ca o balenă’’.

Conflict: Conflictul din operă este specific tragismului piesei, prin urmare, din parabolă
lipsește confruntarea dintre două personaje, specifică teatrului clasic. De aceea,
conflictul dramatic este unul interior bazat pe relația dintre lumea lăuntrică a
personajului și cea exterioară. El este un om singur, care se zbate neputincios între
limitele sale, specifice oricărei ființe umane, punând în discuție problemele grave ale
existenței omenești:

- dorința de libertate și neputința realizării ei

- șansa și neșansa în încercările sale
- fericirea și nefericirea, etc.

Reperele spațio-temporale: au o valoare simbolică.

Spațiul, precizat în indicațiile scenice de la începutul fiecărui tablou, are valoare
metaforică, aparține exclusiv imaginarului: acvariul, plaja, burțile peștilor și moara de
vânt. Spațiul este unul închis, apăsător, amenințător, Iona fiind prizonier al primejdiilor
și al fatalității.
Timpul - nu este cel real istoric, acțiunea fiind situată în atemporal, aspect specific
tragicului modern. Perspectiva temporală este discontinuă, urmarind psihologia
personajului. Astfel, se amplifică stările interioare ale acestuia.

Scene:

1) O primă scenă semnificativă este cea în care Iona este înghițit de chit.
- Iona consideră că a avut ghinion, nu disperă, se instalează în anormalitate ca într-
un spațiu firesc și elaborează soluții pentru ieșirea sa din captivitate.
- Imaginea pântecului uriașului pește în care este închis Iona are, însă, cu totul altă
semnificație decât una comică sau absurdă: de la naștere până la moarte, omul
trăiește succesiv în orizonturi închise, fiind adesea inconștient de prizioneratul lui
veșnic. Iona însuși va crede un răstimp că prin acțiune, prin faptele concrete, se va
elibera din închisoarea vie în care intrase din întâmplare.
 - El spintecă burta peștelui cu un cuțit și constată că violența gestului eliberator
fusese inutilă, deoarece agresorul său a fost, între timp, înghițit de o altă vietate
marină. Va tăia abdomenul celui de-al doilea pește, dar înțelege uimit că și acesta
fusese înghițit de altul, cu dimensiuni enorme. Așadar, Iona trece dintr-un spațiu
închis într-altul și eliberarea lui rămâne mereu iluzorie.
- Sugestia parabolei ar fi următoarea: omul este prizonierul condiției sale, existența
umană nu se deschide spre nimic, ci, dimpotrivă, se închide într-o alta, precum un
cerc mai mic într-unul mai mare, sau ca o capcană într-un șir neîntrerupt de
capcane; Viața ar fi o succesiune de lumi închise, străbătute cu disperare de omul
mânat de voința aprigă de libertate.

2) O altă scenă semnificativă este cea în care conștient că va atinge limanul

captivității și că viața este un spațiu sufocant, Iona se sinucide, spintecându-și
propriul abdomen.
- Acest gest final al sinuciderii are semnificații multiple și nu trebuie privit ca un act
de lașitate. Sinuciderea lui Iona semnifică o eliberare dintr-un univers închis și ostil
și dobândirea libertății spiritului.
- Folosirea prenumelui ,,noi’’ din ultima replică a personajului: ,,Ieșim noi cumva la
lumină’’ nu este întâmplătoare, ci marchează faptul că atât eul social, artificial, cât
și eul profund, autentic sunt menite unui proces de transformare.
- Sinuciderea este un act de dobândire a unei noi identități, într-o nouă ordine
existențială, care duce către interioritatea ființei.
- Moartea este privită ca o cucerire a luminii, lumina semnificând cunoaștere și
adevăr. Iona se sinucide pentru că are revelația sensului interior al cunoașterii: ,,E
invers, totul e invers’’ constată el într-o febră a cunoașterii de sine. Invers, adică
nu din interior spre exterior, ci dimpotrivă.

Concluzie: În lumina celor arătate, prin complexitate si profunzime, piesa lui Marin
Sorescu poate avea multiple variante de interpretare. Finalul rămâne deschis,
accentuand ideea că niciodată nu este prea tarziu pentru trezirea constiintei si ca uneori
iesirea dintr-o situatie limita se afla in propria persoana si nu undeva în exterior.