TESTAMENT de Tudor Arghezi

I.INTRODUCERE

În peisajul literaturii interbelice, Tudor Arghezi este Meșteșugarul de Cuvinte, alături de

Lucian Blaga, Filozoful și de Ion Barbu, Poetul. Revendicat de clasici și moderni deopotrivă, Arghezi
este un înnoitor al limbajului poetic, prin încălcarea convențiilor și a regulilor.
Poezia „Testament” de Tudor Arghezi este așezată în fruntea volumului arghezian de
debut, „Cuvinte potrivite” (1927) și are rol de program (manifest) literar, realizat însă cu mijloace
poetice.
„Testament” de Tudor Arghezi sintetizează esența gândirii estetice argheziene.
„Testament” de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne din perioada
interbelică, alături de: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga și „Joc secund” de
Ion Barbu.
Tudor Arghezi este cel mai important reprezentant din literatura română al „poeticii
antipoeticului”, mai ales prin volumul de versuri „Flori de mucigai”.

II.EVIDENȚIEREA A DOUĂ TRĂSĂTURI CARE PERMIT ÎNCADRAREA TEXTULUI POETIC STUDIAT

ÎNTR-O PERIOADĂ, ÎNTR-UN CURENT CULTURAL/LITERAR SAU ÎNTR-O ORIENTARE TEMATICĂ

„Testament” de Tudor Arghezi aparține direcției moderniste prin următoarele trăsături:

1.Ambiguitatea limbajului poetic, dată de prezența unor metafore șocante, insolite (neobișnuite).
Astfel: „carte” este o metaforă pentru cunoaștere, opera literară argheziană; „cuvinte potrivite”-
metaforă pentru limbajul poetic adecvat / potrivit mesajului; „slova de foc”- metaforă pentru o
creație caracterizată prin inspirație poetică, opera literară este rezultatul harului divin; „slova
făurită”- metaforă pentru efortul creator, munca intensă, lipsită de inspirație; „ciorchini de negi”-
metaforă pentru suferință etc.

2.Caracterul de artă poetică.

Arta poetică este un text liric în care scriitorul își exprimă concepția despre creație, convingerile
sale (opiniile) despre rolul artei, despre rolul artistului și își precizează mijloacele artistice de lucru
în poezie (teme, motive, figuri de stil, modalități de creație). O artă poetică poate cuprinde sugestii
importante despre temele și motivele dominante ale operei scriitorului respectiv. Poezia studiată
este o artă poetică modernistă, deoarece interesul poetului se îndreaptă spre raportul dintre
inspirație și tehnica poetică. Acum se pune problema puterii cuvântului de a recrea lumea.

3.„Estetica urâtului”. La fel ca și poetul francez Charles Baudelaire, care a impus „estetica
urâtului”, prin volumul „Les fleurs du mal” (Florile răului), Tudor Arghezi consideră că orice aspect
al realității, fie el urât ori frumos, grotesc sau sublim poate reprezenta MATERIAL POETIC.

4.Prozodia modernă, inedită. Poezia este alcătuită din strofe polimorfe, cuprinzând un număr
inegal de versuri: prima strofă conține 8 versuri, a doua strofă conține 4 versuri, iar penultima
strofă conține 13 versuri.

1
III.COMENTAREA A DOUĂ IMAGINI/IDEI POETICE RELEVANTE PENTRU TEMA TEXTULUI POETIC
STUDIAT

Tema poeziei. La nivel general, tema poeziei „Testament„ de Tudor Arghezi este CREAȚIA
LITERARĂ; la nivel particular, tema poeziei „Testament” de Tudor Arghezi este ROLUL
CREATORULUI și al OPEREI sale în evoluția generațiilor următoare.

T. Arghezi își socotește creația/poezia „o treaptă” care urcă „prin râpi și gropi adânci”, „de
la străbuni” până la „fiul” destinat să ducă mai departe mesajul „bătrânilor” săi. Venerația prin
care sunt cinstiți înaintașii este admirabilă și se întemeiază pe adânca înțelegere a
însemnătății/semnificației muncii lor anonime, de mii de ani, dar și pe conștiința fiului de robi
ajuns cărturar/scriitor, de a nu uita nici o clipă de unde a pornit. Fără efortul mulțimilor, apăsate
de greutatea plugului și de nedreptățile sociale, n-ar fi fost posibilă ridicarea omenirii pe treptele
civilizației și ale culturii.

Poezia nu reproduce graiul, limbajul greoi al foștilor robi, ci îl transfigurează, dându-i noi
semnificații artistice. Procesul de creație artistică, este în concepția argheziană, rezultatul
sublimării suferinței mulțimilor anonime, și a strigătului plebeu de revoltă care fierbea în sufletul
țăranilor. Astfel înțeles, actul liric devine un mod de răzbunare rafinată a pătimirilor/sufeințelor
pe care le-au îndurat străbunii/bătrânii de-a lungul veacurilor.

În opinia lui Tudor Arghezi, poetul este un creator orgolios, determinat de două forțe:
PĂMÂNTUL și CUVÂNTUL. El este POETA FABER (poetul făuritor, meșteșugar, care cizelează
lexicul poetic) sau poetul „șlefuitor de cuvinte”, care filtrează trăirile neamului (poporului), prin
propria conștiință. În opinia lui Tudor Arghezi rolul poeziei este de a transfigura (de a transforma)
orice aspect al realității prin cuvânt și imagine artistică.

Tema centrală a poeziei poate fi explicată și prin comentarea motivelor literare. Astfel:
CARTEA – reprezintă motivul central al poeziei; este o metaforă care simbolizează ideea de
cunoaștere, dar și legătura spirituală dintre generații;
REVOLTA – reprezintă un alt motiv literar care nu îmbracă aici forme dramatice, așa cum rezultă și
din versurile: „Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte / Și izbăvește-ncet pedepsitor / Odrasla vie – a
crimei tuturor.”;
ȚAPUL – motivul semnifică în poezie pe de o parte SACRIFICIUL, pe de altă parte ISPĂȘIREA tuturor
păcatelor săvârșite, prin magia cuvântului: „Durerea noastră surdă și amară / O grămădii pe-o
singură vioară/ Pe care ascultând-o a jucat/ Stăpânul ca un țap înjunghiat.”;
METAMORFOZA – este un motiv literar care se referă la transformarea instrumentelor de creație:
„Ca să schimbăm acum întâia oară/ Sapa-n condei și brazda-n călimară,” Acest motiv creează
amibiguitate în poezie;
TRANSFIGURAREA LIRICĂ A REALITĂȚII – acest motiv literar reprezintă nucleul esteticii urâtului și
rezultă din versurile: „Din bube, mucegaiuri și noroi, / Iscat-am frumuseți și prețuri noi.”

2
IV.ANALIZA A DOUĂ ELEMENTE DE COMPOZIȚIE ȘI DE LIMBAJ, SEMNIFICATIVE PENTRU TEXTUL
POETIC STUDIAT:

Titlul este un element paratextual, cu rol anticipativ, care poate orienta lectura poeziei.
La nivel structural, titlul este substantiv comun, nearticulat și sugerează atât tema poeziei,
cât și universul ideatic al poeziei.
Titlul poeziei „Testament” de Tudor Arghezi are atât valoare denotativă, cât și valoare
conotativă :

a.Din punct de vedere DENOTATIV – titlul reprezintă actul juridic prin care o persoană își exprimă
dorințele ce urmează a-i fi îndeplinite, după moarte, în legătură cu transmiterea averii sale.

b.Din punct de vedere CONOTATIV – titlul reprezintă o metaforă care sugerează ideea că
opera/creația argheziană devine singura moștenire spirituală pe care poetul o lasă urmașilor săi,
cititorii.
Termenul „testament” are și conotații religioase. Astfel, Bibilia - alcătuită două mari părți:
Vechiul Testament și Noul Testament, concentrază/conține învățături adresate oamenilor. Prin
analogie/comparație se poate stabili și că poezia „Testament” de Tudor Arghezi conține
învățături/sfaturi culturale și educative adresate cititorilor.

Lirism subiectiv. Poezia „Testament” de Tudor Arghezi este un MONOLOG ADRESAT de

către un „tată”, unui „fiu spiritual”, căruia îi lasă drept moștenire „cartea”, metaforă care
reprezintă CREAȚIA LITERARĂ. Cele două ipostaze lirice sunt exprimate în text prin mărcile
subiectivității:
• POETUL (TATĂL)
-„eu”, „mine”- pronume personale, persoana I, singular;
-„mei” din sintagma „bătrânii mei”-adjectiv pronominal posesiv, persoana I, plural;
-„mea”, din sintagma „cartea mea”- adjectiv pronominal posesiv, persoana I, singular;
-„am ivit”, „am prefăcut”-verbe, persoana I, singular;
• FIUL SPIRITUAL
- „ți”, „te”- pronume personale, persoana a II-a, singular;
-„vostru” din sintagma „hrisovul vostru”-adjectiv pronominal posesiv, persoana a II-a, plural;
-„să urci”- verb, persoana a II-a, singular

Compoziția poeziei. Poezia este alcătuită din 5 strofe polimorfe, care pot fi structurate pe 3
secvențe:
a. Secvența I – cuprinde strofele I și a II-a și sugerează legătura dintre POET și URMAȘI
(cititorii).
b. Secvența II – cuprinde strofele a III-a și a IV-a și exprimă rolul ETIC și ESTETIC al POEZIEI.
c. Secvența III – cuprinde strofa a V-a și prezintă LUPTA GREA A POETULUI CU
LOGOSUL(cuvântul).

3
SECVENȚA I cuprinde strofele I și a II-a.
Strofa I
Poezia Testament de Tudor Arghezi stă sub semnul cuvântului „CARTE” (laitmotivul
poeziei) obiect sacru și simbol/semn al spiritului.
În incipitul poeziei – construit ca o adresare directă – EUL LIRIC (în ipostaza de TATĂ,
MENTOR) îi mărturisește unui FIU SPIRITUAL că îi lasă o moștenire culturală: „Nu-ți voi lăsa drept
bunuri, după moarte,/ Decât un nume adunat pe-o carte.”
Incipitul se deschide cu adverbul de negație „Nu-”, aspect care atrage atenția asupra
faptului că poetul nu lasă urmașilor o moștenire materială, ci doar una spirituală „CARTEA”. Poetul
oferă, apoi informații cu privire la rolul „CĂRȚII”/OPEREI sale față de urmași „Cartea mea-i, fiule, o
treaptă.”, astfel „cartea” devine: o treaptă spre cunoaștere(desăvârșirea cunoașterii), un moment
în marea trecere, o călăuză, o carte de început care asigură accesul la o altă spiritualitate.
Ideea MODESTIEI poetului este sugerată prin adverbul „decât”, din versul „Decât un nume
adunat pe-o carte”, dar stabilește și legătura dintre AUTOR-OPERĂ. Același vers conține metafora
„nume adunat pe-o carte”, metaforă care semnifică ASUMAREA (acceptarea) DESTINULUI POETIC.
Încă din prima strofă, Arghezi aduce în discuție relația STRĂMOȘI-POET-URMAȘI, subliniind
că experiența transmisă de la străbuni generațiilor viitoare a fost posibilă doar cu mari eforturi:
„Prin râpi și gropi adânci,/ Suite de bătrânii mei pe brânci,”. În acest context, enumerația „râpi și
gropi adânci” sugerează drumul dificil al cunoașterii și acumulărilor (cunoștințele adunate)
străbătut de înaintași. „Bătrânii” sunt strămoșii care prin sacrificiul și umilințele suportate au făcut
posibil saltul de la civilizația agrară, la civilizația cărții.

Strofa a II-a
În strofa a II-a, este exprimată ideea COMPLEXITĂȚII OPEREI prin versurile: „Așeaz-o cu
credință căpătâi./ Ea e hrisovul vostru cel dintâi,”. CARTEA, creația elaborată cu trudă (efort) de
poet, este numită acum metaforic „hrisovul vostru cel dintâi”.
Metafora „hrisov” este un arhaism care: din punct de vedere denotativ, semnifică un act
domnesc din Evul Mediu, care indică anumite drepturi de proprietate sau titluri nobiliare ale celui
care poseda documentul; din punct de vedere conotativ trimite la „creație”, opera argheziană fiind
considerată cel mai important document de cultură, pe care Arghezi îl lasă urmașilor.
Alte atribute/însușiri ale OPEREI, evidențiate de poet în această strofă sunt:
-opera argheziană poate fi văzută ca o carte sfântă, „de căpătâi”, ca și Biblia, fiind un document
sacru care concentreză suferința de veacuri a înaintașilor;
- CARTEA dobândește însușirile operei elaborate cu multă trudă/muncă;
În versurile finale „Al robilor cu saricile, pline/ De osemintele vărsate-n mine” , CARTEA
este considerată documentul care realizează legătura dintre STRĂMOȘI și POET, aceste versuri
conțin și RESPECTUL scriitorului față de generațiile trecute.
Creația poetului devine „cartea sfântă a neamului”.

SECVENȚA A II-A este amplă și cuprinde strofele a III-a și a IV-a.

Strofa a III-a
În viziunea argheziană orice categorie se poate transforma în contrariul său: materialul în
spiritual; urâtul în frumos; nepoeticul în poetic. Strofa a III-a exprimă ideea fundamntală că lumea
materială se poate metamorfoza într-una spirituală prin intermediul POETULUI.
Centrul de greutate al strofei îl reprezintă versurile: „Ca să schimbăm acum, întâia
oară/Sapa-n condei și brazda-n călimară”, pentru că acestea conțin ideea transformării
instrumentelor muncii fizice, în instrumentele muncii intelectuale.
4
 Prin pluralul solidarității „să schimbăm” poetul se include, pe sine, cu MODESTIE în
COLECTIVITATEA (trecută și prezentă) care și-a unit forțele pentru realizarea saltului de trecere
spectaculoasă de la o civilizație la alta.
Prin TRANSFIGURARE ( sugerată de verbele „am prefăcut”, „am preschimbat”) și
SINTETIZARE („am adunat”, „am strâns”) realitatea se schimbă, CUVINTELE se metamorfozează.
Prin procesul de creație „limba țărănească”(reprezentată în poezie prin termenii: „sudoare”,
„plăvani”, „vite”, „plug”, „brazdă”) este METAMORFOZATĂ în „cuvinte potrivite”.
Metafora „cuvinte potrivite” semnifică: creația poetului, reprezintă o revelație „o
recuperare ca un act de inițiere”, rezultatul preluării sacrului („din graiul lor cu-ndemnuri pentru
vite”), poezia ca meșteșug, perfecțiune artizanală, implică ideea de migală.
Versurile „Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/Eu am ivit cuvinte potrivite” exprimă pe
de o parte efortul poetului, iar pe de altă parte arată ipostaza demiurgică a acestuia.
Poetul este un născocitor și un meșteșugar de cuvinte, care transformă „graiul lor cu-
ndemnuri pentru vite” în „cuvinte potrivite”, metaforă care desemnează poezia ca meșteșug. În
viziunea lui Arghezi, prin artă cuvintele se metamorfozează, păstrându-și însă forța expresivă, idée
exprimată prin oximoronul „Veninul strâns l-am preschimbat în miere,/ Lăsând întreagă dulcea lui
putere”.
Versurile „Am luat ocara și torcând ușure/Am pus-o când să-mbie, când să-njure.” revelă
un cuvânt arghezian omnipotent, care poate să mângâie, dar care poate să și pedepsească.
Prin intermediul poeziei, trecutul se sacralizează, devine un îndreptar moral pentru
generațiile viitoare: „Am luat cenușa morților din vatră/ Și-am făcut-o Dumnezeu de piatră”.
Strofa conține și două cuvinte cheie ale artei poetice argheziene: TRUDĂ, CARTE, acestea
reprezentând și cele mai importante câmpuri semantice din poezie.

Strofa a IV-a
Este construită pe două idei fundamentale: rolul moralizator al artei și funcția de catharsis
al artei, asa cum rezultă din versurile: „Durerea noastră surdă și amară/O grămădii pe-o singură
vioară/Pe care ascultând-o a jucat/Stăpânul ca un țap înjunghiat”.
Strofa conține ideea transfigurării socialului în estetic, prin faptul că durerea și revolta
socială sunt concentrate în poezie, simbolizată prin metafora „vioară”; stăpânul, asupritorul joacă
acum rolul țapului, metaforă a sacrificiului pentru purificarea și înălțarea cuvântului.
Tudor Arghezi explică aici estetica urâtului: orice realitate, frumoasă sau urâtă poate fi
transformată cu ajutorul creativității poetului în operă de artă: „Din bube, mucegaiuri și
noroi/Iscat-am frumuseți și prețuri noi”. Misiunea morală a poeziei este conținută în versurile
”Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte/Și izbăvește încet, pedepsitor”.

SECVENȚA A III-A

Conține strofa a V-a care evidențiază faptul că muza, „Domnița” pierde în favoarea
meșteșugului poetic: „Întinsă leneșă pe canapea,/ Domnița suferă în cartea mea”. Acum, Arghezi
vorbește despre existența a două procedee de creație „Slova de foc și slova făurită, /
Împărecheate-n carte se mărită”. Astfel:
1.Poezia poate fi rezultatul inspirației, a harului divin, exprimat prin metafora „slova de foc”;
2.Poezia poate fi rezultatul trudei poetice, a efortului creator, exprimat prin metafora „slova
făurită”
Modestia condiției creatorului este exprimată prin versul: „Robul a scris-o, Domnul o
citește”, în care „robul” este metaforă pentru creator. În acest context se conturează ideea că

5
poetul care este un truditor al condeiului, iar de munca lui se bucură „Domnul”-metaforă pentru
cititor.
În ultimele două strofe apare metafore greu de descifrat, care conferă ambiguitate
textului: „Stăpînul ca un țap înjunghiat”, „Ciorchini de negi”, „Domnița suferă în cartea mea”.

Prozodia îmbină elemente de modernitate, precum: strofa polimorfă, măsura inegală de 9-

11 silabe, un ritm variabil care exprimă intensitatea sentimentlor poetului; cu elemente
tradiționale: rima împerecheată.

Relațiile de recurență se realizează prin reluarea cuvântului „carte” și a diverselor sale

sinonime („hrisov”, „cuvinte potrivite”, „slova de foc”, „slova făurită”) în locuri diferite din
poezie. Acest aspect accentuează ideea centrală a poeziei, dar și ideea acumulării spirituale
(„treaptă”), deoarece poetul precizează „Cartea mea-i, fiule o treaptă”.

Relațiile de opoziție se stabilesc între diverși termeni din poezie:

a) Opoziția: „Robul”-„Domnul” exprimă relația dintre scriitor și cititor.
b) Opoziția dintre instrumentele muncii țărănești și instrumentele muncii intelectuale:
„Ca să schimbăm acum întâia oară
Sapa-n condei și brazda-n călimară”
c) Sursele creației sunt exprimate/prezentate prin metafore aflate-n opoziție:
„Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/ Eu am ivit cuvinte potrivite”
„Făcui din zdrențe muguri și coronae”
„Din bube, mucegaiuri și noroi/Iscat-am frumuseți și prețuri noi”
d) „Funcția artei este exprimată prin opoziția:
”Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte/ Și izbăvește-ncet pedepsitor”
e) Opoziția dintre termenii care definesc urâtul: „bube”, „mucegaiuri”, „noroi” și termenii care
defines frumosul „muguri”, „coroane”, „frumuseți”.

V.CONCLUZII

În concluzie, „Testament” de Tudor Arghezi aparține esteticii moderniste prin

ambiguitatea limbajului poetic, caracterul de artă poetică, „estetica urâtului”, prozodia
modernă, inedita.
Creația este și o sinteză a curentelor literare interbelice, tradiționalism și modernism.
Pornind de la aspectele liricii tradiționale, Arghezi oferă abordări poetice moderne într-o operă
literară originală.