UNIVERSITATEA ”OVIDIUS” CONSTANTA

FACULATATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA ”SFANTUL

APOSTOL ANDREI”

MASTER: PASTORAȚIE ȘI VIAȚĂ LITURGICĂ

Referat
Rolul muzicii sacre în transformarea societății
Antecedentele muzicii sacre

Coordonator: Masterand:
Pr. Lect. Univ. Dr. Iosif Ghyulai Pr. Daneliuc Cristian Ionuț
 ”Având de a face cu probleme de însemnătate veșnică, este esențial ca să fie pastrată
cu claritate în minte puterea uriașă a muzicii. Ea are puterea să înalțe sau să corupă; ea poate
fi folosită în slujba binelui sau a răului; ea are puterea de a supune firile aspre și necultivate;
puterea de a înviora gândirea și a trezi simpatia, de a contribui la armonia în acțiune, și de a
alunga întristarea și acele prevestiri care distrug curajul și slăbesc efortul.”1

În Antichitate, omul se apropia de Dumnezeu cu ajutorul rugăciunilor cântate. Se

spune că muzica sacră a apărut încă de atunci când Adam a fost alungat din Rai. Acesta a
regretat mult greşeala făcută şi a încercat să-l îmbuneze pe Dumnezeu prin rugăciuni. Muzica
a exprimat dintodeauna sufletul şi trăirile umane, aşa încât, se poate spune că muzica a creat o
sferă între Divin şi Uman, între omul decăzut şi cel care vrea să se înalţe prin intermediul
muzicii sacre până la Dumnezeu.

Înainte de toate, subliniez faptul că istoria muzicii menţionează că nici evreii, nici
grecii sau egiptenii nu au cunoscut niciodată ştiinţa polifoniei armonice. Toate instrumentele
de fanfară executau acelaşi sunet la unison cu grupurile corale. Astfel, noţiunea de muzică
instrumentală nu a fost cunoscută până la începutul Renaşterii. 

Începuturile  muzicii sacre sunt estimate  în timpul regelui David, cel mai remarcabil
poet-muzician hierosolimit. Regele David a creat primele şcoli  de muzică sacră pentru care a
recrutat cei mai buni muzicieni care aveau sarcina de a acompania liturghiile Templului din
Ierusalim. În “Cartea Cronicilor” se menţionează că David a format un grup de 4000 de leviţi,
muzicieni profesionişi “cărora le-a încredinţat executarea acestei muzici vocale şi
instrumentale foarte sofisticate”.2 Biblia vorbeşte de o mare utilizare a instrumentelor
muzicale în cultul evreilor, ele erau folosite în temple, de asemenea la sărbătorile importante
din an şi la sacrificiile pascale, precum şi în cântecul psalmilor. Astfel, se poate observa faptul
că psalmii lui David reprezintă atât o formă de comunicare cu Dumnezeu, cât şi o bază
importantă aflată la originea muzicii sacre.

În lume există numeroase forme de muzică sacră conform tradițiilor religioase: muzică

de inspirație creștină , muzică hindusă , muzică islamică , muzică evreiască etc.

Muzica sacră creștină include în ea diferite genuri și forme și acoperă toate

perioadele istoriei creștinismului , deși în Occident a suferit o dezvoltare începând din secolul
al XV-lea pentru a atinge forme extrem de mari și complexe în secolele al XVII - lea și al
XVIII-lea în contextul așa-numitei muzici baroce și apoi a scăzut. 

În sfera catolică, muzica sacră este aceea care, compusă pentru celebrarea închinării
divine , este înzestrată cu sfințenie și calitate formală. În special, cântarea
gregoriană , polifonia sacră veche și modernă în diferitele sale genuri, muzica sacră
pentru orgă și alte instrumente admise în mod legitim în Liturghie și cântecul popular sacru,
care este liturgic și religios, sunt considerate muzică sacră.

În contextul musulman, muzica sacră este considerată halală, atât pentru decor, atât
pentru texte, cât și pentru instrumentele care trebuie să fie doar tobe și voce (chiar coruri).

Istoria muzicii sacre vede o remarcabilă varietate de forme, adesea în legătură cu

compoziții profane similare.

1
Prof. Cezar Geanta, Muzica sacra, Ed. Educatia, p. 168
2
Elvira Sorohan, Cartea Cronicilor, Editura Junimea Iași
 psaltire

 Cântarea gregoriană și cântarea ambroziană

 Motet

 Cantată

 Oratoriu

 Imn

 Sonata Bisericii

 Coral

 Cântec devoțional

 Lauda

 Pasiune (sau Passio)

 Ultimele șapte cuvinte ale lui Hristos pe cruce

Există, de asemenea , compoziții muzicale strâns legate de liturghia creștină:

 Mese (la rândul lor cu alte specificații: Requiem , Missa solemnis, Missa brevis)

 Te Deum

 Psalm

De-a lungul timpului, creştinii ortodocşi nu au utilizat muzica instrumentală în

acompanierea cântecului psalmilor. Totuşi,  muzica în bisericile creştine îşi are originea în 
Sinagoga evreiască, deoarece primii creştini care s-au convertit din rândul evreilor, au adus cu
ei şi cântecul de psalmi. În biserica creştin-ortodoxă, muzica instrumentală nu este prezentă,
deşi aceasta era considerată de către  religiile vremii o modalitate de a alunga demonii şi
spiritele rele. De asemenea, în bisericile ortodoxe, atmosfera este una sobră, favorabilă
meditaţiei spirituale, iar ca tip de muzică este utilizată muzica vocală. Muzica bizantină sau
psaltică, este prezentă în toate ceremoniile ortodoxe, avându-şi originea în vechii psalmi ai
bisericii creştine primitive. De-a lungul timpului însă, muzica vocală din biserica ortodoxă a
suferit numeroase schimbări datorită influenţei folclorului. Astfel, cântecele orotodoxe sunt
diferite în fiecare ţară (România, Grecia, Bulgaria), dar originea lor este aceeaşi, la
Constantinopol. Un rol principal în  timpul ritualurilor şi ceremoniilor din biserica ortodoxă
este reprezentat de cor.

Prin urmare, se poate spune că muzica bizantină este o muzică ce dă credincioşilor

necesitatea de rugăciune în comun, apropiindu-l totodată pe om de Dumnezeu.

În Liturghia ortodoxă, muzica joacă un rol foarte important,  în afară de predică,

rugăciunile rostite de către preot şi Crezul, totul este cântat. Probabil cea mai frapantă
caracteristică muzicală din Liturghia ortodoxă, este reprezentată de imnurile bizantine care
datează din secolul al IV-lea şi au structuri tradiţionale.
 Imnurile sunt împărţite în patru categorii: troparul (imn simplu compus dintr-o singură
strofă), kondacul (imn compus din mai multe strofe), canoanele (cele mai complexe imnuri,
compuse din nouă părţi), respectiv stihurile (o versiune mai tardivă a troparelor, cântate după
un verset psalmic).

Raportat la Biserica Ortodoxă unde muzica vocală se constituie ca un mod de cunoaştere

şi de apropiere de Dumnezeu, în Biserica Catolică accentul este pus mai mult pe divertisment,
muzica instrumentală fiind cea care domină, orga reprezentând instrumentul principal. Mai
târziu, s-au introdus şi alte instrumente muzicale, în marile catedrale, introducându-se şi
orchestre. Muzica gregoriană a apărut înaintea muzicii bizantine, ea conţinând totalitatea
cântecelor din Europa începând cu secolul al VI-lea şi până la sfârşitul secolului al XI-lea. In
timpul Papei Grigorie I, o mare reformă a organizat o revizie şi o unificare a cântecelor
religioase, fapt pentru care muzica creştină s-a intitulat de atunci muzică gregoriană.

In zilele noastre, muzica gregoriană este cultivată doar în câteva mănăstiri catolice, de
unde a ajuns chiar şi în marile săli de concert ale lumii. Este evident faptul că divertismentul
joacă un rol important in această biserică, mai ales că în unele culte religioase provenite din
catolicism s-au autorizat şi genuri muzicale precum folk sau rock.

Un exemplu elocvent de muzică ca formă de divertisment în cultul divin, este

reprezentat de muzica evanghelică Gospel şi de muzica religioasă din bisericile din Africa. În
secolul trecut, fiecare predicator avea un cor şi un şef de orchestră care îl însoţeau în
campaniile misionare.

Muzica sacră are o deosebită importanţă în viaţa omului, prin forţa sa unică de
modelare a spiritului uman. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că “muzica înalţă sufletul şi îi dă
aripi, apropiindu-l de Cel care l-a creat”.

Bibliografie:

1. Goron Stuart, “Cartea blestemelor”-Povestiri adevărate despre voodoo, hoodoo şi

deochi, Ed. Vivaldi, Bucureşti 2004, pag. 250-256;

2. Prof. Cezar Geanta, Muzica sacra, Editura Educatia, p. 168;

3. Paşcu George, “Căi spre marea muzică”, Ediţie apărută sub îngrijirea conf.univ.
Melania Boţocan, Ed. Noel, Iaşi 1977, pag. 11-27;

4. Elvira Sorohan, Cartea Cronicilor, Editura Junimea Iași.