Cappadocia

De-a lungul istoriei, Cappadocia a gazduit asirieni, hititi, persi, devenind de

asemenea o provincie a Imperiului Roman. Relieful zonei este unul fascinant in
care bazele au fost puse cu mii de ani in urma de lava vulcanica produsa de eruptii
vulcanice din vremea cand muntii din Anatolia au fost vulcani activi oar in
decursul timpului ploile, vanturile si inundatiile au contribuit la transformarea
acestor minuni ale naturii pe care le intalnesti doar aici.
Orasul Goreme
Goreme inseamna nu ne puteti vedea aici. Goreme este o localitate aflata in
vechea Capadocie, o regiune cu o puternica istorie. Goreme este asezat chiar in
mijlocul vaii intesate de conuri de piatra si a fost votat unul dintre cele mai
frumoase sate din lume de mai multe reviste de travel.
Goreme este o localitate aflata in vechea Capadocie, o regiune cu o puternica
istorie, aflata in Turcia. Privita intr-un cadru mai larg, aceasta este asezata in
provincia Nevsehir din Anatolia Centrala. Parcul National Goreme, aflat in
localitatea cu acelasi nume, a fost trecut in lista monumentelor mondiale UNESCO
in anul 1985.

Orasul de destinatie, din Capadocia, se numeste Goreme, ceea ce inseamna "nu

ne puteti vedea aici". Conform traditiei si numelui locului, acum doua milenii,
crestinii au fugit din sud pentru a se ascunde de persecutia romanilor, de
aceea bisericile crestine din Goreme si Urgup, orasul vecin, sunt printre cele mai
vechi din lume.

RED TOUR
1. Muzeul in Aer liber Goreme
https://www.ulitarnica.ro/wp/pe-urmele-eremitilor/
In muzeul în aer liber din Goreme, călătorul zilelor noastre își poate face o
impresie despre modul în care trăiau călugării și călugărițele de acum 1000 și ceva
de ani. Muzeul se găsește cam la 3 km depărtare de centrul orașului, într-o
căldare naturală. In pereții căldării au fost amenajate între anii 900 și 1200 d.C
câteva biserici, chilii, refectorii, depozite, grajduri, toate scobite în tuful moale.
Zilnic vin aici mii de vizitatori, cred că doar iarna este mai puțin aglomerat. La
intrarea fiecărei bisericuțe, care este inclusă în programul de vizitare a grupurilor
organizate, stă de pază căte un funcționar al muzeului ce cronometrează timpul
de vizitare. Un grup nu poate rămâne mai mult de 3 minute în fiecare biserică,
altfel s-ar împotmoli fluxul vizitelor. In schimb, vizitatorul solitar poate face tot ce
poftește. Poate trage cu urechea la explicațiile ghizilor și în același timp sta și
admira în voie frescele de pe pereți, poate intra și in bisericuțele ce nu sunt
incluse în programele stas de vizitare.
Cele mai vizitate obiective sunt Biserica Mărului (Elmali Kilise), Biserica Sfintei
Barbara (Barbara Kilise), Biserica Șarpelui (Yilanli Kilise) și o serie de așezăminte
domestice – un refectoriu, chilii, o bucătărie, un grajd. Cele mai frumoase obiecive
sunt Tokali Kilise și Biserica Neagră (Karanlik Kilise). Biserica Tokali nu se află în
complexul propriu zis ci un pic mai jos, pe drumul spre Goeme iar vizitarea ei e
permisă cu biletul plătit pentru intrarea la muzeu. Biserica Karanlik, după mine
cea mai frumoasă, nu poate fi vizitată decât după plata unei alte taxe de intrare,
deși se află în cadrul complexului. Poate de aceea nu e așa de vizitată, puțini
turiști sunt dispuși să plătească încă 8 lire turcești. E singurul loc în care te simți ca
într-o biserică și te poți reculege , departe de forfota de afară.
Biserica Sfântului Vasile. In Capadocia toate bisericile par a fi închinate Sfântului
Vasile cel Mare și Sfântului Gheorghe, omorâtorul balaurului. Aproape toate
bisericile în care am intrat au o câte o frescă care-i pomenește. Explicația e
simplă. Amândoi sunt originari din Capadocia. Vasile cel Mare s-a născut un pic
mai la nord, în Pont, dar a fost episcop al Cezareei – orașul Kayseri al zilelor
noastre. El, fratele său Grigore de Nyssa și prietenul său Grigore de Nazianz sunt
părinți ai bisericii. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia, a fost
soldat roman, dar a suferit martiriul în timpul împăratului Dioclețian. Bisericuța
din Goreme a fost construită în secolul Al XI-lea, este mică și pe pereți mai
păstrează câteva fresce.
Biserica Mărului. Nu se știe precis de unde i se trage numele. Unii spun că de la
forma tumulului de piatră în care a fost scobită, alții de la mărul ce crește lânga
ea, alții datorită frescei ce-l reprezintă pe Arhanghelul Mihail ținând în mâna un
glob. Frescele ce le puteți vedea aici sunt dintre cele mai frumoase din tot
complexul și datează din secolele al XI-lea și al XII-lea. Am înțeles că sunt cele
originale, nu s-au făcut lucrări de restaurare.
Biserica Sfintei Barbara . Frescele acestei capele contrastează cu picturile colorate
ale celorlalte biserici. Sunt desene simple, ocru pe peretele alb, pictate probabil in
secolul al VIII-lea, la sfârșitul perioadei iconoclaste. Biserica Sf. Barbara este
dedicată Sf. Barbara ucisă de tatăl său pentru că nu a vrut să se lepede de
credința sa. Capela este tipică perioadei iconosclaste, are două coloane și o cupolă
mică. Din decorațiunea originală nu s-a păstrat mai nimic. Frescele care-i
reprezintă pe Sf. Gheorghe, Sf. Teodor și Sf. Barbara care sunt în fața intrării au
fost adăugate mai târziu. Culorile sunt terne
Biserica Șarpelui este o navă lungă și îngustă. In frescele de pe pereți îi veți regăsi
pe Sfântul Gheorghe și Sfântul Teodor, pe Sfinții Împărați Constantin și Elena și un
Sfânt Onuphrius eremit din deșertul egiptean. Unele povești spun că Onuphrius ar
fi fost o femeie frumoasă, care s-a rugat lui Dumnezeu să-i ia frumusețea pentru a
o feri de păcat. Dumnezeu i-a îndeplinit dorința și a transformat-o într-un batrân.
Biserica Neagră a fost folosită pe post de porumbar până în anul 1950. A fost
nevoie de mult timp și multă muncă pentru a îndepărta mizeria făcută de păsări.
Efortul a meritat, pentru că au ieșit la lumină fresce minunate. Între timp pictura a
fost restaurată și vizitatorul se poate transpune, cu puțină imaginație, în pielea
unui călugăr din secolului al XI-lea. Numele i se trage de la faptul că lumina zilei
pătrunde aici cu greu printr-un mic oculus. Karanlik Kilise - Biserica Întunecată
este una dintre cele mai cunoscute din grupul de biserici de la Göreme. Ea face
parte dintr-un complex monastic, în jurul unei mici curți înșiruindu-se câteva
edificii. Biserica nu primește decât foarte puțină lumină naturală prin singura
ferestruică a naosului. De aici și numele de Biserica Întunecată. Aceasta este
explicația faptului că frescele s-au păstrat atât de bine. Intrarea se face prin
stânga, pe o scară săpată în rocă. În formă de cruce greacă, pictată în întregime,
biserica are 4 coloane și 3 abside. Pictura a fost restaurată în 1986 și arată
superb. Identificăm scenele: Buna Vestire, Nașterea, Botezul lui Iisus, Crucificarea,
Învierea, Înălțarea lui Iisus, cei trei magi, evangheliștii, Învierea lui Lazăr, Intrarea
în Ierusalim, etc… Iisus Pantocrator - creator și stăpân al lumii - reprezentat în
cupola centrală a oricărei biserici bizantine este reprezentat și în Biserica
Întunecată, cu aură sfântă, binecuvântând și ținând în mâna stângă Biblia.
Biserica Tokali este cea mai mare biserică a complexului.De fapt sunt două
biserici alipite. Biserica veche a fost construită în secolul al X-lea și este
împodobită cu fresce în nuanțe estompate de roșu și verde, cu scene din Noul
Testament. Biserica veche este acum naos pentru Biserica Nouă, construită în
secolul al XI-lea. Biserica nouă este mult mai mare iar frescele ei au fundalul
albastru, asemănător bisericilor noastre din Bucovina. Tokali Kilise - Biserica în
buclă, este cea mai impresionantă, cea mai mare și cea mai frumoasă dintre toate
bisericile Muzeului în aer liber de la Göreme. De aceea, deși am vizitat-o ultima, la
ieșirea din sit, pentru că mi-a plăcut cel mai mult, o amintesc prima. Situată în
afara muzeului, aproape de parcare, pe drumul care duce la Avcilar, Biserica
Tokali era în renovare atunci când am fost noi acolo. Cu toate acestea, frescele se
puteau vedea foarte bine.
Lăcașul este alcătuit din două biserici construite în perioade diferite.
Prima biserică, datată sec. X, bolti tă, are pictura în benzi, ca o înșiruire
de chipuri. Împreună cu cea de-a doua biserică, o adăugire mai nouă,
formează o mare biserică în formă de T. De aici și numele de Biserica în
buclă. Scenele religioase sunt plasate armonios pe boltă, pe ziduri și pe
stâlpi. Albastrul este culoarea predominantă, dar pe lângă aceasta, în
egală măsură sunt folosite nuanțe de verde, roșu și galben. Atrag atenția
scene precum: Buna Vestire, Plecarea la Bethleem, Nașterea lui Iisus,
Botezul, Fuga în Egipt, Învierea lui Lazăr, Înmulțirea pâinilor și a vinului,
Judecarea lui Iisus, Crucifi carea, Coborârea de pe Cruce, Punerea în
mormânt, Înălțarea, etc… Sti lul și culorile frescelor din biserica nouă
sunt diferite față de cele ale bisericii vechi. Spațiul mai larg a permis
executarea de scene mai elaborate, cu mai multe detalii.

Kizlar Kilise - Biserica Fetelor este situată foarte aproape de intrarea în

Muzeul în aer liber. Stânca asemănătoare unui bloc cu mai mute etaje, o
fostă mănăsti re de călugărițe, ascunde în adâncul ei biserici, o bucătărie
și alte încăperi care comunică între ele prin pasaje curbate. Se spune că
acest lăcaș putea adăposti 300 de călugărițe. O mică scară de fi er
conduce la fosta trapeză încă bine conservată, cu masa modelată în tuf
vulcanic, și ea foarte bine conservată. Alături se afl ă prima biserică
dedicată Sf. Gheorghe, un sfânt foarte popular în Cappadocia. A doua
biserică, Kizlar Kilise - Biserica Fetelor, în formă de cruce greacă, are
cupola sprijinită de patru coloane. Singura pictură care poate fi văzută
aici îl reprezintă pe Iisus Hristos în picioare.
Eremiții au dispărut de mult de pe meleagurile Capadociei. Nu știu să fie nici o
biserică activă în Goreme, doar o moschee. Viața se scurge acum după alte tipare.

Cosurile de zana din Urgup

https://neotour-brasov.ro/turcia/hornurile-din-cappadocia/
Printre elementele naturale cele mai impresionante se află turnurile cu aspect de hornuri ale caselor din povești
cu zâne. Poate le-ați văzut pe Internet, în emisiuni televizate sau în pliantele de prezentare a Cappadociei. Unii
au comparat peisajul Cappadociei cu un tablou al lui Salvador Dali. Dar știti cum s-au format aceste formațiuni
stâncoase care au facut din Cappadocia una dintre destinatiile cele mai cunoscute din Turcia?
Hornurile Cappadociei au apărut în urma unui proces geologic început în urmă cu milioane de ani. Erupțiile
vulcanului Erciyes (3916 m) au acoperit întreaga zonă în cenușa vulcanică, care apoi s-a solidificat devenind o
rocă moale cunoscută sub numele de tuf vulcanic. Peste acesta s-a depus un strat de bazalt, o rocă mai tare.
Prin acțiunea factorilor de eroziune, apa și vântul, tuful vulcanic s-a măcinat, astfel încât doar roca mai tare,
bazaltul de deasupra, a rămas ca acoperiș și strat de protecție, formând aceste celebre hornuri cu înălțimi de
până la 40 de metri.

Cele mai cunoscute locuri și formațiuni geologice din Cappadocia sunt:

Valea Călugărilor (Pașabag), numită așa deoarece „hornurile” seamănă aici cu niște călugări cu glugă,

Alte hornuri se găsesc în Valea Dragostei (Love Valley), al carei nume se datorează…hmm, mai bine vă
lăsăm să descoperiți singuri de ce se numește așa, și dacă vă dați seama ne puteți scrie pe pagina de facebook.

Acestea sunt structuri geomorfologice create din roci moi de origine

sedimentară. Ele se găsesc în mod normal în zone precum deșerturi, zone
aride, regiuni cu un climat uscat și cald și au o dimensiune foarte variabilă. Și
este că există coșuri de fum de zână care pot măsurați de la câțiva metri până
la înălțimea unei clădiri cu 10 etaje. Totul depinde de mineralele și rocile care
sunt depuse în el. Există numeroase tipuri de roci și minerale care pot fi
introduse în acest coș de fum și care le fac să varieze în culori.

Printre cele mai faimoase coșuri de zane care există în lume se numără coșurile
de zână din Cappadocia, în Turcia și cele din Parcul Național Bryce Canyon
(Utah, Statele Unite). Toate sunt foarte renumite datorită formelor lor
deosebite. Și este că de-a lungul istoriei aceste coloane naturale au fost surse
ale multor legende și superstiții. În culturile antice se credea că aceste coloane
au un sens dincolo de o simplă formațiune geologică.

Unul dintre hornurile de zână care are o legendă destul de interesantă este cel
găsit în Cappadocia. Aceasta spune o legendă în care regiunea era locuită de
oameni și zâne, de unde și numele ei. Legenda spune că prin din ambele specii,
uniunile mixte erau interzise. Acesta a fost un precept care nu a fost respectat
în toată splendoarea sa. Un bărbat și o zi s-au îndrăgostit atât de profund
încât nu au putut veni să renunțe la sentimentele lor sau să le mai ascundă.
Așadar, regina zânelor a decis să adopte o soluție drastică. Soluția a fost
transformarea tuturor zânelor care s-au îndrăgostit în porumbei. Așa le iau
oamenilor capacitatea de a-i vedea pentru totdeauna. Singura speranță care îi
mai rămăsese bărbatului era să aibă grijă de porumbei prin îngrijirea zânei
sale.

În Spania putem găsi câteva coșuri de zane în Valea Ebro, în special în zona
regiunii aragoneze Cinco Villas. Există, de asemenea, în regiunea aragoneză
Alto Gállego, într-un loc care poartă numele de Señoritas de Arás; în regiunea
Campo de Daroca, în Biescas; și în deșertul Bárdenas Reales, în Castildetierra.

Pentru a cunoaște coșurile de fum, trebuie să analizăm plimbările lungi, dar

merită să ajungem la ele. Mulți oameni fac drumeții și profită de ocazie pentru
a petrece întreaga zi înconjurați de natură și într-un loc aproape de aceste
faimoase formațiuni geologice.

Geologia este o știință care nu este responsabilă doar pentru studierea

trecutului și a formațiunilor geologice care au avut loc în alte vremuri, ci și
studierea evenimentelor care au loc astăzi și care continuă să aibă originea și
transformă relieful zi de zi. Precipitațiile sunt unul dintre principalii agenți
însărcinați cu transformarea peisajului. Ploaia este capabilă să genereze
eroziune continuă care transformă peisajul așa cum îl cunoaștem. Faptul că
peisajele se transformă și se erodează înseamnă că pot apărea aceste forme
geologice deosebite.
Origine:
Coșurile de zână se formează din unirea multor picături de ploaie care
formează un flux constant de apă. Acest debit constant de apă este menținut
pentru o perioadă scurtă de timp. Când se formează râuri mici din cauza
scurgerii suprafeței, acestea curg pe toată panta și roci rămân în ele. Aceste
caneluri se numesc gulii. Conform pronunția zăvoarelor și natura terenului și a
pantei pot da naștere la coșuri de zână.

Pentru formarea coșurilor de zână, este nevoie de sol moale, scurgerea de

suprafață generează adâncituri și scurgerea este menținută în timp în mod
frecvent. Trebuie spus că aceste forme singulare apar mai frecvent în materiale
inconsistente. Pentru a avea o precizie mai mare a locului în care puteți crea
un șemineu de zână, trebuie să mergeți în locuri nisipoase și care sunt
protejate în partea de sus de cele mai dure pietre. În acest fel, se realizează ca
apa să se erodeze în partea inferioară a terenului și nu în partea superioară.

Apa de scurgere este responsabilă pentru tragerea materialelor de pe părți și,

prin urmare, sunt produse forme cilindrice din ce în ce mai alungite. Aceste
forme geomorfologice ajung să fie similare cu coșurile de fum ale peguerelor
segoviene. Dacă analizăm la scară mică, putem vedea că această morfologie
este de obicei de doar câțiva centimetri. De obicei, câteva pietricele de cuarțit
se găsesc deasupra coșurilor de fum. Cuarțitul este un mineral destul de dur.
Acest lucru ne face să erodăm în partea de sus și să formăm coșul de zână.

Nu numai ploaia are un rol fundamental în originea coșurilor de zână. Vântul

este, de asemenea, un agent eroziv care acționează la scară largă pe aceste
formațiuni geomorfologice. Vom analiza cele mai speciale structuri care au
câțiva metri lungime și care au tonuri diferite în stâncă. Aceste formațiuni sunt
produsul diferitelor materiale care au fost depuse în rocă în timpul eroziunii.
Cu alte cuvinte, deoarece solul a fost creat ca urmare a depunerii de
sedimente, vântul a avut o importanță puternică.

După cum puteți vedea, aceste formațiuni au o istorie interesantă în spate și o

origine unică. Sper că cu aceste informații puteți afla mai multe despre coșurile
de zână.
Castelul Uchisar

https://lizleosilumea.com/castelul-uchisar-din-cappadocia-turcia/

Castelul Uçhisar acesta este o altă experiență extraordinară și vă sfătuim cu tărie să nu îl

ratați dacă vizitați Cappadocia. Nu este un castel propriu zis, ci mai degrabă o stâncă de
piatră sculptată în piatră. Vizita prin castel te duce până sus și priveliștea este breath-taking
cu Pigeon Valley (ro. Valea Porumbeilor) și Muntele Erciyes în depărtare. În zare se vede
muntele Erciyes. Acesta a fost un vulcan activ care a acoperit toată zona Cappadocia cu
cenușă vulcanică și lavă. Erupțiile acestui vulcan sunt responsabile pentru formele de relief
ciudate din Cappadocia.

Istorie : Castelul Uçhisar este pe o stâncă înconjurată de formațiuni de piatră ca niște conuri
toate săpate și sculptate pentru a adăposti oameni. Satul de piatră este legat prin scări,
tuneluri și pasaje. Multe dintre ele nu mai pot fi vizitate din cauza eroziunii. Însă, chiar la
poalele castelului se întinde o vale care poate fi explorată lejer cu cărări bătătorite care te
duc în diverse încăperi în piatră, unele dintre ele foarte complexe, cu dormitoare, ferestre și
praguri.

Castelul Uçhisar a fost folosit pentru apărare și observare pentru că poziția oferă o vedere
de 360 de grade pe o rază foarte mare. De poziția sa strategică s-au folosit locuitorii în
perioada Otomană. Dar castelul este folosit încă din perioada persană când era principalul
centru de comerț in zonă pentru Drumul Mătăsii.

GREEN TOUR

Pigeon valley

Valea Porumbeilor care încojoară castelul și satul se numește așa pentru că locuitorii
atrăgeau porumbeii în căsuțe special sculptate pentru ei în piatră. Și foloseau ca și
îngrășământ și fertilizator natural excrementele pentru livezi și podgorii.