Eugen Lungu

Eugen Lungu s-a născut la 1 octombrie 1949 în

satul Hăsnășenii Mari, Bălți, Republica Moldova. Tatăl său,
Gherasim Lungu, a fost socotitor la SMT, iar mama – Olga (n.
Măslin), casnică. În anul 1966 absolvește Școala nr. 1
(azi Liceul „M. Eminescu”) din Bălți. Este licențiat al
Facultății de Litere, Universitatea de Stat din
Chișinău (1975).

Imediat după absolvirea facultății, a activat în calitate de

profesor de limbă și literatură, la școala medie
din Cărbuna, Anenii Noi (1975-1976). Ulterior, a fost lector
la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți (1976-1978). În
august-decembrie 1977 urmează cursuri de recalificare
(literatura universală) la Institutul Pedagogic de la Moscova.
Revenit acasă, devine redactor, apoi redactor-șef adjunct la
Editura Literatura Artistică (1978-1987). A fost colaborator la
revista Columna (1987-1991), la ziarele Sfatul Țării,
Observator (1991-1993), colaborator salariat la revistele
Basarabia, Sud-Est cultural, redactor-șef la Editura
Enciclopedică (1993-1994). Din anul 1994 (de la fondare)
până în prezent este redactor-șef al Editurii Arc. Debut
absolut: Tinerimea Moldovei, 1979. Debut editorial: Mihai
Eminescu. Opere, în trei volume, ediție critică și adnotată (în
colaborare), Editura Literatura Artistică, Chișinău, 1981. A
publicat articole și studii în revistele: Basarabia, Sud-Est
cultural, Contrafort, Semn, Columna, Observatorul, Sfatul
Țării, Flux, Jurnal de Chișinău, Literatura și arta, Noi, Caiete
critice, Vatra, Vatra veche, Familia, Observator cultural ș.a.

Liliana Corobca
Liliana Corobca (n. 10 octombrie 1975, Săseni, raionul
Călărași, RSS Moldovenească, URSS) este scriitoare și
cercetătoare a cenzurii comuniste în România.

Liliana Corobca este absolventă a Facultății de Litere din

cadrul Universității de Stat din Moldova (1992-1997) și
doctor în litere la Universitatea din București (2001). A fost
cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară
„G. Călinescu” din București (2002-2011). Este editor, expert
în domeniul Exilului românesc și cercetător la Institutul de
Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului
Românesc. A publicat mai multe cărți despre cenzură.
Este cunoscută și pentru activitatea ei literară, fiind un autor
prolific, unele dintre romane fiind cărți premiate și
bestselleruri. Cărțile Lilianei Corobca sunt traduse în limba
italiană, în germană, În slovenă. Romanul Un an în paradis a
fost tradus de către Ernest Wichner cu titlul Ein Jahr im
Paradies (Stuttgart, 2011). A beneficiat de burse și rezidente
de creație în Germania, Austria, Polonia, Franța. Din 2007
este membră a Uniunii Scriitorilor din România, din 2017,
membră PEN Club România.
În 2014 a reprezentat România la Vilenica International
Literary Festival din Slovenia , Festivalul Internațional de
Literatură din Leukerbad și la Târgul de Carte de la
Frankfurt. Romanul Kinderland a fost dramatizat la Teatrul
de stat din Ljubljana în 2017.
Aureliu Busuioc
Aureliu Busuioc s-a născut pe 26 octombrie 1928 în
satul Codreanca din județul interbelic Orhei. Provine dintr-o
familie de învățători. A urmat liceul „T. Boga” din Timișoara.
A învățat și la Școala Militară de Ofițeri Activi de
Transmisiuni din Sibiu, pe care a abandonat-o în timpul
examenelor finale pentru a fi "repatriat". Revine în Moldova
în 1949. Studiază la Institutul Pedagogic de Stat „Ion
Creangă” din Chișinău. Publică epigrame, parodii, poezii
umoristice în ziarul „Tinerimea Moldovei” și revista
„Chipăruș”. Are un debut dublu – placheta pentru copii „La
pădure” (1955) și volumul de versuri satirice „Prafuri amare”
(1955). Editează ulterior plachetele: „Piatra de încercare”
(1958), „Firicel de floare rară” (1961) și „Aventurile lui
Nătăfleață” (1961), „Cizmele cocostîrcului” (1967), „Marele
rățoi Max” (1968), ultimele destinate copiilor. În 1966 publică
romanul „Singur în fața dragostei”, manifestându-se și ca
romancier. A fost șef de sector la ziarul „Moldova socialistă”,
redactor-șef adjunct la revista „Chipăruș”, redactor-șef la
ziarul „Tinerimea Moldovei”, consultant literar, iar în 1977-
1987 secretar al Comitetului de conducere al Uniunii
Scriitorilor din Moldova. Traduce din literatura rusă și
universală, din operele scriitorilor Alexandru Blok, Anton
Cehov, Nicolai Gogol, Alexandr Pușkin, Alexandr
Griboedov, Maxim Gorki, Mihail Șolohov, Sándor Petőfi, O.
Henry, Byron, ... .
Mihai Eminescu
Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15
ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – d. 15
iunie 1889, București, România) a fost
un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în general, ca fiind
cea mai cunoscută și influentă personalitate din literatura română. A
publicat un singur volum antum, Poesii, compus din poemele
publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri literare a
societății Junimea, din care Eminescu făcea parte. Printre operele
notabile se numără Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele cinci
Scrisori (I, II, III, IV și V).

Făcând parte din curentul romantic târziu, poezia sa conține noțiuni

din metafizică, mitologie, filosofie și istorie, în timp ce proza sa
conține și elemente sociologice. Temele recurente din opera sa
sunt natura, temă tipică romantismului, care, în cazul lui Eminescu,
este privită prin prisma folclorului autohton, dragostea, uneori
violentă, alteori intimă sau
neîmpărtășită, nașterea, moartea, cosmosul și condiția geniului. Într-
un articol din Encyclopædia Britannica, actualizat în ianuarie 2023, se
menționează: „A transformat atât forma cât și conținutul poeziei
românești, creând o școală de poezie care i-a influențat puternic pe
scriitorii și poeții români, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul
secolului al XX-lea”.

S-a născut la Botoșani și a copilărit la Ipotești, mutându-se, în

adolescență, la Cernăuți pentru a urma cursurile gimnaziale unde, la
vârsta de 16 ani, a publicat primul poem, De-aș avea.\ La vârsta de 19
ani a început studiul filozofiei la Universitatea din Viena, unde a
întâlnit scrierile unor autori care îi vor influența puternic opera,
precum Platon, Spinoza, Leibniz, Kant, Rousseau și Schopenhauer,
dar și filozofia orientală prin opere
precum Ramayana, Mahābhārata și Vedele. Tot în această perioadă
începe să publice în revista Convorbiri literare. La 22 de ani a plecat
la Berlin pentru a-și continua studiile.
Marin Sorescu

Marin Sorescu (n. 29

februarie 1936, Bulzești, Bulzești, Dolj, România – d. 8
decembrie 1996, București, România) a fost un scriitor
român, membru titular (din 1992) al Academiei Române. În
cariera politică, a ocupat funcția de ministru al Culturii între
anii 1993 și 1995, fără afiliere politică.
S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură,
deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate. Fără
a se înscrie într-un partid politic, după Revoluția română din
1989, a ocupat funcția de Ministru al Culturii în cadrul
cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 - 5 mai 1995). A
tradus versuri ale lui Boris Pasternak.
În perioada 1978-1990, Marin Sorescu a fost redactor-șef la
revista craioveană Ramuri, de unde a fost forțat să plece în
1992, în urma unei scrisori semnate de mai mulți redactori ai
revistei.
În 1992, și-a susținut doctoratul în filologie la Universitatea
din București, cu teza ”Insolitul ca energie creatoare, cu
exemple din literatura română”.

Marin Sorescu a fost fiul lui Ștefan Sorescu și al Nicoliței

(născută Ionescu), țărani din Bulzești. A urmat cursurile
școlii primare în satul natal, apoi a continuat studiile la
Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova; în continuare
a studiat la Școala medie militară din Predeal. Studiile
universitare le-a făcut la Universitatea Alexandru Ioan
Cuza din Iași, la Facultatea de Filologie (1955-1960), licențiat
în limbi moderne. A fost membru al Programului
Internațional pentru Scriitori la Universitatea din Iowa - SUA.