Poezia 'Testament' de Tudor Arghezi este o artă poetică modernă care prezintă viziunea sa despre creație și rolul acesteia în evoluția cititorului. Ea valorifică principiile modernismului prin prezența subiectivității și a esteticii urâtului și prezintă o relație transformatoare între creator și cititor.
0 evaluări0% au considerat acest document util (0 voturi)
12 vizualizări3 pagini
Poezia 'Testament' de Tudor Arghezi este o artă poetică modernă care prezintă viziunea sa despre creație și rolul acesteia în evoluția cititorului. Ea valorifică principiile modernismului prin prezența subiectivității și a esteticii urâtului și prezintă o relație transformatoare între creator și cititor.
Poezia 'Testament' de Tudor Arghezi este o artă poetică modernă care prezintă viziunea sa despre creație și rolul acesteia în evoluția cititorului. Ea valorifică principiile modernismului prin prezența subiectivității și a esteticii urâtului și prezintă o relație transformatoare între creator și cititor.
Poezia 'Testament' de Tudor Arghezi este o artă poetică modernă care prezintă viziunea sa despre creație și rolul acesteia în evoluția cititorului. Ea valorifică principiile modernismului prin prezența subiectivității și a esteticii urâtului și prezintă o relație transformatoare între creator și cititor.
Descărcați ca DOCX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
Descărcați ca docx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 3
TESTAMENT
de Tudor Arghezi
Testament de Tudor Arghezi este o artă poetică modernă, un text programatic
și inovator pentru perioada în care vede lumina tiparului. Meditația poetului, privind creația și creatorul, nu este un gest singular în epoca interbelică, moderniștii Ion Barbu și Lucian Blaga procedaseră la fel. Poezia deschide primul volum al lui Arghezi, Cuvinte potrivite, apărut în 1927. În disputa dintre tradiționalism și modernism, poezia Testament aduce perspective noi în încercările constante de definire și autodefinire. Tema textului o reprezintă creația, viziunea despre lume care se desprinde fiind aceea că orice creație reprezintă o moștenire spirituală lăsată urmașilor pentru care va constitui o treaptă a evoluției, atât social, cât și cultural, spiritual. Tema și viziunea despre lume pot fi evidențiate cu ajutorul a două trăsături care fac posibilă încadrarea în modernism. O trăsătură care face posibilă încadrarea în modernism constă în prezența subiectivității, fiind astfel respectate principile modernismului lovinescian, conform cărora poezia românească ar trebui să se modernizeze prin trecerea de la epic la liric (subiectivizare). Prin prezența mărcilor subiectivității, se pune astfel accentul pe emoții, pe vibrații, sugestive în acest sens fiind verbele de persoana I în vocativ ,,fiule”. Textul se conturează astfel ca un monolog liric adresat, un dialog imaginar între creator și cititor, între care ia naștere o relație spirituală de apropiere, cititorul fiind perceput ca un fiu demn și iubit al creatorului. Tema poeziei, anticipată încă din titlu, creația, este și ea sugestivă în acest sens, textul fiind o artă poetică modernistă în acest sens: ,,Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte/Decât un nume adunat pe o carte...Cartea mea-i, fiule, o treaptă”. O altă trăsătură a modernismului constă în valorificarea esteticii urâtului, care își are punctul de pornire din poezia franceză, mai concret în versurile lui Charles Baudelaire în volumul ,,Florile răului”. Pornind de la faptul că poezia trebuie să depășească aspectele banale ale cotidianului, reprezentanții modernismului încearcă să găsească surse de inspirație mai puțin obișnuite, considerând că nu doar ceea ce este în mod consacrat, perceput ca frumos poate reprezenta materie poetică, ci și urâtul: boala, suferința, dizgrațiosul, mediile viciate devin astfel veritabile surse de inspirație( Tudor Arghezi are un întreg volum în care valorifică estetica urâtului, ,,Flori de mucigai”). În poezia ,,Testament” estetica urâtului se conturează în versuri precum: ,,Din bube, mucegaiuri şi noroi/ Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi” sau ,,Veninul strâns l-am preschimbat în miere/Lăsând întreagă dulcea lui putere”, prin care programatic, autorul face referire la faptul că noul tip de poezie va fi de o factură originală, propunându-și să transforme, sub inspirația poetică, urâtul în frumos.
Tema și viziunea despre lume sunt scoase în evidență și cu ajutorul a două
elemente de structură și limbaj, precum figuri de stil și incipitul și finalul. În text apar numeroase mijloace de expresivitate, figuri de stil și imagini artistice, limbajul fiind preponderent metaforic. Astfel, titlul în sine este o metaforă,din punct de vedere denotativ testament făcând trimitere la un act prin intermediul cărora sunt lăsate drept moștenire urmașilor buni materiale. Metaforic, face trimitere la faptul că orice creație poate fi considerată o moștenire spirituală prin care un autor transmite testamentar rodul muncii sale de o viață, a gândurilor, a ideilor, prin intermediul cărții scrise. Din această perspectivă, textul este o artă poetică, fiind publicat în deschiderea volumului de debut intitulat ,,Cuvinte potrivite”. Titlul volumul se regăsește metaforic și pe parcursul poeziei, sugerând faptul că creatorul este cel care prin ingeniozitatea sa reușește să transpună materialul, concretul în cuvinte: ,, Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/Eu am ivit cuvinte potrivite”. Mai mult decâat atât, poezia sugerează capacitatea miraculoasă a creatorului de a transforma durerea, suferința, chinul în materie poetică, idee sugerată și prin oximoronul: ,,Veninul strâns l-am preschimbat în miere/Lăsând întreagă dulcea lui putere”. Incipitul și finalul sunt într-o relație de simetrie deoarece aduc în prim plan relația dintre creator și cititor, evidențind rolul transformator pe care moștenirea spirituală îl va juca în privința evoluției urmașilor care au acces la carte. Astfel, în incipitul poeziei, prin intermediul vocativului ,,fiule”, creatorul se adresează cu familiaritate cititorului pe care îl consideră un urmaș spiritual, pentru care rodul muncii minții sale va deveni ,,o treaptă”. Sinonimă cu evoluția, metafora ,,treaptă” evidențiază felul în care accesul la înțelepciunea transmisă prin creație îl poate ajuta pe cititor să treacă de la statutul de ,,rob”, la cel de ,,domn”, finalul poeziei accentuează această idee, aducând și altă nuanță și anumme aceea că menirea creatorului este de a se pune pe sine la dispoziția cititorului, metamorfozând trecutul dureros al înaintașilor în materie poetică, în sursă de dezvoltare personală pentru cititor: ,, Robul a scris-o, Domnul o citeşte/Făr-a cunoaşte ca-n adâncul ei/Zace mania bunilor mei”. Tema și viziunea despre lume pot fi conturate și cu ajutorul a două idei poetice. O idee poetică ce se desprinde din text este aceea că prin accesul la ,,carte”, la creație, se poate face o trecere de la munca brută, fizică a câmpului, de la suferința asociată chinului generaților anterioare, la un statut evoluat, pus în slujba intelectului și a spiritului. Proces de durată, acest efort vizează strădania a generații întregi, așa cum sugerează și enumerația: ,,Prin râpi şi gropi adânci/Suite de bătrânii mei pe brânci”, dar cu recompense pe măsură. Hiperbola ,,Bătrânii au adunat, printre plăvani/Sudoarea muncii sutelor de ani” accentuează efortul conjugat al generaților anterioare, finalizat însă cu o metamorfoză a muncii fizice, în rod al spiritului. Metaforic, ideea se conturează în versurile ,,Ca să schimbăm, acum, întâia oară/Sapa-n condei şi brazda-n calimară”. Revolta, suferința, sudoarea, efortul devin și ele surse de inspirație, harul creator transformându-le magic în sacralitate: ,,Făcui din zdrenţe muguri şi coroane”. O altă idee poetică ce se desprinde din text conturează concepția argheziană despre creație, procesul creator fiind conceput ca o combinație între talent și efort, muncă, ambele supuse inspirației poetice, metafora ,,slova de foc”, sinonimă cu harul talentul, face trimitere la faptul că un creator este binecuvântat cu un har, însă fără meșteșug, trudă și dedicare( metafora ,,slova făurită”), acesta s-ar irosi. Ele trebuie să se combine perfect, sub puterea inspirației, dând naștere adevăratei poezii, așa cum sugerează comparația ,, Slova de foc şi slova faurită/Împărechiate-n carte se mărită/Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte”. Criticat pentru felul în care mănuiește cuvintele, considerat un simplu versificator( Ion Barbu, Articolul ,,Poezia leneșă”) Tudor Arghezi demonstrează prin creația sa că nu refuză rolul ideilor într-o poezie, dincolo de cuvintele perfect îmbinate, textele sale revelând semnificații profunde. Reprezentant de seamă a modernismului românesc, promotor al esteticii urâtului, Tudor Arghezi rămâne un nume de referință al perioadei interbelice, oferind prin creația sa o poezie originală, deschizătoare de drumuri.