Testament de Tudor Arghezi [Comentariu]

4bac.ro/testament-de-tudor-arghezi-comentariu

Testament

de Tudor Arghezi

Varianta 1:
Tudor Arghezi a fost un scriitor roman cunoscut pentru contributia sa la
dezvoltarea liricii romanesti sub influenta baudelairianismului. Opera sa poetica, de o
originalitate exemplara, reprezinta o alta varsta marcanta a literaturii romane.

“Testament” de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale
literaturii romane din perioada interbelica, alaturi de “Eu nu strivesc corola de minuni a
lumii” de Lucian Blaga si “Joc Secund” de Ion Barbu. Opera se inscrie in curentul literar
numit modernism, curent literar initiat la noi in 1919 de Eugen Lovinescu, a carui
doctrina porneste de la ideea ca exista “un spirit al veacului” care impune procesul de
sincronizare a literaturii romane cu literatura europeana, cunoscut si ca principiul
sincronismului.

Poezia este asezata in fruntea primului volum arghezian “Cuvinte potrivite”

aparut in 1927, arata conceptia poetului despre poezie si rolul acestuia, dezvaluie cateva
teme si motive specifice intregului univers Arghezian.

Tema poeziei o reprezinta creatia literara in ipostaza de mestesug, creatie lasata ca

mostenire unui fiu spiritual. Textul poetic fiind conceput ca un monolog adresat de tata
unui fiu spiritual caruia ii este lasata drept unica mostenire.

Pentru Arghezi, toate cuvintele au dreptul la poezie, el selecteaza cuvinte din toate
sferele vocabularului (arhaisme, regionalisme, cuvinte populare, neologisme) poetul
fiind pus astfel in postura de mestesugar, artizan al cuvantului.

Titlul textului poate fi interpretat in doua moduri, denotativ care semnifica un act
juridic si conotativ in care poetul isi exprima dorinta testamentara de a lasa urmasilor
sai o valoare spirituala identificata in cuvantul “carte” .

Incipitul, conceput ca o adresare directa a eului liric catre un fiu spiritual, contine
ideea cunoasterii spirituale “un nume adunat pe-o carte”, care devine simbol al
identitatii obtinute prin cuvant.

O prima scena poetica semnificativa este “Aseaz-o cu credinta capatai/Ea e

hrisovul vostru cel dintai.” care face referire la prima carte cunoscuta de catre omenire,
Biblia – aceasta fiind un indrumator al oamenilor.

1/4
O a doua scena poetica semnificativa este “Slova de foc, slova faurita” – prima
referindu-se la cuvinte neprelucrate, brute, nemestesugarite, iar cea din urma se refera
la un limbaj prelucrat, mestesugarit al poetului.

Prin vocativul fiule, poetul intelege o intreaga generatie de tineri care are datoria
de a prelua aceasta zestre culturala, cartea devenind treapa dintre generatii.

In opera lui Arghezi mai apare si notiunea de estetica a uratului, care a fost preluata
de la Charles Baudelaire, reprezentand faptul ca frumosul poate avea radacini in urat
sau prin transformare estetica, uratul poate deveni frumos – “Din bube, mucigaiuri si
noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi”.

In concluzie, datorita elementelor prezentate mai sus, putem afirma ca “Testament”

de Tudor Arghezi este o arta poetica moderna pentru ca poetul devine, in conceptia lui
Arghezi, un nascocitor, iar poezia presupune mestesugul , truda creatorului.

Varianta 2:
Modernismul este un curent literar ce se manifestă la sfârşitul sec. al XlX-lea până la
mijlocul secolului al XX-lea, desemnat ca opusul tradiţionalismului interbelic. Se
manifestă ca un fenomen de ruptură faţă de vechile formule estetice şi însumează toate
curentele post-romantice, ca simbolismul, expresionismul, curentele avangardiste.

începuturile ideologiei moderniste se datorează criticului Eugen Lovinescu,

conducătorul revistei „Sburătorul” şi al societăţii cu acelaşi nume, care lansează
direcţiile de modernizare ale literaturii române. Lovinescu numeşte modern orice
formă novatoare a creaţiei artistice, astfel modernismul poate fi conceput ca un factor
de progres în vederea sincronizării cu literatura europeană a vremii. Această
sincronizare se realizează pe baza imitaţiei în concordanţă cu spiritul veacului. Evoluţia
culturii nu se mai realizează pe baza unor forme moştenite, ci mai ales prin
împrumutarea de forme noi care se dezvoltă pe fond propriu românesc. în vederea
modernizării literaturii române, Lovinescu propune ca poezia să evolueze de la epic
spre liric, tematica operelor literare să fie inspirată de viaţa citadină, să se
intelectualizeze poezia.

Tudor Arghezi este unul dintre reprezentanţii modernismului românesc, creând o operă
originală, care a influenţat literatura vremii. Pornind de la spiritul epocii sale, Arghezi
creează un univers artistic care impresionează prin varietate şi inovaţie. Expresivitatea
poeziilor constă şi în maniera de utilizare a limbajului, aceasta constând în construcţii
metaforice, alăturări surprinzătoare de termeni, uneori jocuri de cuvinte, valorificarea
artistică a arhaismelor şi a elementelor lexicale regionale. Acest mod de exprimare
artistică devine o sursă a subiectivităţii de o inconfundabilă originalitate.

Poezia „Testament” este o sensibilă artă poetică, programul literar şi estetic al lui
Arghezi, apărut în volumul de debut „Cuvinte potrivite” în 1927. Este o artă poetică
deoarece autorul îşi exprimă propriile convingeri despre arta literară, despre menirea
literaturii,.despre rolul artistului în societate. Este o artă poetică modernă, pentru că
2/4
prezintă o triplă problematică, specifică liricii moderne: transfigurarea socialului în
artistic, estetica urâtului şi raportul dintre inspiraţie şi actul de creaţie. Se poate vorbi
de o permanenţă a preocupării argheziene de a-şi formula crezul poetic deoarece poezia
„Testament” este una dintre artele sale poetice.

Tema poeziei o reprezintă concepţia poetului despre rolul artistului şi valoarea operei
artistice, ceea ce este sugerat şi prin titlul metaforic. Acest titlu este foarte sugestiv:
poetul lasă fiului său imaginar, adică urmaşilor, cititorilor prin testament o moştenire
literară, un model de atitudine estetică pe care şi el l-a moştenit de la străbunii săi:

„Nu-ţi voi lăsa drept bunuri după moarte,

Decât un nume adunat pe-o carte”

Compoziţional, poezia are trei secvenţe poetice, prima sugerând legătura dintre poet şi
urmaşi, a doua prezintă rolul estetic şi social al poeziei, iar a treia secvenţă conţine
definirea operei artistice. Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de un tată
unui fiu, căruia îi lasă ca moştenire o carte, metafora operei literare. Lirismul subiectiv
se realizează prin atitudinea poetică transmisă în mod direct prin mărcile
subiectivităţii, prin verbe şi pronume la pers. I şi a II-a.

Cuvântul „carte” are un loc aparte în poezie fiind motiv central, reprezentând
moştenirea pe care o lasă poetul generaţiilor viitoare, este metafora creaţiilor artistice.
Cartea reprezintă relaţia spirituală între generaţii „de la străbunii mei până la tine”,
asigurând continuitatea tradiţiei, a muncii. De asemenea cartea reprezintă „o treaptă”, o
evoluţie valorică de-a lungul timpului. Datoria fiului este să preia această moştenire şi
să o ridice la cele mai înalte valori „să le urci, te-aşteaptă”, aceasta fiind
responsabilitatea generaţiilor viitoare faţă de strămoşii care „prin râpi şi gropi adânci”
au realizat această valoare, cartea. Poetul aşează această carte la începutul civilizaţiei
umane „Ea e hrisovul vostru cel dintâi”, aceasta devenind astfel conservatorul tuturor
valorilor şi salvarea de uitare.

De-a lungul timpului omenirea a evoluat de la munca fizică la munca intelectuală ale
cărei elemente sunt „sapa” şi „brazda” respectiv „condei” şi „călimară”, cartea fiind
aşadar o oglindă a evoluţiei. Pentru accentuarea valorii cărţii şi al efortului pe care l-a
făcut şi el, recurge la o serie de antiteze: cuvintele folosite în trecut pentru îndemnul
vitelor el le-a transformat în „cuvinte potrivite” care sunt capabile să exprime frumosul
artistic prin poezie. Cuvântul, devenit instrument poetic este înnobilat prin poezie: „le-
am prefăcut în versuri şi-n icoane” ; „făcui din zdrenţe muguri şi coroane”; „veninul
strâns l-am preschimbat în miere”. Prin aceste versuri este sugerat programul estetic al
lui Arghezi, eul liric afirmând că şi urâtul îşi are frumuseţile ei, poate deveni material
poetic, sursă de inspiraţie. Poetul, prin munca şi efortul depus reuşeşte să transforme
urâtul în frumos artistic exprimând ideea că adevărata artă este purificatoare.

„Din bube, mucegaiuri şi noroi

Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.”

3/4
Cartea, creaţia artistică este şi mesagerul durerii, de aceea datoria, misiunea poetului
este să scrie despre suferinţele şi durerile trecutului. Mai mult de atât, cartea astfel va
răzbuna suferinţele trecutului, tot ceea ce au îndurat strămoşii „Biciul răbdat se-
ntoarce în cuvinte”; „Şi dând în vârf… / Rodul durerii…” Poezia devine astfel un
document spiritual, dar şi unul social care mângâie şi alină, pedepseşte şi răzbună.
Ultima strofă conţine definiţia operei de artă, care în concepţia poetului este îmbinarea
talentului, a muncii şi a inspiraţiei, o unire armonioasă ca cel dintre fier şi cleşte:

„Slova de foc şi slova făurită

Împărechiate-n carte se mărită
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte”

Poezia, metaforizată printr-o domniţă care suferă, oferă posibilitate generaţiei viitoare
să cunoască trecutul, poetul devine „robul” care transmite prin munca lui grea
cititorilor, „Domnului” valorile adevărate prin creaţiile sale.

Sursele expresivităţii şi ale sugestiei se regăsesc la fiecare nivel al limbajului poetic.

Sunt valorificate structuri lexicale surprinzătoare, arhaisme, regionalisme, expresii
populare sau termeni religioşi. Puterea de expresivitate se realizează şi la nivel stilistic
prin figuri de stil puse într-o nouă lumină: metaforele „Slova de foc” şi „Slova făurită”,
„bube, mucegaiuri şi noroi”, puse în evidenţă prin repetiţie, epitetele rare ca „seara
răzvrătită”, „durerea surdă şi amară”, oximoronul „veninul strâns l-am preschimbat în
miere”.

Opera literară „Testament” ilustrează unitatea de concepţie şi de viziune a lui Arghezi

asupra existenţei, fiind aşadar o artă poetică în care poetul defineşte creaţia artistică,
misiunea poetică şi crezul său literar conform căreia arta înnobilează cuvântul şi
transformă urâtul în frumos artistic. Poezia se încadrează în lirica modernistă pentru că
impune forme noi în planul creaţiei artistice, produce adâncirea lirismului şi
ambiguitatea limbajului, construieşte metafore şocante potrivit esteticii noi prin care
urâtul se transformă în frumos.

4/4