ACADEMIA FORTELOR TERESTRE

„NICOLAE BALCESCU”

TERORISMUL CIBERNETIC

Intocmit: Slt. Mocanu Ionut

 Conceptul de “criminalitate informatică”

Criminalitatea informatică reprezintă un fenomen al zilelor noastre, reflectat în mod frecvent în

mass-media. Un studiu indică chiar că teama de atacuri informatice depăşeşte în intensitate pe cea faţă
de furturi sau fraude obişnuite. Cercetările criminologice asupra infracţiunilor realizate prin sistemele
informatice se află încă în stadiul tatonărilor. Chiar şi cele realizate până în acest moment tind să
schimbe modul clasic în care sunt privite infracţiunile în sistemele actuale de justiţie penală.
Doar o mică parte din faptele penale legate de utilizarea sistemelor informatice ajung la
cunoştinţa organelor de cercetare penală, astfel încât este foarte greu de realizat o privirede ansamblu
asupra amplorii şi evoluţiei fenomenului. Dacă este posibil să se realizeze o descriere adecvată a
tipurilor de fapte penale întâlnite, este foarte dificilă prezentarea unei sinteze fundamentate asupra
întinderii pierderilor cauzate de acestea, precum şi a numărului real de infracţiuni comise. umărul
cazurilor de infracţiuni informatice este în continuă creştere. Astfel, în Germania au fost înregistrate în
1996 32.128 de astfel de cazuri, în Olanda, în perioada 1981-1992 au fost întâlnite 1400 de cazuri, iar
în Japonia,
între 1971 şi 1995, 6671 de cazuri.

ŢARA PERIOADA NR. DE INFRACŢIUNI

GERMANIA 1996 32.128
OLANDA 1981-1992 1400
JAPONIA 1981-1992 6671

S-a estimat că doar 5% din faptele comise ajung la cunoştinţa organelor de urmărire penală.
Pentru a contracara această lipsă de informaţie, s-a recurs la procedeul sondajelor. Ultimul sondaj
efectuat de Computer Crime Institute şi Federal Bureau of Investigation (FBI) în 2003 indică pierderi
de 201.797.340 de dolari în cazul a 538 de întreprinderi şi instituţii din SUA chestionate. În cursul
anului 2003, serviciile specializate din România au cercetat doar 200 de infracţiuni de natură
informatică din care 50% au fost licitaţii electronice frauduloase, 30% bunuri comandate on-line
fraudulos, 10% au privit accesul neautorizat la sisteme informatice şi 10% referindu-se la scrisori
nigeriene, transmiterea de viruşi, pornografie infantilă, folosirea de identităţi false.
Cifra neagră este motivată de mai multe cauze, dintre care amintim:
• tehnologia sofisticată utilizată de făptuitori;
• lipsa instruirii specifice a ofiţerilor din cadrul organelor de urmărire penală;
• lipsa unui plan de reacţie în caz de atacuri, din partea victimelor acestor fapte
penale, fapt ce poate duce la neidentificarea pierderilor provocate;
• reţinerile în a raporta organelor de cercetare penală săvârşirea infracţiunilor.
În aceasta din urmă situaţie, chiar dacă infracţiunea a fost sesizată, victimele nu înştiinţează
organele de urmărire penală în vederea descoperirii şi sancţionării făptuitorului. Motivaţiile acestui
comportament sunt multiple. Dintre acestea, amintim preocupările faţă de imaginea publică, ce ar putea
fi afectată de publicitatea în jurul infracţiunii; dorinţa de a nu suporta costurile unei eventuale
investigaţii, având în vedere complexitatea unei asemenea cercetări; nu în ultimul rând, lipsa
posibilităţii de a recupera
pierderile suferite, chiar în cazul identificării făptuitorului.
În acelaşi timp, investigaţiile în domeniul infracţionalităţii informatice sunt, prin natura lor,
complexe şi implică utilizarea de echipamente sofisticate, cu costuri ridicate. De asemenea, pregătirea
personalului de specialitate este un proces de durată şi implică costuri mari. Asemenea investigaţii sunt
consumatoare de timp. Un investigator în domeniul criminalităţii informatice poate lucra la maximum
3-4 cazuri pe lună, în timp ce un investigator tradiţional poate soluţiona între 40 şi 50 de cazuri în
1
aceeaşi perioadă de timp.Pentru scopul lucrării de faţă vom adopta definiţia de lucru dată faptelor
penale de natură informatică de către grupul de experţi ai OECD în 1983: orice comportament ilegal,
neetic sau neautorizat ce priveşte un tratament automat al datelor şi/sau o transmitere de date Aceasta
definiţie, deşi formulată în urmă cu două decenii, îşi dovedeşte utilitatea în primul rând prin faptul că
permite integrarea dezvoltărilor ulterioare ale tehnicii în domeniul informatic.
Tot în scopul lucrării de faţă, vom opera cu două definiţii formulate de UNAFEI. Astfel, prin
infracţiune informatică în sens larg se înţelege: orice infracţiune în care un calculator sau o reţea de
calculatoare este obiectul unei infracţiuni, sau în care un calculator sau o reţea de calculatoarea este
instrumentul sau mediul de înfăptuire a unei infracţiuni. Prin infracţiune informatică în sens restrâns se
înţelege: orice infracţiune în care făptuitorul interferează, fără autorizare, cu procesele de
prelucrare automată a datelor. Conţinutul noţiunii de faptă penală de natură informatică este deosebit de
variat, fiindabordat din diferite perspective în cadrul lucrărilor de specialitate. Astfel, în raportul
Comitetului European pentru probleme criminale, infracţiunile informatice sunt sistematizate în
următoarele categorii:
• infracţiunea de fraudă informatică;
• infracţiunea de fals în informatică;
• infracţiunea de prejudiciere a datelor sau programelor informatice;
• infracţiunea de sabotaj informatic;
• infracţiunea de acces neautorizat la un calculator;
• infracţiunea de interceptare neautorizată;
• infracţiunea de reproducere neautorizată a unui program informatic protejat de
lege;
• infracţiunea de reproducere neautorizată a unei topografii;
• infracţiunea de alterare fără drept a datelor sau programelor informatice;
• infracţiunea de spionaj informatic;
• infracţiunea de utilizare neautorizată a unui calculator;
• infracţiunea de utilizare neautorizată a unui program informatic protejat de lege.
Manualul Naţiunilor Unite pentru prevenirea şi controlul infracţionalităţii informatice
sintetizează următoarele categorii de infracţiuni:
• fraude prin manipularea calculatoarelor electronice;
• fraude prin falsificarea de documente;
• alterarea sau modificarea datelor sau a programelor pentru calculator;
• accesul neautorizat la sisteme şi servicii informatice;
• reproducerea neautorizată a programelor pentru calculator protejate de lege.
În studiul “Aspectele legale ale infracţionalităţii informatice în cadrul societăţii informaţionale”
(studiul COMCRIM), realizat pentru Comisia Europeană de către prof. dr. Ulrich Sieber, de la
Universitatea din Wurzburg, Germania, sunt prezentate următoarele categorii şi sub-categorii de
infracţiuni informatice:
• atingeri aduse dreptului la viaţa privată;
• infracţiuni cu caracter economic:
• penetrarea sistemelor informatice în scopul depăşirii dificultăţilor tehnice de
securitate (“hacking”);
• spionajul informatic;
• pirateria programelor pentru calculator;
• sabotajul informatic;
• frauda informatică;
• distribuirea de informaţii cu caracter ilegal sau prejudiciabil (propagandă rasistă, difuzare de
materiale pornografice, etc.);
• alte infracţiuni:
2
• infracţiuni contra vieţii;
• infracţiuni legate de crima organizată;
• război electronic.
Infracţiunile informatice pot fi clasificate urmând diverse criterii. Vom utiliza pentru clasificarea
infracţiunilor informatice criteriul rolului avut de sistemele informatice în comiterea infracţiunii. Din
această perspectivă, infracţiunile informatice se clasifică în: infracţiuni săvârşite cu ajutorul sistemelor
informatice, în care sistemele informatice constituie un instrument de facilitare a comiterii unor
infracţiuni. Este vorba de infracţiuni “tradiţionale” perfecţionate prin utilizarea sistemelor informatice;
şi infracţiuni săvârşite prin intermediul sistemelor informatice, în care sistemele informatice, incluzând
şi datele stocate în acestea, constituie ţinta infracţiunii. Aceste infracţiuni pot fi săvârşite doar prin
intermediul sistemelor informatice. Ele au făcut obiect de reglementare în ultimii ani. Amintim aici şi
un alt rol pe care sistemele informatice îl pot juca în ancheta criminalistică: rolul de mediu de stocare şi
regăsire a indiciilor sau probelor ce privesc modul de săvârşire a unei infracţiuni. Conştientizarea
existenţei pericolului social al faptelor penale de natură informatică a atras după sine încriminarea
acestora în numeroase state ale lumii. A luat astfel fiinţă conceptul de “drept penal cu specific
informatic”, ca o reflectare a numeroaselor elemente de noutate introduse în materia dreptului penal de
noile forme de criminalitate bazate pe tehnologia modernă. Legiferarea în domeniul criminalităţii
informatice a urmat, începând din anii ’70, mai multe “valuri. Infracţiuni săvârşite prin intermediul
sistemelor informatice.În momentul de faţă, legea penală română reglementează un număr de 10
infracţiuni Ele sunt prevăzute în Titlul III (Prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice) din
Legea privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a
funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei precum şi în Legea
dreptului de autor şi a drepturilor conexe.Legea criminalităţii informatice reglementează trei categorii
de infracţiuni:
1. Infracţiuni contra confidenţialităţii şi integrităţii datelor şi sistemelor informatice:
Infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic;
Infracţiunea de interceptare ilegală a unei transmisii de date
informatice;
Infracţiunea de alterare a integrităţii datelor informatice;
Infracţiunea de perturbare a funcţionării sistemelor informatice;
Infracţiunea de a realiza operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe
informatice.
2. Infracţiuni informatice
Infracţiunea de fals informatic;
Infracţiunea de fraudă informatică.
3. Pornografie infantilă prin sisteme informatice
Infracţiunea de pornografie infantilă prin intermediul sistemelor
informatice.
Legea dreptului de autor reglementează următoarele infracţiuni:
Infracţiunea de permitere a accesului public la bazele de date pe calculator, care conţin sau constituie
opere protejate;
Infracţiunea de punere la dispoziţia publicului de unor mijloace tehnice de neutralizare a protecţiei
programelor pentru calculator.
Din analiza datelor referitoare la criminalitatea informatică, putem evidenţia următoarele tendinţe
de evoluţie în viitor:
• Infracţiunile informatice devin din ce în ce mai frecvente. Societatea informaţională depinde din ce în
ce mai mult de calculatoare. Componenteimportante ale vieţii sociale sunt coordonate de sisteme
informatice. Ca o consecinţă, atacurile prin intermediul şi asupra acestora se vor înmulţi.

3
• Infracţiunile informatice pot fi comise în zilele noastre de, virtual, orice persoană, şi pot atinge,
virtual, toate persoanele. Dacă sistemele informatice constituiau, la apariţia lor, un atribut al mediilor
ştiinţifice, militare şi guvernamentale, în ziua de astăzi, datorită creşterii performanţelor corelată cu
reducerea preţurilor, ele au devenit disponibile pentru oricine.
• Infracţiunile informatice au un caracter din ce în ce mai mobil, şi din ce în ce mai internaţional.
Procesarea electronică a datelor este din ce în ce mai mult convergentă cu domeniul telecomunicaţiilor.
Infracţiunile informatice sunt în măsură sporită comise prin intermediul reţelelor de telecomunicaţii.
• Infracţiunile informatice şi reţeaua Internet constituie în mod special o atracţie pentru grupările crimei
organizate. Anonimitatea oferită de reţelele mondiale de calculatoare, precum şi metodele de criptare a
transmiterii mesajelor prin intermediul acestora, corelate cu imposibilitatea forţelor de menţinere a
ordinii publice de a controla fluxul de informaţii prezintă avantaje deosebite pentru
grupările crimei organizate, inclusiv cele cu caracter transnaţional.

Definiţii date terorismului

Definiţiile date terorismului sunt numeroase şi foarte diversificate. Unele consideră acest
fenomen ca fiind normal, ca reacţie la „virusarea“ sistemelor societale şi la bulversarea sistemelor de
valori, altele îl plasează în formele extreme de manifestare a violenţei umane, iar cele mai multe îl
consideră un fenomen de patologie socială, adică o reacţie anormală, asimetrică, chiar atipică şi, în
general, cu totul disproporţionată la progres, la tendinţele evolutive ale societăţilor. Desigur, aceste
definiţii îşi au importanţa lor, întrucât analizează, din varii puncte de vedere, un fenomen – fenomenul
terorismului – şi îl plasează într-o ontologie socială şi ea foarte diversificată şi foarte complexă.
Primele încercări de definire a terorismului din punct de vedere juridic au apărut în timpul
„Conferinţelor Internaţionale pentru Unificarea Legii Penale”, prin intermediul lui Quintilliano
Saladana, care a introdus, în 1925, în cadrul Academiei de la Haga, conceptul de „crimă internaţională”
(ce includea în sfera sa de definire crimele împotriva drepturilor omului şi crimele comise împotriva
şefilor statelor străine sau a reprezentanţilor diplomatici ai acestora). Datorită inabilităţii statelor de a
cădea de acord asupra definirii „crimei politice” sau a determinării exacte a ceea ce constituieun act
terorist, patru conferinţe internaţionale au eşuat în încercarea de a defini terorismul. În cadrul
conferinţei de la Copenhaga din anul 1935 se ajunge la definirea juridică a terorismului ca „act voluntar
comis împotriva vieţii, integrităţii fizice, sănătăţii sau libertăţii oficialităţilor; orice act care
primejduieşte o comunitate, creează o stare de teroare în vederea schimbării autorităţi publice sau
împiedicarea acţiunilor acesteia,
sau care urmăreşte deranjarea relaţiilor internaţionale ”.
„Terorismul este o problemă a oamenilor care plonjează într-o logică a urii fără limite, pentru care toate
valorile ce fundamentează societatea noastră occidentală şimai ales respectul faţă de viaţa umană nu
mai au curs“ 16.
Terorismul are o plajă foarte largă de scopuri, obiective şi nu poate fi redus la ceea ce s-ar numi
patologie socială. Dar el este un produs al societăţii omeneşti, vine din interiorul civilizaţiilor şi se
prezintă ca o trecere la limită, ca un summum al acumulărilor negative.
Terorismul are cauze şi efecte. El se prezintă ca un aisberg, care ameninţă nu numai cu ceea ce se vede,
ci mai ales cu ceea ce nu se vede. Poate avea explicaţii, nu însă şi justificări sau raţiuni suficiente.
Terorismul frizează iraţionalul. El nu este înfruntare sau confruntare, ci anormalitate, ură, patologie
socială, inteligenţă criminală, mârşăvie.
Terorismul informaţional, terorismul mediatic, ciberterorismul
Terorismul este terorism şi, poate, n-ar trebui să-l fragmentăm, să-l împărţim în categorii şi să-l
analizăm pe părţi, ci ca întreg, ca fenomen. El este periculos pentruoricare om, oriunde s-ar afla el şi
orice ar face el, dar este la fel de periculos şi pentru instituţii, pentru state, pentru organizarea socială,
adică pentru societatea omenească,în filosofia şi integralitatea ei. Este o altă concluzie foarte
importantă.
4
Principalele caracteristici ale societăţii omeneşti moderne sunt cele referitoare la puternica ei
informatizare, adică la globalizarea informaţiei, a actului comunicării,în general, şi, pe această bază, la
creşterea interdependenţei, în special. Cu alte cuvinte,societatea omenească tinde spre un sistem
integral global, dar deschis şi instabil, a cărui temelie se construieşte şi se consolidează pe informaţie şi
pe sistemele ei de valori.
De aceea, este foarte probabil ca, în viitor, terorismul să îşi aleagă cu predilecţie ţintele din
domeniul informaţiei, din cel al sistemelor de valori comune ale lumii şi mai ales din sistemele de
valori ale naţiunilor.
Atacurile teroriste asupra informaţiei este posibil să vizeze:
􀂉 distrugerea fizică a unor sisteme tehnice de comunicaţii, îndeosebi a reţelelor, nodurilor şi centrelor
complexe de transmisiuni ale statelor-ţintă, ale unor instituţii internaţionale care promovează sau susţin
războiul antiterorist, ale altor structuri şi organisme care asigură ordinea şi stabilitatea în ţări şi în
lume;
􀂉 virusarea computerelor şi distrugerea reţelelor şi a bazelor de date, îndeosebi din domeniile
economic, financiar şi militar;
􀂉 preluarea piraterică a unor sisteme de comandă-control şi provocarea unor conflicte grave şi chiar a
unor catastrofe inimaginabile;
􀂉 crearea unor structuri şi reţele speciale ciberteroriste care să opereze în spaţiul informaţional;
􀂉 practicarea, pe scară largă, a pirateriei electronice26 etc.
Aici nu este vorba de mecanismele (în cea mai mare parte previzibile) ale războiului
informaţional şi mediatic, ci de acţiuni teroriste. Deşi este foarte greu de operat o distincţie netă între
acest tip de război din domeniul informaţiei (care se pare că este permanent) şi terorismul
informaţional, există totuşi o separaţie destul de clară între ele: terorismul vizează distrugerea fizică, în
numele unor idealuri sau al unor „vocaţii” mesianice, spectaculosul, crearea unor situaţii-limită care să
ducă la înfricoşarea populaţiei şi a conducerii politice (are, deci, în cele mai multe cazuri, un obiectiv
politic), în timp ce războiul informaţional şi mediatic (chiar dacă vizează tot un obiectiv politic)
urmăreşte, potrivit principiilor enunţate de Sun Tzî cu două milenii şi jumătate în urmă, să învingă pe
cât posibil fără a distruge fizic, să obţină supremaţia strategică informaţională, de regulă, fără
distrugerea sistemelor şi, mai ales, fără pierderi inutile de vieţi omeneşti. Războiul informaţional constă
într-un sistem de acţiuni coerente, care se intercondiţionează, duse la scară strategică, potrivit unei
concepţii elaborate şi controlate de factorul politic, pe când terorismul din spaţiul informaţional,
mediatic şi psihologic nu are nici o logică, nici o coerenţă, este haotic, fragmentat în funcţie de interese,
mentalităţi, idealuri, sloganuri, credinţe, convingeri etc. Nici o ţară din lume, nici chiar SUA, nu-şi mai
poate asigura securitatea prin forţe proprii, şi aceasta din cel puţin două motive:
1. mondializarea informaţiei, dezvoltarea şi proliferarea fără precedent a sistemelor de arme şi
mijloacelor de distrugere;
2. omniprezenţa şi omnipotenţa ameninţărilor asimetrice, îndeosebi a celor de natură endogenă, care îşi
mută centrul de greutate în sfera informaţională, mai târziu posibil în cea a ecosistemelor şi chiar în cea
genetică, afectând direct mecanismul intim al vieţii umane – informaţia ereditară – acizii nucleici.
De aici, viitorul va configura, probabil, un sistem de reacţie care se va baza pe mutarea
accentului pe alte modalităţi de a duce războiul. Care vor fi, deci, ameninţările de mâine? Şi, în
consecinţă, care va fi configuraţia războiului viitor?Terorismul – îndeosebi cel ciberinformaţional –
pare a fi doar un prim semnal care configurează, sumar dar semnificativ, dimensiunea confruntărilor de
mâine.

CRIMINALITATE ORGANIZATA

TERORISM
5
 CRIMINALITATE INFORMATICA
TERORISM CIBERNETIC

BIBLIOGRAFIE

 Adrian Gheorghe, Analiza de riscsi de vulnerabilitate pentru infrastructurile critice ale

societatii informatice-societate a cunoasterii, www.academiaromana.ro
 Andreescu Anghel, Nita Dan, Terorismu – analiza psihologica, Editura Timpolis, Timisoara,
1999.
 Baltac Vasile, Vulnerabilitatea sistemelor in contextul internet, www.softnet.ro.
 www.criminalitatea-informatica.ro