ASPIRAŢIA POMPELOR CENTRIFUGE

PROCESUL DE ASPIRAŢIE

Procesul de aspiraţie, sau ridicarea lichidului din rezervorul de alimentare la pompă are loc – în mod
normal – datorită depresiunii ce se formează în rotor în timpul funcţionării.
Dacă pa este presiunea din rezervorul de aspiraţie şi admiţând că depresiunea din rotor ar atinge vidul
înălţimea teoretică maximă de aspiraţie ar fi:

pa
H asp  

2
având limita când p a = 760 mmHg = 9,8110.333N/ m ; Hasp = 10,333m
 În figura de mai sus este reprezentat traseul de aspiraţie al unei pompe centrifuge ce
aspiră dintr-un rezervor având presiunea atmosferică interioară pi ; dacă pb este presiunea
atmosferică, presiunea la nivelul de aspiraţie este : pa = pi + pb .
Pe traseul de aspiraţie pot fi fixate trei puncte de control şi anume:
- la nivelul de aspiraţie;
- la nivelul cel mai ridicat al traseului de aspiraţie;
- imediat după intrarea lichidului în rotor.
Luând ca plan de referinţă nivelul lichidului din rezervorul de aspiraţie, sarcina hidraulică la intrarea
în circuitul de aspiraţie va fi:
2
pa v
Ha   a
 2g

Aplicând relaţia lui Bernoulli pentru celelalte trei puncte ale traseului rezultă:
2
pa v p0 v02 p1 v12
 a
   H asp   hra    H asp   hra  hrir
 2g  2g  2g
unde:
Hasp – înălţimea de aspiraţie a pompei (măsurată până la nivelul superior al conductei de aspiraţie)
 hra – pierderile liniare şi locale de sarcină prin frecare hidraulică pe traseul de aspiraţie
hrir – pierderea de sarcină la intrarea lichidului în canalele rotorului; aceste pierderi pot fi scrise sub
forma:
2

h rir
  v
1
2g

  coeficient de rezistenţă locală

În consecinţă rezultă înălţimea de aspiraţie:

pa  p1 2
H asp   1    v1   hra
 2g
 S-a apreciat că va  0 ceea ce de fapt corespunde majorităţii situaţiilor practice unde
aspiraţia se face din rezervoare cu lichidul în repaus; este posibil ca va  0 dacă aspiraţia se face
dintr-un râu sau dintr-un canal cu lichidul în mişcare. Valoarea maximă teoretică a acestei înălţimi
ar corespunde atingerii depresiunii statice complete în punctul 1, adică p1 = 0. Cum este cunoscut
că limita reală a depresiunii într-un lichid în mişcare este impusă de apariţia fenomenului de
cavitaţie, rezultă că înălţimea maximă de aspiraţie este definită de condiţia p1 = pv (pv este
presiunea absolută de saturaţie a lichidului la intrarea în pompă).

p p 2

H  a v
 1    v   h
1
asp max
 2g ra

Se observă că în relaţia obţinută apar o serie de termeni ce sunt independenţi de caracteristicile

constructive sau funcţionale ale unei pompe centrifuge şi o a doua categorie – ce depind de acestea;
pentru ultimii, se poate adopta exprimarea lor în funcţie de sarcina efectivă a maşinii după relaţia:
2 2 2
v   v  1    v    H
2g 2g 2g
unde  se numeşte coeficient de cavitaţie. Aşadar:

p a  pv
H asp max   H   hra

În urma cercetărilor experimentale s-a ajuns la concluzia că , coeficientul de cavitaţie, este
proporţional cu turaţia specifică a maşinii:

  a  n4s / 3
a – coeficient de proporţionalitate
Coeficientul de cavitaţie  are o semnificaţie mult mai precisă decât ceea ce apare în relaţia
de mai sus fiind – în realitate – un raport între înălţimea de aspiraţie disponibilă şi înălţimea de
pompare a agregatului.

H aspdisp

H
Înălţimi de aspiraţie:
Relaţia de calcul conduce la determinarea înălţimii de aspiraţie maxime disponibile pentru o
pompă Haspmax; totuşi nu aceasta este şi înălţimea utilă de aspiraţie, Hasp mărime ce este determinată de
unele aspecte caracteristice ale procesului efectiv de intrare a lichidului în rotor. Astfel relaţia este
valabilă pentru o linie de curent ce pătrunde în rotor cu viteză v1; cum ca urmare a distribuţiei variate a
vitezelor pe secţiunea de intrare în canalele rotorului, este posibil să se ajungă în unele locuri la viteze
locale mai mari decât mărimea v1 de calcul, apariţia cavitaţiei devine posibilă şi este necesar ca
înălţimea efectivă de aspiraţie să se calculeze lăsându-se o rezervă de cavitaţie.
Există mai multe procedee de calcul a înălţime utile de aspiraţie. Unele lucrări definesc un
coeficient critic (sau limită) de cavitaţie  lim
valoarea acestui coeficient poate fi indicată de constructorul pompei sau poate fi calculată cu relaţia:

 lim
 1,2...1,4
În acest fel înălţimea utilă de aspiraţie este:
p a  pv
H asp    lim H   hra

Alte lucrări propun (mai ales dacă se lucrează cu lichide calde) calcularea directă cu relaţia:
H asp  0,75 H asp max
Rezultatele obţinute sunt cu totul acoperitoare dar pot conduce uneori la valori neeconomice
subevaluate pentru înălţimile utile de aspiraţie.
Se observă, din relaţia, că înălţimea utilă de aspiraţie depinde în principal de presiunea p a  pi  pb
din rezervorul din care aspiră pompa, adică de presiunea interioară din rezervor (pi) şi de presiunea
atmosferică (pb). Pentru rezervoarele deschise pi = 0. Presiunea atmosferică depinde de altitudinea
locului unde este montată pompa şi de condiţiile meteorologice şi se calculează cu relaţia:
 
pb  p0 1  2,4 105  z
unde: p0 = 9,8110.333 [N/m] – este presiunea standard la nivelul mării z [m] – diferenţa de nivel
(altitudinea locului)
Un alt parametru important în îndeplinirea înălţimii de aspiraţie este presiunea de
vaporizare pv care depinde mai întâi de natura lichidului şi de temperatura acestuia. Pentru calculul
efectiv se folosesc tabele sau diagrame pv = f() şi se poate vedea că ponderea acestui termen este
ridicată în definirea valorii Hasp. Spre exemplu dacă în general pentru apă la temperatura de
(5...10)C înălţimea utilă de aspiraţie a unei pompe este de (6...7) m, la temperaturi de (50...60)C,
Hasp = 0, iar pentru temperaturi mai ridicate Hasp < 0.
Cazul în care înălţimea de aspiraţie devine negativă indică faptul că pentru împiedicarea
apariţiei cavitaţiei trebuie realizată la aspiraţia în pompă o presiune statică care să măsoare
presiunea de lucru în rotor peste limita periculoasă. Astfel dacă în relaţia pv  pa   H   h
  lim ra
Calculul înălţimii de aspiraţie
În ultimii ani s-a impus pe plan internaţional utilizarea unei alte metode de calcul a înălţimii de
aspiraţie. Principiul de calcul se bazează pe două noţiuni şi anume:
a) Înălţimea netă absolută la aspiraţie NPSHi
(Net Positive Suction Head), definită ca “ înălţimea totală absolută netă (micşorată cu înălţimea
potenţială a vaporilor lichidului pompat) la intrarea în pompă şi raportată la planul de referinţă al
pompei

p  p v
2
p
NPSH  i b
 a
 v
 H   hra
i
 2g  1g
Înălţimea totală netă absolută la aspiraţie
NPSH, definită ca “valoarea minimă a înălţimii totale absolute nete (micşorată cu înălţimea
potenţială a vaporilor lichidului) la intrarea în pompă, raportată la planul de referinţă al pompei,
necesară funcţionării pompei fără cavitaţie”

 pp 2
p   p  p p 2 
NPSH   i b
 v a
 v 
 H 1g   hra    1M b v
v 1
 z1 
  2g     2g 
  min   min

Valoarea pentru NPSH la un moment dat şi o turaţie date este specificată de către
constructorul pompei. În aceste condiţii:

pp 2
p
 H 1g max  v    hra  NPSH
' i b a v
H asp, max
 2g 
Metoda de calcul este foarte simplă, dar necesită cunoaşterea mărimii termenului NPSH determinat
numai de constructorul pompei.
În figura de mai jos este reprezentată influenţa înălţimii de aspiraţie asupra parametrilor de
lucru ai unei pompe centrifuge funcţionând la turaţie constantă n = constant.
Din diagrama se observă că până la o anumită valoare limită admisibilă a înălţimii de aspiraţie,
caracteristicile de debit, sarcină şi randament rămân constante. Atingerea înălţimii critice de aspiraţie
Hasp cr conduce la o scădere a parametrilor de lucru.
  2 
h r
 f

Q

Cavitaţia poate apărea şi atunci când o pompă funcţionează la o presiunea de refulare

redusă ceea ce înseamnă trecerea prin rotor a unor debite mari. Cum odată cu creşterea debitului
pierderile de sarcină pe conducta de aspiraţie se măresc sarcina pompei scade iar vitezele de trecere
prin rotor sporesc, rezultă că există un debit critic Qcr la care pompa intră în regim cavitaţional.
Atingerea acestui regim înseamnă scăderea bruscă a sarcinii şi randamentului şi trecerea pompei în
condiţii de funcţionare ce pot conduce la distrugerea rapidă a rotorului acesteia.

Reglarea funcţionării pompelor centrifuge în instalaţii

Prin reglare se înţelege modificarea parametrilor de lucru ai unei maşini hidropneumatice,
astfel încât aceasta să facă faţă regimurilor variabile de sarcină şi debit cerute de reţeaua deservită.
Procedeele practice de reglare pot fi grupate în două categorii: procedee de reglare permanentă şi
procedee de reglare temporară. Astfel, deşi pompele centrifuge se construiesc în serie şi există
numeroase tipuri constructive cu parametrii de lucru destul de diversificat, este posibil de multe ori
să nu se găsească pentru o reţea dată tipul de pompă potrivit. În acest caz se pot corecta parametrii de
lucru ai maşinii cu unul din procedeele de reglare permanentă. Reglarea temporară este cerută de
modificarea condiţiilor de lucru ale unui ansamblu pompă - reţea, atunci când debitul şi sarcina se
schimbă în timpul exploatării.