Imaginaţia

Einstein “Imaginaţia este mai importantă decît cunoştinţele”.

Imaginaţia este procesul psihic cognitiv, complex şi mediat,
de elaborare a unor imagini şi idei noi pe baza combinării într-
o manieră originală a datelor experienţei anterioare, stocate
în memorie.
Imaginaţia este procesul psihic de creare de imagini noi în
plan mental.
Imaginaţia este o formă de proiectare mentală a acţiunilor
trecute sau viitoare.
 Sintetizînd conţinuturile definiţiilor, putem decupa şi formula
caracteristicile esenţiale ale imaginaţiei:
• imaginaţia este proces psihic cognitiv,
• ea îşi extrage conţinuturile din stocul memoriei (în cea
mai mare parte), din experienţa curentă şi din zonele
profunde ale inconştientului,
• operează cu imagini,
• le combină, recombină şi le transformă,
• produce construcţii imagistice, tablouri, chipuri,
proiecte.
Pe scurt, imaginaţia exploatează datele trecutului şi experienta prezentă şi
realizează o reflectare constructivă şi anticipativă.
Imaginaţia influenţează procesele organice şi somatice
sub forma iatrogeniilor – persoana îşi imaginează că
este afectată de o maladie; şi a actelor ideomotorii –
efectuarea unei acţiuni în gând, de exemplu, la
sportivi, pentru a obţine performanţe.
Imaginaţia a apărut la om în procesul activităţii de
muncă. Rezultatele muncii pot fi prezise numai
anticipând evenimentele. Odată cu dezvoltarea şi
complicarea activităţii de muncă s-a perfecţionat şi
imaginaţia.
Creativitatea este o capacitate mai complexă. Ea face
posibilă crearea de produse reale ori pur mentale,
constituind un progres în plan social.

Componenta principală a creativității o constituie

imaginația, dar creația de valoare reală mai presupune și
o motivație, dorința de a realiza ceva nou, deosebit. O
altă componentă implicată este voința, perseverența în a
face numeroase încercăriși verificări.
Imaginaţia, ca şi creativitatea, presupune trei însuşiri:
• Fluiditate – posibilitatea de-a ne imagina în scurt timp
un mare număr de imagini, idei, situații etc;
• Plasticitate – ușurința de a schimba punctul de vedere,
modul de abordare a unei probleme când un procedeu
se dovedește inoperant;
• Originalitatea – este expresia noutății, a inovației, ea se
poate constata prin raritatea statistică a unui răspuns,
idei etc. Societatea are o influență importantă pentru
stimularea creativității într-un domeniu sau altul. Cum?
Ex. Epoca Renașterii
Imaginaţia cuprinde fantezia - proces imaginativ ale cărui produse se disting printr-o detaşare
prea mare de realitate şi grad redus de realizabilitate. Basmele, miturile, romanele ştiinţifico-
fantastice (science fiction), filmele de anticipaţie etc.

Funcţiile imaginaţiei
• Imaginaţia transformă descrierile verbale în tablouri vii, scene
(pastel, descrierea unei lupte etc.),
• “prepară viitorul”, adică îl proiectează în formă de scopuri şi
planuri,
• vizualizează obiectul dorinţelor noastre, al speranţelor noastre,
dar şi al fricii,
• sprijină jocul
• sprijină identificarea cu Altul spre a-l înţelege mai bine,
empatia (imaginează-ţi cu tu eşti în locul lui, cum ai proceda).
Caracteristicele imaginaţiei sunt:
✓ permite elaborarea mintală a planului de
desfăşurare a unei activităţi;
✓ lărgeşte câmpul cunoaşterii umane;
✓ face legătura dintre trecut, prezent şi viitor;
✓ apare pe o anumită treaptă a dezvoltării umane,
după ce au apărut alte procese şi funcţii psihice care
îi pregătesc desfăşurarea;
✓ interacţionează permanent cu toate procesele,
funcţiile psihice şi componentele sistemului psihic uman SPU.
 Felurile
imaginaţiei

Autocontrol
Productivitate/
nonP
Reglarea
conştienta
Productiva,
Reproductiva
creatoare
NON
Voluntară Voluntară
 Felurile imaginaţiei
Conform criteriul productivităţii / nonproductivităţii, distingem:
1) imaginaţie reproductive - acea formă a imaginaţiei care, pe baza
descrierilor verbale şi a asocierii cu imagini deja cunoscute,
construieşte mintal imaginea unui obiect, fenomen, situaţie, existentă
în realitate, dar niciodată percepută direct de acea persoană. Cu
ajutorul acestei forme de imaginaţie lecturile literare, ştiinţifice capătă
viaţă.
2) imaginaţie productivă sau creatoare - forma cea mai înaltă şi
complexă a imaginaţiei care elaborează în plan mental un produs nou,
inexistent în prezent, dar posibil în viitor. Exemple de imaginaţie
productivă din viaţa şcolară: născocirea de către elev a unei istorii,
basm, poveste, mit …
 Felurile imaginaţiei

A doua clasificare ia în considerare aspectul autocontrolului şi

al reglării conştiente a procesului imaginative:
1) imaginaţie voluntară, care se produce intenţionat şi este
susţinută prin efort volitiv (elaborarea unui plan de acţiune
sau a unui proiect, bunăoară).
2) imaginaţie involuntară este un proces care apare şi se
desfăşoară fără ca subiectul să participe la el prin motivaţii,
intenţii şi efort de sprijinire (visele nocturne, de exemplu).
 Formele Imaginatiei
Visul nocturn, proces de imaginare a unor scene, întîmplări,
care se produc în timpul somnului şi fără ca subiectul să se implice
în iniţierea şi derularea acestuia. Freud consideră visul drept calea
regală a inconştientului. În vis, afirma el, se manifestă într-o formă
criptică conţinuturile inconştientului constituite prin refulare.
Dorinţele subiectului, venind în conflict cu normele morale
acceptate de socium, sînt cenzurate, refulate în inconştient. În
timpul somnului aceste dorinţe se arată sub formă deghizată,
mascată, criptică în scene de imagini ce alcătuiesc povestea
visului. Prin vis dorinţa refulată se satisface ca şi cum şi, astfel, i se
potolesc energiile provocatoare de tensiuni psihice.
 Formele Imaginatiei
Visul diurn sau reveria, proces de elaborare a producţiilor
imaginative în stare de veghe. Visul diurn are aceeaşi semnificaţie
psihologică ca şi cel nocturn, şi anume de a satisface dorinţele (cu
adevărat, vrabia mălai visează), numai că acest lucru se întîmplă în
stare de veghe şi în condiţiile participării plenare a subiectului la acest
act. Visul diurn este, prin excelenţă, un act voluntar. Partea pozitivă a
visului diurn e că subiectul, prin el, îşi protejează eul de traumatismele
vieţii reale, îl fortifică chiar şi ajunge să înţeleagă mai bine aspiraţiile
sale de autodesăvîrşire, iar partea proastă e că (atunci cînd se
exagerează), subiectul sacrifică energie şi timp de viaţă productivă
reală pentru surogate de existenţă, oferite de fabulaţiile ireale şi
imposibile ale fanteziei visului diurn.
 Formele Imaginatiei
Halucinaţia este o imagine mentală extrem de vie şi pe care subiectul
(bolnav) o percepe ca reală. Esenţa halucinaţiei constă în aceea că
imaginea mentală reprezintă ”un obiect de neperceput”, cum se
exprimă clinicienii, adică ceva ce efectiv nu există. Fenomenul
halucinaţiei este unul ce ţine de imaginaţia patologică şi se constată
preponderent la schizofrenici şi băutori alcoolici. Acest fenomen mai
este provocat şi de anumite substanţe chimice, droguri. Un psiholog
care cerceta halucinaţia şi care dorea să înţeleagă dinăuntru acest
fenomen şi-a administrat un drog halucinogen. Efectul nu a întîrziat
prea mult: degrabă el a început să vadă o droaie de şobolani albaştri,
alergînd haotic în jurul său.
 Formele Imaginatiei

Scopul este definit ca imaginea viitorului rezultat, ca o

reprezentare a ceea ce subiectul şi-a pus în gînd să facă. El este
proiecţia produsului final al acţiunii, visul de perspectivă.
Cineva se apucă să-şi construiască o casă, s-ar putea ca la
momentul dat să nu aibă nici materiale şi nici bani suficienţi,
dar în capul lui deja stă imaginea, tabloul viu al acelei case. Mai
trebuie să adăugăm că scopul e o lucrare a conştiinţei, care
face uz de imaginaţie pentru a-şi îndeplini funcţia de
prefigurare şi proiectare a viitorului.
 Formele Imaginatiei
Planul, sau programul acţiunii, este şi el o lucrare a conştiinţei.
Dacă scopul este imaginea viitorului rezultat, atunci planul e
imaginea procesului ce realizează scopul, îl transformă în
rezultat real. Planul este “filmul” acelui proces derulat pe
ecranul conştiinţei noastre, care face din scop ca producţie
imaginară, ca închipuire obiect real, palpabil. Scopul şi planul
constituie modelele anticipative ale realităţii. Planul -
vizualizarea întregului proces împărţit în etape şi subetape, care
ghidează acţiunile şi operaţiile subiectului.
Cu cît un plan este mai bine vizualizat, mai riguros scenarizat, cu atît el este mai bun de pus în
aplicare şi autorizează eficienţa celor care îl vor materializa.
 Procedeele imaginaţiei
gruparea şi echilibrarea specifică a operaţiilor mentale, ceea ce permit o combinare originală:

• Aglutinarea – o nouă organizare mentală a unor părţi uşor de identificat şi care

au aparţinut unor lucruri, fiinţe (sfinx – cap de om, trup de leu; tanc-amfibie etc.)
• Amplificarea şi diminuarea – modificare a propoziţiilor şi dimensiunilor
unor structuri iniţiale (Flămânzilă, Gerilă, mijloc de trestie, glas de argint etc.)
• Multiplicarea sau omisiunea – modificarea numărului de elemente
structurale, păstrându-se identitatea acestora (balaur cu 7 capete)
• Diviziunea şi rearanjarea – păstrarea elementelor unei structuri
cunoscute, dar dispunerea lor în alte corelaţii (împărţirea unui tot pe părţi componente,
echipe sportive, tactici militare, gen de film, locuri de muncă etc.)
 Procedeele imaginaţiei

• Adaptarea – aplicarea unui element, a unui obiect, a unui principiu

funcţional într-o nouă situaţie (artă, tehnică etc.)
• Schematizarea – selecţia unor însuşiri şi omiterea, cu bună ştiinţă, a
celorlalte elemente (scheme-desen a unui oraş, schiţa-robot a unui om etc.)
• Tipizarea – identificarea generalului şi transpunerea ulterioară a
acestuia într-un produs nou (individul dat reprezintă viciile întregii societăţi
din acea perioadă);
• Analogia – identificarea unor elemente comune şi a celor necomune la
mai multe serii de obiecte sau fenomene.
1. Descrieţi imaginaţia reproductivă comparativ cu
cea creativă.
2. Ilustraţi, prin exemple, consecinţele unei reverii
prelungite asupra dezvoltării personalităţii.
3. Caracterizaţi succint procedeele imaginaţiei
4. Argumentați contribuția procedeelor
fundamentale ale imaginației în progresul socio-
economic și informațional.