Mihai Eminescu
Mihai Eminescu
Mihai Eminescu
Eminescu
Sanduc David
Petcu Vladut
Mihai Eminescu ( n. 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova –
Mihai d. 15 iunie 1889, București, România) a fost
un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în general, ca
nașterii
nașterii 20 decembrie 1849, iar loc al nașterii Ipotești. Fratele
poetului, Matei, a susținut o altă dată 8 noiembrie 1848 și ca localitate
Dumbrăveni, iar mai târziu a susținut că a găsit o psaltire veche unde
tatăl poetului notase:
Totuși, data și locul nașterii lui Mihai Eminescu au fost acceptate la 15
ianuarie 1850, în Botoșani, precum a fost consemnat în registrul de
nașteri și botez în arhiva bisericii Uspenia (Domnească) din Botoșani;
în acest dosar data nașterii este trecută ca „15 ghenarie 1850”, iar a
botezului la data de 21 în aceeași lună a aceluiași an.
Întreaga copilărie și-a petrecut-o la Botoșani și Ipotești, în
Copilăria casa părintească și prin împrejurimi, acolo unde a cunoscut o
mulțime de oameni și s-a conectat cu natura ori de câte ori a
Eminescu Nu se știe sigur unde a făcut primele două clase primare,
iar începând cu clasa a III-a, în 1858, a urmat școala primară
National Hauptschule la Cernăuți. A terminat școala primară
cu rezultate foarte bune la învățătură, iar la sfârșitul clasei a
IV-a a fost clasificat al 5-lea din 82 de elevi.
Casa
Memoriala
–Revedere (1879)
Operele lui –Scrisorile I-V (1981)