Location via proxy:   [ UP ]  
[Report a bug]   [Manage cookies]                
Sari la conținut

Cannomys badius

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Cannomys badius
Stare de conservare

Risc scăzut (LC)  (IUCN 3.1)[1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Ordin: Rodentia
Familie: Spalacidae
Gen: Cannomys
Thomas, 1915[2]
Specie: C. badius
Nume binomial
Cannomys badius
(Hodgson, 1841)[3]

Cannomys badius este o specie de rozătoare din familia Spalacidae. Este singura specie din genul Cannomys[3] și se găsește în Asia.[1]

Cannomys badius ajunge la o lungime a corpului (inclusiv capul) de 175–215 mm, coada măsurând 54–67 mm. Greutatea constituie 210–340 g. Urechile sunt mici și ascunse complet în blană. Blana este moale și deasă, maro-roșcat spre maro-cenușiu pe părțile superioare și mai palidă și rară pe părțile inferioare. Uneori sunt prezente dungi albe pe creștet sau pe gât. Coada are puține fire de păr.[3] Cannomys badius are un corp robust, cilindric, urechi și ochi mici și picioare scurte și solide.[4]

Răspândire și habitat

[modificare | modificare sursă]

Cannomys badius este găsită în Cambodgia, China, India, Laos, Myanmar, Nepal, Thailanda și Vietnam, dar este posibil să se găsească și în Bangladesh și Bhutan.[1] Populează preponderent desișurile de bambus din regiuni muntoase.[3]

Cannomys badius trăiește în vizuini. Pământul scos este aruncat într-o movilă la intrarea în tunel și alte movile ulterioare apar la intervale de-a lungul vizuinei. Tunelul principal trece orizontal pe sub suprafață și poate ajunge la o adâncime de 60 cm și o lungime de 58 cm. Se termină cu o cameră încăpătoare de adăpost. Când animalul se află sub pământ, intrarea vizuinei este astupată cu pământ.[3]

Cannomys badius apare la suprafață pe la amurg pentru a se hrăni cu rădăcini și lăstari, în special de bambus.[3]

Cannomys badius își atinge maturitatea sexuală la vârsta de un an iar perioada de gestație durează 40–43 de zile. Înțărcarea are loc aproximativ opt săptămâni mai târziu.[3]

Stare de conservare

[modificare | modificare sursă]

Cannomys badius are un areal larg, este abundentă în unele locuri și este prezentă în arii protejate. Printre amenințările pe care le întâmpină se numără vânarea sa pentru hrană și exterminarea sa ca dăunător al plantațiilor de cauciuc. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a clasificat-o ca fiind o specie neamenințată cu dispariția.[1]

  1. ^ a b c d Aplin, K., Lunde, D., Musser, G., Frost, A. & Molur, S. Cannomys badius. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 3.1. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. .  Downloaded on 08 November 2020.
  2. ^ Musser, G.G.; Carleton, M.D. (). „Superfamily Muroidea”. În Wilson, D.E.; Reeder, D.M. Mammal Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. pp. 894–1531. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494. 
  3. ^ a b c d e f g Andrew T. Smith; Yan Xie (). A guide to the mammals of China. Princeton University Press. p. 212. ISBN 978-0-691-09984-2. 
  4. ^ „Bamboo rat | rodent”. Encyclopedia Britannica (în engleză). Accesat în . 
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Cannomys badius