Cartea Exodului
Exodul sau Ieșirea(în ebraică: שמות = Shemot) este a doua carte a Pentateuhului, deci și a Vechiului Testament, sau Tanakhului.
Titlu
[modificare | modificare sursă]În limba ebraică se numește שְׁמוֹת ("Șemoth", "Numele" (pl.)), de la primele ei cuvinte — ואלה שמות ("We-eleh hașemoth", "Iar acestea sunt numele ..."). În LXX e denumită Ἔξοδος, adică ieșire (cuvântul mai poate însemna și marș, expediție militară; procesiune solemnă), de la evenimentul principal al cărții — ieșirea evreilor din sclavia în Egipt.
Compoziție
[modificare | modificare sursă]Tradiția iudaică și cea creștină îi atribuie lui Moise scrierea cărții. Conform ipotezei documentare, cartea Exodului a fost pusă laolaltă de redactori folosind trei surse primare: J, E și P. Din J ar proveni Exod 1-17 (pe alocuri în combinație cu E și P) și 34 (cu E). Mai precis, lui E îi sunt atribuite Exod 1.15-21 (pasajul despre moașele Șifra și Pua), 3.1-15 (cu J, rugul aprins), 13, 17-18, și, în plus, 19.1-9, 20.1-17 (cu P, Decalogul), 20.18-23.33 (Cartea legământului), 24.1-18 (cu P, ceremonia legămânului) și 32-33 (vițelul de aur). Din P ar proveni 6-7 (cu J), 12-14 (cu J și E), 25-31, 35-40.
Conținut
[modificare | modificare sursă]De obicei, cartea Exodului e împărțită în șase secțiuni:
- narațiunea despre sclavia egipteană (1), viața lui Moise până la chemarea sa de către Yahweh (2-4), cele zece plăgi ale Egiptului și eliberarea din sclavie (5-12)
- narațiunea despre călătoria până la Muntele Sinai (13-18)
- descrierea legământului dintre Dumnezeu și națiune (19-24)
- instrucțiuni divine pentru construirea Cortului întâlnirii, precum și instrucțiuni privitoare confecționarea veșmintelor preoțești și a diverse obiecte de cult (25-31)
- narațiunea despre vițelul de aur și re-înființarea legământului (32-34)
- descrierea confecționării cortului și a confecționării veșmintelor preoțești și a diverselor obiecte de cult (35-40)
Istoric
[modificare | modificare sursă]Cele mai multe tratate de istorie a Israelului antic consideră că informațiile despre Exod nu mai pot fi recuperate sau că pur și simplu nu privesc apariția Israelului.[1] Totuși, discuțiile asupra istoricității sale au o lungă istorie și continuă să atragă atenția publicului, mai rar a istoricilor de profesie.
Dovezile arheologice nu susțin relatările din Cartea Exodului[2][3] iar cei mai mulți arheologi au abandonat cercetările asupra lui Moise și a Exodului drept „o activitate lipsită de roade”.[4] Opinia majorității covârșitoare a cercetătorilor biblici moderni este că Pentateuhul și-a căpătat forma finală în perioada post-exilică,[5] deși tradițiile pe care se bazează sunt mai vechi și pot fi întâlnite în scrieri ale profeților din sec. VIII î.Hr.[6] Cât de timpuriu provin aceste tradiții nu se poate spune: „Probabil o poveste originară a Exodului este îngropată sub toate reviziunile și modificările ulterioare, dar secole de transmitere a lor au obturat prezența ei, iar substanța, corectitudinea și data ei sunt azi dificil de determinat.”[7]
Intenția globală a cărților Exodului, Leviticului, Numerilor și a Deuteronomului era aceea de a ilustra acțiunile lui Dumnezeu în istorie, de a reaminti sclavia și salvarea Israelului și de a ilustra împlinirea legământului cu Israel.[7] Exodul a fost un subiect central al iudaismului: el a servit pentru a-i orienta pe evrei către sărbătorirea acțiunilor lui Dumnezeu în istorie, spre deosebire de sărbătorile politeiste ale acțiunilor zeilor în natură, în ziua de azi el este menționat zilnic în rugăciunile evreiești și sărbătorit de Pesach. În istoria seculară exodul a servit drept inspirație și model pentru multe grupuri, de la imigranții protestanți care fugeau din fața persecuțiilor din Europa la americanii de culoare din secolele XIX și XX care luptau pentru libertate și drepturile omului.[8]
În 2004, în Symboles de l'Égypte (éd. Desclée de Brouwer), Christiane Desroches Noblecourt scrie la p. 125:
„Este pe de o parte absurd să considerăm textul biblic drept document istoric, iar pe de altă parte să inversăm importanța protagoniștilor: Israel este menționat o singură dată, pe stela lui Merenptah, în timp ce cuvântul Egipt este folosit de 680 de ori in Biblie.[9]”
Ea adaugă la p. 126 :
„Aluziile biblice la Egipt au în mod preponderent rolul de a colora istoria internă a evreilor și de a da un decor vag anumitor episoade istorice, dar nu au nicio legătură cu ceea ce ne învață istoria reală.[10]”
În 2005, Pierre de Miroschedji a publicat un articol în revista La Recherche. El scria:
„În general, niciun arheolog serios nu mai crede în ziua de azi că evenimentele povestite în Cartea lui Iosua ar avea vreo bază istorică reală. Prospecțiunile arheologice, în special la începutul anilor 1990, au dezvăluit că a israeliților cultură a apărut pe dealurile din centrul țării, drept continuare a culturii cannaanite a epocii anterioare.[11]”
El subliniază că nimic nu împiedică utilizarea Bibliei în arheologie,[12] sub formă de izvor supus criticii, așa cum arheologii procedează cu oricare alt document [13].
Consensul cercetătorilor Bibliei este că n-a existat niciun exod de proporțiile celui descris în carte,[14] și că povestirea trebuie considerată teologie, o povestire care ilustrează cum Dumnezeul lui Israel a acționat pentru a-și salva și întări poporul, dar nu poate fi considerată istorie.[15]
Istoricul evanghelic Peter Enns, fost profesor la Seminarul Teologic Westminster(en)[traduceți], actualmente titular al catedrei stipendiate(en)[traduceți] de studii biblice de la Eastern University(en)[traduceți], confirmă aceste puncte de vedere pe blogul său.[16]
Numere și logistică
[modificare | modificare sursă]Consensul actual al cercetătorilor Bibliei este că nu a existat niciodată vreun exod de proporțiile celui descris în Biblie.[14] Conform cu Exodul 12:37–38, israeliții numărau „în jur de șase sute de mii de bărbați care mergeau pe jos, în afară de copii” plus mulți ne-israeliți și animale.[17] Cartea Numerilor 1:46 dă un total mai precis de 603 550 bărbați de peste 20 de ani.[18] Cei 600 000, plus neveste, copii, bătrâni și „mulțimea amestecată” de ne-israeliți ar fi numărat peste două milioane de oameni,[19] comparat cu populația Egiptului din 1250 î.Hr. în jur de 3 până la 3,5 milioane.[20] Mărșăluind câte zece și fără a mai ține cont de animale, ei ar fi format o coloană lungă de 150 de mile (241 km).[21] Nu s-a găsit nicio dovadă că Egiptul ar fi suferit o asemenea catastrofă demografică și economică sau că deșertul Sinai ar fi găzduit vreodată (sau că ar fi putut să găzduiască) aceste milioane de oameni și turmele lor.[22] Este de asemenea dificil de reconciliat ideea de 600 000 luptători israeliți cu informația că israeliții s-ar fi temut de filisteni și egipteni.[23]
Unii cercetători au raționalizat aceste numere la cifre mai mici, citind de exemplu textul ebraic drept „600 de familii” decât drept 600 000 de bărbați, dar toate aceste soluții au propriile lor probleme.[24] Opinia cercetării biblice moderne mainstream este că improbabilitatea poveștii Exodului se trage din faptul că nu a fost scris ca istorie, ci pentru a demonstra țelul lui Dumnezeu și faptele sale cu poporul ales, Israel.[2] Cea mai probabilă explicație este că 603 550 de bărbați salvați din Egipt este un număr care este gematria (un cod în care numerele reprezintă litere sau cuvinte) pentru bnei yisra'el kol rosh, „copiii lui Israel, fiecare individ;”[25] în timp ce numărul de 600 000 simbolizează distrugerea totală a generației lui Israel care a părăsit Egiptul, din care niciunul nu a trăit ca să vadă Țara Făgăduită.[26]
Galerie de imagini
[modificare | modificare sursă]-
Cosimo Rosselli - “Traversarea Mării Roşii” (Capela Sixtină, 1481-82) -
Lucas Cranach cel Bătrân - “Despicarea Mării Roşii de către Moise” (1530) -
Agnolo Bronzino - “Traversarea Mării Roşii de israeliţi” (1540-45)
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Moore & Kelle 2011, p. 81.
- ^ a b Meyers 2005, p. 5.
- ^ Levy, Schneider & Propp, p. 428.
- ^ Dever 2001, p. 99.
- ^ Enns 2012, p. 26.
- ^ Lemche 1985, p. 327.
- ^ a b Redmount 1998, p. 63.
- ^ Tigay 2004, p. 107.
- ^ Il est absurde, d'une part, de prendre le texte biblique pour un document historique, d'autre part d'inverser l'importance des protagonistes : Israël n'est mentionné qu'une seule fois sur une stèle de Mérenptah, alors que le mot Égypte est utilisé 680 fois dans la Bible.
- ^ Les allusions à l'Égypte dans la Bible servent essentiellement à nourrir l'histoire interne des Hébreux, en donnant un vague décor à certains épisodes, et sont sans rapport avec ce que l'histoire actuelle enseigne.
- ^ D'une façon générale, aucun archéologue sérieux ne croit plus aujourd'hui que les événements rapportés dans le livre de Josué ont un fondement historique précis. Des prospections archéologiques, au début des années 1990, en particulier, ont révélé que la culture israélite a émergé dans les collines du centre du pays, en continuité avec la culture cananéenne de l'époque précédente. Pierre de Miroschedji, revue La Recherche nr. 391 din 01-11-2005, dosarul Les archéologues réécrivent la Bible, p. Parametri lipsă! (Format:P.)32
- ^ idem p. 33
- ^ În același timp, un cititor simplu al Bibliei care nu cunoaște arheologie ar trebui să-și spună că el citește un document scris cu mult mai târziu despre perioadele dinainte de 700 î.e.n.
- ^ a b Walton 2003, p. 258.
- ^ Redmount 1998, p. 64.
- ^ Peter Enns, "3 Things I Would Like to See Evangelical Leaders Stop Saying about Biblical Scholarship"
- ^ „Exodus 12”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Numbers 1”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Kantor 2005, p. 70.
- ^ Butzer 1999, p. 297.
- ^ Cline 2007, p. 74.
- ^ Dever 2003, p. 19.
- ^ Miller 2009, p. 256.
- ^ Grisanti 2011, p. 240ff.
- ^ Beitzel 1980, p. 6–7.
- ^ Guillaume 1980, p. 8, 15.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Beitzel, Barry (). „Exodus 3:14 and the divine Name: A Case of Biblical Paronomasia” (PDF). Trinity Journal (Trinity Divinity School). 1: 5–20. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- Butzer, Karl W. (). „Demographics”. În Bard, Kathryn A.; Shubert, Steven. Encyclopedia of the archaeology of ancient Egypt. Routledge. ISBN 978-0-907459-04-0.
- Cline, Eric H. (). From Eden to Exile. National Geographic Society. ISBN 9781426200847.
- Dever, William (). What Did the Biblical Writers Know, and When Did They Know It?. Eerdmans. ISBN 978-3-927120-37-2.
- Dever, William (). Who Were the Early Israelites and Where Did They Come From?. Eerdmans. ISBN 978-3-927120-37-2.
- Enns, Peter (). The Evolution of Adam. Baker Books. ISBN 9781587433153.
- Grisanti, Michael A. (). „The Book of Numbers”. În Merrill, Eugene H.; Rooker, Mark; Grisanti, Michael A. The World and the Word. B&H Publishing. ISBN 9780805440317.
- Guillaume, Philippe. „Tracing the Origin of the Sabbatical Calendar in the Priestly Narrative, Genesis 1 to Joshua 5”. Journal of Hebrew Scriptures. 5, article 13, Spring 1980.
- Kantor, Mattis (). Codex Judaica. Zichron Press. ISBN 9780967037837.
- Lemche, Niels Peter (). Early Israel: anthropological and historical studies. Brill. ISBN 978-9004078536.
- Levy, Thomas E.; Schneider, Thomas; Propp, William H.C. (). Israel's Exodus in Transdisciplinary Perspective: Text, Archaeology, Culture, and Geoscience. Springer. p. 428. ISBN 978-3-319-04768-3.
- Meyers, Carol (). Exodus. Cambridge University Press. ISBN 9780521002912.
- Miller, William T. (). The Book of Exodus: Question by Question. Paulist Press.
- Moore, Megan Bishop; Kelle, Brad E. (). Biblical History and Israel's Past. Eerdmans. ISBN 9780802862600.
- Redmount, Carol A. (). „Bitter Lives: Israel In And Out of Egypt”. În Coogan, Michael D. The Oxford History of the Biblical World. OUP.
- Tigay, Jeffrey H. (). „Exodus”. În Berlin, Adele; Brettler, Marc Zvi. The Jewish study Bible. Oxford University Press.
- Walton, John H. (). „Exodus, date of”. În Alexander, T.D.; Baker, David W. Dictionary of the Old Testament: Pentateuch. InterVarsity Press.
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Legături externe
[modificare | modificare sursă]
- Exodul in lumina descoperirilor arheologice, 18 iulie 2007, Parintele D. Stamatoiu, CrestinOrtodox.ro
- Explicațiile științifice ale celor zece urgii biblice Arhivat în , la Wayback Machine., 30 martie 2010, RL Online, România liberă
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||