Comunele României

România

Acest articol face parte din seria: Organizarea administrativ-teritorială a României

Nivel regional 8 regiuni de dezvoltare Nivel județean municipiul București 41 de județe Nivel local Zone metropolitane 103 municipii (inclusiv București) 320 de orașe 2859 de comune Alte diviziuni Sate Sectoare

Geografia României · Politica României · Atlas

Împărțirea administrativă a României

Comuna (din cuvântul commune din limba franceză; pluralul „comune”) este o unitate de bază administrativ-economică din România, alcătuită din unul sau mai multe sate și condusă de un Consiliu comunal în fruntea căruia se află un primar. În anul 2018, România avea 2861 de comune.

Pentru înființarea unei comune este necesar ca satele componente să fie legate prin drumuri sau cale ferată și să atingă populația minimă de 1.500 de locuitori, condiții care trebuie îndeplinite și de comuna care rămâne după desprinderea noii comune.

În general comuna poartă numele satului în care se află reședința, dar uneori comuna poartă numele altui sat din componența sa. De exemplu, Comuna Arefu conține satul Arefu, dar are reședința în satul Căpățânenii Pământeni. Există și câteva comune al căror nume doar amintesc de unul din satele componente, cum ar fi Comuna Poșaga sau chiar n-au nicio legătură cu acestea, cum e Comuna Valea Doftanei.

În timp, comunele tind să crească și să devină orașe (exemplu: municipiul Urziceni). Acest fapt este cauzat de dezvoltarea economică și, în unele cazuri, de similaritatea dintre viața la oraș și cea din comunele mai mari.

Istoric

În Evul Mediu comunele erau așezări urbane în țările din apusul Europei, dezvoltate în cadrul vechilor cetăți așezate pe marile drumuri comerciale și posedând o anumită autonomie.

În era primitivă comuna însemna prima treaptă de dezvoltare a societății omenești, caracterizată prin munca în comun și prin împărțirea egală a bunurilor materiale.

Comuna în România

În România, în 1996 erau 2.686 de comune cu un total de 13.285 sate, cu o medie de 5 sate pe comună.

Unitatea administrativă de comună a fost legiferată pe teritoriul României în 1864, în perioada Principatelor Unite, după Unirea din 1918 ea fiind extinsă și pe noile teritorii. Legea din 1929 definea comunele ca fiind de 2 tipuri: comune urbane/orașe, respectiv comune rurale. Cele rurale aveau până la 10.000 de locuitori, cele urbane peste. Satele, considerate sectoare ale comunei, erau mici (sub 600 de locuitori) sau mari (peste 600 locuitori).

Odată cu legea reorganizării administrative din 1968 satele devin de 3 feluri: mici (sub 500 locuitori), medii (500 - 1.500 locuitori) și mari (1.500 - 4.000 locuitori) .

Gruparea comunelor după numărul persoanelor cu domiciliul în localitatea respectivă, la 1 ianuarie 2016

Grupe de comune, după numărul persoanelor cu domiciliul în localitatea respectivă	Numărul comunelor	Numărul total de persoane cu domiciliul într-o astfel de localitate
Sub 1.000 locuitori	94	70.025
între 1.000 - 3.000 locuitori	1.412	2.933.925
între 3.000 - 5.000 locuitori	868	3.332.756
între 5.000 - 7.000 locuitori	326	1.887.188
între 7.000 - 9.000 locuitori	102	808.843
Între 9.000-10.000 locuitori	18	170.845
Între 10.000-12.000	31	333.259
Peste 12.000	10	158.595
TOTAL	2.861	9.695.506

În forma republicată în 1981 a legii din 1968, comuna este definită ca: unitatea administrativ-teritorială care cuprinde populația rurală unită prin comunitate de interese și tradiții, fiind alcătuită din unu sau mai multe sate, în funcție de condițiile economice, social-culturale, geografice și demografice. Prin organizarea comunei se asigură dezvoltarea economică, social-culturală și gospodărească a localităților rurale. Satul în care își au sediul organele de conducere ale comunei sunt sate-reședință.

Vezi și

• Liste de comune din România grupate pe județe

Bibliografie

• Bădescu, M; Drept constituțional și instituții politice; Curs universitar, București, editura Hamangiu, 2023;
• Ioan Silviu Nistor (2000). Comuna și județul: evoluția istorică. Cluj-Napoca: Editura Dacia. 

Bibliografie suplimentară

• Satul românesc contemporan, Maria Fulea, Violeta Florian, Aurelia Sârbu, Institutul de Sociologie (Academia Română), Editura Academiei Române, 1996
• Satul românesc pe drumul către Europa, Mălina Voicu, Bogdan Voicu, Dumitru Sandu, Polirom, 2006
• Populația rurală a României între cele două războaie mondiale, D. Șandru, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1980
• Atlas Sociologic Rural, Ilie Badescu, Gheorghe Sisestean, Editura Mica Valahie
• Modernizarea lumii rurale din România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-Iea: contribuții, Constantin Bărbulescu, Vlad Popovici, Editura Accent, 2005

Legături externe

• www.e-primarii.ro - Portalul Primăriilor din România
• „Legea nr.351 din 6 iulie 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a IV-a Rețeaua de localități”. Monitorul Oficial. 6 iulie 2001. Arhivat din original la 11 august 2014. 
• CEI MULȚI ȘI UMILI.../Țăranii, talpa României Mari Arhivat în 27 august 2012, la Wayback Machine., 3 decembrie 2008, Florin Mihai, Jurnalul Național
• Ce s-a ales de lumea satului, 30 noiembrie 2009, George Rădulescu, Laurențiu Ungureanu, Florin Marin, Adevărul
• Case părăsite de înger - despre casele din satele românești^{[nefuncțională]}, 4 iulie 2011, Iulia Gorneanu, Jurnalul Național
• JUMATATEA NEVĂZUTĂ A ROMÂNIEI, 18 ianuarie 2006, Vali Birzoi, Business Magazin
• Orasul si satul, 22 septembrie 2006, Ion Bulei, Ziarul de Duminică
• „Încă nu am ajuns la starea de a deveni popor de orășeni“ (perioada interbelică) Arhivat în 10 noiembrie 2013, la Wayback Machine., 28 februarie 2010, Oana Rusu, Ziarul Lumina

Imagini

• FOTO Viața satului bistrițean, dezvăluită prin fotografiile nepotului lui Coșbuc și ale academicianului Iuliu Moisil, 1 aprilie 2013, Bianca Sara, Adevărul