Location via proxy:   [ UP ]  
[Report a bug]   [Manage cookies]                
Sari la conținut

General

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

General este cel mai înalt grad militar în majoritatea țărilor. În unele țări există și un grad superior celui de general, mareșalul.

Prin termenul „general” este numit atât gradul militar în sine, cât și posesorul lui. În unele țări gradul de general este divizat în câteva categorii, cum ar fi general de brigadă, general-maior, general de divizie, general-locotenent, general-colonel etc. De regulă, gradul există numai în forțele terestre și cele aeriene, iar în cadrul forțelor navale echivalentul său este gradul de amiral.

Își are originea prin prescurtarea gradului de „căpitan general”, provenit din franceză: capitaine général. Gradul de general are codul OF-9 în standardul gradelor militare al NATO.

General este cel mai înalt grad militar din Armata Română, fiind inferior gradului de mareșal care se acordă doar în timp de război. Acest grad există numai în forțele terestre și aeriene, în cadrul forțelor navale el poartă denumirea de amiral. Gradul de general individualizează prin aplicarea a patru stele pe epoleții uniformei militare.

În Republica Moldova

[modificare | modificare sursă]

În Republica Moldova „general” este gradul suprem și este divizat în: general de brigadă, general de divizie și general de corp.

Gradele de „general de corp”, „general de divizie” și „general de brigadă” se conferă de către Președintele Republicii Moldova la propunerea ministerului apărării, coordonată cu comisia permanentă respectivă a Parlamentului. Modul de conferire, de retrogradare și de restabilire în grad a altor categorii de militari ai Forțelor Armate se stabilește de „Regulamentul satisfacerii serviciului militar de către soldați, sergenți și ofițeri ai Forțelor Armate”, aprobat de Guvern. La gradele militare ale cetățenilor care se află în retragere, se adaugă cuvintele „în retragere”, iar celor care satisfac serviciul în rezervă, se adaugă cuvintele „în rezervă”.[1]

Până la 10 aprilie 2012, în Republica Moldova au fost acordate 59 de grade de general.[2]

În Rusia gradul de general a fost atestat pentru prima oară încă la 1654: Alexander Leslie of Auchintoul⁠(ru)[traduceți] (în rusă Александр Ульянович Лесли) fiind ridicat la rang de general pentru recuperarea Smolenskului⁠(en)[traduceți].[3]

Însemnele pentru gradul de general în trupele terestre

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ „LEGEA Nr. 968 din 17.03.1992 despre obligațiunea militară și serviciul militar al cetățenilor Republicii Moldova”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ GALERIE FOTO Ce înseamnă să fii general în Republica Moldova, adevarul.ro
  3. ^ А. П. Виноградов. Предыстория «табели о рангах». Arhivat din original la . Accesat în .  Parametru necunoscut |publicher= ignorat (ajutor)

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Wikţionar
Wikţionar
Caută „general” în Wikționar, dicționarul liber.