Location via proxy:   [ UP ]  
[Report a bug]   [Manage cookies]                
Sari la conținut

Inocybe rimosa

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Inocybe rimosa sin.

Inocybe fastigiata

Ciuperci crăpate
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Inocybaceae
Gen: Inocybe
Specie: I. rimosa
Nume binomial
Inocybe rimosa
(Bull.) P.Kumm (1871)
Sinonime
  • Agaricus fastigiatus Schaeff. (1774)
  • Agaricus rimosus Bull. (1789)
  • Gymnopus rimosus (Bull.) Gray (1821)
  • Agaricus destrictus Fr. (1821)
  • Inocybe fastigiata (Schaeff.) Quél. (1872)
  • Pseudosperma rimosum (Bull.) Matheny & Esteve-Rav. (2019)
Modifică text Consultați documentația formatului

Inocybe rimosa (Pierre Bulliard), 1789 ex Paul Kummer, 1871), sin. Inocybe fastigiata (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Lucien Quélet, 1872),[1] din încrengătura Basidiomycota, în familia Inocybaceae și de genul Inocybe, denumită în popor ciupercă crăpată,[2] ciuperci nebune[3] sau burete puturos,[4] este, împreună cu celelalte specii din acest gen, o ciupercă otrăvitoare, provocând adesea intoxicații destul de grave. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). El se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord foarte des, crescând preferat în grupuri în păduri de conifere și de foioase, la margini de drum, prin parcuri și livezi, în zone de defrișare, din (aprilie) mai până în octombrie (noiembrie).[5][6]

Taxonomie

[modificare | modificare sursă]
Pierre Bulliard

Primul care a descris ciuperca a fost naturalistul german Jacob Christian Schäffer în volumul 4 al marii lui opere Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones nativis coloribus expressae din 1774 sub denumirea Agaricus fastigiatus,[7] urmat de denumirea Agaricus rimosus al savantului francez Pierre Bulliard în volumul 9 al renumitei lucrări Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume din 1789[8] care este numele binomial valabil în prezent (2021).

După introducerea taxonului Inocybe prin renumitul savant Elias Magnus Fries, de verificat în volumul 2 al cărții sale Monographia Hymenomycetum Sueciae din 1863,[9] în 1871, micologul german Paul Kummer a transferat soiul la acest gen, cu epitetul rimosa,[10] iar botanistul francez Lucien Quélet l-a denumit fastigiata în 1872.[11]

A început o dispută îndelungată privind taxonul corect. În prezent (2017) s-a impus denumirea lui Kummer, fiind cu un an mai veche ca cea a lui Quélet (cu toate că epitetul lui Schäffer a fost prim numitul).

Epitetul specific este derivat din cuvântul latin (latină rimosus=crăpat, plin de crăpături),[12] datorită aspectului cuticulei.

Descriere

[modificare | modificare sursă]
Bres.: I. rimosa
  • Pălăria: are un diametru de 2,5-7 cm, este subțire și foarte uscată, conică sau în formă de clopot care se aplatizează treptat cu înaintarea în vârstă, fiind adesea adâncită în mijloc cu un gurgui foarte proeminent și ascuțit în centru. Marginea arată la început o cortină palidă care dispare repede și este la maturitate curbată, lobată sau îndoită în sus. Tipic sunt crăpături radiale clare de-a lungul fibrelor la bătrânețe. Cuticula se prezintă cu fibre radiale castanii presate, pe o suprafață mai deschisă gri-gălbuie până ocru.
  • Lamelele: sunt dense, destul de bulboase și înalt-atașate de picior. Coloritul este inițial pal, la bătrânețe măsliniu până maroniu cu muchii alb-flocoase.
  • Piciorul: are o înălțime de 3-8 și o grosime de 0,7-1,2 cm, fiind cilindric, plin, ușor îngroșat la bază, fără inel, spre pălărie făinos alb-gălbui, iar spre bază lânos cu aspect fibros. Culoarea tinde de la albicios, peste ocru la pal maroniu.
  • Carnea: este albă, ne-oxidând în roșiatic la tăiere, având un miros de ciuperci cu nuanțe spermatice precum un gust plăcut.[5][6]
  • Caracteristici microscopice: are spori ocru-ruginii netezi, elipsoidali, în formă de migdale, având o mărime de 9-11 x 5-5,5 microni. Pulberea lor este gri-brună până brun murdară. Basidiile clavate cu preponderent 4 sterigme fiecare măsoară 25-30 x 8-10 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) de 60-75 x 15-25 microni sunt fusiforme până umflat fusiforme, vârfurile fiind de culoare mai închisă în formă de ciucuri cu incrustații apicale.[13]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu Hidroxid de potasiu maro și cu sulfat de fier verde.[14]
  • I. rimosa, lamele
    I. rimosa, lamele
  • I. rimosa, picior
    I. rimosa, picior
  • I. rimosa tânără
    I. rimosa tânără
  • I. rimosa bătrâne, secțiune
    I. rimosa bătrâne, secțiune

Confuzii

[modificare | modificare sursă]

Această ciupercă poate fi confundată în mod normal numai cu alte specii otrăvitoare de genul Inocybe, ca de exemplu: Inocybe aeruginascens,[15] Inocybe assimilata sin. Inocybe umbrina (foarte otrăvitoare, posibil letală),[16] Inocybe asterospora (foarte otrăvitoare, posibil letală),[17] Inocybe bongardii,[18] Inocybe cookei,[19] Inocybe corydalina (necomestibilă, foarte slab otrăvitoare),[20] Inocybe erubescens,[21] Inocybe fibrosa (foarte otrăvitoare, posibil letală),[22] Inocybe godeyi,[23] Inocybe grammata,[24] Inocybe mixtilis,[25] Inocybe napipes,[26] Inocybe petiginosa (otrăvitoare),[27] Inocybe praetervisa,[28] Inocybe pudica,[29] Inocybe sambucina (foarte otrăvitoare, posibil letală),[30] Inocybe sindonia (foarte otrăvitoare, adesea letală),[31] Inocybe splendens,[32] Inocybe squamata,[33] Inocybe umbratica (otrăvitoare)[34] și Inocybe terrigena[35] sau cu Entoloma excentricum (necomestibil),[36] Entoloma sericellum (necomestibil, fără valoare culinară),[37] Entoloma sericeum (otrăvitor)[38][39] și Entoloma undatum (necomestibil).[40]

Specii asemănătoare

[modificare | modificare sursă]
  • !Entoloma excentricum!
    !Entoloma excentricum!
  • !Entoloma sericellum!
    !Entoloma sericellum!
  • !!Entoloma sericeum!!
    !!Entoloma sericeum!!
  • !Entoloma undatum!
    !Entoloma undatum!
  • !!Inocybe aeruginascens!!
    !!Inocybe aeruginascens!!
  • !!Inocybe bongardii!!
    !!Inocybe bongardii!!
  • !!Inocybe cookei!!
    !!Inocybe cookei!!
  • !Inocybe corydalina!
    !Inocybe corydalina!
  • !!!Inocybe erubescens!!!
    !!!Inocybe erubescens!!!
  • !!Inocybe godeyi!!
    !!Inocybe godeyi!!
  • !!Inocybe grammata!!
    !!Inocybe grammata!!
  • !!Inocybe mixtilis!!
    !!Inocybe mixtilis!!
  • !!Inocybe napipes!!
    !!Inocybe napipes!!
  • !!Inocybe praetervisa!!
    !!Inocybe praetervisa!!
  • !!Inocybe pudica!!
    !!Inocybe pudica!!
  • !!!Inocybe sidonia!!!
    !!!Inocybe sidonia!!!
  • !!Inocybe sororia!!
    !!Inocybe sororia!!
  • !!Inocybe splendens!!
    !!Inocybe splendens!!
  • !!Inocybe squamata!!
    !!Inocybe squamata!!
  • !!Inocybe terrigena!!
    !!Inocybe terrigena!!

Toxicitate

[modificare | modificare sursă]

Acest burete aparține unui din trei genuri de ciuperci basidiomicete care produc sindromul sudorian (Inocybe, Clitocybe și Mycela).

Anumiți alcaloizi (muscarina, muscaridina) produc intoxicații cu debut rapid (0,5-3 ore de la ingerare), care afectează preponderent sistemul nervos. Simptomele caracteristice acestui sindrom se manifestă prin semne ca: vasodilatație, scăderea ritmului bătăilor inimii, hipotensiune, mioză (contractarea pupilei), transpirație abundentă, hipersalivație, hipersecreție nazală și bronhică, lăcrimare, grețuri, vărsături, diaree, halucinații. După M. Oprea mai pot apare semne ca: sughiț, tremurături și bufeuri. Evoluția intoxicației este spectaculoasă și gravă pentru cardiaci. Cel mai mare pericol constă în pierderea masivă de lichide și de electroliți. Acest tip de intoxicație răspunde bine la intervenția cu atropină.[41][42] Acest soi provoacă intoxicații serioase, dar nu letale.

Este foarte recomandat, să nu se culeagă, guste și nici mănânce o ciupercă doar asemănătoare, pentru a evita accidente fatale!

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Oana Zamfirescu: „The Caracteridtics of the Romanian Common Names Given to Lower Plants”, în: Lucrări Științifice, vol. 57 (1), seria Agronomie, Editura Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Iași, Iași 2014, p. 283-288, nr. 38, [1], Denumire RO 1
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 512, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 2
  4. ^ Denumire RO 3[nefuncțională]
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 224-225, ISBN 3-405-12081-0
  6. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 338-339, ISBN 978-3-440-14530-2
  7. ^ Jacob Christian Schäffer: „Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones nativis coloribus expressae”, vol. 4, editura necunoscută, Regensburg 1774, p. 13 [2]
  8. ^ Pierre Bulliard: „Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume”, vol. 9, Editura Didot, Debure, Belin,1789, tab. 388
  9. ^ Elias Fries: „Monographia Hymenomycetum Sueciae“, vol. 2, Editura C. A. Leffler, Uppsala 1863, p. 346
  10. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen”, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 78
  11. ^ Lucien Quélet: „Les champignons du Jura et des Vosges”, în: Mémoires de la Société d’Émulation de Montbéliard, Editura Imprimerie et Lithographie de Henri Barbier, vol. I, seria 2/5, Montbéliard 1872, p. 180
  12. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1051, ISBN 3-468-07202-3
  13. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XVI, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 741
  14. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 376, ISBN 3-85502-0450
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 208-209, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 224-225 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 244-245 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 226-227, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 222-223, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 250-251, ISBN 88-85013-25-2
  21. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 164, 166, ISBN 3-426-00312-0
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 220-221, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 226-227, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 208-209, ISBN 3-405-12124-8
  25. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 250-251, ISBN 88-85013-37-6
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 232-233, ISBN 3-405-12081-0
  27. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 262-263-2, ISBN 88-85013-25-2
  28. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 397, ISBN 3-85502-0450
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 202-203, ISBN 3-405-12124-8
  30. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 250-251, ISBN 88-85013-25-2
  31. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 230-231 - 2, 238-239 - 1, 242-243 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  32. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 256-257, ISBN 88-85013-25-2
  33. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 216-217, ISBN 88-85013-37-6
  34. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 204-205 - 1, ISBN 3-405-12124-8
  35. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 371, ISBN 3-85502-0450
  36. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 252-253 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  37. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 258-259 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  38. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 218-219, ISBN 3-405-12124-8
  39. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 254-255, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  40. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 272-273 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  41. ^ Sindromul sudorian
  42. ^ Toxinfo

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1-5, 7 (vezi sus)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • René Flammer, Egon Horak: „Giftpilze – Pilzgifte, Pilzvergiftungen - Ein Nachschlagewerk für Ärzte, Apotheker, Biologen, Mykologen, Pilzexperten und Pilzsammler”, Editura Schwabe, Basel 2003, ISBN 3-7965-2008-1
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 116, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Inocybe_rimosa&oldid=16381740