John Everett Millais
John Everett Millais (n. , Southampton, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. , Greater London, Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei) a fost un pictor englez aparținând cercului prerafaeliților.
Biografie
[modificare | modificare sursă]John Everett Millais s-a născut la 8 iunie 1829 la Southampton. Provine dintr-o familie înstărită din Jersey. Talentul său în domeniul desenului și al picturii se manifestă foarte timpuriu și, în anul 1840, tânărul, în vârstă de 11 ani, este admis la Royal Academy of Arts din Londra, pe care a absolvă în anul 1847. Un an mai târziu, împreună cu Dante Gabriel Rossetti și William Holman Hunt, înființează confreria prerafaelită. În 1849 expune primul său tablou în stil prerafaelit, Lorenzo și Isabella, inspirat după un poem de John Keats. Tabloul întitulat Christos în casa părintească, expus în anul 1850, stârnește o furtună de proteste. Reacții la fel de furioase provoacă și lucrările expuse în anul următor. Când Millais expune în 1852 tabloul Ofelia, totul se schimbă însă după intervenția celebrului critic de artă John Ruskin în favoarea operelor pictorilor prerafaeliți. Millais repurtează un succes imens. Se împrietenește cu Ruskin, în 1853 petrec împreună vacanța în Scoția. Ruskin este însoțit de soția sa, Effie, de care Millais se îndrăgostește. Effie se desparte de John Ruskin, după un divorț scandalos, și - în 1855 - se căsătorește cu Millais.
De la Prerafaelism la Academism
[modificare | modificare sursă]Pe la 1856, stilul lui Millais trece printr-o schimbare. El renunță la rigiditatea tematică și stilistică a picturii sale de început și se întoarce la pictura narativă convențională. Această alegere îl îndepărtează definitiv de estetica prerafaelită a tinereții sale. În 1863 devine membru în Royal Academy. În anul 1885 este înnobilat cu titlul de baronet. Grosvenor Gallery îi organizează în anul 1886 o expziție retrospectivă cu 159 tablouri. Mai târziu operele sale sunt expuse și în Institute of the Fine Arts din Glasgow. În 1889 participă la înființarea National Portrait Gallery din Londra. Cu câteva luni înainte de a muri, Royal Academy îl alege președinte. Millais moare la 13 august 1896 la Londra.
Galerie
[modificare | modificare sursă]În tabloul Christos în casa părinților săi, Millais zugrăvește o temă biblică, prezentând oameni simpli într-un atelier de dulgherie, ale cărui detalii le redă cu acurateță. Millais atrage astfel atenția asupra originii simple a Sfintei Familii. Acest realism descriptiv aplicat la o temă religioasă trecea în Anglia victoriană drept o adevărată blasfemie.
Ofelia a fost prezentată la Royal Academy în 1852, când John Ruskin s-a ridicat în apărarea prerafaeliților. Lucrarea cucerește aprecieri elogioase din partea criticilor și a publicului. Pentru obținerea luminozității nuanțelor, Millais folosește metoda pictării pe fond încă umed.
-
Copilăria lui Raleigh 1871
Fata oarbă și Frunziș de toamnă sunt printre cele mai reușite tablouri pictate de Millais. Sunt exemple caracteristice pentru noua metodă pe care artistul o aplică începând din a doua jumătate a anilor cincizeci. Este perioada în care pictorul schimbă tematica lucrărilor sale, ca și stilul său. Renunță la temele literare, narative, își schimbă metoda foarte minuțioasă și riguros realistă și își simplifică tablourile, îmbogățind în aceleși timp efectele lor cromatice.
Tablourile Jefta, Tinerețea lui Raleigh și Portretul lui Effie Millais sunt exemple pentru trecerea lui Millais la academism.
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ Artnet
- ^ a b c Oxford Dictionary of National Biography
- ^ Encyclopédie du symbolisme[*] Verificați valoarea
|titlelink=
(ajutor) - ^ John Everett Millais, Allgemeines Künstlerlexikon Online
- ^ a b Sir John Everett Millais, Internet Speculative Fiction Database, accesat în
- ^ a b Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b John Everett Millais, Benezit Dictionary of Artists, accesat în
- ^ a b John Everett Millais, Hrvatska enciklopedija[*]
- ^ Autoritatea BnF
- ^ John Everett Millais, Academia de Arte din Berlin
- ^ a b c d e f g h i j The Peerage
- ^ a b c d Kindred Britain
- ^ a b c d e f g h i j RKDartists
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ CONOR.SI[*] Verificați valoarea
|titlelink=
(ajutor)
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- de Günter Metken: Präraffaeliten, Baden-Baden, 1973-1974
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- en ArtRenewal.org galerie
- en National Museums Liverpool important Millais collection
- en Edward Platt on Millais
- en Jason Rosenfeld reveals the story behind Millais's Isabella for Tate Films, 2012.
- en Kathleen Jamie on Millais
- en Millais's Ophelia in focus on Tate Online Arhivat în , la Wayback Machine.
- en John Everett Millais in the "History of Art" Arhivat în , la Wayback Machine.
- en smARThistory: Christ in the House of His Parents and Ophelia Arhivat în , la Wayback Machine. – Short video podcasts about the paintings
- en The Pre-Raph Pack Discover more about the artists, the techniques they used and a timeline spanning 100 years.
- en Birmingham Museums & Art Gallery's Pre-Raphaelite Online Resource Arhivat în , la Wayback Machine. includes almost two hundred paintings on canvas and works on paper by Millais